Universul, septembrie 1889 (Anul 6, nr. 197-222)

1889-09-26 / nr. 218

Universal Ro. 218 CRONICA Bani și fericire Nea Radu Găman n’avea de lucru nici de cheltuială și bătea Bermanul petrece pe strada, de dimineața până seara, hămestt ca vai de el. Deunăzi văzu de departe o mulțime de oameni intrând și eșind dintr’o casă și ’și sise în sine: — Ca să fie oare, nuntă ori pomană ? Ia so me trag și eu într’acolo că poate mă capăt cu ceva. Când ajunse lângă casă, văzu o hârtie lipită de geam și, când se apropie mai mult încă, sloveni următoarele vorbe scri­se pe hârtie : Madam lanoș Ghicește trecutul, prezentul și viitorul, precum și perdele de animale, de juvaeri­­cale, de neveste, etc. — Ei, iar bine că n’am animale nici nevastă, se gândi Găinan, ca să mai am necaz să le caut, ce chin pe bieții umen! cu blestematele de haramuri! Stând el așa lângă casă, căci tocmai se nimerise de bătea soarele cald acolo, vede că o femeie dinăuntru care era chiar cărturăreasa, îl face semn să intre. Găman, intră crezând că poate sunt niscai lemne de tăiat. — Ți­am­ întins cărțile, îi zise femeea după ce’l pofti să șadă pe laviță. — El, iar e bine, că am sâ’mi ghicesc norocul, se gândi Găman. — Și era mulțumit. — Ca ai perdut, un boui, un bivol ? întreba corturărasa. — Ba n’am perdut nimic. — Atunci ți-a fugit nevasta. — Slavă Domnului, n’am nevastă. — Ei, dar tot o să’ți dau cu cărțile, că mi-se pare că ai noroc. — Cum vrei. — Na, iată, nu’ți spun eu. ? îți cade norocu în polă. D-ta al aă faci un drum la vreme de zi și ai să ias bani. — Ce vorbești ! Așa de geba ? — Da, bani mulți, de la un om de verde. — Mare minune ! — Ascultă ce-ți spun eu. — Și curând o să fie asta ? — Curând, azi, mâine, uite cum se taie birlicu. — Să te audă sfîntul. — Ai să vezi că ce spun eu tot se îm­plinește. — Vra să zică pot să nu mă mai a­­puc de lucru? aveam de gând să mă toc­mesc la o bina. — Poți să nu te mai apuci, că banii sunt pe drum. — Ce bine ar fi. — Și banii dau cu veste și cu bucu­rie la un om cu ghindă. — Dar vesta și bucurie nu mi trebue, numai bani să fie. — Sunt... dacă-ți spun eu că sunt... E ceva la sigur. — Atunci toate’s bune. — Și d-ta ai să trăesc ani mulți și fe­riciți, ai să te însori și ai să ai trei băeți și două fete... — Dacă sunt bani, nu’i nimic. — Acum scoate francul. — Care franc ? — Francu că ți-am dat în cârți. — N’am nici cinci parale. — N’ai parale ? Atunci de ce ai venit aci? — M’ai chiemat d ta ; credeam că să-ți taiü niscai lemne. — Auzi minciună! te-am chiemat eu! De unde o scoseși ? Ia­tă bine de plă­tește și cată ți de drum, c’apoi știi... — Nu te supera madamă, ți-oi plăti când voi lua paralele... — Care parale ? — Care s’arată în cârți. — Aia nu me privește, știi, mie să-mi plătești acum, de unde nu... Madam lanoș se sculă fără de veste, se repezi la laviță și haț de pălăria lui Gă­man. Acesta voi să și-o ție și’și rupse flu­turii. — Stai, madamă, zise dânsul, că-mi strici bunătatea de pălărie. Lasă că ți oi plăti vr’o dată. — Ba să plătești acum că alt­fel te duci cu capul gol. — N’am­ nici un gologan, poți să mă cauți, de’l găsi un bănuț sâ’mi faci ce-l pofti. — Dacă n’am gologani să nu vii aci să mă faci să-mi perd vremea. — Bine, dar d-ta care ghicești atâtea lucruri ascunse, n’ai văzut că sunt cu