Universul, octombrie 1910 (Anul 28, nr. 269-299)
1910-10-28 / nr. 296
'PfiENTUL 'TOSTOTOH AL GERMANIEI, FRIEERICH WILHELM, Giî calul säü favorit j Caleadar pe anul 1910 i Ortodox. ® Bercurî, 27 Octombrie.— 1 M. Nestor și Sfântu Dumitru Basarabov (Corpul în Bucurtești) (Slavoslovie) / Ca&olie 3 ® i`rcarî, 9 Noembrie.—Theodor, ipfe. soarelui 7.04. Ap. soarelui 5.41. „DITVERSUÜ“ are umătoarete linii teejnice : Administrația « « „ * 6 62 Redacția 1288 Străinătatea . . .. . 2056 R- ■ [UNK]«^afirmaa-o,«<a cb.TM—.. Bumbești, ,27 Noembrie, 6 12 20 Hofflânul și bulgarii . Se știe că vecinii noștri Bulgari umblă de mult și cu mare stăruință după tacerea unui pod peste Dunăre intre România și Bulgaria. In conferința d-sale, d. Staicu i arată că visul Bulgarilor e un pod între Giurgiu și Rușciuk, pentru ca prin Vama să se facă legătura între Europa și Orient. ■ Altfel, Varna va rămâne un simplu port local la marea Neagră și serviciul bulgăresc de navigație nu se va desvolta. Visul acesta are însă, pentru Români două cusururi : unul strategic, altul economic, căci s’ar aduce mare vătămare liniei noastre Constanța-Constantinopol, pentru care România a făcut mari jertfe. Față cu rezistența succesivelor guverne române, Bulgarii propun un alt punct pentru facerea podului, ceva mai la apus de Rușciuk — anume la Șiștov —, socotind că Românii nu-șî vor da socoteală că printer'o derivație de la Șiștov la Razgrad, pe platoul ante-balcanic, se poate apropia Europa occidentală de Vama, așa că drumul cel mai scurți al Expresului Orient să fie tot prin Vama. Totuși, deoarece un pod peste Dunăre între Bulgaria și România ar putea să ne aducă și nouă oarecare folos — zice conferențiarul—se pune întrebarea : Unde trebue făcut podul acesta ? „Acolo — răspunde d-sa — unde n’ar putea, să vatăme desvoltarea Constanței și nu, ar amenința apărarea națională a României. „Ca urmare a concluziei acesteea, românii nu pot să facă altă alegere decât Vidin Calafat, ca puncte de legătură". La Calafat, România nu e amenințată în apărarea ei; pe de altă parte, Vidinul e departe de Varna și Bulgarii, oricum ar face, n’ar putea amenința interesele Constanței. După ce mai arată că potriveala de interese a făcut pe vecinii noștri de peste munți, în deosebi Sibieniî, să dea apă la moara vecinilor ,de peste Dunăre — lucruri despre cari am vorbit la vreme, d. Staicu încheie astfel: „Față cu stăruințele bulgărești și sfaturile austriace, Românii, pentru nimic, în lume, nu trebue să-și sacrifice interesele și punctul lor de vedere. In privința aceasta se pot găsi exemple la națiunile cele mari : tunelul submarin între Franța și Anglia nu s’a construit din cauza temerii Englezilor că un asemenea mijloc de trecere ar putea să amenințe apărarea lor națională. „Podul nu se va construi nici odată, dacă Bulgarii stăruiesc în proiectele lor personale, sau, de se va construi, nu va putea fi aiurea decât între Calafat și Vidin“. D-nii abonați, cari cer schimbări de adresă, sânt rugați ca insistență sa bine-voiască a trimite administrației, odată cu cerșirea d-llor și eticheta pe care este imprimată adresa cu care primea ziarul până atunci, spre a se putea da curs repede cererilor și a nu se întârzia cu trimiterea ziarului la noua adresă. Ifs observarea acestei cereri se puse in imposibilitate as a servi prompt pe d-nii abonați. EXPUNERI ȘI PROPUNERI Pesta „Lumina“ INVEITATORILOR O idee incere ca aceea de a, sprijini pe iinventatorii săraci, dar serioși nu este de trecut în revistă, ci de a stărui tot maii mult asupra ei in sensul unei bune, chibzuită. Publicul a primit cu foarte multă încredere și entuziasm Înființarea societăței ,,Lumina“ pentru ajutorarea inventatorilor săraci. Dovadă sunt desele solicitări ce primim la redacție cu privire