Viitorul, noiembrie 1910 (Anul 4, nr. 1038-1062)

1910-11-26 / nr. 1059

ANUL AL PATRULEA—No 1059—2 %mp bani ABONAMENTE In țară........................un ani­ 18 lei . . . șase luni 9 lei In străinătate . . . un an 30 lei . . . șase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni. Pentru preoți și învățători prețul abonamentului pe jumătate REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA No. 17, STRADA ACADEMICI No. 17. — BUCUREȘTI 8E9ÂGTIA: TEIEFS9 11/47. - ADKIIISTRATIÄ: TELESS 22/8S ANUNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III . . . .40 bani Idem corp 7 pe o coloană in pagina IV : . . .30 bani Inserții și reclame pag. III linia . ............................... 8 Iei A »»* adresa la administrație și la agenția EMIL MELBERT DISCUȚIA LA MESAJ discursul d-lui Take Ionescu Se poate spune că premiera takistă a fost nu cu d-l Pălti­­neanu ci cu d. Take Ionescu: tribunele, cel puțin, erau ade­vărate tribune de premieră, dame elegante, tineri selecți, personalități cunoscute, în scurt ceea­ ce se ch­iamă ioul-Buca­­rest. Este drept însă că d-l Take Ionescu, printr’un fel de coche­tărie, dacă nu din abilitate, nu s’a prea grăbit să satisfacă—pre­cum a făcut d. Păltineanu — chiar de la începutul discur­sului său nerăbdarea publicului venit să-l asculte. Căci publicul venise să asiste la un proces sensațional: procesul dintre­­ Take Ionescu și partidul con­servator condus de d. Carp. Șeful conservatorilor­ demo­ns­erați a lăsat însă la urmă dis­­cuțiunea asupra obiectului a­­cestui proces. A­ făcut mai întîi politică externă, a făcut apoi politică electorală, și tocmai la sfîrșit —pour la bonne bouche a făcut și rechizitoriul carpis­­mului. Politica electorala a d-lui Take Ionescu este bine cunoscută promisiuni în dreapta, promi­siuni în stînga, promisiuni la toată lumea care poate să-și traducă recunoștința sub­ forma unui buletin de vot. Tot așa a procedat d-l Take Ionescu și în partea cuvîntărei * _____r ^ v/uitii Oct V­IX öl Lt_/ IU. t A pînă acum de guvernul liberal Foarte bine-voitor pentru a­­ceasta operă și foarte dulce pen­tru autorii ei, d-sa s’a mărgi­nit să indice ce ar mai fi de adăugat sau de schimbat la ele pentru­ ca mulțumirea să fie obștească. Dacă insă fie­care din aceste adăugiri sau schimbări semăna mai mult a făgăduială sau momeală, în vederea vii­toarelor alegeri,­aceasta nu era de­sigur din vina d-lui Take Ionescu, care, precum se știe se gîndește mai mult la inte­resul public de­cît la intresele sale electorale. Mult mai interesant și mult mai în vervă a fost d. Take Io­nescu atunci cînd a intrat în chestiunea, ce-i arde pe inimă cine va lua succesiunea? Observatori imparțiali, trebue să mărturisim că șeful celui de al treilea partid a regăsit, în a­­ceastă din urmă parte a dis­cursului, elocința sa din vremu­rile cele mai bune. Cu o argu­m­entație viguroasă, cu explo­ziuni de indignare și de minte, cu avînturi patetice, discursu­l-lui Take Ionescu se desfășura zdrobitor — cel puțin în apa­rență— pentru adversarii în­po­triva cărora era îndreptat. Nu știm ce va răspunde N. Filipescu în ședința de as­tăzi. Credem însă că teza d-lui Take Ionescu nu este inataca­bilă. D-sa a exprimat de­sigur multe și crude adevăruri la adresa partidului condus de d. Carp. Nu au lipsit însă nici sofismele și poate că d. Fili­pescu va isbuti să le înlăture și să pună lucrurile în adevă­rata lor lumină. Ori ce i se va răspunde și ori de cine i se va răspunde, un lucru rămîne totuși cîști­­­n­gat: partidul d-lui Carp nu și-a­­ ales datoria