Universul, octombrie 1900 (Anul 18, nr. 270-300)
1900-10-27 / nr. 296
O scenik din războiul anglo-bber.— (Vezi explicația"» Calendar pe anul 1900 Ortodox Joul,26 Octombrie.—1 Sf. Muc. Dumitru Catolic Ioul, 8 Noeembrie. — 4 Martir! încât Soarele răsare 6.47 ; apune 4.40 București, 26 Octombrie. Ridicarea meseriilor In zilele de 8—10 Septembrie trecut s'a ținut, după cum se știe, primul Congres de arte și meserii în București. Acum se publică, într’o broșură de 80 pagini, o dare de seamă asupra discuțiunilor urmate în acel congres. Citind această dare de seamia, impresia pe care o primim este aceea a unul început în care intră foarte mult set și chiar oarecare sistem, — cu toate că de obiceiii sistemul cam lipsește începuturilor de acest fel. S’au discutat, în acest prim congres, chestiuni de cea mai mare însemnătate pentru ridicarea meseriilor, precum: Chestiunea înființării unei burse a meseriașilor; organizarea meseriașilor pe bresle; îmbunătățirea soartei meseriașilor și legi de protecțiune contra accidentelor ; legiferarea siguranței publice în ce privește instalațiile industriale; deschiderea de cursuri profesionale de seară pentru adulți; înființarea unei biblioteci și a unui museu conservator de arte și meserii; și, în sfîrșit, crearea unui fond afectat pentru încurajarea industriei naționale Discuțiile asupra tuturor acestor puncte au fost nu se poate mai interesante și mai instructive, — lucru ce ne hotărește și pe noi a căuta să le dăm o publicitate cât mai întinsă, — și în deosebi acelora, privitoare la chestiunile ce ni se par mai urgente, mai de actualitate, din cele cuprinse în bogatul program de mai sus. Chestiunea înființării unei burse a meseriașilor credem că intră între acestea ; ea s’ar putea contopi totodată cu acea a înființării unui museu de arte și meserii. Misiunea unei instituții a «Bursei meseriașilor» ar fi : înlesnirea muncitorilor și meseriașilor de a găsi de lacm; ajutorarea lor în caz de lipsă de lucru; regularea diferendelor dintre patroni și lucrători și asigurarea răspunderii salariilor (legea i-ar da mijloace de a scoate salariul lucrătorului când nu i se plătește); regularea prețului muncii, etc. In ceea ce privește muzeul conservator de arte și meserii, care ar putea fi, cum am zis, împreunat cu Bursa meseriașilor, noi am arătat în acest loc nu odată, — și credem că cititorii noștri își vor aduce aminte,—de ce însemnată utilitate ar fi el. Vom mai reveni, și cu atât mai mult, cu cât am văzut cu bucurie, din discuțiile urmate la Congresul din Septembrie, că de această idee s’au mai legat și altele, foarte remarcabile, și a căror realizare ar contribui în modul cel mai puternic la ridicarea meseriilor, dorită și privită numai cu urări de isbandă de către toată lumea. Aceste idei sunt privitoare la creditul meseriașilor,o chestiune despre care vom vorbi mai pe larg. Din Franța (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUL) Paris, 22 Octombrie. Serbările din Lyon La gară Sâmbătă seara, președintele Republicei,Loubet, a părăsit Parisul și a ajuns la Lyon azi Duminecă dimineața, însoțit de miniștri și de casa sa civilă și militară, spre a asista la desvelirea statuei lui Carnot, fostul președinte de Republică, asasinat la 1894 de către anarhistul Caserio. La gara din Lyon îl așteptau toate autoritățile, precum și representanții corpurilor constituite, afară de președintele și membrii camerei de comerț, în conflict cu primarul orașului, doctorul Augagneur. In grupuri se comenta textul unui afiș lipit dimineața pe zidurile orașului și