Universul, noiembrie 1899 (Anul 17, nr. 300-329)

1899-11-26 / nr. 325

*< 4- UN EPISOD DIN RĂZBOI. »(Vezi explicația) „ UNIVERSUL « tie ieri s’» Opărit în 96.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Jouî, 25 Noembrie. — 1 M. Ecaterina și Mercurie. •3 Calolre Jouî, 7 Decembrie.—Ambrosiu. Soarele răsare 7.25 ; apune 4.19 București, 25 Noembrie. Alta apărare și alt răspuns Petroliștii au mai găsit câțiva apărători în Camera de comerciu din Ploești. Ce e drept, atât președintele acelei Camere, cât și alți membri dezinteresați în chestiune, au susținut tot punctul de vedere anticartelist, ca toată lumea drept cugetătoare. Dar cum ziserăm, s’au găsit și susținători ai carteliștilor,—și cum era să nu se găsească, când, după cum suntem informați, acești apărători sunt carteliștî ei înșiși ? Consecvenți hotărîrei ce’am luat și am urmat fără excepție, de a nu lăsa fără răspuns nici o argumentare ce ar încerca să se producă în genere în favoarea cartelurilor și în special în favoarea cartelului petrolist, ne grăbim a releva și această apărare ce se încearcă, cu toate că, după cum se va vedea, ea nu aduce aproape nimic nou în dezbatere. Unul din acești apărători aduce în favorul carteliștilor petrolului afirmarea că și în Rusia petrolul s-ar vinde mai scump decât cel care se exportă în străinătate... Iată ceea ce se numește un sofism cu meșteșug învîrtit! Apoi se înțelege de sine că petrolul așa cum se vinde în detaliu, după ce a plătit taxele de acces, etc., are să fie mai scump decât acel care de-a dreptul se exportă ; și chiar altfel, poate prea bine ca el să fie mai scump în orașele Rusiei până la care transportul e mai scump de la Batum decât până la unele porturi din străinătate, dar să ne dovedească nouă onorabilul cartelist că dacă un rus se duce la sorginte, la Batum, să cumpere petrol pentru Rusia, i se vinde lui mai scump decât străinului care cumpără pentru străinătate ? Căci numai aceasta s’ar potrivi cu ceea ce face Steaua zisă română, care vinde mai eftin petrolul românesc străinilor decât îl vinde românilor, chiar de la sorginte. Altul spune că este supraproducție de petrol în țară, și de aceea el trebue scumpit! Asta e culmea ! De când e lumea, cu cât o marfă se produce mai mult și mai ușor, cu atât ea e mai eftină , numai petrolul trebue să se sustragă de la această regulă generală? Și de ce trebue scumpit în țară ? Pentru ca să se poată vinde cât mai oftin în străinătate... Cu alte cuvinte, plătește, consumatorule român, nu numai pentru marfa pe care o iei tu, dar și cusurul cât nu se ajunge la prețul marfei pe care o ia străinul ! Și astfel de lucruri se prezintă în mod serios ca o apărare a carteliștilor ! In sfârșit, un al treilea și cel din urmă cartelist prahovean, aduce mai mult o scuză decât o justificare carteliștilor, zicând că «un mare număr de țărani trăesc pe lângă exploatatori și ar muri de foame altfel»... Mare neadevăr ! Cu perfecționarea exploatării prin mașinism, numărul familiilor de săteni cari trăesc pe lângă exploatările de petrol e foarte neînsemnat și cu atât mai puțin ele ar fi reduse la moartea de foame, cu cât e lucru știut de toată lumea că în țara noastră nu sunt destule brațe nici pentru agricultură, principala sorginte de bogăție a țărei! Singur cartelistul prahovean,care impută în chip foarte imprudent necunoștința de cauză altora, pare a nu ști acest lucru și spune—ce enormitate pentru un membru al unei Camere de comercial — că «pământul nostru este istovit, și nu mai avem să ne așteptăm la mare lucru de la agricultură!» Istovit, pământul nostru, care