Universul, octombrie 1909 (Anul 27, nr. 269-299)
1909-10-28 / nr. 296
< A Y Y I ANUL XXVI—No. 296—Miercuri 28 Octombrie 1909. Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Membri ai familiei regale a Greciei—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1909 Ortodox Mărfi, 27 Octombrie. — Sf. Dumitru Basarabov și Nestor: Catolic Marți, 9 Noembrie. — Theodor: Răsăritul soarelui 7.07. Apusul 4.54. București, .27 Octombrie. Școala și practica Discuțiunea asupra chestiei absolvenților școalelor de comerț continuă în cercurile noastre comerciale și industriale și ecoul acestei discuțiuni ajunge în noi prin scrisorile ce primim la redacție. Vom mai spicui pentru astăzi următoarele, din două scrisori interesante. Intr’una din ele, semnată F. Filip, se face observațiunea că lucrul de căpetenie in comerț nu e contabilitatea, care la urma urmei se poate învăța lesne, ci corespondența. Comerțul nostru e foarte legat cu străinătatea și are deci nevoie de oameni cari să cunoască bine cel puțin limba germană, dacă nu două trei limbi, și să poată coresponda în el?. Absolvenții, noștri, zice autorul scrisorii, sunt slabi în limbi străine. «Cu ocaziunea ședere! mele In Londra, zice d-sa, am avut ocaziune a mă întâlni cu absolvenți ai școalelor Comerciale din Germania, cari sunt trimiși de părinții lor, bineînțeles oameni cu avere, spre a intra chiar fără plată (voluntari) in birouri comerciale pentru a face practica de limbă engleză. «Veți găsi și în Viena la mai mulți comercianți absolvenți de ai Academiei făcând practică și salariați cu 50—70 coroane pe lună și cu cari se servesc patronii la facerea facturilor, la copiatul scrisorilor, la scrisul adreselor și la facerea pachetelor poștale pentru provincie». Intr’o altă scrisoare, primită din Chitila, dela d. <_t. I. 1aboianu-Droc, chimist industrial, se discută deosebirea dintre școală și practică. învățământul comercial e absolut necesar și întotdeauna va fi superior un absolvent al școalei, când va fi făcut practică, unuia care n’are școală. «Intr’adevăr, sunt oameni în industrie, de mult timp, fără știință de carte, cari fac lucrul în mod mecanic fără să-și dea socoteală de ce fac așa și nu altfel, și dacă ar intra întru altă industrie similară, însă cu aparate diferite, cu siguranță că n’ar mai ști nimic. «Nu tot ,astfel s’ar întâmpla unui om cu studii. «Apoi pentru numele lui Dumnezeu, cum vreți să știe absolvenții școalelor comerciale lucrările de biurou, când nu-î primiți să lucreze ? Cum vreți să învățați înotatul dând din mâini in aer și fără să vă băgați în apă? «Pe mine, dacă nu mar fi trimes școala din străinătate, unde mi-am făcut, studiile industriale, să fac și practică într-o fabrică tot streina, n’aș fi știut niciodată lucrările industriale. «Să-mi permiteți să vă spun un amănunt. Când m’am prezentat directorului fabricei, spunându-i că eu sunt chimistul recomandat, a stat la îndoială, ca să mă primească sau nu, când i-am adăugat că pentru prima oară intru în fabrică. «Rezultatul final a fost că, la sfârșitul lunei am fost plătit tot așa de mult ca colegul meu belgian, care se găsea în fabrică de 8 ani. «Prin urmare acel director, belgian și el, n’a așteptat ca să trec prin toate treptele ierarhice, ci m’a plătit după merit. «Termin scrisoarea conchizând că directorii instituțiilor comerciale și industriale să aibă mai multă bună-voință față de absolvenții școalelor comerciale și să-i primească, fiind siguri că au să fie tot așa de mulțumiți de serviciile lorca de acelea ale streinilor fără studii». mm este întrevederea de la Esc a C.Scip Nicole II s’a întors la Livadia după ce a petrecut cu regele Italiei trei zile în castelul de la Racconigi. Nu vom insista nici asupra extraordinarelor măsuri polițienești luate spre a apăra viața țarului, nici asupra protestărilor ce vizita lui a stîrnit în anume straturi ale societăței italiene ne vom opri însă asupra semnificațiunei întrevedere de la Racconigi și asupra comentariilor ce ea le-a provocat în lumea diplomatică. Este netăgăduit că această întrevedere are o mare semnificațiune politică. Totul o dovedește, o dovedește faptul că Țarul nu a amînat călătoria sa, cu toate că starea împărătesei îi inspira serioase îngrijiri, o dovedește ocolul ce ostentativ l-a făcut în scopul de a nu trece prin Austro-Ungaria, o dovedește întrevederea ce a avut-o cu d. Pichon imediat după plecarea sa din Racconigi și o dovedește în sfîrșit toată atitudinea presei oficioase rusești care nu s’a sfiit să facă din primul moment un