Universul, octombrie 1913 (Anul 31, nr. 270-300)

1913-10-14 / nr. 283

5 gam în Romania. - io­ganî în Străinătate I­C G B 8 PAGINI jtnnl XXXI. ■ p. 283. - Sunii 14 Octombrie 1913 Aniversara centenarului maréi bătălii DEL A LIPSCA lim SUGERMSA BEL» WIEDEN­TEBCH, LI 16 DET 01IBH 1E 1813 ANCHETA NOASTRfl Lft PARIS FRiȚi ROMANIA Un prieten iml spunea era: „îmi­­ pare riscată afirmațiu­­r­ea ta cu privire la prietenia francezilor. Politeța ori intere­sul momentan au putut inspira persoanelor cu cari am vorbit la­­ Paris, declarațiunile de priete­nie pe care le-am cules. Opinia publică pariziană, cea­­ adevărată, eu cred­ că ți-a fost greu s-o afli”. Am răspuns prietenului meu­ — și încep acest articol cu răs­punsul ce i l'am dat — urmă­toarele: „Firește, nu pot afirma și nici nu afirm că am putut doza cu exactitatea cu care dozează far­macistul sinceritatea declarațiu­­nilor și protestațiunilor de prie­ten­ie,re­mi s’au făcut. Cu toate­­ acestea le-am primit pe toate — chiar și pe cele oficiale — cu­­ cea mai desăvârșită încredere, și­­ aceasta pentru că ele corespun­­­deau în primul rând,’ atitudin­ei­­României și în al doilea rând pentru că n’aveam­ de ce să mă s­mir ,că într’o țară, unde meritul și dreptatea se recunosc poate mai ușor ca rn unde, se recunoa­ște cu expansiune chiar, meritul României, care a adus pacea lumei civilizate”. A­șa­dar, am fost încântat și am primit fără nici un beneficii­ de inventar spusele d­-lui d’e Na­­loche, directorul ziarului „Jour­nal d­es Debats” care s sunau ast­fel: „Domnul meu­, vă rog să mă credeți când vă afirm că în opi­­niunea publică franceză Româ­nia are astăzi un prieten con­vins și sincer. Eraț­ necunoscuți la noi — se știa că existați un­de­va, că sunteți un popor latin; unii știau chiar că faceți politi­că cu Tripla Alianță, știu eu mai ce, în fine, se cunoșteau oare­cari generalități. Astăzi , cu totul altceva. Azi nu se vorbește d­e cât­­ se d­tră și nu exagerez când vă spun că articolele apărute în presa noa­stră și care au fost favorabile acțiunea României, au pornit din adâncă convingere. Noi do­rim cu toată sinceritatea o a­­propiere, chiar politică de s’ar putea, cu o țară care a dovedit, nu numai că înțelege și apre­ciază binefacerile civilizației, dar e chiar un apostol al ei. România are mai ales un mare merit: e acela că a știut să inspire Europei încrederea ne­cesară pentru viitor. Sânteți în Orient un arbitru înțelept“. Cuvinte tot atât de măguli­toare pentru țara noastră mi le-a repetat și directorul ziaru­lui „Le Figaro”. „Regret un singur lucru, îmi spunea de Jean Bernard, direc­­­­torul instituțiunei „La Presse Associée” și corespondentul pa­­­­­rizian al ziarului „Lon­dépen- 1 dance Belge”, regret că nu este­­ o apropiere mai mare între­­ presa românească și presa pari­­­­ziiană. In această direcțiune mai es­­­­te mult de făcut. Eu cred că dacă acum, cu ocazia tratative­lor împrumutului în Paris, s’ar fi putut lega o înțelegere între presa noastră și presa româ­nească, dacă s’ar fi reprodus la noi în presă cum considera presa românească eventualita­tea reușitei împrumutului în Franța, dacă într’un cuvânt s’ar fi cunoscut chestiunea de marele public, reușita împru­mutului ar fi fost mai ușoară. Curentele determinate de presă hotărăsc de multe ori în ches­tiunile cele mai mari și grăbesc acțiunile chiar ale celor cărora îi fac tărăgăneli. Și lucrul acesta era cu •atât iftul ilega <ieului elenn­ l Ro­mânia se bucură înn Franța de o opiniune publică din cele mai simpatice".