Universul, octombrie 1900 (Anul 18, nr. 270-300)

1900-10-27 / nr. 296

O scenik din războiul anglo-bber.— (Vezi explicația"» Calendar pe anul 1900 Ortodox Joul,26 Octombrie.—1 Sf. Muc. Dumitru Catolic Ioul, 8 Noeembrie. — 4 Martir! încât Soarele răsare 6.47 ; apune 4.40 București, 26 Octombrie. Ridicarea meseriilor In zilele de 8—10 Septem­brie trecut s'a ținut, după cum se știe, primul Congres de arte și meserii în Bucu­rești. Acum se publică, într’o broșură de 80 pagini, o dare de seamă asupra discuțiunilor urmate în acel congres. Citind această dare de sea­­mia, impresia pe care o pri­mim este aceea a unul înce­put în care intră foarte mult set și chiar oare­care sistem, — cu toate că de obiceiii sis­temul cam lipsește începutu­rilor de acest fel. S’au­ discutat, în acest prim congres, chestiuni de cea mai mare însemnătate pentru ri­dicarea meseriilor, precum: Chestiunea înființării unei burse a meseriașilor; organi­zarea meseriașilor pe bresle; îmbunătățirea soartei mese­riașilor și legi de protecțiune contra accidentelor ; legifera­rea siguranței publice în ce privește instalațiile industri­ale; deschiderea de cursuri profesionale de seară pentru adulți; înființarea unei biblio­teci și a unui museu conser­vator de arte și meserii; și, în sfîrșit, crearea unui fond afectat pentru încurajarea in­dustriei naționale Discuțiile asupra tuturor a­­cestor puncte au­ fost nu se poate mai interesante și mai instructive, — lucru ce ne ho­­tărește și pe noi a căuta să le dăm o publicitate cât mai întinsă, — și în deosebi ace­lora, privitoare la chestiunile ce ni se par mai urgente, mai de actualitate, din cele cu­­prinse în bogatul program de mai sus. Chestiunea înființării unei burse a meseriașilor credem că intră între acestea ; ea s’ar putea contopi totodată cu a­­cea a înființării unui museu de arte și meserii. Misiunea unei instituții a «Bursei meseriașilor» ar fi : înlesnirea muncitorilor și meseriașilor de a găsi de la­cm; ajutorarea lor în caz de lipsă d­e lucru; regularea di­ferendelor dintre patroni și lu­crători și asigurarea răspun­derii salariilor (legea i-ar da mijloace de a scoate salariul lucrătorului când nu i se plă­tește); regularea prețului mun­cii,­­ etc. In ceea ce privește muzeul conservator de arte și meserii, care ar putea fi, cum am zis, împreunat cu Bursa meseria­șilor, noi am­ arătat în acest loc nu odată, — și credem că cititorii noștri își vor aduce aminte,—de ce însemnată u­­tilitate ar fi el. Vom mai re­veni, și cu atât mai mult, cu cât am văzut cu bucurie, din discuțiile urmate la Con­gresul din Septembrie, că de această idee s’au mai legat și altele, foarte remarcabile, și a căror realizare ar contribui în modul cel mai puternic la ri­dicarea meseriilor, dorită și privită numai cu urări de is­bandă de către toată lumea. Aceste idei sunt privitoare la creditul meseriașilor,o ches­tiune despre care vom vorbi mai pe larg. Din Franța (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUL) Paris, 22 Octombrie. Serbările din Lyon La gară Sâmbătă seara, președintele Re­publicei,Loubet, a părăsit Parisul și a ajuns la Lyon azi Duminecă dimineața, însoțit de miniștri și de casa sa civilă și militară, spre a asista la desvelirea statuei lui Carnot, fostul președinte de Re­publică, asasinat la 1894 de către anarhistul Caserio. La gara din Lyon îl așteptau toate autoritățile, precum și re­­presentanții corpurilor consti­tuite, afară de președintele și membrii camerei de comerț, în conflict cu primarul orașului, doctorul Augagneur. In grupuri se comenta textul unui afiș lipit dimineața pe zi­durile orașului și care