fără întrebuințare de îngrășăminte, lucru ce nu se mai pomenește în toată Europa apusană, produce grâne de cea mai escelentă calitate! Mai bine ar căuta acești domni carteliști și avocați de contrabandă să evite de a cădea în asemenea enormități, decât să impute ziarelor că nu s’au interesat de amănuntele chestiune, de costul esploatărei petrolului, de prețurile din diferite țări, etc. Această imputare dovedește numai că, acești domni habar n’au de ce s'a scris prin ziare în această chestiune, căci atunci ar fi văzut că ea a fost tratată în toate amănuntele ei și după toate datele cele mai sigure și mai nediscutate. Dar, pentru a nu lungi deocamdată prea mult discuția, vom repeta, spre a sfîrși, ceea ce am constatat deja la începutul acestor rînduri. Apărătorii carteliștilor sunt, și în Camera de comerț din Prahova, carteliști ei ’ înșiși sau avocați de-ai lor , tot ce nu e însă interesat direct, majoritatea mare a Camerelor de comerț din țară și chiar în Caera de comerț din Prahova, președintele ei și alți membri din cei mai însemnați, simt de partea celor mai hotărîți adversari ai carteliștilor. Este, până acum, cel puțin un mare câștig moral, pe care nu vom înceta de a-l urmări, în speranța, pe care n’am pierdut-o încă, a triumfului definitiv al cauzei. Din Austro-Ungaria (Coresp part. a ziarului «Universul») Viena, 22 Noembrie. Situația politică. întreaga presă se ocupă cu expunerea făcută în delegațiune de ministrul de externe, contele Goluchowsky, accentuând în deosebi declarațiile sale, că monarhia noastră se află în bune relațiuni cu toate Puterile. Prin cercurile politice se crede că pactul cu Ungaria va fi respins în Parlament,deoarece contra lui vor vota: deputații partidului poporal 40 la număr, deputații social-creștini (30), grupul lui Schoenerer (8), independenți (3). După aceea vin cehii cu 63 voturi, conservatorii (19), socialiștii (12), alte grupuri din dreapta (20). Cu totul vor fi deci 198 voturi, la cari probabil se vor alătura și cele 36 voturi ale asociației slave. Pentru onoarea familiei Astă vară birtașul Dohnul află că soția sa are relațiuni cu funcțioarul Franz Mülller. Soțul trădat fu cuprins de o mare desperare, încât hotărî să-și curme zilele. Fiul său Robert în vârstă de 18 ani împedică sinuciderea tatălui său, hotărând în același timp să pună capăt relațiunilor rușinoase ale mamei sale. Spre acest scop el, înlesnindu-se cu Müller, îl rugă să lase în pace pe mama sa. Müller însă îi răspunse cu bruschetă, ceea ce înfuria pe Robert, care trase patru focuri de revolver, rănind ușor pe Müller. Tribunalul l-a condamnat pe Robert, dându-i circumstanțe atenuante, pentru încercare de asasinat cu premeditare, la 8 luni închisoare. Curtea de ape, a scăzut pedeapsa la 6 luni, cari i s-au considerat în arestul preventiv. Un austriac la amazoanele din Dahomey Pe mulți tineri i-a zăpăcit citirea istoriilor de Indian (Piei roșii). Intre aceștia se afla și Carol Bethwald, a cărui supremă dorință și aspirațiune erau pădurile seculare ale Americei. La 22 iunie 1889, Bethwald dispăru din Viena. Poliția l-a căutat multă vreme fără a-l da de urmă. Acum câteva zile Bethwald se întoarse pe neașteptate la Viena și adică nu singur, ci însoțit de o frumoasă spaniolă. Prietenii săi îl rugară să le povestească unde a fost, în timp de 10 ani. El le spuse că în America și în Africa. când părăsi Viena se duse la Bremen, având câțiva florini în buzunar. Intră ca lucrător pe un vapor, care pleca la Rio de Janeiro. Ajungând aici intră într-o fabrică, dar fiind concediat după două luni, plecă în California, unde