Universul, ianuarie 1898 (Anul 16, nr. 1-25)

1898-01-15 / nr. 11

Anul XVI.—No. 11.im» Hm lu­mini­ Ziarul UNIVERSUL sc­rie­se în străinătate cu 10 fiani ■exemplarul. Redacția și administrația : str. Bre­­­cianu No.’ll. București.—Telefon­ic. 297. JZLeHMR pe ANUL 1898 Ortodox Miercuri, 14 Ianuarie.—Cuv. Păr. Iciși în Sinai și Railh. Catolic Miercuri, 26 ianuarie.— Policarp Rof. soar. 7.27 Ap. soar. 4.59 București, 1i Ianuarie. Sindicatele agricole Sunt ani de zile de când cerem în aceste coloane facerea unei legi prin care să se deschidă putința înființă­­rei de­ asociațiuni agricole. Starea înapoiată a agriculturei noas­tre, progresele enorme ce se fac ne­contenit în alte țări, criza acută pri­cinuită de producțiunea ieftină a A­­mericei și Australiei, în sfârșit răs­pândirea asociațiunilor agricole la vecinii noștri din Ungaria și Serbia —acestea au fost motivele pe cari ne-am întemeiat spre a cere o ase­menea lege. Cu deosebită mulțumire vedem că guvernul s’a gândit la rezolvarea a­­cestei chestiuni. Ministerul agricul­turei a întocmit un proiect de lege pentru «Sindicatele agricole», pro­iect ce va fi supus chiar acum Cor­purilor legiuitoare și pe care spe­răm că acestea îl vor vota în sesi­unea actuală. Că a venit vremea să se facă o a­­semenea lege, o dovedește faptul că în unele părți, ca de pildă în jude­țul Buzăului, au început a se refuta la asemenea sindicate, cari întâlnesc însă multe piedici din cauza lipsei unei legi speciale.* ¥ ¥ Nevoia unei legi asupra sindica­telor agricole e atât de mare și de viu simțită, în­cât d. ministru al a­­griculturei se putea dispensa de o amănunțită expunere de motive; în adevăr, nimeni nu poate fi contra unei asemenea instituțiuni, și, dacă va fi discuțiune, aceasta se va des­fășura numai asupra amănuntelor. Totuși d. Stolojan a făcut o lungă arătare de motive, pe care ori­cine o poate citi cu interes. Ministrul vorbește de tulburarea economică pe care a produs-o scă­derea prețului cerealelor; la acest rol se mai adaugă specula fără de frâu a bursarilor. Spre a ține piept nevoilor, e ne­apărată trebuință ca agricultorii pe de o parte să producă mai ieftin și mai mult, pe de altă parte să-și des­facă productele în condițiuni avanta­­gioase, fără intermediarii cari astăzi absorb o bună parte din câștig. Toate aceste îmbunătățiri, d. mi­nistru se așteaptă de la sindicatele agricole, a căror înființare o înles­nește prin proiectul d-sale. Fondul proiectului e cuprins în ar­ticolele 1, 2, 9, 12, 13 și 14, pe cari le reproducem aci pentru ca cititorii interesați să le poată studia și să-și poată face observați­unile ce ar găsi de cuviință . Art. 1. Sindicatele sau asociațiu­­nile înființate în județe între agri­cultori de ori-ce categorie, capătă drepturile de persoană civilă, după ce vor fi aprobate de ministerul de agricultură, când î și propun urmă­toarele scopuri sau parte din ele: a) A-și procura împreună semințe de calitate superioară, îngrășăminte comerciale, mașini și instrumente a­­gricole perfecționate. b) A-și desface in comun produc­tele. c) A îmbunătăți rasa vitelor și în­treținerea lor, a desvolta și întinde creșterea viermilor de mătase, a al­binelor și a altor culturi utile. d) A răspândi instrucțiunea tec­­nică și metoadele științifice de cul­tură a pământului, a pădurilor, a vi­ilor, etc. e) A face lucrări de apărare în contra inundațiunilor, de desecare a pământurilor mlăștinoase, de iriga­­țiuni și piscicultura. f) Pentru a îmbunătăți condițiunile muncei agricole și pentru a rezolva mai repede prin comisiuni arbitrare litigiile ce s’ar naște, fie între pro­prietari numai, fie între proprietari și muncitori