bu­­zunările goale și flămând ca vai de mine? Cum am să cred eu atunci toate paras­­coveniile cari mi le spuseși ? Dă-mi pă­lăria... — Nu ți-o dau. Găman văzând că nu e de glumă, se repezi o dată la madam lanoș și smuci pălăria și o croi de fugă pe ușă și pe stradă. Fugind așa, doi gardiști se luară după dânsul crezând c’a furat ceva și-l prin­seră. Dânsul, voind să scape căci își închi­puia că gardiștii sunt trimiși de cărtură­­reasă, începu să se împotrivească; atunci mâncă câte­va perechi de pumni în spate și fu dus la arest unde stătu până a doua zi. Ast­fel se împlini proorocia cărturăre­­sei. Bani și fericire, pumni și arest. N. P. Acte oficiale D. R. Rădulescu, doctor în științele chimice fisice, se numește pe ziua de 1 Octombre 1889, în postul vacant de chi­mist expert la secția chimico­teh­nică a institutului de chimie și analize chimice de la facultatea de medicină din Bucu­rești. * D-na Dariota Adelsberg be numește în postul de directore la școala profesio­nală de fete din București, în locul d­nei Paulina Zaharescu, demisionată.­­ D. C. Ionescu este confirmat în func­țiunea de sub-comisar pe lângă poliția din Giurgiu, atașat cu serviciul în insula Cio­­roiu. — Sunt numiți în serviciul casierielor generale din județe. * D. G. Gainescu, actual verificator cl. II, în funcțiunea de verificator cl. I. * D. C. Lăzărescu, actual numărător de cupoane în biuroul datoriei publice, în funcțiunea de verificator cl. II. * D. C­. G. Simionescu, absolvent cu diplomă al școalei comerciale din Bucu­rești, este numit viitor de registre la casa de credit agricol din județul Olt. Obhimiți-va dumineca! Intre numeroasele congrese ce s’au ți­nut la Paris, e unul pentru odihna de du­minecă, care s’a ținut sub președința d-lui Léon Sly. Președintele a dat citire, între altele, a două scrisori de aderare, una a d lui Har­rison, președintele Statelor­ Unite, și alta a d-lui Gladstone, marele șef al liberali­lor englezi. Credem bine să reproducem aceste scri­sori, cari vor interesa de­sigur mult pe cititori. Scrisoarea președintelui Harrison „Iubite domnule, primesc cu plăcere să fiu membru onorar al congresului pen­tru odihna de duminecă. „Experiența și observația m’au convins că ori­cine, lucrând cu mâna ori cu capul, are nevoie de o zi de odihnă, pe care ob­servarea generală a duminecei o poate, singură, garanta. „Filantropii și creștinii pot privi lucrul din osebite puncte de vedere. Dar, ori de am considera pe om ca un animal, ori de l’am privi drept o ființă nemuritoare, trebue să ne unim ca să’i asigurăm odih­na pe care corpul și spiritul o­­ reclamă, deopotrivă, ca să fie așezați și menținuți în cele mai bune condiții posibile. Cei ce nu văd porunca divină a Bibliei n’au decât, ca să se convingă, să studieze în­suși pe om.“ 2 — Scrisoarea d­lui Gladstone „E pentru mine de netăgăduit că ob­servarea odihnei de duminecă are rădă­cini adânci în convicțiile ca și în obice­iurile imensei majorități a compatrioților mei. Dacă multora, această observare se arata ca o nevoie a vieții duhului crești­nesc, alții, și în mult mai mare număr, o apără cu aceiași energie, ca o necesitate socială. „Clasa lucrătorilor e forte geloasă de aceasta și se opune, nu numai aboliției mărturisite, ci ori­cărui lucru ar putea contribui indirect