Universul, octombrie 1916 (Anul 34, nr. 272-302)

1916-10-14 / nr. 285

mîndria lor, nu-și ascund bi­­curia că au scăpat de război. Părerea lui Falkenhayn . Asupra unui ofițer german prizonier, s-a găsit un ordin de zi al generalului Falkenhayn în care făcea următoarele aprecieri asupra armatei noastre: .­..Infanteria română este im­­­petuoasă la atacul un baioneta, însă trage prost. Ofițerii sunt­­ viteji, dar se expun, prea mult, sau sunt vindenti. Artileria trage b bine“. Apoi le recomandă să lupte­ cu Energie spre a ne doborî, repe­­tînd insultele pe cari le-a adro­­sat și Italiei. ű aimule ia Războiul cu tot tragicul lui,­­totuși are uneori și părți comice­­­ lată una . Un soldat român, ți­­nind un prizonier german, îl ju­deca astfeli j — Bine, mă meam cule! ce cauți tu aici să te bați cui mine ? Ințe­­leg să mă bat cu ungurul, căci­­ cu dr­am socoteală, mă bat pen­­­tru pămîntul românesc cotropit­­ fie el. Dar tu ce zor ai să vii pes­­­te nouă mări și nouă țări, să te amesteci în cearta noastră! ?­­! Ce a răspuns neamțul la acea­­­stă apostrrofă nu știm, cum nu știm nici ce a făcut românul­ patru­ tine, Petrie! ! — Crezul meu național — Crez în curajul soldaților no­­­ștri și ’n știința și devotamen­tul generalilor români și le ad­mir spiritul de complectă abne­gație, de nobilă jertfă și de sin­­cer și statornic patriotism de ca­­tre au fost Și sunt totdeauna că­­©nații Și animați. !, Crez in forța dreptului și res­­­pect principiul naționalităților,­­ Crez în prețul jertfei și ’n tri­umful ideiei de Patrie. •­ Crez în dreptatea cauzei și a inspirațiunilor naționale româ­­inești, în gloria imaculată a stră­­­­moșilor și a drapelelor noastre. ; Crez în Istorie care este viața­­ trecuta a unei națiuni și oglinda trecutului unui popor. Crez în gloriosul nostru trecut istoric, în marele prezent — vre­murile istorice și eroice prin oa­se trecem — și în marele nostru viitor­ Crez că vom realiza idealul no­stru național visat și dorit de multe veacuri. Crez că vom cu­ceri ce avem ele cucerit, toată suprafața de pământ locuită de români până la Tisa și că vom aduna la­olaltă în comuna lor Credință națională pe toți româ­nii din Transilvania, Banat, Cri­­șana, Temișana, Maramureș și Bucovina și vom creia o Românie mlare. Crez și respect­ pe cei ce iubesc frumoasa și scumpa mea țară, România, și-mi aduc cu pietate aminte de eroii morți pentru Pa­tria mea. Crez în rugăciunea femeilor— mamă, soție sa­u fiică — cari se roagă sau se vor rug­a pentru să­nătatea și triumful celor duși să lupte, să apere și să mărească patria. Am incredere în mine și ’n toți ■ Bunii români și patrioți cari se luptă sau se vor lupta pentru mărirea și gloria scumpei noa­stre Românii. Am întocmit acest act de sta­tornică credință către Patrie. A­­ceasta este litania mea pe cari o recitez și doresc din toată inima să se realizeze cit mai curînd și­­ trebue și am credința că se va realiza. Acesta este crezul meu național. * Nu știu dac’am reușit. să spun ceva nou și mai de seamă. Dar am scris aceste rînduri În­suflețit de cel mai cald, sincer și statornic patriotism da care trebue să fie animați totdeauna toți cetățenii unei­ țări ce-și iu­besc și sunt sau vor fi gata să-și jertfească tot și chiar viața —­­supremul sacrificiu­ — pentru tine. Patrie. G. T. Niculescu-Varone , DARURI pentru răniții din Ploești Elevele institutului în care­­ funcționează spitalul „Binec­uvîn­­tarea” am răspuns la apelul domnișoarei Rosa Livianu, pro­fesoară, subscriind pentru alina­rea suferințelor răniților sumelo­­ următoare: Ioana Constantinescu clasa IV a lei, Constanța și Iordana Pan­­telimones cu curs liber 50 lei; Ca­rola Neumann eure liber 3 lei ; ■Victoria Simionescu clasa VI 3 lei- Maria Rottag fostă elevă, 3 lei; Berta Rottag clasa VIII 5 lei; Henrieta Grossmannn clasa IVI și Eugenia Grosmann clasa III-a 5 lei ; Angela Cereșeanu clasa VI 5 lei­; Lili Feld­mann cl.­­VI 5 lei; Maria Marinescu clasa III 3 lei; Orfan­sa Cohen cl. VI, 2 lei; Berta Schauer cl. VII 5 lei; Jeni Schauer clasa VI 5 lei; C. Ionescu fostă elevă 10 lei; Mar­inet­a­ Lupescu 4 lei; Reghina și Marcella Schindler clasele VI și III 2 lei ; Irena Grossmann cl. III 10 lei Ioana Gheorghiu cl. VH 5 lei; Hilda Duque cl. III 10 lei; Cecilia V. Grigorescu cl. I V 5 lei. Total 149 lei. Elevele doritoare a mai subscrie se vor adresa d-șoarei livianu str. Buna Vestire 21. ♦ Cel mai bun dar ce se poate face în aceste vrem­uri unui brav sol­dat este o pereche de ciorapi groși și mănuși bune de lână, cu care se poate ferî dfc trgfică tKO. (VINERI, 14 (17) OCTOMBRIE *2 — Lista No. 41 — — CONTINUARE — BĂNIȚI TRUPA Stama Nicolae, Andrei Dragomir Dumitrescu Dumitru, Radu Ghe­­orghe, Nicolae Adam, Dumitru Gheorghe, Petre Gheorghe, Geor­ge Mircea, toți din reg. 21 inf.; Geantă Nicolae, Georean Alexan­dru, Andreiana, Vasile, Gorgu Nicolae, Puică C-tin, Tom­a