la inventatori. Toți întreabă: ce-i cu societatea „Lumina"? Inca constă sprijinul ce ea acordă acestor inventatori? Făgăduim să dăm publicului toate amănuntele ce credem că-l va interesa asupra acestei chestiuni. Deocamdată, ne mărginim să dăm societății câteva indicațiuni. Așa, de piildă, noua societate, pentru sporirea fondului ei, ar putea organiza șezători literare, concerte, baluri și chiar meetinguri de aviațiune, ori ar putea orândui conferințe asupra invențiunilor uimite de înșiși inventatorii. Tot ea ar putea îngriji ca invențiunile, să fie brevetate și puse în valoare, prelevând o cotitate la sută asupra beneficiilor realizate de inventatori, cotitate care ar alcătui un fond de sprijin reciproc al inventatorilor între ei. Autoritățile de asemenea, în loc să mai ajute pe inventatori în parte, cum se face azi, ar vărsa societățea o sumă totală odată pe an și n'ar mai avea grija inventatorilor, pe care i-ar trimite la societate, asupra căreia ar avea dreptul de control. La rândul ei, societatea, ar forma o comisiune de ingineri care să se rostească asupra seriozităței unei invențiuni cu toată discrețiunea necesară. In acelaș timp, cu învoirea celor în drept, societatea ar putea emite timbre pentru inventatori, mici surprize pe cărți poștale sau plicuri, timbre cari ar aduce și ele un anumit fond societățea. Cu chipul acesta, grație banului public și banului particular, ar putea da roadele sperate, instituțiunea despre care vorbim. Depinde însă și de public și de autorități ca noul așezământ să propășească; depinde de însuși acest așezământ ca el să dovedească că împlinește o lipsă adânc simțită de toți. Credem că indicațiunile noastre îi vor sluji în tot cazul, la fixarea primelor saloane de activitate. Dacă le va urma, va avea de partea ei sprijinul tuturor bunilor romuni. Și noi vom avea credința că ea le va urma. L . î. ------------------------------------------ ȘTIRI DIN — Prin poștă — Ziarele cehe anunță că slovacii din Ungaria urmăresc cu cel mai viul interes tratativele de împăcare dintre cehi și germani și speră ca o soluțiune favorabilă să aibă drept urmare nu numai întărirea slovacilor ci și o scădere, a influenței maghiare. Corespondentul nostru din. Sofia ne scrie : Un fapt semnificativ pentru relațiunile precobulgare este că șeful de bandă grec Sterio din Macedonia este primit aici cu cea mai mare ospitalitate. Acum câteva luni ,aceasta n’ar fi fost cu putință. — Cunoscutul explorator, și secretar al societăței geografice germane, dr. Wegener va lua parte oficială din Bombay la călătoria princepelui de coroană al Germaniei. El se va îmbrăcă peste 14 zile,pentru Ceylon, fiind însărcinat să descrie călătoria principelui de coroană, care va apare în ediție populară cu numeroase ilustrațiuni.. — Cu prilejul unor săpături făcute la Bischofsmaid (Bavaria) s’au găsit două cassete de fer, care cuprindeau 16.000 monede din veacul al 12-lea. — Zilele trecute s’a format sub preșidenția dr. Tamburini (Roma) o ligă internațională contra epilepsiei. Sediul permanent al ligei este biroul din Haaga pentru congresele internaționale. \ ' - POLITII lUSTUGIRI REVISTA SITlATIIMI POLITICE DIN UNGARIA Era de așteptat ca chestiunea împăcărei româno-maghiare, asupra căreia s’a scris ți vorbit așa de mult fără însă ca sa se facă un singur pas serios spre împăcare, să se pue iar la ordinea zilei. Privirile lumei politice românești sunt ațintite spre Budapesta și mulți cred poate că într’adevăr suntem în ajunul unei înțelegeri cu ungurii In chip firesc fiecare credință își are temeiul ei și o analizare a situației politice din vecinul regat se impune în momentele acestea. Atât înaltele cercuri politice din Viena cât și bărbații de Stat maghiari ar trebuit să recunoască în fond că