Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)

1899-01-15 / nr. 161

äflül XYII Ho. 161. - Marti 16 (27) Iunie 1699 ,, UNIVERSUL ** de ier? s’a tipărit in 80.500 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Luni, 14 Iunie.— Pr. Eusen. (încep. post. Sf. Ap.) Coloric Luni, 25 Iunie.—Ioan și Paul. Soarele răsare 4.19; apune 7.46 Biserica Curtei Mitropolitane din Blaj — (Vezi explicația). București, 14 Iunie. Sesiunea extraordinară Sâmbătă s’a deschis, cu obicinuitul ceremonial,sesiunea extra ordinară a noului Parlament. Mesajul Tronului către cele două Corpuri legiuitoare e foarte scurt. Dacă scoatem sacramentala frază despre relațiile amicale cu toate Puterile, nu rămâne, ca program de activitate a Camerelor în această sesiune extraordinară, decât verificarea titlurilor și votarea măsurilor în vederea consecințelor secetei. E drept că Mesajul spune într’un loc, că adevărata lucrare legislativă abia la toamnă va începe, în sesiunea ordinară. Situațiunea tristă a agriculturei justifică pe deplin, fără îndouială, întrunirea Parlamentului în această sesiune. Cu toate ploile care au căzut în vremea din urmă și cari au îmbunătățit starea porumbului, gráu nu avem. Exportul va fi deci mic și faptul acesta va avea multe consecințe rele pentru fisc, pentru comerț și pentru particulari. .Se poate încă, dacă căldurile vor reîncepe, ca nici producțiunea porumbului să nu fie suficientă. In vederea acestei lipse, e de neapărată trebuință să se ia măsuri. Pentru cele câteva zile cât va dura sesiunea, Parlamentul va avea îndestul de lucru. S’ar înșela însă, desigur, cel care și-ar închipui că aci se va mărgini activitatea Parlamentului. Așa de pildă, vor fi probabil mari desbateri asupra întîmplărilor dureroase de la Slatina. E peste putință ca opozițiunea să nu profite de ocaziune, spre a da guvernului lovituri. Judecând după presa opozantă, guvernul va fi învinovățit ca autor al unei crime. Prefectul, procurorul general de Craiova și d. general Argintoianu vor fi aspru criticați. După spusele presei ministeriale, putem prevedea răspunsul guvernului,care va susține că nimeni nu e vinovat. Și numai atâta ? Când e vorba de Parlament, se cuvine să socotească cineva nu numai ceea ce se poate prevedea, ci și cu neprevăzutul, mai ales cu neprevăzutul. Orîce s’ar întîmpla, noi dorim Camerelor muncă rodnică pentru binele țarei; în deosebi le urăm să nemerească măsuri bune în privința urmărilor secetei. Din ITALIA [Corespoart a ziarului «Universul* Roma, 9 Iunie. AFACEREA ATENTATULUI IN CONTRA REGELUI Cititorii ’și aduc aminte de atentatul comis asupra regelui Umberto, de către Acciarito, care a vroit să’l lovească cu un pumnal. Acum s’a aflat că Acciarito mai avea și alți complici. Iată chipul ingenios în care s’a făcut această descoperire : Cum atentatorul a divulgat pe complici In toamna trecută cunoscutul director general al închisorilor, Dona, s-a dus să inspecteze închisoarea pentru munca silnică de la San Stefano și văzu acolo pe Acciarito. II vorbi, și apoi, impresionat, se reîntoarse la Roma, de unde se trimise ca director al acelui penitenciar un activ impiegat, anume Angelelli Alfonso, care începu îndată opera lui. Alături de celula lui Acciarito el puse pe un anume Andrea Petito, tot un condamnat la munca silnică, dându-i însărcinarea de a se preface un teribil anarhist spre a câștiga încrederea și să capete mărturisiri de la Acciarito. Atunci se stabili o continuă conversație între Petito și Acciarito, și o corespondență cotidiană între Petito și directorul închisorii. Acciarito începu să se dea mai mult decât întotdeauna drept