Universul, octombrie 1902 (Anul 20, nr. 269-299)
1902-10-28 / nr. 296
ANUL XX No. 298 - LUNI 28 OCTOMBRIE 1902 Abonamentele ți anunțurile se primesc la: Administrația : Strada Brezoianu, 11 București CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA O vedere a portului Itusciuk.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 Oi’tofkoi Duminecă, 27 Octombrie. — Sf. Nestor și Sf. Dumitru Basarabov. Catolic Duminecă, 9 Noembrie.—Teodor Soarele resare 648 , spune 440 București, 27 Octombrie. Sănătatea poporului Sanătatea este baza și începutul a toate. .Lipsit de acest neprețuit bun, omul nu poate munci și nu poate înainta; tot așa e și cu un popor. De aceea, în toate societățile civilizate, una din grijile cele mai de căpetenie este asigurarea și îmbunătățirea sănătății publice. Cu toate sforțările ce se fac la noi de câteva decenii, știut este că suntem încă într’o stare nemulțumitoare sub raportul sănătății. Multe sunt cauzele ce contribue la aceasta. Marele număr de ape curgătoare ale căror albii nu sunt regulate, fac și întrețin mlaștini producătoare de miasme. Schimbările climatice prea brusce dau naștere la o sumă de boli. Ignoranța în materie de igienă face ca rezistența poporațiunii la epidemii să fie slabă și mortalitatea mare. Lipsa de micime împiedică executarea maalor lucrări de asanare a solului, la orașe ca și la sate, și nu îngădue organizarea unui întins serviciu sanitar, care să poată procura aglomerațiunile rurale ajutorul prompt al științei pentru prevenirea și combaterea boalelor. Toate aceste împrejurări nefavorabile fac, pe de o parte, ca creșterea poporațimei sa fie înceată, deși procentul nașterilor este foarte însemnat; pe de altă parte, slăbesc poporațiunea prin multele boale ce o bîntue. Pagubele rezultând din aceasta, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punctul de vedere economic, sunt incalculabile. Oricine înțelege că, cu bogăția pămîntului nostru și cu calitățile firești ale poporului român, progresele țarei ar fi și mai repezi, și mai însemnate, dacă am avea o bună stare sanitară. E dar firesc ,ca toți bărbații cari cunosc starea țerei să fie continuu preocupați de această mare chestiune și să caute mijloacele de îndreptare. Încet-încet, în marginile posibilului, se lucrează pentru atingerea acestui scop. Intre altele, în timpul mai din urmă, s’a căutat a se răspândi în popor cunoștințe elementare de igienă și de combatere a maladiilor celor mai frecvente. Programul de studii al școalelor secundare de fete și al seminariilor cuprinde un curs elementar de medicină și farmacie, în scopul ca pe această cale să se risipească ignoranța, una din cauzele principale ale relei stări sanitare. Fiind în pozițiune să aprecieze mai bine importanța igienei, mamele vor ști să-și îngrijească copiii, să-i ferească de bolile la cari sunt atât de expuși și cari îi seceră atât de îngrozitor, și să le dea primele îngrijiri până la procurarea ajutorului medical. Preoții, înarmați cu oarecari cunoștințe, vor putea, mai ales cei din comunele rurale, să lumineze poporul asupra însemnătății igienii și să-l ferească prin sfaturi de multe din relele ce-l bântue. înscrierea în programul de studii al școalelor secundare de fete și al seminariilor, a unui curs de medicină și farmacie, a avut de urmare să provoace nașterea unei literaturi didactice pentru acest curs. Acum câteva zile am primit la redacțiune o lucrare— credem că cea d’Inteiü — menită a satisface trebuințele cursului. Lucrarea e intitulată : «Curs elementar de medicină și farmacie domestică» și e întocmită de d. dr. V. S. Christodulo, conform programelor în vigoare. Cărticica aceasta, de 135 de pagini, cuprinde o sumă de cunoștințe utile, expuse cu metodă și