Universul, septembrie 1889 (Anul 6, nr. 197-222)
1889-09-26 / nr. 218
Universal Ro. 218 CRONICA Bani și fericire Nea Radu Găman n’avea de lucru nici de cheltuială și bătea Bermanul petrece pe strada, de dimineața până seara, hămestt ca vai de el. Deunăzi văzu de departe o mulțime de oameni intrând și eșind dintr’o casă și ’și sise în sine: — Ca să fie oare, nuntă ori pomană ? Ia so me trag și eu într’acolo că poate mă capăt cu ceva. Când ajunse lângă casă, văzu o hârtie lipită de geam și, când se apropie mai mult încă, sloveni următoarele vorbe scrise pe hârtie : Madam lanoș Ghicește trecutul, prezentul și viitorul, precum și perdele de animale, de juvaericale, de neveste, etc. — Ei, iar bine că n’am animale nici nevastă, se gândi Găinan, ca să mai am necaz să le caut, ce chin pe bieții umen! cu blestematele de haramuri! Stând el așa lângă casă, căci tocmai se nimerise de bătea soarele cald acolo, vede că o femeie dinăuntru care era chiar cărturăreasa, îl face semn să intre. Găman, intră crezând că poate sunt niscai lemne de tăiat. — Țiam întins cărțile, îi zise femeea după ce’l pofti să șadă pe laviță. — El, iar e bine, că am sâ’mi ghicesc norocul, se gândi Găman. — Și era mulțumit. — Ca ai perdut, un boui, un bivol ? întreba corturărasa. — Ba n’am perdut nimic. — Atunci ți-a fugit nevasta. — Slavă Domnului, n’am nevastă. — Ei, dar tot o să’ți dau cu cărțile, că mi-se pare că ai noroc. — Cum vrei. — Na, iată, nu’ți spun eu. ? îți cade norocu în polă. D-ta al aă faci un drum la vreme de zi și ai să ias bani. — Ce vorbești ! Așa de geba ? — Da, bani mulți, de la un om de verde. — Mare minune ! — Ascultă ce-ți spun eu. — Și curând o să fie asta ? — Curând, azi, mâine, uite cum se taie birlicu. — Să te audă sfîntul. — Ai să vezi că ce spun eu tot se împlinește. — Vra să zică pot să nu mă mai apuc de lucru? aveam de gând să mă tocmesc la o bina. — Poți să nu te mai apuci, că banii sunt pe drum. — Ce bine ar fi. — Și banii dau cu veste și cu bucurie la un om cu ghindă. — Dar vesta și bucurie nu mi trebue, numai bani să fie. — Sunt... dacă-ți spun eu că sunt... E ceva la sigur. — Atunci toate’s bune. — Și d-ta ai să trăesc ani mulți și fericiți, ai să te însori și ai să ai trei băeți și două fete... — Dacă sunt bani, nu’i nimic. — Acum scoate francul. — Care franc ? — Francu că ți-am dat în cârți. — N’am nici cinci parale. — N’ai parale ? Atunci de ce ai venit aci? — M’ai chiemat d ta ; credeam că să-ți taiü niscai lemne. — Auzi minciună! te-am chiemat eu! De unde o scoseși ? Iată bine de plătește și cată ți de drum, c’apoi știi... — Nu te supera madamă, ți-oi plăti când voi lua paralele... — Care parale ? — Care s’arată în cârți. — Aia nu me privește, știi, mie să-mi plătești acum, de unde nu... Madam lanoș se sculă fără de veste, se repezi la laviță și haț de pălăria lui Găman. Acesta voi să și-o ție și’și rupse fluturii. — Stai, madamă, zise dânsul, că-mi strici bunătatea de pălărie. Lasă că ți oi plăti vr’o dată. — Ba să plătești acum că altfel te duci cu capul gol. — N’am nici un gologan, poți să mă cauți, de’l găsi un bănuț sâ’mi faci ce-l pofti. — Dacă n’am gologani să nu vii aci să mă faci să-mi perd vremea. — Bine, dar d-ta care ghicești atâtea lucruri ascunse, n’ai văzut că sunt cu buzunările goale și flămând ca vai de mine? Cum am să cred eu atunci toate parascoveniile cari mi le spuseși ? Dă-mi pălăria... — Nu ți-o dau. Găman văzând că nu e de glumă, se repezi o dată la madam lanoș și smuci pălăria și o croi de fugă pe ușă și pe stradă. Fugind așa, doi gardiști se luară după dânsul crezând c’a furat ceva și-l prinseră. Dânsul, voind să scape căci își închipuia că gardiștii sunt trimiși de cărturăreasă, începu să se împotrivească; atunci mâncă câteva perechi de pumni în spate și fu dus la arest unde stătu până a doua zi. Astfel se împlini proorocia cărturăresei. Bani și fericire, pumni și