la acest rezultat. „Personal, m’am silit întotdeuna, pe cât împrejurările mi-au ertat, să me folosesc de acest privilegiu. Și acum, ajuns la ca­pătul unei cariere publice laborioase de a­­proape 57 de ani, atribuesc în mare par­te acestei oficini prelungirea vieței mele și conservarea puterilor pe cari le mai am : în ce privește masele, chestia e cu mult mai importantă, e chestia populară prin escelență:“ Prețul vremii Că face parale vremea, nu-i vorbă de îndoială. Dar unii fac un lucru în vreme scur­tă , alții fac același lucru în vreme mult mai lungă. Dovadă că ceva par ale face și cel ca­re întrebuințează vremea. Iată câte­va pilde frumoase de între­buințare a vremii: Doctorul Masin Good, traducătorul poe­tului latin Lucrețiu, și-a făcut lucrarea în trăsură, ducându se se viziteze pe bol­navi. Un filosof englez forte cunoscut, Bur­nt, a învățat 18 limbi vechi și 22 limbi europ­­e, lucrând în același timp­ ca mun­citor ferar. Stuart Mill și-a scris „Logica“, prive­­ghi­nd lucrările studenților săi. D­na de Genlis scrise mai multe cărți de educație așteptând pe prințesa căreia îi dădea lecții de citit. Cancelarul d’Aguesseau avea un obi­­ceiu forte ciudat. Trec în general câteva minute între momentul când se anunță prânzul și acela în care sa aduce mân­carea. In loc să înjure în contra întâr­zierii, el, în aceste răstimpuri, făcu în­­tr’un an o lucrare științifică celebră. O DRAMA SÂNGEROASA La Paris, rue Saint Jacques, în locuința văduvei Caby, s’a petrecut o sângeroasă dramă. Un „bookmaker“ Albert Vad­erasse, a­­cum doui ani făcu cunoștința fiicei văduvei, Sidonia Caby, o fată foarte drăguță, în vîrstă numai de 17 ani. Albert baiat fru­mos și dibaci în ale amorului, știu în scurtă vreme să fure mințile și inima Si­­doniei și să facă dintr’ânsa amanta sa. Când descoperi lucrul, văduva Cathy se adresă autorităților și Sidonia fu în­chisă într’o casă de corecțiune, unde stătu trei luni. Cel d’întâi gând al iei, când ieși din închisoare, fu să-și regăsească amantul. Tinerii se adresară văduvei Cathy, cerîn­­du-i voia ca să se căsătorească. Dar vă­duva care aflase că Albert e un om necinstit, refuză consimțimântul. Atunci amanții hotărâră să plece din Paris și să se cunune undeva. Zei se a­­șezară câtva timp la Marsilia, apoi plecară în Egipt. Resursele lor scadeau însă din zi în zi cu atât mai repede că Albert juca cărți și perdea. Intr’o bună dimineață, ne mai având nici un ban, mizerabilul vîndu pe amanta sa pe prețul de 300 lei unei case de prostituata, unde o duse prin înșelă­ciune. Albert se întoarse apoi la Marsi­lia. Sidonia nu stete mult în casa de pros­tituție ; ea reuși să fugă și găsi adăpost la niște călugărițe, care îi detură mijloa­cele să se întoarcă în Franța. Când debarcă la Marsilia, primul om pe care-l întâlni cu Albert. — Unde te duci? o întrebă iei. — Direct la Paris. — N’o să faci asta ! — Ba da ! — Să știi bine că, dacă te duci la Paris, vin după tine și te omor !.... Sidonia nu se înfricoșă și plecă la Paris, unde avea de gând să denunțe pe mize­rabilul iei amant. Ea se duse la mama iei, îi ceru iertare și o obținu. După două zile, văduva Gaby se po­menește cu Albert Vac­eresse. D-na Caby îl dete afară. Sidonia, auzind zgomot, ieși din odaie. Cum o văzu, Albert fu apucat de o furie