îndemna pe republicani și pe socialiști să protesteze contra banchetului Ca­merei de comerț care trebuia să să dea la prânz la Bursă. Acel afiș, care e semnat de către di­verse comitete socialiste, se sfîr­­șește ast­fel: «De la prefectură până la Bursă să iasă din toate popturile republicane și socia­liste strigătele de : «Trăiască Re­publica socială ! Jos reacțiunea!» Salutarea președintelui Trenul a sosit în gară la S­­i dimineața. Președintele se co­borî din vagon, urmat de miniș­trii Waldeck-Rousseau, Mille­rand, Baudin și Lanessan. El e salutat de generalul Zadc, guvernatorul Lyon­ului, de pre­fectul departamentului și primar. Presentându-î consiliul comu­nal, d. Augagneur zice : Știți care sunt sentimentele locuitori­lor orașului Lyon pentru d-v. Pre­­zența consiliului comunal, care a venit să vă salute, ve dove­dește că aceste sentimente sunt unanime. D. Loubet răspunde ast­fel primarului : Nu vă pot ascunde bucuria ce o simt că va­ aflu în orașul d­v., unde am venit ade­sea or­ și unde am găsit pururea nu numai o primire simpatică, ci și legături de confraternitate politică. Sper să rămân în comu­nitate de idei cu această popu­lație democratică și republicană, înainte ca și după expirarea man­datului meu. Predarea medaliilor După primele prezentări, Pre­ședintele se duce în curtea gă­­rei, unde, în prezența unei mul­țimi entuziaste, predă medalii amploiaților companiei căilor fe­rate Paris-Lyon—Mediterana. Apoi, președintele, miniștrii și persoanele din suită se urcă în landouri spre a se duce în piața Republicei unde se înalță monumentul lui Carnot. Pe parcurs, mulțimea e e­­normă. Toate societățile orașu­lui sunt îngrămădite pe strada și trupele sunt înșirate pe două rând­uri. De teama turburărilor, garni­zoana a fost considerabil întă­rită și mai multe regimente de cavalerie și de infanterie au fost aduse din Grenoble, St.-Etienne Romans, Vienne și Valence. Inaugurarea statuei D’abia luase loc Loubet în tri­buna ce-i era rezervată și în care se arată cei trei fii ai lui Carnot, când, la un semn al primarului, vălul care ascundea monumentul cade și apare imaginea lui Sădi Carnot. Aclamațiuni și aplause izbucnesc din toate părțile și un cor intonează «Imnul lui Carnot», care e foarte bine primit. Discursurile Primarul Augagneur ia cel dintîia cuvîntul, vorbind despre Carnot, ziua de 2 Decembrie, Ravaillac și Coligny, și sfirșește ast­fel : — Noi Lionezii ne vom aminti de ultimele vorbe ale lui Car­not, și nici­odată democrația noastră nu se va lăsa să fie tâ­râtă spre cefarism. Și apoi ne vom sili să contribuim la evolu­ția care îndrumează omenirea spre un viitor mai bun când nu se va mai pomeni de : mizerie, ignoranță și fanatism, mamele crimei. «Imaginea lui Carnot va pluti asupra acestei omeniri de mâine ca aceea a unei victime ispăși­toare, ca și o pildă pentru toți». Apoi vorbește primul-ministru Waldeck-Rousseau, din discur­sul căruia extrag următoarele părți: «Orașul Lyon a voit ca chiar pe locul pe care a căzut preșe­­dintele Carnot, în exercițiul func­­țiunei sale și victimă a datoriei civile, să primească amintirea sa o consacrare definitivă: «Aveți toți în minte ceasurile triste prin cari a trecut orașul d­v. în noaptea de 24 iunie 1894. Pe când poporul îî pregătea lui Carnot un cortegiu triumfal, toc­mai atunci pumnalul unui asasin sl Iovi de moarte. In aceeași sea­ră, Franța află cu durere și in­dignare vestea despre atentatul contra aceluia care era bunătatea și generositatea personificată, pentru cei mici și nefericiți». După acest discurs, ceremonia se sfîrși. Cortegiul se formă din nou și se îndreptă spre