* Asistasem la Academia de medicină la comunicarea, făcu­tă de d. profesor dr. Toma Io­­nescu. Un auditoriu din cel mai ales aplaudase cu căldură pe distinsul profesor român, și so­mitățile medicale ale Parisului îl felicitase cu cuvinte de admi­rație. Eu eram cu un compatri­ot și auzindu-ne vorbind româ­nește, un domn de lângă mine, mi se adresează astfel: „Sânteți români ? Trebuie să fiți mândri. Aveți și de­­ ce, du­pă o acțiune politică atât de înțeleaptă, după o acțiune mili­tară care a pus în admirație pe generalii noștri cei mai com­­petenți, iată acum și manifestări științifice care vă pun tot pe primul plan. Dacă nu v’am iu­bi, v’am invidia.“ Incheia, exprimând dorința u­­nui mare număr de membri ai coloniei române din Paris, mai multă apropiere de Franța. T. Femo ■ ■ -----♦ [UNK] [UNK]-------------— Paris-Cairo la aeroplan Aviatorul francez Daucourt (n-r. 1) și pasagerul san Roux, car­e face pe un monoplan „Bo­rei’’ raidul Paris-Cairo. După cum se știe, îndrăzneții aviatori vor trece prin România și vor ateriza la „Liga aeriană”, de la Băneasa. -'**•*­ Organizarea judecătorească a teritoriului anexat D. Mihail Cantacuzino, minis­trul justiției, a aplecat cu l in­ Ca­­drilater, spre­­ a prezida in­ per­soana, la instalarea autorităților judiciare , din nou creiate. Ministrul va mai examina pe loc aranjamentul, ce trebuie să se facă cu guvernul bulgar pen­tru repartizarea dosarelor afa­cerilor pendinte,­ din care unele privind interese din teritoriile bulgare, iar altele cu­­ privire la JJoprici, trebuie să ne fie remi­se de Bulgaria, de­oarece­ Do­­brici depindea mai înainte de tribunalul bulgar din Varna. D. Mihail Cantacuzino a ple­cat prin Călărași la Silistra, iar de acolo va călători­ în au­tomobil. BIW BUCOVINA A­FACEREA Societății .„Canadian­ pacific“ Cernăuți, 10 Octombrie Și presa din localitate se ocupă cu sensaționala afacere a socie­­tăței de navigație „Canadian Pa­­cific“. Majoritatea tinerilor expatriați de această societate sunt din Bu­covina și Galiția, unde această societate avea numeroase sucur­sale. După cum se știe, sucrusalele acestei societăți, din întreaga mo­­narh­ie au fost închise, iar direc­torul general Altruen arestat îm­preună cu mai mulți funcționari superiori. In Cernăuți s’au făcut 20 ares­tări și s’au închis trei sucursale. După cum se știe, în ultimul timp emigrările din Austria se făceau pe o scară întinsă. Intre emigranți, majoritatea o formau țărani din Bucovina și Galiția, care pleacă la Canada a­­demenițî de agenții acestei socie­tăți, care împărțeau printre să­teni broșuri cu ilustrațiuni din a­­ceastă țară a dolarului. Aci în Bucovina am avut ocazie să vedem cum în diferite rânduri autoritățile au fost făcute atente asupra acestui fapt, dar agenții au știut să se sustragă de la orice consecințe penale. Sute de familii au fost nenoro­cite chiar și la noi în Bucovina, căci cei care le cădeau în mreje, nu numai că-și nenoroceau fami­lia prin faptul că-și vindeau sau amanetau avutul pentru a-și face spese de călătorie, dar odată a­junși acolo erau exploatați în­tr-un mod îngrozitor. Mulți din ei nici nu se mai întorceau, ci se perdeau pe acolo în mizerie, ne­putând rezista covârșitoarelor munci la cari erau supuși, în timp ce cei rămași se svârcoleai aici în cea mai cumplită mize­­­rie, în speranța că mai curând sau mai târziu cei plecați se vor reîntoarce sau le vor trimite bani. Mai în toate cazurile așteptările au fost zadarnice și în cele din urmă au trebuit să intervină gu­vernul, județul și comunele ca să ajute pe nevoiași. Și nici o măsură administrati­vă nu a putut pune stavilă acestor