mare zgomot în jurul acestei vizite. Ni se pare chiar că d. Iswolsky, în setea lui de succese diplomatice și cu pornirile sale firești spre reclamă, a mers până a da intrevederei din Racconigi o semnificație mai mare decât aceea pe care o are în realitate. El a căutat s’o prezinte opiniei publice universale ca începutul desmembrărei triplei alianțe. Nota este exagerată. Evident că intenția Rusiei a fost să slăbească încă mai tare legăturile. ce împreună Puterile din tripla alianță și fără îndoială că vizita de la Racconigi va contribui la aceasta. Dar de acolo și până la iscălirea sentinței de moarte a triplei alianțe mai este oarecare distanță. Adevăratul înțeles al acestei întrevederi e altul. Rusia, pe lângă alianța ei cu Franța, care constitue temelia politicei ei externe, a căutat in cele 2 puncte ale lumei, unde are de apărat interese speciale și anume în Extremul Orient și în Orientul Europei, să-și asigure, prin deosebite înțelegeri, baze de operațiuni cât se poate de puternice. Pentru Extremul Orient a încheiat acum în urmă, după numeroase greutăți, o însemnată înțelegere cu Anglia, iar pentru Orient a stabilit încă de la 1897, la Myerstegg, o înțelegere cu Austria. In urma proclamărea regimului constituțional din Turcia și după anexarea definitivă a Bosniei și a Herzegovinai de către Austro-Ungaria, înțelegerea de la Myerstegg a căzut de ln sine și Rusia s-a găsit de odată cu baza ei de operațiuni din Orient cu desăvârșire descoperită. Era deci firesc ca ea să caute a înlocui acolo înțelegerea pe care o avusese și clip care eșua într’un chip atât de puțin satisfăcător pentru interesele și pentru ambițiunile ei, printr’o altă înțelegere. Ori, din toate Puterile cari prin situația lor erau în măsură să exercite o acțiune directă asupra afacerilor din Orient, nu rămânea decât una singură, căreia Rusia i se putea adresa și anume Italia, iar diplomației rusești îi convenea cu atât mai bine să se adreseze tocmai Italiei, cu cât raporturile dintre Italia și Austria erau de câțiva ani, dacă nu la dreptul vorbind încordate, dar în orice caz încărcate de multe susceptibilități, așa încât o asemenea acțiune a Rusiei trebuia fatal să îngreuneze încă situația Austro-Ungariei față de Italia și în genere raporturile dintre factorii triplei alianțe. Era aci un prilej de răzbunare înpotriva atitudine! ce cabinetul din Vioria avusese în Ultimă criză orientală față de Rusia și perspectiva unei asemeni răzbunări nu putea să nu fie seducătoare pentru conducătorii diplomației moscovite. De asemenea și Italia, ea are față de Austria în genere și în deosebi fată de tendințele de acaparare în Orient care caracterizează diplomația contelui de Aehrenthal cuvinte prea serioase de nemulțumire și de îngrijire, ca să fi fost îngăduit să treacă peste propunerile de înțelegere ce Rusia i le făcea cu privire la interesele lor comune în acea parte a lumei. Nu trebue să uităm într’adevăr că Italia are în Balcani și interese și ambițiuni și că atât aceste interese cât și aceste ambițiuni, dacă nu sunt toate legitime, sunt toate deo potrivă de însemnare pentru dînsa, așa încât ea nu putea, fără să-și pricinuiască o mare pagubă, să nu încerce a pune o stavilă influenței ce diplomația austriacă tinde să câștige în peninsula balcanică. Bineînțeles că toată această situațiune nu e de natură să întărească tripla alianță, că provoacă la Viena nemulțumiri vădite și la Berlin o crescândă îngrijorare; dar ea nu este îndestulătoare pentru a determina, așa precum d. Iswolsky o insinuiază, o schimbare radicală în politica externă a regatului italian. Știm de mult că există o contrazicere între diplomația oficială a Statului și între simțimintele poporului italian . Avem convingerea că acest antagonism nu va putea dăinui și că Italia va trebui, mai curând sari mai tîrziu, să pun de acord simțimintele cu politica ei externă, dar socotim că ar fi pripit să luăm întrevederea de la Racconigi drept semnalul acestei nouă îndrumări diplomatice: întrevederea dintre Nicolae II și Victor Emanuel, constitue mai mult o tentativă a Rusiei de a deslipi Italia de tripla alianță, o tentativă pe care Italia a primit-o cu oarecare complezență, dar cu o complezență care nu poate fi încă asemuită cu o despărțire formală de vechile și oficialele ei aliate. I. G. D. 11101 PARIZIANA de LED CLARETZE Trei evenimente de seamă în ultimele cincisprezece zile : afacerea Ferrer, sborul lui Lambert și redeschiderea Camerelor. Parlamentul și-a reluat lucrările cu o liniște neobișnuită. Deputați