Universul, iunie 1931 (Anul 49, nr. 143-171)
1931-06-11 / nr. 152
JO’EC Anul XLIX / 12 Pagini EXEMPLARUL FONDATORI UJIGI CAZZAVILLAN TELSTON: DIRECŢIA 313/72-384/64 In TarS: 3 Eel ' In Străinătate s 6 Lei In Austria s S. C.30 12 Pagini Nr. 152 Joi 11 Iunie 1931 * CELE DIN URMĂ STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu No. 23-25 ADMINISTRAŢIA 313/71TI-DIRECTOR STELIAN POPESCU SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98—335/31 Aviaţia,factorie progres şi apărare Aviaţia n’are mai mult de un sfert de veac de existenţă practică, adică de când a putut intra în faza comercială. Această fază a fost atinsă numai după ce progresele uimitoare ale ştiinţei aeronautice au putut asigura stabilitatea aparatelor şi siguranţa zborurilor de lungă distanţă, peste continente şi oceane. Pe lângă progresele ce s-au făcut în aerodinamică, în construirea celulei şi a motorului, ca şi în îmbunătăţirea materialelor şi a instrumentelor de bord, a intervenit şi alt factor important, care a dat impuls progrsului şi popularizării navigaţiunii aeriene: aviatorul. Cine nu-şi aminteşte încercările temerare, ale primilor zburători, pe aparatele lor primitive, lipsite de stabilitate şi care au provocat un număr atât de însemnat de accidente ? Cine nu-şi aminteşte neîncrederea ce s’a manifestat la început în acest nou instrument de progres al omenirei — avionul — şi mai cu seamă în posibilitatea comericalizării lui? Grafie numai spiritului de sacrificiu şi admirabilului curaj al piloţilor din faza eroică a aviaţiunii, s’a putut trece, atât de repede în faza Comercială. Echipa eroilor aerului a servit de exemplu şi de îndemn urmaşilor lor, de a stăpâni prin toate mijloacele ce le-a pus la dispoziţie ştiinţa, oceanul aerian. Astăzi navigaţiunea aeriană este o problemă rezolvată, dacă luăm în consideraţie numărul aparatelor şi al distanţelor parcurse, în raport cu numărul accidentelor. Publicul trebue să ştie că numărul accidentelor s’a redus din an în an, graţie perfecţiunilor introduse în construirea aparatelor, artei pilotajului şi cunoştinţelor fenomenelor meteorologice. S’a vorbit, cu prilejul congresului Federaţiei internaţionale aeronautice din România, de binefacerile ce le aduce civilizaţiei şi păcei, dezvoltarea navigaţiunii aeriene. Fireşte că aviaţia comercială este aceea care asigură transporturi rapide şi relaţiuni mai strânse între toate popoarele. Nu trebue însă să uităm importanţa ce o prezintă pentru siguranţa şi apărarea naţiunilor, aviaţia militară, de uscat şi de mare. Există o strânsă legătură între ele cu toate condiţiile lor deosebite de întrebuinţare. Intr’un viitor război, vor străbate atmosfera în toate sensurile escadrile puternice şi numeroase compuse din aparate rapide şi înarmate, care, dacă nu vor întâmpina în calea lor aeriană, rezistenţă, vor îndeplini misiunea lor distructivă, în condiţiile cele mai lesnicioase, dar şi cele mai tragice. In deosebi în faza delicată a mobilizării şi a concentrării armatei de operaţiuni, agresorul va căuta să tragă maximum de avantagii din atacul aerian, spre a pune pe cel atacat brusc, de la începutul ostilităţilor, în situaţie inferioară. Cum există o strânsă relaţiune între aviaţia civilă şi cea militară, nu trebue să pierdem din vedere conexitatea problemelor ce interesează ambele aviaţiuni şi nici situaţia particulară a fiecărei ţări. Ar fi, desigur, o