către massa alegătorilor și nu și-a înțe­les-o, pentru că politica sa poartă pecetea diletantismului. MOFTUL ZILEI Traduceri, lapte cu orez, demu­t ■ ■ [UNK] D. Stan scrie în revista 1907 : «Așa de pildă, ar fi putut să rezerve traducerile exclusiv oamenilor de litere, și să uite pe prietenii în suferință. Ini­mos, însă, cum este, s’a gîndit și la săr­manul său amic d-l D. R. Teodoru, care abia o duce de azi pe mîine cu neno­rocita de leafă ce o ia de la ministerul instrucției publice ca secretar-general. Apreciind greul vieței acestui biet sluj­baș care trebue să trăiască din leișoara de o mie de lei pe lună, la care se a­daugă doară, mari și late, salariul de la două catedre, o bursă permanentă și re­versibilă din fondul Răducanu, și veni­tul cărților sale didactice aprobate de el însuși,—d-l Eliad i-a dat spre tradu­cere două piese.. Toate bune, neică Stane, uiți însă un lucru elementar. Traducerile nu sînt... doniți, farfurii, lapte cu orez, colivă, lumînări sau pres­curi ca să se dea de pomană. Cînd însărcinezi pe cineva cu o­tra­:rr.:-r-1-itî.jii­.i 'ufi dourtr­.S­ pîine, ci să-i dai o misiune pe care să fie în stare s’o îndeplinească. Și, se știe, faptul că are cineva cu ce să trăiască, ba chiar dacă are mai mult de­cît îi trebue, nu îl împiedică să facă traduceri excelente. _____ POPPESCU. NQUTATI DIN STRĂINĂTATE Cunoscutul compozitor Pietro Mas­cagni, autorul sublimei «Cavaleria Rusticană», a terminat o nouă operă «Isabeau», care se va reprezenta în curînd la New-York. După cum se anunță din Paris, experiențele cu telegraful fără de sîrmă instalat pe chirasatele «Verb­e» și «Justice» au dat rezultate satisfă­cătoare. La o distanță de 115 k­i­­lometri s-au putut auzi toate cuvin­tele: încercările de a întrerupe con­vorbirea prin curente de pe alte va­poare au rămas fără de rezultat.­­ Ministrul de interne al Serbiei a înaintat scu­știnei un proect cu pri­vire la modificarea legei de presă sîrbești. Este vorba ca pe viitor să se înăsprească pedepsele pentru de­licte de presă. Măsurile de înăsprire se motivează cu faptul, că unele ziare fac mare abuz de libertatea presei și de multe ori delicte adevărate nu se pot pedepsi pe baza legilor. Sunt ziare cari aduc cele mai grele o­fense membrilor din familia regală funcționarilor de stat, oamenilor po­litici și particularilor, fără ca legea să poată să pedepsească pe cei vi­novați. In cercuri politice se aprobă reforma proectată,— deși mulți cred că măsurile nouă vor restringe prea mult libertatea de presă, și nu va fi cu putință să se dea publicității abuzurile comise de funcționarii pu­blici. * 4- SCRISORI DIN ITALIA Comemorarea lui Pergolese Ilustrul compositor Pietro Mas­cagni, atît de iubit la noi, a come­morat deunăzi la teatrul Manzoni din Milano pe maestrul Pergolese născut la Jesi în 1710 mort în 1736. Inițiativa acestei alese sărbători fusese luată de «Asociația amicilor muzicei»—orchestra condusă de con­tele Guido Visconti di Madrone. Figura inspiratului autor al operei «La serva padrona» care este chiar creatorul operei comice, a fost splen­did evocată de conferențiar. După o eloquentă introducție în care bla­mează materialismul și industrialis­mul celor ce se cred artiști, fiind­că vin cu programe noui cu multe pretenții și cu multă știință, după o vehementă apostrofare a tinerilor cari nu știu de­cît să critice în loc să lucreze, Mascagni zice : «Ași vrea să știu peste 200 de ani ce va ră­mîne din toată puzderia de note cari răsună azi, și dacă cei ce le vor as­culta vor avea jumătate din senza­țiile ce vom avea noi ascultînd astă äpSKft.