care îndemna pe republicani și pe socialiști să protesteze contra banchetului Camerei de comerț care trebuia să să dea la prânz la Bursă. Acel afiș, care e semnat de către diverse comitete socialiste, se sfîrșește astfel: «De la prefectură până la Bursă să iasă din toate popturile republicane și socialiste strigătele de : «Trăiască Republica socială ! Jos reacțiunea!» Salutarea președintelui Trenul a sosit în gară la Si dimineața. Președintele se coborî din vagon, urmat de miniștrii Waldeck-Rousseau, Millerand, Baudin și Lanessan. El e salutat de generalul Zadc, guvernatorul Lyonului, de prefectul departamentului și primar. Presentându-î consiliul comunal, d. Augagneur zice : Știți care sunt sentimentele locuitorilor orașului Lyon pentru d-v. Prezența consiliului comunal, care a venit să vă salute, ve dovedește că aceste sentimente sunt unanime. D. Loubet răspunde astfel primarului : Nu vă pot ascunde bucuria ce o simt că va aflu în orașul dv., unde am venit adesea or și unde am găsit pururea nu numai o primire simpatică, ci și legături de confraternitate politică. Sper să rămân în comunitate de idei cu această populație democratică și republicană, înainte ca și după expirarea mandatului meu. Predarea medaliilor După primele prezentări, Președintele se duce în curtea gărei, unde, în prezența unei mulțimi entuziaste, predă medalii amploiaților companiei căilor ferate Paris-Lyon—Mediterana. Apoi, președintele, miniștrii și persoanele din suită se urcă în landouri spre a se duce în piața Republicei unde se înalță monumentul lui Carnot. Pe parcurs, mulțimea e enormă. Toate societățile orașului sunt îngrămădite pe strada și trupele sunt înșirate pe două rânduri. De teama turburărilor, garnizoana a fost considerabil întărită și mai multe regimente de cavalerie și de infanterie au fost aduse din Grenoble, St.-Etienne Romans, Vienne și Valence. Inaugurarea statuei D’abia luase loc Loubet în tribuna ce-i era rezervată și în care se arată cei trei fii ai lui Carnot, când, la un semn al primarului, vălul care ascundea monumentul cade și apare imaginea lui Sădi Carnot. Aclamațiuni și aplause izbucnesc din toate părțile și un cor intonează «Imnul lui Carnot», care e foarte bine primit. Discursurile Primarul Augagneur ia cel dintîia cuvîntul, vorbind despre Carnot, ziua de 2 Decembrie, Ravaillac și Coligny, și sfirșește astfel : — Noi Lionezii ne vom aminti de ultimele vorbe ale lui Carnot, și niciodată democrația noastră nu se va lăsa să fie târâtă spre cefarism. Și apoi ne vom sili să contribuim la evoluția care îndrumează omenirea spre un viitor mai bun când nu se va mai pomeni de : mizerie, ignoranță și fanatism, mamele crimei. «Imaginea lui Carnot va pluti asupra acestei omeniri de mâine ca aceea a unei victime ispășitoare, ca și o pildă pentru toți». Apoi vorbește primul-ministru Waldeck-Rousseau, din discursul căruia extrag următoarele părți: «Orașul Lyon a voit ca chiar pe locul pe care a căzut președintele Carnot, în exercițiul funcțiunei sale și victimă a datoriei civile, să primească amintirea sa o consacrare definitivă: «Aveți toți în minte ceasurile triste prin cari a trecut orașul dv. în noaptea de 24 iunie 1894. Pe când poporul îî pregătea lui Carnot un cortegiu triumfal, tocmai atunci pumnalul unui asasin sl Iovi de moarte. In aceeași seară, Franța află cu durere și indignare vestea despre atentatul contra aceluia care era bunătatea și generositatea personificată, pentru cei mici și nefericiți». După acest discurs, ceremonia se sfîrși. Cortegiul se formă din nou și se