Universul, iulie 1907 (Anul 25, nr. 177-207)
1907-07-24 / nr. 200
ANUL XXV.—No. 200.—Marți 24 iulie 1902.— Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN URITIID CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA Bursa cerealelor din Chicago. — (Vezi explicația) Calendar pe anul 190“ Ortodox Luni, 23 Iulie. —Martirii Trofim, Teofi) și alții. Catolic Luni, 8 August.—Osvald și Maria Răsăr, soarelui 5.09; Apusul 7,36 București, 23 Iulie. Comisiuni agricole Am vorbit într’un număr trecut despre propunerea de a se institui pe lângă toate prefecturile biurouri speciale cu menirea de a aduna datele privitoare la toate cestiunile agricole, și a le ține la dispoziția comisiunilor agricole. Cum ar ar fi însă să fie alcătuite, și car și să fie atribuțiunile acestor comisiuni ■? Iată cum se întregește, în această privință propunerea despre care am vorbit : O comisiune intitulată «Comisiunea de tarife agricole», s’ar institui pe lângă fiecare prefectură de județ. Această comisiune s-ar compune din : prefectul județului ca președinte, iar ca membri : președintele tribunalului local, un membru din consiliul general de district și două mari agricultori din județ. Membrul din consiliul județean ar fi să fie desemnat de consiliu, iar agricultorii de prefect, întreaga comisiune întărită de ministerul de interne. Durata comisiunei ar fi de 3 sau 5 ani. Ședințele ei s-ar ținea de două ori pe an, în primele 15 zile ale lunilor Septembrie și Martie. La deschiderea sesiunei, prefectul ar da citire tuturor lucrărilor biuroului de informațiuni de pe lângă prefectură, ar citi un raport al seu asupra mișcărei agricole din județ și ar supune comisiunei toate punctele asupra cărora urmează a se rosti. La începutul fiecărui an agricol comisiunea ar statornici : 1) întinderile de pămînt pe cari (în conformitate cu o lege specială) proprietarii sau arendașii urmează să le arendeze locuitorilor ca locuri de arătură, ca imaș, ca finețe, ca grădinărit. Toate aceste locuri se vor arenda în condițiunile prevăzute de legea învielilor. 2) Tarifele de arendare a pămînturilor la țărani. Pentru stabilirea prețului sau a tarifelor de arendare a pămînturilor, comisiunea va fixa un minimum care este acel rezultat pe unitatea de întindere din contractele de arendare a moșiilor, combinat cu evaluarea venitului pe aceeași unitate făcută de administrațiunea financiară cu ocaziunea impositului de fontieră , și un maximum care se obține prin adunarea acestui minimum cu 40 la sută. Nici un contract nu se va putea încheia decât in aceste limite. 3. Tarifele muncilor agricole. Pentru stabilirea acestor tarife, comisiunea va asculta mai întâi raportul făcut de fiecare primar de comună rurală în parte, și va face mijlocia celor cinci ani din urmă pentru fiecare fel de muncă. Se va stabili astfel pentru fiecare regiune a județului, pe diferitele epoce ale anului, pe natura și felul muncii, cu ziua sau cu măsura. Nici un contract agricol neputându-se încheia în viitor decât pe baza unui preț în bani, în muncă sau în dijmă, comisiunea va întocmi un tablou explicativ cu echivalența în bani a fiecărui fel de muncă și a dijmei. Contractul ce ar fixa de comun acord plata închirierii de pământ, în munci agricole, va stabili felul muncilor cari transformate în bani, să concorde cu prețurile stipulate de comisiune. Tarifele n’ar fi obligatorii decât pentru locuitorii cari iau de la arendaș sau proprietar pămînt în arendă spre a-i cultiva pe seama lor, a-1 întrebuința ca imaș sau pentru fânețe. Simplii lucrători cu ziua sau cu bucata nu sunt cuprinși în această categorie ; dacă părțile convin însă, li se pot aplica și acestora aceleași dispozițiuni. Tarifele de prețuri și de munci agricole odată stabilite de comisiune, s’ar comunica imediat primarilor din tot județul și aceștia le-ar aduce la cunoștința locuitorilor și a proprietarilor din județ. Atât locuitorii cât și proprietarii vor putea înainta întâmpinări, asupra cărora comisiunea va fi ținută a se rosti. Mu Macedonia (Coresp. particulară a ziarului «Universul») Salonic, 16 iulie. Descoperirea autorilor capturării bogătașului englez Abot.