emigrări întru­cât bi­rourile de călătorii erau institute concesio­nate de stat și nimeni nu cuteza să bănuiască că activitatea lor are ca­ bază înșelătoria cea mai perfidă. In mai puțin de un an armata austriacă a avut de înregistrat, peste 50.000 de nesupuși ! Și lucrurile ar mai fi continuat așa cine știe cât tim­p dacă în­tâmplarea n’ar fi făcut ca auto­ritățile să descopere această ma­nipulare­ necinstită care a vărsat milioane de cor. în buzunarele fă­ră fund ale acționarilor ,,Cana­­dian-Pacicului“. Asupra prime­lor indicii e o simpla convorbire de cafenea. Doi sau trei domni străini „englezi“ pe când ședeau a­lene, în­ totelurile unei cafenele de primul rang »,n capitala mo­narh­iei sorbind cu nesaț și cu li­niștea „englezească“ proverbială ca.i,e un. swartz, făceau gulme nu tocmai măgulitoare pe seama ar­matei austriace, care, după soco­teala lor, referindu-se la procede­­urile de la „Canadian Pacific“ a­­vea să ajungă după un deceniu, la minimalul număr al unui „în­vins“ stat balcanic! Un domn dela o masă vecină, care probabil s’a simțit atins în amorul său propriu a găsit de cuviință să comunice prefectului de poliție „glumele­’ de prost gust ale englezilor pe so­coteala armatei austriace. Repre­zentantul forței publice, intrigat de cele auzite, deschide imediat o anchetă și rezultatul a fost ui­mitor. In mai puțin de 24 ore în­treaga activitate dubioasă­ a aces­tui biurou a fost pe deplin lămu­rită și rezultatul a fost arestarea conducătorilor în frunte cu direc­torul general și închiderea tutu­ror sucursalelor. Deși ancheta încă­ nu e termi­nată, din cele de transpiră jjn­îi din cercurile bine informate, reiese­ că vinovați în această afacere senza­țională sunt numeroase personali­tăți înalte, și mai toate biurourile de călătorii se servesc de aceleași manopere cu „clienții” lor. Rezultatul anchetei se așteaptă la noi în Bucovina cu o mare ne­răbdare. Se crede că­ zilele aces­tea se vor face noul arestări. Sigma. Scipio sinke!« Ziarele italienești ne aduc trista știre despre moartea lui Scipio Sighele A încetat din viață, la­ Flo­rența, în vârstă numai de 45 de ani. Om de știință, cugetător și strălucit conferențiar, își în­­temeiase o foarte apreciată re­­putațiune prin studiile sale a­­supra criminalității. Volumul întitulat „Psihologia mulțimii”, tradus mai în toate limbile eu­ropene, i-a confirmat numele. Sănătatea­ î­ndruncinată de mai multă vreme, a pus capăt vieții lui bine împlinită. Era născut din familie tren­­tină, la 2­4 iunie 1868, la Bres­cia. Tinerețea și-a trecut-o la Milano, unde și-a complectat e­­ducațiunea. * Moartea l'a surprins făcând ultimele colecturi ale unei noui edițiuni a studiului sau asupra delicvenții sectarii, edițiune pe care a amplificat-o formând un volum căruia i-a dat titlu de „Morala privată și morala po­litică”. . Dintre scrierile sale numeroa­se, se mai citează cu deosebire volumul întitulat „Perechea­ criminală”, în care aplică teoria sugestiunei susținând că între doi complici unul inspiră și celălalt primește inspirația, u­­nul e dominator și celălalt e dominat, cum și opusculul înti­tulat ,,In contra parlamentaris­mului“, care a avut un mare răsunet în societatea­ italiană. ■ Precum se vede din titlul o­­pusculului d­e mai sus, Sighele pe lângă știință, se ocupa și cu politica. ■ A fost pentru câtăva­ vreme, la Roma, liber docent al uni­versității. A fost toate acestea, în scurta-i viață, și acuma e încă o glorie a Italiei, care apune lăsân­d­u-șî un nume neperitor. SCRISORI DIN RUSI4 Drey în­ siada ruseasca - t------------------------------­IA