anarhist, crezând că vorbește cu un tovarăș. Petito, în acest timp, nu reușea ca să afle altceva decât fleacuri, că de exemplu că dacă Acciarito ar vorbit, mari personagii italiene și străine ar fi fost compromise. In fine, grație marelui șiretlic din partea lui Petito, o exaltație nouă intră în spiritul lui Acciarito. Petito îi spuse că el făcuse să devină mamă pe amanta lui Pasqua Vernarubba. Când Acciarito află că e tată al unui copil, care însă nu există, se decise a face o cerere de grație regelui, și scrise la 2 Decembrie 1898 judecătorului de instrucție în chipul următor: «Cer grația și acuz pe Diotalleri și Ceccarelli.» îndată se începură urmăririle în contra acestor două și cum după o lună Acciarito trimese o altă cerere de grație ministrului de justiție în care acuza pe Gallabona, Gudini și Trenta, instrucția s’a întors și în contra acestora. Confruntările Toți acești inculpați neagă faptele de cari ’i acuză Acciarito și invoacă sau un argument în favoarea lor spre a arăta că nu puteau vroi eî atentatul, sau arată admirația lor către Rege. Acciarito și Gudini Astfel Gudini spune: — Insist în a mă declara inocent. Eu nu știm ce va să zică anarhia, socialismul, republica ; la 16 ani nu m’aș fi înscris într’o sectă, căci eu cred că atentatul e opera unei secte, după cum spun toți. Fiu al unui impiegat, cu toate că nu mi-am complectat studiile, înțelegeam că mâncam pâinea guvernului, și nu aș fi vroit să ’mi ruinez familia. Ceccarelli și Acciarito Anarhistul Ceccarelli spune că pe când Acciarito i-a comunicat că vroia să ucidă pe Regele, căci el e acela care comandă și trebue lovit, i-a răspuns: — Ideea de a lovi în M. S. e desgustătoare, căci Suveranul e demn de a fi iubit și stimat de tot poporul. «Puneți o mână pe conștiință —strigă Ceccarello, adresându-se către Acciarito—nu pune un delict pe suma altuia. Dacă Didalevi ți-a promis ceva să comiți atentatul, spune, căci cine trădează pe un trădător, nu e trădător... Acciarito stătue în a spune că Ceccarelli i-a propus să împuște pe Regele, și i-a promis o suma de bani, dar Ceccarelli i-a răspuns în chip solemn: — Dacă Ceccarelli ți-ar fi promis, Ceccarelli s’ar afla la locul de onoare... Eu ți-am spus că regele merită iubirea tuturor... de aș fi știut atentatul, te-aș fi făcut să fii arestat, pe loc. — Acuma păreți cu toții—răspunse Acciarito—a fi niște îngeri. Geccareli, disperat, face următoarea acuzație lui Acciarito : — Tu spuneai că de ai fi avut mijloace, ai fi aruncat o bombă în mijlocul cortegiului nupțial al prințului de Neapole. — Nu mi-a trecut niciodată asta prin gând — răspunse Acciarito. In întruniri se spun atâtea ! Poate că a spus-o altcineva... eu nu mă puteam gândi la prințul de Neapole, căci era un copil... și apoi de aș fi avut nevoe de vre-o bombă, tu mi-ai fi dat oricâte aș fi vroit, căci ești anarhist. Acciarito și Diotaller Dar cea mai tragică la confruntarea cu Diotalleri. Acesta explică cum, într’un loc anumit, Acciarito, arătăndu-i pumnalul pentru atentat, vezând că acesta ’i îndemna să nu facă lovitura, i-a strigat. — Du-te, du-te, Diotalleri, căci altfel ’ți dau o lovitură. — Asta n’a putut fi, esclamă Acciarito — căci nu se poate ca un anarhist să amenințe pe tovarășul lui de credințe. — Dacă tu negi asta — strigă Diotalleri — ești un laș , dar nu vreau să te numesc astfel, căci te compătimesc, ești un mincinos. Diotalleri continuând în desmințirile lui, Acciarito se înfurie și bătându-se cu mâna pe pept, in locul unde e atîrnat numărul lui de ocnaș 378, strigă : — Nici tu, nici Ciccarelli, nu sunteți demni de a purta acest număr, care pentru