Universul, ianuarie 1887 (Anul 4, nr. 1-28)

1887-01-15 / nr. 12

Universul, No. 12. bui să se inaugureze în Bulgaria, de tru­pe rusești și turcești. Porta nu e dispusă se aprobe acest proiect; ea nu se va pro­nunța însă decât duj de sosirea deputăției bulgare în Constantinopol. Neorunduell în Albania J Viena, 12 Ianuare. Guvernul austro ungar a atras luarea aminte a Porții asupra neorînduelilor din Albania și de la granițele Bosniei și Ser­biei. In urma acestui avis, Porta a con­tramandat ordinul dat trupelor destinate pentru Creta, și a trimis acolo pe grecul Kostaki. Criză apropiată în Spania Madrid, 12 Ianuare. E forte probabilă o apropiată criză mi­­nisterială. Ministerul pierde terenul pe fie­care zi, mai cu sema din cauza energiei cu care e combătut de Romero Robledo și de liberalii reformiști. In tot cazul, cu greu vor mai veni la putere conservato­rii. Mai probabil e un minister Martinez Campos. Temeri de resboi Lisabona 12 Ianuare. In înțelegere cu guvernul spaniol, ministerul are de gând să ia măsuri pen­tru apărarea țărmului și pentru îmbună­tățirea flotei, în prevederea unor com­­plicații apropiate. Raporturile dintre cabinetele din Lisa­bona și Madrid sunt mai intime de­cât ori­când. INTEMPLARI XM­­ET JUDEȚE Sinucidere.—Un tenor craioven de 18 ani s’a sinucis joi la orele 11, locuia în str. Horezu. Causa sinuciderel­e că se sătu­rase de viață. Sinucisul a lăsat o scrisa­re către părinți. DliT CAPITALA Circul Sidoli.—Primăria capitalei a dat d­lui Sidoli dreptul de a-și reconstrui circul. D. architect Mandrea va conduce aceste lucrări cari se zice că vor fi termi­nate peste cel mult o lună. D. Sidoli a primit de la societatea de asigurare „Naționala“ 28,000 lei ca des­păgubire pentru pierderile ce a suferit cu arderea circului său. Accident.—Un început de foc s’a pro­dus la azilul de bătrâni Domnița Bălașa. Două bătrâne și un cățel au fost găsite aprope asfixiate din acesta cauză. Focul a fost stins, bătrânele scăpate cu — 2 — viață și cățelul e mai sănătos decât toți cânii din lume. i­ Foc. — Luni noptea ruinele caselor ce înconjură Biseri­ca Albă iarăși au luat foc. Grămezile de scânduri și grinzi, date jos și acoperite de cărămizi căsuțe în timpul incendiului s’au aprins iarăși. Cu mare greutate pompierii au putut stinge focul. Buletin Judiciar Maimuța Pe la noi, rar se vede câte o maimuță de cele adevărate ; din când în când nu­mai, pe la panorame și prin menagerii ; de aceea e forte explicabilă mirarea câ­­tor­va tinere mahalagieice cari într’o du­­p’amiază de vară zărită într’un pom o maimuță colosală. Sergentul, atras de ți­petele lor, și-a făcut datoria în conștiință și iată acum înaintea tribunalului corec­­țional: 1. maimuța, un găligan de 18 ani zis Gălușcă ; 2. mahalagiaica care a des­­coperit’o în pom; 3. sergentul. Le ascultăm pe juna mahalagioică Sița : — Trecem pe lângă grădina lui nea Vasilach­e, când aud un zgomot într’un pom, mă uit, și văd o maimuță verde țipând un ki ki, ki ri ki, și scărpinându­­se... ca maimuțele. Acuzatul rîde. Judecătorul: Ce, îți vine să rîzi ? Galușcă: Da nu’l de r­s ce spune dum­neaei?... E adevărat că er­a în pom, dar nu ca să fac prostii ; făcusem o baie în Dâmbovița... Judecătorul. - Vei vorbi mai tărziu ; sergent, povestește întâmplarea. Sergentul.—Eram în cârciuma lui nea Dumitrache din colț și stăm de vorbă, când aud un glas de damă țipând : „să­riți­­ o maimuța ! “ Atunci mă reped la fața locului și văd pe dumnelui în pom strâmbându-8e. Mă uit la el, ce, zic asta nu e maimuță, e om ca toți omenii..