Lazăr, Lazar Andrei, Constantin Ion, Răiculescu­ Marin, Ioniță Marin, Sandu Ion- Dumitrescu -Petre, Mărgărit Gheorghe, Șerban Vai­­sile, Radu Ion, Petre Constan­tin, Rădoiu Ioan, Florea Gheor­ghe, Tudorache* I­ Dumitru, Niț­ă Buică, Trăsnicu Grigore, Pope­­scu Gheorghe, Croitorii Stan, Mihai Ion, Cefalan Ion, lordache Iori, Cristea Ion, Andrei Dumi­tru, Marin Vasile, Mihăescu Ni­colae, Mihai Ion, Cristina Gh­, Gheorghe IUzea Nicolae, Sandu Oiștea, Nencescu Ion, Nicolae Marin, Arsene Florea, Stăncioiu Ene, Niță Soare, Mișcu S. Matei, Andreescu Tom­a, Bal­a­ Nico­lae, Stoica Stelian, Stoica Gheor­ghe, Neagu Gheorghe, Scurtu Gheorghe, Heașcă Iosif, Cociu Eremia David Gheorghe, Petre­­scu Gheorghe, Pavel Mihalache, Radu Stan, Badea Demetre, A­­lecu Stan, Drăguț Zamfir, Glo­­deanu Toader, Coman George, Tudo­se Arghir, Pană Gheorghe, Costache Ion, toți din reg. 22 inf­; Ciocoiu Gheorghe, Rapat Ion, Dumitrache Pamfil, Necu­­­lai Ton, Cu­la­cop Petrache, De­­mian Vasile, Macovei Alexan­dru, Zaharia Manolache, Tanică Gheorghe, Ioniță Paul, toți din reg. 21 inf.; Constantin Ștefan, reg. 25 inf. Rădulescu Ion, Lică Dumitru, Chirițescu Dumitru, toți din reg. 26 inf­; Radu Petre, reg. 28 inf.; Bordeaniu Nicolae, Stăn­escu Ion, Olteanu Toma, Marica Nicolae, Iancu Gheorghe, Moise Ion, Borbocea Ilie, Manda Nicolae, Bărbu­]escu Dumitru, Cri­­stof Nistor, Jucătoru Stan, Au­­strianul Petre, Bădicu Gh., Chițu Apostol, I­anculescu Constantin, Nae„Nicolae, FUipaiu Gh., Trascu Ion, Ștefan G. Ion, Bălan Para­­sch­iv, Gârnaru Nicolae, Crăciun Gheorghe, Popescu P­aralambie, Vâlcoci Constantin, Moldoveanu Nicolae, Grapă Ion, Nedelcu Ioti, Mengheată Ion, Tocilă Bucur,­­lancea Nicolae, Nică Șerban, SamoUă Gheorghe, Irimia Gheor­ghe, Marin Bucur, Dumitrescu Dumitru, Antohie Nicolae, Sandu Nicolae, Dan Nicolae, Rizea Va­sile, Păun Constantin, Bălănoa­a Gheorghe, Cringaru Petre­, Oră­­șanu Ion, Iorgaru Ion, toți din reg. 30 inf.; Dobrin Gheorghe, reg. 36 inf.Murgu Dumitru, reg. 38 inf.; Nicolae R­ Constantin, Pierdevară Dumitru, Dumitru,Mi­hai, Nicolae Ion, Ștefan Pătru, Berbe, Florea, Ștefan T’lorea, 11- Bca Nicolae, Breșiearm Ion, Stan Ion, toți d’n reg. 41 inf.; Saran,­­poi Dumitru, Cruceru Constan­tin, Zamfir Dumitru, Mardare Marcu, toți din reg. 42 inf.; Chi­­vu Nicolae, Niță Gheorghe, Neac­­șu Ilie, Grosu Radu, Alexandru Ilie, toți din reg. 43 inf.; Rădoi Alexandru, Manea Mihail, Bădila Constantin, Burtea Artaxerxe, din reg. 47 inf­.; Baciu­­ Zasi­e, Neacșu Dumitru,­­ Gotârlan Co­­man, Voicu Dumitru, toți din reg. 49 inf.; Paloș Dumitru, din MORȚI OFIȚERI: Generalul Prapor­­gescu David, comandantul cor­pului I de armată. MAIORUL de rezerva Costescu Toma, reg. 58 infanterie. CĂPITĂNII acti­vi: Murărescu Grigore, reg. 48 inf.; Ionescu P. Mihail, reg­ 48 inf. CĂPITANUL de rezervă: Geor­­gescu Constantin, reg. 4­8 inf. LOCOTENENTUL activ . Pău­­nescu Mihail, reg. 41 inf.­­ LOCOTENENȚII de rezervă: Spirescu Constantin, reg. 47 inf.; Ionescu S­ Ion, reg. 58 inf.; Lun­­geanu Vasile, reg. 84. inf. SUBLOCOTENENȚII de re­zervă: Trifu M. Alexandru, reg. 5 vînători ; Alboteanu Dumitru, reg. 33 inf.; Drăiculescu­ O Ale­xandru, reg. 47, inf.; Mircea G. Const., reg­ 47 inf.; Tănase D. Stelian, reg. 48 inf.; Ion I. Ste­lian, reg. 48 inf.; Mocanu N. Gri­gore, reg. 48 inf.; Drăgh­iceanu Gh, reg. 48 inf­; Olariu G. Ion, reg. 70 inf.; Dinu R. Teodor, reg. 70 inf­; Matache I. Dumitru, reg. 72 inf.; Mazilu Gheorghe, reg. 84 infanterie. mum SERGENTUL Nicolescu Va­­sile, reg. 46 inf. SOLDAȚII: Tanasescu O. Ion, reg­ 6 inf.; Sava­lache Ion, reg. 26 inf.; Ivășcoiu Nifon, reg. 30 inf.; Bugheanu Ion, reg. 30 inf.; Menai Simon, reg. 33 inf­ ; Bucur Nic­olae, reg. 35 inf.; Voiculescu Ștefan, regim. 40 inf.; Gapo­ni Gheorghe, reg. S3 inf­.; Duduș Chîriță, reg. 22 artilerie; Duțu Petre, reg. 22 artilerie; Mihala­che Nicolae, batalionul pionieri­­cetate. RĂNIȚI COLONELUL activ Macri Ion reg. 83 inf.­­ LOCOT-COLONEL activ Can­­tacuzi­no Gheorghe, reg. I gră­niceri. CĂPITĂNII activi. Georgescu Dumitru, reg. 2 inf.; Eliad Ion, reg. î1 inf.; Popovici Alexandru, reg. 13* infanterie. LOCOTENENȚII activi; Gano­­vici Dumitru, reg. î grăniceri; Mihailescu V. Lazăr, reg. 11 inf.; Eliad Teodor, reg. 71 inf.; Ceau­­șoglu Dumitru, reg­ ID artilerie; Dumitrescu Al. Mariim, grup. port. mine. t.Q.PP.XLII,'':?!! fss?fg| OFIȚERI: Locot. activ Baseu Di­onisie, reg. 51 infanterie. PREOTUL Duminică Ionescu, reg. 28 infanterie. T mm PLUTONIERUL activ Radovtei Ion, phot corpul de aviație-SERGENTUL Adam. Gheorghe, ecan­ic corpul de aviații­. CAPORALII: Pagubă Zamfir, îbmecanic cl. II corpul de avia­­e; Plăducarul M., reg. 1 inf., anișor Constantin­, reg­­i Ăii : m­asc Ster­ian, reg. .11.inf., pin­­[ic Gheorghe, reg. li inf.; Ca­sa­feni, reg. 31 inf­; Costachie . Gh., reg. 11 inf. SOLDAȚII: Braniștein­ J­. Ali­iei Gh., Idu Gh. toți din reg. 1 