—Comitetul grec, poliția turcă și caimacamul lirasului compromiși.—Terorismul grecilor.-Distrugerea bandelor grecești in orașul Seres.- Moartea mareșalului Uniri - Pașa, comandantul corpului 111 de armată Cititorii — care au urmărit tot ce se scrie de aici—Tați cunoștință de răpirea tînărului Afiot — fiul unui mare bogătaș englez — făptuită, in iapna aceasta. Noi, am susținut atunci că răpirea s’a făcut de comitetul grecesc in unire cu poliția turcă din localitate, spre a înlesni mijloacele materiale necesare întreprinderilor comitetului grec. Iată că azi se confirmă toate scrisele noastre: Băiatul lui Abot a fost ridicat din ordinul comitetului grecesc din localitate și adus la Nephori —un sat la 5 kilm. departe de Salonic—în casa președintelui eforiei grecești. Acesta, împreună cu 10 notabili au încasat suma de SOOO napoleoni, iar restul de 10.000 s’a vărsat la Salonic în casa centrală a comitetului. Atât consulul grec cât și mitropolitul Alexandru au avut cunoștință de acest fapt și din îndemnul lor, șeful de bandă Ianulatos— un ofițer din armata greacă—care își are reședința în împrejurimile Caterinei, condus de o mica barcă la micul Kara-Burum, l'a ridicat în înțelegere cu poliția. Faptul a fost denunțat de femeile a două vecini ai președintelui eforiei, unde era ținut închis ostatecul. Deoarece bărbații acestor femei au cerut de la președinte câte vre-o 30 —■ 40 napoleoni, acesta a rugat pe șeful Ianulatos să-l pue,la respect. Numai decât cei două oameni fură ridicat de la casele lor și bătuți în pielea goală până la moarte. Femeile revoltate de această barbarie și spre răsbunare denunțară cazul autorităților, care dispuseră numai decât arestarea a 10 notabili din Nephori. Arestații aduși la Salonic tăgăduesc faptele imputate. Membrii comitetului grec sunt consternați, căci torturele, la cari sunt supuși arestații, în urma ordinelor severe, ii vor constrânge să declare totul. De acest fapt nu-s străini nici șeful poliției, nici caimacamul Abdulah bei, cărora li se servește lunar câte 600 lei. Aceștia înlesnesc introducerea munițiunilor, necesare antarțiior, printr’un port mic așezat intre Cuciuk și Biniuc-Carabunia. Comitetul grec din localitate a dat ordin șefului de bandă Ianulatos ca să amenințe prin scrisori pe bătrânul Abot și să ia asupra lui toate urmările acestui fapt ordonându-i acestuia, ca să nu se agațe de notabilii din Nephori, altfel va fi omorât cu întreaga lui familie. Toate aceste scrisori n’au nici un efect, intrucât reprezintanții străini stăruesc ca să se facă lumină cu orice preț. Fiindcă în această afacere sunt compromiși caimacamul și șeful poliției, autoritățile se vor încerca să mușamalizeze afacerea. Pentru că câțiva greci și grecomani nu s-au supus ordinelor comitetului de a nu avea relații cu românii și bulgarii au fost crud maltratați. Farmacistul Poteraș a fost bătut și murdărit pe obraz, Costache, ceasornicar, rănit la cap cu pietre, fotograful Leonte bătut cu ciomegile, Copii comersant din Vlaho-Clisura, smintit în bătăi pentru că a vorbit cu un român naționalist din Clisura. In fine mișcarea condusă de arhiereu și consul e dată pe mâna haimanalelor, cari terorizează lumea. Azi a fost îngropat cu mare pompă comandantul corpului III de armată mareșalul Hair-Pașa. Defunctul, un militar distins, s’a arătat foarte viteaz în războiul greco-turc. Eri, Duminecă, o numeroasă bandă grecească s’a ascuns in orașul Seres, ca de obiceiu în casele unui notabil grec. Armata, luând de veste, și spre a fi mai sigură de prinderea criminalilor, înconjură casa unde poposise împreună cu alte case dimprejur. La somația comandantului militar, de a se preda, antarții răspunseră prin focuri mami ucise pe câțiva soldați. Numai decât se încinse o luptă teribilă. 