prefec­tură, unde a avut loc recepțiu­­nea autorităților, o nouă împăr­țire de distincțiuni onorifice și presentarea societăților. Recepțiunile oficiale s-au sfîr­șit la 11 luni. Președintele se duse apoi la Bursă unde i s’a oferit un dejun de către Camera de comerț. Apoi a asistat la ce­­lebrarea centenarului școalei La Martiniére, s’a întors la prefec­tură, a prânzit la primărie și s’a întors la Paris. Alocuțiunea Președintelui La prefectură, Președintelui­­ i-a fost recomandat clerul din Lyon de către cardinalul-arhie­piscop Coullié. Răspunzând alocuțiunea lui, Loubet a zis : «Ve mulțumesc, monseniore, că ați venit în capul clerului vos­tru să salutați pe președintele Republicei. Eram foarte sigur că d-v. nu veți lipsi de la ceea ce numiați o datorie și că exem­plul respectului datorit guvernu­lui venit de așa de sus va avea un efect salutar asupra țărei. «Am spus odată că trebuia să se facă să dispară un echivoc, azi vreau să spun că nu trebue să se lase să dăinuiască un altul și să se lase a se crede că gu­vernul Republicei e dușmanul vr’ttneî religiunî, vr’unuî cult sau vr’uneî credințe oare­care. «El e prea sus pus spre a nu le respecta și spre a nu avea grijă ca să le facă respectate. «Sunt sigur să la rîndul luî,cle­rul catolic va ști să înțeleagă a­­ceasta». Entusiasmul mulțimei Atât la sosire cât și la plecare animația a fost foarte mare, și mulțimea a strigat fără întreru­pere : «Trăiască Louber ! Tră­iască Republica !», și la aceste strigăte se mai amestecau și căl­duroase exclamațiuni de: «Tră­iască Waldocks Trăiască Miile­­rând !» In tot cursul zilei, ordi­nea nu a fost de­loc turburată. Un oraș otrăvit Numeroase cazuri de boală se produceau de cât­va timp la Vi­­tré, fără să se poată ști adevă­rata cauză a acestui fapt. Bolnavii mai greu atinși pre­­sentau toate simptomele intoxi­cației cu plumb, colici mai mult sau mai puțin dureroase, dungi saturnine te gingii, etc. Atunci bî>r,r­ola căzu asupra gârlei Bréal, ale c­ărei ape au fost captate a­­cuti trei ani și a căror analiză, la începutul lucrărilor, dăduse cele mai bune rezultate. Acele au fost reluate simulta­ana­meti E că soh,­ce-­Vitré și la Rennes­ e au îngăduit să se constate pa cuprindea plumb în du­­­­e, într’o clasă foarte mică, dreptul, dar îndestulătoare toteți spre a pricinui cu vremea cazu­î grave de otrăvire. A­nnei s’a putut stabili că plum­bul­ provenea din țevile desti­nat aducere! apei în case. P­rimăria a luat măsuri pentru îndreptarea acestei stări de lu­cru­­, căci situația e gravă și populația e emoționată pe bună dreptate de primejdiile la carte expusă zilnic. l­uați prin moarte .La 15 August trecut tînerul Marcel Roncey, în virstai de 26 ani,’ funcționar într’un mare așe­­zămînt financiar din Paris, se căsători cu d-ra Marguerite Du­­b­eil, în verstă de 18 ani, fiica unui comerciant din Avenue de la République. Chiar în seara nuntei lor, ti­nerii însurăței plecară în Spania, unde stătură trei săptămâni. La întoarcerea lor, ei se instalară într-un cochet apartament din strada Julien-Lacroix, pe care părinții lor îl pregătiseră în tim­pul lipsei lor. Fericirea bieților tineri trebuia să fie puțin timp. Intr’o seară, întorcându-se de la teatru, d-na Boncey reci. A doua­ zi, se de­clară o pneumonie. După câte­va zile de boală, tânăra fem­ee muri într’o agonie îngrozitoare. Dis­perarea bărbatului a fost crudă. El trebui să fie supraveghiat ziua și noaptea, spre a-l împedica de a atenta la viața sa. Apoi dure­rea sa păru a se mai calma. El începu să se ducă la slujbă. Eli Boncey se duse dis-de­­dimineață la cimitirul din Pantin, unde fusese