inf. • Neghină Ion, Ciubotaru Du­mitru, Maidan Nicolae, Schapira Gh., Bușteanu P­, Schwartz Men­del, Balanescu N., toți din reg. 11 inf.; Boncea Constantin, reg. 4 inf­. Olteanu Nicolae, reg. 9 inf ; Pungă loader, reg. 24 ixif»u Radu Dumitrache, Tufescu Ion, Păștin Nicolae, Șerban Matei, toți din reg. 30­ inf.; Izav Gh., Pădureanu Ion, Ciocșir Ion, Doicu Nicolae, Manolea Gh­, Fulga Alexandru, Cîrstea Vasile, Pi­lea Ion, Mitico­­vici N„ Albin Alexandru, Gheor­ghe A.dam­, Abagiu Gh.» Ciochina Ștefan, toți din reg. 31 inf­.; Rio Dumitru, reg. 30 inf.; David Gheorghe, Pia Gh­. Avram Gh , Drojdie Ah, Ion Nicolae, toți din reg. 47 inf.; Ibraim Ion, Mihai Toma, Vînătoru Dumitru, Avram Marin, toți din reg. 1 grăniceri; Schwartz_ Avram, reg. 49 inf.; Mogoș Nicolae, reg­ 5 călărași, Beștelei Matei, reg. 22 inf.; Za­­gor­itz Alexandru, reg. 52 inf.; Cherchez Teodor, reg­ 70 inf.; Gr­igoriu Constantin, reg. 77 inf . Bosniei Paraschiv Nicolae, co­loana subzistență C. 4 A. SUBLOCOTENENT 11 de re­zervă: Drăgescu Constantin, reg. 4 vinători; Berman D- Buiani, reg. 8 vînători; Chiriță Alexan­dru, reg. 8 vînători; Teodoru Co­stache, reg . dnf..; Popescu Teo­dor, reg. 22 inf­; fîrăescu G. Ari­stide, reg­ 24 inf.; Dăscăliță S­­­ilvestru, reg. 29 inf.; Bratulescu Ion, reg. 30 inf­; Borș Gheorghe, reg. 38 inf.; Bruneanu Constan­tin, reg. 33 inf.; Costinescu N. Petre, reg­ 33 inf.; Pioară Con­stantin, reg. 48 inf.; Ștefănescu I. ; Const.­, reg. 53 inf.; Cădere­a­­Victor, reg. 53 inf.; Calmuschi Constantin, reg­ 65 inf.; Mihala­che Dumitru, reg. 70 inf.; Min C. Nicolae, regim. 70 inf.; Bradiu Spânu, reg. 78 inf­; Nicolau C. Teodor, reg. 83 inf.; Lambrino Scarlat, reg. 22 inf­; Toroceanu C. Radu, batal. 5 pionieri; Gri­­gorescu D. Florea, reg. 1 gră­niceri ; Popovici Nicolae, coloana de subzistență a corpului II ar­mată ELEVUL, PLUTONIER Stoica Filoftei, reg. 4 infanterie, tarupa PLOTONIERIP T- R. Nestor loti, reg. 2 vînători; Toma Vic­tor, regim. 6 vînători; Marin Gheorghe, reg. 16 inf.; Anton Constantin, reg. 22 infanterie. Sergenți: Petre Ion, Ionescu D. Gheorghe, Gavrilă Ion, toți din reg. 6 vînători; Duțulescu Marin, reg. 4 inf.; Stan Petre, reg. 5 in­fanterie; Dragu Nedelea, Matei Ion, Ion Alexandru, Bita D. Ion, Alexandru Constantin, toți din reg. 6 inf.; Dinu Nicolae, reg. 7 inf.; Calistru Const, reg. 10 inf.; Cristea Ivanciu, Manole Gheorghe reg. 11 inf.; Apostolescu V., reg. 6 inf.; Tache Dumitru, Matei A­­lexandru, ambii din reg. 22 inf.; Iosifescu Gheorghe,­­reg. 2­3 inf.; Agnat Anghel, reg. 20 inf­; Ca­­lomfir Ion, reg. 24 inf.; Mi­rea Dumitru, reg. 28 inf.; Popescu Ion,­­reg.­28 infanterie; Călășeanu Ion, reg. 30 inf.; Rădică Alexan­dru, reg. 32 inf.; Min­ea Crăciun, reg. 33 inf­; Leonte Ion, reg. 33 inf.; Purcărea Tudor, reg. 34 infanterie; Albu Sava, reg. 34 in« țșnîSJΫ P-9, mod. II brutăria V-a Caporali: Dumitrelca, Dumitru,, reg. 2 vînători: Vișan Șerban, Mihai Vasile, Amza Constantin, Grigore Stan,­ Bobilii Ion, Măna­­sescu Stoica, Nedelea Ion, Tur­­burică­­ Ianeu, Somârlie Tudor, Neacșu Nicolae, Chst­ea Ivan, Ță­­ranu Ion, toți­ din reg­ 5 sat; Trautman Gheorghe, Tudor Ale­xandru, Lunga A. Ion, Zamfir Gheorghe, Neculai Gheorghe, Burcă Apostol, toți din reg. 9 9 inf.; Surcă Dumitru, din reg. 9 inf.; Munteanu Nicolae, Lehadus Gheorghe, Chitic Vasile, toți -flin reg. 12 inf.; Grecu Florea, din reg. 20 inf.; Oprea Spirache, Ma­rin Gheorghe, Tudora Nicosita, Nicolae Iacop, Mir­cea­ Alexandru, Nicolae Ion, toți, din reg. 21 inf; Petre, lile,­­ Vintilescu Stelian, Bucur Alexandru, Mielanș Stoi­ca, Georgescu Dumitra, toți din reg. 22 infanterie; Tănase Nico­­lae, Florea Ion, ambii din reg. 23 inf.; Angh­eluță Manole, Bă­­lean Ion, Tătaru Christache, toți din reg. 24 inf.; Beșiu Petre, din reg­ 20 inf.; Cristea Marin, din reg. 23, inf.; Mitrică Gheorghe, din reg. 30 inf.; Băluță Marin, d­in reg. S3 inf.; Mihail B. Ale­xandru, Mihail Stelian, Dumi­­trescu Caton, Baleangiu Nicolae, toți din reg. 40 inf.; Tătaru Cite­ții din reg. 24 inf.; Turcan Gh­e­­orghe din reg. 51 inf. Ion Va­sile din reg. 40 inf.; Jurculescu Nicolae, din reg 8 inf.; Șerbif­­ioiu Mihai, din reg. 52 inf.; Du­mitru Gabor zis Florescu, reg. 53 inf.; Mitulescu Stancu, din reg. 60 inf.; Bucur Angliei, din reg. 68 inf ; Catrinescu Dumitru,­­din reg. 10 inf­; Sóvar Constantün, din reg. 68 inf.; Manea Constan­­tin, din reg. 78 inf; Pogor An­ton, din reg. 74 inf.; Filip Potra, din reg. 65 inf.;. Grigore I. Pili­­mon, din reg. 70 inf. Buruiană Dumitru, din reg. 80 inf.; Stan­­ciu Dobre, din reg. de pontonieri; Potirniche Ion, compania jan­darmi. Conșahța * Vicol Gîl­», din re­g. 12 infanterie. Soldați: Gheorghe Stanca, Du­mitru Moiac, Tom­a Atanasiu. M­­­­in Ion, Ionescu Trandafir, Ru­su Gheorghe, Păun Richard, toți din­ reg. 2 vinători; Marin Gheor­ghe di­n reg. 3 vînători; Băeșu Ghe­­orghe, Dima D. Marin, Costa­­che Ionescu, Pisica