Viața Studențească, octombrie-decembrie 1971 (Anul 16, nr. 33-45)

1971-10-27 / nr. 36

or Anul XVI • Nr. 36 (424) • Miercuri 27 octombrie 1971 • 16 pagini • 0,50 lei REVISTA A UNIUNII ASOCIAȚIILOR STUDENȚEȘTI DIN ROMANIA Adunările generale — din nou în prim plan ! „Noi, cei din anul V" Dacă există o înțelepciune studen­țească, apoi ea, urmînd niște procese firești, se decantează și prinde forme de circulație , un fel de vorbe de duh, care se spun îndeobște în împrejurări foarte importante și cu o sinceritate care te convinge imediat. Și formula­rea, de altfel plină de miez și rod al unei maturități adînci, ia adeseori for­me ale unor robuste dictoane muncito­rești, pe care colegii mei le spun apă­sat, spre o mai temeinică convingere. Faptul mi-a fost demonstrat de adu­narea de dezbateri și alegeri a anului V de la Facultatea de tehnologia con­strucțiilor de mașini, unde, într-o at­mosferă de puternică responsabilitate studențească, astfel de cuvinte m-au convins încă o dată de dorința noas­tră, a tuturor celor din anul V, aflați foarte aproape de momentul trecerii în rândurile de onoare ale producătorilor de bunuri materiale, de a ne racorda toată priceperea, știința și puterea de muncă programului amplu pe care ța­ra, neabătut, vrea să-l îndeplinească. Este foarte important că dezbaterile despre care vorbesc au dovedit că colegii mei sînt hotărîți să foloseas­că acest ultim anotimp al studenției pentru dinamizarea activității asociați­ei noastre studențești. Să nu stăm de­geaba, spunea Gheorghe Frățilă, înscri­ind în acest îndreptar de înțelepciune studențească o definire a momentului actual al studenției : un an de adevă­rată transformare revoluționară, la­borios concepută în indicațiile partidu­lui, ale secretarului său general, o perioadă de adevărată mobilizare ge­nerală a colectivității studențești, pen­tru îndeplinirea misiunilor de înaltă răspundere ale școlii noastre supe­rioare, îmi place să subliniez remarca pe care o făcea același coleg, că nu tre­buie să ne sfiim să spunem lucrurilor pe nume, formulînd astfel premisa din­ UNITATEA ÎNVĂȚĂMÎNT - CERCETARE - PRODUCER­I­ CONEXIUNILE El Angajată de mai multe luni pe unul dintre cele mai importante fronturi de lucru deschise în învățămîntul supe­rior, revista noastră continuă seria an­chetelor pe tema „învățămînt-cerceta­­re-producție'. O dată cu începerea noului an universitar, care trebuie să marcheze un salt hotărîtor în evoluția școlii noastre superioare, salt al cărui element determinant este realizarea u­­nității celor trei factori dinamizatori ai unei economii moderne și expansive, rubrica noastră devine, din ce in ce mai mult, pe lingă un focar de idei, pe lingă o tribună de dezbatere, și un (sperăm) eficient instrument de control al modului in care se realizează aceas­tă latură esențială a politicii partidului în domeniul învățămîntului. Incepînd cu această vară și conti­­nuînd in timp suntem in măsură să con­statăm un demaraj îmbucurător în rea­lizarea dezideratului major al racor­dării studiului cu producția, al teoriei cu practica. Ancheta din acest număr arată că la Brașov a fost depășit de la început stadiul tatonărilor, al ideilor neacoperite de fapte, și că, prin preo­cuparea susținută a cadrelor didacti­ce corelată cu sprijinul fără echivoc (mai mult decât o simplă bunăvoință) al unităților productive și de cerceta­re, prin folosirea inițiativei și resurse­lor locale s-a ajuns la soluții concrete care marchează un start mai mult de­cit promițător. Iată un început care ne convinge că traiectoria de dezvoltare a unității învățămînt-cercetare-produc­­ție pe care a generat-o capătă din ce în ce mai mult certitudinea împlinirii. (Continuare în pagina a VIII-a) Citiți ancheta noastră din paginile 4—5. A .Tr." "I KWi.