10 antarți fură împușcați pe loc, iar restul până la 35 prinși. Orașul Seres fu ocupat militărește și se procedă îndată la percheziționarea caselor notabililor greci. Au fost arestați foarte mulți greci. Mare parte de frică sosită aseară cu trenul în orașul nostru. Printre cei prinși este și șeful de bandă. In luptă fură omorâți 12 soldați. Patrule circulă în tot orașul. După 7 seara nimeni nare voe să iasă în oraș. Balâc-Hunar. Bursa cerealelor din Chicago — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de astăzi reprezintă o vedere de la bursa cerealelor din Chicago (Statele Unite) și adică locul «Pit», care este situat la capătul nordic al salei bursei, direct in fața galeriei rezervată pentru spectatori. In acest «Pit» se petrec adesea orî scene de cea mai sălbatică agitațiune. «Pit» este, construit după cum se vede, din ilustrație, iu‘ formă de amfiteatru. Pe aceste trepte suat negustorii și cumpără și vind, și aici hotărăsc și prețurile cerealelor din lumea întreagă. Treptele sunt acoperite cu grăunțele de cereale, cari cad din săculețele de probă și lângă ele zac împrăștiate cu sutele bilete și depeși, mototolite sau rupte, și’apoi aruncate, tribunîlîberTleva despre automobile S’a zis de mulți că Francezii și mai ales Americanii au un grăunte de nebunie și poate că au dreptate, dacă observăm că aproape în toate acțiunele lor nu intervine judecata rece care să dicteze ci domină mai mult satisfacția pot zice chiar distracția de a vedea realisate lucruri pe care o minte sănătoasă le refuză. Astfel citim adesea prin jurnale și reviste că se dă trenurilor vitesă de peste 170 kmtr. pe oră, că se construesc case cu un număr uimitor de etaje repausând pe o suprafață relativ mică și alte lucruri de felul acesta, făcute pare-se intradins pentru a se vedea cam ce se întâmplă cu un tren ca acesta când deraiază sau ce mai rămâne din colosala clădire când se dărimă in timpul unei mici sguduitori. Noi Românii însă vom fi poate in unele pensiuni Chinezi, dar Francezii sau Americanii’ cred că nu suntem și totuși boala de care el suferă ne place foarte mult, vrem s'o avem și noi numai pentru simpla rațiune de a fi ,,la modă“. Vreau să vorbesc despre abușul ,ce se face cu vitá sa ce se dă automobilelor pe strade. Inchipuiți-vă o stradă relativ îngustă ca str. Buzești din Capitală. Eu, gătit spiră, mă întorc de la șosea. De departe văd un automobil ce se apropie cu o viteză de speriat. Prevăzînd ce se va întâmpla, mă retrag pe marginea opusă a trotuarului și aștept trecerea monstrului. Ceea ce am prevăzut ea însă s'a intimplat, căci odată cu depărtarea automobilului mă văzui stropit de noroi de sus până jos și pe când automobilul nepăsător ca și cei ce îl împovărau sbura departe, eiî rămăser să-mî contemplez hainele ce luaseră o nouă față și parcă involuntar gura începu să dea onorurile cuvenite faimosului automobil. Și cred că nu sunt singur victimă a distracției celor ce le dă mâna a avea astfel de vehicule mai ales că însumi am asistat la o scenă de felul acesta când o doamnă în o rochie albă foarte elegantă, a suferit aceeași transformare ca și mine. Desigur că automobiliștii ce vor citi aceste rânduri, vor zice : ...Se cunoaște că acest domn n’are automobil“. E adevărat, n’am și îmi pare bine că n’am, căci altfel poate aș contracta și eu boala Americanilor și a-șî deveni subiectul gurilor acelor muritori cari deși au mintea sănătoasă, nu pot face nimic față cu puterea motrică a mașinei și politică a persoanelor ce o posedă. Nu am de loc intenția—de altfel nici n’aș avea dreptul—a protesta contra acestui nou gen de transport ce a luat un avint destul de mare la noi. Din contra, chiar simt o deosebită plăcere a place privi la un automobil elegant ce străbate în lung șoseaua lăsând pe spectatori uimiți de progresul la care s’a ajuns azi numai prin puterea de concepție și de muncă a omului. Am credința că acest articol va fi judecat cu imparțialitate și, fără a mai fi nevoe de măsuri speciale din partea autorităților respective, răul se va remedia de la sine. Un abonat. COPIII NATURALI In România se nasc pe fiecare an mai mult de douăzeci de mii de copii naturali, vre-o șease mii la orașe și restul la sate. Austria unde toate popoarele sunt amestecate, e singura țară din Europa, cu cel mai mare număr de copii naturali. Poate, datorăm vecinătății, faptul că în Moldova, mai ales în județele Botoșani, Dorohoi și Suceava, numărăm de la 25 la sută până la 30 la sută, iar in alte județe avem până la 8 sau 10 la