mine, în fața voastră, e o medalie de onoare. — Dacă pentru tine e o medalie la onoare, ține-o și eu cu Ceccarelli, cari n’am comis nici un delict, suntem nedemni căci suntem inocenți. — Nu fiindcă sunteți inocenți — strigă Acciarito — ci fiindcă sunteți lași. — Laș ești tu —strigă Diotalleri — și de am fi singuri, te-aș strînge de gât. In fața acestor contraziceri ale inculpaților, judecătorul de instrucție va avea încă mult lucru spre a desveli acest mister. Antigon. CRONICI FRIENINE O măsură folositoare Intr'una din cronicele trecute spuneam că, ar fi drept că ori guvernul ori inițiative particulare să procure de lucru meșteșugarilor români, prin înființarea de ateliere cari să furniseze instituțiunile Statului, precum: școlile, ministerele, birourile, etc. Spre acest scop există deja un atelier de tâmplărie la căile ferate. Mai mulți meșteșugari croitori îmi scriu că nu de mult s'au unit mai mulți dintre inși își au adresat ministerului o cerere, ca să se înființeze un atelier de croitorie la căile ferate. Cererea, deși repetată în mai multe rânduri, nu a fost luată în seamă. Lucrul acesta i-a descurajat peste măsură ; îmi arătați că sunt toți români, ageri la lucru, dar fără capital ca să poată deschide ateliere pe seama lor și să susție concurența croitorilor străini. Nu știu dacă o astfel de întreprindere ar costa pe administrația cailor ferate prea mult, dar cred cu ideia nu’i rea și nu poate decât să folosească tuturor. Într’adevăr, la căile ferate sunt o sumă de funcționari cu lefuri deosebite, dintre cari unii au foarte puțin, atât ca să nu moară de foame. Toți însă trebuesc să umble curat îmbrăcați și hainele lor costă destul de mult, mai cu seamă cele de iarnă. Un atelier de croitorie la C. F. n. care să dea haine plătibile in rate, pe cari direcțiunea să le oprească din leafă lunar, ar fi o înlesnire care nu e de disprețuit, căci a scoate intro lună cel puțin cu zecile de franci dintr'o berțișoară, e tot atât ca și cum ar face o gaură in cer, mai cu seamă funcționarul care e împovărat de familie. Iată de ce cred că meșteșugarii croitori nu trebue să se descurajeze, ci să-și repete cererea oferind multe avantagii, să stărue mult ca să se studieze chestia de cei în drept și sunt sigură că vor izbuti. La C. F. R., mai mult decât oriunde, se caută a se face înlesniri funcționarilor, lucru care merită laudă pentru cei ce au introdus măsuri avantagioase. Nu mă îndoiesc dar, că, după ce va fi studiată îndeajuns și aceasta, va fi primită cu bună-voință, fiind folositoare în acelaș timp celor două clase: meseriașilor și funcționarilor. Laura Vampa. Tribuna Liberă (Sub acest titlu vom publica zilnic articolele ce ne vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la literatură, știință, politică, etc în fine orice’ articol de interes general. (N. R.) Slujbele distrug caracterele •Apreciați meseriile* Lipsesc oamenii de caracter, n’avem caractere, adică oameni cari să ’și țină cuvîntul, vorba să le fie vorbă, în cari să te poți încrede, dacă nu oricând, cel puțin un timp mai îndelungat să te încrezi în cuvîntul lor. De acest lucru, cu drept cuvînt, fiecare De plângem. Se naște întrebarea cum noi, cari avem copii, cari căutăm a le forma un viitor, tocmai noi vorbim așa ? Multă vreme n’am priceput acest lucru. Când ai auzi numai pe câțiva vorbind că la noi lipsesc oamenii de caracter, pare că nu ți-ar veni să’î crezi; dar când auzi pe toată lumea că se plânge de așa ceva, stai și te gândești. Noi, cu deosebire cei cari avem copii, cât nu sacrificăm ca copiii noștri să iasă oameni de treabă, oameni de cuvînt, de omenie, oameni