Universul, octombrie 1902 (Anul 20, nr. 269-299)

1902-10-28 / nr. 296

ANUL XX No. 298 - LUNI 28 OCTOMBRIE 1902 Abonamentele ți anunțurile se primesc la: Administrația : Strada Brezoianu, 11 București CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA O vedere a portului Itusciuk.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 O­i’t­ofko­i Duminecă, 27 Octombrie. — Sf. Nestor și Sf. Dumitru Basa­rabov. Catolic Duminecă, 9 Noembrie.—Teodor Soarele resare 6­48 , spune 4­40 București, 27 Octombrie. Sănătatea poporului Sanătatea este baza și înce­putul a toate. .Lipsit de acest neprețuit bun, omul nu poate munci și nu poate înainta; tot așa e și cu un­ popor. De aceea, în toate societă­țile civilizate, una din grijile cele mai de căpetenie este a­­sigurarea și îmbunătățirea să­nătății publice. Cu toate sforțările ce se fac la noi de câte­va decenii, știut este că suntem încă într’o stare nemulțumitoare sub ra­portul sănătății. Multe sunt cauzele ce con­­tribue la aceasta. Marele nu­măr de ape curgătoare ale căror albii nu sunt regulate, fac și întrețin mlaștini pro­ducătoare de miasme. Schim­bările climatice prea brusce dau­ naștere la o sumă de boli. Ignoranța în materie de igienă face ca rezistența po­­porațiunii la epidemii să fie slabă și mortalitatea mare. Lipsa de mi­­cime împiedică executarea m­aalor lucrări de asanare a solului, la orașe ca și la sate, și nu îngădue or­ganizarea unui întins serviciu­ sanitar, care să poată procura aglomerațiunile rurale ajuto­rul prompt al științei pentru prevenirea și combaterea boa­­lelor. Toate aceste împrejurări ne­favorabile fac, pe de o parte, ca creșterea poporațimei sa fie înceată, de­și procentul nașterilor este foarte însem­nat; pe de altă parte, slăbesc poporațiunea prin multele boa­le ce o bîntue. Pagubele rezultând­ din a­­ceasta, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punc­tul de vedere economic, sunt incalculabile. Ori­cine înțele­ge că, cu bogăția pămîntului nostru și cu calitățile firești ale poporului român, progre­sele țarei ar fi și mai repezi, și mai însemnate, dacă am avea o bună stare sanitară. E dar firesc ,ca toți bărbații cari cunosc starea țerei să fie continuu­ preocupați de această mare chestiune și să caute mijloacele de îndreptare. Încet-încet, în marginile posibilului, se lucrează pentru atingerea acestui scop. Intre altele, în timpul mai din urmă, s’a căutat a se răspândi în popor cunoștințe elementare de igienă și de combatere a maladiilor celor mai frecvente. Programul de studii al școalelor secundare de fete și al seminariilor cu­prinde un curs elementar de medicină și farmacie, în sco­pul ca pe această cale să se risipească ignoranța, una din cauzele principale ale relei stări sanitare. Fiind în pozițiune să apre­cieze mai bine importanța igienei, mamele vor ști să-și îngrijească copiii, să-i ferească de bolile la cari sunt atât de expuși și cari îi seceră atât de îngrozitor, și să le dea primele îngrijiri până la pro­curarea ajutorului medical. Preoții, înarmați cu oare­­cari cunoștințe, vor putea, mai ales cei din comunele rurale, să lumineze poporul asupra însemnătății igienii și să-l ferească prin sfaturi de multe din relele ce-l bântue. înscrierea în programul de studii al școalelor secundare de fete și al seminariilor, a unui curs de medicină și far­macie, a avut de urmare să provoace nașterea unei lite­raturi didactice pentru acest curs. Acum câte­va zile am pri­mit la redacțiune o lucrare— credem că cea d’Inteiü — menită a satisface trebuințele cursului. Lucrarea e intitu­lată : «Curs elementar de me­dicină și farmacie domestică» și e întocmită de d. dr. V. S. Ch­ristodulo, conform pro­gramelor în vigoare. Cărticica aceasta, de 135 de pagini, cuprinde o sumă de cunoștințe utile, expuse cu metodă și