Universul, iunie 1931 (Anul 49, nr. 143-171)

1931-06-11 / nr. 152

JO­­’EC Anul XLIX / 12 Pagini EXEMPLARUL FONDATORI UJIGI CAZZAVILLAN­­ TELSTON: DIRECŢIA 313/72-384/64 In TarS: 3 Eel '­­ In Străinătate s 6 Lei In Austria s S. C.30 12 Pagini Nr. 152 Joi 11 Iunie 1931 * CELE DIN URMĂ STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu No. 23-25 ADMINISTRAŢIA 313/71­­TI-DIRECTOR­ STELIAN POPESCU SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98—335/31 Aviaţia,­factor­­ie progres şi apărare­ ­ Aviaţia n’are mai mult de un sfert de veac de existenţă prac­tică, adică de când a putut intra în faza comercială. Această fază a fost atinsă nu­mai după ce progresele uimitoare ale ştiinţei aeronautice au putut asigura stabilitatea aparatelor şi siguranţa zborurilor de lungă dis­­tanţă, peste continente şi oceane. Pe lângă progresele ce s-au fă­cut în aerodinamică, în construi­rea celulei şi a motorului, ca şi în îmbunătăţirea materialelor şi a instrumentelor de bord, a in­tervenit şi alt factor important, care a dat impuls progrsului şi popularizării navigaţiunii aeriene: aviatorul. Cine nu-şi aminteşte încercările temerare, ale primilor zburători, pe aparatele lor primitive, lipsite de stabilitate şi care au provocat un număr atât de însemnat de accidente ? Cine nu-şi aminteşte neîncrederea ce s’a manifestat la început în acest nou instrument de progres al omenirei — avio­nul — şi mai cu seamă în posibi­litatea comericalizării lui? Grafie numai spiritului de sacrificiu şi admirabilului curaj al piloţilor din faza eroică a aviaţiunii, s’a putut trece, atât de repede în faza Comercială. Echipa eroilor aerului a servit de exemplu şi de îndemn urmaşi­lor lor, de a stăpâni prin toate mijloacele ce le-a pus la dispozi­ţie ştiinţa, oceanul aerian. Astăzi navigaţiunea aeriană este o problemă rezolvată, dacă luăm în consideraţie numărul a­­paratelor şi al distanţelor par­curse, în raport cu numărul acci­dentelor. Publicul trebue să ştie că numărul accidentelor s’a re­dus din an în an, graţie perfec­ţiunilor introduse în construirea aparatelor, artei pilotajului şi cunoştinţelo­r fenomenelor meteo­rologice. S’a vorbit, cu prilejul congre­sului Federaţiei internaţionale ae­ronautice din România, de bine­facerile ce le aduce civilizaţiei şi păcei, dezvoltarea navigaţiunii aeriene. Fireşte că aviaţia comer­cială este aceea care asigură transporturi rapide şi relaţiuni mai strânse între toate popoarele. Nu trebue însă să uităm impor­tanţa ce o prezintă pentru sigu­ranţa şi apărarea naţiunilor, a­­viaţia militară, de uscat şi de mare. Există o strânsă legătură între ele cu toate condiţiile lor deose­bite de întrebuinţare. Intr’un viitor război, vor stră­bate atmosfera în toate sensurile escadrile puternice şi numeroase compuse di­n aparate rapide şi înarmate, care, dacă nu vor în­tâmpina în calea lor aeriană, re­zistenţă, vor îndeplini misiunea lor distructivă, în condiţiile cele mai lesnicioase, dar şi cele mai tragice. In deosebi în faza deli­cată a mobilizării şi a concentră­rii armatei de operaţiuni, agre­sorul va căuta să tragă maximum de avantagii din atacul aerian, spre a pune pe cel atacat bru­sc, de la începutul ostilităţilor, în si­tuaţie inferioară. Cum există o strânsă relaţiune între aviaţia civilă şi cea milita­ră, nu trebue să pierdem din ve­dere conexitatea problemelor ce interesează ambele aviaţiuni şi nici situaţia particulară a fiecă­rei ţări. Ar fi, de­sigur, o eroare