revendicările românilor din Ungaria nu mai pot fi trecute cu vederea. Neamul românesc de sub sceptrul „Sfântului Ștefan“ a făcut în deceniile din urmă progrese mari pe toate tărâmurile. Chiar statistica maghiară,foarte puțin bine-voitoare și reală față de români, constată că românii cuceresc mereu teren, desvoltându-se în privința culturală și economică.Intr’un articol de fond al ziarului „Universul" s’a arătat că chiar ungurii au făcut mărturisirea că românii nu pot fi distruși și că singura soluție a marelui conflict româno maghiar este — pacea. Românii nu mai sunt o cantitate neglijabilă,—iată o constatare pe care au fost nevoiți s-o facă chiar adversarii lor. Afară de aceasta,cei din capul afacerilor din Ungaria au trebuit să recunoască — dar deocamdată numai în fondul conștiinței lor—că lupta românilor a fost dusă cu vigoare și că în campaniile electorale și cele din județe neamul românesc a dat dovadă de calități necontestabile. Să luăm spre pildă ultima campanie electorală din vara trecută. Este adevărat că în loc de 15 deputați români n’au reușit să aleagă decât 5. Dar aceasta este numai rezultatul exterior al alegerilor, resultat care face pe profani să crează că rezistența și ardoarea de luptă a românilor din Ungaria art slăbit. Eî bine, nu-î așa Statistica întocmită acum câtva timp de comitetul partidului național din Ungaria arată că cei mai mulți candidați români ar căzut cu diferențe mici de voturi și că în total numărul voturilor date pentru candidații români în alegerile din iunie 1910, este mai mare decât totalul voturilor obținute de partidul român în Mairt 1908 și Ianuarie 1905. Prin urmare nu se poate vorbi de eșecul luptei electorale a românilor din Ungaria. Bineînțeles că de la a recunoaște temeinicia unor cereri și până, la a le satisface este încă mult, întâi trebue să se vorbească, să se scrie asupra unei chestiuni, întâi trebue ca toți chemații și nechemații să-și spue părerile lor și numai după ce va trece mult timp după năvala vorbelor va veni și rândul faptelor și se va resolvi acea chestiune. Ca mâine chestiunea înțelegerei româno-maghiare sau cel puțin a armistițiului provizoriu nu va mai fi un simplu subiect de gazetă. Sunt motive adânci — pe care le vom arăta cu alt prilej — cari cer ca lupta fără rost dintre cele două neamuri să se curme deocamdată. Cu toate astea românii trebui să aibă mereut în vedere vechea axiomă: Si vis pacem para bellum. Cu ocazia tratativelor pentru pace,ei trebue să fie cu ochi ’n patru și nu trebue să uite că un conflict mare de interese, care durează de atâtea secole, nu poate fi rezolvat, prin câteva conferințe și o trăsătură de condei. * Știrea despre apropiata retragere a contelui Ehbert Hédervary din capul guvernului maghiar n’a surprins pe cei , cari cunosc stările politice din vecinul regat,. Soluțiunea „Hédervary“ a fost considerată atât de Viena cât și de cercurile politice conducătoare maghiare ca o soluțiune provizorie. Capul partidului național al muncei, care are acum majoritatea în Cameră, de la început,nu era Hédervary, ci contele Ștefan Tisza și este foarte probabil ca figura bogătașului dela Geszt să iasă și mai mult în relief. Intr’adevăr contele Tisza a dovedit în timpul când era prim-ministru, acum șase ani, multă energie. E drept că el a dat atunci de mal, cu energia lui și cu cunoscuta lui lipsă de tact, dar s’a ales cu multe învățături, a mai stat în opoziție și poate că înprejurările au mai mutat firea lui autoritară. Sesiunea delegațiilor austroungare, despre care vorbisem în articolul trecut, n’a adus pentru partidele ungurești nici o surprindere sau noutate. Delegații maghiari, majoritatea bineînțeles guvernamentali, își fac datoria votând sutele de milioane pe care le cere ministerul comun pentru