Actul de acuzare Kiev, 9 Octombrie Mai bine de jumătate din ac­tul de acuzare e ocupat de descrierea și critica cercetărilor, care s’au făcut până la aresta­rea lui Beilis, sau după aresta­rea lui, dar care nu-1 privesc pe dânsul. Asupra acestei părți voi re­veni pe larg în cursul procesu­lui, când vor fi ascultați, ca martori autorii acestor cerce­tări. Acuma amintesc numai, că ele au fost făcute, de-oparte de policia de siguranță, de­ altă parte, de către ziaristul Brazul- Brușkovski, ajutat fiind de poli­țistul Krasovski și de jurnalis­tul A. J­oblonov­sk­i și trec la partea actului de acuzare, care stabilește omorul ritual. Cum am spus în scrisoarea trecută, dau traducerea textu­lui publicat de Agenția Tele­grafică Rusă. „Atât împrejurările, în care a fost ucis Iușcinski, cât și svo­­nul, cum că el ar fi fost omorât de­­ către evrei din motive reli­gioase, au făcut pe judecătorul de instrucție să institue o ex­pertiză. Asupra faptului, dacă crima n'ar fi fost săvârșită de către un nebun și asupra chestiunei, dacă există sau­ nu destule in­dicii, care să permită concluzii asupra scopului ucigașilor, a­­supra profesiunei și naționali­­tățea lor, a fost cerută părerea profesorului Universității din Kiev, Sikorski, iar în pivnița presupunere­ cum că Iușcinski ar fi căzut victimă unui omor ritual, au fost întrebați: profe­sorul­ de limba­­ ebraică la aca­demia de teologie din Kiev, Gla­golev,­­profesorul d­e limba e­­braică și arheologie biblică la academia de teologie din Pe­tersburg, Troitzki și magistra­tul în teologie, preotul catolic Pranaitis. La prima chestiune profeso­rul Sikorski a răspuns în mod negativ. Iar în ce privește profesiunea și naționalitatea ucigașilor, pro­fesorul Sikorski, din considera­­ți­uni de natură antropologică­­­i istorică, consideră omorul lui Iușcinski ca tipic în seria de crime similare, care se repetă din timp în timp, atât în Ru­sia cât și în alte țări. Baza psi­hologică a acestor crime este, după părerea lui, răzbunarea sau vendetta fiilor lui Iacob i contra representanților altor rase. Dar crimele, asemenea omo­rului lui Iușcinski, continuă profesorul, nu pot fi în totul explicate de motivul răzbuna­rea. Faptul, de ex. că victimele sunt totdeauna copii, sau că u­­cigașii extrag tot sângele victi­mei, poate fi­­ explicat admițând că avem de-a face și cu un act religios.­­ Expertiza ritualului religiu­­nea evreești a dat următorul re­zultat: Profesorii Glagolev și Troitz­ki, având în vedere bazele re­­ligiunei evreiești, conținute în biblie și talmud, s’au pronunțat în mod negativ asupra posibi­­litătea omorurilor rituale în ge­neral și a omorurilor, a căror victime ar fi creștinii, în spe­cial. Expertul Pronaitis, în desa­­cord cu profesorul Glagolev și Troitzki, din studiul tuturor surselor învățăturei religioase evreești, deduce, că la evrei e­­xistă o „dogmă a­ sângelui”. După această introducere, ac­­tul de acuzare trece la punctele de acuzare în contra lui Beilis. ,jar dimineața zilei de 12 Martie Iuscinski a plecat de a­­casă pentru ultima oară, luând cu el cărțile și caetele necesare; în această zi, însă, la școală nu s’a ivit. După părerea bunicei lui Iuș­­cinski, el s’ar fi dus, înainte de școală, să caute undeva praf de pușcă, care­­ se isprăvise în ajun. Un prieten de-a lui Iușcinski, Cebareac, povesti în luna lui Aprilie studentului Vladimir Golubev (membru al partidului adevăraților ruși, D. G.), că în ziua de 12 Martie Iușcinski veni la dânsul și că împreună mer­­seră să se plimbe spre terenul lui Berner (unde a fost găsit