de caracter, apoi cum nu sunt caractere ? Cu atâtea școli, cu atâția profesori în țara aceasta, ne plângem de acest lucru ? E foarte rușinos, dar așa este. Iată cum stă chestiunea : caractere avem foarte puține, însă cele multe sunt în formațiune, prin școli se formează un început de caracter. Cine nu știe că tineretul, studențimea noastră, a fost și este motorul multor fapte mari, multor cestiuni din cele mai importante. Câte aspirații, câte ilusiî, câte idei nobile ai când eșt din școală 1 îndată însă ce intri în lume, când nu mai ești întreținut de părinți, când, pentru a avea existența, trebue să muncești singur, să ocupi o slujbă, căci altfel n’am cum să te hrănești, în loc să mergi înainte formându-țî caracterul, te oprești pe loc cu formarea caracterului, căci vezi bine că nu ți-e de nici un folos, ba poate să’țî aducă nenorociri. Câți oameni de caracter, funcționari cinstiți, n’au fost și nu sunt dați afară din slujbe, lăsați pe drumuri, pentru că n’au făcut pe placul altora, făcându-șî datoria la slujbă in conștiință, au vrut să-și respecte principiile, să fie consecvenți cu trecutul lor, îndată ce nu ești liber, n’aî o carieră sigură pentru existența zilnică, nu poți fi om de caracter. Astăzi, pentru a fi menținut în slujbă, trebue să fii lingușitor, fără caracter și fără principii Slujbele sunt cauza că n’avem caractere. Nestabilitatea în funcții distruge orice urmă de caracter. Vor fi fiind excepțiuni, însă acele excepțiuni sunt invizibile, oricât de mari ar fi ele. In lume numai oamenii liberi și independenți, «eî cari au carieri sigure, aceia mai au caracter. Dintre funcționari, foarte puțini. Oare sunt em vinovați prin faptul că sunt funcționari ? Nu. Cine este de vină? Lamea. Și cine ar putea forma caracterele ? Lumea. Noi cu toții, cari formăm lumea din această țară, noi suntem vinovați. Suntem vinovați că nu îndrumăm copiii noștri spre calea binelui, învățându-i meșteșug, să nu aibă nevoe de slujbe. Lumea este vinovată, că ea în loc să îndrepte și să corijeze pe cel fără caracter, pe cel lingușitor, îl încurajază și, cel cu caracter, mai puțin îndrăzneț, rămâne în urmă și,poate chiar nebăgat în seamă, aceasta din cauză că unora nu li se dă ceea ce li se cuvine, iar altora li se dă prea mult. Așa, un comerciant orî industriaș va fi întotdeauna mai puțin apreciat decât un funcționar, chiar de cei inferiori, adică cu salar d’lă-de o sută două de lei pe lună. Cine nu știe cu câtă nepăsare și dispreț privesc unii părinți și fetele lor pe meseriași și comercianți. Când vr’unul îndrăznește , cere în căsătorie pe vr’o fată ai căror părinți le-ar da o dotă de 5—6000 lei, în care intră și trusoul cel puțin 2000 lei, apoi să vezi ce mutre fac atât fata, cât și părinții ei, cum mii cinstesc pe acel tînăr, din măslinar, brânzar, ori cismar, nu’l mai scot. Auzi, mitocanul, cum a îndrăznit el să’i ceară fata, doar fata nu-i de nasul lui, nu și-a găsit sacul peticul, și câte alte frumoase expresii pe tonul acesta, îndată însă ce aceeași fată a făcut cunoștință cu vre-un Don Juan copist, ori vre-un grad mai măricel, slujbaș pe la comisii, poliții, primării, judecătorii, etc, stricat în moravuri și sdruncinai în sănătate până în măduva oaselor, fata începe a sta pe gânduri, a fi cam tristă, mama i-a ghicit boala, tata nu se opune, căsătoria se face, până într-un an, două, dacă nu și mai degrabă, bărbatul toacă zestrea femeei, e dat afară din slujbă, rămâne pe drumuri, femeia fără zestre și cu douî, trei copii, bărbatul o trimite la tatăl ei, căcî el n’are cu ce-o ține. Iată soarta fetelor ce caută funcționari, iată ce pățesc