claritate, așa că ea poate fi de mare folos nu nu­mai în școale, ci și particu­larilor și în deosebi’ învățăto­rilor, moașelor, agenților sa­nitari, etc. Lupta în contra ignoranței în materie de sănătate e o luptă nobilă și din cele mai folositoare. De aceea trebue să privim cu mulțumire începu­turile literaturei în această direcțiune și să dorim creș­terea ei. Cu cât se vor răspândi mai mult cunoștințele de igienă, cu atât se va îmbunătăți sta­rea sănătăței poporului.A fost achitați, neavându-se probe materiale despre participarea sa și organizarea omorului Intre achi­tați se găsește și Nicola Tufec­­cieff, fratele mortului, după groaznice chinuiri în închisoare a tînerului Naum Tufeccieff. Un singur om mai era neju­­decat, așa numitul Haliu, care la timp nu putuse fi prins, și care dobândise o glorie legendară . Hal­u se găsea în toate părțile și nică­eri. Odată era văzut în tră­sură pe stradă, cu țigara aprinsă, iar la o distanța de o sută de metri el era dispărut. Altă dată el, pentru prinderea căruia guvernul oferea 10.000 lei, se ceartă cu sergenții de stradă, sau asistă la conferință publică în sala «Slavianska Be­­seda» a d-lui St. Mihailovski și atrage privirile tuturor, fiind e­­legant îmbrăcat, cu cravata ro­șie, stând nepăsător. Iar în a­­cea seară poliția face perche­ziție la un mic hotel, unde se știa că acest faimos asasin locu­­ește de o lună de zile. Și când eu personal rîdeam sub nasul prefectului de poliție, că urmărea pe Hak­u în cârciumi, pe când el ședea alături fie comisari în sala de conferință, el îmi face din ochin semnificativ, zicând : «N­ vom prinde». Iată dar, că într’o zi, faimosul I­aliu, care are mai multe nume, este prins și dat în judecată. Știți din telegramele ce ați pri­mit din Sofia, că tribunalul îl condamnă la moarte, găsindu-l executor al omorului. Justiția este făcută, sângele lui Sam­­bulofi aproape răzbunat. Dar se știe că Hak­u nu este singur în afacere. Cari sunt complicii? Astă întrebare se aude pretutin­deni. Toți cred că la a doua judecare în Curtea de apel, Hak­u va vorbi și va spune mult. De­odată însă amicul lui Ha­k­u, Tufeccieff, apare cu niște facsimile din scrisorile d-lui Al. Luciscanoff, ministrul afaceri­lor interne, în care vorbește, de organizarea omorului. Scrisorile sunt de dată anterioară, pe timpul când era omorît agentul diplomatic la Constantinople. Vâlcovici. Niculea. Din Bulgaria (Corespondență particulară a „Universului“) Sofia, 25 Octombrie. Afacerea­ omorului Stam­­­buloif Opiniunea publică din toată Bulgaria este via emoțională de descoperirile ce ziarul «Vecernii Poșta» a adus zilele acestea în afacerea Stambuloff. Se știe că dosarul pentru o­­morul lui Ștefan Stambuloff a fost de trei ori judecat. La prima și a doua judecată acuzații au GRÜNNGI­FEIEMIME Școlile de menage îii din Elveția Hi’ D au curs azi articolului al trei­lea trimis de anonima mea cores­pondentă, asupra acestor școale . Alături cu aceste școale inter­nate, s’a mai stabilit în mare nu­măr cursuri simple de bucătărie, ale căror eleve externe sunt de toate vîrstele și din cele mai multe categorii sociale. Aceste cursuri sunt bazate pe următoarele date: o bună stă­până de oa­agiu trebue să po­sede gustul bunei ordine, al eco­nomiei și al științei de a pregăti mâncare simple și plăcute, chiar și când familia­­ ar dispune de multe mijloace de întreținere. In școalele menagere externe, elevele sunt datoare a înscrie în parte veniturile și lista târgue­­lilor și mâncărilor din fie­care zi, cu arătare de costul fie­cărui fel de mâncare ; ele au­ dreptul a lua la dînsele acasă mâncările preparate în școală sau părțile ce le-ar fi rămas de la prânz. Această metodă de învățămînt, care folosește la bună­starea familiilor, a dat în Elveția cele mai bune rezultate. In două