eroare să se creadă că aceste probleme conexe sunt aceleaş pentru toate ţările. Sunt factori variaţi care intervin : materiile prime, industria respectivă ; personalul technic şi navigant — activ şi de rezervă—; politica apărărei naţionale care este în relaţiune cu aceea a construcţiilor şi cu mijloacele financiare, etc. Unele ţări sunt în progres faţă de altele, în aeronautică, fie din cauză că dispun de capitaluri mari şi de industriile necesare, fie că au perfecţionat tehnica lor, sau au dat o atenţie deosebită politicei construcţiilor în acord cu cerinţele apărărei naţionale. In această direcţie noi am rămas mult înapoi. De aceea se impune să dăm dezvoltarea cuvenită aviaţiunii comerciale şi militare, luând în seamă, atât consideraţiinile politice şi economice, cât şi interesele apărărei noastre naţionale. Palm almi ajerili le o araiam Paris, 8 (Rador). —Din Grenoble se anunţă grave accidente în munţii masivului Belledone. Patru alpinişti şi-au găsit moartea şi anume un student, o tânără poloneză, care a căzut pe gheţuri, şi a avacare o tânără fată din Grenoble, care a alunecat şi a fost acoperită de o avalanşă și un inginer, care vrând să salveze pe cei de mai sus, s-a prăbuşit într'o prăpastie printre ghețuri. iBitilia M Ateneul Român a eliteraat de rezerva si a foştilor luptători Chemarea „Uniunii ofiţerilor de rezervă“ a depăşit cadrul urmei manifestări locale. La comemorarea organizată Duminică la Ateneul Român am putut vedea şi celelalte întocmiri de foşti luptători. In primul rând asociaţia „Virtutea militară de război", ai cărei membri reprezintă fiecare în parte o pagină de glorie din istoria ţării, a venit cu vrednicul său preşedinte d. Ştefănescu, soc. „Apărătorii Patriei“ condusă de viteazul general invalid din lupte d. Livezeanu. „Cercul subofiţerilor de rezervă“ da sub preşidenţia d-lui G. Dumitreacu, soc. „Mărăşeşti“ cu preşedintele său I. Simionescu, etc. • Simbolică apărea şi participarea soc. „Surorilor de caritate"— adevărate Samaritence ale războiului, precum şi a celor două centurii de cercetare şi cercetaşi, amintind sublima jertfă a copiilor de la Jiu şi devotamentul lor din spitale. Un număr impresionant au participat apoi membri şi comitetele de conducere ale celor cincizeci de atenee populare şi societăţi culturale din Capitală, pentru care totdeauna Suveranul a avut grijă şi dragoste, precum şi o imensă mulţime cu mult prea mare pentru încăperile Ateneului Român. SOLEMNITATEA Festivitatea s’a deschis Duminică, la ora 4 d. a., prin intonarea „Imnului Regal" de societatea corală „Cântul nostru“. D. gen. I. AVASTASIU, preşedintele U. O. R., într-o vibrantă cuvântare a subliniat rolul educativ al acestei comemorări istorice, amintind însufleţirea cu care a lucrat „Uniunea ofiţerilor de rezervă“ pentru pregătirea marelui act al Restauraţiunii. După o caldă apologie a Suveranului, vorbitorul închee, făcând un cald apel către toată suflarea românească să se unească în jurul Tronului, pentru a cimenta indistructibil legătura dintre Tron şi Ţară. D. dr. P. TOPA a citit o frumoasă scrisoare a d-lui prof. N. Iorga, primul ministru al ţării, care trebuia să prezideze acestă demonstraţie naţională şi prin care d-sa îşi exprimă marea-i părere de rău de a nu putea fi în mijlocul celor ce sărbătoriau revenirea M. Sale Regelui în ţară, fiind împiedecat de serbările aeronautice de la Băneasa. D. gen. BUTUNOIU, într’o