părinții cari, nu apreciază pe omul liber, independent, pe omul de caracter, pe meseriașul care-și câștigă într’un mod onest existența și care poate ar fi fost bărbat bun, și-ar fi iubit și stimat femeia cu mai multă demnitate decât funcționarul cel fără caracter, care a mâncat zestrea femeei lui, a desprețuit-o și la urmă, spre batjocură o trimite la tatăl ei s’o țină. Ar trebui odată nouă românii să ne dăm mai bine socoteală că meseriile prețuesc mai mult decât slujbele, că omul care iși câștigă singur existența, care are o carieră sigură, își întreține într’un mod onest familia, pe care o iubește și ține la ea, aceluia i se cuvine mai multă considerațiune, omul acela trebue stimat și apreciat după cum merită, iar nu să-l nesocotim întru atâta ca să ne fie rușine a-1 primi în familia noastră. Asemenea oameni trebuesc căutați, îmbrățișați, stimați și apreciați, cum sunt în toate țările streine. Acolo comerciantul, industriașul, căci mai cu toți sunt oameni cu carieri, în foarte rari cazuri își vor da fața după un funcționar, deși funcționarul din alte țări n’are soarta funcționarului nostru, ci în cele mai multe cazuri industriașul orî comerciantul străin își ia de ginere orî noră tot un industriaș ori 5 Bani foaia in Romania — 10 Baulin strein State comerciant. De este vorba să mităm în toate pe străini, facem foarte reude nu î imităm și în privința aceasta. De vroim binele țării, de vroim binele copiilor noștri, să apreciam mai bine meseriile, căci numai așa vom merge înainte. IV. Bibiri. Institutor, Bacău. O nouă afacere de spionaj în Franța Acum câteva zile s’a arestat n portul francez Havre un domn von Steinmetz, sub învinuirea că a comis mai multe escrocherii. Informațiuni particulare culese de poliție au făcut pe comisarul Queuquier să descopere pe amanta lui von Steinmetz, o d-nă anume Aversan. O percheziție, făcută la hotelul unde Ședea d-na Aversan, a îngăduit să se stabilească că von Steinmetz nu e decât un ofițer de cavalerie din armata germană, făcănd pe spional în Franța. In timpul percheziției s’a găsit, între alte lucruri, o uniformă de ofițer german și o voluminoasă corespondență germană și franceză, ne mailăsând nici o îndouială asupra rolului jucat în Franța de von Steinmetz, care ’și zice baron. Anul trecut, el a petrecut toată vara la Dieppe cu d-na Aversan, și perechea se înscrisese sub numele de contele și contesa Douglas, atașat la ambasada germană din Londra. Von Steinmetz, care e cartofor, a fost silit să facă escrocherii și, la un moment dat, fiind lipsit de mijloace bănești, a fost nevoit să ceară a fi repartizat în Germania. El a fost apoi semnalat în diferite orașe din Franța, în Anglia, Belgia și chiar în America, totdeauna sub alte nume. Doamna Averson a fost arestată în închisoarea din Dieppe, până ce va fi dusă la Paris. U X SFAT’ I* E. I Cerneala de scris pe fotografii.— Ca să marchezi probele fotografice, se va întrebuința o cerneală specială a cărui formulă e aceasta : iodură de polasa 10 părți; apă 25 ; iod . 1 ; gamă arabică 1 ; scriind pe un colț negru al probei, scrierea va apare albă peste câteva minute. Cronica științifică Sistemul metric In anul acesta sistemul metric și-a serbat jubileul său de 100 de ani. Comunicațiunea luând proporții considerabile, s-a simțit îndată lipsa unei măsuri unitare, care să nu poată fi supusă la nici o schimbare. Savantul Lapondamine, după terminarea măsurătoarei de grade în Peru, a crezut că a aflat o măsură naturală în lungimea pendulei de secunde la eqpator Deoarece însă matematicianii nu s’au înțeles asupra acestui fapt, Adunarea Națională din Paris