armata imperială. Kossuthiștii sunt nevoiți să se resemneze asistând în chipul acesta la victoria completă a politicei vieneze. In loc de a realiza vr’un punct din programul lor de pretențiuni naționale maghiare, cu care veniseră la putere în 1906, kossuthiștii se văd astăzi respinși cu 10—15 ani înapoi și trebuie să se mulțumească a droi planuri pentru un viitor mai bun. Chestiunea concesiunilor militare ce ar urma a se face în favoarea maghiarilor, a fost reînviată. Se știe că ungurii, întrebuințează această chestiune ca o sperietoare pentru Viena. Totdeauna când ei o aduc iar la lumină înseamnă că în schimbul renunțării la ea vor să obție de la Viena alte concesiuni sau mână liberă în Ungaria. Iar Viena le acordă ca să poată obține și ea câte ceva în schimb, vr’o câteva sute de milioane pentru „Dreadnought" sau îndemuizări pentru armată... Se fac merent concesiuni dintr’o parte și din alta, atât în Ungaria cât și în Austria. De când aceste două țări s’au contopit, politica lor internă este un veșnic compromis. Mircea Șiriann Comerțul Mostm cu Orientul Agențiile și muzeele comerciale Redart azi a treia parte din convorbirea avută cu d. Toncița, reprezentantul N. F. R., din Belgrad, referitoare la creiarea agențiilor comerciale. — „Ți-am spus, zicea d. Torbița, că chiar și cu o comunicație directă și permanentă raporturile comerciale între două țări nu se pot stabili așa cu una cu două, înainte de ■ toate comercianții importatori trebue să cunoască producțiunile unei țări pentru ca să le poată importa. Aceasta nu se poate face decât în trei feluri : negustorul ori să se ducă direct la producător și după ce se convinge de calitatea produselor stabilește raporturi cu producătorul sau producătorul angajează agenți, așa numiți voiajori, pe care îi trimite prin toate orașele din țară, din străinătate sau la sfârșit dacă producătorilor nu le convine acest lucru— căci ele se practică mai cu seamă în țările cu industrii mai desvoltate cari exportează cantități e.nome, atunci Statul—adică ministerul comerțului— înființează muzee comerciale, in cari sunt expuse produsele țarei respective, muzee cari sunt conduse de așa numiți: agenți comerciali. Este însă o chestie de discutat asupra rolului acestor agenți. Unii susțin că ei trebui să fie onorofici și să se silească a face afaceri, adică a convinge pe importatorii locali de a importa mărfuri din țara respectivă, punându-i în legătură cu exportatorii și producătorii și încasând de la ambii un comision de atâta la sută. Alții susțin—din potrivă—că agentul trebue să fie un funcționar plătit de stat și pus gratuit în serviciul producătorului național, fără a avea cel mai mic drept de a incasa comisioane. Negreșit părerea acestora din urmă este cea mai bună pentru următoarele motive : Dacă dai dreptul agentului de a lua comision, înseamnă cal făcut dintr’însul un comisionar. Dar un comisionar nu poate să servească, deopotrivă pe doi producători ai unuia și aceluiaș produs. El va favoriza pe cutare—fie din interes, când i-ar da un procent mai mare,—fie din simpatie în dafavorul altuia. Afara de asta, se știe că afacerile comerciale nu se încheie numai ,,encomptant“. Sunt produse cari se dau pe credit. Ei bine, un agent comercial care ar avea dreptul să încaseze comision, va căuta să facă tot mai multe afaceri și în acest caz se poate presupune că nu va fi așa de scrupulos, în furnizarea informațiunilor asupra situației comercianților importatori din orașul sau țara în care funcționează. Din potrivă, un agent comercial plătit de Stat, are altă răspundere și pe de-o parte nu va favoriza pe..unii exportatori :.