îndreptă spre prefectură, unde a avut loc recepțiunea autorităților, o nouă împărțire de distincțiuni onorifice și presentarea societăților. Recepțiunile oficiale s-au sfîrșit la 11 luni. Președintele se duse apoi la Bursă unde i s’a oferit un dejun de către Camera de comerț. Apoi a asistat la celebrarea centenarului școalei La Martiniére, s’a întors la prefectură, a prânzit la primărie și s’a întors la Paris. Alocuțiunea Președintelui La prefectură, Președintelui i-a fost recomandat clerul din Lyon de către cardinalul-arhiepiscop Coullié. Răspunzând alocuțiunea lui, Loubet a zis : «Ve mulțumesc, monseniore, că ați venit în capul clerului vostru să salutați pe președintele Republicei. Eram foarte sigur că d-v. nu veți lipsi de la ceea ce numiați o datorie și că exemplul respectului datorit guvernului venit de așa de sus va avea un efect salutar asupra țărei. «Am spus odată că trebuia să se facă să dispară un echivoc, azi vreau să spun că nu trebue să se lase să dăinuiască un altul și să se lase a se crede că guvernul Republicei e dușmanul vr’ttneî religiunî, vr’unuî cult sau vr’uneî credințe oarecare. «El e prea sus pus spre a nu le respecta și spre a nu avea grijă ca să le facă respectate. «Sunt sigur să la rîndul luî,clerul catolic va ști să înțeleagă aceasta». Entusiasmul mulțimei Atât la sosire cât și la plecare animația a fost foarte mare, și mulțimea a strigat fără întrerupere : «Trăiască Louber ! Trăiască Republica !», și la aceste strigăte se mai amestecau și călduroase exclamațiuni de: «Trăiască Waldocks Trăiască Miilerând !» In tot cursul zilei, ordinea nu a fost deloc turburată. Un oraș otrăvit Numeroase cazuri de boală se produceau de câtva timp la Vitré, fără să se poată ști adevărata cauză a acestui fapt. Bolnavii mai greu atinși presentau toate simptomele intoxicației cu plumb, colici mai mult sau mai puțin dureroase, dungi saturnine te gingii, etc. Atunci bî>r,rola căzu asupra gârlei Bréal, ale cărei ape au fost captate acuti trei ani și a căror analiză, la începutul lucrărilor, dăduse cele mai bune rezultate. Acele au fost reluate simultaanameti E că soh,ce-Vitré și la Rennes e au îngăduit să se constate pa cuprindea plumb în due, într’o clasă foarte mică, dreptul, dar îndestulătoare toteți spre a pricinui cu vremea cazuî grave de otrăvire. Annei s’a putut stabili că plumbul provenea din țevile destinat aducere! apei în case. Primăria a luat măsuri pentru îndreptarea acestei stări de lucru, căci situația e gravă și populația e emoționată pe bună dreptate de primejdiile la carte expusă zilnic. luați prin moarte .La 15 August trecut tînerul Marcel Roncey, în virstai de 26 ani,’ funcționar într’un mare așezămînt financiar din Paris, se căsători cu d-ra Marguerite Dubeil, în verstă de 18 ani, fiica unui comerciant din Avenue de la République. Chiar în seara nuntei lor, tinerii însurăței plecară în Spania, unde stătură trei săptămâni. La întoarcerea lor, ei se instalară într-un cochet apartament din strada Julien-Lacroix, pe care părinții lor îl pregătiseră în timpul lipsei lor. Fericirea bieților tineri trebuia să fie puțin timp. Intr’o seară, întorcându-se de la teatru, d-na Boncey reci. A doua zi, se declară o pneumonie. După câteva zile de boală, tânăra femee muri într’o agonie îngrozitoare. Disperarea bărbatului a fost crudă. El trebui să fie supraveghiat ziua și noaptea, spre a-l împedica de a atenta la viața sa. Apoi durerea sa păru a se mai calma. El începu să se ducă la slujbă. Eli Boncey se duse dis-dedimineață la cimitirul din Pantin, unde fusese îngropată