să se creadă că aceste probleme conexe sunt aceleaş pentru toate ţările. Sunt factori variaţi care inter­vin : materiile prime, industria respectivă ; personalul technic şi navigant­ — activ şi de rezervă—; politica apă­rărei naţionale care este în relaţiune cu aceea a cons­trucţiilor şi cu mijloacele finan­ciare, etc. Unele ţări sunt în progres faţă de altele, în aeronautică, fie din cauză că dispun de capitaluri mari şi de industriile necesare, fie că au perfecţionat tehnica lor, sau au dat o atenţie deosebită politicei construcţiilor în acord cu cerinţele apărărei naţionale. In această direcţie noi am rămas mult înapoi. De aceea se impune să dăm dezvoltarea cuvenită a­­viaţiunii comerciale şi militare, luând în seamă, atât considera­ţii­­nile politice şi economice, cât şi interesele apă­rărei noastre na­ţionale. Palm almi ajerili le o araiam Paris, 8 (Rador). —Din Grenoble se anunţă gra­ve accidente în munţii masivului Belledone. Pa­tru alpinişti şi-au găsit moartea şi anume un stu­dent, o tânără poloneză, care a căzut pe gheţuri, şi a ava­care o tânără fată din Greno­ble, care a alunecat şi a fost acoperită de o ava­lanşă și un inginer, care vrând să salveze pe cei de mai sus, s-a prăbuşit într'o prăpastie printre ghețuri. iBitilia M Ateneul Român a eliteraat de rezerva si a foştilor luptători Chemarea „Uniunii ofiţerilor de rezervă“ a depăşit cadrul ur­mei manifestări locale. La comemorarea organizată Duminică la Ateneul Român am putut vedea şi celelalte întoc­­miri de foşti luptători. In primul rând asociaţia „Virtutea milita­ră de război", ai cărei membri reprezintă fiecare în parte o pa­gină de glorie din istoria ţării, a venit cu vrednicul său preşedin­­te d. Ştefănescu, soc. „Apărătorii Patriei“ condusă de viteazul ge­neral invalid din lupte d. Live­­zeanu. „Cercul subofiţerilor de rezervă“ da sub preşidenţia d-lui G. Dumitreacu, soc. „Mărăşeşti“ cu preşedintele său I. Simione­­scu, etc.­­ • Simbolică apărea şi participa­rea soc. „Surorilor de caritate"— adevărate Samaritence ale războ­­iului, precum şi a celor două cen­turii de cercetare şi cercetaşi, a­­mintind sublima jertfă a copiilor de la Jiu şi devotamentul lor din spitale. Un număr impresionant au par­ticipat apoi membri şi comitetele de conducere ale celor cincizeci de atenee populare şi societăţi culturale din Capitală, pentru care totdeauna Suveranul a avut grijă şi dragoste, precum şi o i­­mensă mulţime cu mult prea mare pentru încăperile Ateneu­lui Român. SOLEMNITATEA Festivitatea s’a deschis Dumi­nică, la ora 4 d. a., prin intona­rea „Imnului Regal" de societa­tea corală „Cântul nostru“. D. gen. I. A­VASTASIU, pre­şedintele U. O. R., într-o vibran­tă cuvântare a subliniat rolul e­­ducativ al acestei comemorări is­torice, amintind însufleţirea cu care a lucrat „Uniunea ofiţerilor de rezervă“ pentru pregătirea marelui act al Restauraţiunii. După o caldă apologie a Suve­ranului, vorbitorul închee, făcând un cald apel către toată suflarea românească să se unească în ju­rul Tronului, pentru a cimenta indistructibil legătura dintre Tron şi Ţară. D. dr. P. TOPA a citit o fru­moasă scrisoare a d-lui prof. N. Iorga, primul ministru al ţării, care trebuia să prezideze ace­stă demonstraţie naţională şi prin care d-sa îşi exprimă ma­­rea-i părere de rău de a nu pu­tea fi în mijlocul celor ce sărbă­­toriau revenirea M. Sale Regelui în ţară, fiind împiedecat de ser­bările aeronautice de la Băneasa. D. gen. BUTUNOIU, într’o