de pământ. g) Pentru a înlesni în condițiuni mai ieftine asigurarea recoltelor și acareturilor la societățile de asigurare. , Art. 2. Sindicatele agricole pot sa­­ organizeze, conformându-se legilor speciale, societăți cooperative de lăp­­tărie, de sărătorie și acum­ătorie pen­tru pește, case speciale de ajutor mutual , iar în comunele rurale, so­cietăți de împrumut pe baza solida­­rității între asociați, precum și ori d­­­e alte asociațiuni utile de felul a­­cesta. Art. 9. Sindicatele agricole jude­țene constituite conform acestei legi, se pot uni în sindicate regionale. Fondatorii acestora sunt datori, conform art. 3, să facă cunoscut sta­tutele și numele administratorilor săi, precum și firmele sindicatelor agri­cole județene din care se compun. Art. 12. Sindicatele regionale pot să organizeze societățile comunale de credit popular în uniuni regio­nale, să înființeze, conformându-se legilor speciale, asigurări mutuale în contra mortalităței vitelor, în contra incendiului și a grindinei. Art. 13. Sindicatele regionale vor face avansuri asociaților pe produ­­sele lor agricole, depuse în magazi­ile societăței, prin varanțe, care pot fi scumptate la Banca Națională. File pot cere avansuri pe produsele asociaților, depuse în docurile sau magaziile înființate de direcția gene­rală a căilor ferate. Art. 14. Este oprit atât sindicate­lor agricole județene, cât și celor re­­­­gionale, de a realiza beneficii din­­ operațiunile lor, făcute pe socoteala asociaților.­­ J • * * După părerea noastră proiectul e­­ bun și trebue cât mai curând trans­format în lege. Dacă vor fi în el imperfecțiuni,­­ experiența le va scoate la lumină și­­ legea va putea fi modificată. Din Franța (Coresp. part. a ziar: «Uni­verul») Paris, 10 Ianuarie. Două scrisori ale fostului căpi­tan Dreyfus D, avocat Demange a adresat d-nei Dreyfus, următoarea scrisoare : «8 ianuarie 1898. «Doamnă, «Am onoare de a vă comunica scri­sorile pe care nefericitul d-tale sol mi le-a scris, acum trei ani, în aju­nul și în seara chiar a degradarei sale. Ele vor dovedi că el n’a înce­tat nici­odată să protesteze despre inocența sa. «Al d-tate devotat u Edgard Demangt iată scrisorile în chestiune : «Jou», la amiază: «Scumpe profesor, «Am fost prevenit că vom­ îndura mâine insulta cea mai mare care poate fi făcută unui soldat. «Mă așteptam , mă preparasem­­ lovitura cu toate astea a fost teribilă. «Cu toate astea, până în ultimul moment, sper că o întâmplare pro­vidențială va aduce descoperirea a­­devăratului vinovat. «Mă vom­ duce la acest supliciu îngrozitor, mai rău ca moartea, cu capul sus, fără să roșesc. «Să ’ți spui că inima mea nu va fi oribil chinuită când mi se vor smulge insignele de onoare pe care le-am căpătat cu sudoarea franței mele, aș minți: «Aș fi preferat de­sigur de o mie de ori moartea. «Dar mi-am indicat datoria mea, scumpe profesor, și nu pot să mă sustrag, ori­care ar fi chinurile cari me așteaptă. Mi-am redat speranță; m’am pătruns de acest sentiment că un inocent nu poate să fie condam­nat în eternitate ; mi-a­ dat credința. «Mulțumesc, scumpe profesor, de tot ceea ce a­ făcut pentru un ino­cent. «Mâine voi­ fi transferat la închi­soarea «La Santa». Fericirea mea ar fi mare dacă ai putea să ’mi a­­duc­ mângăerea cuvîntului d-tale așa de cald și de elocinte și să se reîn­suflețești inima mea zdrobită. «Mă bizui într’una pe d-ta, pe fa­milia mea, spre a putea deslega a­­cest mister. «Peste tot unde mă voi­ duce, a­­mintirea d-tale mă va urma ; va fi steaua de la care vom­ aștepta feri­cirea, adică reabilitarea mea deplină. «Primește, scumpe profesor, expre­­siunea respectoasei mele simpatii. Alfred Dreyfus: «P.S. Aflu în acest moment, că degradarea mea nu va avea loc de­cât Sâmbătă, cu toate astea îți tri­mit această scrisoare». 