simţită şi frumoasă cuvântare, a amintit starea deprimantă în care ajunsese ţara, sufleteşte şi materialmente înainte de sosirea în ţară a M. S. Regelui Carol. D-sa a arătat apoi, că toţi foştii luptători uniţi între ei prin puternica solidaritate a suferinţelor comun îndurate pentru binele şi întregirea neamului, vor fi alături de M. Sa Regele Carol, care, ca principe moştenitor şi comandant de unitate, s’a identificat cu sufletul lor şi cu marile aspiraţii ale neamului. «T D. prim ministru Iorga la expoziţia pictorului Stoenescu din palatul „UNIVERSULUI“ Sărbătorirea restauraţiei — Festivitatea dela Ateneu.— Manifestaţia din piaţa Palatului.— Solemnitatea dela fundaţia Carol.—Cuvântarea M. S. Regelui.—Inălţătoarea ceremonie dela Băneasa.— Desvelirea plăcii comemorative. — Felicitările guvernului. — Capitala şi întreaga ţară au sărbătorit Duminică şi Luni, cu toată însufleţirea, împlinirea unui an de la întoarcerea în ţară, urmată de proclamarea ca Rege al tuturor românilor, a tânărului Voevod Carol al II-lea, al treilea urmaş la tronul primilor regi ai României. Cum era şi firesc, armata— şi în deosebi aviaţia — împreună cu tineretul şcolar din toate ţinuturile românimei, au avut partea leului în sărbătorirea acestui mare act istoric. N’au rămas, însă, în umbră nici asociaţiile cetăţeneşti, organizaţiile ofiţerilor de rezervă şi toate societăţile patriotice, care, într’un entuziasm impunător, au venit să-şi închine drapelele înaintea augustului sărbătorit. Manifestaţiile s’au desfăşurat într’un cadru de tinereţe, de forţă şi de înălţare, care sporesc încrederea în virtuţile şi în destinele neamului nostru. Din toate unghiurile ţării au răsunat Luni urarea şi imnul de slavă: TRAIASCA REGELE! A încheiat făcând apologia devotamentului românesc, puternic şi străvechi pentm Dinastie. Au mai vorbit d-nii cap ŞTEFAN din partea ofiţerimii de rezervă în Basarabia şi Q. TRAIAN COTIGA în numele studenţimii. PRODUCŢIA ARTISTICA Au urmat declamaţiunile d-lor Const. Nottara şi Ion Manolescu de la teatrul Naţional şi d-rei M. Şaban, care au născut un puternic entuziasm, iar corul „Cântul nostru“ a executat, cu remarcabile însuşiri de interpretare, câteva bucăţi cari au smuls ova- riile sălii. Solemnitatea a luat sfârşit la ora 5 şi jum. iStS.V-tţiy r . y/». 'TP lui, Ii-a dat raportul, asigurându-L de neţărmuritul devotament pentru Tron şi Ţară . Vădit mişcat de accentul acestor cuvinte venite din sufletul celor ce şi-au dat măsura vredniciei lor pentru ţară, Suveranul la Congresul Federaţiei internaţionale aeronautice, ţinut prima oară la noi în ţară, pentru cinstirea preşedintelui ei, d. Gr. Bibescu, a coincidat cu comemorarea aniversării sosirii în ţară pe calea văzduhului, a M. S. Regelui Carol II-lea şi a căpătat astfel un relief sărbătoresc care i-i a diait un caracter cu totul excepţional. Aula fundaţiei universitare Carol I, unde a fost Duminică şedinţa solemnă de deschidere a conferinţei F. A. I., avea un aspect de zile mari, atât prin participarea tuturor somităţilor aeronauticii internaţionale, cât şi prin prezenţa membrilor guvernului, întreg corpului diplomatic şi a elitei intelectualităţii româneşti. D. G. V. Bibescu, vice-preşedintele Aeroclubului României şi preşedintele Federaţiei aeronautice internaţionale, a făcut o intrare emoţionantă, susţinut pe braţe de camarazi aviatori şi a luat loc pe estradă