arest. N. P. Acte oficiale D. R. Rădulescu, doctor în științele chimice fisice, se numește pe ziua de 1 Octombre 1889, în postul vacant de chimist expert la secția chimicotehnică a institutului de chimie și analize chimice de la facultatea de medicină din București. * D-na Dariota Adelsberg be numește în postul de directore la școala profesională de fete din București, în locul dnei Paulina Zaharescu, demisionată. D. C. Ionescu este confirmat în funcțiunea de sub-comisar pe lângă poliția din Giurgiu, atașat cu serviciul în insula Cioroiu. — Sunt numiți în serviciul casierielor generale din județe. * D. G. Gainescu, actual verificator cl. II, în funcțiunea de verificator cl. I. * D. C. Lăzărescu, actual numărător de cupoane în biuroul datoriei publice, în funcțiunea de verificator cl. II. * D. C. G. Simionescu, absolvent cu diplomă al școalei comerciale din București, este numit viitor de registre la casa de credit agricol din județul Olt. Obhimiți-va dumineca! Intre numeroasele congrese ce s’au ținut la Paris, e unul pentru odihna de duminecă, care s’a ținut sub președința d-lui Léon Sly. Președintele a dat citire, între altele, a două scrisori de aderare, una a d lui Harrison, președintele Statelor Unite, și alta a d-lui Gladstone, marele șef al liberalilor englezi. Credem bine să reproducem aceste scrisori, cari vor interesa desigur mult pe cititori. Scrisoarea președintelui Harrison „Iubite domnule, primesc cu plăcere să fiu membru onorar al congresului pentru odihna de duminecă. „Experiența și observația m’au convins că oricine, lucrând cu mâna ori cu capul, are nevoie de o zi de odihnă, pe care observarea generală a duminecei o poate, singură, garanta. „Filantropii și creștinii pot privi lucrul din osebite puncte de vedere. Dar, ori de am considera pe om ca un animal, ori de l’am privi drept o ființă nemuritoare, trebue să ne unim ca să’i asigurăm odihna pe care corpul și spiritul o reclamă, deopotrivă, ca să fie așezați și menținuți în cele mai bune condiții posibile. Cei ce nu văd porunca divină a Bibliei n’au decât, ca să se convingă, să studieze însuși pe om.“ 2 — Scrisoarea dlui Gladstone „E pentru mine de netăgăduit că observarea odihnei de duminecă are rădăcini adânci în convicțiile ca și în obiceiurile imensei majorități a compatrioților mei. Dacă multora, această observare se arata ca o nevoie a vieții duhului creștinesc, alții, și în mult mai mare număr, o apără cu aceiași energie, ca o necesitate socială. „Clasa lucrătorilor e forte geloasă de aceasta și se opune, nu numai aboliției mărturisite, ci oricărui lucru ar putea contribui indirect la acest rezultat. „Personal, m’am silit întotdeuna, pe cât împrejurările mi-au ertat, să me folosesc de acest privilegiu. Și acum, ajuns la capătul unei cariere publice laborioase de aproape 57 de ani, atribuesc în mare parte acestei oficini prelungirea vieței mele și conservarea puterilor pe cari le mai am : în ce privește masele, chestia e cu mult mai importantă, e chestia populară prin escelență:“ Prețul vremii Că face parale vremea, nu-i vorbă de îndoială. Dar unii fac un lucru în vreme scurtă , alții fac același lucru în vreme mult mai lungă. Dovadă că ceva par ale face și cel care întrebuințează vremea. Iată câteva pilde frumoase de întrebuințare a vremii: Doctorul Masin Good, traducătorul poetului latin Lucrețiu, și-a făcut lucrarea în trăsură, ducându se se viziteze pe bolnavi. Un filosof englez forte cunoscut, Burnt, a învățat 18 limbi vechi și 22 limbi europe, lucrând în același timp ca muncitor ferar. Stuart Mill și-a scris „Logica“, priveghind lucrările studenților săi. Dna de Genlis scrise mai multe cărți de educație așteptând pe prințesa căreia îi dădea lecții de citit. Cancelarul d’Aguesseau avea un obiceiu forte ciudat. Trec în general câteva minute între momentul când se anunță prânzul și acela în care sa aduce mâncarea. In loc să înjure în