oarbă. Iei scoase din buzunar un revolver cu ș­ase focuri și trase de două ori asupra fostei sale amante, care căzu jos. Apoi își zberă singur creierii. Moartea mizerabilului a fost instanta­nee. Sidonia e într’o stare desperată. Tras de câini la Paris Sub acest titlu am publicat știrea fu­­riosa că un belgian a pornit la Paris în­tr’o caraciera trasă de doi câini. Corespondentul nostru parisian ne scrie următorele în acesta privință. D na Francisc Nautet, literator belgian, plecat din Bruxala într’o cărucidră trasă de doi câini, a sosit la Paris. Călătoria lui a ținut șase zile. In cursul plimbării sale fanteziste de Nautet a întîmpinat câte­va piedici cari i-au întârziat sosirea, mai cu semă un incident pe care l’a pricinuit trecerea sa la Louvrois (Nord). In acestă localitate primarul, sprijinin­­du-se pe legea Grammont, a refuzat de a lăsa pe excursionistul nostru să’și urme­ze călătoria dacă nu’și va schimba mijlo­cul său de locomoțiune. Călătorul avu a­­tunci o idee originală: își pune câinii în căruță și îi trase până la limita teritoriu­lui comunei. Ajuns astfel în afară de juridicțiunea primarului din Louvrois, d. Nantet își în­hamă câinii la loc și’și urmă înainte dru­mul având grijă să evite, pe cât îi era cu putință, orașele. Din Compiegne excursionistul a tele­­grafiat unor amici la Paris cari i-au eșit înainte în mare număr pe drum în mo­mentul indicat de ei pentru sosirea sa. D-na Nantet era de gând să se întorca îndărăt la Bruxela cu acelaș mijloc de transport. Sinuciderea unui lagmistru in stradă Ni se scrie din Presburg . O curioasă sinucidere s’a făptuit aci. Ieri după prânz, un vagmistru din re­gimentul 6 de husari ieși repede din ca­­zarmă și ajuns în piața din fața ei, își trase un glonț de revolver. Nenorocitul renase mort pe loc. In piața s’aflau o mulțime de oameni, care au fost viu emoționați de această dramă. Pricina sinuciderel e supărările de ca­zarmă, pe care le avea din cauza unei legături amoroase. Știri prin poștă Zilele trecute s’a făcut la Paris expe­riențe pentru a proba puterea perforantă a gloanțelor calibru model 86 ale pușcei Label. S’a tras la distanță de 10, 100 și 200 pași în diferite obstacole. La 10 pași s’a văzut că puterea de resistență a căr­bunelui, nisipului și pământului e mare. La 200 pași glonțul a putut străbate pe rînd o scândură de lemn în grosime, de 60 cm.; o scândură de stejar de 20 cm. și o placă de fier de 6 cm. In urma a­­cestor experiențe s’a constatat, că puterea perforantă a glonțului model 86 e mai mare ca aceea a glonțului model 84. * * * Marți, 26 Septembre (8 Octombre) 1883 Alaltăeri pa la amestî s’a aprins la A­­vrig în Transilvania o casă, din care apoi s’au aprins mai multe. Focul s’a întins peste o parte mare din comună. * * * O furtună cu grindină a bătut alaltă­­eri peste Temișoara. Vântul a causat pa­guba mari. 1 * % % Comisiunea trimisă de Academia Un­gară la Constantinopol pentru a face cer­­cetări în arhivele imperiale a descoperit 60 de foliante mari, în foarte proastă stare, de cel mai mare interes pentru Un­garia.