cadavrul) apoi se întoarseră în strada Iurcovskaia (unde locuia Beilis). Mai târziu micul Ceba­­reac (prietenul lui Iușcinski, despre care e vorba) negă fap­tul că s-ar fi întâlnit în acea zi (12 Martie) cu Iușcinski. Prima declarație a lui Ceba­reac a fost însă confirmată de alți doi martori Casimir și Ulia­na Șahovski. Amândoi băeții au fost văzuti întâi de Uliana, apoi și de băr­batul ei în apro­piere de casa, unde locuiau pă­rinții lui Cebareac. Ograda, unde locuiau­­ aceștia din urmă se învecinează cu fa­brica de cărămizi a lui Zaitzev, care (fabrică) se află în apro­­piere de terenul lui Besaer. Gar­dul, care înconjura ograda fa­bricei era stricat în mai multe locuri și astfel din curtea, unde locuia Cebareac se putea ușor pătrunde­ în­­ curtea fabricei, unde se strângeau deseori copii din mahala să se joace. După spusele lui Kasimir Șa­hovski, vre-o trei zile după 12 Martie el întâlni pe Cebareac și-l întrebă dacă în ziua când la văzut pentru ultima dată cu Iușcinski, ei au petrecut bine. Cehareac re armase că nu. din­ cauză că în curtea fabricei, un­de se duseseră, îi speriă un băr­bat cu barba neagră. Declarând acestea judelui de instrucție, Casimir adăugă, că, după părerea lui, bărbatul cu barba neagră trebuie, să fi fost Mendel Beilis, care ar fi luat parte la omorul lui Iușcinski. După spusele Ulianei Șahov­ski, o prietenă de-a ei, Anna Volkino, venind vorba despre o­­morul lui Iușcinski, i-ar fi spus, în prezența băiatului Ni­­colai Caliujni, că ea a fost o față când un­ bărbat cu barba neagră l-a târât pe Iușcinski în spre cuptorul fabricei. Volkirin ar fi adăugat că bărbatul cu barba neagră era Beilis, întrebată de judecătorul de instrucție, Anna Volkina, negă că ar fi­ spus cele de­ mai sus Ulianei. Asemenea, băiatul Ca­liujii, la început negă că­ ar fi fost de față la convorbirea re­dată de Șahovski, în urmă,­ în­­sa, reveni­­ asupra primei decla­rații și confirmă spusele Ulia­­nei. Mai târziu aceiași Uliana Șa­hovski, fiind beată, povesti a­gentului de siguranță Polișciuc, cum că bărbatul ei ar fi văzut cum Mendel Beilis l-a târât­ pe Iușcinski spre cuptor. Interoga­­tă apoi de judecătorul de ins­trucție, ea declară că nu-­și mai aduce aminte de cele spuse a­­gentului de siguranță, atuncea fiind beată, și că bărbatul ei nu i-a spus niciodată că ar fi văzut cum Mendel târa pe Iuș­­cinski. Acel­aș lucru declară și Casimir Șahovski. In general, ambii Șahovski schimbară de multe ori depozi­țiile lor, totuși­­ la­ urma urme­lor, Casimir reveni la prima de­clarație. Micul Cebareac, întrebat de judecătorul de instrucție decla­ră că aproximativ cu 10 zile înainte de găsirea cadavrului lui Iușcinski, acesta (Iușcinski) a fost la dânsul, să-l cheme la plimbare, dar, el refuzând, An­drei a plecat singur”. Mă opresc aici cu traducerea actului de acuzare pentru că restul nu mai conține de­cât o repetare a celor de mai sus. Un fapt nou e declarația su­­rorei băiatului Cebareac cum că acesta i-ar fi povestit că o săp­tămână înainte de dispariția lui Iuscinski a văzut în casa lui Beilis doi evrei îmbrăcați în haine neobicinuite. Pe amândoi i-a văzut rugându-se. Cebareac nu a miai putut fi întrebat asupra spuselor suro­­rei sale pentru că aceste decla­rații fură făcute judecătorului de instrucție după moartea bă­iatului? Atâta tot. Și totuși, „in baza celor de mai sus Mendel Beilis se acuză cum că, împre­ună cu alți indivizi, nedescope­­riți până acuma, din motive religioase a ucis pe băiatul Iuș­­cinski”.... Și dacă cetitorii se vor mira, că afacerea n’a fost clasată, ca neghiobia aceasta