luni, progresele rea­­lizate din punctul de vedere al ordinei și al îndemânării la lu­crările culinare, sunt surprinză­toare și elevele menagere spun cu admirație directoarelor câtă preschimbare s’a făcut în inte­riorul casei, ca și în hrana lor, mulțumită lecțiunilor primite în școală. In orașul Bâle din Elveția cursu­rile de menagiu și de bucătă­rie sunt gratuite ; lecțiunile teo­retice și practice se predau de trei ori pe săptămână, și numă­rul maxim al elevelor admise la aceste cursuri este de douăspre­zece. In Geneva, marile școale pri­mare de fete au luat inițiativa de a oferi copilelor de ii—12 ani, această distractivă și utilă ocu­­pațiune. Copilele sunt admise la acest învățămînt, în grupe mai mult safir mai puțin numeroase. Cursu­rile se reproduc în fie­care zi, și numai de patru ori pe săptă­mână în clasele ulterioare. Copilele, după ce au ascultat explicaț­iunile date, execută fie­care un fel de mâncare, schim­bând felurile în fie­care zi, și apoi ele mănâncă la prânz pro­pria lor bucătărie. Aceste școale constituesc o primă încercare generală de in­troducere în învățămîntul me­­nager. In Berna, după multe greutăți întâmpinate la început, s’a putut înființa și în acest oraș, în anul 1897, o școală destinată să for­meze metrese pentru școalele me­nagere și școalele domestice. Cursurile teoretice și practice în această școală, durează un an, și elevele, locuind și fiind nu­trite în stabiliment, plătesc pen­tru aceasta o retribuție de 750 franci. Comitetul școalelor menagere al societăței femeilor elvețiene, voind a evita prea marea pro­ducere de directoare pentru școa­­lele menagere, are acum în stu­diu un nou­ proiect ce tinde a organiza, pe lângă cursurile nor­male ale directoarelor de școale menagere, un alt curs normal pentru metrese de casă și pentru intendente. Durata acestui curs va fi de un an. Elevele vor fi interne și externe, iar scopul este de a iniția junele fete și femei, în cele mai mici detalii ale întreținerii unei case, ceea ce este cu neputință a se învăța în timpul de 3—6 luni ale unui curs de școală me­­nageră. Cursul în cestiune este desti­nat anume pentru tinerele cari voesc a-șî câștiga existența ca guvernante sau intendente. Societatea inițiatoare se silește a face ca învățământul menager să fie declarat obligatoriu­ în toată Elveția, și în adăstare a­­ceastă obligațiune este simțită în cantonul de Friburg, unde statul a luat deja asupră-și următoarea întreită sarcină: 1) Inițiativa organizației învă­­țămîntului menager ; 2) Subvenționarea și suprave­gherea stabilimentelor menagere; 3) Introducerea principiului o­­bligativității învețămintului me­­nager. In această privință ministerul instrucțiunei publice a dispus ca acest învățămînt să fie di­rigiat în toate stabilimentele, exclusiv numai de femei, special pregătite din punctul de vedere teoretic și practic. Ziin, ședințele Camerei de comerț din Iași în acest raport. Trebue să îndrumăm inteli­gențele românești spre comerț și meserii, să stăruim la înflorirea comerțului și micilor industrii, ast­fel ca acei ce vor veni în spre aceste timpuri de lucru, să gă­sească terenul pregătit, pentru a-și desfășura cu folos forța lor de muncă și cunoștințele pe care le posedă. Industria cea mică a fost pă­răsită, pe când cea mare a fost până acum larg protejată. D. Șerban, președintele Ca­merei de comerț din Iași, ana­lizând mai la vale cauzele slărei noastre economice și financiare, zice că ele sunt două : 1) înde­părtarea elementului autoh­ton de la comerț și meserii, și 2) pă­răsirea în voia soartei a micei industrii și a comerțului mic. Alta ar fi fost evoluțiunea noa­stră economică în ultimele de­cenii, dacă populațiunea indigenă ar fi avut pe mână comerțul și meseriile, precum de asemenea alta ar fi fost starea noastră eco­nomică