nevasta sa, apoi se întoarse acasă. Seara, două detunături provenind din apartamentul său puseră casa în mișcare. Vecinii alergară și găsiră ușa încuiată pe dinăuntru. Comisarul chemat aduse un lăcătuș care deschise ușa. Pe pat zăcea nefericitul, cu orraiul zdrobit. El își trăsese în gură 2 focuri, cu o pușcă de vânătoare. Brutus, alte și d-ta la urmă, vei recunoaște că n’am avut decât o mică parte de merit sau de responsabilitate în izbânda lui. Printre atâtea influențe nu ezita decî de a alege, spre a o exercita, pe cea bună, pe cea dreaptă și onestă. Ba chiar fă tot ceea ce omenește e cu putință ca fiul d-tale să devie un gentilom. Ceea ce d-ta numești șiretlic și tot restul îl vor învăța alții și acea tristă dar neînvinsă profesoară care e chiar viața. D-ta silește-te a-i desvolta inteligența și simțul căiei cele drepte. Dacă el va avea mintea deschisă, acută și cultivată, nu va avea nevoe de ceea ce în mod vulgar se numește șiretlic, va lua tot mereu căile cele drepte, care, alese după un iluminat criteriu—și la asta ajută inteligența iar nu șiretlicul—conduc întotdeauna și în mod sigur la țintă Nu uita că lupta pentru viață înrăutățește întotdeauna caracterul pe care l-a plăsmuit, educația ; dacă d-ta ’ți vei educa fiul ca să fie inteligent și drept viața va putea face dintr’însul un bret onest; dar dacă d-ta ’1 vei învăța șiretlicul, e destul de probabil ca viața să facă dintr’însul o canalie. Gândește-te apoi că s’ar otrăvi un copil punând la baza educației sale ceea ce abia de la experiență are de învățat. Inchipuește-ți ce oribil ar fi un copil în vîrstă de 10 ani, care să aibă răceala, pozitivitatea, scepticismul și neîncrederea de la 30 ani...! Ziua. CRONICI FEMENINE Un răspuns Un cititor îmi pune următoarea întrebare : «Cum trebue să ’mi cresc copilul ? Eu aș vroi să desvolt într’însul simțul dreptăței și delicateței, modestia și rezerva , acel total de calități, în fine, care constituesc pe gentilom. Dar mă sem că dacă reușesc, voi fi face un cavaler după tiparul cel vechii care nu va fi apt pentru viața modernă și se va lăsa ca să fie înșelat, să fie învins de primul venit, care va valora mai puțin decât dânsul, dar va avea mai puține scrupule. Și, pe de altă parte, dacă renunț să’l fac ca să devină ceea ce aș dori, și fac să se nască într’însul, spre a’l înarma cât mai bine pentru lupta viețeî, simțul șiretlicului, egoismul, a ști să’șî vîre nasul peste tot locul, mă tem că nu vom reuși apoi sa’i conving că toate astea trebuesc ținute în marginele cinstei și că el va deveni o canalie.» Scumpe domn, dacă dilema izbândei unui fiu ar sta în aceste două alternative : sau înșelat sau înșelător, și de ar fi în puterea d-tale de a’țî pune și a’ți menține fiul pe cutare sau pe cutare cale, d-la ai avea dreptate de a sta la îndouială. Dar să te asigur, căci în primul loc, viața nu e așa de simplă ca omenirea să se poată divide numai în aceste două categorii ; și, în al douilea loc, din ziua în care fiul d-sale se va duce la școală, acțiunea și influența părinților asupra lui va avea concurența atâtor O CUGETARE PE ZI Bărbații sunt cauza că femeile nu se iubesc. Carnetul meu SF. DUMITRU Azi, în zori de dimineață, Tronc, Marico, »Sanfason», Ne trezirăm cu Dumitru, Al... Miticilor patron... Cum sosi, și toamna iute își schimbă al ei Iason . Deveni bătrână, slută, Dintr’o lună de «bonton...» Și ’ntrebă îndată Sfântul, Cum e sfântul de «bonton» ! — Ei, copii, aveți de iarnă »Haine groase și palton ?» »Ați pus varză, zarzavaturi, »Și făcut-ați bulion ? »Ați adus de iarnă