și senatori s-au întâmpinat cu o cumenie mișcătoare, înțelegându-se cu guvernul asupra interpelărilor, schimbând vederi fără injurii și arătând o grabă nepomenită de a începe lucrul cel mai urgent: stabilirea bugetului. S’ar zice că acești reprezentanți au fost cumințiți prin contactul cu alegătorii lor cari*, poate le-au exprimat dorința de a’î vedea lucrând așa ca să merite sau să’și ierte cel cinsprezece mii de franci ce și-au votat. N’are să dureze prea mult starea aceasta, dar e totuși un câștig. Senatorii au făcut primirea cuvenită încercărilor de interpelare asupra afacerei Ferrer. Nu avem, în Franța, calitatea de a ne amesteca în actele guvernului spaniol. Partidul socialist, în Franța și aiurea, n’a fost de părerea aceasta și în două rânduri, la Paris, a manifestat în două chipuri cu totul diferite. Dacă ai fi trecut. Miercuri 13 Oct. (st. n.) pe bulevardul des Villières, pe la miezul nopței, fără să fi fost prevenit, te-am fi întrebat dacă n’a trecut pe acolo un ciclon. Băncile, chioșcurile, felinarile, erau dărâmate și resturi de jerate, fumegau într’un sbor de scântei. Socialiștii nu sunt răspunzători, la dreptul vorbind, de aceste stricăciuni, ci două sute de țipași, totdauna gata să „opereze“ de care se prezintă ocazia, ca să pescuiască în apă turbure. Dacă magazinele Compluarului de Scont din acel cartier ar fi avut obloane mai puțin solide, ar fi fost prădate, ceea ce nu ar fi fost un omagiu direct memoriei lui Ferrer. Ceva nou s’a produs aci cu acest prilej : marea manifestație pașnică, sub formă de cortegiu, după moda englezească. Așa a fost Duminică, 17) Afară de episodul preotului ghiontun, totul s’a petrecut in liniște. Nu mă prea încred însă. Soiul acesta de mari cortegii se practică la Londra fără neajunsuri, pentru că e făcut de anglo-saxoni, oameni liniștiți și cu sânge rece. La noi, manifestantul are mintea înflăcărată și, e de ajuns un incident cât de mic ca să ducă o asemenea mulțime la paroxismul furiei. O mulțime pariziană e esențial inflamabilă. Și apoi, când revoluționarii vor fi luat astfel obiceiul de a se aduna, a se grupa, a se număra, a se înregimenta, e de temut să nu profite de o dată de siguranța ce ar fi creat, pentru ca, într’o bună zi, fără cuvânt de ordin, să se răzvrătească și să se agite in lipsa forțelor militare,ce vor fi ajuns a fi considerate ca nefolositoare. Asemenea manifestații au la noi primejdia de a fi niște prealabile repetiții ale răscoalei. S’ar putea spune că în Franța, nici o dată nu fusese atât de iubit Ferrer, ca după ce a murit. Abia era cunoscut. Nimeni nu se ocupa de el. Cunoșteam pe una din fiicele lui, care era cunoscută la teatre, d-ra Fáz Ferrer, o oacheșe foarte frumoasă, care a făcut o carieră modestă. Știam foarte vag că tatăl său era ceva in Spania, unul din șefii partidului înaintat, dar previziunile noastre se opreau aci și nu suntem documentați asupra- decât după toate articolele de ziar consacrate memoriei lui. Toți oamenii de bun simț, în tot cazul, deplâng că acest eveniment, deja foarte trist, a mai fost agravat pentru noi prin moartea unui brav guard,și prin numeroasele răni primite de gardiști. Puțin a lipsit ca atât de simpaticul nostru prefect să fie ucis pe loc. De multă vreme Parisul nu mai avusese un asemenea prefect. Are o îndrăzneală care i-a asigurat cea mai frumoasă popularitate și cea mai îndreptățită. E totdeauna în primul rând la incendii sau la tulburări. E un brav și era gata să devină un erou și un martir. L-am văzut la trei zile după focul de revolver care i-a pârlit sprinceana. Prezida banchetul anual al concursului Lepine, un concurs in care sunt răsplătite toate micile invenții folositoare. Vă închipuiți ce ovații i s’au făcut, de cum a intrat, o merită. in Franța, in țara lui Cyrano de Bergerac, bravura place. Și tot pentru aceasta a fost aclamat contele de Lambert, care, lăsând, de-o parte pista de la Port Aviation, și-a făcut mica lui plimbare circulară: Juvisy-Turnul Eiffel și înapoi. Trebue ca cineva să fi văzut zborurile de la Bétheny și de la Juvisy, pentru ca să înțeleagă ce îndrăzneală reprezintă un asemenea raid, ce energii, ce prezență de spirit, ce sânge rece, ce rar caracter cerea. Quinzena de aviație de la Port Aviatini a fost pasionantă. Ea nu mi-a dat încrederea în viitorul aviației, atâta vreme cât va fi aceea ce este. un sport primejdios, de hazard : Acesta e cuvântul, căci aviatorul pune la discreția hazardului, care se traduce aci printr’o stricăciune a motorului. Am văzut sburând pe Blériot, pe