lângă fotoliul regal. Bravând durerile arsurilor căpătate în accidentul suferit în Indii, el a considerat ca un punct de onoare să-şi facă pînă la capăt datoria de preşedinte, sprijininidu-se pe sălimanele-i picioare suferinde, dând astfel o pildă înălţătoare de curaj şi energie morală. Lângă dânsul, graţioasă şi atentă la suferinţele sale, stă d-na Martha Bibescu , încredinţat de înalta Sa grijă pentru tot ce este ostaş al ţării în timp de pace şi de război. Manifestaţia a ţinut îndelung până ce Suveranul s’a întors în palat. Sosirea Suveranului La ora 10.50, M. S. Regele Carol II, urmat de mareşalul palatului şi de Casa Regală, îşi face apariţia şi ia loc pe fotoliul presidenţial, după ce strânge afectuos mâna d-lui G. V. Bibescu, invitându-l a-şi rosti cuvântare de pe scaun. Cuvântarea d-lui Valentin Bibescu Cu glasul stins, des întrerupt de emoţie şi suferinţă, d. G. V. Bibescu rosteşte în limba franceză următoarea cuvântare : Am astăzi cinstea de a lua cuvântul în numele delegaţilor a 30 de nobile naţiuni, care s'au federat spre a stabili în lume legile noui ale marii înfrăţiri aeriene. Sunt sigur că reprezint sentimentele lor profunde şi unanime aducând în primul rând omagiul respectuos al recunoştinţa noastre, Majestăţii Sale Regelui Carol II. Suveranul meu, ai cărui oaspeţi sunteţi astăzi, a voit să dea prin prezenţa Sa, o dovadă admirabilă a sentimentelor ce păstrează Federaţiei noastre şi a Innaltului interes ce vădeşte lucrărilor acestei instituţii devotată Continuare în pag. 3-f apta anti mmm a aeronauticii — Solemnitatea de la fundaţia Carol I — Banchetul de la Cercul militar , Marele Voevod Mihai desvelind placa comemorativă, de la Băneasa M. S. R. decorează ofițerii cu „Virtutea aeronautică“ Ignit »Aii fii pui regal După terminarea solemnităţii dela Ateneu, manifestanţii s’au încolonat pentru defilare. In faţa palatului, întreaga piaţă era ocupată de o mare mulţime în aşteptarea defilării. La ora şeapte fără un sfert, M. S. Regele Carol al 11-lea a sosit într’un automobil deschis de la aerodrom, având în stânga pe Marele Voevod Mihai. Sosirea Suveranului a fost salutată cu ovaţii de mulţimea în aşteptare. REGELE ŞI LUPTĂTORII DE PE FRONT Ca o atenţie faţă de luptătorii de pe front, întregitori ai hotarelor istorice ale românismului, M. S. Regele Carol, în loc să primească defilarea din balconul regal, a scoborît în poarta palatului însoţit de Augustul Său Fiu. M. S. Regele purta uniforma albă de amiral, iar Marele Voevod o câmăşuţă albă şi pantaloni bleumarin. Publicul, impresionat de apariţia regală, a aclamat frenetic. OMAGIUL LUPTĂTORILOR In acordurile fanfarei militare, bravii luptători au defilat prin faţa Suveranului într’o perfectă ordine: întâi veneau ofiţerii de rezervă, a căror beretă cu insigna militară, constituind uniforma lor de paradă, i-a impus admiraţiunii publicului. Urmează secţiunea femenină a cohortei de cercetaşi „Păstorul Bucur”, în expresivele lor costume albastre, cu o ţinută marţială impunătoare şi simpatică. Rând pe rând trec apoi grupurile de cercetaşi vioi, mănunchiuri pitoreşti de pui de şoimi, pensionarii militari acoperiţi de decoraţii: grupul viguros al purtătorilor „Virtuţii militare” şi celelalte asociaţiuni de foşti luptători cu drapelele lor. Ca o încheiere şi o apoteoză, trec elevele şcoalei surorilor de caritate cu pasul măsurat ca şi viaţa lor blândă, închinată