5 Bani In toată țara Chisele lui Voltaire și ale lui Rousseau.— (Vezi explicația). Din ordinul guvernatorului Pari­sului, în prevederea manifestațiilor posibile, toate trupele garnizoanei din Paris au fost consemnate. Brutus iată și textul scrisoarei a doua : închisoarea Santé. Sâmbătă. «Scumpe profesor: «Mi-am ținut promisiunea pe care ți-am făcut-o. «Inocent, am înfruntat chinul cel mai oribil care poate fi îndurat de un soldat. Am simțit în jurul meu disprețul mulțimea, am suferit chinul cel mai teribil care poate fi închi­puit, și ași fi fost mai fericit în mormânt. «Totul­ aș fi—sfârșit, n'aș mai auzi vorbindu-se de nimic și aș găsi li­niștea și uitarea tuturor suferințelor mele. «Dar, vai, datoria nu’mî permite asta , după cum mi-am demonstrat, sunt obligat să me las a fi chinuit încă multe săptămâni spre a ajunge la descoperirea adevărului, la reabi­litarea numelui meu. «Vai ! când se vor sfîrși toate astea ? Când vom­ fi din nou fericit? «In fine, mă bizui pe d-ta, scumpe profesor, tremur încă la amintirea a tot ceea­ ce am îndurat azi, la toate suferințele cari me așteaptă încă. «Susține-mă, scumpe profesor, cu cuvîntul d-tale cald și elocinte; fă ca acest chin să aibă un sfârșit, să fiu mai repede trimes acolo, unde vom­ aștepta cu răbdare, în tovărășia femeei mele, ca să se facă lumină asupra acestei afaceri lugubre și să mi se redea onoarea mea. «Pentru moment asta e singura grație pe care o cer. Dacă sunt în­­doilî, dacă se crede în nevinovăția mea, nu cer de­cât un singur lucru pentru moment: acesta îl cer, tovă­rășia nevestei mele, și atunci vom­ aștepta ca toți cei cari me iubesc să descurce această afacere. «Dar asta să se facă mai repede, căci sunt la capătul durerei mele. intr’adever, e prea tragic, prea crud de a fi inocent și de a fi condamnat pentru o crimă așa de oribilă. «Iartă-mî stilul meu fără șir, căci sunt foarte abătut atât fizicește cât și moralicește. Inima mea a însân­gerat prea mult azi. «Pentru D-zeu, să se scurteze chi­nul meu nemeritat. «Al d-tale devotat pentru vecie «Alfred Dreyfus». Scrisoarea lui Zola elitre gene­ralul Billot ». Emile Zola a adresat o scri­soare generalului Billot, ministru de războiu, în care el se miră că nu e urmărit la Curtea cu jurați de­cât că a acuzat consiliul de războiu de a fi dat o sentință nedreaptă și de a fi acoperit o ilegalitate, prin ordin, conținând crima juridică de a achita cu știință pe un vinovat. După o enumerare a motivelor numeroase conținute în scrisoarea sa către președintele Republicei și pen­tru care el putea fi urmărit, d. Zola termină ast­fel : «La început au voit a me trimite în fața tribunalului corecțional, dar n’au îndrăznit, căci Curtea de casa­re le-ar fi stricat toate planurile. «Apoi, au avut gândul de a lungi lucrurile prin instrucțiune , dar s’au temut de a da ast­fel o nouă des­­voltare afacere­ și de a aduce în con­tra d-tale o grămadă de mărtusiriî. «In fine au decis de a’mî impune o luptă neegală, legându-mă de mâini dinainte, spre a’țî asigura, prin pro­­cedeurî de parchet, victoria la care nu te aștepți, de­sigur, de la niște desbaterî libere. «Ai uitat că am drept judecători doi­spre­zece cetățeni francezi inde­pendenți. «Voi­ putea învinge prin forța justiției, voi­ face lumină în con­știință prin strălucirea adevărului. Legea îmi ordonă să aduc dovada și legea ar fi mincinoasă dacă im­­punându-mî această datorie, nu mi-ar da și mijloace pentru realizarea ei. «Cum ași aduce dovada acuza­țiilor pe cari te rele­vezi contra