îngropată nevasta­ sa, apoi se întoarse acasă. Seara, două detunături provenind din apartamentul său puseră casa în mișcare. Vecinii alergară și gă­siră ușa încuiată pe dinăuntru. Comisarul chemat aduse un lăcătuș care deschise ușa. Pe pat zăcea nefericitul, cu orraiul zdrobit. El își trăsese în gură 2 focuri, cu o pușcă de vânătoare. Brutus, alte și d-ta la urmă, vei recu­noaște că n’am avut de­cât o mică parte de merit sau de responsa­bilitate în izbânda lui. Printre atâtea influențe nu e­­zita decî de a alege, spre a o exercita, pe cea bună, pe cea dreaptă și onestă. Ba chiar fă tot ceea ce omenește e cu pu­tință ca fiul d-tale să devie un gentilom. Ceea ce d-ta numești șiretlic și tot restul îl vor învăța alții și acea tristă dar neînvinsă profesoară care e chiar viața. D-ta silește-te a-i desvolta in­teligența și simțul căiei cele­ drepte. Dacă el va avea mintea deschisă, acută și cultivată, nu va avea nevoe de ceea ce în mod vulgar se numește șiretlic, va lua tot mereu căile cele drepte, care, alese după un iluminat cri­­teriu—și la asta ajută inteligența iar nu șiretlicul—conduc în­tot­­dea­una și în mod sigur la țintă Nu uita că lupta pentru viață înrăutățește în­tot­dea­una carac­terul pe care l-a plăsmuit, edu­cația ; dacă d-ta ’ți vei educa fiul ca să fie inteligent și drept viața va putea face dintr’însul un b­ret onest; dar dacă d-ta ’1 vei în­văța șiretlicul, e destul de pro­babil ca viața să facă dintr’însul o canalie. Gândește-te apoi că s’ar otrăvi un copil punând la baza educa­ției sale ceea ce abia de la ex­periență are de învățat. Inchipuește-ți ce oribil ar fi un copil în vîrstă de 10 ani, care să aibă răceala, pozitivitatea, scepticismul și neîncrederea de la 30 ani...! Ziua. CRONICI FEMENINE Un răspuns Un cititor îmi pune următoa­rea întrebare : «Cum trebue să ’mi cresc co­pilul ? Eu aș vroi să desvolt în­­tr’însul simțul dreptăței și deli­cateței, modestia și rezerva , acel total de calități, în fine, care constituesc pe gentilom. Dar mă sem că dacă reușesc, voi fi face un cavaler după tiparul cel vechii care nu va fi apt pentru viața modernă și se va lăsa ca să fie înșelat, să fie învins de primul venit, care va valora mai puțin de­cât dânsul, dar va avea mai puține scrupule. Și, pe de altă parte, dacă renunț să’l fac ca să devină ceea ce aș dori, și fac să se nască într’însul, spre a’l înar­ma cât mai bine pentru lupta viețeî, simțul șiretlicului, egois­mul, a ști să’șî vîre nasul peste tot locul, mă tem că nu vom­ reuși apoi sa’i conving că toate astea trebuesc ținute în m­argi­­nele cinstei și că el va deveni o canalie.» Scumpe domn, dacă dilema izbândei unui fiu ar sta în aceste două alternative : sau înșelat sau înșelător, și de ar fi în puterea d-tale de a’țî pune și a’ți men­ține fiul pe cutare sau pe cu­tare cale, d-la ai avea dreptate de a sta la îndouială. Dar să te asigur, căci în primul loc, viața nu e așa de simplă ca omenirea să se poată divide numai în aceste două categorii ; și, în al douilea loc, din ziua în care fiul d-sale se va duce la școală, ac­țiunea și influența părinților asu­pra lui va avea concurența atâtor O CUGETARE PE ZI Bărbații sunt cauza că femeile nu se iubesc. Carnetul meu SF. DUMITRU Azi, în zori de dimineață, Tronc, Marico, »San­fason», Ne trezirăm cu Dumitru, Al... Miticilor patron... Cum sosi, și toamna iute își schimbă al ei Iason . Deveni bătrână, slută, Dintr’o lună de «bonton...» Și ’ntrebă îndată Sfântul, Cum e sfântul de «bonton» ! — Ei, copii, aveți de iarnă »Haine groase și palton ?» »Ați pus varză, zarzavaturi, »Și făcut-ați bulion ? »Ați adus de iarnă lemne, »Măcar