milei . Impresionantă a fost clipa când un grup al ofițerilor de rezervă prezentându-se M. S. Rege MT. Contele Ştefan Bethlen şi problema Ardealului de prof. Silviu Dragomir. Oricât de paradoxal ar părea, trebuie să concedem că actualul ministru preşedinte al Ungariei, care a fost sărbătorit, nu de mult, de compatrioţii săi, merită să fie încrestat şi în presa noastră. Cu deosebire, românii din Ardeal îi datorează cel puţin o menţiune pentru recunoaşterea necontestatului adevăr, ce ar trebui repetat mai des, ca să-l înţeleagă, în fine, şi vecinii noştri de peste Tisa. Ferindu-ne însă a strecura în foiletonul de faţă aprecieri asupra politicei curente, ne vom coborî cu două decenii în urmă, spre a cerceta, în lumina istoriei, activitatea de altădată a acestui duşman convins şi declarat al poporului românesc. In deceniile din urmă, ce au premers războiului, contele Ştefan Bethlen, ca adversar politic a avut un rol deosebit. Descendent al unei vechi familii nobilitare din Ardeal, care a combătut aspiraţiile noastre în administraţia politică, pe câmpul de război, în literatură şi pe teren economic, actualul premier al Ungariei şi-a făcut o specialitate din studiul problemelor româneşti. Până când prietenii săi politici se mulţumeau numai a striga în gura mare despre „primejdia valahă” magnatul ardelean a reuşit să arate în ce anume consistă această primejdie şi cam ar fi mijloacele potrivite pentru înlăturarea ei. După treizeci de ani de sforţări uriaşe depuse de pionerii politicei de maghiarizare, energiile româneşti ale Ardealului începeau a se manifesta biruitoare, rând pe rând, pe toate terenurile vieţii. Conştiinţa trezită a maselor, preponderante în număr, ce nu dat totdeauna un caracter românesc acestui pământ, îşi sapă, încet şi sigur, albia proprie. Stânjeniţi în acţiunea lor politică şi osândiţi la pasivitate românii din Ardeal au făcut progrese apreciabile pe teren butural şi economic. De aceea s-a deslănţuit, în ultimul deceniu, cu atâta furie, persecuţia şcoalei româneşti şi de aceea, în ajunul marei desrobiri, s’a încercat un asalt desnădăjduit și înpotriva frontului nostru economic. Ştefan Bethlen a organizat și a condus acest războiu economic, pe care l-a curmat numai Dacca dela Trianon Intr’adevăr, încă în 1913, domnia sa făcea următoarele constatări, importante prin sinceritatea lor : „Nu putem închide ochii în faţa fenomenului trist, că deşi ungurimea a sporit în număr, totuş în Ardeal hotarele noastre de limbă (adecă cele ungureşti) se reduc tot mai mult, în urma dispariţiei insulelor etnice maghiare şi în urma progresului realizat de români în chiar lăuntril hotarelor de limbă a maselor ungureşti situate pe un teritoriu compact şi în grupe mai mari. In deceniul dela 1900—1910 românii au făcut cuceriri mai vârtos în detrimentul săcuilor. Proporţia numerică a românilor s-aurcat în aceşti zece ani cu 13% în Ciuc şi cu 18% în Treiscatine. In judeţul Mureş, în comunele situate pe hotarul etnic, numărul românilor a crescut pretutindeni, în vreme ce populaţia săcuiască a rămas aproximativ aceeaşi. îngrijorat de această creştere a forţelor româneşti, contele Bethlen a recomandat mai întâiu să se pună stavilă expansiunii noastre* agrare şi apoi să se fortifice Ungurii din Ardeal printr’o serie de măsuri. El a observat că în judeţele din Ardeal (în afară de Secui) populaţia se distribuia astfel: români 