simţită şi frumoasă cuvântare, a amintit starea deprimantă în care ajunsese ţara, sufleteşte şi mate­rialmente înainte de sosirea în ţară a M. S. Regelui Carol. D-sa a arătat apoi, că toţi foş­tii luptători uniţi între ei prin­­ puternica solidaritate a suferin­ţelor comun îndurate pentru bi­nele şi întregirea neamului, vor fi alături de M. Sa Regele Carol, care, ca principe moştenitor şi comandant de unitate, s’a identi­ficat cu sufletul lor şi cu marile aspiraţii ale neamului. «T­ D. prim ministru Iorga la expoziţia pictorului Stoenescu din pa­latul „UNIVERSULUI“ S­ărbătorirea restauraţiei — Festivitatea dela Ateneu.— Manifestaţia din piaţa Palatului.— Solemnitatea dela fundaţia Carol.—Cuvântarea M. S. Regelui.—Inălţătoarea ceremonie dela Băneasa.— Desvelirea plăcii comemorative. — Felicitările guvernului. — Capitala şi întreaga ţară au sărbătorit Duminică şi Luni, cu toată însufleţirea, împli­nirea unui an de la întoarcerea în ţară, urmată de proclama­rea ca Rege al tuturor româ­nilor, a tânărului Voevod Ca­rol al II-lea, al treilea urmaş la tronul primilor regi ai Ro­mâniei. Cum era şi firesc, armata— şi în deosebi aviaţia — îm­preună cu tineretul şcolar din toate ţinuturile românimei, au avut partea leului în săr­bătorirea acestui mare act istoric. N’au rămas, însă, în umbră nici asociaţiile cetăţeneşti, or­ganizaţiile ofiţerilor de re­zervă şi toate societăţile pa­triotice, care, într’un entu­ziasm impunător, au venit să-şi închine drapelele înain­tea augustului sărbătorit. Manifestaţiile s’au desfăşu­rat într’un cadru de tinereţe, de forţă şi de înălţare, care sporesc încrederea în virtuţi­le şi în destinele neamului nostru. Din toate unghiurile ţării au răsunat Luni urarea şi im­nul de slavă: TRAIASCA REGELE! A încheiat făcând apologia de­votamentului românesc, puternic şi străvechi pentm Dinastie. Au mai vorbit d-nii cap ŞTE­FAN din partea ofiţerimii de re­zervă î­n Basarabia şi Q. TRA­­IAN COTIGA în numele studen­­ţimii. PRODUCŢIA ARTISTICA Au­ urmat declamaţiunile d-lor Const. Nottara şi Ion Manolescu de la teatrul Naţional şi d-rei M. Şaban, care au născut un puter­nic entuziasm, iar corul „Cântul­­ nostru“ a executat, cu remarca­­­­bile însuşiri de interpretare, câ­teva bucăţi cari au smuls ova- r­­iile sălii. Solemnitatea a luat sfârşit la­­ ora 5 şi jum. iStS.V-tţiy r . y/». 'TP lui, Ii-a dat raportul, asigurân­­du-L de neţărmuritul devota­ment pentru Tron şi Ţară . Vădit mişcat de accentul aces­tor cuvinte venite din sufletul celor ce şi-au dat măsura vredni­ciei lor pentru ţară, Suveranul l­a Congresul Federaţiei interna­ţionale aeronautice, ţinut pri­ma oară la noi în ţară, pentru cinstirea preşedintelui ei, d. G­­r. Bibescu, a coincidat cu come­morarea aniversării sosirii în ţară pe calea văzduhului, a M. S. Regelui Carol II-lea şi a căpătat astfel un relief sărbătoresc care i-i a diait un caracter cu totul ex­cepţional. Aula fundaţiei universitare Ca­rol I, unde a fost Duminică şe­dinţa solemnă de deschidere a conferinţei F. A. I., avea un as­pect de zile mari, atât prin par­ticiparea tuturor somităţilor ae­ronauticii internaţionale, cât şi prin prezenţa membrilor guver­nului, întreg corpului­ diploma­tic şi a elitei intelectualităţii ro­mâneşti. D. G. V. Bibescu, vice-preşe­­dintele Aeroclubului României şi preşedintele Federaţiei aeronau­tice internaţionale, a făcut o in­trare emoţionantă, susţinut­ pe braţe de camarazi aviatori şi a luat loc pe