visurile sale de aur nu se împliniră. Două luni lucră în minele de acolo, dar apoi fu cuprins de frigurile galbene. Constituția sa robustă rezistă și după ce se făcu bine, se duse la Washington, unde rămase doui ani ca funcționar într-o prăvălie. Corner, ciantul dând faliment, Carol plecă spre Europa. In Paris deschise un atelier pentru repararea bicicletelor. Trej burile nu mergeau însă bine astfel Carol se Înrola la Legită nea streină din Algeria. Clima nesănătoasă de acolo îl făcu să sufere mult. Afară de aceea erau mereu atacați de Negri și cu deosebire de amazoanele regelui Behanzin din Dahomey. Intr’o zi Carol, plecând în recunoaștere cu cinci camarazi ai săi, a fost surprins de amazoane și luat prizonier. Aci fură mult chinuiți, așa încât cei cinci camarazi încetară din viață. Carol petrecu cinci ani ca prizonier la Dahomey. Făcuse dese încercări de fugă, dar fără rezultat. El fu pedepsit din cauza aceasta în mod barbar. Intr’aceea, una din amazoane se înamora de el. .Sub alte împrejurări, Carol nici nu s’ar fi uitat la această femee neagră și urîtă, dar în situația precară în care se afla, aștepta de la dînsa salvarea. Carol se prefăcu că o iubește cu pasiune și aduse pe amanta sa până acolo, încât o făcu să-î ajute la fugă.Amândouă furară dour cal și fugiră. După o cursă de o zi ajunseră pe teritoriu francez. Bethnald, după ce părăsise amazona, se duse în Algeria, unde primi 2000 de franci pentru serviciile făcute în legiunea streină. Cu banii aceștia plecă spre Europa. Pe drum făcu cunoștință cu o spaniolă, de care se înamoră și care se învoi să-i însoțească la Viena. In carnavalul acesta, Carol Bethnald își va serba cununia cu frumoasa spaniolă. Iată un frumos subiect pentru un roman de senzație. Halos. CRONICI FEMININE Odaia copiilor îndată ce copilul e înțărcat, el e pus în odaia copiilor. El respiră acolo un aer mai curat decât în odaia părinților săi. Respirația persoanelor mari, oricât de sănătoase ar fi, viciază atmosfera micilor ființe. Odaia copiilor trebue să fie pe cât se poate așezată cu fața la Sud sau la Sud-Est. Ea e alături de camera mamei, cu care comunică direct. Fiecare copil are patul său. Fotografiile și portretele sunt înlocuite prin gravuri rîzetoare și vesele. Să înconjurăm copiii de raze ! Și de bucurie, atât pe cât putem ; aceasta e regula de care trebue să ne conducem în mobilarea odăei copiilor . Obiceiuri rele Acum vom vorbi puțin despre o lipsă de cuviință pe care o comit mulți bărbați pe stradă, sunt sigură, fără sâ’șî dea seama. E o dovadă de cea mai mare lipsă de tact din partea unui bărbat de a opri o femee sau o fată pe care o cunoaște când o întâlnește pe stradă. Ar trebui ca ei să se mulțumească numai a o saluta. Nu e de loc plăcut și comme il fait de a opri o femee pe trotuar și a ’i vorbi. Când un bărbat întâlnește o femee cunoscută la șosea sau în alt loc de preumblare, în vre-o grădină nu poate să se așeze pe bancă lângă densa până ce ea tiu ’î dă voe. Un bărbat nu oferă brațul unei femei în vre-o preumblare; cu toate acestea sunt cazuri în care el trebue să ofere brațul, dar trebue să aibă tactul de a ști să deosebiască aceste cazuri; de exemplu, într’o aglomerație, dar aproape întotd’auna femeea ’și exprimă dorința de a ’î se oferi brațul : dacă e fată tînără, atunci tatăl și mama ei trebue să autorize pe cavaler a ’i da brațul. Bărbați! dacă veți păstra aceste reguli, atunci de multe ori veți scăpa de multe bobârnace pe cari le primiți adesea de la unele femei răutăcioase. Ziua, pe mireasă dacă consimte să ia drept soț pe bărbatul care i lângă