a fost adusă înaintea juraților, se vor­ indica o mică explicație. In ultimul număr al ziarului „Ruskoe Stovo” se poate găsi următoarea informație: unde, între altele, cetim: „întrebările ce vor fi puse ju­raților, vor fi formulate la sfâr­șitul procesului. Totuși ministerul de justiție ar considera ca­ juste următoa­rele întrebări: 1) E dovedit sau­ nu cum, că în ziua cutare, în locul cutare, băiatului Andrei Iușcinski i-au fost­ pricinuite, din im­pulsiuni religioase și în scop ritual, nu­meroase răni, în urma cărora Iușcinski a murit ? 2) E dovedit sau nu că aceas­tă crimă a fost săvârșită de Beilis? 3) E sau niL Beilis vinovat? D. G. nm­ite In cursul lunilor Octombrie și Noembrie curent, devin vacante două locuri de consilier la înal­ta Curte de conturi. In vederea acestor locuri, re­­ferendarii Curței au înaintat d-lui ministru de finanțe iun memoriu, în care arată că, de la 1864, locurile de consilier au fost încredințate numai persoa­nelor din afară,­ înlăturându-se sistematic referendarii Cuțiței, funcționari de carieră cu prac­tică și cu drepturi prevăzute de lege pentru ocuaprea acestor locuri. ■ ■ Nicăeri nu există o asemenea stare anormală de lucruri, nici în organizarea Curților de con­turi din străinătate, nici la vre-o altă administrațiune publică din țară. In Franța, al cărei sistem este admis în organizarea noastră, o dispozițiune! de lege prevede : „En cas de vacance. d’une■ place de maître des comptes, le pre­mier président en donnei'a avis ă notre ministre <M finances-, qui joindra á sa Präsentation une lista) de dix référendaires distin­­gués •par leur talent et leur zele" (Decret 28.Sept. 1S07 art. 12)? In Belgia, după car© se luase unele dispozițiuni din vechea noastră organizare, cu toate că magistrații Curței sunt, acolo a­­leșî de Parlament, înaintarea este erarchică : „Sur Ies quatre presidents qui se sont succédés á la tété de la Cour des Comp­tes Beige, trois y ont fait leur carriére; parmi les conseillers en fonctions aujourd'hui (1892) un seul ne sort pas des bureaux de la Cour” (V. Maree. — • Cour des Comptes et Comptabilite publique en Belgique, pag. 23). La noi, în toate celelalte ad­­ministrațiuni publice numirea în funcțiunile superioare se fa­ce numai dintre personalul a­­nume pregătit în interiorul a­­celor administrațiuni. Noua le­ge de organizare a administra­­țiunei generale a financelor a îngrădit intrarea celor din afa­ră la funcțiunile superioare; cu atât mai mare cuvânt este ne­cesar aceasta la înalta Curte de conturi, de­o­are­ce, pe de o parte referendarii nu sunt funcționari de biurou obicinuiți, căci ei sunt recrutați în condițiune es­­cepționale cerându-li-se titluri academice, în plus un concurs și vârsta de 25 ani la intrare (art. 5 și 12 din lege) iar de pe altă parte, în cei 10 ani de sta­giu ce li se cer pentru a fi nu­­mițî consilieri, sunt singurii cari pot dobândi,­­ prin cerce­tarea contabili­tăților tuturor­ serviciilor publice și prin stu­dierea și aplicarea tuturor le­­­gilor generale și speciale, după care se conduc diversele admi­­nistrațiuni, — cunoștințele teh­­­nice necesare unui consilier al Curții, pentru controlul conta­bilității statului și celorlalte in­­stituțiuni publice. Toate chestiunile se studiază mai întâi de către referendarî;­ în cercetarea conturilor ei apre­­ciază diferitele fapte și pun în desbaterea Curții numai pe cele ce socotesc ei neregulate, luând part­e la­ desbaterile Curții cu vot consultativ. Astfel, credem că d. ministru de finanțe va ține seamă, la nu­mirile ce se vor face în cele două locuri