contra întârzierii, el, în aceste răstimpuri, făcu într’un an o lucrare științifică celebră. O DRAMA SÂNGEROASA La Paris, rue Saint Jacques, în locuința văduvei Caby, s’a petrecut o sângeroasă dramă. Un „bookmaker“ Albert Vaderasse, acum doui ani făcu cunoștința fiicei văduvei, Sidonia Caby, o fată foarte drăguță, în vîrstă numai de 17 ani. Albert baiat frumos și dibaci în ale amorului, știu în scurtă vreme să fure mințile și inima Sidoniei și să facă dintr’ânsa amanta sa. Când descoperi lucrul, văduva Cathy se adresă autorităților și Sidonia fu închisă într’o casă de corecțiune, unde stătu trei luni. Cel d’întâi gând al iei, când ieși din închisoare, fu să-și regăsească amantul. Tinerii se adresară văduvei Cathy, cerîndu-i voia ca să se căsătorească. Dar văduva care aflase că Albert e un om necinstit, refuză consimțimântul. Atunci amanții hotărâră să plece din Paris și să se cunune undeva. Zei se așezară câtva timp la Marsilia, apoi plecară în Egipt. Resursele lor scadeau însă din zi în zi cu atât mai repede că Albert juca cărți și perdea. Intr’o bună dimineață, ne mai având nici un ban, mizerabilul vîndu pe amanta sa pe prețul de 300 lei unei case de prostituata, unde o duse prin înșelăciune. Albert se întoarse apoi la Marsilia. Sidonia nu stete mult în casa de prostituție ; ea reuși să fugă și găsi adăpost la niște călugărițe, care îi detură mijloacele să se întoarcă în Franța. Când debarcă la Marsilia, primul om pe care-l întâlni cu Albert. — Unde te duci? o întrebă iei. — Direct la Paris. — N’o să faci asta ! — Ba da ! — Să știi bine că, dacă te duci la Paris, vin după tine și te omor !.... Sidonia nu se înfricoșă și plecă la Paris, unde avea de gând să denunțe pe mizerabilul iei amant. Ea se duse la mama iei, îi ceru iertare și o obținu. După două zile, văduva Gaby se pomenește cu Albert Vaceresse. D-na Caby îl dete afară. Sidonia, auzind zgomot, ieși din odaie. Cum o văzu, Albert fu apucat de o furie oarbă. Iei scoase din buzunar un revolver cu șase focuri și trase de două ori asupra fostei sale amante, care căzu jos. Apoi își zberă singur creierii. Moartea mizerabilului a fost instantanee. Sidonia e într’o stare desperată. Tras de câini la Paris Sub acest titlu am publicat știrea furiosa că un belgian a pornit la Paris într’o caraciera trasă de doi câini. Corespondentul nostru parisian ne scrie următorele în acesta privință. D na Francisc Nautet, literator belgian, plecat din Bruxala într’o cărucidră trasă de doi câini, a sosit la Paris. Călătoria lui a ținut șase zile. In cursul plimbării sale fanteziste de Nautet a întîmpinat câteva piedici cari i-au întârziat sosirea, mai cu semă un incident pe care l’a pricinuit trecerea sa la Louvrois (Nord). In acestă localitate primarul, sprijinindu-se pe legea Grammont, a refuzat de a lăsa pe excursionistul nostru să’și urmeze călătoria dacă nu’și va schimba mijlocul său de locomoțiune. Călătorul avu atunci o idee originală: își pune câinii în căruță și îi trase până la limita teritoriului comunei. Ajuns astfel în afară de juridicțiunea primarului din Louvrois, d. Nantet își înhamă câinii la loc și’și urmă înainte drumul având grijă să evite, pe cât îi era cu putință, orașele. Din Compiegne excursionistul a telegrafiat unor amici la Paris cari i-au eșit înainte în mare număr pe drum în momentul indicat de ei pentru sosirea sa. D-na Nantet era de gând să se întorca îndărăt la Bruxela cu acelaș mijloc de transport. Sinuciderea unui lagmistru in stradă Ni se scrie din Presburg . O curioasă sinucidere s’a făptuit aci. Ieri după prânz, un vagmistru din regimentul 6 de husari ieși repede din cazarmă și ajuns în piața din fața ei, își trase un glonț de revolver. Nenorocitul renase mort pe loc. In piața s’aflau o mulțime de oameni, care au fost viu emoționați de această dramă. Pricina sinuciderel e supărările de cazarmă, pe care le avea din cauza unei legături