* * * In lâna lui August a. c. au călătorit pe liniile căei ferate de stat Austro Ungare 972 404 persoane ; s’au încasat în această lună ca bani de călătorie 955.811 fl. Și sumele încasate și călătorii au fost la nu­măr mai mulți ca în luna lui August 1888. Dar venitele din transportul de mărfuri și bagagii au fost mai puțin ca în luna lui August 1888, ast­fel că veni­tele căilor ferate de stat în luna lui Au­gust 1889 au fost cu 44.658 mai puține ca în luna corespunzătoare a anului trecut. Prin urmare statul a perdut, în loc să câștige.* * * Se scrie din Temișoara, că Farkas es­crocul e de tot agitat, se plimbă noaptea întreagă prin chirie și nu poate adormi. Cu toate că judele investigator cere în continuu da la Farkas să se lase a fi fo­tografiat, Farkas nu se învoește de loc la aceasta, așa că în urmă judele va fi silit să întrebuințeze mijloace de forță, ca să fotografieze pe „regele loteriei“. Farkas j vede acum, că toată causa lui e pardută, după­ ce Hergart și doamna T­e­l­k­­e sy au mărturisit tot adevărul. * * * Se anunță din Londra că baronul da Hirsch, cunoscutul milionar, a cumpărat palatul Houghton Hall, vechia reședință a Walpolilor, în care regele George III a văzut spectrul femnel brune. Acest domeniu a fost vândut de pro­prietarul său actual, marchizul de Chal­­mondley, cu prețul de... șapte milione cinci sute mii de franci. Principele Albert-Victor, fiul prințului de Walles, va întreprinde peste puțin timp o călătorie în India și Birmania. Călătoria va dura șase luni de zile. * * * Regina Natalia a dat d-lui Piioceanatz, avocatul ei în procesul de divorț,, 16,000 de lei ca onorariu. * • # Scandalul din calea Y Morîei In privința scandalului nemai pomenită­ provocat de ofițerul Maori, scandal înfie­rat de presa întregă, un cetățean onora­bil, d. G. Vasilescu, a adresat d-lui mi­nistru de războiu urmatorea acriBÓre, pe care o găsim în „Poporul“. Reproducând la rândul nostru, ne pare bine de a putea comunica știrea că e se­rios chestiune de reformare a acestui ofi­­țer, care s’a făcut nedemn prin neome­­nisa-i purtare, de a purta mândra uni­formă de oștean român. Iată acea scrisore : Prea stimate d­­e general. Citind în ziarul „Lupta“ de erî că ofi­țerul I. Macri a fost condamnat la una lună de zile pentru faptul bâriei ce a dat d-nei Dr. Thor și soțului ei, am rămas uimit, vă spun drept, de modul ușuratec cum se tratează la noi asemenea cestiuni care în țările barbare chiar ar fi revoltat pe acei ce sunt însărcinați cu judeca­rea lor. Am fost martor ocular, spre părerea mea de roü, căci așa scenă miserabilă al cărei autor este un ofițer nou ajutat de alții trei, nu mi-am putut-o imagina vre­odată , daca ați fi fost fața d voastră d­­e general, la palmele și ghionturile ce a tras această canalie, ajutat de alți trei­­­lași, doamnei Thor, sunt sigur că i-ați fi smpu­se „U­n­ b­rerarul­ui“ 191 AMORUL ARCHIDUCELUI RUDOLF SAD DI1AIA DEN CASTELUL MEYERLING Roman istoric contemporan de mare sensațiune. CAP. CLXIV. Mâna de mort El fu primit numai dar St. D de Tilly comunică c’a vanit din Viena cu însărci­narea d’a readuce pe baronesa Vecera la mama ei. Riza-pașa îl puse în cunoștință de tote cele întâmplate. — Și ce e de făcut acum ? întrebă Tilly zăpăcit. — Nimic alta decât să aștepți cu răb­dare rezultatul cercetărilor noastre. Consilierul de poliție primi și de duse la otel. In dimineața următoare, caliciul Soli­­­man apăru în biuroul lui Osman. — Am descoperit pe luntrașii cari au dus pe străinul cu caftan