Latham. Paulhan, Lambert, Gobron , sunt legiune și sunt admirabili. Îndeplinesc nemaiauzita faptă de a’șî bate joc de legile greutății cari ne leagă de pământ și de a se duce să bea din nori înainte de a ploua. Nu ’i admiri undeajuns. Dar privindu’i, ai veșnica teamă : dacă s’ar opri motorul? Aci nu mai e nimic de făcut și curajul nu mai ajunge. O stricăciune? și este o greutate de 200 kgf. care cade la pământ. Când Lambert zbura la 500 metri deasupra Parisului, nu putu să fi deranjat motorul și aviatorul era mort. Imî închipuesc pe sălbaticii primitivi când au văzut pe întâiul om aventurându-se pe suprafața apei pe un trunchiu de copac. In ciuda lui Horațiu și a lui ferreum pactus, unde era primejdia ? Sălbaticii știau să înoate. Dar in aer ? E nevoe de o îndrăzneală puțin obișnuită ca să se aventureze cineva și fiecare zbor e o primejdie de moarte. Nu văd încă pe pașnicul burghez care să’șî cumpere locuri pentru aeroplanul Parisoddans. Se va găsi oare garanția într’un motor de ajutor sau în vre-o altă mașină? O va spune viitorul. Până atunci a fost un spectacol surprinzător acela al parcului de la Juvisy, cu baracele lui, cu cei cincizeci de mii de spectatori, cu miile de automobile garate într’un câmp. Cine a văzut priveliștea asta nu o va uita și a văzut desigur spectacolul cel mai fantastic al timpului modern, mii de inși venind in automobile să vadă cinci sau șase oameni sburând în văzduh în acelaș timp, ca un stol de potârnichi. Renan avea dreptate când spunea: — Copiii noștri vor vedea lucruri extraordinare ! Când s’a răspândit zvonul în Paris că un aparat tip Wright evolua d’asupra Turnului Eiffel, eram la Majestic-Hôtel, în vizită la Rostand, care își repetă pe Chantecler. El suferă foarte mult de ardoarea cu care T.urmăresc reporterii, fotografii, cinematografii. E cazualul gloriei. Cum mă aflam in vestibul, o pereche engleză era in vie conversație cu gerantul. Vroiau să le fie arătat Rostand și ofereau un bacșiș bun. Și gerantul se silea să-l facă a înțelege Că vederea lui Rostand nu era pe tabloul consumațiilor. Ceilalți însă nu vroiau să știe de nimic și trebue să fi plecat foarte nemulțumiți de un stabiliment în care cineva nu-și poate oferi exhibiția curiozităților ce conține. Chantecler ar face bine să vină, căci sezonul teatral e slab. Nimic prin teatrele mari și numai câteva bucăți fine prin teatrele „â eőte“, Teatrul Artelor, Comedia Regală, dibacta condusă de Lyon Caen și teatrul Michel, unde Michel Mortier ne-a dat aleasa surpriză de a vedea jucându-se fin comedia de către doui artiști cari fuseseră până acum stele de café-concert, Ariette Dorgése și faimosul Palin, care a părăsit pantalonul roșu și batista cu pătrate, ca să întrupeze un pictor ajuns, membru al Institutului. A avut un tact, o rezervă ce nici nu i se bănuia. 1 * Parisul e încântător în acest sfârșit de Octombrie. E frumos ca la Monte-Carlo, arborii reînfloresc, terasele cafenelelor sunt pline ca în iunie. Toate trăsurile sunt descoperite, blănile sunt încă prin cartoane, bulevardele și stradele sunt însuflețite de o mulțime deasă și bine dispusă, pretutindeni flori, brizanteme și trandafiri, cu atât mai drăguți cu cât cum zice poetul : Une rose dautomne est plus qu’nne aulre exquise. Asta face plăcere și femeilor între 35 și 40 de ani.* Această, frumoasă cronică a eminentului nostru colaborator parizian, apare cu întârziere din cauza excesivei abundențe de materie din ultimele zile. N. R. 08BORDERE LA IAȘI Iași, 26 Octombrie Un biet bătrân s’a prezentat aseară la azilul de bătrâni din str. Speranței, 18, rugându-se să fie primit să doarmă noaptea acolo. Cererea nefiindu-i satisfăcută, sărmanul s’a dus în curtea azilului și s’a aruncat in fântână. Cadavrul lui a fost găsit azi și din ordinul parchetului a fost dus la morgă. Din ancheta făcută, s-a stabilit că bietul bătrân se afla în cea mai mare mizerie, neavând de nicăeri vreun sprijin. El se numea Gălinescu. ❖ Cunoscutul magazin de biciclete și arme B. D. Zisman, calea Victoriei 44, ne-a furnizat biciclete și carabine cu repetiție, pe care le oferim abonaților ca premii, la tragerea ce va avea loc la 22. Noembre a. c. f 5 bani in România.