Ștefan, Tră­­istaru Radu, Ioniță Gh., Dumi­tru Ilie, B­aicu Chiru, Radu Con­stantin, Vrabie Marin, Marin Stan, Ranaeu Dumitru, Rosenz­­weig Heinrich, Vasile D. Ion, DodS Terenț, Tenea Ion, Petrescu Ion, Petre Badea, Dumb­ravui , Gh., Lasu Ilie, Jitu lop, Ghen­­cesen Ioan, Mușat Ștefan, Ioniță Petre" toți din reg. 6 vînători«» Tu­­rașcu Ap, Munteanu Gh., Aposto Ion, toți din reg. 7 vinători; Omenciu Marin, Mihu Pa­scu, An­ghel Ștefan, Costache Mediac, Constantin Alexe­, Gătita Ni­co­lae, Medienvei Ion, toți din reg. 9 vînători; Crăciun Gh., Răzvan Nicolae Stănică Ion, Bănică Ian­cu, Nicolae Marin, Florea Ion, toți din reg. 10 vînători; Cristea Ion, reg. 2 inf­. Sîrtm­aje reg. 3 inf.; Iancu Marin, Ștefănescu Tudor, Niculescu Tudor, Tranda­fir Ene, Oprea Tudor, Călinescu Georghe, Florea Ilie, Oprea Con­stantin, Murgg. Nicolae, Cruceru Gh., toți din reg. 4 inf.; Deliu Gheorghe, Chirculeanu Constan­tin, Stan Nicolae, Ilie Ion, Dumi­tru Gh., Sfetea Barbu, Vlad Du­mitru, Vasile Petrache, Doncea Ancu, Dumitru Ion, Dfiscălescu Ion, Ganea Tudor, Ciulacu Gh­. Ilie Gh., Mărăcine Ion, Tane Stancu, Bordei Nicolae, Florea Vasile, Nicolae Petre, Pascu Ilie, Popa Ion, Anghel Constantin,­­Tianu Ștefan, Ion Andrei, Pisică Radu, Omor­aș­u Dumitru, Ursaru Marin, Ionică Iacob, Turcan Ghe­­orgh­e, Arghir Marin, Balgiu Con­stantin, Virtopeanu Oprea, Cer­­bearu Nicolae, Petre Gheorghe, Ene Ilie, Iorgu Stelea, Mirea Gheorghe, Oprea Petre, Boboc Nicolae, Cojocaru Pascale, Stoi­ca Radu, Gogoneață Marin, Neac­șu lordache, Hodivăianu Marin, Precup Gheorghe, Marin Pandele, toți din reg. 5 inf.: Ghinoiu Cos­tieri Bogdan Marin, Gonda A­­le­xandru, Soare Ion, Ivancea Marin, Badea Stan, Gog­ău Tra­ian, Badea Ton, Tug­ulescu Costi­­că, Oprea Ilie, Dobre Ilie, Ion I­­lie, Iancu Ilie, State Zamfir, Florea Neculae, Bălțatu Alecu, Trîncă Stavarache, Minca Ma­rin, Țuțuianu,...­ Tudorache Ilie, Cristea Dumitru, Popescu Ion, Bizoiu Nicolae, Murdilă Ilie, Pe­­teanea Vasile, Ganea Petre, Voicu Nicolae, Cristea Vasile, Mohor I­­­lie, Badea Zamfir, Panculescu Spirea, Gheorghe Marin, Moraru Constantin, Bran Pavel, Petruț Nicolae, Pătrașcu Vasile, Udrea N. Dumitru, Romea Vasile, Ghe­orghe Savu, Rădulescu Voicu Terpezan Dumitru, Mareș Stan­cu, Mocanu Ion, Petre Radu, Mi­h­ailă Gheorghe, Dumitresnu P. Dumitru, Novac Dumitru, Dobre Ion, Țărănoiu Constantin, Arse­nie Dumitru, Bilianu Ion, Barîn­­ea Constantin, Comorașu Stan, Gheorghe Ilie, Stan Florea, Popa Marin, Frîncu Stancu, Tase Ră­­dulescu, toți din reg. 6 inf.; Năs­­tase Dumitru, reg. 7 inf. Căpă­­țînă Niță, Istrate Constantin, Negreanu Manea, Ștefan Pîr­­­­an, toți din reg. S­înt­; Avram Vasile, Biteanu Apostol, Cîrzaneiu Gheorghe, Duțu Radu, Olteanu fr.n. Andren­ache Ion toți din reg. 9 inf.: Fănață Ton, Negoiță Negoiță, Alexe Grigore Murea Mic. Țintea, Constantin Ba­­beș Ion, Macarie Enache, Herșca, viei Herman, Carte putredă Ma­tache, Dumitru Ghiță, Bugan Ion, toți din reg. 10 inf. Pason Gh., eta&tin, Palade Ion,J Inasat Cri« etache, Gheorghe Ion, Dănăilă Vasile, Gosav Vasile, Andone Co­­stache, Iacob V. Gh., Axente Gheorghe, Moise Avram, Ciobo­­taru Grigore, Neddcoi Ruși, toți din reg. 11 inf.; Adam Ștefan, Baicu Alexandra, Diamant Ida, Avram Smil, Vasilache Gavrilă, toți din reg. 12­ inf. Trigh­e Stan, Ghinea T. Ion, Negol Miha­­lache, Dincă Dumitru, Aleșteu I, Petrică Constantin, Zenoagă Bar­bu, Ogretin Marin, Croitoru Ilie, Tosolan Iordan, Nedelea Nicolae, Radu Alexandru, Tibacu Marin, Dobre Tudor, Mitu Tudor, Lazăr Pavel, Manea Gheorghe, Răvășița Anton, Chiriac Gheorghe, Traian Marin, Răvășite Stan, toți din reg. 20 int; Marin Constantin, Stan Costache, Vasile Costache, Ion T. Ioniță, Tudorache Dumi­tru, Onică Ion, Petre Dumitru, Florea Marin, Vasile Nicolae, Radu Marin, Constantin, Dumi­tru, Ioniță Mihai, Popa Ion, Nic. Radu, Miu Gheorghe, Grigore P. Dumitru, Constantin Ion, Vasilică Petre, Ion Stefan, Anghelache Nicolae, Chiru Ion, Dragomirescu Constantin, toți din reg. 21 int. Preda Grigore, Cristea Nicolae, Grigore Dumitru, Iacob Nicolae, Tudor Gheorghe, Enache Con­stantin, Pandele Radu, Perșinaru Marin, Drăghici Gheorghe, Cio­canu­ Ilie, Cerbeanu Alexe, Lun­­geanu Ion, Florea Ștefan, Dumi­tru Ion, Tudorache Stan, Nistor Gheorghe, Pascală Iordache, Mi­­halache Nicolae, Toader M. Nico­­lae, Pârvan Mâței, Zuica Gh., On­­cescu Ion, Simion Ștefan, Radu Anton, Șerban Ion, Vârlugă Ion, Grigore Nicolae, Ion M. Ion, Dra­­gne Gheorghe, Dancu­ Matei, Ni­­colaescu Ion, Tătăruș Dumitru, Ciuciuc Ion, Popescu Gheorghe, Sora Nicolae, ..... Ilie, toți din reg. 22 int; Stancu Andrei, Stefan Constantin, sărit, Dreptu Nicolae, Grigore Petre, Popa Do­­bre, toți din reg. 23 int; Damian Vasile, Vasilache Ion, Frătița Du­­mitrache, Tanase Andronache, Purcel Petre, Radu Neculai, Carancea lasp, Ostafia Slarin, Ga­­vroliț Ioniță, Pisariu Spiridon, Jelea Petre, Boca