ea și al cărei nume și prenume îl arată. Fiecare din părți răspunde în mod separat la întrebarea ce i se face. Aceste întrebări se fac spre a deștepta viitorilor soți atenția și să se dea consimțimîntului lor un caracter de evidență și de libertate, care înlătură orice bănuială de fraudă. După ce părțile răspund în mod afirmativ, ofițerul stăreț civile pronunță, în numele legei, că ei sunt uniți prin căsătorie. Acest act constitue proba de nediscutat despre existența căsătoriei. In actul de căsătorie se cuprinde : 1) Pronumele, numele, profesia, etatea, locul naștere! și domiciliul fiecărui soț; 2) Ce sunt majori sau minori; 3) Pronumele, numele, profesia și domiciliul taților și mamelor lor; 4) Consimțimîntul taților, mamelor, bunilor sau consiliului de familie ; 5) Actele respectuoase, dacă s’au făcut; 6) Publicațiile în diferitele domiciliuri; 7) Opozițiile, dacă au fost; 8) Declarația părților că se iau de soți și pronunțarea uniunea lor de câtre ofițerul stărei civile ; 9) Pronumele, numele, etatea, profesia și domiciliul martorilor, cum și declarația că sunt rude sau nu cu soții; și 10) Dacă s’a făcut contractul de căsătorie sau nu și menționarea autorităței care l’a legalizat Căsătoria e perfectă din momentul ce ofițerul stărei civile a pronunțat, în numele legei, unirea părților, chiar dacă ei n’au semnat actul de căsătorie. Tomis*. Godini civil popular IX Solemnitatea celebrarea căsătoriei Căsătoria se celebrează în ziua indicată de părți, în casa comunală, în mod public,—adică oricine poate asista,—de către ofițerul stărei civile. Acest ofițer public e cerut pentru două motive : 1) căsătoria interesează societatea întreagă, de aceea ea trebue să fie reprezintată printr-un mandatar ; 2) importanța de a se prezenta înaintea unui ofițer public, face pe părți să înțeleagă importanța contractului ce -1 înciree. Celebrarea căsătoriei în casa comunală e un element de publicitate. Tot în acest scop se mai cere și prezența a patru martori: doui pentru ginere și doui pentru mireasă. Acești martori trebue să fie bărbați și majori de 21 ani. Ei pot fi rude sau nu cu viitorii soți. Ofițerul stăreî civile citește părților, înaintea martorilor, cap. IV, de sub titlul «Căsătoria» din codul civil, unde legea regulează drepturile și datoriile respective ale soților. Această citire explică părților drepturile pe cari le capătă și datoriile ce au de împlinit, adică le pune în stare de a nu încheia acest contract decât în perfectă cunoștință de cauză. După această citire, ofițerul stăreț civile întreabă intenți pe ginere dacă consimte a lua de soție pe aceea care e de față, pe care o desemnează prin numele și prenumele ei; și apoi o scenă emoționantă Regina Victoria a Angliei, precum a făcut cu ocazia plecărei vârzei călări imperiale pentru Transvaal, s’a dus să salute și pe grenadierii săi, cari au plecat de asemenea în Africa. Cu această ocaziune regina a voit să fie adunate acolo toate soțiile și fiii soldaților, din gardă, cari se bat în Transvaal. Era o mare adunare de femei triste și făcute. Multe din ele aveau copiii în brațe ; cei mai mari copii erau ținuți de mână. Suverana le-a strâns pe toate împrejurul trăsurei sale și a stat de vorbă cu ele. Regina a spus acelor femei,— dintre care multe sunt poate deja văduve, — că a voit să le vadă pentru a le exprima direct că inima ei este alături cu a lor în aceste momente critice, și cum ar vrea ea din toată inima ca toate să primească vești bune de la bărbații lor. Multe din acele nefericite femei isbucniră în plânsete cu sughițuri, fie când regina spunea