a instituit o comisiune, la 1790, care a luat ca măsură naturală a zecea milioana parte dintr’un quadran de meridian. Spre acest scop s’a făcut o măsurătoare de la Barcelona până la Dimkirchen. Mai înainte de terminarea acestor măsurări, comitetul pentru salutea publică a hotărît la 7 Aprilie 1795 acea măsură de lungime 10 «metre provisoire et legal» și după calcule îndelungate s’a luat această măsură ca definitivă, ceea ce s’a aprobat prin legea din 10 Decembrie 1790, în Franța. Măsura metrică a fost reprezintată de Lenoir printr’un baston de platină, ale cărui fețe finale la temperatura în care se topește ghiața, sunt exact depărtate una de alta la o distanță de un metru. Numai după mai mulți ani s-a introdus sistemul metric în alts State. 1z La 20 Mai 1875 se întruniseră delegații celor mai multe State din lume la Paris și au adoptat înființarea și susținerea unui biurou internațional de măsuri și greutăți, cu sediul în Paris. La aceasta convenție s-a alăturat și România. C. O CUGETARE PE ZI Când își pierd bărbații, femeile plâng pe morți ca să înduioșeze pe vii. Din Transilvania (De la corespondentul «Universului») Sibiu. • Iunie Exemplu de toleranță maghiară Să vă dau azi un exemplu de toleranță și libertate națională, foarte rar, chiar și aici la noi. E adică obiceiu, ca la urcarea sa pe scaun, Mitropolitul unei provincii, ca Principele bisericesc al aceleia, să avizeze pe vecinii Mitropolițî coreligionari, pe principii bisericești vecini. Mitropolitul nostru Ioan Mețianu a notificat și I. P. S. Sa Mitropolitului Primat din București urcarea sa pe tronul mitropolitan. Notificarea aceasta s’a făcut și în trecut pe cale privată, prin poștă. In sfântul Sinod ținut la București a fost prezintată de I. P. S. Sa Mitropolitul Primat notificarea mitropolitului și răspunsul Primatului. Aflând, din ziare, despre asta, foaia fruntașă din Pesta , «Budapesti Hirlap» întreabă furios cum se face ca Mitropolitul Mețianu, respectivă o biserică de aici, să se pună în contact nemijlocit cu o biserică din altă țară, cu înconjurarea diplomației țării ? Și spre a se pune capăt acestei atingeri nemijlocite, cu atât mai vârtos, că biserica din România e tare dependentă de stat și ia parte la fluctuațiunile politice, și s’ar putea întâmpla ca așa biserica română de aici, să fie trasă și ea în vârtejurile politice din țara românească ! Auzi d-ta vorbă ! Episcop maghiar în Stomifinia Acum în fața acestei pretențiuni a organului fruntaș maghiar, să pun cu următorul fapt nerelevat încă și nediscutat prin presă, deși recent, actual chiar Episcopul maghiar, contele Majláth, capul bisericesc al ungurilor din Ardeal, se află de vre-o trei săptămâni în vizitațiune canonică prin secuii din Trei Scaune. Mergând din sat în sat pentru a unge cu mir pe credincioși, a ajuns la hotarele României, aproape de Brețcu și aflând că episcopul romano-catolic, pare mise tot ungur, din Iași, este și el în atare vizitațiune canonică printre ciangăii din Moldova, cam spre graniță,a trecut frontiera în una din zilele săptămânei trecute și pășind pe teritoriul român, a mers în comuna cea mai apropiată, unde își dase rendezvous cu episcopul papistaș din Iași și dacă nu l’a întâlnit acolo e numai fiindcă acela a telegrafiat că a întârziat și așa episcopul ardelean Marbăth s’a întors iar, însoțit cu alaia de oameni din partea locului. Cine nu vede oare că e mai mare lucrul acesta : să treci pe teritoriul Statului vecin, pentru a te întâlni în persoană și a vorbi gură ’n gură ce vrei, cu coreligionarul și conaționalul teu,—decât a’î trimite aceluia un simplu avis oficios, o hârtie