ce devin vacante, de drepturile ce munca și legea le dă refendarile. Credem că se va pune capăt sistemului de a se prefera persoane străine de Curte și de lucrările ei pentru ocuparea funcțiunilor de consi­lieri. ’ . ÎNALTA CURTE DE CONTURI ill IMN­M ai ROMANIEI Sub acest titlu, oficiosul fran­cez ,,Le Temps” publică o scri­soare primită din București, de la corespondentul său particu­lar. In ea se Vorbește de intere­sul cu care în România se ur­măresc negocierile de pace dintre Grecia și Turcia, cum și de presupusa înțelegere secretă care s’ar fi încheiat între Bul­garia și Turcia, unite prin ura comună în contr­a grecilor. Atențiunea țarei noastre asu­pra acestor mișcări este explica­tă prin dorința foarte legitimă de.a .se menține neștirbită pacea încheiată la București. Scrisoarea după ce atinge nu­mitele chestiuni, arătând preo­cupările ce deșteaptă la noi, se închee cu următoarele cuvinte: „România nu e în definitiv a­­nimată de nici un sentiment os­til nici în contra Turciei nici în contra Bulgariei. Lunga ei graniță comună cu Bulgaria explică în de ajuns do­rința de a întreține cu vecina ei relațiuni amicale, cu condițiu­­nea însă­­ ca la Sofia să se re­nunțe la visul unei Bulgarii mari stăpână a peninsulei și să se consacre silințele națiunii la organizarea nouilor provincii și la desvoltarea lor pe calea progresului și a bogăției. „Consideră­­ România, că inte­­resul ei superior este menținerea păcii în Orient. Înțeleaptă poli­tică­ ia­­r reg­e­lui fa i s-a rezervat­­ războiul din urmă, rolul de arbitru. Fără să pretindă nici o ighemonie, guvernul din Bucur­ești crede că trebue să continue a exercita influența­ lui amicală pentru conservarea echilibru­lui din fron stabilit. Nu s’ar codi, probabil, nici să facă să intervie armata sa ca să’i apere la nevoe. „Insă dacă intervenirea acea­sta poate să fie repede și ime­diată în cazul când s’ar pro­duce o­­ agresiune din partea Bulgariei, ar fi cu mult mai înceată în contra unei ofensive turcești. Un atac al Turciei îm­­potriva Greciei ar provoca, pe temeiul tratatelor, intrarea în acțiune a­­ Serbiei. Dar Româ­­niloj, ne­având nici un punct de contact cu Turcia, nu ar pu­tea să-și trm­eată trupele pe­ câmpul de bătaie de­cât prin lungi transporturi pe drumuri de fier lungi de mai multe su­te de kilometri. Ajutorul ce­­ ar putea aduce camarazilor ei de arme de erî n’ar putea astfel să fie de­cât iluzoriu în caz de victorie, sau prea târziu în caz de înfrângere. E unul din cu­vintele pentru cari se speră, la București, că negociațiunile din Atena vor avea un succes repede și care va trebui să­ a­­ducă, cel puțin pentru câțiva ani, pacea în Balcani. „Această pace, vor la Bucu­rești să fie cât mai lungă. Fie­care an aduce României un­ spor de populațiune de 100 de mii de suflete. Avuția ei se des­­voltă ca o repeziciune care dă în toți anii un avânt nou rezul­tatelor dobândite. Ca să se îmbogățească și să­ i se­ organizeze economicește și social, România are trebuință de liniște. Aceasta explică de ce pune eaj preț mare pe echili­brul stabilit. Din punctul de ve­dere balcanic, ea își privește ro­lul ca un rol de moderator. „In ce privește pe Puteri, Ro­mânia dorește să aibă cu toate relațiuni bune, în stare să-i asi­gure o independență politică și economică desăvârșită, lăsân­­du-i totuși putința să-și mani­feste simpatiile sale pentru Franța, către care incontestabil o împinge sentimentul fruntaș­ia­lor națiunii. j N­J ■ * ■ ■ • ' •# Turneul trupei I Antonescu în Ardeal D parte din artisti insei fotografiați Bl grap la Orăștie

Next