Costache, Sa­batiu Toader, Gheorghe lancu, Nărduța Dumitru, Negreanu Ni­colae, Duțu Ion, Bejan Nicolae, Mihalache Hanu, Marghiolu Nico­lae, Filimon Simion, C­ăinică Va­­sile, lordache Matei, Ianuc A­­lecu, Tătaru Hristu, toți din reg. 24 int. Serban Constantin, Cri­stea, Voicu, Stănculeanu Ion, toți din reg. 2S inf.; Ghițea Ion, Oan­cea Nicolae, Bălan Gheorghe, Bu­zoi Iancu, Dumitrana Ion, Budi­­gea G. Ioan, Tutan Ion, Pârvu Dumitru, Oprea Nicolae, Popa I­, Oproiu Niculae, Dan Ștefan, Ilie Gheorghe, Tomescu Nicolae, Ti­­droiu Traian, toți din reg. 30 inf.; Crăsneanu Gheorghe, Hălă­­șanu Constantin, am­bii din reg. 32 inf.; Pițigoi Ilie, Cristache Gh., Alexie, Dumitru, Balan Za­haria, Petrach­i Gh.; Nicolae, Tu­dor, Pavel Moise, toți din reg. 35 inf.; Bucur Filip ,Matei Stoica, ambii din reg. 39 inf; Tudor Constantin, Matei Alexandru, Co­stache Stan, Rosea Alexandru, Țuică Ion, Bulimate Vasile, Isto­­van Dumitra, Florea Alexandra, Costescu Duca, Voicu Petre, toți din reg. 40 inf; Rulat Husein, reg. 41 inf.; Dobre Zamfir, Niță Ion, Pitulice Ene, toți din reg. 45 inf.; Fridman Simona, reg. 47 inf.; Lăcătușii Ioan, Codreanu Const., ambii din reg. 50 inf.; Hono­rei Stefan, Stambon Anton, ambii din reg. 51 inf.; Pricop Gr., reg. 52 inf; Costan Constan­tin, Negații G. Vasile, Cozian Fi­lip, Fântânarii Dumitru, Bunduc Ilie, Bârleanu Nicolae, Neamțu Ion, Descă Vasile, Gorovei Gl­., Steinberg Moise, toți din reg. &l; inf.; Mița Metodie, Bălan Dumi­tru, ambii din reg. 00 inf. Gaiță — Lista MORȚI Soldatul Ionel Milica, reg. 43 inf.; Soldatul Blejdea Marin, reg. 71 int- RĂNIȚI OFIȚERI; Căpitanii activi . Bădulescu, Alexandru, reg­. 11 in­fanterie; Marian Gheorghe, reg. 24 inf. Locotenenții activi: Popescu G. Dumitru, reg. 33 inf­.­­ Feni­­țescu D. Dumitru, regali inf­ Sublocotenenții activi Alexan­­drescu V. C. Remus, reg. 1­ mnf.­ Tretinescu I. Nicolae, reg. 12 in­­­fa­nterie; Mane Mihail, reg. 6 artilerie; Morcovescu A- Mihai, reg. 6 călărași. Sublocotenenții de rezervă : Dominovici Anton, reg. 8 vînă­­tori; Ene Nicolae, reg. 3 vinători; Macarie Teodor, reg. 5 inf.; Enes­­cu Alexandru, reg. 11 inf.; Teo­dora D. Gh­eorgh­e, reg. 12 inf­; Agarici Petru, reg. 12 inf.; An­­tonescu­ D. Constantin, reg. 12 inf.. Dumitriu C­ Ion, reg. 12 inf.; Lupu I. Vasile, reg. 12 inf.; Vrînceanu Iordache, reg. 12­­ inf.; Batog Alexandru, reg­ 1­2 inf. ; Gheorghiu V. Constantin, reg. 24 inf.; Mihăilescu A. Mihai, reg. 24 inf.; Rădulescu Virgil, reg. 30 inf­; Hera Dumitru, reg. 30 inf.; Vasilian G. Traian, reg. 33 inf.; Iliescu D. Ștefan, reg. 59 inf. TIp UPC A plutonierii: Mateescu Vasile, reg. 22 inf.; Co­nbureanu Dumi­tru reg. 52 inf- Sergenții; Damian Ștefan, rag. 11. inf,; Toader yasiie, reg. 11 inf.; BarEeli Gheorghe, reg. 46 inf-; Tonghioiu Ion, reg. 70 inf; Caporalii: Sandu Andrei, Zam­fir Ion, Marin Ion, toți din reg. 4 inf.; Budacan Vasile, reg. 6 in­fanterie; Gheorghenoiu,reg. 10 inf.; Drăguș Ion, Patrichiu Teo­dor, Ionașcu Alexandru, toți din reg.­ 11 inf.; Petre Grigore, reg­ 12 inf.; Vasile Cristea, reg­ 21 inf.; Pașircanu Gheorghe, reg­ 21 inf.; Popa Lazăr, reg. 24 inf­?.m, m ?? IW­ io Constantin, Coisiu Ion, Cosma Gh., Voicu Dumitru, Mirelea Gri­gore, Bârnovan Vasile, Gheorghe Teodor, Stefârcu Gh., Diaconu Constantin, Corcin Petrache, Cri­stea Nicolae, Antonese Dumitru, toți din reg. 65 inf.; Stefan Con­stantin, Bacsia Gh., Tudor Con­­stantin, Puiu Pavel, Coandă Iile, Stoica Ion, Stanciu Radu, toți din reg. 65 inf.; Cioacă Andreiu, reg. 68 inf.; Caram Cherita, Podgo­­renco Parfenie, Iacob Vasile, vin. ilocat; Jelesen Colea, toți din reg. 73 inf.;­ Ibraim Ismail, Bar­bu Gheorghe, Grigore Ion, toți din reg. 74 inf.; Dinu Toader, Radu Gheorghe, ambii din reg. 79 inf.; Ioan D.. nie, Stănciulescu Dumitra, Foamete Stan, toți din reg. 80 Inf. Ioămuș Marin,­Cior­bă Tudor, ambii din reg. 82 inf.;; Limescu­ Dumitru, reg. 102 inf.; Condurache Ștefan, Mihai Vasile, Frunză Vasile, toți din reg. 2 grăniceri; Radu Ivan, reg. 2 art.; Moise Mihai, Crăciun Grigore, ambii din reg. 7 art.; Niță Gheor­ghe, reg. 9 art.; Paiciu Ilie, reg. 10 art; Geantă Ion, reg. 19 art; Vlad Eftimie, reg. 25 art.; Flo­­ricel Ilie, reg. 3 art. grea; Dinu Vasile, Ion Covaci, Matei Marin, toți din reg. 2 obuziere ușoare; Constantinescu Nicolae, Mihala­che Ion, ambii din bat. 1 pionieri; Ion Nicolae, Stanică Ion, Grămă­­ticescu Miltiade, Arsenoiu Avram toți din bat. 2 pionieri; Cristea Gheorghe, reg. C. F. ; Anton Spinghel, bat. specialități: Dabija Petre, compania III - sanitară; Iona Gheorghe, compania V sa­nit­ară; Ioan C. Stan, compania automob­­iștilor voluntari. D­ispăruți OFIȚERI. Sublocot. în rezervă Marinei« G. Const., reg. 67 inf. TRupa SERGENTUL Grosu Ion, reg. 22 inf. CAPORALII. Rădulescu Ion, reg. 4 inf.; Breju­ Grigore, reg. 29 inf. Serban Gheorghe, reg. 67 inf.; Feniuc Mihai, reg. 69 inf. SOLDAȚII: Serban Ion, Piloiu, sep.