­ Las că ’i dau eu jos, îmi scot involverul și ’i spun : „dă-te jos că te împușc“. N’a aș­teptat să ’i zic de două ori... L’am luat șî l’am dus la secție unde, după proces verbal, i­am transportat și hainele de pe marginea gârlei. Judecătorul (către acuzat).— Ce ți a venit să te urci gol prin pomi­a Gălușcă.—Mă scăldam în gârlă, d-le judecător, când văd un sergent venind fuga din partea cea­laltă, atunci m’am speriat și am luat’o la sanata sa... Președintele.—Gol ? Gălușcă.—Ce, pare că­ avem vreme să mă mai îmbrac!... și alergând mă împe­­dic și cad într’o baltă de mă fac tot ver­de ; fiindu’mi frică de urmărire, m’am urcat p’un gard și de-acolo într’un pom. Președintele. — Și de trecere de vreme, te-ai pus să faci pe maimuța. Gălușcă.—Vedeam pe dumneei că se uită la mine ; atunci am vrut s’o sperii ca să fugă și să mă pot întorce să -mi iau hainele... In urma tuturor acestor explicații, tâ­nărul Găluș­ă scapă cu 24 coșuri de în­­chisor­e. Știm­ prin poștă Li se scrie din Pesta că în o pădure de lângă Tatrafüred a fost zilele trecute o luptă sângerosă între soldați și o ban­dă vestita de tîlhari. Căpitanul bandei, Tatos, a fost omorît în luptă; patru ban­­diți au fost răniți de marte și alți 13 arestați. Dintre soldați au fost grav ră­niți cinci.* * * întâmplarea cu librarul bulgar Mancel, despre care am vorbit ori în acest loc, e povestită în alt chip de informatorul a­­genției „Havas“. Iată și ac­esta versiune : Sunt câte­va zile, poliția din Filipopol pri­mind ordinul de a aresta pe d. Manci­ff, librar, acuzat că a semnat o adresă că­tre d. Mancoff. G gendarmi se duseră la locuința sa, unde ’l primi soția sa și ’î întrebă de motivul venite­­lor. Ei răs­punseră: „avem ordinul să arestăm pe d. Mance­ff și nu putem da alte explicațiuni.“ D­na Mance­ff ’i împedica de a intra și, fiind­că voiau să intre cu sila în­ casă, ea luă un revolver și omorî doui gendarmî. Cei l­alți, speriați, se duseră după aju­tor și reveniră după puțin timp cu un detașament compus de vr’o 20 de agenți. Lupii se începu din nou. Gendarmii in­trară în fine în casă. D­na Mancelf se as­cunse cu bărbatul ei într’o cameră, unde amândoi opuseră o r­uă resistență. Ar­mați cu 3 revolvere, el făcură ca 7 din­tre năvălitori să nu mai fie în stare de a lupta. Dar ceî­ l’aiți putură să ’l prinzi și ’l măcelăriră pe loc. * * * Iată cuprinsul notei publicate de ofi­ciosul german „Norddeutsche A. Z.“ și de­spre care a amintit o telegramă a agen­ției „Havas“ : „Comercianți francezi de lemne au fă­cut cumpărări importante de scânduri și bârne în Germania .—se vorbește de 3 milione de scânduri, destinate pentru con­struiri de barace militare la granița ger­mană. „Nu mai începe deci îndoială că Fran­cia concentreza la graniță mai multe tru­pe de­cât încap în fortărețe și gar­­nisone.* * * JouT, 15 (27) Ianuarie 1887 Numărul petițiunilor trimise Parla­mentului german pentru adoptarea pro­iectului legei militare este de 1059 cu 124,384 semnături; 9 petițiuni s’au pro­nunțat contra proiectului. * . * * D. Siter, Kreisdirector din Metz, a tri­­mis primarilor din circumscripția sa o or­donanță care interzice cântările Marsilie­­zei muzicilor militare, societăților parti­culare și chiar flașnetelor. Starea Di­ rilă. Mișcarea populației capitalei pe ziua de 13 Ianuare Născuți, 23. Căsătorii nici una. Morți 20 adică : Gheorghe Ion Bragagiu, 79 ani; Carolina Anica Stoica, 9 luni; Iancu Ionița