sută, copii naturali. In Anglia, Spania, Italia, Olanda, Elveția, dar mai ales în Serbia, și Bulgaria, numărul copiilor naturali este mic, abia de 1 la sută. In aceste din urmă, țări vecine, actele stării civile se țin de preoți, cari ’și fac datoria de a cununa întâi pe părinți, legitimând astfel copiii născuți în concubinagitt *). Găsim un pericol pentru viitorul țarei noastre, când anual se aruncă în valurile vieței, peste douăzeci de mii . de ființe inocente, născute fără să aibă legimitatea nașterea lor, copii lăsați în voia întâmplării, fără nici o afecțiune, sprijin și educațiune părintească. Asemenea copii, crescuți fără iubirea familiei, vor ajunge adulți neavând nici iubirea de patrie. Un copil bastard, fără nici un drept în societate, de ce ar avea datorii către familia sa vitregă, și către țară, care nu l’au protejat prin legile sale. Acești copii n’au nici un drept la moștenirea părinților și nici n au dreptul macar să le poarte numele! Numai unele concepțiuni egoiste de domeniul boalelor mentale, se poate atribui refusul de a da un nume de familie unei creaturi umane. Pare că un nume terminat în „ianu“ în ,,idi“ în ,,scu“ în „viel“ in „ain“, sau altă silabă ar strica blazoanele societățeî noastre moderne. E analogie în fapta criminală a femeei părăsite, care de desperare ’și omoară noul născut și inconștiența talului, care refuză a da măcar un nume, copilului său. Căci ce avem și ce nume ilustre poartă cei 14.000 săteni și 6000 orășeni, carî in fiecare an nu’și iau’numele copiilor lor? *) Ministerul Domeniilor, mișcarea populației României, pe 1898199, de Ioan Scărlătescu, șeful biuroului statistic al mișcării populației. 5 bani In România.—10 bani în străinătate REDACȚIA ȘI AOMim,WW^ — l. Strada Brezoianu iWsBS$>e;jll Din copiii din flori es adesea șefii de bande și răsvrătiții. Interesul țării este suprem și Statul este dator să se interpuie familiilor neprevăzătoare, creând clasa copiilor naturali in actele stării civile. La naștere și la moarte suntem toti egali. Precum la actele de moarte nu se scrie felul boalei, dacă a murit cineva in pușcărie, omorît sau de accident; tot asemenea socotim că actele stării civile, menționând nașterea unui copil, nu trebue să-l stigmatizeze cu numele de copil natural. Ca insultă, i se spune in față „copil natural“ de câte ori e nevoit să-șî arate actul său de naștere, fie când intră in școală, în armată, când se căsătorește, sau de câte ori vrea să-și probeze identitatea sa. Mai departe, la câte, nenorociri, nu se poate expune o familie dacă secretarul comunei rurale, sau copistul la orașe, din greșală, din necunoașterea termenilor juridici sau din rea voință, scrie pe noul născut, în registrele state civile, ca copil natural in loc de copil legitim? Lucrul nu se poate întâmpla? Și, în acest caz in mâna cui stă soarta înscriere, unui copil, ca copil legitim sau natural ? Gestiunea copiilor naturali este complexă. In găsirea unei soluțiuni echitabile, legiuitorii să aibă în vedere nu numai interesele restrânse ale familiilor, ci și ale statului, care are datoria a da tuturor fiilor țarei aceiași protecțiune legală, și a le garanta posibilitatea unei aceliași educațiuni civice, pentru prosperitatea patriei. Interesele familiilor se contopesc in moralitate și legitimarea copiilor născuți. In astă privință, codicile civil german înseamnă un pas însemnat în resolvarea problemei copiilor naturali și a intervențiunei statului in favoarea lor, față de disponable codurilor civile din celelalte țări. Dar, mă opresc, această cestiune fiind mai mult de ordine juridică și nu medicală. Dp. Negrescu, R.Sărat. TJJV JP 12 O V XCHIB 5 ZI Mândria învățatului nu e nimic pe lângă mindria ignorantului. I mTdTn IIIMíí Nevoia de pământ.— Ajutorul Statului.—Emigrarea basarabenilor în Siberia.— Recolta țăranilor și recolta proprietarilor.— Plata muncilor. — Neliniștirea populației. — Pogromul din Odessa.— Material pentru bombe în Chișinău.—Mișcarea națională.