amoroase. Știri prin poștă Zilele trecute s’a făcut la Paris experiențe pentru a proba puterea perforantă a gloanțelor calibru model 86 ale pușcei Label. S’a tras la distanță de 10, 100 și 200 pași în diferite obstacole. La 10 pași s’a văzut că puterea de resistență a cărbunelui, nisipului și pământului e mare. La 200 pași glonțul a putut străbate pe rînd o scândură de lemn în grosime, de 60 cm.; o scândură de stejar de 20 cm. și o placă de fier de 6 cm. In urma acestor experiențe s’a constatat, că puterea perforantă a glonțului model 86 e mai mare ca aceea a glonțului model 84. * * * Marți, 26 Septembre (8 Octombre) 1883 Alaltăeri pa la amestî s’a aprins la Avrig în Transilvania o casă, din care apoi s’au aprins mai multe. Focul s’a întins peste o parte mare din comună. * * * O furtună cu grindină a bătut alaltăeri peste Temișoara. Vântul a causat paguba mari. 1 * % % Comisiunea trimisă de Academia Ungară la Constantinopol pentru a face cercetări în arhivele imperiale a descoperit 60 de foliante mari, în foarte proastă stare, de cel mai mare interes pentru Ungaria.* * * In lâna lui August a. c. au călătorit pe liniile căei ferate de stat Austro Ungare 972 404 persoane ; s’au încasat în această lună ca bani de călătorie 955.811 fl. Și sumele încasate și călătorii au fost la număr mai mulți ca în luna lui August 1888. Dar venitele din transportul de mărfuri și bagagii au fost mai puțin ca în luna lui August 1888, astfel că venitele căilor ferate de stat în luna lui August 1889 au fost cu 44.658 mai puține ca în luna corespunzătoare a anului trecut. Prin urmare statul a perdut, în loc să câștige.* * * Se scrie din Temișoara, că Farkas escrocul e de tot agitat, se plimbă noaptea întreagă prin chirie și nu poate adormi. Cu toate că judele investigator cere în continuu da la Farkas să se lase a fi fotografiat, Farkas nu se învoește de loc la aceasta, așa că în urmă judele va fi silit să întrebuințeze mijloace de forță, ca să fotografieze pe „regele loteriei“. Farkas j vede acum, că toată causa lui e pardută, după ce Hergart și doamna Telke sy au mărturisit tot adevărul. * * * Se anunță din Londra că baronul da Hirsch, cunoscutul milionar, a cumpărat palatul Houghton Hall, vechia reședință a Walpolilor, în care regele George III a văzut spectrul femnel brune. Acest domeniu a fost vândut de proprietarul său actual, marchizul de Chalmondley, cu prețul de... șapte milione cinci sute mii de franci. Principele Albert-Victor, fiul prințului de Walles, va întreprinde peste puțin timp o călătorie în India și Birmania. Călătoria va dura șase luni de zile. * * * Regina Natalia a dat d-lui Piioceanatz, avocatul ei în procesul de divorț,, 16,000 de lei ca onorariu. * • # Scandalul din calea Y Morîei In privința scandalului nemai pomenită provocat de ofițerul Maori, scandal înfierat de presa întregă, un cetățean onorabil, d. G. Vasilescu, a adresat d-lui ministru de războiu urmatorea acriBÓre, pe care o găsim în „Poporul“. Reproducând la rândul nostru, ne pare bine de a putea comunica știrea că e serios chestiune de reformare a acestui ofițer, care s’a făcut nedemn prin neomenisa-i purtare, de a purta mândra uniformă de oștean român. Iată acea scrisore : Prea stimate de general. Citind în ziarul „Lupta“ de erî că ofițerul I. Macri a fost condamnat la una lună de zile pentru faptul bâriei ce a dat d-nei Dr. Thor și soțului ei, am rămas uimit, vă spun drept, de modul ușuratec cum se tratează la noi asemenea cestiuni care în țările barbare chiar ar fi revoltat pe acei ce sunt însărcinați cu judecarea lor. Am fost martor ocular, spre părerea mea de roü, căci așa scenă miserabilă al cărei autor este un ofițer nou ajutat de alții trei, nu mi-am putut-o imagina vreodată , daca ați fi fost fața d voastră de general, la palmele și ghionturile ce a tras această canalie, ajutat de alți treilași, doamnei Thor, sunt sigur că i-ați fi