astăzi, dacă industria mică ar fi găsit aceeași largă protecțiune în legea încuragerei industriale. Ca concluziune, d. Șerban pro­pune soluț­iunile de la început și vede de­o­cam­dată un bun în­ceput, ceea ce s’a făcut cu legea meseriilor, pentru îndreptarea slărei economice a meseriașilor români. Macin: încurajarea micei industrii Propunerea Camerei d­e co­merț, din Iașî * * Camera de comerț din Iași a trimis o lungă adresă ministe­rului de domenii, în care vor­bind despre actuala stare eco­nomică și financiară a țarei, pro­pune modificarea legei încuraja­re­ industriale, în scopul de a se proteja mica industrie, și decre­tarea inamovibilității. Realizarea acestor două măsuri ar fi cea mai mare operă pe terenul mă­rirei noastre naționale, zice pre­ Memoriile lui Krueger (Continuare. — Vezi No. 291,292, 293 și 294) Lupta cu fiarele A cuceri o țară pentru pro­priul său popor, prin mijloace onorabile, a o face de locuit, a-î procura un guvern regulat și li­bertatea, și a contribui a o apăra de inamicii externi ca un dar al lui D­zeu, aceasta a fost misiu­nea lui Paul Krueger , și aceasta reese din Memoriile lui. Problemele culturei interne a­­vârd o soluțiune mai înceată de­cât aceea pe care el o dorea ; și mai înainte ca el să fi măsurat greutățile, țara lui era din nou pierdută. Pe timpul mării emigrări, Krueger avea 11 ani. Boerii, go­­­niți din vechia lor patrie, au tre­buit să-și cucerească noul sol, să-l facă apt a primi și a-i nutri. Sărmanii boeri au trebuit să-și dispute țara cu animalele sălba­­tece. «In 1839 — ast­fel povestește Krupger — am ucis primul leu. Aveam pe atunci b­­ani. Vitele noastre pășteau în lungul fluviu­lui Pihenul oriental, în statul li­ber de azi al Orangelui, când un leu ne răpi unul după altul mai mulți boi. In număr de șense— spre a spune­ adevărul eram al ș­aptelea, dar nu contam— ne-am pus pe drum în căutarea fiarei. Toți eram călări și mergeam trei câte trei, la o oare­care distanță linii de alții. Alune! ,când în fine am descoperit leul, și el ne ză­rise, și pornise spre noi spre a ne ataca, cei trei adulți cari erau cu mine, adică tatăl meu, un­chiul meu și fratele meu­, strân­seră repede caii și-o întoarseră în așa chip ca să nu vadă fiara, precauțiune care, de ob­icei­, se ia la vânătoarea leului, căci alt­fel, la vederea acestuia, caii se sperie și o rup de fugă. Eu statui nemișcat la spatele cailor, adică în fața leului, cu arma îndreptată spre el. Sosind foarte aproape, animalul se aplecă spre a face o săritură și a se arunca, cum mi s’a părut, asupra cailor. Pe când el sărea, ea tră­sei un foc, lovindu-l de moarte, așa că el aproape a căzut peste mine. Tovarășii mei alergară spre a îmi da ajutor, dar n’au avut nevoe, căci leul era mort». Krueger povestește apoi o altă aventură de vânătoare, în care era cât p’aer să remâe victima unui rinocer, care îl trântise deja la pământ unde -1 ținea fix. Krue­ger însă, care avea pușca la dîn­­sul, reuși să tragă un foc, uci­­zându-i. Lupta cu indigenii Lupta pe care boerii au tre­buit s-o susțină cu negrii indi­geni a început din ziua în care trekkersii au venit în contact cu sălbatecul Moselikati, prințul Ma­­tabelilor, și a durat până în ul­timii ani ai republicei sud-afri­cane. Krueger a participat, afară de două, la toate luptele anteri­oare alegerei sale ca președinte, iată povestirea pe care o face despre aceasta: «La epoca marei emigrări din 1836, când am fost în apropiere de fluviul Caledonia, s’a strâns o adunare care a constituit un fel de guvern, fixând unele nor­me, la cari trebuiau să se uni­­formeze toți trekkersii. Una din acele norme stabilea că nu era permis de a se lua indigenilor cu forța, nici terenuri, nici pro­duse d’ale solului, nici vre­un alt lucru, dar de tot ce se avea nevoe trebuia să se cumpere, sau să