claritate, așa că ea poate fi de mare folos nu numai în școale, ci și particularilor și în deosebi’ învățătorilor, moașelor, agenților sanitari, etc. Lupta în contra ignoranței în materie de sănătate e o luptă nobilă și din cele mai folositoare. De aceea trebue să privim cu mulțumire începuturile literaturei în această direcțiune și să dorim creșterea ei. Cu cât se vor răspândi mai mult cunoștințele de igienă, cu atât se va îmbunătăți starea sănătăței poporului.A fost achitați, neavându-se probe materiale despre participarea sa și organizarea omorului Intre achitați se găsește și Nicola Tufeccieff, fratele mortului, după groaznice chinuiri în închisoare a tînerului Naum Tufeccieff. Un singur om mai era nejudecat, așa numitul Haliu, care la timp nu putuse fi prins, și care dobândise o glorie legendară . Halu se găsea în toate părțile și nicăeri. Odată era văzut în trăsură pe stradă, cu țigara aprinsă, iar la o distanța de o sută de metri el era dispărut. Altă dată el, pentru prinderea căruia guvernul oferea 10.000 lei, se ceartă cu sergenții de stradă, sau asistă la conferință publică în sala «Slavianska Beseda» a d-lui St. Mihailovski și atrage privirile tuturor, fiind elegant îmbrăcat, cu cravata roșie, stând nepăsător. Iar în acea seară poliția face percheziție la un mic hotel, unde se știa că acest faimos asasin locuește de o lună de zile. Și când eu personal rîdeam sub nasul prefectului de poliție, că urmărea pe Haku în cârciumi, pe când el ședea alături fie comisari în sala de conferință, el îmi face din ochin semnificativ, zicând : «N vom prinde». Iată dar, că într’o zi, faimosul Ialiu, care are mai multe nume, este prins și dat în judecată. Știți din telegramele ce ați primit din Sofia, că tribunalul îl condamnă la moarte, găsindu-l executor al omorului. Justiția este făcută, sângele lui Sambulofi aproape răzbunat. Dar se știe că Haku nu este singur în afacere. Cari sunt complicii? Astă întrebare se aude pretutindeni. Toți cred că la a doua judecare în Curtea de apel, Haku va vorbi și va spune mult. Deodată însă amicul lui Haku, Tufeccieff, apare cu niște facsimile din scrisorile d-lui Al. Luciscanoff, ministrul afacerilor interne, în care vorbește, de organizarea omorului. Scrisorile sunt de dată anterioară, pe timpul când era omorît agentul diplomatic la Constantinople. Vâlcovici. Niculea. Din Bulgaria (Corespondență particulară a „Universului“) Sofia, 25 Octombrie. Afacerea omorului Stambuloif Opiniunea publică din toată Bulgaria este via emoțională de descoperirile ce ziarul «Vecernii Poșta» a adus zilele acestea în afacerea Stambuloff. Se știe că dosarul pentru omorul lui Ștefan Stambuloff a fost de trei ori judecat. La prima și a doua judecată acuzații au GRÜNNGIFEIEMIME Școlile de menage îii din Elveția Hi’ D au curs azi articolului al treilea trimis de anonima mea corespondentă, asupra acestor școale . Alături cu aceste școale internate, s’a mai stabilit în mare număr cursuri simple de bucătărie, ale căror eleve externe sunt de toate vîrstele și din cele mai multe categorii sociale. Aceste cursuri sunt bazate pe următoarele date: o bună stăpână de oaagiu trebue să posede gustul bunei ordine, al economiei și al științei de a pregăti mâncare simple și plăcute, chiar și când familia ar dispune de multe mijloace de întreținere. In școalele menagere externe, elevele sunt datoare a înscrie în parte veniturile și lista târguelilor și mâncărilor din fiecare zi, cu arătare de costul fiecărui fel de mâncare ; ele au dreptul a lua la dînsele acasă mâncările preparate în școală sau părțile ce le-ar fi rămas de la prânz. Această metodă de învățămînt, care folosește la bunăstarea familiilor, a dat în Elveția cele mai bune rezultate. In două