— Pentru cultura națională in DumA Chisinau 20 iulie. In multe părți ale țării se simte mare nevoe de pământ. Locuitorii își vind puținul avut ce-l an și înșelați de nădejdea unui trai mai bun, pleacă familii întregi în Siberia, în regiunea uzurică, unde mai sunt porțiuni întinse de pământ. Care poate să fie soarta acestor nenorociți țărani moldoveni și-o poate închipui orîși cine. In mijlocul deșerturilor și a populațiunilor sălbatice, neștiind limba și neavând ajutorul indispensabil , capitalul, moldovenii își cheltuesc slabele economii și ajung repede în sapă de lemn. Mulți se întorc, căci cine poate să trăiască fericit departe de pământul său natal ? Statul a luat oareșîcare măsuri ca să preîntîmpine nevoile sătenilor lipsiți de pământ punând la cale vinderea de pământ de-al său la țărani, în rate îndelungate dar, oare ajunge pământ pentru toți nevoiașii? Pe de altă parte, arenzile devin în fiecare an mai scumpe, căci vin speculatori străini și cumpără pământurile cele mai bune. Dacă toate pământurile mănăstirești s’ar da în arendă numai la țărani, îrică nu s’ar satisface decât o parte din cereri. Anul acesta, recolta prin excepțiune este mai bună pe moșiile țărănești decât pe cele proprietarești. Aceasta din pricină că semănăturile timpurii de pe moșiile proprietărești au avut să sufere mult din cauza secetei din primăvară. Pe când semănăturile țărănești puse ca de obiceiu mai târziu, s’au conservat mai bine. In general, întinderea culture e în anul acesta mai mică decât anii trecuți, iarăși din cauza secetei de astă primăvară. ... Plata brațelor de muncă a fost anul acesta mult mai scăzută decât în anii trecuți. Un lucrător de mijloc a primit 50 copeice pe zi, adică ca la 1 leu 30 b, pe când alta dărî lua 2 lei pe zi și mai mult. Prețurile au scăzut din cauza concurenței brațelor venite din guvernămintele Podoliei și Hersonului, unde nefiind recoltă bună, au rămas disponibile multe brațe. Ultimele tulburări din Odessa au cauzat între populațiunea din oraș neliniște, existând temeri să nu treacă mișcarea ,și la Chișinău. Turburările din Odessa au pornit ca de obiceiü din Suburbia Moldovanca, unde stau mulți mahalagii, oameni de condițiune rele și huligani. Pe la prînz, mai mulți tineri eșind din suburbie începură să atace lumea pe stradă, născând o mare panică între locuitori. Negustorii se grăbiră să lase obloanele de la uși și ferestre. Câțiva din ceata turburătorilor ajungând in strada Prohorowska, traseră mai multe focuri de revolver în vagonul de tramvai care trecea, dar fără să rănească pe nimeni. Lumea din tramvai începu să țipe și câțiva o rupseră la fugă. Pe str. Costețea, huliganii se repezeau la trecători, atacându-i cu bastoane și boxuri. Mai mulți soldați trecând pe acolo și căutând să oprească pe turburători, aceștia răniră pe un soldat ce fu dus la spitalul evreesc. In timpul acesta, împușcăturile și atacurile continuară în mai multe părți ale orașului. La urmă intervenind poliția d’abea putu să gonească pe turburători arestând pe câțiva dint’unșii. La mai multe magazine s’a spart geamurile. Un prieten al nostru, student la universitatea din Odessa, trecând întâmplător pe acolo, d’abia a scăpat să nu fie împușcat de huligani. El scrie că acest pogrom a fost însărcinat ca să se facă presiune asupra evreilor și progresiștilor pentru a-i opri ca să ia parte la campania electorală. . Mare senzație a făcut în oraș găsirea în casa lui Schwartzman de pe strada Pușkinskaia, de material explosibil, ce era hotărit pentru fabricarea de bombe. In casa sus zisă slujea, un oarecare Braverman, pe care nimenea nu-l bănuia, dar la care se intâlneau persoane tainice. Poliția făcând nu demult, o descindere nocturnă a găsit în soba odăei lui Braverman peste 80 pachete de material explosibil și mai multe patroane. Tot materialul a fost distrus afară din oraș. Explozia a fost așa de puternică încât mai toate geamurile de prin împrejurimi s’au spart și detunătura s’a auzit în tot orașul. Mișcarea națională din Basarabia nu a încetat, cum se bucurau reacționarii din tabăra adevăraților ruși sau huligani, din care fac parte și moldovenii. Mișcarea ce e drept merge încet dar ea odată născută, nu va mai putea fi înăbușită. Nevoia de a ceti cărți românești se simte realmente în Basarabia, desigur