se ia cu învoială. Adunarea a declarat că în țările ocupate nu trebuia să se permită nici un fel de sclavie. «De acolo am procedat în di­recția fluviului Piet (în actualul stat liber al Orangelui, unde pământurile, între acest fluviu și Vaal, fură schimbate pe boi, vaci, etc., de către șeful patru care se avea în stăpânire (Ma­­kovana). Dar, abia sosiți, am tre­cut țărmurile fluviilor Rhenoster și Vaal și am fost atacați de Mo­­selikats (numit și Selikats). «Acest cap al zulușilor era a­­tunci domn și arbitru a­ întregea regiuni la occident de munții Lebombo și Draken. I se su­­puneau toate triburile cafre și matabole. Moselikats chema pe supușii săi câini și ’i trata mai reu ca atare; e de ajuns a aminti că de câte ori vedea tre­când pe d’asupra orașului séu vr’o pasere răpitoare, ordona să se ucidă câțî­va oameni și femei bătrâne și să se dea ca pradă acelor paseri pe cari le numea copiii săi. «îndată ce află că de la Sud sosiseră oameni albi, expedie peste două mii din războinicii lui, ca să -i măcelărească. Mulți trekkerșî se aflau în tabără în lungul fluviilor Rhenoster și Vaal, despărțiți în mici grupuri, după cum cerea necesitatea, din cauza vitelor lor numeroase. «Pe neașteptate acești sărmani se văzură atacați de sălbatecii războinici ai lui Moselikats, cari uciseră cea mai mare parte din ei. După măcel, matabeiiî se re­­întoarseră în orașul lor cu toate vitele învinșilor, dar, abia au trecut 15 zile, și au venit din nou­ în mare număr contra emi­granților, pe cari i-au atacat la Veel­kop (în statul liber al O­­rangelui). Aci însă Sarel Celliers făcuse să se construiască un la­găr întărit și cu cei 33 de oa­meni de cari putea dispune, res­pinse furioasele asalturi ale zu­lușilor, făcându-l să sufere mari perderî». (Va urma). Încă 7 zile! Grabili­ ve­st va abona la ziarul Universul,dacă do­riți si lua parte rot trage­rea obiectelor de mai jos. La 3 Noembrie st. c., va si vei» loc tragerea la sorți și premiilor ce acordăm gratuit abonatților noștri, intre esrii premii sunt : 1 pereche cercei ,se suili­­est briliante, în valoa­re de Lei 1500, un inel de satir, în valoare de 400 lei, o pianină, costicarni­­ce de aur, etc., etc. Aceste obiecte se pot ve­dea 1st vitrina stabilimen­tului nostru, unde sunt expuse. Vor concura la tragere toți abonații și cei ce se vor abona’de’la 1 Noem­­brie. Abonații pentru un an sui drepînd la 13 bilete, pentru 6 Ioni 6 bilete, și pentru 3 luni 3 bilete. Prețul și bon siment­ului : 3 luni, 5 lei . 6 luni, lei 10; un ssn. lei 19.50. O vedere a pariului Russiuc — Vezi ilustrația — Gravura de azi reprezintă o vedere a portului Rusei­no, și a­­nume partea din port unde se află debarcaderul austriac. După cum se știe, la acel punct va debarca, de pe vaporul Orien­tul, M. S. Pregele Carol în vizita 8 Bani foaia în România.—10 Bani în străinătate REDACȚIA: Strada Brezoianu, 10 București Telefon.—Adresa telegraficii: «Uaiversuí^í^cttí*«^'' pe care o va face Prințului Fer­dinand în Rusciuc. Acolo Dunărea se desfășoară în toată majestatea ei și, privită din oraș, înfățișează ochilor în­cântați o priveliște măreață. UN SKAT PE ZI Pentru case noui.—Pentru ca să nu ne îmbolnăvim când ne mutăm în case noai, e bine să dăm de 2—3 ori pereții cu unt de nucă fiert. In chipul acesta casa nu va prăsi nici o giganie care să ne supere. Memoriile generalului boer Ben Viljoen (Urmare. — Vezi No. 289, 290, 291, 292, 293, 294 și 295) Acum eși la iveală și Roux — așa voesc să-l primesc, — care făcu o reverență plină de umi­lință și zise cu un zîmbet amical. — Bună seara, Sir ! Colonelul Bullok respunse: — Bună seara ! și apoi se a­­dresă tâlmaciului Cooper : — Spune d-lui Roux, că am primit știrea că dinsul, împre­ună cu amicii săi cari sunt d­eî,­voesc să se predea. Mai înainte de a începe Coo­per