Vatra, 1986 (Anul 16, nr. 1-12)
1986-01-01 / nr. 1
DIRECTORI FONDATORI: I. SLAVICI, I. L.CARAGIALE, G.COSBUC (1894) * ■ Sint, in istoria popoarelor, coincidențe care, Cu trecerea timpului, in proba de foc a faptelor capătă o valoare de simbol. Cu totul accidentale, ca evenimente în sine, aceste coincidenţe devin, cu timpul, prin efectele lor, ecouri ale unei necesităţi istorice ce satisface, adeseori, încordate aşteptări şi speranţe. Din simple contingenţe, în timpul istoric al unui popor, ele se constituie, retrospectiv, drept promisiuni care odată împlinite fixează evenimentul pentru eternitate în memoria colectivă a unui neam, înscriindu-l cu majuscule în „cartea de căpătîi“ a poporului, ca pe o aşteptare ce vine din veacuri şi care s-a rostit prin tăria de diamant a operei monumentale în care-şi durează, peste timp şi vreme, gloria şi măreţia înfăptuirii. O asemenea intersecţie-coincidenţă aparţine primului pătrar al veacului nostru, finalizarea unui mileniu de cultură şi civilizaţie umană. Pentru că, în prima lună a anului în care neamul românesc, după veacuri de trudă, suferinţă şi luptă, îşi realiza marele său destin istoric REINTREGINDU-SE, prin voinţa întregii suflări româneşti, in hotarele în care cu milenii în urmă, strămoşii săi geto-daci zămisleau OMAGIU aici, în spaţiul etnogenezei şi statorniciei noastre, o civilizaţie cu nimic mai prejos decit cele contemporane lor, se năştea, într-un sat de străveche românitate cel ce avea să joace un rol imens în istoria acestui secol. Vocaţia pardeumatică a vitejiei, dreptăţii şi omeniei, chemarea din ancestrale adîncuri a statorniciei, voinţa de a nu cocheta niciodată şi în nici o împrejurare cu „fatalitatea“ crudă, instinctul dragostei de viaţă şi nevoia rostirii chemării spre zidire, a înălţării şi cuceririi „cetăţii demnităţii“ prin singura armă omenească, aceea a muncii paşnice întru afirmarea potenţialului de creaţie şi a raţiunii, conştiinţa originii sale, a continuităţii şi permanenţei, sentimentul previziunii şi credinţei că ziua dreptăţii şi marea clipă a adevărului care să reaşeze lucrurile în matca lor firească, nu vor întîrzia să vină, toate acestea au dus, în acel unic 1 Decembrie 1918 la MAREA UNIRE A NEAMULUI ROMÂNESC. La o unire ce însemna reîntoarcerea întru începuturile zămislite de poporul dîrz, omenos şi viteaz al lui Burebista, dar şi o renaştere naţională, care niciodată nu va mai sta sub semnul fatalităţii, o renaştere pentru eternitate a unui neam ce se rosteşte pentru sine şi umanitate prin tot ceea ce are mai preţios. In acel an, finalizator de aspiraţii drepte, fireşti şi necesare, care au stors, de-a lungul veacurilor, cumplite şi nemeritate jertfe, dar deschizător al unui nou EON ROMÂNESC, din „plămada din care s-au plămădit atîtea genii româneşti“, „suflet din sufletul neamului său“ se naşte marele conducător al poporului nostru, cel care în a doua jumătate a veacului, va avea un cuvint greu de spus în învolburatele şi fragilele condiţii ale civilizaţiei umane, cel de care s-au legat speranţele confirmate, nu numai ale poporului său, dar şi ale omenirii. Florin CIOTEA