—10 bani în străinătate GEDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA — i t, Strada Breatofanu f i, Bncureștr Centenarul Ini Șaguna in Macedonia Monastir, 19 Octombrie. Precum toată suflarea românească a sărbătorit cu mare solemnitate centenarul marelui și sfântului mitropolit Andrei baron de Șaguna; tot asemenea și aromânii au ținut să-și exprime marea recunoștință ce datoresc acestui frate al lor mai mare. Se știe că mitropolitul Șaguna este originar din Macedonia. Elî s-a oficiat la biserica română un parastas de către protoereul Teodor Constantin, asistat de ceilalți preoți. La Te- Deum a participat și corul liceului, care a cântat mai multe rugăciuni. La sfîrșit, părintele Porfirescu a ținut o frumoasă cuvântare, relevând faptele cele mai importante ale acestui mare patriot. Au luat parte la această serbare pioasă foarte mulți aromâni cu familiile lor. Grecii nu se astâmpără de la proclamarea Constituției, singurul popor care nu a voit să se liniștească și să contribue la consolidarea patriei otomane este poporul grecesc. Grecii nu pot să se obișnuiască cu noul regim, mai ales că vor fi siliți să cedeze în multe privințî celorlalte naționalități. Pe de o parte luarea bisericilor de către celelalte națiuni, iar pe de alta periclitarea privilegiilor patriarhale, pune pe greci într’o situație din cele mai penibile. Ei își amintesc cu multă plăcere de timpul tiraniei, când puteau să-și satisfacă toate capriciile, grație sumelor enorme ce vărsau prin buzunarele funcționarilor corupți. Ei mai văd că partizanii lor încep să se mai răcească, căci mai mulți au început de mult să treacă în tabăra adversă. Spre a-i mai ține în loc au recurs din nou la mijloace represive. Astfel prin satele din jurul Bitoliei, ei au răspândit, peste 500 de puști, sistem „Gras“ și munițiuni suficiente. Eî explică locuitorilor fapta aceasta ca un fel de precauțiune ce trebue luată, pentru că se știe cu siguranță că Constituția va fi suprimată și persecuțiile contra lor vor începe de astă-dată cu mai multă furie. Tot pentru terorizarea partizanilor ei mai țin prin fiecare comună câte o mică bandă de antarțî, formată din oameni localnici și condusă de un ofițer sau subofițer din armata greacă. Guvernul ia toate măsurile spre a împiedica întinderea răului și prin alte comune. Preotul Papa Vasile a dus la Bitolia Intr’o corespondență precedentă am arătat despre omorurile din Negovan. Autorul acestor crime, preotul Papa Vasile, după ce s’a constituit singur prizonier, a fost dus la Florina. Aci el a fost interogat de mai multe ori asupra cauzelor cari lau determinat să comită faptul. Din toate declarațiile sale rezultă că a comis crimele fără premeditare și că a fost în legitimă apărare. Zilele trecute preotul Papa Vasile a fost adus la Bitolia spre a fi judecat. Până acum nu s’a fixat ziua procesului. Reduceri în bugetul greco-macedonean Se știe că politicianii greci, prin purtarea lor nechibzuită,au adus Grecia oficială la sapă de lemn. In dorința de a se întări cât mai mult în Macedonia, ei trimiteau o bună parte din buget, destinat pentru armată și alte instituțiuni, în Macedonia spre a se organiza bande armate de antarțî. Această politică nefastă a grecilor n’a întârziat a da roadele dezastroase prevăzute de oamenii cuminți și patrioți. Și ca o consecință a acestei politici, avem mișcarea tinerilor ofițeri, care s’a început în toată Grecia. Aceștia, oameni luminați, au văzut că actualul sistem de a guverna va duce Grecia la peire. Guvernul Mavromihali a făcut mai multe reduceri în toate direcțiunile, căci s’a constatat că se cheltuește pentru anumite scopuri mai mult decât trebue. Nici bugetul macedonean n’a putut scăpa fără ciuntire. Dintr’un condeiu s’a redus un milion și jumătate de drahme. Vestea aceasta a consternat pe grecii de aci. Efectele s’au văzut cât de curând. Am văzut cum ați licențiat pe toți bandiții ce ocupau locuri de institutori prin diferite comune. Din trei sute de elevi interni, câți aveau la Bitolia, n’au ținut decât o sută. Aceste reduceri au fost o lovitură mortală pentru grecismul din aceste părți. Mona. AL IV-lea CONGRES AL PUNNCȚIONîABILOR COMERCIAL DIN ȚARA Ploești, 26 Oct. Azi s’a deschis al IV-lea congres al funcționarilor comerciali din țară, în sala „Cooperativa“. Delegații au fost primiți in gară de d. avocat dr. Stanciu Stănescu, președintele cercului funcționarilor comerciali din localitate, în frunte cu muzica. Cu trenul de 10 a sosit și d. dr. Creangă, secretarul general al ministerului industriei și comerțului. La orele 9 s’a oficiat un Te-Deum la biserica catedrală Sf. loan, fiind de față toți delegații din țară. După sfârșitul slujbei, S. S. preotul Mihalache Pârvulescu a ținut o frumoasă cuvântare, arătând rolul funcționarilor comerciali în societate și spunând că numai prin credință în Dumnezeu pot realiza idealurile lor. De la biserică