lemne, »Măcar doar câte un vagont» Și, văzând că nu’i răspunde, Și n’aude nici un son, Sfîntul zise înainte Cu asprime gravă ’n tom — Podgorenii fac revolte »Și revoltele fac zvon. »Am să fac și că revolte, »Dar de șir și de «bonton...» »Chiar de azi încep revolta, «Sît tăcere, fără zvon, «Că ve daă afară din casă, »Ondocuz și »san-fason...» »Și ve mut, vé mut într’um, »Chiar de ați face larmă, zvon, »Și revolte d’alea ’n lege »O să fie de »bonton...» Tăcu Sfîntului Mitică,—tu sau éla, cu... pardon,— S’apucă d’un chef năstrușnic, Să serbeze pe patron... Cu Mitică,—tu sau éla,— Și să ’î fie cu... pardon, O să facă și Dumitru Cei mai zice Marion. UN PROVERB PE ZI Unirea face puterea. (Francez). Mîci economii.Sil Ieri seara, în ajunul lui Sf. Dumitru, m am întâlnit în piața Teatrului cu amicul meu Iancu Verigopolu: ședea înfipt în colțul oțelului Continental, privind trecători. L-am salutat și am intrat în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopol, totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare, și mărturisesc drept că nu-1 pot admira și destul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, ham și în stare să ne înfigem în colțul Otelului Continental pentru a privi la mișcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul lui Sf. Dumitru... și când ?... când am ști bine că a doua zi trebue să părăsim casa unde am locuit, fără să știm deloc unde o fi casa ’n care avem să ne transportăm calabalîcul. Dar pavajul de peatră rece nu har părea desigur mai ferbinte decât smoala clocotită ! dar ne-ar arde tălpile l ' am alerga nebuernește, pârendu-ni-se că la fiecare pas ne arde din ce în ce mai tare, și nu ne-am putea așterne pera pînă când nu am ști tot ași de bine unde vom ajunge mâne cu troacele noastre pe cât știm de unde vom porni cu ele. Ei bine, amicul meu lancu Verigopol, aseară, știind bine că a doua zi se mută, fără a ști deloc unde se mută, sta înfipt în colțul oțelului Continental, amuzându-se a privi la trecelorî. Tare natură ! frumos caracter ! — Bine, Iancule, întreb eu, fără să cred ce-mi spune , serios, omule, că nu știi unde vă mutați ? Zic vă mutați, fiindcă amicul meu e însurat. — Ma parol, monșer !.. Și rîde... Eu, fără să spun o vorbă, îl privesc uimit de admirație... — Ce te uiți așa ? — Te admir, zic, monșer... Eu, în locul meu... — Dar ce e mai frumos, e că dam sfant, monșer!.. — II... — ... Adică, vorba vine, că dam sfânt, așa, tot am câțiva franci... Aide să luăm un apertiv... Câte ceasuri sunt ? — Șoapte și zece. — Tocma bine... Aide spre Episcopie , mi-am dat întâlnire cu nevastă-mea la Tripcovici, la șapte și jumătate. Pornim la deal, și merg plin de respect alături cu acest filosof antic, pe care atât de puțin îl pot afecta micile mizerii ale vieții. Dumneata, ori eu sau altul, dacă ne-am afla în situația amicului Verigopolu, ham putea desigur trece prin mulțimea care forfotește liniștită pe podul Mogoșoaii, fără să vedem în fiecare ființă din acea mulțime un motiv mai mult de amărîciune pentru sufletul nostru destul de amărît, am zice, văzând pe acele ființe cari sa plimbă liniștite înainte de masă . Toți 1 toți 1 și acesta, și acela, toți 1 ori nu se mută mâine, ori, daca se mută, au o casă de unde se mută și altă casă unde se mută ; numai eu, eri nenorocitul 1 ham decât casa de unde trebue să mă mut... Și drept să spun, mergând alături cu filosoful meu, de mai multe ori mi-a trecut prin gând , ce aș face eu, daca aș fi în situația lui, și el ar merge alături cu mine, fiind in situația mea ?... L aș maltrata, desigur... m’ar