fiecăreia câte un cuvînt de consolare, însăși suverana era emoțională. Pe când trăsura reginei se depărta, toate acele femei strigară Ura, ridicând în sus copiii lor, cari faceau de asemenea urări reginei. CRONICA In «sala comună» Era o zi ploioasă de toamnă, rebegită de frig și udată până la pere, întorcăndu-me de la școală, intrasem în casă. In mulțimea de gazete și scrisori primite, zăresc, pe masa mea de lucru, o carte poștală, ce era scrisă cu o mână tremurătoare. Din cele câteva rînduri am înțeles că o veche cunoștință se afla bolnavă în sala comună din spitalul Filantropia... A!... Ce veste, Dumnezeule, ce veste... Cum, cum este cu putință, ea, ea s’ajungă în sala comună a unui spital ? Ea, care... O, nu, nu se poate, nu. M’am ridicat repede de pe scaun și am plecat, îndreptându-mi pașii în spre spital. Pe drum îmi vijiau urechile, mi se impaenjineau ochii, însă picioarele îmi sfirșiau prin noroiul ce’mî trecuse peste galeși... Prin ploae torențială, mergeam, mergeam zicând mereu : O nu, nu se poate, nu, nu este ea, nu este Sofia. Cum, prin ce ’mprejurări s’ajungă ea în sala comună ? Cu aceste cuvinte însă eu și intrasem pe poarta spitalului, și fusesem condusă lângă patul No. 46. A 1 ce iasmă, *ce oase înșirate, ce mâni de schelete, ce față de ceară... Ge glas stins !... Ce nenorocită !...* * * «Eram sigură că ai să vii să mă vezi, îmi zise Sofia, eram sigură... Tu, numai tu, dintre toate prietenele și cunoștințele mele, ai un suflet deschis, ție dar îți încredințez aceste hârtii pe cari citindu-se, vei înțelege ce-a cuprins amărîta mea viață și cu ce dor de răzbunare această lume o părăsesc...Voi, femei scriitoare, voi cari puteți destăinui și întocmitele neroade ale societăței și pornirile sufletelor, spuneți, strigați, întregei omeniri, ce poate să îndure și unde poate s’ajungă o femee, care s’a ’ncrezut iubirea, care... Ah... ține, ține, draga mea, și după ce le vei citi, aruncă o lacrămă peste mormîntul meu și un sfat bun acelui nenorocit fiu, care pe lume nu mai este al nimănui...» ★ * * Sofia V. era femeia care de pe genuchii mamei sale primise o educație aleasă, nu însă și acea putere de raționament și de voință ce se cere unei femei spre a duce greul jug al căsniciei. Soțul ei, doctorul V. era aspru, vițios, reü, un sălbatec care intra sbierând, eșea sbierând. Soția și copiii, pentru dînsul, erau greutăți ce îl plictiseau, îl desgustau, din această cauză, sub acoperămîntul casei lor, certurile nu mai conteneau, slugi, profesori ai copiilor, erau în curent despre toate mizeriile, iar sărmana soție le acoperea mereu, spera mereu în zile mai bune, până când... până când a trebuit auzul să-șî plece la șoapta dulce a lui Rapsodescu, profesorul care știa viața lor și care găsea Sofiei calități superioare,atunci când soțul ei ajunsese s-o încredințeze că este un monstru, o scorpie, o nevoadă.* ¥ « Prin museele și bulevardele Parisului, Sofia și cu Rapsodescu, alergau fericiți, făcându-șî planuri pentru un viitor frumos. El, cu zestrea ei, (pe care reușise s’o scoată de la doctorul, după divorț, cu multă greutate) învăță și își complectă în capitala Franței, cele mai strălucite studii. Sofia îl învăță pianul și toate cunoștințele ce trebuesc unui om de salon, în speranța d’a fi cu totul complect, când va fi soțul ei și când se vor întoarce în țară. Copilașul lor, un băiat frumos ca un trandafir, va fi recunoscut și, Rapsodescu o va ține ca pe o împărăteasă din ceea ce va câștiga el, căci eî totul îi datorează totul, și fără ea, el n’ar fi fost decât un simplu dascăl, pe când acum... acum va fi un