prin care îl vestești că te-am urcat la tronul mitropoliei ? Și cu toate astea, nu am citit și nu cred că vr’un oarecare ziar din România să se fi ridicat cu protest șovinistic contra culcărei episcopului strein în țară, — iar ziarele ungurești zbiară asupra mitropolitului nostru, cum dau MARTIRIUL Taxiei Imperatese (Operă privitoare la defuncta împărăteasa Elisabeta a Austriei, scrisă de o damă a ei de onoare.) Traducere din limba engleză de d-na Maria Ghirgiu CAP. IV E un curios fapt, care se zice că ar fi avut loc în anii cari au precedat încoronarea soției lui Maximilian ca împărăteasă a Mexicului, acela că această prințesă Belgiană, mândră și ambițioasă și strivită la minte, era aliata lui «Madame Mere» la cele din urmă persecuțiuni în contra Elisabetei. Și în adevăr nu era decât gelozia cu care inima ei era plină din cauza frumuseței și a rangului cumnatei sale, și oarecum slăbiciunea soțului ei care a făcut-o să primească sceptrul, care era menit să le aducă la amândoui atâta mâhnire și nenorocire. După tragedia de la Quere«tare atitudinea Elisabetei, care era de un devotament desinteresat către greu îndureratul ei soț, atinse pe toți cari au fost martori la aceasta. Părea atunci că, cu exagerațiunea censure! ce singură ’și-o făcea, și care aparține tuturor naturilor generoase, părea că se silea să răscumpere toate supărărările ce i-a făcut împăratului, cu toate că ’i-au fost cu drept făcute, prin lunga îndepărtare de el. Ea sta lângă dânsul cu noblețe și el găsea o mare mângăere, căutând să susțină și să justifice faptele sale și să ușureze în același timp natura fermă și încrezătoare a soției sale. Lungile sale călătorii făcuseră ca mintea sa să ajungă la maturitate și i-a scos în relief multe calități care, dacă lucrurile ar fi fost altfel, ar fi zăcut încă mult timp ascunse. De nimic speriată, neluând seama vre odată la efectul ce făcea, și absolut indiferentă la ceea ce atât bărbații cât și femeile ar fi cugetat despre densa, ea era mult pe deasupra asprului și mândrului sistem social, în care întreaga ei viață părea a fi condamnată. Un înger pentru toți aceia cari au suferit, ea și relua poziții mea sa la curte cu o atitudine demnă, cu o bunătate de inimă și cu intențiuni bune și solemne, cari puneau în mirare și au făcut să tacă și chiar pe cei mai crânceni ai ei inimici. In primăvara următoare o altă fetiță, o pereche imperială se născu și din cea mai fragedă ai ei copilărie, instrucțiunea și educațiunea ei erau sub îngrijirile împărătesei. Ea nu înceta nici o dată de a repeta guvernantelor și preceptorilor celor două copii mai mari ai săr, că dorința sa era de a rămâne pe cât era posibil necorupți de lume ! Se silea să se inspire gusturile ei pentru natură, să-i facă a se place aerul liber, singurătățile, pozițiunele muntoase și tot ce emana din natură. Prințul de coroană era un copil de o natură interesantă; el era foarte încăpățînat, generos, curagios și în același timp avea și o inimă foarte miloasă. Când era de zece ani, aerul său hotărît și manierele sale fermecătoare T făcură să fie iubit de toată lumea. . Dar sub influența bunicei sale din partea tatălui, dobândise o mândrie și o vanitate cari superau mult pe mama lui când observă acest lucru. Din momentul întoarcerei sale, ea și dete silința și chiar reuși în cele din urmă să prevină efectele lingușirilor josnice cu cari întregul său anturăgiu se grăbea a satisface cele mai mici capricii ale micului moștenitor al unui tron puternic. Din fericire el avea și multe calități cari compensau acele defecte , era foarte afectuos și simțitor, și-și recunoștea îndată