congresiștii, în sunetul imnului „Deșteaptăra române“ se îndreaptă spre sala teatrului, „Cooperativa“, unde se ține congresul. Deschiderea congresului Congresul se deschide la orele 10 și jum. sub președinția d-lui dr. Stanciu Stănescu. D-sa, în câteva cuvinte, arată marile acte săvârșite în cetatea libertății și spune că mintea noastră trebue să se îndrepte acum către luptătorii legei repausului duminical. Propune ca președinte de onoare al congresului pe d. dr. Creangă. Apoi se dă citire unei telelegrame, adresată M. S. Regelui, cu următorul cuprins: „Funcționarii comerciali din România, întruniți în Ploești în al IV congres pentru a cere legea repausului duminical complet și organizarea școalelor de adulți, depun la picioarele M. Voastre, respectul și admirația ce Vă poartă pentru tot sprijinul ce de 43 de ani l’ați dat libertăților și desvoltărei culturei românești“. S’au mai expediat telegrame : I. P. S. S. Mitropolitului Primat, d-lor miniștri Haret și Djuvara și d-nei Aurelian, în memoria soțului d-sale care a fost inițiatorul legii repausului duminical. Citirea telegramelor este acoperită cu aplausele asistenței. Discursul d-lui dr. Creangă. D. dr. Creangă spune că vine ca reprezentant al ministerului industriei și comerțului, scuzând în acelaș timp pe d. ministru Djuvara, care n’a putut lua parte la acest congres. Arată importanța congreselor comerciale, care nu urmăresc altceva decât odihna și cultura. Spune că în viitoarea sesiune parlamentară, d. ministru Djuvara va veni cu un proiect de lege, in care toate dorințele funcționarilor comerciali, în ce privește repausul duminical, vor fi pe deplin satisfăcute. Spune’țiT u. Djuvăra TH tratat toată solicitudinea sa funcționarilor comerciali, deschizând porți largi cererilor drepte. Apoi, declară al IV-lea congres deschis. Se dă cuvântul d-lui Al. Georgescu, vice-președintele secțiunei centrale din București, care citește raportul său asupra repausului duminical. I. Creangă aduce mulțumiri d-lui Georgescu pentru munca depusă în elaborarea acestui raport. D. Sirmabuiuc (Galați) aduce mulțumiri d-luî ministru Djuvara pentru interesul ce poartă funcționarilor comerciali. D. Spirea Gheorghiu spune că se simte mulțumit de numărul cel mare al congresiștilor cari au ținut să participe la acest congres, impunându-și sacrificii. Regretă că secțiunea din Bacău nu a luat parte la congres. Spune că proiectul d-lui ministru Djuvara pentru repausul duminical complet va desvolta mintea și sufletul funcționarilor. In numele funcționarilor comerciali din București,al căror președinte este, mulțumește sprijinitorilor acestei legi. D. dr. Creangă, răspunzând d-lui Spirea Gheorghiu, care criticase Camera de comerț din Ploești pentru că nu și-a dat incă avizul asupra repausului duminical, spune că din contră, Camera de comerț din Ploești și-a făcut datoria avizând la timp organele in drept, despre părerile sale in chestia repausului duminical. D-sa mai spune că pentru ca legea să dăinuiască, trebue să domnească o deplină armonie între funcționari și patroni. D. Cohen (București) aduce mulțumiri luptătorilor legii repausului duminical. Th. A. Teodora propune să se discute și reducerea orelor de muncă, care este de o mare însemnătate în viața funcționarilor. Spune că clasa funcționarilor comerciali, în condițiunile de azi, este foarte expusă la izolî. Spune că 30 la sută din acei funcționari sunt ftiziei. Analizează apoi legea repaosului duminical din punct de vedere igienic și religios. D. Musculiu, membru al Camerei de comerț din Buzău, vorbește din partea patronilor cari sunt mulțumiți de procetul de lege. Au mai vorbit d-nil Alexandrescu (București) și Avramescu (Călărași). Aceștia au propus a se studia chestiunea oboaielor și înființarea unei Case centrale de ajutor. Ședința de dimineață s-a terminat la orele 12 și d. Spirea Gheorghiu, președintele Cercului funcționarilor comerciali din București, a dat citire la următoarea: Moțiune „Funcționarii comerciali din țară, întruniți în al IV-lea congres în orașul Ploești, având convingerea că o lege a repauzului duminical integrat va contribui la desvoltarea lor intelectuală, morală și religioasă ; că va fi o lege utilă tuturor și care va aduce odihnă celor lipsiți de dânsa; că va fi o lege de dreptate socială care va contribui la ridicarea morală și materială a clasei comerciale industriale și auxiliarilor ei, la ridicarea lor sufletească și la înălțarea neamului, o cer cu stăruință și declar că fără dânsa nu pot trăi fără a fi asfixiați