irita apropierea lui așa de mult, încât l-aș acuza d’a dreptul că el, ocrotit de stăpânul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui !... Ei bine, el—nu !... el me poftește la un aperitiv Admirabil caracter!... Gândind astfel, pe când el salută în dreapta și’n stânga cu cea mai senină amabilitate pe trecătorii cunoscuți, ajungem la Episcopie, tăiam drumul și intrăm la Tripcovici. — Două vermuturi franceze 1 comandă lancu. Scoate punga din buzunar, apoi, din pungă, două palace, și mi le arată. Le pune apoi la lots în pungă, și vîră la loc punga ’n buzunar. — Asta e tot ce am pe sufletul meu... Și încă și astea mi le-a dat nevasta... din micile ei economii... Apoi, schimbând brusc ordinea de idei. —... Pentru că dacă nu era canalier. Georgescu, eu tot aș mai fi rămas în slujbă , nu demisionam... Dar pentru o mizerabilă leafă de trei sute de lei pe lună, adică, vorba vine, trei suhe... la mână iei două sute cinci-zeci și șase și cinci-zeci de bani... să ralezi toate șicanele, toate arogantele și toate lipsele de educațiune ale unui șef... Mai luăm câte unul?... băete ! încă două!... — Da, frate Iancule, zic eu , dar, oricum, în ziua de astăzi... atâta vreme fără leafă... cam greu... — Greu negreu, nu poți, dacă ai caracter... Mai luăm câte unul ?... Băete!... — Mersi, frate Iancule, zic eu , două, destul... — Nu se poate... Nu știi vorba neamțului?... Alte gute... —■ ...Dinge sind drei... — Păi, vezi!... Băete ! încă două... — ...E și cam târziu... — Câte ? — Șapte și jumătate trecute... — Stăi încă un minut... acu trebue să pice și nevastă-mea... Eu, cu gândul în altă parte, întreb : — In definitiv, n’aș putea dumneata, cu atâtea cunoștințe, să găsești altă slujbă? — Să’țî spun drept, monșer, mi s’a propus să ’mi dea cineva o recomandație la primărie ; daca găsesc ceva serios, ca să am cel puțin siguri șapte opt sute pe lună, înțeleg, dar ca să mai me ncurc, să’mi perz independența pentru o mizerie, nu ; asta n’o maî fac... Ce te uiți așa curios? — Nene, zic, te admir din ce în ce mai mult !... — Ca să mai am aface iar cu cine știe ce mare pestrițe ca d. Georgescu... mai bine, lipsă ! mai bine, sărac și curat! Ce om ! zic eu în gândul meu... când iată văd, la lumina lămpii electrice, că se oprește o trăsură, un muscal, în fața prăvăliei, și din trăsură coboară o damă elegantă, care intră repede la noi. Ai... este încântătoarea soție a amicului meu, madam’ Aglae Verigopolu. — M’aștepțî de mult, cocoșelule ? întrebă ca pe soțul ei, care ’î sărută cu multă galanterie mănușa albă. — De câteva minute, puică... răspunde el, pe când eu fac mănușii albe omarul pe care i l-a făcut soțul. — Știi că ne mutăm mâne ? — Unde? întreabă el fără cea mai mică tulburare de surpriză. — Geți pasă !... Salon, patru odăi, bac, bucătărie, odae de servitori, pîmniță, singuri în curte, tout - l'égou’t, grădiniță. CHESTIUNEA ZILfflf Exportul țuiceî și al prunelor brute și acum când cestiunea țuiceî pasionează pe toți locuitorii țărei, nu va fi fără interes a releva câteva fapte menite a crea un nou izvor de bogăție pentru țară din industria țuiceî și din comerțul prunelor noastre brute . La expoziția de la Paris s’a remarcat foarte mult țuica noastră de prune și în restaurantul românesc s’a consumat o cantitate foarte mare, mai ales de cătră comercianții de băuturi spirtoase din Paris și Londra. Așa că, acum vr’o trei săptămâni cel mai mare magazin de coloniale din Paris, Postel și Chabrot, a făcut o importantă comandă de I Mi in In imn 1 rl in /»ai mini ntttnl IUIOU IU LA LIU A