luni, progresele realizate din punctul de vedere al ordinei și al îndemânării la lucrările culinare, sunt surprinzătoare și elevele menagere spun cu admirație directoarelor câtă preschimbare s’a făcut în interiorul casei, ca și în hrana lor, mulțumită lecțiunilor primite în școală. In orașul Bâle din Elveția cursurile de menagiu și de bucătărie sunt gratuite ; lecțiunile teoretice și practice se predau de trei ori pe săptămână, și numărul maxim al elevelor admise la aceste cursuri este de douăsprezece. In Geneva, marile școale primare de fete au luat inițiativa de a oferi copilelor de ii—12 ani, această distractivă și utilă ocupațiune. Copilele sunt admise la acest învățămînt, în grupe mai mult safir mai puțin numeroase. Cursurile se reproduc în fiecare zi, și numai de patru ori pe săptămână în clasele ulterioare. Copilele, după ce au ascultat explicațiunile date, execută fiecare un fel de mâncare, schimbând felurile în fiecare zi, și apoi ele mănâncă la prânz propria lor bucătărie. Aceste școale constituesc o primă încercare generală de introducere în învățămîntul menager. In Berna, după multe greutăți întâmpinate la început, s’a putut înființa și în acest oraș, în anul 1897, o școală destinată să formeze metrese pentru școalele menagere și școalele domestice. Cursurile teoretice și practice în această școală, durează un an, și elevele, locuind și fiind nutrite în stabiliment, plătesc pentru aceasta o retribuție de 750 franci. Comitetul școalelor menagere al societăței femeilor elvețiene, voind a evita prea marea producere de directoare pentru școalele menagere, are acum în studiu un nou proiect ce tinde a organiza, pe lângă cursurile normale ale directoarelor de școale menagere, un alt curs normal pentru metrese de casă și pentru intendente. Durata acestui curs va fi de un an. Elevele vor fi interne și externe, iar scopul este de a iniția junele fete și femei, în cele mai mici detalii ale întreținerii unei case, ceea ce este cu neputință a se învăța în timpul de 3—6 luni ale unui curs de școală menageră. Cursul în cestiune este destinat anume pentru tinerele cari voesc a-șî câștiga existența ca guvernante sau intendente. Societatea inițiatoare se silește a face ca învățământul menager să fie declarat obligatoriu în toată Elveția, și în adăstare această obligațiune este simțită în cantonul de Friburg, unde statul a luat deja asupră-și următoarea întreită sarcină: 1) Inițiativa organizației învățămîntului menager ; 2) Subvenționarea și supravegherea stabilimentelor menagere; 3) Introducerea principiului obligativității învețămintului menager. In această privință ministerul instrucțiunei publice a dispus ca acest învățămînt să fie dirigiat în toate stabilimentele, exclusiv numai de femei, special pregătite din punctul de vedere teoretic și practic. Ziin, ședințele Camerei de comerț din Iași în acest raport. Trebue să îndrumăm inteligențele românești spre comerț și meserii, să stăruim la înflorirea comerțului și micilor industrii, astfel ca acei ce vor veni în spre aceste timpuri de lucru, să găsească terenul pregătit, pentru a-și desfășura cu folos forța lor de muncă și cunoștințele pe care le posedă. Industria cea mică a fost părăsită, pe când cea mare a fost până acum larg protejată. D. Șerban, președintele Camerei de comerț din Iași, analizând mai la vale cauzele slărei noastre economice și financiare, zice că ele sunt două : 1) îndepărtarea elementului autohton de la comerț și meserii, și 2) părăsirea în voia soartei a micei industrii și a comerțului mic. Alta ar fi fost evoluțiunea noastră economică în ultimele decenii, dacă populațiunea indigenă ar fi avut pe mână comerțul și meseriile, precum de asemenea alta ar fi fost starea noastră economică