îs Cr rus gel Marin, Pandr­­ie'scr. Nicolae, Geaguratu Ion, toți din reg. 4 inf.; Calea Ion, Edu Die, Dragomiroaia T„ Chiran Dumitru, Dumitru Marin, Moicea­­nu Mihai, Chivu Constantin, Duță Tănase, Pleșea Gheorghe, Toader Iosif, Iliescu Nicolae, Tronani, Andreiu, Nica Marin, Anca Gh., Unica Ion, Costache Stan, Amuza Dumitra, Avram Ion, Nedelcu Ștefan, toți din reg. 22 int. A Rustei Toader, A Vasiloaiei Du­mitru, Romaniuc Ion, Maxim­uc Ion, Codreanu Gheorgher A Ba­bei Nicolae, toți din reg. 29 inf.; Ivanciu Alexandra, Dinescu Ion, ambii din reg. 30 inf.; Mihai Constantin, Dudureanu Petre, Io­­su b­le'tm, Rotariu Florea, toți din reg. 37 inf.; Petrea Vasile, Tănăsilea Dumitru, Călugării Ni­colae, Weintraub Dumitra, S­­imen I. David, Andrei Nicolae, Macona Gheorghe, Sava Gheor­­ghe, Iacoboaia Gheorghe, toți din reg. 55 inf.; Dochia Dumitru, Ilișescu Ion,­­Tipa -Manole, Muscă Toader, Iacoboaia ...••, La­sub Constantin, toți din reg. 56 inf.; Simion Ștefan, Gabor Alex., Sudoiu Solomon, Doboș Anton, Balinte Martin, Toloacă Dumitru, Giornei Gheorghe, toți din reg. 67 inf.; Brânzei Ion, Zingher A­­con, A Vasiloaiei Nicolae,­­toți din reg. 69 inf; Ciobannu Petre, reg. 7 roșiori; Gurban, Al. Stan Ion, Mitu Gheorghe, toți din reg. de escortă regală; Iouașcu Nicolae, Petru Lazăr, Gâlcă Păun, Timm­­e Constantin, lordache A. Ion, Pe­­trache C. Stan, ASima Ion., Stan, Sinelui Tudor, toți din compania corpului automobiliștilor volun­tari, în p. 43 —­ ­ Lixandru reg. 61 inf­; Mari H­­Ioniță, reg. 61 inf-SOLDICTI; Marius Marin, Mi­­h­ai Tănase, ambii din reg. 9 vî­nători­; Stroe Bucur, reg. 10 vî­nători; Negrilă Ion, reg. 2 inf.; Ștefan Ion, Mirc­e­a­ Ștefan, Dobre Marin, Rusan Vasile, Mihai Ion, Sima Marin, Gadoiu Florea, toți din reg. 4 inf.; Vîrtopelu Dumi­tru, Ene Minea, ambii din reg. 5 inf.; Gheorghe Alex­, Motofeanui Drăghiei, Moiseacu Gheorghe» toți d­in reg .6 inf.­ Pană Vasile, din reg. 10 inf­. Cristea Vasile, Bu­cur Gheorghe, Cojocaru­ Ion, Coli Speciov, loan PanaH, Frasin Da­mian, Jurgh­iatu Ion, Glăvașcu Vasile, Cumpăniș Gheorghe, Ffto­­die Gheorghe, Ceaprazaru Miha­lache, Gh­eu­rghe B. loan, toți din reg. 11 inf.; Mocanu Dumitru, Bălan Gheorghe, Carp Alexan­dru, Romanețu Maftei, Munteanu Costache, Moraru Petre, Călugării loan, Ghiloșca Zaharia, Petrache loan, Dănăilă Gheorghe, Terim Gheorghe, Constantin Ion, Pascal Vasile (Fischiu), Roșu Vasale, Cărbunaru Gr­, Borcea Gheor­ghe, N­orlan Dumitru, Toma Pa­­nait, Rusu Pavel, Radu T. loan, Dan Costică, Severin Costache, Dumitrache Vasile,­­toți din reg. 12 inf.; Tenescu Petre, Dime Gheorghe, Nicolae Stan, Nicolae Matei, Stanciu Neagu, toți din reg. 21 inf­; Tudor loan, loan Dumitru, Toma Grigore, Stancu Gheorghe, Bucuroiu T. Ion, Con­stantin Dumitru, Nicolae Radu, Barbu­­ Constantin, Matei Ion, Matei M­arin, Mihai Tănase,­ Gri­­gorie Stan, Costea Ion,­ toți din reg. 22 inf; Ionescu Lazăr, Nea­gu Mărgărit, Capar Abitair, toți din reg. 23 inf.; Stan Ion, Cot­ris Ion, Ciobotaru Nicolae, Bose Ni­­colae, Humoceanu­ Nicolae, Ioan Sandu, Coman Ioan, Barbu lan­cu, Barbu Petrache, toți din rag. 24 inf.; Depărățeanu Pavel, reg. 28 inf.; Stan Dumitru, Jiga Ioan, Arsu loan, Mănui Gheorghe, Vlăiian Oprea, Dan Constantin, Ispas Ion, Bordeanu Nicolae, Stănescu _ Ioan, Olteanu Tom­a, Marica Nicolae, Ozacu Alesan­t Ioni aia­mu 39 inf.; Nuțu Ion, reg. 82 inf.; An­drei Lavie, Almas Gheorghe, Podgoreanu Vasile, Popa I. Gheorghe, Inef Andrei, toți din reg. 33­ inf.; Pădurețu Constan­tin, Cristea Constantin, din reg. 34 inf.; Raicu Tudose, David Gheorghe, Costache Gh. Ioniță,­­Constantin Constantin, Gheor­ghe Călimache, Arnăutu Marin, Oana Petre, Prățilă N. Dobre, toți din reg­ 35 inf.; Zamfir Du­mitru, Constantin Voicu, Daniel Ioan, Stroe Ion, Sterian Constan­tin, Dobre Ion, Ion Ilie, toti din reg. 39 inf.; Vlădescu Ion, David Coman, Marin I. Gh., Mitu Va­­sile, Iacob Cohen, Haim Rubin Haim, Dragomir Grigore, Nazariu Stan, Popescu Constantin, Nicu­­lescu Ton, Samuel Herșcu, Ione­­scu Mihai, Hailpern Burcu, toți din reg­ 40 inf.; Cîrstea Ion, Neacșu Zamfir, Preda Gh­. Con­stantin, Besliu Gheorghe, toți din reg. 43 inf.; Peiu Marin, reg. 45 inf­; Nicolae Ilie, reg. 46 inf.; Cristea Ion, Popa Gheorghe (vin­decat); Weinberg David, Gafton Dumitru, Costea Constantin, A­­lexandru Ștefănache, toți din reg. 51 inf.; Năstruț Dumitru, Nițeanu Mihai, Savel Nicolae, Mocanu Dumitru (vindecat), Con­stantinei Gh., toți din reg. 52 inf­; Sorean Rorm, reg. 53 inf.; Toma Zamfir, Roibu Dumitru, Agoseanu Dumitru, toți din reg 59 inf.; Mangaru Ilie, reg. 00 inf.; Dumitru Lixandru, Matei Andrei, Ban Cirnu, Depărățeanu Marin, toti din reg. 61 inf.; Ion Ion, zis Ion Dinu, Nedelcu Gheor­ghe, Radu Ion, Constantin Ma­rin Zim­baru Sergiu, toți din reg. 62 inf.; Gheorghe Gheorghe, Pe­tre Nicu, Moroianu Vasile, loa­der Petre, Anghel Costică Croi­toru, toți din