că deocamdată în acele cercuri care au fost pătrunse de curentul autonomist. Mai ales în sudul Basarabiei unde amintirea despre cultura română este încă vie, se simte mare nevoe de cărți și publicații românești. Toți regretă aci disparițiunea „Basarabiei“ cffa făcea o propagandă așa de puternică pentru drepturile vechi moldovenești. „De sine stăpânirea de sub țarul Alexandru I și școli moldovenești“ a rămas deviza tineretului inimos și cult care speră că odată cu introducerea libertăței în Rusia, să vie și pentru patria lor mai îngustă, vremuri mai bune. . Până atunci inteligența moldovenească nu doarme. Se ocupă, caută să citească românește, să studieze trecutul Basarabiei de unde au izvorit atâțea eroi și oameni ai cărților. Multă mulțumire a produs printre moldoveni abecedarul. d-lui Braga, primul abecedar moldovenesc făcut de un om cunoscător al fire și uimbei moldovenești. Această carte corespunde la o nevoe simțitoare, este ca o pâine intelectuală. Se pregătesc și alte cărți de către oameni din inteligența basarabeană și în primul rînd o carte de citire potrivită pentru popor. Toate aceste nevoi, ar trebui cercetate de societatea pentru cultura moldovenească în fruntea căreia se află buni moldoveni și oameni de inimă. Din nenorocire curagiul lor nu este la înălțimea inimei. Ei se tot tem ca nu cumva să supere cu ceva „pe cei de sus“ cu toate că acțiunea societăței este autorizată și absolut legală. Printre gruparea națională moldovenească se face propagandă ca să se ceară candidaților în viitoarea Dumă, ca să ridice glasul pentru școli moldovenești, fiind-că amim s’au convins nu numai moldovenii dar și rușii mai cu cap că fără școală în limba maternă, poporul moldovean va rămâne cel mai din urmă din toți, nefiind bun decât să păzească porcii, el care a dat omenire pe mitropolitul Movilă, fundatorul academiei duhovnicești din Kiev, pe renumitul călător și trimes al lui Petru cel Mare, pe Antioh Cantemir, unul din fondatorii literaturei rusești și alții. Cu cât ar fi mai bogat și mai destoinic poporul moldovenesc dacă ar avea școala sa, așa cum, o au rușii, evreii, armenii, nemții, elvețienii, bulgarii până și turcii din Basarabia... _______Coresp. BIBLIOTECILE POPULARE Ca unul ce în decurs de câțiva ani am fregventat mai multe biblioteci populare din Italia, am citit cu tot interesul cele două articole din ziarul d-voastre și am speranța, ca și mulți alții, că chestiunea aceasta fiind pusă pe tapet de un ziar atât de popular și ras* pândit ca „Universul“, va aduce sau cel puțin va stimula în de-ajuns începerea mișcare* in această direcție. Desigur că bibliotecile populare sunt unul din stâlpii unei națiuni, unul popor; nu toată lumea urcă scările universităților, dar toată ar trebui să urce pe acelea ale bibliotecilor populare, universități libere și in care oricine iși poate alege cursul ce-i place, în care orîcine ’șî va desvolta cunoștințele în direcțiunea ce-i convine. Am văzut in străinătate și am stat seri întregi la aceiași masă cu lucrători de prin fabrici diverse, cu funcționari comerciali, alături de studenți și profesori universitari, cu oameni din clase înalte cu titluri de noblețe, fiecare cufundat în noianul științei ce -și alesese. Școlarul citea istoria patriei alături de ilustrul Mommsen care 3 ani de-a rindul făcu cercetările sale după documentele din Biblioteca populară comunală din Bologna. Bibliotecile populare din Borna, Firenze, Bologna, Farino, Venezia etc. etc., dar contingentul cel mai mare de cercetători iluștri chiar de prin alte State. Desigur că noi nu aspirăm ca bibliotecile noastre populare să atragă străinătatea, însă la noi în țară ar putea atrage poporul care chiar in pătura socială cu o cultură mai de seamă, nu cunoaște decât puțini din literatura noastră națională, rari sunt aceia care cunosc mulți din scriitorii, literații și oamenii noștri de știință și aceasta pentru că nu le-au putut avea scrierile la îndemână. Bibliotecile noastre populare ar putea procura la început scrieri de ale autorilor români, apoi opere streine traduse și în fine opere în limbi streine. Abonamente la reviste periodice