astăzi, dacă industria mică ar fi găsit aceeași largă protecțiune în legea încuragerei industriale. Ca concluziune, d. Șerban propune soluțiunile de la început și vede deocamdată un bun început, ceea ce s’a făcut cu legea meseriilor, pentru îndreptarea slărei economice a meseriașilor români. Macin: încurajarea micei industrii Propunerea Camerei de comerț, din Iașî * * Camera de comerț din Iași a trimis o lungă adresă ministerului de domenii, în care vorbind despre actuala stare economică și financiară a țarei, propune modificarea legei încurajare industriale, în scopul de a se proteja mica industrie, și decretarea inamovibilității. Realizarea acestor două măsuri ar fi cea mai mare operă pe terenul mărirei noastre naționale, zice pre Memoriile lui Krueger (Continuare. — Vezi No. 291,292, 293 și 294) Lupta cu fiarele A cuceri o țară pentru propriul său popor, prin mijloace onorabile, a o face de locuit, a-î procura un guvern regulat și libertatea, și a contribui a o apăra de inamicii externi ca un dar al lui Dzeu, aceasta a fost misiunea lui Paul Krueger , și aceasta reese din Memoriile lui. Problemele culturei interne avârd o soluțiune mai înceată decât aceea pe care el o dorea ; și mai înainte ca el să fi măsurat greutățile, țara lui era din nou pierdută. Pe timpul mării emigrări, Krueger avea 11 ani. Boerii, goniți din vechia lor patrie, au trebuit să-și cucerească noul sol, să-l facă apt a primi și a-i nutri. Sărmanii boeri au trebuit să-și dispute țara cu animalele sălbatece. «In 1839 — astfel povestește Krupger — am ucis primul leu. Aveam pe atunci bani. Vitele noastre pășteau în lungul fluviului Pihenul oriental, în statul liber de azi al Orangelui, când un leu ne răpi unul după altul mai mulți boi. In număr de șense— spre a spune adevărul eram al șaptelea, dar nu contam— ne-am pus pe drum în căutarea fiarei. Toți eram călări și mergeam trei câte trei, la o oarecare distanță linii de alții. Alune! ,când în fine am descoperit leul, și el ne zărise, și pornise spre noi spre a ne ataca, cei trei adulți cari erau cu mine, adică tatăl meu, unchiul meu și fratele meu, strânseră repede caii și-o întoarseră în așa chip ca să nu vadă fiara, precauțiune care, de obicei, se ia la vânătoarea leului, căci altfel, la vederea acestuia, caii se sperie și o rup de fugă. Eu statui nemișcat la spatele cailor, adică în fața leului, cu arma îndreptată spre el. Sosind foarte aproape, animalul se aplecă spre a face o săritură și a se arunca, cum mi s’a părut, asupra cailor. Pe când el sărea, ea trăsei un foc, lovindu-l de moarte, așa că el aproape a căzut peste mine. Tovarășii mei alergară spre a îmi da ajutor, dar n’au avut nevoe, căci leul era mort». Krueger povestește apoi o altă aventură de vânătoare, în care era cât p’aer să remâe victima unui rinocer, care îl trântise deja la pământ unde -1 ținea fix. Krueger însă, care avea pușca la dînsul, reuși să tragă un foc, ucizându-i. Lupta cu indigenii Lupta pe care boerii au trebuit s-o susțină cu negrii indigeni a început din ziua în care trekkersii au venit în contact cu sălbatecul Moselikati, prințul Matabelilor, și a durat până în ultimii ani ai republicei sud-africane. Krueger a participat, afară de două, la toate luptele anterioare alegerei sale ca președinte, iată povestirea pe care o face despre aceasta: «La epoca marei emigrări din 1836, când am fost în apropiere de fluviul Caledonia, s’a strâns o adunare care a constituit un fel de guvern, fixând unele norme, la cari trebuiau să se uniformeze toți trekkersii. Una din acele norme stabilea că nu era permis de a se lua indigenilor cu forța, nici terenuri, nici produse d’ale solului, nici vreun alt lucru, dar de tot ce se avea nevoe trebuia să se cumpere, sau să se