reg. 63 inf.; Bucuriu Avram, Ursu Mihai, Botezatu Vasile, ambii din reg. 65 inf.; Ion Nicolae, reg. 68 inf.; Popescu Ene Ion, Hârtiescu Badea, Vlă­­dan Nicolae, Oncescu R. loan, toți din reg. 70 inf; Deșliu Gri­gore, din reg. 71 inf.; Tudose Gheorghe, reg. 72 inf­; Colesni­­ceanu Matei, Benciu Panaitt Frîncu Dumitru, Bucur Grigore, Cristea Vasile» Niculcea Carcea, toți din reg. 73 inf.; Piian Gheor­ghe, Adeam Hasan, ambii din reg. 74 inf­; Stan Vasile, Firă* ghici Nicolae» Manolache Nico­­lae, toți din reg. 75 inf.; Marin Petre Feraru, Petrache Nicolae» Duță Andrei, Radu Petre» toți din reg. 76 inf­. Mardiniuc Du­mitru, Dascaliuc Dumitru, amb­ii din reg. 77 inf. ; Iusum Marem, Gegler David, Bogdan Sebast, Schapsă Avram, Stoenescu Va­­sile,­ toți din reg. 78 inf­; Toma Dumitru, Duță Năstase, Duță Florea, Bădiță Tudor, toți din reg. 83 inf.; Gheorghe Ion, Lupu P. Ion, Drăghiei Gheorghe, toți din reg­ 84 inf.; Moraru Ion, din reg. 1 grăniceri; Ionescu Ion, din reg. 6 artilerie; Calotă Nicolae, reg. 10 artilerie; Cazangiu Du­mitru, Maren Ivan, Popa Gheor­ghe, toți din reg.. 18 artilerie; Dragnea Niculae, Bestit­ Dumi­tru, ambii din reg. 19 artilerie; Durluș Chiricc, reg. 22 artilerie; Stoian Nicolae, Șerban Dumi­tru» din coloana de munițiuni, Cosmn Ion, reg. 6 roșiori, Sergentul Vasile­­ Constantin, Sergentul Mihai Da­vid, sergentul Preda Marin» caporalul Totoiu Mihai, caporalul Costache Tudor, caporalul Andreescu Iori, capo­ralul Manolache Alexandru» ca­poralul Militarul Constantin, ca­poralul Zidaru Marin, caporalul Manda Gheorghe, caporalul Gheorghe Ion, caporalul Prof­tea Nicolae, toți din reg. 26 inf­ Soldații: Dincă Radu, Drăghici Comst­, Morenciu Teodor, Zamfir Ion, Zioicaru Alexandru, Olteanu Dumitru, Hăloiu Marin, Mehe­dinții Tănase, Dobrițoiu Dumi­tru, Cărămizaru Ion, pietroa loan, Bală Constantin, Roșu Pe­tre, Bîță Nicolae, Stoiianu Ni­colae,­ Croitoru Marin, Călina Marin, Scarlat Gheorghe, Popii Ion, Ciobanu Constantin, Cojo­­taru Ilie, Corăci Nicolae, Cră­ciun Constantin, Ciucă Gheorghe, Ghițulescu Ștefan, Ionel Sabin, Ilie Petre, Ti­tu Ștefan, Zamfir Pătru, Vieru Constantin, Nanu Ștefan, Schipescu Nicolae, Duțu I. Dumitru, Duică Gheorghe, Spă­taru­ Radu, Gogoșanu Alexandru, Marin Ion, Rotaru­­ Gheorghe, Costache Ion, Cojoaca Constan­tin, Toporan Nicolae, Bală Mihai, Răducan Marin, Constantin Ion, Gorăci Petre, Gruia Marin, N­is­tor Manolache, Titu Ion, Ciungu Dumitra, Fieraru Ion, Iancara, Nicolae, M­arinoiu Mâței, Răducu Iacob, Popescu Dumitra, Anghe­­lina Ion, Budică Ion, Frății» Ion, Mogoșlanu Ion, Tomulescu Flo­­rea, Tănase Nicolae, Zamfir Ilie, Ion Nicolae, Niță Radu, Parva Vintilă, Bălănescu Nicolae, Călin Gheorghe, Mihai Dincă, Văduva Marin, Petraru Marin, Staicu Radu,­Titincă Constantin, Arapu Nicolae, Călina Ion, Jagaru Ion, Gheharr Vasile, Ciuga Marin, T­­vașcu Dumitru, Moraru Gheor­ghe, Medicitu Ion, Nicolae Iacov, Peiu Nicolae Rădulescu Ion, Te­melia Nicolae, Bădescu Mihai, Dinu Nicolae, Popescu Constan­tin, Radu Ion, Chertu Anghel, Marcoei Dumitra, Dumitrescu Gheorghe, Predoaica Ion, Boan­­giu Ilie, Predoaica lancu, Ale­xandru­­ Dumitra, toți din reg. 26 infanterie. Erata. — In lista de pierderi No.­­1i, la ofițerii morți se va ci­ti­ : sublocotenentul de rezervă Ion [UNK] F. Constantin, din reg. 45 infanteriet ,în loc de Ion D. Con­stantin, cum din eroare de ma­nuscris s’a publica în „Monitorul Oficial5’. CITIȚI intre altele, în VESELIA care va apare Joi: invazia la«­ came­rele pan­gi arii» plane lngi­zesti is­p. cosco D. locotenent Vasüiu Matei» comandantul unei­ companii din reg. d-lui colonel Athanasie Mi­hăescu, comandantul acelui re­giment, a fost unul din cei mulți cari sau distins prim­ curajul și bărbăția lor, în luptele din Bul­garia. După retragerea trupelor­ noa­stre din Bulgaria, au rămas pe malul opus cîteva tunuri, mitra­liere și chesoane de-ale noastre, cari n au putut fi trecute din­coace­ Corpul de armată atunci, în­­trebînd dacă se oferă vreun ofițer curajos, spre a trece noaptea în Bulgaria cu bărci, să adune mu­nițiile de pe malul opus, bravul locotenent Vasilu Matei se oferi să facă această bravură. Intradevăr, în noaptea de 2­ Septembrie,­­locotenentul Vas­iu trecu Dunărea cu 24 de soldați, ajungînd pe malul opus, după ce a strîns o parte din munițiile a­­flate acolo, sa pomenit atacat de cavaleria și infanteria bulgărea­scă. In timpul acesta, bărcile în­cărcate cu muniții părăseau ma­lul bulgar sub focurile inamice,, în vreme ce între locotenentul Vasüiu, rămas pe mal, și soldații bulgari, începu o luptă aprigii corp la corp. La un moment dat, locotenen­tul Vas­iu scoase revolverul și omorî 2 soldați bulgari; în tim­pul acesta, un al treilea, vroia să-i străpungă cu baioneta. Bra­vul nostru locotenent vrînd­­ si­ se apere atunci, se prăbuși după mal în Dunăre, unde începu să înnoate spre malul nostru, sub ploaia de