geniu al țărei. Geniu... și geniile au suflet, da, da, vor trăi fericiți în țară când se vor întoarce, când se vor căsători... In strada Furiilor, într’o căsuță de vitri pe brânci, Sofia și fiul seu, zilnic trăesc amărîți. Rapsodescu se căsătorește cu una dintre cele din tâia fice ale marelui oraș , despre aceea care ’și părăsise și ’și jertfise totul pentru densul, nici că mai voise să știe. In manuscrisul ce primisem, erau descrise toate peripețiile iubirei, ale disperăreî, ale despărțire, ale morței. Ziua cununiei lui Rapsodescu... Ziua când fiul său sdrențăros și cu foalele pocâltite de foame, se dusese să întindă mâna tatălui său, iar slugile îl daseră pe poartă... ziua când acesta se tocmise sluga..lâuri birjar... ziua când Sofia ’’și Susise ștreangul de gât și fusâ^s săpată d’o vecină... ziua când în spre pieptul lui Rapsodescu îndreptase arma omorîtoare, și mâna și inima ei încă, pentru această fiară, îi tremurase... In sfirșit ziua când intrase în spital, prăpădita de suferințe morale și în contra cărora leacuri nu există. Am îndouit aceste hârtii, am stins lampa și cu toate acestea, multă vreme în urmă, am cugetat la nenorocita care se stingea neștiută de nimeni în «Sala comună». Seara 21 Noembrie 1899. * * ¥ GÂRNEȚUL IEU Zig-zag Să pusese pe ninsoare Și ningea, ningea levent.. Dar, de criză, și ninsoare A dat iute faliment !... Ș'acu’î vremea iar frumoasă Ca o damă de bonton, Juma strînge’n spete tare P'eî în piață... cu palton. Obosiți de căscătură Și de somn neturburat, Senatorii patru zile Ca vacanță au luat... Ș’azi vacanța expirată, Iar moșnegii odihniți, La un somn cu aghioase Sunt acuma iar poftiți... Ș'astăzi Camera începe să discute cu tapaj Pro și contra la proiectul De răspunsul la... masaj... Ș’o să fie luptă cruntă Intre-ai tarei mandatari, Că guvernul între dînșiî Are zdraveni adversari !... Cu... găzarii, mergem bine, Că 'ncolțiți de noi mereu, Ați lăsat din preț acuma De și, de... le vine greu. S'aă să lase, tot să lase. Că de nu, de nu, apoi Declarăm la toți pe față Nu’î lăsăm o clipă noi... Marion Un episod din rézéin — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de azi reprezintă un episod din războiul ce se desfășoară acum în Africa de Sud. E o scenă din tabăra engleză, în care se vede cum în toiul luptei, un soldat rănit dă cartușe unui alt soldat spre a putea continua focul în contra dușmanului, pe când alături de el camarazii lui cad greu loviți, puși în imposibilitate de a mai riposta Boerilor. Tribuna Liberă (Sub acest titlu vom publica zilnic articolele ce ne vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la literatură, știință, politică, etc. în fine orice articol de interes general. (N. R.) Cauzele care fac să descrească elementul antieron românesc Citind revista «Călăuza sanitară și igienică» No. 18 din 15 Noembrie curent, constat cum domnul dr. I. Ștefănescu arată în pagina I cum se poate îndrepta starea sanitară a poppulațiunea autohtonă românească. Subsemnatul, fiind timp aproape 10 ani în contact cu populațiunea noastră rurală, atât în calitate de medic de plasă cât și ca medic de oraș și spital, în acel timp am căutat a face un studiu minuțios asupra descreșterei populațiunei rurale, mai ales, și mărturisesc pe conștiință că cele arătate de d. dr. Ștefănescu sunt aproape cauzele principale, însă a trecut foarte ușor asupra adevăratelor cauze și cari sunt următoarele : gT+ io& m_^® © JrL ® Doi amici, Niță și Ghiță, șed în o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tînăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr’un alt stabiliment similar, unde trebue să fi stăruit mult. Noul sosit se uită la mesele ocupate, pare c’ar căuta o cunoștință, și’șî oprește în sfirșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărît decât sigur,vine drept la masa lor. Mușteriul cel nou îngățează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot. Mușteriul.