ia cu învoială. Adunarea a declarat că în țările ocupate nu trebuia să se permită nici un fel de sclavie. «De acolo am procedat în direcția fluviului Piet (în actualul stat liber al Orangelui, unde pământurile, între acest fluviu și Vaal, fură schimbate pe boi, vaci, etc., de către șeful patru care se avea în stăpânire (Makovana). Dar, abia sosiți, am trecut țărmurile fluviilor Rhenoster și Vaal și am fost atacați de Moselikats (numit și Selikats). «Acest cap al zulușilor era atunci domn și arbitru a întregea regiuni la occident de munții Lebombo și Draken. I se supuneau toate triburile cafre și matabole. Moselikats chema pe supușii săi câini și ’i trata mai reu ca atare; e de ajuns a aminti că de câte ori vedea trecând pe d’asupra orașului séu vr’o pasere răpitoare, ordona să se ucidă câțîva oameni și femei bătrâne și să se dea ca pradă acelor paseri pe cari le numea copiii săi. «îndată ce află că de la Sud sosiseră oameni albi, expedie peste două mii din războinicii lui, ca să -i măcelărească. Mulți trekkerșî se aflau în tabără în lungul fluviilor Rhenoster și Vaal, despărțiți în mici grupuri, după cum cerea necesitatea, din cauza vitelor lor numeroase. «Pe neașteptate acești sărmani se văzură atacați de sălbatecii războinici ai lui Moselikats, cari uciseră cea mai mare parte din ei. După măcel, matabeiiî se reîntoarseră în orașul lor cu toate vitele învinșilor, dar, abia au trecut 15 zile, și au venit din nou în mare număr contra emigranților, pe cari i-au atacat la Veelkop (în statul liber al Orangelui). Aci însă Sarel Celliers făcuse să se construiască un lagăr întărit și cu cei 33 de oameni de cari putea dispune, respinse furioasele asalturi ale zulușilor, făcându-l să sufere mari perderî». (Va urma). Încă 7 zile! Grabili vest va abona la ziarul Universul,dacă doriți si lua parte rot tragerea obiectelor de mai jos. La 3 Noembrie st. c., va si vei» loc tragerea la sorți și premiilor ce acordăm gratuit abonatților noștri, intre esrii premii sunt : 1 pereche cercei ,se suiliest briliante, în valoare de Lei 1500, un inel de satir, în valoare de 400 lei, o pianină, costicarnice de aur, etc., etc. Aceste obiecte se pot vedea 1st vitrina stabilimentului nostru, unde sunt expuse. Vor concura la tragere toți abonații și cei ce se vor abona’de’la 1 Noembrie. Abonații pentru un an sui drepînd la 13 bilete, pentru 6 Ioni 6 bilete, și pentru 3 luni 3 bilete. Prețul și bon simentului : 3 luni, 5 lei . 6 luni, lei 10; un ssn. lei 19.50. O vedere a pariului Russiuc — Vezi ilustrația — Gravura de azi reprezintă o vedere a portului Ruseino, și anume partea din port unde se află debarcaderul austriac. După cum se știe, la acel punct va debarca, de pe vaporul Orientul, M. S. Pregele Carol în vizita 8 Bani foaia în România.—10 Bani în străinătate REDACȚIA: Strada Brezoianu, 10 București Telefon.—Adresa telegraficii: «Uaiversuí^í^cttí*«^'' pe care o va face Prințului Ferdinand în Rusciuc. Acolo Dunărea se desfășoară în toată majestatea ei și, privită din oraș, înfățișează ochilor încântați o priveliște măreață. UN SKAT PE ZI Pentru case noui.—Pentru ca să nu ne îmbolnăvim când ne mutăm în case noai, e bine să dăm de 2—3 ori pereții cu unt de nucă fiert. In chipul acesta casa nu va prăsi nici o giganie care să ne supere. Memoriile generalului boer Ben Viljoen (Urmare. — Vezi No. 289, 290, 291, 292, 293, 294 și 295) Acum eși la iveală și Roux — așa voesc să-l primesc, — care făcu o reverență plină de umilință și zise cu un zîmbet amical. — Bună seara, Sir ! Colonelul Bullok respunse: — Bună seara ! și apoi se adresă tâlmaciului Cooper : — Spune d-lui Roux, că am primit știrea că dinsul, împreună cu amicii săi cari sunt deî,voesc să se predea. Mai înainte de a începe