estradă lângă foto­liul regal. Bravând durerile ar­surilor căpătate în accidentul su­ferit în Indii, el a considerat ca un punct de onoare să-şi facă pî­­nă la capăt datoria de preşedin­te, sprijininidu-se pe sălimanele-i picioare suferinde, dând astfel o pildă înălţătoare de curaj şi e­­nergie morală. Lângă dânsul, graţioasă şi a­­tentă la suferinţele sale, stă d-na Martha Bibescu , încredinţat de înalta Sa grijă pentru tot ce este ostaş al ţării în timp de pace şi de război. Manifestaţia a ţinut îndelung până ce Suveranul s’a întors în palat. Sosirea Suveranului La ora 10.50, M. S. Regele Ca­rol II, urmat de mareşalul pa­latului şi de Casa Regală, îşi fa­ce apariţia şi ia loc pe fotoliul presidenţial, după ce strânge a­­fectuos mâna d-lui G. V. Bibes­­cu, invitându-l a-şi rosti cuvân­tar­e de pe scaun. Cuvântarea d-lui Valentin Bibescu Cu glasul stins, des întrerupt de emoţie şi suferinţă, d. G. V. Bibescu rosteşte în limba fran­ceză următoarea cuvântare : Am astăzi cinstea de a lua cu­­vântul în numele delegaţilor a 30 de nobile naţiuni, care s'au fe­­derat spre a stabili în lume le­­gile noui ale marii înfrăţiri ae­riene. Sunt sigur că reprezint senti­mentele lor profunde şi unanime aducând în primul rând omagiul respectuos al recunoştinţa noas­­tre, Majestăţii Sale Regelui Ca­­rol II. Suveranul meu, ai cărui oaspeţi sunteţi astăzi, a voit să dea prin prezenţa Sa, o dovadă ad­­mirabilă a sentimentelor ce păs­­trează Federaţiei noastre şi a In­­naltului interes ce vădeşte lucră­­rilor acestei instituţii devotată Continuare în pag. 3-f­ apta anti mmm a aeronauticii — Solemnitatea de la fundaţia Carol I — Banchetul de la Cercul militar , Marele Voevod Mihai desvelind placa comemorativă, de la Băneasa M. S. R. decorează ofițerii cu „Virtutea aeronautică“ Ignit »Aii f­ii pui r­egal După terminarea solemnităţii dela Ateneu, manifestanţii s’au încolonat pentru defilare. In faţa palatului, întreaga pia­ţă e­ra ocupată de o mare mul­ţime în aşteptarea defilării. La ora şeapte fără un sfert, M. S. Regele Carol al 11-lea a sosit într’un automobil deschis de la aerodrom, având în stânga pe Marele Voev­od Mihai. Sosirea Suveranului a fost sa­lutată cu ovaţii de mulţimea în aşteptare. REGELE ŞI LUPTĂTORII DE PE FRONT Ca o atenţie faţă de luptătorii de pe front, întregitori ai hotare­lor istorice ale românismului, M. S. Regele Carol, în loc să pri­mească defilarea din balconul re­gal, a scoborît în poarta palatu­lui însoţit de Augustul Său Fiu. M. S. Regele purta uniforma albă de amiral, iar Marele Voe­vod o câmăşuţă albă şi panta­loni bleumarin. Publicul, impresionat de apari­ţia regală, a aclamat frenetic. OMAGIUL LUPTĂTORILOR In acordurile fanfarei mili­tare, bravii luptători au defilat prin faţa Suveranului într’o per­fectă ordine: întâi veneau ofiţerii de rezer­­vă, a căror beretă cu insigna mi­litară, constituind uniforma lor de paradă, i-a impus adm­iraţiunii publicului. Urmează secţiunea femenină a cohortei de cercetaşi „Păstorul Bucur”, în expresivele lor cos­tume albastre, cu o ţinută mar­ţială impunătoare şi simpatică. Rând pe rând trec apoi grupu­rile de cercetaşi vioi, mănun­chiuri pitoreşti de pui de şoimi, pensionarii militari acoperiţi de decoraţii: grupul viguros al pur­tătorilor „Virtuţii militare” şi ce­­lelalte asociaţiuni de foşti luptă­tori cu drapelele lor. Ca o încheiere şi o apoteoză, trec elevele şcoalei surorilor de caritate cu pasul măsurat ca şi viaţa lor