trupește și sufletește. Pentru realizarea ei, cer organelor respective atențiunea ce comportă o asemenea reformă, mulțumind comercianților și industriașilor cari s’au declarat favorabili acestei reforme, mulțumind înaltului cler pentru căldura cu care o susține și d-lul ministru al industriei și comerțului, care a înțeles că această lege este utilă și se va prezenta cu dânsa înaintea Parlamentului spre a i se da ființă“ Ședința de după amiazi Ședința se deschide la orele 2. D. președinte dă cuvântul d-lui T. A. Teodora, din București, raportor al proectului școalelor de adulți. D-sa analizează starea culturală a funcționarilor comerciali arătând-o -i deplorabilă. Apoi vorbește de organizațiile similare din străinătate, arătând diferența dintre ele și cele de la noi. Vorbește de un tip de școală model, alcătuit de d-sa. A. Somerfeld din Galați vorbește de evoluția școalelor de adulți descriind starea lor actuală. Laudă bunăvoința d-lui ministru Haret care a dat o deosebită atenție acestor școli. D. Jecu-Brăila, arată cum în acel oraș se încearcă a se înlătura legea repausului duminical prin înființarea unui bâlciu. Spune că fără repaus duminical nu pot exista școli de adulți. D. Alexandescu (București) spune că cel cari îmbrățișează cariera comercială a fi nevoe de cultură. D. Spirea Gheorghiu citește telegrame primite de la d-nii Al. Radovici, deputat, Costescu din București și Trancu, Iași. Vorbește de școalele de adulți și de necesitatea lor. In acelaș sens vorbesc și d. Stoianovici, Musculiu, F. Buciuc și Weintraub.* * * In urma celor arătate în documentatul raport al d-lui T. A. Teodor și a cuvântărilor cari au urmat un congres, pentru cestiunea școalelor de adulți se admite următoarea moțiune: „Se va cere sprijinul tuturor guvernanților pentru înființarea școalelor de adulți. Ținerea de conferințe și șezători cu caracter cultural și instructiv. Să se creeze o bibliotecă populară, o cooperativă de editură, credit și consum și să se intervie pe lângă toți oamenii de bine cari au înțeles că numai lumina arată adevărata cale, spre a-și da concursul lor. Se hotărăște apoi ca viitorul congres să se fie în Brăila. D. Stanciu Stănescu declară al 4-lea congres închis. Seara s’a dat un banchet în sala restaurantului Busuioc în onoarea congresiștilor. S’au ridicat mai multe toasturi. Cu diferite trenuri congresiștii au părăsit orașul. Mișcare în învățămînt Au fost transferați următorii institutori : G. Stănescu de la șc. No. 1 de băețî din Alexandria, la șc. No. 1 de băeți din Pitești. Popovici Eufrosina dela Pârosu com. Tichiriș (Putna) la școala de fete din Hârșova. Dragomirescu C-tin, de la Ciocănești (Romanațî) la șc. de băețî din Isaccea (Tulcea). Sturza Aurel, de la Găgeniî-Vintileanca, cătunu Suhatu (Buzău), la șc. de băețî din Hârșova. Ciornea Rușina, de la Bălțătești (Neamțu), la șc. de fete din Herța. N. Popescu, de la șc. No. 2 de băețî din Tulcea, la șc. de băețî din Babadag (Tulcea). Maria N. Albu de la șc. No. 25 de fete la șc. No. 14 de fete din București. Zoe Protopopescu, de la șc. No. 1 de fete, la șc. No. 25 de fete din Capitală. — —— &t. wM—^ ♦ In urna cererilor primite și spre a servi publicul cititor, cu începere de la Ioembrie. Mica publicitate a ziarului nostru va apare in fiecare zi. 146 imelmarii PARTEA A PATRA IX Henrieta devine iar puternică — Jacqueline, sunt fericit, îi zicea dînsul. Toate ne ies cu bine. Pe Marta, care îl îmbrățișa de o sută de ori pe zi, o întreba: — Marta, îți place ție acum viața ? — O, da, tată. Nici o dată n’am fost mai fericită ca acum. — Așa?... Ei bine, eu sunt și mai fericit decât tine! Lui Renaud îi spunea acelaș lucru. Insă Renaud era îngrijorat gândindu-se la Henrieta. —Isbutiva mizerabila să distrugă atâta bucurie ? • Se întâlnia adeseori cu dînsa căci Henrieta își înmulțise vizitele. După convorbirea Martei cu avocatul, era cu neputință ca ea să nu fi aflat de la bărbatul ei vestea căsătoriei. Trecuseră trei zile de la acea convorbire și Renaud nu observase nimic deosebit la Henrieta. Ce aștepta oare ? Sam renunțase poate la planurile ei rele ? Bietul tânăr nu îndrăznia să se oprească la această speranță. Și avu dreptate căci într’o zi, când se afla singur cu Henrieta, dânsa îi zise cu glasul acoperit de emoțiunea ce-i pricinuia gelozia și mânia : — Așadar te însori, Renaud? — Da. — Și ești fericit fără îndoială. — Foarte fericit. — O iubești? — Din adâncul siletului. Mai mult , decât mai iubit pe mine ? — Henricto, ce înseamnă întrebările astea cari nu pot fi decât