mea, dacă n’ași putea să arăt înlănțuirea faptelor și dacă voi­ fi împedicat de a pune afacerea întreagă la lumină ? «Libertatea probei, iată dovada pe care m­e bizui.» Raportul căpitanului Sclirua- Renault Raportul căpitanului Lebrun-Re­­nault există, și el e pus într’un plic sigilat­, care e închis într'o cască de fier la ministerul de războiu. Scris a doua zi după degradarea condamnatului, acest raport e con­trasemnat de două generali. Se adaogă că din această zi plicul acesta n’a fost nici­odată deschis, și că, prin urmare, nimeni nu l’a pu­tut citi. Dar acest raport e notat cu o mențiune destul de detaliată, do­sarul actelor afacerei Dreyfus, ceea ce ar fi permis d-lui Cavaignac de a cunoaște și existența și înțelesul lui general. Noul manifestații Manifestațiile cari s’au făcut a­­seară pe la ora 5 lun. sub feres­trele casei d-lui Mattein Dreyffus, pe bulevardul Haussmann, au luat un caracter de originalitate foarte hazliu, din cauza procedeului adop­tat de studenți spre a dejuca supra­vegherea agenților și de a putea să huiduiască în libertate pe fratele condamnatului din insula Dracului. S’au urcat în număr de vre-o 50 într’un tramvaiu, ocupând aproape ei singuri un vagon întreg și au ajuns în fața casei d-lui Dreyfus. Ei avuseseră grija de a trage clo­potul cu câte­va case înainte, ast­fel că trăsura s’a oprit tocmai sub fe­restrele d-lui Dreyffus. Studenții s’au dat atunci jos din tramvaiu unul căte unul, strigând: jos Matteiü Drey­fus ! Am Evangelista! Acesta este titlul unei noul dram* * jucată de curând la Berlin,­­datorita penei lui Sudermann, cunoscutul au­tor al piesei «Onoarea», care a fost jucată pe scena teatrului Național. Noua piesă a dramaturgului ger­man a produs multe discuții în presa din Germania și pe când unele ziare au criticat-o, altele i-au adus elo­­giuli. Legenda umilului cerșetor evreu, Ioan Evangelistul, e destul de cunos­cută ; totuși să recapitulăm în câte­va cuvinte subiectul piesei, loan stig­matizează cu cuvinte aspre pe a­­dultera Erodiada. Ea întărâtă pe­­ Sa­­lomo, fiica ei, al cărei amor loan l’a desprețuit, să ceară tatălui ei vi­treg, Irod, care dorește foarte mult acest amor, capul lui în schimbul unui dans. Autorul apoi transportează acțiunea piesei din deșert, unde Ioan are prima noțiune despre Isus, la un tîrg din Ierusalim, de la ușa templului la co­liba lui Ioan, de la un turn, unde Evangelistul e deținut ca prizonier, la bogatul palat al lui Irod. Al cincilea act, cu banchetul în o­­noarea lui Viteliu, delegatul roman în Siria, cu dansul Salomeea, cu de­capitarea lui Ioan, cu poporul care primește cu ovațiune intrarea lui Cristos în Ierusalim, e foarte frumos. Acum câte­va cuvinte asupra au­torului, Sudermann a avut o tinerețe des­tul de aventuroasă, când «Onoarea» (care înainte vreme se întitula «Două onoruri») stătea în bi­rourile comi­siilor, cari nu voiau să o joace. Sudermann era profesor pe lângă familia Neumann, niște bogați bur­ghezi și pe lângă scriitorul Hans Hopfen. Nevoia de bani la el era așa de mare, în­cât, spre a lua odată 5000 de mărci, în ajunul unei reprezin­­tații a piesei «Onoarea», a vîndut a­­gentului teatral Entsch, care a făcut o afacere minunată, jumătate din produsul acestei drame. Dramele lui­­ î aduc acum sute de mii de mărci pe an, așa că lui îi permite să ducă o viață luxoasă și să aibă un castel lângă Berlin. Unii nu -l pot suferi din cauza în­grijirei prea multe și exagerată pe care o dă toaletei lui, lucru care nu se cam­potrivește cu voluminoasa lui persoană și cu barba lui care ’l face să semene cu Moise. Prietenii săi însă spun că el e foarte generos nu numai prin bani, dar