UIU OUI Iliul laU producători de țuică din județul Prahova. Curând după această comandă s’a făcut, acum vr’o zece zile, o altă comandă mare din Londra. Se întâmplă pentru prima oară că mari case străine se pun în relație cu producătorii noștri de țuică, oferind prețuri foarte bune și lăudând calitatea excelentă a țuicei curate de prune. Un mare producător din Vălenii-de-Munte, intrând în relație în cursul acestei luni cu o casă din Londra, a primit asigurarea că țuica românească va găsi un excelent debușefi nu numai în Paris, dar mai ales în Londra, unde băuturile spirtoase se consumă foarte mult. Cu atât mai vârtos că țuica este incomparabil ma ieftină și mai puțin vătămătoare sănătății, decât toate celelalte băuturi tari, atât de mult consumate acum în Englleza. Casa din Londra prevede chiar, că în cel mult două ani industria luicei va lua un avânt foarte mare in România, căci cererile vor deveni în curând mai însemnate decât actuala producție a țării. Această casă a făcut acum câteva de o comandă de 50 decalitri numai de probă, promițând că peste o lună cel mult va face o comandă mare și eventual va deschide în Londra și un depozit de țuică românească. Al douilea fapt tot atât de interesant . Astă primăvară s’a înființat în comuna Cîrstea de lângă Brașov, o mare distilerie, de către o mare societate de capitaliști, cu scopul să producă țuică (șliboviță), atât pentru consumația internă din Austro-Ungaria, cât și mai ales pentru export în Olanda, Danemarca și Suedia. Cum însă taxa pe livezile de prune din Ungaria și Transilvania este foarte mare, din care cauză nu se face o cultură mai întinsă de prune în această țară, afară de Banat,fabrica de șliboviță de lângă Brașov contează foarte mult pe livezile de prune din România. Și, în adevăr, în cursul lunar August și Septembrie mai mulți agenți ai acestei fabrici au cutreerat județele Prahova, Dâmbovița, Buzău și R.Sărat cumpărând cantități foarte mari de prune brute cu 450 lei vagonul. Cum însă fabrica abia în toamna aceasta a început să lucreze, se prevede că la anul cumpărările de prune cel puțin se vor întreț. Iacă dar două noui izvoare de bogăție pentru proprietarii noștri de livezi și pentru fabricanții noștri de țuică : exportul prunelor brute la Brașov și exportul țuicei la Londra. Al treilea izvor de bogăție este industria fructelor uscate. In această privință putem anunța, că ministerul domeniilor a intervenit pe lângă societatea agricolă Ceres să înființeze la vară în fiecare județ, unde sunt livezi de prune, cel puțin câte două uscători de prune, însărcinându-se însăși societatea cu exportul prunelor uscate. Ponor. Din istoria Secolului XIX 26 Octombrie (1822) Moartea chimistului Berthollet Claude Louis, comte de Berthollet, celebru chimist, s-a născut la 27 Noembrie 1748 la Talloir, la Savoia; studiile și le-a făcut la Turin, iar în 1772 plecă la Paris, unde în 1794 fu numit profesor de chimie la școala normală. Ludovic XVIII îl numi Pair de France. Berthollet muri la 26 octombrie 1822, la Arcueil, lângă Paris. Berthollet a descoperit mai multe legi chimice foarte însemnate. O scenă din războiul anglo-boer — Vezi ilustrația — Boeriî, cari au depus armele, au trebuit să facă la predarea lor un jurămînt, că nu le vor relua și că-șî vor vedea în pace de treburile lor. Numeroși boerî aî republicelor Transvaal și Orange au fost îndemnați totuși de către emisari ca să-și calce jurămîntul, și acești boerî când cadeau în mâna englezilor, știau ce soartă îi așteaptă . Eî erau osândiți la moarte prin împușcare. In gravura noastră de azi se vede executarea unui boer, care a reluat armele contra englezilor, cu toate că jurase că n’o va face. Compania de execuție așteaptă ordinul de a trage foc, preotul a spus câteva cuvinte de mângâiere condamnatului la moarte și ofițerul se întoarce către el cu vorbele : «Mai ai câteva secunde de trăit !» Apoi se dă înapoi, comandantul ridică sabia, soldații trag și totul e sfârșit.