doar câte un vagont» Și, văzând că nu’i răspunde, Și n’aude nici un son, Sfîntul zise înainte Cu asprime gravă ’n tom — Podgorenii fac revolte »Și revoltele fac zvon. »Am să fac și că revolte, »Dar de șir și de «bonton...» »Chiar de azi încep revolta, «Sît­ tăcere, fără zvon, «Că ve daă afară din casă, »Ondocuz și »san-fason...» »Și ve mut, vé mut într’um, »Chiar de ați face larmă, zvon, »Și revolte d’alea ’n lege »O să fie de »bonton...» Tăcu Sfîntu­­l­ui Mitică,—­­tu sau éla, cu... pardon,— S’apucă d’un chef năstrușnic, Să serbeze pe patron... Cu Mitică,—tu sau éla,— Și să ’î fie cu... pardon, O să facă și Dumitru Ce­­i mai zice Marion. UN PROVERB PE ZI Unirea face puterea. (Francez). Mîci economii.Sil Ieri seara, în ajunul lui Sf. Dumitru, m­ am întâlnit în piața Teatrului cu amicul meu Iancu Verigopolu: ședea înfipt în col­țul oțelului Continental, privind­­ trecători. L-am salutat și am intrat în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopol, totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare, și mărturi­sesc drept că nu-1 pot admira și destul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, ham și în stare să ne înfigem în colțul Otelului Con­tinental pentru a privi la miș­carea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul lui Sf. Dumitru... și când ?... când am ști bine că a doua zi trebue să părăsim casa unde am locuit, fără să știm deloc unde o fi casa ’n care avem să ne trans­portăm calabalîcul. Dar pavajul de peatră rece nu har părea desigur mai ferbinte decât smoala clocotită ! dar ne-ar arde tălpile l ' am alerga nebu­e­r­nește, pârendu-ni-se că la fiecare pas ne arde din ce în ce mai tare, și nu ne-am putea așterne pera pînă când nu am ști tot ași de bine unde vom ajunge mâne cu troacele noastre pe cât știm de unde vom porni cu ele. Ei bine, amicul meu lancu Ve­rigopol, aseară, știind bine că a doua zi se mută, fără a ști de­loc unde se mută, sta înfipt în colțul oțelului Continental, amu­­zându-se a privi la trecelorî. Tare natură ! frumos caracter ! — Bine, Iancule, întreb eu, fără să cred ce-mi spune , se­rios, omule, că nu știi unde vă mutați ? Zic vă mutați, fiind­că amicul meu e însurat. — Ma parol, m­onșer !.. Și rîde... Eu, fără să spun o vorbă, îl privesc uimit de admirație... — Ce te uiți așa ? — Te admir, zic, m­onșer... Eu, în locul meu... — Dar ce e mai frumos, e că dam sfant, m­onșer!.. — II... — ... Adică, vorba vine, că dam sfânt, așa, tot am câțiva franci... Aide să luăm un aper­­tiv... Câte ceasuri sunt ? — Șoapte și zece. — Tocma bine... Aide spre Episcopie , mi-am dat întâlnire cu nevastă-mea la Tripcovici, la șapte și jumătate. Pornim la deal, și merg plin de respect alături cu acest filo­sof antic, pe care atât de puțin îl pot afecta micile mizerii ale vieții. Dumneata, ori eu sau altul, dacă ne-am afla în situația ami­cului Verigopolu, ham putea de­sigur trece prin mulțimea care forfotește liniștită pe podul Mo­­goșoaii, fără să vedem în fiecare ființă din acea mulțime un mo­tiv mai mult de am­ărîciune pen­tru sufletul nostru destul de a­­mărît, am zice, văzând pe acele ființe cari sa plimbă liniștite înainte de masă . Toți 1 toți 1 și acesta, și acela, toți 1 ori nu se mută mâine, ori, daca se mută, au o casă de unde se mută și altă casă unde se mută ; numai eu, eri nenoro­citul 1 ham decât casa de unde trebue să mă mut... Și drept să spun, mergând a­­lături cu filosoful meu, de mai multe ori mi-a trecut prin gând , ce aș face eu, daca aș fi în si­tuația lui, și el ar merge alături cu mine, fiind in situația mea ?... L aș maltrata, desigur... m’ar irita