ca să traducă aceste vorbe, Roux st­rigă : — Oh, înțeleg foarte bine ! Eu și cu cumnatul meu aștept deja de două­spre­zece luni o ocazi­­une favorabilă, și suntem atât de recunoscător­ că, în sfârșit, a sosit eliberarea ! Colonelul Bullok continuă : — Aha, înțeleg, spune amici­lor d-ta­e să vină aici. Roux făcu din nou­ o reverență, salută și a­­lergă repede în casă, apoi veni cu cei trei camarazi, cari aler gară cu mâinele întinse la Bul­lok. Acesta însă nu le întinse mâna, ci răspunse la salutarea lor cu o ușoară mișcare din cap. După aceea întrebă : — Oamenii aceștia știu engle­zește ? Roux răspunse : —Nu, Sir ! Colonelul Bullok: — Intreabă-i dacă sunt gata să se supună de bună-voie regelui Angliei. Abia fură traduse aceste cu­vinte, când toți strigară în cor: — Da, cu mare bucuria ! Sun­tem foarte veseli ! Roux vorbi acum în numele celor­ l’alțî : — De mult am așteptat ocazia ca să ne predăm, dar­ boerii ne-aț­ păzit cu atâta severitate, în­cât n’am putut scăpa cu femeile și cu vitele noastre. Nici­odată n­’am luptat in contra d-v. d-le. Colonelul Bullok răspunse : — Allright, lua­ți-vii armele și pred­a­ri-le oamenilor mei! Toți alergară în casă, adică în biserică și în curînd apărură cu puști Mauser și cu alte arme. Colonelul Bullok se prefăcu că face câte­va notițe în carnetul seu, pentru că să-șî­ dea și m­ai mult aerul că este funcționar en­glez. Era noapte și nici o lami­nare nu ardea, dar el scria mereu. După ce armele fură predate, Roux zise către colonelul Bullok: — Șir, ’mi dai voie să păstrez acest revolver ? Sunt nici într’o mică colibă câți­va olandezi. Ei au amenințat că ne vor împușca dacă ne vom preda și d-ta știi Sir, că tocmai acești olandezi sunt aceea cari îndeamnă pe bo­em­ ca să se lupte mai departe și ei sunt cauza pentru care se con­tinuă războiul. Nu mergeți, ca să-i­­ prindeți? Ve voi arăta drumul. Colonelul Bullok : — Albright, ține-ți revolverul, voi pune mâna pe olandezi, mâine. R­oux (nervos) : — Sir trebue să­­ fi precaut, de­oare­ce Ben Wiljoen stă la Wilpoort cu co­­mand­osul său și cu un tun. Colonelul Bullok (cu mândrie) : — Nu fi neliniștit din cauza a­­ceasta; coloanele noastre îi vor înconjura în curând și de astă­­dată nu-mi vor scăpa. Acum eșiră din casă și femeile și se alăturară la societate. Ele își împreunară mâinile și strigară —oh, cât de vesele suntem pen­tru această salvare. Jannie — acesta era prenumele lui Roux— întreabă pe ofițer dacă poftește în liniște ca să ia ceva, ceai sau cafea. Colonelul Bullok lăsă să i se traducă aceasta și apoi mulțumi din inima. Una din femei întrebă : — Oare aceștia nu sunt oa­menii lui Ben Wiljoen care vor să-și bată joc de noi ? Dar înțeleptul Roux respunse : — Taci femee, ce pricepeți voi, femeilor ! Nu vedeți că a­­cesta este un ofițer superior en­­glez ? Acum întreaga societate is­bucni în strigăte de bucurie. Colonelul Bullok zise : — D-le Roux, îți voii­ punt; la loc sigur vitele și oile d-tale. Indată trimise Roux pe două din camarazii săi ca să aducă toate vitele și să le predea en­glezilor. Afară de aceea mai trebue să meargă și un Cafru ca să mâne vitele până în tabăra engleză. (Va urma) Jubileul societă­­ței „Liedertafel“ Serbarea din sala Lieder­­tafel Serbările jubileului de 50 m­S al societăței «Deutsche Lieder­tafel» au continuat era cu aceiași ceremonie. Dimineața la orele 9, toți mem­­­brii societăței «Liedertafel», îm­preună cu delegațiunile din țară și străinătate, au sosit la sediul societăței cu drapelele în frunte. Salonul Liedertafel era ticsit de domni, doamne și d-șoare membrii și membre ai coloniei germane din Capitală. In jurul scenei se aflau grupate delega­­țiunile streine cu drapelele în frunte. Solemnitatea s’a deschis prin* tr’un cor al secțiunilor din Ca­­pitală, cari au intonat diferite