și prin sfaturi și asistente personale ; el e o pro­­vedință pentru frații săi; un on ex­celent pentru mama lui, care nu are alt vis de­cât să răscumpere prin aju­torul lui o moșie pe care bărbatul ei a fost nevoit a o vinde. De câți­va ani Sudermann s-a în­surat cu o scriitoare din Kosnigs­­berg, văduva unui inginer, care are copii din prima căsătorie. Ei au trăit un an despărțiți, apoi s’au împăcat și acum sunt fericiți. Suderman e foarte susceptibil la laude și la critici ; el odată a fugit repede dintr’o societate unde zărise pe un critic, Kerr, care în­tot­dea­una a fost contra autorului Chioarei. Noua lui piesă Ioan Evangelistul, deși a fost aspru criticată, totuși a fost scoasă până acum în 14 ediții. Cine știe de câte ori se va repre­zintă ! D. Cavaignac Sudermann O CUGETARE PE ZI S'ar găsi mai degrabă o lebădă nea­gră, de­cât o femee virtuasâ. (Juvenal) Jaul, 15 (27) Ianuary 189? Raportul comisiunii de con­­trol supus Puterilor de către Grecia — (Prin fir telegrafie) — Berlin, 12 Ianuarie. D. de Bülow declară în fața co­­misiunei budgetare că guvernul gre­cesc a supus cabinetelor europene raportul com­isiunea de control. Grecia va vedea că controlul fi­nanciar răspunde intereselor sale și că viitorul seu depinde de urcarea creditului său. In ce privește afacerile cretane, in­teresul Germaniei se mărginește la faptul ca Creta să nu fie obiectul u­­nor neînțelegeri între Puteri și să nu devie cauza unor tulburări in Orient. Cât despre afacerea Dreyfus, gu­vernul german trebue să-și impun cea mai mare rezervă. D. de Bülow declară în mod formal că nici­odată n’a existat vre­un raport între ex-că­­pitanul Dreyfus și autoritățile ger­mane. Constată cu satisfacție că ches­tiunea Dreyfus nu poate să tulbure relați­unile pacinice ce există intra Germania și Franța. Guvernul chinez a satisfăcut toate cererile Germaniei. Măcelul misiona­rilor germani a fost resburat cu de­săvârșire. Cea mai bună garanție în contra reînoirea unor asemenea fapte, este șederea permanentă, fixată prin con­tract, a unor trupe și corăbii ger­mane în baia Klau-Tschau. UN SFAT PE ZI Sucée tie mere.—Se bat mai multe albușuri de pui, până se face o spumă groasă, apoi se coc 6 mere, se las să se răcorească, se trec prin sită, se amestecă cu o litră de zahar pisat și puțină scorțișoară. După a­­ceasta se pun cu totul in spuma­nt pui, se amestecă bine, apoi se pune pe farfurie, presărându-l cu 50 dra­muri zahar și se pune în cuptor ca sa prinză o coajă , apoi se servesc la masă. M­ori ® Mar­iîi Contele birjar Demnă­zî s’a stins din viață la Viena, în vîrstă de 59 ani unul din birjarii cei mai cunoscuți și originali din capitala Austriei, Moriz Martin. Omul acesta are o istorie ciudată. Bunicul său era strălucitul conte francez, St. Martin, care în timpul revoluțiunei franceze a fugit la Viena pentru a scăpa de iacobițî. Tatăl său era ofițer în armată și a purtat și dânsul titlu­ de conte de St. Martin, însă când a murit, n’a rămas nimic alt­ceva pe urma lui de­cât un mare nu­măr de copii, pe cari mama lor cu mare greutate putea să-i între­bie. Moriz Martin era unul din copiii cei mai mici și când a început să cugete, mama sa era și ea de mult în pământ. Trebuia să s’apuce repede de muncă, pentru ca să ’și câștige pâi­nea, și s’a făcut birjar. Insă cu meseria aceasta nu se po­trivea coroana și armăriile de conte, și ast­fel a devenit simplul Moriz Martin, cum a murit. Și ca birjar însă el era un om de atitudine și demnitate nobile : era în lot­dea­una curat îmbrăcat și îngrijia cu gelozie de favoritele sale fru­moase. Se însurase de finer și a lăsat 13 copii, fără nici o avere. Moriz Martin

Next