blândă, închinată mi­lei . Impresionantă a fost clipa când un grup al ofițerilor de re­zervă prezentându-se M. S. Rege­ MT. Contele Ştefan Bethlen şi problema Ardealului de prof. Silviu Dragomir. Oricât de paradoxal ar părea, trebuie să concedem că actualul ministru preşedinte al Ungariei, care a fost sărbătorit, nu de mult, de compatrioţii săi, merită să fie încrestat şi în presa noas­tră. Cu deosebire, românii din Ardeal îi datorează cel puţin o menţiune pentru recunoaşterea necontestatului adevăr, ce ar tre­bui repetat mai des, ca să­-l înţe­leagă, în fine, şi vecinii noştri de peste Tisa. Ferindu-ne însă a strecura în foiletonul de faţă a­­precieri asupra politicei curente, ne vom coborî cu două decenii în urmă, spre a cerceta, în lumi­na istoriei, activitatea de altădată a acestui duşman convins şi de­clarat al poporului românesc. In deceniile din urmă, ce au premers războiului, contele Şte­fan Bethlen, ca adversar politic a avut un rol deosebit. Descen­dent al unei vechi familii nobili­tare din Ardeal, care a combătut aspiraţiile noastre în administra­ţia politică, pe câmpul de război, în literatură şi pe teren economic, actualul premier al Ungariei şi-a făcut o specialitate din studiul problemelor româneşti. Până când prietenii săi politici se mulţu­meau numai a striga în gura mare despre „primejdia valahă” magnatul ardelean a reuşit să a­rate în ce anume consistă această primejdie şi cam­ ar fi mijloa­cele potrivite pentru înlăturarea ei. După treizeci de ani de sfor­ţări uriaşe depuse de pionerii po­liticei de maghiarizare, energiile româneşti ale Ardealului înce­peau a se manifesta biruitoare, rând pe rând, pe toate terenurile vieţii. Conştiinţa trezită a mase­lor, preponderante în număr, ce nu dat totdeauna un­ caracter ro­mânesc acestui pământ, îşi sapă, încet şi sigur, albia proprie. Stânjeniţi în acţiunea lor poli­tică şi osândiţi la pasivitate ro­mânii din Ardeal au făcut pro­­grese apreciabile pe teren butu­ral şi economic. De aceea s-a des­­lănţuit, în ultimul deceniu, cu atâta furie, persecuţia şcoalei ro­mâneşti şi de aceea, în ajunul m­arei desrobiri, s’a­ încercat un asalt desnădăjduit și înpotriva frontului nostru economic. Ştefan Bethlen a organizat și a condus acest războiu economic, pe care l-a curmat numai Dacca dela Trianon Intr’adevăr, încă în 1913, dom­nia sa făcea următoarele consta­tări, importante prin sinceritatea lor : „Nu putem închide ochii în faţa fenomenului trist, că deşi ungurimea a sporit în număr, totuş în Ardeal hotarele noastre de limbă (adecă cele ungureşti) se reduc tot mai mult, în urma dispariţiei insulelor etnice ma­ghiare şi în urma progresului realizat de români în chiar lăun­­tril hotarelor de limbă a maselor ungureşti situate pe un­ teritoriu compact şi în grupe mai mari. In deceniul dela 1900—1910 ro­mânii au făcut cuceriri mai vâr­tos în detrimentul săcuilor. Pro­porţia numerică a românilor s-a­­urcat în aceşti zece ani cu 13% în Ciuc şi cu 18% în Treiscatine. In judeţul Mureş, în comunele si­tuate pe hotarul etnic, numărul românilor a crescut pretutindeni, în vreme ce populaţia săcu­­iască a rămas aproximativ a­­ceeaşi. îngrijorat de această creş­tere a forţelor româneşti, contele Bethlen a recomandat mai întâiu să se pună stavilă expansiunii noastre* agrare şi apoi să se for­tifice Ungurii din Ardeal prin­­tr’o serie de măsuri. El a observat că în judeţele din Ardeal (în a­­fară de Secui) populaţia se distri­buia astfel: români 