Cooper ca să traducă aceste vorbe, Roux strigă : — Oh, înțeleg foarte bine ! Eu și cu cumnatul meu aștept deja de douăsprezece luni o ocaziune favorabilă, și suntem atât de recunoscător că, în sfârșit, a sosit eliberarea ! Colonelul Bullok continuă : — Aha, înțeleg, spune amicilor d-tae să vină aici. Roux făcu din nou o reverență, salută și alergă repede în casă, apoi veni cu cei trei camarazi, cari aler gară cu mâinele întinse la Bullok. Acesta însă nu le întinse mâna, ci răspunse la salutarea lor cu o ușoară mișcare din cap. După aceea întrebă : — Oamenii aceștia știu englezește ? Roux răspunse : —Nu, Sir ! Colonelul Bullok: — Intreabă-i dacă sunt gata să se supună de bună-voie regelui Angliei. Abia fură traduse aceste cuvinte, când toți strigară în cor: — Da, cu mare bucuria ! Suntem foarte veseli ! Roux vorbi acum în numele celor l’alțî : — De mult am așteptat ocazia ca să ne predăm, dar boerii ne-aț păzit cu atâta severitate, încât n’am putut scăpa cu femeile și cu vitele noastre. Niciodată n’am luptat in contra d-v. d-le. Colonelul Bullok răspunse : — Allright, luați-vii armele și predari-le oamenilor mei! Toți alergară în casă, adică în biserică și în curînd apărură cu puști Mauser și cu alte arme. Colonelul Bullok se prefăcu că face câteva notițe în carnetul seu, pentru că să-șî dea și mai mult aerul că este funcționar englez. Era noapte și nici o laminare nu ardea, dar el scria mereu. După ce armele fură predate, Roux zise către colonelul Bullok: — Șir, ’mi dai voie să păstrez acest revolver ? Sunt nici într’o mică colibă câțiva olandezi. Ei au amenințat că ne vor împușca dacă ne vom preda și d-ta știi Sir, că tocmai acești olandezi sunt aceea cari îndeamnă pe boem ca să se lupte mai departe și ei sunt cauza pentru care se continuă războiul. Nu mergeți, ca să-i prindeți? Ve voi arăta drumul. Colonelul Bullok : — Albright, ține-ți revolverul, voi pune mâna pe olandezi, mâine. Roux (nervos) : — Sir trebue să fi precaut, deoarece Ben Wiljoen stă la Wilpoort cu comandosul său și cu un tun. Colonelul Bullok (cu mândrie) : — Nu fi neliniștit din cauza aceasta; coloanele noastre îi vor înconjura în curând și de astădată nu-mi vor scăpa. Acum eșiră din casă și femeile și se alăturară la societate. Ele își împreunară mâinile și strigară —oh, cât de vesele suntem pentru această salvare. Jannie — acesta era prenumele lui Roux— întreabă pe ofițer dacă poftește în liniște ca să ia ceva, ceai sau cafea. Colonelul Bullok lăsă să i se traducă aceasta și apoi mulțumi din inima. Una din femei întrebă : — Oare aceștia nu sunt oamenii lui Ben Wiljoen care vor să-și bată joc de noi ? Dar înțeleptul Roux respunse : — Taci femee, ce pricepeți voi, femeilor ! Nu vedeți că acesta este un ofițer superior englez ? Acum întreaga societate isbucni în strigăte de bucurie. Colonelul Bullok zise : — D-le Roux, îți voii punt; la loc sigur vitele și oile d-tale. Indată trimise Roux pe două din camarazii săi ca să aducă toate vitele și să le predea englezilor. Afară de aceea mai trebue să meargă și un Cafru ca să mâne vitele până în tabăra engleză. (Va urma) Jubileul societăței „Liedertafel“ Serbarea din sala Liedertafel Serbările jubileului de 50 mS al societăței «Deutsche Liedertafel» au continuat era cu aceiași ceremonie. Dimineața la orele 9, toți membrii societăței «Liedertafel», împreună cu delegațiunile din țară și străinătate, au sosit la sediul societăței cu drapelele în frunte. Salonul Liedertafel era ticsit de domni, doamne și d-șoare membrii și membre ai coloniei germane din Capitală. In jurul scenei se aflau grupate delegațiunile streine cu drapelele în frunte. Solemnitatea s’a deschis prin* tr’un cor al secțiunilor din Capitală, cari au intonat diferite