ÜFjj^Oresé care n’a trăit de­cît 26 de ani ! Fiindcă știința nu e artă sau e, aceea ce e raționamen­tul în dragoste ! Conținutul esențial al muzicei e melodia, și melodia ea s’o compui, n’o înveți, n’o capeți prin studiu ; e un dar de la D zeu! Pergolese avea abia 15 ani cînd a intrat la Conservatorul săracilor din Napoli. începu să cinte cu vioara Cînd era singur încerca pasagii în­drăsnețe pe coarde, apogiaturi și grupete care minunară pe bătrînu’i maestru. Fu recomandat maestrului de contrapunct căruia el îi arătă o sonată în care toate calitățile cari l-au făcut celebru ca­­ melodia dulce și elegantă, fină și originală se vedea deja în germen. In scurtul timp de 6 ani de la eșirea din Conservator pînă la moarte el a reînoit musica sacră și opera. A introdus în bucățile de an­samblu basul ; pînă atunci ur­mărise și acompaniase toate acor­durile făcînd ast­fel o importantă reformă, care a ajutat la des­­voltarea armoniei moderne. El a scris «Livieta și Tracollo», «Olim­piada» și «Serva padrona* capo d’o­­pera lui. Pentru biserică a scris re­­quiem-uri, Salve Regina și celebrul <Stabat Mater, pe­ care l-a scris pe patul de moarte, fiind-că editorul îi plătise deja 10 ducați, vre-o 50 de lei! Și Mascagni vorbind de opera lui Pergolese, precursorul melodramei moderne, amintește și viața lui. Cît de mult se resimte în muzica lui plină de accente pasionate, vibrantă, sinceră, sufletu-i plin de dragoste ! Căci amorul tînărului musicant pen­tru nobila Maria Spinelli a cunoscut toate sublimele sacrificii, chiar acela al vieții, iar peripețiile lui par mai mult legende romantice de­cît sufe­rințe reale. Obscurul burghez a îndrăsnit să își ridice privirile asupra unei co­pile de viță nobilă și să-i cucerească inima. Trei frați ai Măriei au ame­­nințat’o că vor ucide pe temeraru’i înamorat dacă ea nu se va cununa cu un altul... Ea ’și-a ales pe Cris­tos de mire și s’a călugărit în mă­năstirea S­ta Clara cerînd o unică grație : aceea de a se permite iubi­tului ei să conducă slujba de călu­gărire ! Cită energie sufletească le va fi trebuit celor doi nenorociți? După un an, Maria Spinelli mu­rea, iar Pergolese conduse la slujba morței un requiem, pe care o arse imediat în armă. Era chiar povestea dragostei lui; nu trebuia să mai fie profanat de alte dureri... Peste un an și 5 zile, acel îndure­rat stingher murea atacat la Napoli. Și Mascagni a terminat interesanta comemorare cu un sfat tinerilor. Dînsul a zis : Arta e Vuctul geniu­lui și geniul nu înmugurește de­cît la soarele și la căldura dragostei ! Voi cari vă simțiți tari și inspirați, lăsați prejudițiile, deslegați lanțu­rile, luminați vă mintea și cu toată inima iubiți, iubiți !... Autorul nemuritoarei «Cavaleria Rusticană» , a fost ri­g­st aplaudat. A urmat apoi execuția operei «Ser­va padrona» și «Stabat Mater». ZOE GARBEA TOMELLINI. Pietro Mascagni IARASI «corespondenții speciali» — O nouă ispravă — Ziarele romînești de peste Munți s’au plîns în diferite rînduri de u­­șurința, cu care ziarele din Bucu­rești publică știrile cele mai tenden­țioase despre Romîni, pe cari le pri­mesc de la «corespondenții speciali din Budapesta. Glasul lor n’a fost însă ascultat. Și azi ne-a fost dat să vedem strecurîndu­se într’un ziar bucureștean o serie de calomnii in­calificabile la adresa primului ziar național de peste Munți« Iată în adevăr ce telegramă pu­blică «Dimineața» : «De­oare­ce ziarul «Tribuna» din Arad atacă de cît­va timp în mod violent pe Ștefan Popp și Vasile Goldiș, membri