* Situația la China — Prin poștă — Din Shangai se anunță la Londra . La, Szetschwan, unde Kwenschun a fost numit vicerege, situația este neschimbată. Taomu, care fusese numit vicerege la Kwantung, a declarat că starea sănătăței sale nui permite să primească acest post. împărăteasa văduvă nu i-a luat scuza în seamă și i-a ordonat să se ducă imediat la postul său.* * ¥ Comandantul Limangiu al Steagurilor Negre, a sosit cu trei mii de oameni în capitala provinciei Hunan. Locțiitorul viceregelui din Canton, Taksu, i-a ordonat să se întoarcă la Canton. Situația se consideră de critică, deoarece Siniungfu refuză să asculte, pe cât timp nu i sa va plăti leafa în restanță precum și leafa pe trei luni înainte. * * * Din Shangai se vestește la Londra că după un edict imperial publicat deunăzi, au fost numiți în toate provinciile funcționari prin examen. Săptămâna viitoare, acești funcționari vor depune examenele ca de obiceiv. Nouți numiți sunt aproape toți conservatori. «Daily Telegraph» primește din Shangai știrea că Li-Klung-Cian» continuă cu luarea de măsuri pentru înăbușirea răscoalei boxerilor și pentru reorganizarea armatei din Persehik. El a adresat tuturor vice-regilor și guvernatorilor întrebarea dacă voiesc să adereze la garanția pentru plata sumelor mari cerute de Puteri.* ¥ ¥ Relativ la svonul răspândit de mai multe ziare streine despre * ¥ ¥ — Scuippă? — Două mii patru sute... — In patru rate... — Nu... î-am dat pe șase luni înainte... Și zicând aceasta, doamna trage din manșon punguța din care scoate o hârliuță , chitanța proprietarului.— Contractul îl facem după ce ne mutăm : am luat-o pe trei ani. La toate astea, eu fac o figură așa de imbecilă, încât amicul Verigopolu mă ’ntreabă : — Ce te uiți așa curios ?... Zic : — Nu... dar... vezi... adineaori... și acu... noroc... — Ei! monșer, daca n’ar fi ea cu micile ei economii !... inchipuește’d că astă vară te Sinaia... Dar doamna ne’ntrerupe. — Dumneavoastră aveți poftă de vorbă, mie mî-e foame... Bine, cocoșelule, mie nu’mi dau un aperitiv ? — Băete ! încă... trei... — Mersi, zic... — Nu se poate... Vorba neamțului... A trebuit să cedez insistențelor doamnei Verigopolu și să primesc a prânzi la dânșii. Deși era vorba să mergă la fortune du pot (adică, pe românește, să la mulțumești cu ce s’o găsi !), amica mea cumpără fel de fel de mezeluri și o sticlă de marsala. Doamna scoate punguța și plătește socoteala toată. Ne suim toți trei în birjă și paldiom, gaspadin ! E un deliciu să mergi pe asfalt cu roate de cauciuc. Oprim la altă băcănie , nu’n încă vremea stridiilor ; atunci: 300 grame icre moi. — Pandiom, gaspadin! na leva, na prava... na prava, na leva ! Am sosit...Coborîm iute, Iancu și eu, și dăm doamnei Verigopolu mâna. Femeea sare jos ca o căprioară : — Persil ! Apoi, cătră muscat: —La unsprezece fix, Ivanușca ! Intrăm... Minunată mâncare și mai ales veselă petrecere !... Păcat că trec așa de repede ceasurile de mulțumire !... Când au trecut trei ceasuri? — Coconiță, zice servitoarea, a venit Ivamiușca. Doamna trebue să meargă negreșit la o mătușica a ei. Inaigite de a pleca, doamna cheamă dinsplo pe cocoșelul ei, sar socml