smpuse „Un brerarului“ 191 AMORUL ARCHIDUCELUI RUDOLF SAD DI1AIA DEN CASTELUL MEYERLING Roman istoric contemporan de mare sensațiune. CAP. CLXIV. Mâna de mort El fu primit numai dar St. D de Tilly comunică c’a vanit din Viena cu însărcinarea d’a readuce pe baronesa Vecera la mama ei. Riza-pașa îl puse în cunoștință de tote cele întâmplate. — Și ce e de făcut acum ? întrebă Tilly zăpăcit. — Nimic alta decât să aștepți cu răbdare rezultatul cercetărilor noastre. Consilierul de poliție primi și de duse la otel. In dimineața următoare, caliciul Soliman apăru în biuroul lui Osman. — Am descoperit pe luntrașii cari au dus pe străinul cu caftan la Palatul Baltazzi. — Adu-s numai de cât aci. Soliman deschise o ușă și făcu un semn. Doi calici tineri intrară în odaie. — Spuneți tot ce știți ! ordonă Osman. — Ieri noapte, zise unul din ei, un strein cu caftan aurit s’a urcat în calcul nostru și ne a poruncit să 1 preumblăm pe Bosfor. După ce trecurăm Dolmabaghe streinul ne spuse să întoarcem și să-l ducem la palatul Baltazzi. Acolo s a coborît și puțin în urmă s’a întors c’o tânără femeie îmbrăcată turcește. Amândoi intrară în cale și se așezară subt baldachin, vorbeau într’o limbă pe care n’o înțelegem. — Unde i-ați dus ? — La Scutari, după porunca streinului. Acolo s’au coborît și ați plecat. — Nu mai știți alt nimic? — Nimic, stâpăne. — Bine, puteți pleca. Osman i era foarte vesel. In adevăr pusese mâna pe urma, care trebuia să-l ducă la descoperirea misterului. Fără să stea mult la gânduri, el ordonă lui Soliman să-l urmeze și se îndreptă spre port. — Dume la Scutari zise el lui Soliman. Ajungând la mal, Osman zări un agent polițienesc și se îndreptă spre el. — Gasitu s’a azi sau ieri un cadavru de fată? întrebă Osman. — Nu, doamne, asemene lucru nu s’a găsit. — Observat-aî p’aci vr’un străin cu caftan aurit și cu turban verde ? — Am văzut ieri un strein cu asemene port. — Unde l’ai văzut ? — In strada Murad. — Trebue să’l găsesc numaidecât. — O să-l găsim la vreunul din hanurile d’aci. — Să mergem. Flecară amândoi la cel mai apropiat han. La întrebările lor, îngrijitorul răspunse că un om ca cel descris se prezintase la han, dar nu mai găsise nici o odaie liberă. — Și unde să se fi dus ? întrebă Osman. — L’am îndreptat la hanul lui Eyub. — Să mergem acolo. Bucuria lui Osman fu fără margini când, la hanul lui Eyub, li se răspunse că acolo ședea streinul cu caftan aurit. Intrară în odaia lui, aci nu se afla nimic decât un șofer încuiat. Osman se gândi câteva momente, apoi zise agentului care-l însoția: — Rămâi aci în han și, de îndată ce va veni străinul, nu-1 mai pierde din vedere. Eu o să mă întorc curând. Apoi plecă și se întoarse la Para. Era sigur acum de două lucruri: întâi, că va prinde pe misteriosul strein . Ș al doilea, și cel mai important, că Maria Vecera nu era moartă, ci că zăcea închisă în vr’un harem. CAP. CXLVII. Prinderea Prefectul poliției crezuse de datoria sa să înștiențeze pe Verter de sosirea d-lui de Tilly. Baronul trimise la botez și când Osman intră ca să comunice ce descoperise, găsi pe Tilly în conferință cu Verter. Amândoi ascultară cu un interes din ce în ce mai viu raportul tînerului polițist turc. Când isprăvi, Verter îi strânse mâna cu efuziune. — Trebue să aflăm numaidecât cine e acest misterios personagiu și ce a făcut cu baronesa. — Tocmai pentru asta am venit. Vrai să-l arestăm acolo pe loc, sau preferi să vorbești mai intâiu cu el. — Cred că cel mai bun lucru e să meargă d. de Tilly cu d-ta. — Sunt gata ! zise d. de Tilly. — Vă urez succes, d-lor ! zise Verter. Amândoi polițiștii părăsiră hotelul. Ajungi la Scutari, ei merseră cu pază până la han și intrară în odaia îngrijitorului. Aci găsiră pe agentul de pază, care se anunță că străinul cu caftan aurit nu se întorsese încă. — Să intrăm în odaia lui și să aștepttăm acolo, zise Osman. Agentul renase la postul seu. (Va urma)