ai comitetului cen­trală al­ partidului român, comitetul In acest scop a avut loc la Arad o întrunire la care a­u luat parte pente C0 de membri ai comitetului D-rul Ștefan Popp arată că el și amicii săi au făcut tot ce s’a putut, dar că înfrângerea nu a putut fi e­vitată. Foștii deputați Goldiș și Suciu vorbesc în același sens și întreabă de ce «Tribuna» se întitulează organ al partidului ? Fostul deputat Onciul a luat a­­părarea Tribunei*. Merită felicitări «corespondentul special» pentru istețimea cu care a știut să înșele ziarul bucureștean. Dar d. Goldiș este colaborator re­gulat la «Tribuna». Cea mai mare parte din revistele acestui ziar sunt scrise și semnate de dînsul. Deci o calomnie. Dar mai departe: «De­și acest ziar nu se află sub controlul partidului român, ci e con­dus de oameni pe cari populația ro­­mînească nici nu-i cunoaște, (!!) așa că partidul român nu poate fi făcut responsabil de atitudinea acestui ziar, adunarea ia cunoștință cu re­gret de această procedare, precum și de faptul că din această cauză comitetul își dă demisia. Comitetul actual și partidul român se vor explica într’o conferință dacă «Tribuna» este organul partidului, pentru ca poporul român să știe ce atitudine trebue să aibă față de a­­cest ziar și pentru ca pe viitor au­toritatea partidului să fie apărată în contra unor asemenea atacuri». Va să zică poporul romînesc nu cunoaște pe Octavian Goga, dr. Ion Lupaș, Roman Ciorogaru, Ilarie Chendi, A. Ciura, Oncu—nu Onciul, d-le corespondent! — Goldiș, Bocu, Osvadă și alții, cari redactează «Tri­buna». De alt­fel, după cît se poate con­vinge ori și cine, calomnia e pusă la cale de vre­unul din anturajul lui Birăuț, care a fost redus de «Tri­buna»—mai ales în urma articolelor lui Goga—la adevărata lui valoare I. S. D-l Carp în anul 1868 «Epoca» e foarte enervată de cele ce s’au vorbit pînă azi cu ocazia discuției Mesajului la Ca­meră. Destăinuirile d-lui Barbu Păltineanu mai ales, cu privire la inconsequența politică a d-lui Carp, nu sunt de loc de natură a liniști spiritele celor cari aș­teaptă venirea la guvern. «Epoca* afirmă deci că d-l Păltineanu este omul­­ ttuturor indrasnelilor» iar d-l Carp nu este de­cît victima unei legende vechi cum că d-sa ar fi făcut pe vremuri politică antidinasticâ. Pentru restabilirea adevărului, organul carpist, spune că pe la anul 1868, d. Carp a fost chemat din străinătate ca împreună cu N. Blaremberg și Aristide Pascal să ia conducerea ziarului «Le Pays roumain». D sa însă era cu totul in deazacord cu părerile celor­lalți colegi din fruntea ziarului, dar pe vremea aceea divergențile acestea de opinii nu erau încă onsiderate ca imposibile unei co­laborări între trei membri ai unui acelaș partid. Bune vremuri mai erau și pe atunci dacă chiar d-l Carp nu făcea dificultăți unei colaborări cu oameni de opinii diferite. Dacă s’a retras mai tîrziu din asociație, rămîne o altă chestie Principalul este că d-l Carp, deși cunoștea sentimentele colegilor săi, a continuat totuși să colabo­reze pînă, bine­înțeles, a înțeles că a mai rămîne încă in asociație ar însemna să se compromită. Alegerile. Anglia Pentru a doua oară în anul acesta corpul electoral din Anglia este che­mat a se pronunța asupra viitorilor membri ai parlamentului. Avînd în vedere chestiunile mari la ordinea zilei — e vorba în primul rînd de reforma constituției engleze — lupta care acum este abia la început va­lu­rile sosite cu privire la rezul­tatul primelor alegeri nu ne pot da încă da indicații precise asupra rezul­tatului general. Atît din