în dauna altora, iar pe de alta, va vea grija de a da celor interesați informațiuni cât mai precise asupra situației financiare a comercianților locali. C. S. G. J alegrerea carierei Spuneam într’un articol precedent că principiul unei bune alegeri a carierei este de a urma aptitudinele și înclinațiunile naturale, fără a ține seamă de considerațiunile externe, cum ar fi rentabilitatea profesiei, stima de care se bucură în opinia publică și celelalte. Mă întemeiam pe credința că cine are un talent real pentru o carieră, trebue să reușească în ea mai curând sau mai târziu, oricât de mulți concurenți ar avea și oricum ar fi cotată de public acea carieră. Greu e însă, în practică, de a descoperi aptitudinele adolescentului sau ale tânărului, greutate întâmpinată de toți cititorii, cari mi-au vorbit sau mintt scris în această chestiune. Totuș se pot da oarecare indicațiuni. In desemn, în pictură, în lucrul de mână și mai ales în muzică adevăratele talente se manifestă foarte de timpuriu, chiar din copilărie, de îndată ce li se dă ocazia. Jocurile copiilor, pe care noi „cei mari“ nu le luam in seamă, ne pot procura de asemenea indicațiuni prețioase, nu numai asupra caracterului și gustului lor personal, dar și asupra aptitudinelor. Apoi în timpul adolescenței, la școală, ei la lumină și unele aptitudini intelectuale. Ușurința de a rezolvi problemele de matematici arată talentul pentru aceste științe abstracte, după cum curiozitatea pentru ființe și plante unită cu răbdarea de a le colecționa și clasifica dovedesc aptitudini de botanist sau de zoolog. Tot astfel un tânăr, căruia din copilărie ii place să se joace „de-a negustorul" și care în adolescență făcea cu succes oarecare mici negoțuri, are talent pentru această profesiune și e păcat dacă n’o îmbrățișează, mai ales când tatăl sau e comerciant. Dar dorința burgheziei românești e mare : vrea să-și vadă cu orice preț odrasla in dregătoriile Statului! Nu voii merge cu zelul până a susține că orice adolescent, care rimează, are talent pentru literatură — știut fiind că „tot Românul se naște poet"—; nu voi spune nici că elevii, cărora le place să bată străzile, sunt destinați pentru... Școala de poduri și șosele, dar îmi pare neîndoelnic că, în cazurile mai sus arătate, adevăratele talente se manifestă înainte de epoca, când omul e nevoit să rezolve greaua problemă, a carierei. Nu e mai puțin adevărat însă că sunt unele profesiuni, unde talentul nu se arată decât după ce au fost cultivate câtva timp. E apoi mulțimea adolescenților — „aurea mediocritas", vorba latinului — care n’are nici o aptitudine pronunțată pentru nimic. In acest caz, cel mai bun principiu, îmi pare de a urma, de câte ori e cu putință, profesia tatălui. Căci e probabil că tânărul să fi ‘ moștenit ceva, într’o oarecare măsură, din aptitudinele tatălui sau, și e sigur că va profita de experiența și de sfaturile lui. De altfel, pentr cele mai multe profesiuni, nu e indispensabil talentul. Orice om cu o inteligență obișnuită, poate prin muncă să-și formeze mentalitatea și deprinderile trebuincioase. Iată, de pildă, trei frați cari în timpul când urmau liceul, nu arătau nici o aptitudine deosebită. Unul s’a făcut advocat, altul inginer și celalt medic. Fiecare s’a deprins cu specialitatea pe care a îmbrățișat-o, așa încât o profesează în mod satisfăcător. Ei se deosebesc foarte mult acum în mentalitatea și Îndemânarea lor, deosebire care nu se datorește unor dispozițiuni înnăscute, deoarece ei și-au ales cariera la „noroc", ci faptului că au căpătat alte deprinderi și au trăit în alt mediu. Calitățile lor profesionale și le-au format prin însăși practica profesiei. Prin urmare, în cele mai multe cariere, munca metodică și stăruitoare poate înlocui într’o măsură oarecare talentul de G. ASLAN. Vădit însă că munca unită cu talentul ar produce și mai mult. Iată de ce problema carierei e atât de importantă. Căci