apropierea lui așa de mult, încât l-aș acuza d’a dreptul că el, o­­crotit de stăpânul destinelor o­­menești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui !... Ei bine, el—nu !... el me pof­tește la un aperitiv Admirabil caracter!... Gândind astfel, pe când el sa­lută în dreapta și’n stânga cu cea mai senină amabilitate pe trecă­torii cunoscuți, ajungem la E­­piscopie, tăiam drumul și intrăm la Tripcovici. — Două vermuturi franceze 1 comandă lancu. Scoate punga din buzunar, a­­poi, din pungă, două palace, și mi le arată. Le pune apoi la lots în pungă, și vîră la loc punga ’n buzunar. — Asta e tot ce am pe sufle­tul meu... Și încă și astea mi le-a dat nevasta... din micile ei economii... Apoi, schimbând brusc ordi­nea de idei. —... Pentru că dacă nu era canalie­r. Georgescu, eu tot aș mai fi rămas în slujbă , nu de­misionam... Dar pentru o mize­rabilă leafă de trei sute de lei pe lună, adică, vorba vine, trei s­uhe... la mână iei două sute cinci-zeci și șase și cinci-zeci de bani... să ralezi toate șicanele, toate arogantele și toate lipsele de educațiune ale unui șef... Mai luăm câte unul?... băete ! încă două!... — Da, frate Iancule, zic eu , dar, ori­cum, în ziua de astăzi... atâta vreme fără leafă... cam greu... — Greu ne­greu, nu poți, dacă ai caracter... Mai luăm câte u­­nul ?... Băete!... — Mersi, frate Iancule, zic eu , două, destul... — Nu se poate... Nu știi vor­ba neamțului?... Alte gute... —■ ...Dinge sind drei... — Păi, vezi!... Băete ! încă două... — ...E și cam târziu... — Câte ? — Șapte și jumătate trecute... — Stăi încă un minut... acu trebue să pice și nevastă-mea... Eu, cu gândul în altă parte, întreb : — In definitiv, n’aș putea dum­neata, cu atâtea cunoștințe, să găsești altă slujbă? — Să’țî spun drept, m­onșer, mi s’a propus să ’mi dea cineva o recomandație la primărie ; daca găsesc ceva serios, ca să am cel puțin siguri șapte opt sute pe lună, înțeleg, dar ca să mai m­e­­ ncurc, să’mi perz independența pentru o mizerie, nu ; asta n’o maî fac... Ce te uiți așa curios? — Nene, zic, te admir din ce în ce mai mult !... — Ca să mai am aface iar cu cine știe ce mare­ pestrițe ca d. Georgescu... mai bine, lipsă ! mai bine, sărac și curat! Ce om ! zic eu în gân­dul meu... când iată văd, la lumina lăm­pii electrice, că se oprește o tră­sură, un muscal, în fața prăvă­liei, și din trăsură coboară o damă elegantă, care intră repede la noi. A­i... este încântătoarea soție a amicului meu, m­adam’ Aglae Verigopolu. — M’aștepțî de mult, cocoșe­­lule ? întrebă ca pe soțul ei, care ’î sărută cu multă galanterie mă­nușa albă. — De câteva minute, puică... răspunde el, pe când eu fac mă­nușii albe omarul pe care i l-a făcut soțul. — Știi că ne mutăm mâne ? — Unde? întreabă el fără cea mai mică tulburare de surpriză. —­ Ge­ți pasă !... Salon, patru odăi, bac, bucătărie, odae de ser­vitori, pîmniță, singuri în curte, tout - l'égou’t, grădiniță. CHESTIUNEA ZILfflf Exportul țuiceî și al prunelor brute și acum când cestiunea țuiceî pasionează pe toți locuitorii țărei, nu va fi fără interes a releva câte­va fapte menite a crea un nou izvor de bogăție pentru țară din industria țuiceî și din co­merțul prunelor noastre brute . La expoziția de la Paris s’a remarcat foarte mult țuica noas­tră de prune și în restaurantul românesc s’a consumat o canti­tate foarte mare, mai ales de că­­tră comercianții de băuturi spir­toase din Paris și Londra. Așa că, acum vr’o trei săptămâni cel mai mare magazin de coloniale din Paris, Postel și Chabrot, a făcut o importantă comandă de I Mi­ in In im­n 1 rl i­n /»ai mini ntttnl IUIOU IU LA LI­U A UIU OUI