partea con­servatorilor, cît și din partea libe­ralilor, cari vor să o­cupă cu tradiția de pînă acuma, se desvoltă o febrilă activitate. Liberalii, siguri de triumful lor, în multe cercuri nici nu și-au fixat candidaturile. Partidul muncitorilor de asemenea nu și a pus candidați în vre-o 15 locuri. Sufragetele, cari săptâmîna tre­cută au făcut atîta zgomot, nu s-au aliat la nici unul dintre partide. Ele fac propagandă pentru liberali sau pentru conservatori, după cum unii sau alții le promit sau nu dreptul de vot pentru femei. Lupta se dă cu mai multă patimă în Irlanda. Aici, în contra puternicului Mr. Redmond sunt nu numai naționa­liștii și liberalii, ci și unioniștii au început să dea crezămînt zvonurilor cum că Redmond ar lupta în actua­lele alegeri cu bani americani. In Scoția liberalii sunt siguri de marea majoritate a mandatelor. La alegerile trecute unioniștii au câști­gat aici unsprezece mandate. Se crede însă că de data aceasta nu vor mai cîștiga nici atîtea. Curentul în contra lorzilor a luat proporții însemnate în timpul din urmă în această provincie. Oare­cari temeri inspiră liberali­lor faptul că în timpul din urmă Mr. Balfour, care pînă acuma stă­tea așa de departe de masele po­porului, prin noua sa atitudine, a început a fi simpatizat de mulțime. De asemenea și al doilea fruntaș al conservatorilor, lordul Rosebery, este simpatizat de clasa intelectualilor. Cuvin­tul deciziv în ce privește majoritatea Parlamentului îl are însă clasa mijlocie, pe care se bizuesc liberalii în frunte cu Asquith. Avînd in vedere simpatiile acestei clase pentru liberali, se poate ușor înțe­lege că unioniștii nu vor putea cîș­tiga nici numărul de mandate pe care l-au avut în sesiunea trecută. VINERI 26 NOEMBRIE 1910 băii 0 ACTIVITATE RODNICA P. T. T Cîte­va din marile și importantele lucrări înfăptuite la poștă și telegraf de ac­tuala direcție . De curînd s’a revărsat prin bi­­­rourile administrațiilor publice și prin acelea ale particularilor adevă­rată invazie de broșuri, semnate cu un nume sub care se ascund două personagii de tristă reputație și prin cari «se dă alarma» asupra «deban­dadei» ce domnește în administrația poștelor și telegrafelor. Ba încă, un ziar opoziționist s’a și făcut pîrghia aberațiunilor și insanităților din a­­cele broșuri, cerînd să se lămurească lucrurile. Geneza pamfletelor în ches­tie e ușor de ghicit: un samsar care opera en gros la poștă și care, din nenorocire, își făcuse acoliți demni de dînsul printre foști fancționari ai acestei instituții, și-a perdut «cașca­valul» prin aceea că ectuala direcție, sesizînd pagubele ce se aduceau in­stituției prin furnizarea ei cu dife­rite materiale prin simplă înțele­gere,[a dispus să se țină licitații largi pentru toate furniturile, ceea­ ce ușor e­, de înțeles—a făcut să fugă terenul de sub picioarele samsarului care realizase cîștiguri ilicite de su­timi de mii de lei înainte vreme, înde iine... Faptul acesta ne dă prilejul să ne ocupăm puțin și de administrația care se face la poștă și telegraf de mai bine de 2 ani pe tăcute, fără surle și trompete și care este cu mult, cu infinit mai mult rodnică de­cît puteam crede, dat fiind atît tim­pul scurt în care ea s’a desfășurat, cît și împrejurările. ciul poștal pe fie­care lună, era cu 3 ani înapoi, din care cauză nu se puteau descoperi fraudele și delapi­dările ce luaseră proporții îngriji­toare. Ea a fost adusă la curent în timp de 3 luni și azi e la zi, iar lipsurile constatate s’au încasat și se încasează încă. Efectul regulării acestui serviciu a