75.1%, germani 9.9%, iar unguri numai 15%. „Pe acest teritoriu, dintre 207.091 proprietari, saşi sunt 24.579 (12%), iar ungurii 19.288 (9%). Românii sunt pretutindeni în majoritate absolută, în afară de judeţele Braşov şi Târnava Mare, unde predomină elementul săsesc. Chiar şi în secuime, românii reprezintă între proprietari un număr de 11.771, deci 18%, un număr îndoit decât al ungurilor din judeţele româneşti”. De aceea părerea sa era, ca printr’o politică agrară bine chibzuită şi energică, imitată după faimoasa practică din Prusia (Regulierungsverfahren), ce a fost aplicată înpotriva Polonilor, să se oprească românilor a mai achiziţiona pământ, să se formeze, cu ajutorul statului ungar, norii latifundii, cari să fie date marilor proprietari, bisericilor şi instituţiilor ungureşti şi să se intensifice politica de colonizare în Ardeal, pentru a-i modifica, în favorul maghiarimei şi caracteml etnic. Acest program economic l-a propagat contele Bethlen prin numeroase discursuri şi conferinţe ţinute la tot felul de întruniri ale asociaţiilor patriotice ungureşti, între anii 1907—1914, iar în răstimpul scurt al triumfului puterilor centrale (1917) asupra României, el a fost pus în aplicare printr-o serie de măsuri de ultima oră. Când în 1913—14 contele Tisza a încercat să realizeze o împăciuire între unguri şi români, Bethlen l-a combătut cerând menţinerea aşa zisei „maniere forte” şi a pus la cale solidarizarea tuturor ungurilor din Ardeal înpotriva acestui plan. Iată ce spunea domnia sa atunci: „Chestiunea naţionalităţilor se va rezolvi numai dacă în răstimp de mai multe decenii vom fi in stare să urmăm o politică potrivită a apăsa de partea noastră, pe toată linia, balanţa puterii. Până când raporturile de forţă se găsesc în situaţia de azi, chestiunea naţionalităţilor va însemna totdeauna o primejdie, chiar dacă altminteri am face politică bună. In ultimii 50 de ani, această primejdie s’a redus, raporturile de forţă s’au modificat în favorul nostru şi va veni un timp, dacă vom fi în stare să continuăm politica aceasta, când chestiunea naţionalităţilor se va rezolvi fără nici o intervenţie externă şi fără de nici o experimentare“. Un biograf al contelui Ştefan Bethlen recunoaşte, că în acest timp şi el s-a lăsat purtat de trenul care mergea—ce-i drept—pe şinele naţionalismului, dar alerga, fără de nici o frână, spre catastrofă. Nici în timpul războiului, Bethlen nu s-a oprit, deşi acum putea să întrevadă cât de greşite au fost calculele, ce le-a făcut. A fost unul dintre candidaţii pentru „ministeriatul Ardealului” în cabinetul lui Eszterhazy şi Wekerle şi inspiratorul nefast al ultimei persecuţii, ce s’a deslănuit înpotriva românilor din Ardeal după 1916. In clipa când frontul bulgar era străpuns armatele aliate, aristocraţia ungurească din Transilvania indemnată de Bethlen, cerea, într’o întrunire de la Cluj, agravarea condiţiilor impuse României şi chia mutarea frontieră în sudul Carpaţilor. Şi după prăbuşire, aprigul duşman a ţinut să continu lupta împotriva noastră alătu de faimosul „consiliu naţion săcuiesc“ şi de guvernul de opetă constituit la Seghedin. Răsfoind filele, ce încep să î gălbinească în cărţile de acu două decenii ale contelui Ştef Bethlen, cercetătorul român găsi multe observaţii interesan cu privire la problema Ardealui, ce aşteaptă să fie desrob Dintre ele însă cea mai justă Continuare în pag. II