la Palatul Bal­tazzi. — Adu-s numai de cât aci. Soliman deschise o ușă și făcu un semn. Doi calici­ tineri intrară în odaie. — Spuneți tot ce știți ! ordonă Osman. — Ieri noapte, zise unul din ei, un strein cu caftan aurit s’a urcat în calcul nostru și ne a poruncit să 1 preumblăm pe Bosfor. După ce trecurăm Dolmabaghe streinul ne spuse să întoarcem și să-l du­cem la palatul Baltazzi. Acolo s a cobo­­rît și puțin în urmă s’a întors c’o tânără femeie îmbrăcată turcește. Amândoi in­trară în cale și se așezară subt baldachin, vorbeau într’o limbă pe care n’o înțelegem. — Unde i-ați dus ? — La Scutari, după porunca streinu­lui. Acolo s’au coborît și ați plecat. — Nu mai știți alt nimic? — Nimic, stâpăne. — Bine, puteți pleca. Osman i era foarte vesel. In adevăr pu­sese mâna pe urma, care trebuia să-l ducă la descoperirea misterului. Fără să stea mult la gânduri, el ordonă lui Soliman să-l urmeze și se îndreptă spre port. — Du­me la Scutari­ zise el lui Soli­man. Ajungând la mal, Osman zări un agent polițienesc și se îndreptă spre el. — Gasitu­ s’a azi sau ieri un cadavru de fată? întrebă Osman. — Nu, doamne, asemene lucru nu s’a găsit. — Observat-aî p’aci vr’un străin cu caftan aurit și cu turban verde ? — Am văzut ieri un strein cu asemene port. — Unde l’ai văzut ? — In strada Murad. — Trebue să’l găsesc numai­decât. — O să-l găsim la vre­unul din hanu­rile d’aci. — Să mergem. Flecară amândoi la cel mai apropiat han. La întrebările lor, îngrijitorul răs­punse că un om ca cel descris se prezin­tase la han, dar nu mai găsise nici o o­­daie liberă. — Și unde să se fi dus ? întrebă Os­man. — L’am îndreptat la hanul lui Eyub. — Să mergem acolo. Bucuria lui Osman fu fără margini când, la hanul lui Eyub, li se răspunse că a­­colo ședea streinul cu caftan aurit. Intrară în odaia lui, aci nu se afla ni­mic decât un șofer încuiat. Osman se gândi câte­va momente, apoi zise agentului care-l însoția: — Rămâi aci în han și, de îndată ce va veni străinul, nu-1 mai pierde din ve­dere. Eu o să mă întorc curând. Apoi plecă și se întoarse la Para. Era sigur acum de două lucruri: întâi, că va prinde pe misteriosul strein . Ș al do­ilea, și cel mai important, că Maria Vecera nu era moartă, ci că zăcea închisă în vr’un harem. CAP. CXLVII. Prinderea Prefectul poliției crezuse de datoria s­a să înștiențeze pe Verter de sosirea d-lui de Tilly. Baronul trimise la botez și când Osman intră ca să comunice ce descope­rise, găsi pe Tilly în conferință cu Verter. Amândoi ascultară cu un interes din ce în ce mai viu raportul tînerului polițist turc. Când isprăvi, Verter îi strânse mâna cu efuziune. — Trebue să aflăm numai­decât cine e acest misterios personagiu și ce a făcut cu baronesa. — Tocmai pentru asta am venit. Vrai să-l arestăm acolo pe loc, sau preferi să vorbești mai intâiu cu el. — Cred că cel mai bun lucru e să meargă d. de Tilly cu d-ta. — Sunt gata ! zise d. de Tilly. — Vă urez succes, d-lor ! zise Verter. Amândoi polițiștii părăsiră hotelul. A­jungi la Scutari, ei merseră cu pază până la han și intrară în odaia îngrijitorului. Aci găsiră pe agentul de pază, care se a­­nunță că străinul cu caftan aurit nu se întorsese încă. — Să intrăm în odaia lui și să aștept­tăm acolo, zise Osman. Agentul renase la postul seu. (Va urma)

Next