fost că neregulele au început să înceteze și că cele făptuite în trecut au fost descope­rite, mai ales că d-l Zahariade a dispus să se facă controlul tuturor mandatelor, care nu se făcuse de la anul 1872. E firesc dar că au ieșit la iveală atîtea incorectitudini, puse la lumină prin această controla care a dat putința să se înființeze un nou mijloc de control asupra situației bănești a fie­cărui oficiu, cu care o­­cazie s’au descoperit pînă în prezent 17 cazuri de nereguli. Pe de altă parte, s’au desființat mandatele cărți poștale, care produceau perturba­­țiuni în serviciu, expunând și di­recția poștelor la pagube. Sistemul acesta de mandate a fost de alt­fel abandonat și de alte administrații poștale din străinătate,­ în urma ex­periențelor tăcute. In sfîrșit, tot la acest capitol d­i Zabariade a mai introdus o refor­mă, grație căreia se face azi apli­carea taxelor de magazinaj pentru obiectele de mesagerii în conformi­tate cu principiile legei de exploa­tare, dispărînd cu modul acesta scu­tirile nelegale și neregulile.­­ In ceea ce privește partea ad­ministrativă, d­l Zahariade a pro­pus—cu alternativa demisiei sale în caz de refuz — în cel dintîi budget pe care l-a făcut, readucerea lefu­­rilor funcționarilor la cele dinaintea curbei de la 1901. Directorul poștelor a realizat aceasta înbunătățire, de care profită azi de la cel mai umil pînă la cel mai superior funcționar telegrafo-poștal și care a asigurat d-lui Zahariade adîncă recunoștiinta a situaite unnor sat. In aceeași ordine de fapte, d-l Zahariade a dispus scoaterea la pensie a funcționarilor cari se cramponaseră de posturile lor deși aveau drepturile leg­ale de pensie; prin actul acesta în numai un an și juni, s’a ajuns ca aproape jumătate din funcționari să treacă la loturi mai mari. Tot pentru a se veni în ajutorul personalului, s’a ridicat la 6 lei pe zi indemnizația funcționarilor de la birourile poștale ambulante, la 2 lei pe noapte­a conductorilor cari deși făceau același serviciu aveau mai puțin decît factorii, cari sunt numai asistenții lor în curse; s’au acordat tantieme funcționarilor de la telegraf, cari în raport cu sporul de muncă mai pot cîștiga pînă la 50 lei pe lună, s-a stabilit ca pentru chemă­rile în serviciu suplimentar în ca­zuri de aglomerațiuni să se plătească funcționarilor în loc de echivalentul salariului pe o jumătate de zi, 1 leu pe oră oficianților și 75 bani impie­gaților auxiliari, așa că de unde înainte pentru 6 ore oficiantul de gradul III primea 3 lei, elevul de gradul III și auxiliarii 1 leu 50 bani, acum oficiantul primește 6 lei, iar elevii și auxiliarii 4 lei și 50 bani; s-au acordat remize pînă la 40 lei pe lună funcționarilor cari manipulează mandate poștale, putind astfel să-și mai acopere din perderile inerente acestui serviciu, s’au acor­dat indemnizații de locuință în afară de funcționarii dela oficiile Cons­tanța și Sulina și celor dela oficiile Predeal, Vîrciorova, Cîmpina și Si­naia, în vederea scumpetei chiriei și în aceste din urmă localități, s’a întins rambursarea cheltuelilor de transport pentru funcționarii trans­ferați în interes de serviciu la reala cheltuială tăcută și, în plus, s’a luat dispoziția ca să li se ramburseze plata chiriilor ce urmează să plă­tească pînă la cel mai apropiat ter­men de închiriere, dacă transfera­rea s’a ordonat în cursul trimestrului. D-l Zahariade, care cumpănește cu atîta chibzuială interesele insti­tuției cu acelea ale funcționarilor, la adevăr, d-l P. Z­ahariade, di­rectorul general al acestei institu­­țiuni, a pus