Veselia, 1934 (Anul 42, nr. 1-52)
1934-01-04 / nr. 1
2 4 IANUARIE 1934 Ce a fost de Crăciun. A trecut şi Crăciunul. Pentru unii într’un fel, pentru alţii altfel. Fireşte, calificarea asta este destul de savantă. Niciodată condeiul nostru nu a exemplificat mai curent. Dar este un mic adaos. Crăciunul a trecut bine, însă creştinii au ieşit pardon cam greu din lupta lor cu diversele comestibile. Cârnaţii, după o statistică a cadastrului, au format un lanţ cu care sa înconjurat de trei ori frontierele României Mari. S-a fabricat peste un miliard o sută patruzeci kilometri de cârnaţi. Cifra aceasta nu este o invenţie, ea rezultă din importarea la populaţia ţării a câte patru kilometri cârnaţi de fiecare persoană. Sarmalele, după statisticele din oraşele capitale de judeţe, au revenit la frumuşica cifră de 3 miliarde opt sute milioane. S-a scăzut neapărat din cifra totală sarmalele luate peste nas de soţii sau bucătărese, atunci când delicioasele preparate n au avut întâmplător compoziţia care face specialitatea casei, sau numai pentrucă, la încălzit aceste sarmale n’au fost supravieghiiate atent şi s’au ars oarecum pe fund. O constatare interesantă este şi aceea a ministerului sănătăţii şi a depozitului oficial de medicamente,la care s’au adăugat rapoartele instituţiilor particulare, farmaciile şi drogheriile. La 28 Dec. nu se mai găsea nițicăori un gram de sare amară sau bicarbonat de sodiu. E însă aci o obiecţiune care înlătură sau mai exact diminuiază o califiecare ce, oricum, nu ne-ar feşteli prea mult prestigiul dar nici n’ar trebui să ne încânte grozav : calificarea de a fi numiţi,mâncăi ,recordomani“. Sunt, adică, opinii separate cari afirmă că lipsa grozavă a sării amare se datoreşte anul acesta şi altei împrejurări. Coincidenţa Crăciunului cu alegerile a obligat diversele partide din opoziţie să recurgă la singura armă de luptă spre a ieşi din urne. Dar e totuşi întâia oară când eficacitatea vechei soluţii laxative a dat greş : sarea amară n’a scos decât foarte puţini reprezentanţi ai partidelor rămase fără ciolan. Crăciunul, prin urmare, a fost şi acura ca şi altădată un cont de profit şi pierdere. Profitul al celor cari au încasat mandate şi pierderea a celor cari au consumat cârnaţi şi sarmale. Ce s’a întâmplat de Anul Nou? La fel, de sigur, a fost şi de Anul Nou. Dar aci a intervenit un plus onorabil. Plusul ce am avut cu această sărbătoare au fost... speranţele. Speranţele au depăşit orice prevederi. Sperăm ca anul 1934 . Pe cei chei îi va împodobi cu cea mai abundentă capelară. Pe cei slabi îi va îngrăşa. Pe cei proşti îii va deştepta, dacă vor pune ceasornicul cu deşteptător. Sunt speranţe că sărăcia nu va fi de cât sărăcie de case de bani indestructibile pentru adăpostirea bănetului adunat. In vederea acestui lucru s’au luat măsuri de pe acum ca debitul Dâmboviţei să fie mărit. Ceii cari nu vor mai avea unde să pue banii, să-i arunce pe gârlă. La toate locuinţele, ferestrele vor fii mărite. Monetele în cazul acesta vor putea fi aruncate şi pe fereastră. S’a comandat şi în stăînătate — fiindcă producţia lemnului n ţara noastră păduroasă este reduă — o cantitate suficientă de l peţi cu cari cetăţenii să-şi vânture vuţia. Iar pentru o completă agărare că banii nu vor îneca pe nimeni, s’a găsit cea mai definitivă soluţie : s'a aranjat să mai fie aduse în Bucureşti vre-o cinci croitorese, tot atâtea modiste şi un mic plus de cocote. Fiindcă guvernul a făgăduit înainte de alegerii că Percepţia nu va mai bate soba, s'a inculcat cetăţenilor speranţa , operaţia asta va rămâne numai pentru cei cari vor răci. Pentru că, de asemenea, s’a promis că datoriile vor fi reduse, speranţele unanime sunt că datoria fiecăruia este nu numai să asculte, dar şi să-şi pretindă făgăduiala. Este aceasta tot o datorie, dar de onoare. Şi în genul acesta, — mii şi mii de iluzii. Căci aşa este Anul nou : cea mai febrilă, cea mai utilată fabrică de speranţe. Consolator a fost Anul nou şi pentru cei cărora tinerii colindători le-au furat — ca să împlinească frumoasele noastre tradiţii de Crăciun sau de revelion, — ori butonul dela sonerie ori cutia de scrisori Visurile. Acum ele Bobotează, — visuri. Fetele vor pune busuioc sub pernă şi vor visa. Vor visa mirele. Va fi un fătfrumos. Va putea să n’aiibă mustăţi, dar bani... asta nu se mai discută. Fetele vor visa un om, dar de pac, ca atunci când o fi frig să-l pue pe foc spre a le aduce... luna din cer. Vor putea întrezări în realizatorul visurilor lor o compoziţie de ceară din care să facă gogoloiuriii distractive. Omul visat va putea, la rigoare, să fie şi orb. Dacă nu-l vor găsi aşa în vis, vor topi plumb şi din greşeală l-il vor strecura pe ploape. Tinerii dacă vor încerca şi ei afacerea cu busuiocul, este sigur că vor visa şi ei . O Ileana Cosinzeană. Frumoasă, lăptoasă şi de vreme acasă. Dacă însă Ileana vistată se va întâmpla să fie puţin mai frumoasă ca naiba, să aibă atunci zestre guaşă. Nu strică de asemenea să viseze tinerii şi o proastă. Cu cât visata va fi mai proastă, cu atât are putinţa tânărul să se învârtească şi de amantă. Când fata va prinde de veste, va putea să aibă şi ea amant. Atunci condiţiile unei adevărate căsătorii moderne vor fi împlinite. Tânărul, fiu busuioc sub pernă. Poate accepta o neroadă,— dacă neroada are rude la Erusalim cu ajutorul cărora băiatul dobitoc poate să ajungă şiministru. Visata poate să nu ştie să facă chioftele, dacă în schimb va şti să facă gură, poate, dacă nu ştie să coasă un nasture, să facă — aşa cum se zice la periferic — nasturi la discreţie, adică mofturi. Visurile sunt, slavă Domnului! cele mai trăznite scorniri ale creru- 11 i uman. Iar dacă moravurile vreanei le azi ne îngădue orice aberaţie, n’aim decât să visăm ce ne dă prin cap. Dar să nu fim socotiţi şi noi prearăzuiţi, — căci oricât de umorişti am fi, tot credem că mai sunt destule tinere şi mulţi tinerii cari să viseze şi altfel... Nici nu trebue să ducem lumea cu Iordanul, pentru că, personal, când am scris, nu ne aghezmuiserăm în colţ, „la Steag“, aşa cum o face uneori amicul nostru Niţă Pitpalac. Costache Glumici ,t. r._ , VESELIA