ar fi de mare folos. Tot începutul este greu: înființarea bibliotecilor populare ar fi insă o problemă nu prea greu de resolvit, și cum s’a arătat în precedentele articole ale „Universului“ ele ar fi de o importanță Capitală. Rezolvarea acestei cestiuni, ori mai bine zis începerea ei stă, nu în mâna directă a Statului nici a comunei care ar trebui să recurgă tot la oameni competenți în materie și cheltuelile ar fi mai mari. Chestiunea stă direct în mâna Casei școalelor. _ In multe orașe din țară avem gimnazii ori licee, ...Aproape pe lângă fiecare există câte o mică bibliotecă care însă nefiind aranjată, neavînd un conducător, un clasificator al celor 2—3 sute de volume, este greu accesibilă chiar profesorilor. _ Dacă fiecare liceu or ginmarziu ar aranja această bibliotecă făcând un catalog de cărțile posedate și în urma schimbului de cataloage gimnaziile ori liceele și-ar dona unele altora numerile duble din cărțile existente, începutul ar fi deja făcut , însă trebuește încurajat, ajutat-Cea mai bună soluțiune ar fi: să cumpere Casa școalelor, după alegerea unei comisiuni, pe fiecare an, un număr oarecare da opere începând cu ale autorilor români și să le distribue bibliotecilor liceelor care astfel ar deveni biblioteci populare. Afară de plata bibliotecarului care în toate cazurile poate fi secretarul liceului ori gimnaziului respectiv, afară de cumpărarea cărților, n’ar fi multe eltelteieți, căci iluminatul și încălzitul n’ar costa mult. O încăpere pentru a servi de sală de lectură, în cea mai mare parte din gimnazii și licee există, cu puțină bună-voință din partea directorului. Să ne închipuim că cărțile cumpărate în fiecare an ar fi pentru fiecare bibliotecă 100. Își, leafa secretarului care ar fi și bibliotecar, s’ar mări cu 40 lei lunar (anual 480 lei), iluminatul 40 lei lunar (120 anual), iar încălzitul 200 lei anual, am avea un total de cheltueli anual pentru fiecare bibliotecă de 1TO0 lei, notând că numărul volumelor ar crește mereu, și zicem chiar 2000 lei și totuși nu s’ar atinge întru nimic venitul Casei școalelor. . Știm că creiarea taxelor școlare la gimnasii și licee este de curând înființată. Fiecare gimnaziu și liceu încasează sume ce trec cu mult peste 2000 lei. Bunăoară taxele de frecvență pa acest an școlar In gimnaziul local 1 au întrecut suma de 5000 lei și un un FATAL ItIARE ROMAN DRAMATIC de huisa Ssreâo PARTEA la Testamentul mătușei Lavinian. Intra aceasta Donna Sabina fu neînduplecată; ea vroia să aștepte, și așteptă chiar, toată noaptea venirea lui Sandro al ei; dar dimineața sosi, și atunci, zdrobită, sleită de îndeluunga-i durere, ea nu mai putu sa se stăpânească și fu transportată, aproape în delir, pe pat, de către cameristă. Claudio Adriani se întoarse la palat dimineața, și el de-asemenea întrucâtva descurajat; el spuse că umblase toată noaptea Ia sfârința de-a da de urmele Teresei, dar ea părea într'adevăr ca intrată sub pămint, și intendentul mărturisi incet, celorl alțî servitori că începea să se ’ndoiască de rezultatul cercetărilor sale. Aceste cuvinte spulberară orice speranță numeroșilor membri ai familiei ducelui Severini. Adriani era un fel de oracol pentru el; don Fabio nu se amesteca de obiceiü în nici o afacere privitoare la administrația internă a casei, toate cădeau în sarcina intendentului, care avea renumele unui om cinstit și conștiincios. El nu iera in serviciul ducelui decât abia de vre-o patru cinci ani, dar urmase in această funcțiune fratelui său Cornelio Adriani, care servise nobila familie timp de patruzeci de ani, și se spunea că contribuise, pe vremea ducelui Annibale, pentru a face să figureze cu pompă familia Severini, a cărei avere se afla într’o stare cu totul alta deci înfloritoare. Claudio Adriani era un om de vre-o șease-zeci de ani, înalt și cu o înfățișare severă ; el era însă complezența personificată pentru toți membrii familiei.Severini, și același duce Fabio, atât de aspru cu inferiorii săi, avea pentru el un fel de considerație. Ceea ce era mai curios e că el aparținea tocmai acelei vechi familii a Adrianilor, pe care tradiția o arăta ca adversara Severinilor la