gloanțe inamice. Dunărea fiind însă lată în a­­ceastă parte (aproape 2 km­), pe la mijlocul ei, locotenentul Vasi­­liu simțindu-se sdrobit de obo­seală, începu să-și descalțe întîî cișmele, apoi să-și desbrace hai­nele, și astfel după o muncă de 2 ore, a ajuns la malul nostru în pielea goală, rănit peste tot cor­pul de ciulini, și crăci uscate, și, aproape înghețat­în această situație, eroul no­­stru rătăci în pădure mai bine de un ceas, strigînd ajutor, pina cînd, în cele din urmă fu auzit de niște soldați de-ai noștri, cari l-au transportat la postul­­ de prim ajutor. Aci funcționat aproape 2 ore încontinuu, eroul își reveni­­în fire-Pentru această bravură, d­­ir­­eot. Vas­iu Matei a fost felicitat de d. comandant al corpului de armată, care îi spuse că peste cîteva zile va fi avansat la gra­dul de căpitan. Astăzi, locot-­­Vasaiu deși bol­nav _ și cu picioarele umflate, continuă să-și comande compa­nia, refuzind categoric de a fi trimis în­­cura vreunui spital- TK r­­ Marist,­­astăziâOtW *8 ÎW, î­n reg. 57 ms.; Draghescu Gh­eor­ghe, Bubuioc Ion, Pârâianu I­­pisseu Constantin, ambii din reg. 61 inf.; Dumitrescu T. Constan­tin, reg. 84 inf.; Stancu Marian, reg. 35 inf.; Agapie Vasile, reg. 53 inf.; Istinte Costache, reg. 10gne, m­u*« i» rarmanu i. ,n­ p­ă Un gheorghe reg. 18 inf.; Gheorghe, Puti o Gheorghe, i­ur­ Du­mitriu. Const. semi-depozit ah­idua Ion. Calugaru Ion­ Lăcă­ 1’11­­­­ r „ghiduș tușu IoIe, Cioplea Gheorghe, Vul­pe Gheorghe, toți din reg. 5S inf.; Neacșu Mitrofan, Pătrăutuș­ O­­prea, Cristea Gl­igore, toți din reg. 59 inf.; Staicu­­ Gheorghe, Dancu­, ,Vacile,Marin Berbu, Albu Constantin,, Neagu Nedelea, toți din reg. 60 in­f.; Bud­ișcu­­ Va­­sile, Digieones­cu Iori, Dumitru Gheorghe, Bradu Ion, Tom­a­­ Tu­­dor, Toma Timofte­, Florea An­­ghel, Duică Josef, Ibiș Nicu, Radu Ion, Pîrvulescu Petre, toți cUn reg 62 inf.; Stoian Costache, Va­sile Nicolae, Teodor Gheorghe, Gheorghe Angh­el, Sfe­teu Radu, Gheorghe Nicolae, Ciumată Ion, Băl­­atu Constantin, Băceanu Do­­bre, toți din reg. 68 inf.; Bălășoiu Ilie, Vîrlugă Nicolae, Oancea Jo­sef, Gorun Ion, Pietroșanu Gheor­ghe, Nedelea Iosif, Pană Gheor­ghe, Stabu­ Vasile, Matei Mihai, Petre Ion, Lunga Ion, toți din reg. 70 inf­. Bentea Marin, Rădoi Marin, Meh­erez Ion, Duia Con­stantin, Daia Alexandru, toți unii reg. 71 inf.; Enache D. Con­stantin, reg. 72 inf­; Voicu Ște­fan, reg. 71 inf.; Popescu Con­stantin, reg. 78 inf; Drăgan• Du­­­mitru,­reg­ 81 inf.; Mara Păun, Turturica Constantin, Stoichicea­­nu Gheorghe, Rotaru Dumitru, toți din reg. 82 inf.; Cocină Va­­sile,­reg. 1 art. de munte; Botea Ștefan, reg. 16 artilerie; Dumi­tru Tudor, reg­. 21 artilerie; Pro­fir Ion, artilerie coloana 3 repa­rații; Ion I. Gheorghe, batal. 1 pionieri ; Monnench­e Dumitru, reg. 6 călărași; Eftimie Cernea, reg. 2 obuziere ușoare; George­­scu ,Ion, reg. de escortă regală­ — Ilista, Mo, 42 M I} ARDEALULUI Ardeal, copil duios al României Timp veacuri trei ai pens ți a oftat. Dar azi tu ești coroana vitejiei Căci frații pentru tine s'ai luptat. Timp veacuri trei toți te cheramii cu dor. Dar azi un alt Mihai s'a deșteptat Și a trecut Carpații într'un sbor De jugul greu el te-a scăpat. Ți­ am rupt azi lanțul d e robire, Te-am­ cumpărat cu-al nostru, propriu singe. Te așteptăm­, o vino cu grăbire Sfînta Românie ‘n brațe te va stringe. Ș*n brațul ei în veci tu vei rămtne, Dușmanul tău de veacuri, a murit. Nu vei mai fi rob în mini păgîne. Căci ziua Gloriei a­ sosit. O, vino dar, Copil prea scump ți drag, La noi tu­ vai avea site senine. Sărută al României dulce prag, Căci mult a plîns și-a suferit cu tine! , Lucia Moartea colonelului Constantinidi In luptele da la Persani, tn după amiaza zilei de 22 Septem­brie a murit ca un erou, coman­dantul regimentului­­. de artile­rie, colonelul Constantinidi Ghe­orghe. După ce își dusese regimentul din izbîndă în izbîndă, colonelul Constantinidi pe cînd se afla în fața trupelor sale consultînd o hartă împreună cu comandantul brigazei și cu aghiotantul său, locot. Alfred Ionescu, a fost iz­bit de un obuz și omorît. Schijele aceluiaș obuz au rănit grav și pe locotenentul Alfred Ionescu și au pricinuit moartea și unui sergent care ținea, calul colonelului. Prin moartea­ bravului colonel, regimentul pierde pe un coman­dant destoinic și țara un ofițer distins "și erudit-Colonelul Constantinidi fusese profesor de balistică și de geome­trie descriptivă la școala de ar­tilerie și geniu. El ne-a dat­ mai multe promo­ții de ofițeri capabili, cari sunt astăzi pe cîmpul de luptă, însărcinat cu diferite misiuni în străinătate, colonelul Constan­tinidi, a știut să le îndeplinească în­totdeauna în așa fel, în­cit și-a atras laudele superiorilor. Când se dă alarma, nu stați pe străzi sau în curți ci intrați în case, gan­guri sau pivnițe, ca să nu vă primejduiți viața. Episoade din război EĂIUX NOȘTRI A -1 V r

Next