dureroase și ceva să zică atâta stăruință ? — Pentru că vreau să fiu sigură că te-am perdut și că nici o dată n’o să te mai întorci la mine. — Nici o dată. In privința aceasta să nu rămână nici o îndoială, în spiritul d-tale. —Ascultă, Renaud, eu îți declar că n’o să te însori. Dânsul fu cuprins de frică, nu pentru sine ci pentru Marta, însă fața lui rămase iniștită, rece. — Te înșeli, Henrieta, răspunse dânsul cu glas domol. Peste o lună, Marta va fi soția mea. Ea dădu din cap și un fulger de ură îi trecu prin ochi. — Uitat al oare amenințările mele ? — Nu țin seama de ele. ■ S- Faci foarte rău, orice voi îi merge până la capăt ; sunt gata să le execut. — Cu prețul fericireî și onoare! d-tale ? — Fericirea mea e în amorul meu pentru d-ta și numai de d-ta fale. Cât despre onoarea mea, ea nu e de loc în joc și nimic n’o amenință. —- Nu te gîndești la bărbatul d-tale Henrieta ? — Bărbatul meu nu știe și nu va ști nimic Dacă ar fi fost să-i destăinuești trecutul, ai fi făcut aceasta de mult. Acum nu mai mă tem de vreme ce-î ești prieten. — Așadar ești foarte mizerabilă !... — Da, te iubesc și nu vreau să fii al acestei fete. — Cum o să impedezi aceasta? — Printr’un scandal, un scandal nemaipomenit... în urma căruia nu-țî va rămânea altceva decât să te retragi... — Prin scandal, murmură el. Și se întrebă ce știa dânsa. Un moment crezu că cunoștea o parte din adevăr. — Și veți fi cu toții atinși de una și aceeași lovitură. „Când vom crede că a venit ceasul, atacul va cărea ca un trăznet asupra d-tale, asupra lui Denis Gervoise, a cărui onoare va fi distrusă, asupra Jacquelinei căreia nu’î va rămânea altceva decât să se omoare, și asupra Martei care se va îngrozi de însăși existența eî. — Nenorocite, dar ce știi ? — Nu ghicești ? Dînsul nu voi să’L arăte prin nimic că știa ceva. Se îndoia că Henrieta ar fi putut să afle marele secret. Cine i s-ar fi spus ? Ce întâmplare ar fi pus-o pe urma lui? Dînsul tăcea, arătând o mare nepăsare. In realitate era îngrozit, căci nu vedea nici un mijloc d’a se apăra contra unui așa atac și mai cu seamă d’a apăra pe aceea a căror fericire îi era scumpă. Iși zise că trebuia să silească pe Henrieta d’a da mai mult pe față ceea ce știa. Amenințările d-tale sunt prea nehotărîte, zise dînsul, și nu poți să mă sperii cu ele. — Amenințările mele vor deveni foarte lămurite la momentul potrivit. Pot însă să-ți arăt de pe acum o parte din armele mele. Vei vedea cât sunt de puternică. „Dacă veți izbuti a vă feri de prima lovitură, vă voi da altele, mai neprevăzute și la cari nu veți putea răspunde... Se opri, ca și cum voia să se bucure dinainte de îngrijorarea lui Renaud. — Știi cu cine te însori d-ta ? — Cu cea mai nevinovată, mai drăgălașă și mai iubitoare dintre fete. Vrei să zici poate că dînsa e o copilă găsită, care a fost crescută din milă de Gervoise și de Jacquelina ? „Ei, și?... li răpește asta ceva din frumuseții, din grație, din bunătate ? E dînsa vinovată că n’a cunoscut pe tatăl său și pe mama sa ? Henrieta zise. — Pe tatăl ei nu o va cunoaște nici odată, zise dînsa, căci a murit... Renaud tresări. Da, mizerabila cunoștea o parte din adevăr. Dînsa urma : — Cât despre mama ei, se schimbă lucrul. Dacă Marta nu știe cine ’î este mamă, în schimb mama ei o știe, ținând-o pe lângă dînsa și îngrijind-o din copilărie, cuci a avut îndrăzneala s’o introducă, drept copilă găsită, în casa bărbatului său... Da, Henrieta știa. Nu mai putea să încapă nici o bănuială. — înțelegi, Renaud ? — Nu, de loc. Ea dădu din umeri. — înțelegi foarte bine, dar, precum văd, dorești să mă explic mai în amănunt. Aceasta o vreau și cu căci n’am a mă teme de nimic din parte-țî. Apoi, cu un ton pe care voia să’l facă nepăsător, adaogă : — Nu vreau să-mi fii cumnat. Prefer să te păstrez de amant. Râse într’un mod drăcesc și urmă . — Nu vreau să te însori cu sora mea, căci Marta mî-e soră... înțelegi acum? Sau vrei să merg până la capăt cu explicația. — . Da, termină-țî destăinuirea... ’ El era mai speriat de cum voia să arate. — Marta este fiica tatălui meu... Mama ei nu e decât Jacquelina, care a fost amanta tatălui meu, când locuia cu noi la Bois-Mures, în calitate de institutoare. „Deci, Marta îmi este soră, după tată. (Va urma). ❖ luniî aboAațî, cari fac reclamații sau cer schimbări de adresă, sunt ru arați să bine-voiască a trimite la administrație totdeodată, și eticheta pe care este imprimată, zilnic adresa, spre a se putea da curs repede reclamațiunilor și a nu se face întârzieri cu trimiterea ziarului la noua adresă *