e grozav să suferi o viață întreagă robia unei hotărâri ușuprate ce ! Vă închipuiți ceva mai dramatic, ca starea sufletească a unui om, care după ce și-a format cariera, simte o vocație puternică deosebită și e nevoit să urmeze drumul greșit pe care l-a apucat? Să ne închipuim un om de un temperament poetic, care din diferite împrejurări e nevoit să muncească cu mâinile pentru a putea trăi. Ce explozie de durere în sufletul lui, când întâmplător cetind opera vreunui poet, se trezește în el vocația ascunsă până atunci, fără ca dânsul să aibă cultura nici timpul de a o urma ! Ce mâhnire de a pierde o existență frumoasă și a fi condamnat să trăiască o viață străină de natura lui! ? Bastul tarftseel^Mo.=Rosmsvoit, un aeroplan TRIBUNA LIBERA* Primim umătoarea scrisoare: Domnule Director. Sunt vre-o 3-4 ani de când se discută prin presă scumperea lemnelor; se propun fel de fel de soluții, fără însă a se cunoaște care este origina și tot deodată adevărata cauză a scumpete lemnelor. Fiind competinte în materie respectivă, vă ofer oarecari lămuriri asupra acestei chestiuni. Se aruncă fără rațiune vina pe debitanți, pe direcția căilor ferate, pe ministerul de finanțe, pe proprietari, etc. Scumperea lemnelor este efectul micșorărea și epuizărea masivelor lemnoase din țară față de înmulțirea populațiunei țârei, încă din 1900 economiștii noștri au observat, că scumperea lemnelor fatal va veni și în țara noastră ca și în alte State, din cauza exploatarei neraționale ce s’a făcut în decursul ultimelor decenii. Lemnele s’au scumpit fiindcă prețul pădurilor a crescut colosal. Pe lângă aceasta, pădurile ce se tăiăs j acum 15—20 ani, erau situate pe terenuri favorabile exploatărea (multe pe câmpie), cari terenuri azi sunt destinate cultureii cerealelor. Pădurile cari se tac de vre-o 5 ani, cea mai mare parte sunt așezate pe terenuri nefavorabile, impracticabile și necesită cheltueli mari spre a putea fi tăiate și lemnele transportate la stațiunile căii ferate. Aceste cheltueli, precum și prețul colosal de arendare al hectarului de pădure, fac pe exploatatorul de pădure să mărească valoarea stânjenului sau a zonei de lemne. Taxa transporturilor pe c. f., beneficiul mÂ&rților și al debitanților detailiști este aproximativ acelaș ca și acum 15—20 ani; nici ei nu se îmbogățesc, și nici exploatatorii nu se îmbogățesc. Plusul ce se dă de consumator debitantului de lemne, intră indirect în buzunarul propietarilor de terenuri și masive lemnoase. Aceștia au ridicat prețul pădurilor în ultimii ani astfel: Masive de lemn pentru foc, (după poziție, esență și desime), acum 15 — 20 ani, 50 — 250 lei hectarul, astăzi 600 — 1000 lei hect. Masive de lemn de construcție (după poziție, esență și desiine), acum 15 — 20 ani 300 — 900 lei hectarul, astăzi 1.500—3.500 lei hect. In ultimii ani, exploatatorii străini,—cari vedeau că pădurile noastre sunt estite și în străinătate lemnul scump, — au venit și au oferit proprietarilor noștri prețuri fabuloase pe masivele lemnoase. Statul văzând că cererea de păduri este așa de mare, a ridicat numai decât prețurile pădurilor sale, pe de oparte, iar pe de alta, s’a deșteptat și a văzut că trebue să păstreze cât e posibil terenurile forestiere, și deci a restrâns și vânzarea pădurilor. Statul alcătuește strașnicul regim silvic (carie de altmintrelea se impunea) și silește acum și pe proprietarii particulari să-șî păstreze pădurile, să cheltuiască cu întreținerea și amenajarea lor, etc., iar când vine rândul unei porțiuni ca să o vânză spre tăiere, apoi trebue știut că acea porțiune trebue plătită cu vârf și îndesat. — de aci rezultă prețurile ce-am stabilit mai sus. Să nu se mire consumatorul când peste 2—3—5 ani va plăti poate dublu prețul de astăzi. Scopul Casei pădurilor