Montano, cu toată enorma depărtare între condițiile lor, •—familie din sinul , căreia ieșise ucigașul unuia, din acești feudali insolenți și puternici.Dar ucigașul și ucisul trăiseră in timpurile evului mediu, și apoi tragedia era ea oare reală? La Montano nu mai exista nici un membru al familiei Adriani ; cei din urmă scoborători ai familiei erau tocmai Cornelie și Claudio, și devotamentul dor către stăpâni, care iî considerau mai mult ca prieteni decât ca slujbași ai lor, era bine cunoscut. De aceea, când cei ai casei auziră pe ministru indoindu-se de probabilitatea de a regăsi pe copii, eî începură in curând să despereze, și se apucară să facă cele mai extravagante comentarii asupra acestui fapt atât de neauzit și de misterios. Donna Sabina zăcea în patul el, în prada unor friguri strașnice ; dimineața trecea și nimenea ,nu îndrăznise încă să ducă fatala știre părintelui Severini. Adriani își luă, în cele din urmă, inima în dinți, și se duse la mănăstirea iezuiților. La auzul dureroasei întâmplări, don Andrea rămase ca trăznit. Adriani ii expuse cu modestie-ceea ce făcuse până acuma pentru regăsirea copilului; iezuitul îl dojeni cu asprime pentru că nu l’a înștiințat numai decât și se puse imediat și el în mișcare, in speranța de a putea descoperi ceva. Așa, el expedie numaidecât o telegramă către duce, care sosi plin de furie la Roma ; dar, oricâte mijloace se încercară apoi, nimenea nu putea să descopere nici pe guvernantă, nici pe copilîntâmplarea aceasta misterioasă se răspândi in Roma din gură in gură. Partidul clerical acuza, firește, noua ordine de lucruri, de aceste întâmplări excesive, și liberalii, la rândul lor, șopteau că toată această afacere era o născocire, o comedie jucată de popi. Ce folos putea să iasă pentru familia Severini: dintr'o asemenea minciună, nimenea nu putea s-o ghicească, dar lumea o considera ca un artificiu supra fin de luptă. Ura partidelor merge departe în anumite momente și acele cari se agitau atunci la Roma erau turbate și greu de înfrânat. Zile amare se scurgeau între acestea la palatul Severini. La început, atât don Andrea cât și ducele nu se ocupară de altceva decât de cercetările din afară pentru regăsirea copilului ; dar când speranțele scăzură din zi în zi, când nu știură intr’adevăr ce să mai facă, gândul de-a pedepsi pe vinovați și pe aceia care contribuiseră la ieșirea din casă a copilului, iî readuse pe amîndoi spre donna Sabina. Don Fabio, n’o vizitase de loc de la sosirea sa la Roma , auzind că zăcea bolnavă, in primele momente nu se mai ocupă de ea. Pe măsură însă ce se micșorau speranțele de a regăsi copilul, el simți crescând furia sa contra mamei. Dar, in momentul când era tocmai să pună piciorul în odaea ei, el se întâlni la ușă cu unchiul don Andrea. Acesta venise de asemenea cu intenția de a o dojeni pentru neprevederea sa, dar la vederea jalnicei stări a nenorocitei ducese, și când o auzi pronunțând cu un glas sfâșietor, aceste desperate cuvinte : — Fieți-vă milă, spuneți’mî cine a ucis pe copilașul meu ! iezuitul însuși nu mai avu curajul de a-’î adresa un reproș, și se hotăra să se retragă. Intâlnindu-se cu ducele, îl opri apucându’l de mână, și ’l zise: — Don Fabio, ești iritat, nu te du acuma la donna Sabina. — Dânsa e cea mai vinovată ! exclamă ducele, și’î drept ca să’și dea socoteală de greșala sa. — Ai ucide-o, nu trebue s’o vezi acuma, ți-o interzic. . Don Andrea rosti aceste cuvinte cu un ton aspru. El avea totdeauna o mare autoritate asupra nepotului său, care, insolent și brutal cu cei slabi și timizi, nu îndrăznea de obicei și se revolte împotriva acelora care erau moralicește sau fizicește mai lari ca dânsul. El se supuse deci, pentru moment, dorinților părintelui Andrea, chibzuind însă in sinea lui mijlocul de-a se răzbuna, mai tirziu, pentru imprudența soției sale. Don Fabio, odată cu scurgerea anilor, se schimbase. In copilăria nu fusese eduent de călugării iezuiți, care îl "învățăm limba latină, istoria sacripectul pentru puterile constituite, complecta supunere la voințție Bisericei, ura pentru revoluții, și gloria acelora pe cari avea să-o moșteniască. (Va urma)