Popescu, 2 ani; Ma­ria Maria Mihai, 3 ani; Anton Fieș 25 ani; Du­mitru Petre, 26 ani; Elisa Drăghiceanu, 8 luni; Ni­ulai Păunariu Bordea, 4 luni și 11 zile; Frocki Feldmann, 8 luni; Lina Ștefănescu, 4 săptămâni; loji Andrei Lereș, 4 ani; Paulina Paulina Popovici, 4 luni; Maria Tudor Niculae, 6y2 ani; George Mi­­hai­losu, născut mort; Iosefina M Teutsch, năs­cută moită; Arghira Alecse, 70 ani; Maria Petre, 30 ani; Le­onc­a Dumitru, 14 zile; Maria Ion, 1 an; Ion Petre Gh­eorghe, 9 ore. Ilustrația nostra Ursul din Ceylon e o specie descope­rită, sau cel puțin clasificată de zoologiști, abia pe la începutul acestui veac. Nume­le pe care i-l dau indigenii e „asvail.“ In tot ce privește felul sau de traiu, deprin­derile sale, el sa asemana cu ursul nos­tru. Ba chiar e domesticit și jucat în pu­blic de indigeni, întocmai după cum se jocă și la noi ursul. Carnea lui se mă­nâncă. Ilustrația nostră reprezintă exemplarul care se află în grădina zoologică din Berlin. De tóte și de pretutindeni Urmările unei glume de carnaval. —Ni se scrie din Roma : Donna Angelica insposito, o veselă romană, luase hotârîrea să petrecă cât se póte mai bine carna­valul din acest an. In una din serile tre­cute, ea se îmbrăcă în haine de băr­bat și plecă la un bal mascat ca să intrigue­­ze pe cunoscuți. Dar lumea din bal ghi­ci numai­de­cât că sub hainele bărbătești se ascunde o fe­mee, mulțimea începu să țipe, să rîdă, să fluere și sărmana femee plecă plângând spre casă însoțită de o bandă de stupizi glumeți. Pe drum con­ Foița, „TJ­ns­vers­a.l-a.î­n 3 VRĂJITOAREA din HUTTEL SAU REZBUNĂTORUL PARTEA ANTEIA VI Viitorul — Par­că ți-ar fi frică de mine, res­pinse fata cam în batjocură. Și în vreme ce buzele’s trandafirii îi zâmbea, privirea sa se lumină de mân­drie. De o dată trăsurile Manetei se învio­rară, fața i se lumină și, privirea sa se înflăcără. Suzana se simți ^învăluită în fla­căra acelei priviri pironite, adânci și stă­­pânitore. Peste câte­va minute, bătrâna începu: — Suzana, ești ambițiosă și mândră; gândul teu îndrăzneț se ridică pe vârfuri greu de ajuns și visezi străluciri nenu­mărate. Visele tale se vor putea îndeplini, căci vei fi ce vei vrea să fii. Veî merge pe cale fără piedici, iți vei muta buzele în cupa plăcerilor. Vei lăsa în locu’ți în lume o rază luminosă, dar bagă de somn să nu-țî fie viața prea strălucitore. Omenii al căror idol vei fi ți se vor supune în tot, îți vor fi robi. Când te vei uita veî încânta ; voința îți va fi de fer, inima de piatră, văz pe fruntea ta o co­­rona de regină! Bătrîna nu mai vorbi. Capul îl căzu pe pept și rămase o clipă ca împotrită. Suzana nu mai rîdea. O­chi! -i scăpă­­raț schîntei. — M- ai spus adevărul, Mane­to? între­bă ea. — Da, răspunse ea tresărind, dar vai! aș fi vrut să mă înșel! — De ce ? — Vei ști mai târziu. — Nu ți ai rîs de mine ? — Nu. Ți-am spus ce țî-e scris pe frunte și în ochi. Vei fi regină. — Regină! strigă Suzana, regină ! Și ridicându-și capul falnic aruncă împrejur o căutătură mândră. — Mă sperie ! își zise bătrîna. Suzana luă pe sora sa de mână și o aduse în fața Manetei. Fața bătrînii se întristă tare ; puse mâna pe capul fetiței și zise : — Georgeta, fata mea, în strălucirea blândă a ochilor tei ți se oglindesc tóte cugetările și simțimentele bune ce ai în inimă. Dar tremurând și cu ochii plini de lacrimi dau la o parte vălul viitorului zeu. Nu văd decât dureri și lacrimi. Vei fi pusă la încercări crude. Vei sufe­ri prin inimă. Victimă nevinovată a bu­nătății