Iliul l­aU producători de țuică din județul Prahova. Curând după această comandă s’a făcut, acum vr’o zece zile, o altă comandă mare din Londra. Se întâmplă pentru prima oară că mari case străine se pun în relație cu producătorii noștri de țuică, oferind prețuri foarte bune și lăudând calitatea excelentă a țuicei curate de prune. Un mare producător din Vălenii-de-Munte, intrând în relație în cursul aces­tei luni cu o casă din Londra, a primit asigurarea că țuica ro­mânească va găsi un excelent debușefi nu numai în Paris, dar mai ales în Londra, unde bău­turile spirtoase se consumă foarte mult. Cu atât mai vârtos că țuica este incomparabil ma i­eftină și mai puțin vătămătoare sănă­tății, decât toate cele­l­alte bău­turi tari, atât de mult consumate acum în Engl­leza. Casa din Lon­dra prevede chiar, că în cel mult două ani industria luicei va lua un avânt foarte mare in Româ­nia, căci cererile vor deveni în curând mai însemnate decât ac­tuala producție a țării. Această casă a făcut acum câte­va d­e o comandă de 50 decalitri nu­mai de probă, promițând că peste o lună cel mult va face o co­mandă­ mare și eventual va des­chide în Londra și un depozit de țuică românească. Al douilea fapt tot atât de in­teresant . Astă primă­vară s’a înființat în comuna Cîrstea de lângă Bra­șov, o mare distilerie, de către o mare societate de capitaliști, cu­­ scopul să producă țuică (șli­boviță), atât pentru consumația internă din Austro-Ungaria, cât și m­ai ales pentru export în O­­landa, Danemarca și Suedia. Cum însă taxa pe livezile de prune din Ungaria și Transilvania este foarte mare, din care cauză nu se face o cultură mai întinsă de prune în această țară­, afară de Banat,­­fabrica de șliboviță de lângă Brașov contează foarte mult pe livezile de prune din România. Și, în adevăr, în cursul lunar August și Septembrie mai mulți agenți ai acestei fabrici au cu­­treerat județele Prahova, Dâm­bovița, Buzău și R.­Sărat cum­părând cantități foarte mari de prune brute cu 450 lei vagonul. Cum însă fabrica abia în toamna aceasta a început să lucreze, se prevede că la anul cumpărările de prune cel puțin se vor întreț. Iacă dar două noui izvoare de bogăție pentru proprietarii noș­tri­ de livezi și pentru fabricanții noștri de țuică : exportul pru­nelor brute la Brașov și expor­tul țuicei la Londra. Al treilea izvor de bogăție este industria fructelor uscate. In a­­ceastă privință putem anunța, că ministerul domeniilor a interve­nit pe lângă societatea agricolă Ceres să înființeze la vară în fie­care județ, unde sunt livezi de prune, cel puțin câte două uscă­­tori­ de prune, însărcinându-se însăși societatea cu exportul pru­nelor uscate. Ponor. Din istoria Secolului XIX 26 Octombrie (1822) Moartea chimistului Berthollet Claude Louis, comte de Berthol­­let, celebru chimist, s-a născut la 27 Noembrie 1748 la Talloir, la Sa­­voia; studiile și le-a făcut la Tu­rin, iar în 1772 plecă la Paris, unde în 1794 fu numit profesor de chi­mie la școala normală. Ludovic XVIII îl numi Pair de France. Berthollet muri la 26 octombrie 1822, la Ar­­cueil, lângă Paris. Berthollet a des­coperit mai multe legi chimice foarte însemnate. O scenă din războiul anglo-boer — Vezi ilustrația — Boeriî, cari au depus armele, au trebuit să facă la predarea lor un jurămînt, că nu le vor re­lua și că-șî vor vedea în pace de treburile lor. Numeroși boerî aî republice­­lor Transvaal și Orange au fost îndemnați totuși de către emi­sari ca să-și calce jurămîntul, și acești boerî când cadeau în mâna englezilor, știau ce soartă îi aș­teaptă . Eî erau osândiți la moarte prin împușcare. In­ gravura noastră de azi se vede executarea unui boer, care a reluat armele contra englezi­lor, cu toate că jurase că n’o va face. Compania de execuție așteaptă ordinul de a trage foc, preotul a spus câte­va cuvinte de mân­gâiere condamnatului la moarte și ofițerul se întoarce către el cu vorbele : «Mai ai câte­va secunde de trăit !» Apoi se dă înapoi, comandan­tul ridică sabia, soldații trag și totul e sfârșit.