imnuri. D-niî dr. Filich și Weintlich, președintele soc. Liedertafel, au rostit câte o scurtă cuvîntare, urând bună venire oaspeților în casa societăței. S’a făcut apoi desvelirea unei plăci comemorative în marmoră pe care se afla scris cu litere de aur, numele fondatorilor și al membrilor care au lucrat pentru prosperitatea societăței,morți azi, pentru aducerea aminte. Dezvelirea acestor plăci a fost salutată cu ovațiuni nesfîrșite. Onorarea drapelelor la scenă a luat loc comitetul organizator al festivalului, în cap cu d-rele Maria Hartman, Marta Rech, Eugenia Borgier, și Ma­tilda Abodi. D. Appel din partea societăței împreună cu d. președinte Wein­­l­ich, se aflau­ la dreapta d-relor. Rînd pe rînd au fost aduse cele 14 drapele ale delegațiunilor ; d-rele le-au onorat cu câte un frumos buchet de flori și cu o medalie comemorativă cari s-au atârnat de pajera drapelelor. Medalia comemorativa La onoarea fie­cărui drapel publicul isbucnea în urale. Din partea fie­cărei delega­­țiuni, a luat cuvîntul câte un re­prezentant, care a arătat succe­sele realizate în toate părțile Im­periului german și în România, de­­ societatea«Deutsche Lieder­tafel» de 50 de ani încoace. Fie­căruia i s’au făcut ovațiuni, respunzendu-i d. Appel ș&ü d. Weinllich. Reprezintanții cari vorbeau o­­fereau câte un dar societăței, ca amintirea jubileului al celor 50 ani de la fondare. S’au făcut furtunoase ovațiunî reprezintantului delegațiunei’ din Viena, care a ținut o cuvîntare admirabilă. Vorbind de cum tre­­buesc să cânte corurile, acest re­­prezintant a zis membrilor să-șî închipuiască pe Schubert că e între dînșii și că-i ascultă. Pe lângă aceasta, societatea din Viena, serbează azi anul 60 de la fondare, fiind cu 10 ani mai veche ca societatea din Bu­curești, identice ovațiuni s’au făcut re­prezentantului din Ilanovra, Mö­dling, Kronstat, etc. G. PRADES 100 Cei patru mușchetari PARTEA A DOUA ZI — Nu mi-ai zis să intru în in­timitatea lui Murray, să me fac prietenul cash? El,"iacă, am fă­cut ce mi-ai zis. — Da, așa este, am făcut bine de tot, ba încă prea mult bine. Nu le-am rugat însă să faci curte și d-ni. Held­­er, care, o recu­nosc, părea că asculta cu mare plăcere ce’î spunea.. . Oton -Morray tresări de bucu­rie până în rândul sufletului sec. l Prin urmare, nu se înșelase ! Dorința lui înflăcărată nu’l or­bise dar?.. Eva lăsase să se vadă senti­mentele ce’î umpluseră inima, il iubea, ori nu era de­loc departe de aceasta. Nu mai era îndouială, de vreme ce o șmecheră ca Fa­­licia, experimentată în toate in­trigile pasionale, constata a­­ceasta. Și acuma putea să’i zică tot ce o pofti, sa’i scuipe în obraz toate injuriile cu care era prea galantă în momentele’i de furie, eu s’ar supăra de foc pe ea. Toată flinta lui era plină de a­­ceastă afirmațiune, care se trans­forma acuma în certitudine di­vină : «Mă iubește !.. Adorabila făptură me iubește, va fi a mea!» Felicia începu să vorbească iar, urmărindu’șî ideea : — Vai, ce proastă am fost ! Ba nu, zeii, spune dacă nu e așa... Și eu care credeam pe Eva Heidler în vorbă cu un altul — se știe că Felicia nu pronunța nici odată numele lui d’Aurian­­nes,—­cu care aveam siguranță că ea ș’a dat inima în altă parte. De­sigur că sunt ne’nțelese fe­meile ! Credeam pe fața asta o creatură superioară. Și uite-o că ’­ alunecă ochii după umerii largi, după brațele vînjoase ale unui mocofan. Căci mocofan ești, brele, nu a­i­ ceva !... Putea să mai continue multă vreme așa și Mokray nu s’ar fi supărat. Plutea în aer. Și ori­ce zicea Felicia, le lua apoi drept glume. — A. ., bine că recunoști că are și mocofanul ceva.­­— Da, o dată, atunci când e­­ram tîneră și ’m­î începeam și eu viața. Și eu am­,fost proastă tot ca Eva. Și ei o să’î treacă cu­rând, fii pe pace. — Zici așa, și cu toate aces­tea tot aî vrea să me aibi la dis­poziție. — Nu te iubesc.