tale, nenorocirea te va prigoni. Georgeta asculta cu ochii în jos , nu înțelegea prezicerea grozavă, cu tote a­cestea simțea că ’i apasă ceva peptul și simți un fior. — Maneto, zise Gervesa, ai mințit. — Mi-ai făgăduit să nu te superi de ce voi­ spune: tu m’ai silit, Gervesa. — Așa e mamă, zise Suzana, las’o să spuie. — Georgeta va suferi, urmă bătrîna, din pricina celor pe cari ’i va iubi mai mult, va fi victima inimii sale... Va fi trădată, părăsită, va cunoște tóte sufe­­rințele. Va veni o zi când ne mai putând suferi, descurajată, fără putere, va voi... Bătrîna se opri. Plângea. — Sfîrșește, zise Gem­sa. — Nu mai pot, vălul a căzut, nu mai văd nimic. Georgeta se uită la ea cu spaimă și înfiorată se aruncă în brațele Suzanul plângând și ea. Maneta se îndreptă încet spre ușă, până a nu eși zise Gervesel. — Iți mulțumesc, nu uita că vreau să fac bine. Vino dacă ai trebuință de mine. Nopte bună! Deschise ușa și plecă. Gervesa luă pe Georgeta în brațe și o sărută. Suzana se gândea și zicea în sine : — Voia fi r­uină! I-se părea că s’a și așezat pe tron. V­­isul După ce plecă Maneta, plecară și fe­meile ce veniseră la Gervesa. Georgeta încetă din plâns, mângăerile mumii s de o liniștiseră. De altminteri cuvintele bătrânii nu ’i făcuseră impre­sie adâncă, era să le uite b­ine. Suzanei însă vorbele ce auzise ’i se în­tipăriseră în minte și la gândul lor nu mai putea de bucurie. Se puse în pat gândindu-se la mări­rile ce o așteptam ln mijlocul tabloului minunat ce -șî crea cu imaginația, vedea un tânăr frumos, bogat ; el sta în Paris, îl cunoștea, se întâlniseră într’o zi în pă­dure, altă dată la pîrîu și încă o dată pe o potecă care era atât de strimtă în­cât trebuia să trecă pe alături ; atunci el o luase de mână și ii zise :„E­ ti fru­mosă!“ Acest tânăr era baronul Enric de Manoise. Era turburată dar adormi în sfîrșit și în somn își urma visul. Se vedea într’un palat, mai frumosă decât tóte femeile ce o înconjurau și domnind asupra unei mul­țimi nenumărate. De o­dată trecu un nor pe cer și îm­prejurul său se făcu întuneric. Palatul dispăruse. Apoi se pomeni singură într’o câmpie pustie. Era tot cu cortina pe cap, dar nu știa încotro s’o ia, nu vedea nici un drum. Era să strige ajutor, înspăimân­tată, când a­­eși înainte, ca din pământ Maneta vrăjitorea de la Huttes cu un felinar în mână, scăpărînd foc din ochi și rîzând cu hohote. Se făcuse ziuă. Suzana se deșteptă. — Gândeam că nu te’l mai scula azi, zise Gervesa. Suzana nu răspunse, dar după ce își șterse sudarea de pe frunte se dădu jos din pat și se îmbrăcă. Era sub impresia visului. — Era un vis, șopti ea, uitându-se în­tr’o oglindă mică, dar se va îndeplini. Vrăjitarea a citit în viitor ! Da, sunt frumosă !... Voî fi regină ! Intr’adevăr fata Gervesel și a lui An­ton Vermer lemnarul, era o frumusețe fără somon, în tot coprinsul, și ar fi fost or­inde tot atât de frumosa. Bătrîna Maneta nu prevăzuse de­sigur, efectul ce se făcea asupra ei cuvinele ce -i spusese, ea citise în fața ei și­­ spuse­se cugetările cele mai ascunse. Dar cea ce era numai o iluzie, se făcu îndată re­alitate. Crezu în prezicerea babii, se uită cu­ indraznela în viitor și nu se îndoi că o așteptă o sortă strălucită. Mândria îl creștea și mai mult. Georgeta se dusese la școlă. După jece mâncarâ ceva, Gervesa și Suzana începu­ră să lucreze la ferestru. Gervesa era cusatoresa și o învățase și pe Suzana. Ele erau singurele cusăto­rese la Marange și aveau de lucru. (Va urma)

Next