* Situația la China — Prin poștă — Din Shangai se anunță la Lon­dra . La, Szetschwan, unde Kwenschun a fost numit vice­rege, situația este neschimbată. Taomu, care fusese numit vice­rege la Kwantung, a declarat că starea sănătăței sale nu­­i per­mite să primească acest post. împărăteasa văduvă nu i-a luat scuza în seamă și i-a ordo­nat să se ducă imediat la postul său.* * ¥ Comandantul Lim­angiu al Stea­gurilor Negre, a sosit cu trei mii de oameni în capitala pro­vinciei Hunan. Loc­țiitorul vice­regelui din Canton, Taksu, i-a ordonat să se întoarcă la Canton. Situația se consideră de criti­că, de­oare­ce Siniungfu refuză să asculte, pe cât timp nu i sa va plăti leafa în restanță precum și leafa pe trei luni înainte. * * * Din Shangai se vestește la Londra că după un edict impe­rial publicat deunăzi, au fost numiți în toate provinciile func­ționari prin examen. Săptămâna viitoare, acești funcționari vor depune examenele ca de obiceiv. Nouți numiți sunt aproape toți conservatori. «Daily Telegraph» primește din Shangai știrea că Li-Klung-Cian» continuă cu luarea de măsuri pentru înăbușirea răscoalei bo­xerilor și pentru reorganizarea armatei din Persehik­. El a adre­sat tuturor vice-regilor și guver­natorilor întrebarea dacă voiesc să adereze la garanția pentru plata sumelor mari cerute de Pu­teri.* ¥ ¥ Relativ la svonul răspândit de mai multe ziare streine despre * ¥ ¥ — Scuippă? — Două mii patru sute... — In patru rate... — Nu... î-am dat pe șase luni înainte... Și zicând aceasta, doamna trage din manșon punguța din care scoate o hârliuță , chitanța pro­prietarului.­­— Contractul îl facem după ce ne mutăm : am luat-o pe trei ani. La toate astea, eu fac o figură așa de imbecilă, încât amicul Verigopolu mă ’ntreabă : — Ce te uiți așa curios ?... Zic : — Nu... dar... vezi... adinea­ori... și acu... noroc... — Ei! m­onșer, daca n’ar fi ea cu micile ei economii !... in­­chipuește’d­ că astă vară te Si­naia... Dar doamna ne’ntrerupe. — Dumneavoastră aveți poftă de vorbă, mie mî-e foame... Bine, cocoșelule, mie nu’mi dau un aperitiv ? — Băete ! încă... trei... — Mersi, zic... — Nu se poate... Vorba neam­țului... A trebuit să cedez insistențe­lor doamnei Verigopolu și să pri­mesc a prânzi la dânșii. Deși era vorba să merg­ă la fortune du pot (adică, pe românește, să la mulțumești cu ce s’o găsi !), amica mea cumpără fel­ de­ fel de mezeluri și o sticlă de mar­­sala. Doamna scoate punguța și plă­tește socoteala toată. Ne suim toți trei în birjă și paldiom, gaspadin ! E un deli­­ciu să mergi pe­­ asfalt cu roate de cauciuc. Oprim la altă băcănie , nu’n încă vremea stridiilor ; atunci: 300 grame icre moi. — Pandiom, gaspadin! na leva, na prava... na prava, na leva ! Am sosit...Coborîm iute, Iancu și eu, și dăm doamnei Verigo­polu mâna. Femeea sare jos ca o căprioară : — Persil ! Apoi, cătră muscat: —La unsprezece fix, Ivanușca ! Intrăm... Minunată mâncare și mai ales veselă petrecere !... Păcat că trec așa de repede ceasurile de mulțumire !... Când au trecut trei ceasuri? — Coconiță, zice servitoarea, a venit Ivamiușca. Doamna trebue să meargă ne­greșit la o mătușica a ei. Inaigite de a pleca, doamna cheamă din­splo pe cocoșelul ei, sa­r socml

Next