greșelile. Armat pentru toate exercițiile corporale, se obicinui în curând a însoți pe mama lui când călarea pe unul din caii sei ageri, și niciodată nu era mai mulțumit decât atunci când îl numea micul meu camarad ! In mod instinctiv băiatul simțea că calmul cel nestrămutat al mamei sale și extrema ei gentileță ascundeau o suferință secretă. El fusese atât de mult timp ținut departe de dânsa, încât la început a simțit un fel de timiditate în fața ei, dar aceasta a trecut curând, și un simțimînt de absolută adorațiune pentru dânsa se furișa încetul cu încetul în inima lui. Iubirea de mamă a Elisabetei crescuse cu o putere extraordinară; toate supărările și mâhnirile din trecut se prefăcuseră într’o nemărginită iubire pentru copilașii săi, a căror prezență vindecară adâncile răni ale inimei sale. In vara care a precedat nașterea Valeriei, împărăteasa petrecuse mai multe luni în scumpii ei munți ai Austriei de sus, împreună cu prințul de coroană și cu cele două surori ale lui. Multe și delicioase erau scenele din primii ani ai copiilor ei pe cari împărăteasa, pentru amintire, le notase într’un așa numit «jurnal» și care consistă în realitate dintr’o serie de volume minunat scrise, în diferite limbi, unele cu condeiul și cerneală și altele schițe minunat lucrate în aquarel, pentru a ilustra variatele perioade descrise de dânsa. De ce valoare trebue să fie acum această carte, pentru aceia cărora le-a lăsat’o, dacă însămi și-o fi îndeplinit dorința ce a exprimat o dată în prezența mea, de a distruge acea comoară de amintiri, argumentând că ea conținea prea multe reminiscențe triste și dureroase din trecutul ei! In mare parte datorez privilegiului de a fi citit și admirat această carte, că mi-a dat posibilitatea de a da la lumină multe incidente din viața Elisabetei. CAP. V Intr’o dimineață răcoroasă, împărăteasa sta în camera ei favorită din Villa Kaiser la Ischl, un apartament lung și larg, pe care îl umpluse cu ferige și flori. Mobila era lucrată în sculpturi indiane și pereții erau acoperiți cu gobelinuri vechi reprezintând asediul Troiei, schițe, cărți, etagere mari, umplute cu mănunchi de erburi înflorite, cu iarbă de pampas, cu garoafe și alte flori frumoase, cari dau acelei retrageri drăgălașe un aspect vesel și plăcut, împărăteasa dăduse cea din urmă mână unei mici statuete reprezintând un tînăr păstor grec cu câinele său, pe care îl modelase pentru a-și trece timpul. In cele din urmă, lăsând lucrul său, se trînti pe o mică dormeză de lângă fereastră, vântul răcoros trimetea adierele sale unui paravan de flori albastre, mișcând cutele albului ei veștmînt de cașmir și ridicându-I părul undulat de pe frunte. Ea sta cu totul tăcută, ținând o mână pe capul unui câine de rasă St. Bernard, care sta lângă dînsa uitându-se cu iubire la ea, cu ochii lui blânzi căprii. De o dată ușa se deschise ușor și Rudi și Ghisella intrară în cameră târând după ei un mare coș împletit din papură, plin cu flori de numă uita și de mirt. Ei se duseră spre mama lor, exclamând : «Aceasta este pentru tine, mamă, le-am cules din grădina noastră». Cu un surîs de plăcere, ea luă copiii în brațe și o sărută cu frăgezime. Ghisella sta mulțumită pe genunchii împărătesei, rezemând capul ei auriu de pieptul mamei sale , dar Rudi, un băiat deja mărișor, sări jos și începu a scotoci și a privi toate nimicurile de prin casă și de pe mesele și etajerele ce erau împodobite cu tot felul de lucruri. «Mamă», zise el iute, «pentru ce toată lumea mă iubește mai mult pe mine decât pe Ghisella ?» «Ce te face să crezi aceasta, drăguță ? Nu cred să fie astfel»". (Va urgia).