—Salutare, neică, Niță și Ghiță.—Salutare. M. —îmi dați voe ? N. —...Poftim. M.Nu vă deranjez, ca’va’zică. G.—...Nu. M. —Vorbeați ceva secret ? G.—...Aș ! (tăcere) M —Prate... o fi târziu ?... că pe-al meu, l-am dat, sa’l dreagă... N. —Unu fără un sfert. M. —Umbli regulat? N. —După gară. M.—... Mița acu trebue să fie... Cât ai zis că e ? G.—Unu fără un sfert. M. —...Intre Ghergani și Gonțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (bate tare în masă) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca’va zică ?... Dă’mi o halbă... (Niță și Ghiță se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi, cine este amicul.) Amicul.—(ciocnește halba cu paharele amicilor, și bea). Pardon : un moment, (pleacă) G.— Cine e amicul? îl cunoști ? N. —Nu. G.—E cam trecut... N.—Ce cam e bine delot. Amicul (se ’ntoarce la loc).— Frate, e târziu ? Câte să fie ? N.—Unu și zece. A.—Acuma sunt în gară la Udu , mănâncă gogoși la madam Mari, ca’ va ’zică. G.—Cine, nene? A.— Mița, nu ți-am spus ?... Băete, o halbă. N.—Frate, cine e Mița asta? fă-mă să ’nțeleg. A.—Cum ? nu știi? N.—Nu. A.—Nevastă-mea, frate. G.—Bine, nene, nu ți-e frică s’o ieși singură noaptea pe drum ? •A.—Apoi nu ți-am spus că nu e singură?... e cu șeful... N.—Bine bine, înțelegem noi, dar... în sfârșit, tocmai d’aia... par’că... de... o femee singură. A.—N’ai grije ! Cupeü separat... Intri, închizi lumina, tragi pirdeluțele și te ’ncuî ne dinăuntru : cupeu de servicî, ca’ va ’zică—separat! (face cu ochiul). Poți să dormi pînă dincolo de Filiași... Trenul 163... el mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163... (Cei doi amici rîd) Câte sunt acuma ? N.—Unu și jumătate trecute. A.—A plecat din Titu... A trecut și de Mătăsaru. Mița acu trebue să’i tragă la soamne... G.—Da’ șeful? A.—Și șeful... Pardon: un moment (pleacă). N —E dulce. G.—Bărbat de zahar. N.—Stăm, să vedem ce fel de persoană e Mița. A.—(se’ntoarce la loc) Singură, n’aș lăsa-o eu 1 știi ! femee tînără, nu face să umble singură , sunt măgari cari n’aă mânerii și... 6 — ...Dacă o fi și curățîcă. ..—(pofnește de ris) Gurățică !... Mița, cursițică!... Ce vorbești, domle? Staiî pare rea... Frumoasă, domle ! înghiață puțul... Stai, să vezi...se caută în buzunar, scoate portofelul și din portofel o poză, pe care o trece amicilor. Amicii privesc lung poza cu niște ochi plini de admirație . Eî ? așa e ? N.—Strașnică, domle ! G.—Minune ! A.—(mândru) Aș! poza e mort ! s'o vezi în natură, domle... e ceva, ca va’zică... Mă rog, destul ! s’o vezi în natură I N.—E naită ? A.—(cu siguranță) Potrivită. G.—Blondă? A.—Aur, nu altceva. Alte per ! Crezi că’l face eu fierul? Aș ! natur... S’o vezi dimineața, cum drăcnește, că nu și’l poate descurca... E lucru mare ! N.—De câți ani e ? A.—Cam de câți zici d-la,după poză ? N.—De vre-o douăzeci și cinci. ..—Vezi ? . Și mai zici că ’n poză te flatează... N’a ’mplinit nici douăzeci și unu. . . Fie, nene, să vă trăiască , ați știut ce-ați ales.. Și o iubești ? A.Ei bravos Cum să n’o iubești, domle !.. E lucru mai e domnule, când îți spui. Apoi în gară la noi, e comedie ! Toți pasagerii când trece trenul ’ziutii uite așa întoarce capul și se uită la ea, la fereastră,—că stăm sus în gară. N.— Da’ șeful unde șade. A.—Tot sus. G.