75.1%, ger­mani 9.9%, iar unguri numai 15%. „Pe acest teritoriu, dintre 207.091 proprietari, saşi sunt 24.579 (12%), iar ungurii 19.288 (9%). Românii sunt pretutindeni în majoritate absolută, în afară de judeţele Braşov şi Târnava Mare, unde predomină elementul săsesc. Chiar şi în secuime, ro­mânii reprezintă între proprietari un număr de 11.771, deci 18%, un număr îndoit decât al ungu­rilor din judeţele româneşti”. De aceea părerea sa era, ca printr’o politică agrară bine chibzuită şi energică, imitată după faimoasa practică din Prusia (Regulie­rungsverfahren), ce a fost apli­cată înpotriva Polonilor, să se oprească românilor a mai achi­ziţiona pământ, să se formeze, cu ajutorul statului ungar, norii la­tifundii, cari să fie date marilor proprietari, bisericilor şi institu­ţiilor ungureşti şi să se intensifi­ce politica de colonizare în Ar­deal, pentru a-i modifica, în fa­vorul maghiarimei şi caracteml etnic. Acest program economic l-a­ propagat contele Bethlen prin numeroase discursuri şi confe­rinţe ţinute la tot felul de întru­niri ale asociaţiilor patriotice un­gureşti, între anii 1907—1914, iar în răstimpul scurt al triumfului puterilor centrale (1917) asupra României, el a fost pus în apli­care printr-o serie de măsuri de ultima oră. Când în 1913—14 contele Tisza a încercat să realizeze o împă­ciuire între unguri şi români, Bethlen l-a combătut cerând menţinerea aşa zisei „maniere forte” şi a pus la cale solidariza­rea tuturor ungurilor din Ardeal înpotriva acestui plan. Iată ce spunea domnia sa atunci: „Ches­tiunea naţionalităţilor se va re­zolvi numai dacă în răstimp de­­ mai multe decenii vom fi in stare să urmăm o politică potrivită a apăsa de partea noastră, pe toată linia, balanţa puterii. Până când raporturile de forţă se găsesc în situaţia de azi, chestiunea naţio­nalităţilor va însemna totdeau­na o primejdie, chiar dacă alt­minteri am face politică bună. In ultimii 50 de ani, această primej­die s’a redus, raporturile de forţă s’au modificat în favorul nostru şi va veni un timp, dacă vom fi în stare să continuăm politica a­­ceasta, când chestiunea naţiona­lităţilor se va rezolvi fără nici o intervenţie externă şi fără de nici o experimentare“. Un biograf al contelui Ştefan Bethlen recunoaşte, că în acest timp şi el s-a lăsat purtat de tre­nul care mergea—ce-i drept—pe şinele naţionalismului, dar alerga, fără de nici o frână, spre catas­trofă. Nici în timpul războiului, Bethlen nu s-a oprit, deşi acum putea să întrevadă cât de greşite au fost calculele, ce le-a făcut. A fost unul dintre candidaţii pen­tru „ministeriatul Ardealului” în cabinetul lui Eszterhazy şi We­­kerle şi inspiratorul nefast al ul­timei persecuţii, ce s’a deslăn­­­uit înpotriva românilor din Ar­deal după 1916. In clipa când frontul bulgar era străpuns­­ armatele aliate, aristocraţia ungu­rească din Transilvania indem­nată de Bethlen, cerea, într’o în­trunire de la Cluj, agravarea con­diţiilor impuse României şi chia mutarea frontieră în sudul Car­paţilor. Şi după prăbuşire, apri­gul duşman a ţinut să continu lupta împotriva noastră alătu de faimosul „consiliu naţion săcuiesc“ şi de guvernul de op­­etă constituit la Seghedin. Răsfoind filele, ce încep să î gălbinească în cărţile de acu două decenii ale contelui Ştef Bethlen, cercetătorul român găsi multe observaţii interesan cu privire la problema Ardeal­­ui, ce aşteaptă să fie desrob Dintre ele însă cea mai justă Continuare în pag. II

Next