­ Cu te .»și tutu umplem timpul și spațiul spiritual al studentului Investigațiile întreprinse de redactorii și colaboratorii noștri la mai multe in­stituții de cultură studențești ne-au re­levat în genere aspecte pozitive; în unele cazuri se poate vorbi chiar de un debut al manifestărilor cultural-educative plin de promisiuni, îndeosebi la cele vechi case de cultură din București două și Cluj, a căror experiență își spune în mod firesc cuvîntul. Principala concluzie care se desprin­de este că orientarea mai hotărîtă către asigurarea unui conținut educativ mai substanțial al manifestărilor, sporirea exigențelor ideologice și estetice față de programe și repertorii, atragerea mai largă a studenților în conceperea și des­fășurarea activităților și-au dovedit in mod indiscutabil eficiența, contribuind la creșterea interesului și atracției pu­blicului universitar față de casele de cul­tură și cluburile studențești. Făcînd această remarcă îmbucurătoa­re, care trebuie să devină în cel mai scurt timp numitor comun pentru toate instituțiile culturale ale studenților, ți­nem să atragem atenția asupra faptului, evidențiat chiar in paginile de față, că se întîlnesc încă, în timpul și spațiul spiritual al studentului, traiectorii ce trebuie serios corectate, pentru ca ab­solut toate activitățile de acest gen ini­țiate de asociații să se înscrie fără echi­voc și ocolișuri pe coordonatele fixate de programul de activități al Consiliu­lui U.R.S.R., coordonate care reprezintă liniile de forță ale aplicării ferme a mă­surilor politico-educative stabilite de partid. ORELE MUNCII PATRIOTICE - CURS UNANIM FRECVENTAT! Un nou șantier al tineretului: „Inelul de centură" al Capitalei Duminică, 24 octombrie, ora 9, s-a deschis in punctul Ciorogîrla — Chiaj­­na primul Șantier de muncă patriotică al tineretului de pe inelul de centură al Capitalei. La festivitatea de deschidere a parti­cipat tovarășul Marțian Dan, prim-se­­cretar al C.C. al U.T.C., ministru pen­tru problemele tineretului. Tovarășul Dumitru Gheorghișan, prim-secretar al comitetului municipal al U.T.C., a declarat deschis șantierul de muncă patriotică „Ciorogîrla — Chiaj­­na“, șantier pe care vor munci de acum înainte studenții bucureșteni. Prin munca lor se vor obține, numai în raza acestui sector de lucru, econo­mii în valoare de 520 000 lei. De altfel, pe inelul de centură al Capitalei (în lungime totală de 72 km), prin consti­tuirea și a altor șantiere de muncă pa­triotică ale tineretului, se vor efectua lucrări în valoare totală de 100 milioane lei. In fața celor peste o mie de muncitori, elevi și studenți a juc­t tineri cu­vîntul tovarășul Marțian Dan. Subli­niind semnificația deosebită a eforturi­lor unite și a înfrățirii prin muncă a muncitorilor, elevilor și studenților, to­varășul Marțian Dan a arat deplin suc­ces primului șantier al tineretului de pe inelul de centură. Primul secretar al C.C. al U.T.C. a primit raportul studentului Gheorghe Chirtu, comandantul șantierului. S-a dat apoi citire telegramei pe care cei peste 1000 de tineri muncitori, elevi și studenți au adresat-o conducerii de partid, tovarășului Nicolae Ceaușescu personal, în care, conștienți de impor­tanța și semnificația muncii lor, se an­gajează să nu precupețească nici un efort pentru a-și face datoria oricind va fi nevoie. Citiți reportajele noastre din paginile fi-7. (Continuare în pagina a Il-a)

Next