este de a păstra pădurile țării, iar nu de de a le da pe prețuri derizorii populațiunei ca să le distrugă, prin foc și bardă. Soluția, acuma, trebue căutată în altă direcțiune, precum aplicațiunea practică a celorlalte corpuri combustibile ca: cărbuni, țiței, petrol, etc., cu care poate s‘ar reuși a se înlocui într’o proporție oarecare lemnul, mai ales că avem din acestea, tot în domeniile țărei noastre; și Statul însuși ar fi dator să se gândească, la chestiunea asta, tot nu bieții debitanți de lemne, sau noi intelectualii cari ne mărginim a comenta numai. Lemnele nu se vor mai putea averi, cel puțin în cursul acestui deceniu, și este, după cum o vede, de prisos a se mai comenta faptul acesta. Consumatorul se va văita dar va plăti; ăsta este rezultatul. G. F. Mar. CHîțî mâine <3pui ziarul umoristic /Veselia,* PRINCIPELE MOȘTENITOR LOUIS, al principelui Mosaco, stârnește de tatăl säu sā acorde poporal Constituțîa z PRIM fIRDEfIL ȘI TABS »SSilREStSCa iduri și suini de ION GORUN. Citim gazete. Anap, As est, iar știri să ne povestească despre o „răsvrătire valahă". Asta e ca pâinea de toate zilele a presei patriotice. „Năvală sângeroasă împotriva maghiarilor"— și mai câte de astea, ne spun subtitlurile, făcând să ni se sbârlească părul sub căciulă... Despre ce e vorba? S’a întâmplat „o ciocnire sângeroasă" între proprietarul—„ domnul de pământ“—maghiar Ráczközy Artur și între „o ceată întreagă de valahi". Proprietarul, apărându-se, a împuișcat pe un valah. Valahii, atacând, l-au lăsat teafăr pe d. Ráczkövy. Acuma aui înțeles cumr fi devenit cazul... Asta, învățătorul Lutea din Cugir a ațâțat pe valahi împotriva jandarmilor și i-a îndemnat să tragă într’inșii. Rezultatul: au tras jandarmii împotriva valahilor ; mulțimea „fanatizată", întrucât s’a mai putut ținea pe picioare, s’a împrăștiat... „Răsvrătiri valahe !“ — „Năvală sângeroasă împotriva maghiarilor !“ — Morți, Morți, — pentru ce tu deja zugrăvești mereu pe dracu pe perete ? Dar să trecem la altele. Se anunță redeschiderea sesiunii Camerelor. Vom avea prilejul să vedem această pompoasă clădire a Parlamentului și pe dinăuntru. Nu chiar la ședința de deschidere, care trebuie să fie de pură formalitate, ci la una următoare, cu ceva agitație, cu nițică hărțuială... Socoteală greșită, fiindcă a doua zi aflăm că sesiunea s’a amânat pe timp nehotărât, abia ce s’a deschis. Prilej de ironie pentru presa opoziției. Astfel își inaugurează activitatea noul partid care și-a luat numele de: „partidul muncii'’''. Cea dintâi manifestare publică a guvernului acestui partid al muncii, este să roage Parlamentul să mai aștepte, deoarece n’are încă nimica pregătit, n’are ce să-i dea de lucru... Nu mai putem aștepta deschiderea sesiunii. Ne resemnăm să vedem Parlamentul pe dinăuntru așa gol, pustiu, fără garnitura guvernului și a reprezentanților națiunii, — ceea ce stă la dispoziția oricui, în schimbul taxei de o coroană pentru aripa Camerei deputaților, și gratis, adică fără nici o taxă obligatorie, pentru aripa Camerei magnaților. Prima observație pe care o facem. Cu tot accesul gratuit la Camera magnaților, o găsim cu mult mai curată, mai puțin uzată, pe dinăuntru. La Camera deputaților sa vede numaidecât că e popor mai puțin deprins cu cruțarea mobilierului. Bufetul, deși de curând curățit, e chiar nițel cam... cârciumă. In schimb, ce splendoare, ce largă risipă și de spațiu și de material, pretutindeni. Cupolele enorme, sălile vaste, scările și pereții de marmură, balcoanele cu privirea măreață asupra Dunării, a palatului regal și a înălțimilor celorlalte de pe malul drept al fluviului, — cu adevărat și vine să crezi pe călăuza care-ți spune că un asemenea Parlament nu mai există decât poate la Londra — (aici a fost în trecut până și