Viaţa Românească, 1984 (Anul 79, nr. 1-12)
1984 / nr. 6
CĂRȚI — OAMENI — FAPTE 85 cere de Tr. Magier, în Tribuna, nr. 24/ 1902 și articolele Carol Révai, de Emil Iisac în Flacăra nr. 13—14/1923, Gyászkirály de Péterfy Tamás, în Tribuna literară nr. 57/1901 și Românii pe scena maghiară, în Tribuna, nr. 64— 65/1393. MIRCEA POPA • O ANTOLOGIE DE POEZIE ROMÂNA IN PERU. — Poetul şi cărturarul peruan Luis Harnán Ramirez, lingvist, eseist şi exersat critic literar, academician şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Scriitorilor şi Artiştilor, a procedat începînd cu anul 1979 la o susţinută activitate de propagare a spiritualităţii româneşti în aria culturală latino-americană. De sub condeiul neobosit al pasionatului romanist au apărut în presa peruană articole pertinente despre marele nostru poet M. Eminescu, despre N. Bălcescu, Tudor Anghezi precum şi traduceri notabile din poeţi contemporani, în primăvara anului 1982 poetul peruan, cunoscut şi la noi prin cîteva traduceri, dă la iveală excelenta lucrare-eseu despre istoria şi cultura poporului român El pueblo rumano era la historia y la cultura. I-a urmat o scurtă antologie de poezie română contemporană intitulată în original Breve Antologia de la Poesia Rumane Contemporánea. (Ediciones Haraui, Lima). Lucrarea, elaborată în colaborare cu Gilberto Alvarado şi Antonio Fernandez Arce, cuprinde o selecţie din opera a 41 de cunoscuţi poeţi ai secolului nostru şi beneficiază de o fericită prezentare grafică, cu însemne revelatoare ale artei şi istoriei româneşti, imaginea Gînditorului de la Hamiangia pe prima copertă şi stema cu cap de bour pe a doua. In concisa introducere semnată de A. F. Aice se subliniază importanţa existenţei unei literaturi orale milenare ca temei pe care se organizează arta poetică, ca factor de apărare a originalitaţii spirituale daco-latine faţă de imixtiunile străine. Aşezat la interferenţa unor lumi şi culturi diferite, poporul român exprimă în arta sa o vocaţie de înfrăţire şi apropiere, virtute evidentă cu deosebire în poezie. Din prima jumătate a secolului sunt prezente în antologie nume ilustre ca Tudor Arghezi, G. Bacovia, Ion Pillat, Ion Barbu, Lucian Blaga, Tristan Tzara, precum și Zaharia Stancu, Radu Boureanu, Mihai Beniuc, Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Miron Radu Paraschivescu, Eugen Jebeleanu, Emil Botta, Gellu Naum, Dimitrie Stelaru. Bogat reprezentată este şi poezia generaţiilor mai noi, în antologie fiind prezenţi Geo Dumitrescu, Ştefan Aug. Doinaş, Nina Cassan, A. E. Baconsky, Tudor George, Alexandru Andriţoiu, Ion Brad, Petre Stoica, Romulus Vulpescu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ileana Mâlăncioiu, Gheorghe Pituţ, Ioan Alexandru, Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Mihai Gantuniari. In încheiere, Luis Hermán Ramirez grupează intr-un capitol intitulat „Note“ date esenţiale despre poeţii prezentaţi şi opera lor. Mai mult decit atît, în succinte caracterizări, se încearcă surprinderea de date definitorii pentru fiecare structură poetică în parte ; astfel, o personalitate ca aceea a lui Romulus Vulpescu este definită prin marea erudiţie filologică şi vasta cultură umanistă precum şi extraordinara capacitate de a cultiva stilurile poetice cele mai diferite. Nichita Stănescu este denumit „reprezentant contemporan al barochismului conceptual“... iar Cezar Baltag „un noet «simbolist cu o mare capacitate de stăpînire a metaforei“. Despre creaţia poetică a lui Gh. Pituţ se arată că oscilează între gîndirea filozofică şi formele poeziei populare, lirismul Ilenei Mălănciau se constituie din contururi magice şi rituale. In sfîrşit, creaţia poetului M. Sorescu este recomandată prin înaltele daruri lirice şi originalitatea stilului. Dragostea de ţară şi popor,prezenţa criteriului etic, iată, spune autorul peruan, temele de preferinţă ale poetului Adrian Păunescu, în timp ce Constanţa Buzea cîntă dragostea unită cu sentimentul dezamăgirii. DORIAN IONESCU-PASCAL , MUZICA ŞI LITERATURĂ (XII). IOANA DIACONESCU. — Periodicitatea stărilor sufleteşti creează în poezia Ioanei Diaconescu un ritm „lunar“, guvernat de emoţie, vis, impresionabilitate, melancolie, retragere-in-sine, delicateţe, amintire : unul din titlurile volumelor sale, Ceaţa (1978) legitimează de altfel conţinutul acestor construcţii de „catedrale scufundate“. Amestec de aer, apă, foc, ceaţa ramine simbolul nedeterminării, al unei faze din evoluţie , marcînd tulburarea, tranziţia în timp, trecerea fantastică. Nu sînt oare şi celelalte cărţi „variaţiuni pe aceeaşi temă a nedeterminării ? Jumătate zeu (1970), definind condiţia poetului; Adagio (1973) sugerînd fluxul lent, acvatic; Taina (1976), celebrînd puterea imaginaţiei ; Vîrtejul şi lumea (1981), admiţând vulnerabilitatea psihică, etc. Cel mai recent volum al poetei. Amintiri neverosimile (Ed. Albatros, 1983) păstrează acelaşi ritm „moderato cantabile“ al stă-