imnuri. D-niî dr. Filich și Weintlich, președintele soc. Liedertafel, au rostit câte o scurtă cuvîntare, urând bună venire oaspeților în casa societăței. S’a făcut apoi desvelirea unei plăci comemorative în marmoră pe care se afla scris cu litere de aur, numele fondatorilor și al membrilor care au lucrat pentru prosperitatea societăței,morți azi, pentru aducerea aminte. Dezvelirea acestor plăci a fost salutată cu ovațiuni nesfîrșite. Onorarea drapelelor la scenă a luat loc comitetul organizator al festivalului, în cap cu d-rele Maria Hartman, Marta Rech, Eugenia Borgier, și Matilda Abodi. D. Appel din partea societăței împreună cu d. președinte Weinlich, se aflau la dreapta d-relor. Rînd pe rînd au fost aduse cele 14 drapele ale delegațiunilor ; d-rele le-au onorat cu câte un frumos buchet de flori și cu o medalie comemorativă cari s-au atârnat de pajera drapelelor. Medalia comemorativa La onoarea fiecărui drapel publicul isbucnea în urale. Din partea fiecărei delegațiuni, a luat cuvîntul câte un reprezentant, care a arătat succesele realizate în toate părțile Imperiului german și în România, de societatea«Deutsche Liedertafel» de 50 de ani încoace. Fiecăruia i s’au făcut ovațiuni, respunzendu-i d. Appel ș&ü d. Weinllich. Reprezintanții cari vorbeau ofereau câte un dar societăței, ca amintirea jubileului al celor 50 ani de la fondare. S’au făcut furtunoase ovațiunî reprezintantului delegațiunei’ din Viena, care a ținut o cuvîntare admirabilă. Vorbind de cum trebuesc să cânte corurile, acest reprezintant a zis membrilor să-șî închipuiască pe Schubert că e între dînșii și că-i ascultă. Pe lângă aceasta, societatea din Viena, serbează azi anul 60 de la fondare, fiind cu 10 ani mai veche ca societatea din București, identice ovațiuni s’au făcut reprezentantului din Ilanovra, Mödling, Kronstat, etc. G. PRADES 100 Cei patru mușchetari PARTEA A DOUA ZI — Nu mi-ai zis să intru în intimitatea lui Murray, să me fac prietenul cash? El,"iacă, am făcut ce mi-ai zis. — Da, așa este, am făcut bine de tot, ba încă prea mult bine. Nu le-am rugat însă să faci curte și d-ni. Helder, care, o recunosc, părea că asculta cu mare plăcere ce’î spunea.. . Oton -Morray tresări de bucurie până în rândul sufletului sec. l Prin urmare, nu se înșelase ! Dorința lui înflăcărată nu’l orbise dar?.. Eva lăsase să se vadă sentimentele ce’î umpluseră inima, il iubea, ori nu era deloc departe de aceasta. Nu mai era îndouială, de vreme ce o șmecheră ca Falicia, experimentată în toate intrigile pasionale, constata aceasta. Și acuma putea să’i zică tot ce o pofti, sa’i scuipe în obraz toate injuriile cu care era prea galantă în momentele’i de furie, eu s’ar supăra de foc pe ea. Toată flinta lui era plină de această afirmațiune, care se transforma acuma în certitudine divină : «Mă iubește !.. Adorabila făptură me iubește, va fi a mea!» Felicia începu să vorbească iar, urmărindu’șî ideea : — Vai, ce proastă am fost ! Ba nu, zeii, spune dacă nu e așa... Și eu care credeam pe Eva Heidler în vorbă cu un altul — se știe că Felicia nu pronunța nici odată numele lui d’Auriannes,—cu care aveam siguranță că ea ș’a dat inima în altă parte. Desigur că sunt ne’nțelese femeile ! Credeam pe fața asta o creatură superioară. Și uite-o că ’ alunecă ochii după umerii largi, după brațele vînjoase ale unui mocofan. Căci mocofan ești, brele, nu ai ceva !... Putea să mai continue multă vreme așa și Mokray nu s’ar fi supărat. Plutea în aer. Și orice zicea Felicia, le lua apoi drept glume. — A. ., bine că recunoști că are și mocofanul ceva.