Paris). In sala ședințelor ne interesează să vedem locurile deputaților naționaliști. Consultăm cărțile de Vizită din dreptul fiecărui pupitru, — și cum știm aproximativ cum să ne orientăm, dăm, în centru, la fund, peste numele căutate: Mihali, Vaida, un nume unguresc, apoi la spate: Damian Șerban, Pop Cicio, în sfârșit alte trei nume slovace, în șir, la spatele acestora... Ne uităm împrejur. Alături, la stânga, sunt scaunele ziariștilor budapestani, acolo chiar, în incintă —cutremurați-vă, chestori ai Camerelor Romane!). — Ziariștii străini și cei din provincie își au locurile lor într’o lojă de-asupra. De aici n’o verdem, fiindcă, într’adevăr,ne găsim înghesuiți la fundul sălii... Adică, noi nu suntem îmbetă vastă suntem singuri cu cie* zonele nostru—dar avem totuși impresia aceasta penibilă: înghesuiți, strânși la perete, repre iintenții milioanelor de suflete ale popoarelor oropsite din Hungaria felix... Conducătorul nostru, băiat inteligent, a observat de ce anume ne interesăm noi, și începe să ne povestească despre scena sălbatică a scoaterii lui Vaida, din Parlament. S’a întâmplat chiar dânsul, de serviciu, acolo, la ușa aceea. Firește că meritul principal e al lui, dacă Vaida n’a fost sfâșiat de ceata furibundă, Ea apărat el și Pá făcut, scăpat frumușel spre scară. Pan n’ai apărat și câțiva deputați unguri, cari strigau că e rușine pentru Parlament să se petreacă asemenea lucruri... Pentru un astfel de Parlament! ! Cu adevărat, pare că nu-ți vine să crezi că s’au putut întâmpla noi scene de o asemenea âălbătăcie... Să ajungi la suprema rafinare a civilizației cu clădirea chemată să adăpostească „sfatul țării“, — și Să cazi până la ultima treaptă a grosolăniei cu practicarea „sistemului constituțional“ — iată un contrast care spune mai mult decât un volum de cercetări minuțioase asupra evoluției culturale a Statului acestuia „milenar“. Părăsim palatul Parlamentului fără un prea mare regret că n’am auzit și cuvântul anume al părinților patriei“. Mihail Kogâlniceanu a fost acela care, călăuzit de deputații români de pe vremuri, asistând la o ședință a Camerei ungurești, care pe atunci sălășluia într’un local neasemănat mai modest, în necunoștința lui de limba ungurească, a spus: „Oamenii aceștia vorbesc pare că numai în hexametri“... Părere! E cea mai aspră proză în care vorbesc acești oameni. Numai cuvântul unguresc este el așa, săltăreț, înăuntru însă, în înțelesul lui, n’avem nevoie să-î mai ascultăm, pentru ca să știm bine câtă otravă se distilează într’ânsul pentru noi.... Plutind pe valurile puternice, ne mai uităm la măreața clădire. Aci se făuresc lanțurile tale, române! Cinci viteji nu pot ține în basme, piept gloatei înarmate până în dinți... Ei dar zidurile, oricât, de mărate, sunt tot numai ziduri... Și departe, colo, se profilează pa cer ruinele vecheî cetățî... In apel pentru ajutorarea pictorului I. Voinescu In ajun de a organiza o expoziție de tablouri, cunoscutul pictor Ioan Voinescu din Brăila a avut să sufere o grea încercare, întreaga lui avere și tablouri cari înfățișau o muncă de peste 15 ani i-au fost distruse de un incendiu. Față de această nenorocire, ziarul nostru deschide o listă de subscripție șii roagă călduros pe ambii, cunoscuții și admiratorii nefericitului artist, pe toți cei cari doresc să-i dea mână de ajutor, să contribue cu obolul lor la ușurarea greutăților ce i-a adus această nenorocire. Ofrandele se vor adresa administrației ziarului.____________ A.O ajp&ruti până, acum 5 volume, din Meserie Regeta. Oare! Aceste volume cuprind descrierea cea mai exactă a istoriei României moderne, istorie pe care este dator sa o cunoască orice, bun român. Se află de vânzare la toți depozitarii și la toate librăriile din țară. Prețul fiecărui volum 50 bani.