—Șeful e familist? A.—Așa nu vrea să se ’nsoare, zice că nu ține la femei. Ce mai rîde Mila de el, e lucru mare ! Mereu îl tachinează, și să vezi ce e frumos, că el se supără ! Odată nu știu cum s-a tachinat, că s’a certa fără strașnic —n’a vorbi fără... o zi ’ntreagă... N.—Și pe urmă ? A.—Pe urmă s’a ’mpăca fără, trebuia să se ’mpece, n’avea ’neotro ! dacă mâncăm împreună, ca'va’zică 1 știi, vine de stă cineva vizavi la masă... nu se poate! A stat eu serioși cât a stat, și me făceam și eu serios, și zice șeful : «Pardon, mașer, v’am călcat !» și pe urmă ne-a pufnit pe toți rîsul....—Da șeful ce fel de om e ? A.—Foarte bun băiat... N.—Nu adică de bun , dar ce fel de om e ? în vârstă ? * A—Eî aș?.. nici de treizeci de ani,îl Domle ! să vezi frumusețe de băiat! Stăî, că am uitat să’vinarăt. (scoate iar portofelul și din portofel o altă poză) Uită. (Ambii iasi poza și o privesc cu oarecare gelozie) Așa e? G. — Voinic bărbat ! A.—Aș! să’l vezi în natură. Maî nalt ca dla! și încă în poză nu ese roșul !... Să’l vezi când își pune șapca roșie, așa cam la o parte... Strașnic, die ! mustățile alea negre ca abanosul și niște sprîncene ! Când trece trenul, toate, toate cucoanele cu ochii la el, să’l soarbă și mai multe nu ! Dacă n’ar avea șapcă roșie, l-ar deochia diavolițele ! N.Da, scuză-me, să te ’ntreb: copii aveți ? A. — (rizând foarte tare) Ce vorbești, nene?... sunt însurat numa de cinci luni... N.— Așa?... apoi atunci, nu e vremea perdută, o să aveți... A. — Așa nădăjduim și noi.. Câte cinsuri sunt?... la vezi. G.—Două și un sfert. A.—Acuma intră în Leordenî. N.—Mă rog, da dumneata ce ești acolo la gară ? A. — Eu ? Magazioner... Mai luăm un rînd ? G.— E cam târziu , mâncam cantilerie de dimineață. A. —Numa un rînd... Băete ! Trei... N.—Și acuma ești în conged? A.—Ce congec!.. Ce să mai cer conged ! Me’nvoește șeful când vreau să plec. Pot să lipsesc și câte trei zile , mai ales acuma, cu criza asta, nu prea e atâta lucru ! G.—Nene, dă’mî voe să ’nchin în sănătatea soției dumitale, să vă trăiască ! A.—Mersi! N.—Și eu închin în sănătatea șefului d-tale : să vă trăiască ! A.—Mersi! G.—(Dă să bea, o răsare și pofnește) Nene! (cu multă căldură) Nenei lasă-mă să te pup! (Se pupă cu magazionerul) ești mai dulce ca mierea ! (Rîd toți). Mult aș vrea să cunosc pe șeful și pe soția d-tale ! (Gu ciuigșie). Ge-or fi făcând eî acuma? A.—Dorm tun... Câte ciasurî ai? N.—Trei fix. A.—A intrat în Pitești... La Pitești stă 33 de minute... (Cei doi amici îl îmbrățișează pe rînd și ’i pupă , cu multă căldură). .—Nene! ești un om fericit!.. să trăești ! ..—Asta, ce’i drept, așa e... sunt fericit, slavă Domnului Nevastă frumoasă am, să’mi trăiască ! slujb ușoară bunicică am— dă 1 ori și cât să zici, magazioner... dacă nu curge, pică I de șef în cai, ce să mai zicem S țîeste ca și un frate, odată ce ți-e cumnat, ca’ va’ zică ! (Amândoi amicii după ce au rîs mult, rămân foarte nedumirițî). N. — Cum cumnat ? A. — Dacă ’s fratele Millî!.. Da’ce credeai? G. — Atunci, n’am făcut nimic... A. — Cum, n’am făcut nimic? .. — Noi gândeam... .. — Cum, nene? Apăi daca nu’îi era frate bun, se putea ? Cum, adică? era să las așa mândrețe de femee,... noaptea... că ap firînnulețe de bărbat?.. în cupeu de servicii.. (face cu ochiul) separat, ca’va’zică!.. (rîde cu multă poftă) știi că ’mi place!.. Câte ciasurî ai ? N.—Ce -ți pasă? A.—Vorba e, vreau să știu unde e Mița acuma. " N.— (plictisit). Trei și jumătate trecute. A.—A plecat din Pitești... Ai să mergem undeva, să bem câte-o cafea. ..—Nu maî merg. A.—De ce ? N.—Nu maî am nicîun haz ! Carnaiale.