— Da, o dată, atunci când eram tîneră și ’mî începeam și eu viața. Și eu am,fost proastă tot ca Eva. Și ei o să’î treacă curând, fii pe pace. — Zici așa, și cu toate acestea tot aî vrea să me aibi la dispoziție. — Nu te iubesc. Mornay. Dar nu vreau să me lași, să me trădezi. Și lasă că te puieu la regulă, n’avea grijă. — Nu cumva îmi vei face onoarea d’a fi geloasă de un biet mocofan ca mine ? — Geloasă, și isbucni într’un hohot de rîs strident, geloasă de d-ta ! Dar ești nebun cum se cade, dragul meu. Disprețul care i-l arăta ea nu-1 atingea. Creerul, inima toată, ființa sa îi erau pline de imagina Evei. Felicia mai zise iarăși: — Dar, deși nu sunt geloasă nici de cura, nu vreau să-mi dai cu piciorul, nu vreau să mă tragi pe sfoară, omul Viața mea d’aci înainte are un scop, o știi. Scopul îmi este să urmăresc cu ura mea pe cei cari m’au umilit, pe cele cari m’au gonit de lângă ele ! Tuturor acestora vreau să le sorb sângele picătură cu picătură, după ce-î voia fi făcut să-șî verse toate lacrămile din ochi. sta e scopul și bucuria vieței mele ! Aș putea zice că pe ceil’alți aproape i-am uitat. Și ti-au țsociat în răzbunarea mea. Sunt cadavre între noi, sunt taine, și nu te vei putea lepăda de o tovărășie, al căreia cap sunt eu, iar d-ta brațul. Eu am direcțiunea lucrărei, al cărei instrument supus ești. Nu le juca cu mine, că poate să-ți pară rea. — De ce-mi faci asemenea deșarte amenințări ? — Pentru că trebue să ți le fac, și pentru că nu sunt deșarte. — Me crezi oare robul d-tale ? Știi că sclavia s’a desființat în Statele Unite. — Ești glumeț. Dar numai atâta că ți-e gluma cam anostă și greoaie. — Face omul ce poate. — După ce a plătit ce e dator. Am zis că o să fi! în mâinile mele un instrument supus, și așa aî să fii. Dacă te apasă jugul, precum și veci, cu atât mai rei pentru d-ta. Ești prins în jocul meu, băete, și nu poți să eși, încercă să se împotrivească. — Crezi ? — Sunt sigură. După buzele e picau cuvintele hotărîte, grele, tăioase ca un briciu . — Dacă me vei trăda, ești perdut ! — Eștî nebună de tne tot amenințî așa ! . — Nici de cum. Te chem la ordine, când ved că uiți cine sunt și cine ești. Trebue să’țî amintesc că te am în mână. — Cum ? — Vilticule ! Nu’țî maî aduc! aminte oare de acele scrisori arzetoare, în care bob numerat îmî înșiri, cu fitere negre pe hârtie albă, tot ce ai făcut pentru mine ? In acele pagini numeroase, pe cari le-am pus la adăpost de vreme rea, e mai mult decât trebuie să feră pe un om să fie agățat de douăzeci de ori de o cracă de copac, unde socotesc că ți-ar sta destul de rea, dragă amice. Prin urmare, fii cuminte, că, altmintrelea, pare că te văd bîrîind din picioare, ridicat sus de la pământ. Toate, toate scrisorile ți le păstrez. Iar pe d-ta, te sfidez să poți scoate la lumină doue linii scrise de mine. Odată dar ce voi fi sigură că m’am trădat, pui în plic fotografiile scrisorilor,—înțelege bine fotografiile, căci originalele sunt puse la adăpost sigur, departe de atingerea mâinilor profane— și le trimet unui magistrat din New-York, pe care’l cunosc, cu care sunt foarte de aproape legată. Și ajunge. Eu, în timpul acesta voi porni într’o mică călătorie prin Europa, prin Rusia, pe care doresc foarte mult să o cunosc. De acolo apoi îpe voi întoarce să’mî reiau acțiunea cu elemente noui, și atâta lor ! Se înfiora. Spunea adevărul. 1l avea în mână. Lanțul, de care îi vorbise Eva Heidler, îi era bine legat de mâini și de picioare. Și făcuse rou de trăsese pe el sâ-l rupă, căci simțea acuma că verigile lui îi intrau în carne. Pentru moment era clar în manile Feliciei, care ținea bine de căpătîiul lanțului. — Conchid, urmă Felicia. Era citit ca într’o carte deschisă în sufletul d-tale. Nu știu încă dacă m’aî trădat cu adevărat, dar sunt sigură că faci curie Evil. — Și dacă ar fi așa? răspunse el încercându-se să facă pa îndrăsnețul. Urmă o tăcere mai lungă. Felicia se gândea. Va urma.)