­ Mornay. Dar nu vreau să me lași, să me tră­dezi. Și lasă că te pui­eu la re­gulă, n’avea grijă. — Nu cum­va îmi vei face o­­noarea d’a fi geloasă de un biet m­ocofan ca mine ? — Geloasă, și isbucni într’un hohot de rîs strident, geloasă de d-ta ! Dar ești nebun cum se cade, dragul meu. Disprețul care i-l arăta ea nu-1 atingea. Creerul, inima toată, ființa sa îi erau pline de imagina Evei. Felicia mai zise iarăși: — Dar, de­și nu sunt geloasă nici de cura, nu vreau să-mi dai cu piciorul, nu vreau să mă tragi pe sfoară, o­mul Viața mea d’aci înainte are un scop, o știi. Scopul îmi este să urmăresc cu ura mea pe cei cari m’au umilit, pe cele cari m’au gonit de lângă ele ! Tuturor acestora vreau să le sorb sângele picătură cu pi­cătură, după ce-î voia fi făcut să-șî verse toate lacrămile din ochi. sta e scopul și bucuria vieței mele ! Aș putea zice că pe cei­l’alți aproape i-am uitat. Și ti-au țsociat în răzbunarea mea. Sunt cadavre între noi, sunt taine, și nu te vei putea lepăda de o tovărășie, al căreia cap sunt eu, iar d-ta brațul. Eu am direcțiunea lucrărei, al cărei instrument supus ești. Nu le juca cu mine, că poate să-ți pară rea. — De ce-mi faci asemenea de­șarte amenințări ? — Pentru că trebue să ți le fac, și pentru că nu sunt­ de­­șarte. — Me crezi oare robul d-tale ? Știi că sclavia s’a desființat în Statele­ Unite. — Ești glumeț. Dar numai a­­tâta că ți-e gluma cam anostă și greoaie. — Face omul ce poate. — După ce a plătit ce e da­tor. Am zis că o să fi! în mâi­nile mele un instrument supus, și așa aî să fii. Dacă te apasă jugul, precum și veci, cu atât mai rei­ pen­tru d-ta. Ești prins în jocul meu, băete, și nu poți să eși, încercă să se împotrivească. — Crezi ? — Sunt sigură. După buzele e­ picau cuvin­tele hotărîte, grele, tăioase ca un briciu . — Dacă me vei trăda, ești perdut ! — Eștî nebună de tne tot a­­menințî așa ! . — Nici de cum. Te chem la ordine, când ved că uiți cine sunt și cine ești. Trebue să’țî amintesc că te am în mână. — Cum ? — Vilticule ! Nu’țî maî aduc! aminte oare de acele scrisori ar­­zetoare, în care bob numerat îmî înșiri, cu fitere negre pe hârtie albă, tot ce ai făcut pentru mine ? In acele pagini numeroase, pe cari le-am pus la adăpost de vreme rea, e mai mult de­cât trebuie să feră pe un om să fie agățat de două­zeci de ori de o cracă de copac, unde socotesc că ți-ar sta destul de rea, dragă amice. Prin urmare, fii cuminte, că, altmintrelea, pare că te văd bîrîind din picioare, ridicat sus de la pământ. Toate, toate scri­sorile ți le păstrez. Iar pe d-ta, te sfidez să poți scoate la lumină doue linii scrise de mine. Odată dar ce voi­ fi sigură că m’am trădat, pui în plic foto­grafiile scrisorilor,—înțelege bine fotografiile, căci originalele sunt puse la adăpost sigur, departe de atingerea mâinilor profane— și le trimet unui magistrat din New-York, pe care’l cunosc, cu care sunt foarte de aproape le­gată. Și ajunge. Eu, în timpul acesta voi por­ni într’o mică călătorie prin Eu­ropa, prin Rusia, pe care doresc foarte mult să o cunosc. De a­­colo apoi îpe voi întoarce să’mî reiau acțiunea cu elemente noui, și atâta l­or ! Se înfiora. Spunea adevărul. 1l avea în mână. Lanțul, de care îi vorbise Eva Heidler, îi era bine legat de mâini și de pi­cioare. Și făcuse rou de trăsese pe el sâ-l rupă, căci simțea a­­cuma că verigile lui îi intrau în carne. Pentru moment era clar în manile Feliciei, care ținea bine de căpătîiul lanțului. — Conchid, urmă Felicia. Era citit ca într’o carte deschisă în sufletul d-tale. Nu știu încă dacă m’aî trăda­t cu­ adevărat, dar sunt sigură că faci curie Evil. — Și dacă ar fi așa? răspun­se el încercându-se să facă pa îndrăsnețul. Urmă o tăcere mai lungă. Fe­licia se gândea.­ ­Va urma.)

Next