în administrarea ei un zel și o concepție inovatoare cari astăzi se pot și mai bine aprecia. Vom arăta în liniamente generale ce s’a făcut la poștă și telegraf. ¥ TOLSTOI ȘI CRITICI de GABRIEL GIURGEA Dacă s’a vorbit despre un om, de­sigur că s’a vorbit despre acesta. Lumea l’a discutat și în viață, și-l discută și după moarte. Caracterul, ideile și convingerile lui, părerea lui despre artă, credința și misti­cismul lui, întoarcerea lui la na­tură, tăria, asprimea, rusticitatea, seriozitatea, sinceritatea cu care pro­ceda, făcuse dintr’însul un om stra­niu. Și cu toate acestea, principiile lui nu sunt atît de originale; ceea­ ce însă e original e complexul de cir­cumstanțe care împreunate nu pu­teau să nu­­ ridice de-asupra celor­­l­alți, impunîndu - și atrăgînd lua­rea aminte a tuturor asupra zise­lor sale. Tolstoi era nobil și bogat. Două condițiuni ce cîntăresc mult în chiar veacul lui Karl Marx. Era croit cu­rat rusește, tare și sănătos; trăit apoi prin munți și prin răsboaie, își bate drumul pasiunilor fără a se gîndi la ceva, și fără a-și presimți viitorul. După erupție și vifor, sim­țimîntul estetic una din fețele su­fletelor alese, apare în cîmpul conș­tiinței sale. Atunci începu să scrie și multă vreme se mărgini a face literatură și artă. După cîte­va opere vestite, întreaga lui fire fu prinsă în vîrtejul îndoelii, și al nimicniciei. O criză grozavă îl cuprinse. Intr’o zi își pregătise ștreangul !! Dar cînd credea că sfîrșise de apuluri, simți parcă o schimbare întrînsul! Deșer­tăciunea se ’mpuținase, și acum simțea parcă un rost în ființa lu­crurilor! Golul se umplea, și un nou înțeles se răspîndea peste realitățile ce-i păruseră iluziuni deșarte. De unde universul întreg se înfumurase pentru conștiința lui într’atît în­cît creerul lui nu mai zărea nimic, acum redeș­teptat, ochii firei lui lăuntrice înce­peau a zări realitățile mai adine, a pricepe mai cu pătrundere, a simți ceea ce­­ natura ascunde, și a ghici ceea ce­­ ea tăinuește. Și de unde dar înainte lumea-i apăruse într’un ștreang, acum putea să surîdă el cu milă ștreangului ce nu-i mai părea decît o sforicică nevătămătoare. Nodul se desnodase. O viață nouă se deschidea înaintea lui. Dar care­i omul, care avînd o minte veșnic neodihnită ca a lui, să poată ajunge vre-odată la limanul care să-l mul­țumească, liniștindu 1. Din contra, acum, conștiința înce­­pînd a-i crește, noi nedumeriri în­cepeau să-l frămînte. Cînd o minte-i seacă, și un suflet gol, toate merg, toate vorbele par înțelepte, și toate faptele bine făptuite. Cînd însă conștiința unui om se deșteaptă întrînsul, atunci ca straja cea neadormită îl urmărește, și nu-1 mai pierde din ochi nici zi nici noapte. Conștiința lui Tolstoi se deștep­tase dar nu plecată și blîndă, ci pu­ternică, trufașă, neînduplecată ! Eșise din criză, dar cu totul schimbat: înainte egoismul și pasiunile cele mai individuale îi stăpîneau, și ha­bar n’avea de respectul vieții, și de respectul oamenilor. Trăise fără a-și chinui creerul, și fără a-și îngrădi conștiința. Făcea ca toți, și faptele lui se perdeau în noianul de fapte de același tel, in­diferente sau cinice. Acum, un nou înțeles mijea în­trînsul. Valurile ce l’au învăluit atîta vreme începeau să se ridice dispă­rînd ca ceața’n răsărit de Soare. Pînă atunci omorul, cruzimea, d­­­raismul, egoismul, vanitatea, îi apă­reau ca niște fapte diverse ale vieții, asupra cărora un om ce ’nțelege n’are a se opri și nici a se deplînge, căci au fost și vor fi. Acum însă, începu a se cutremura gîndindu-se la viața ce o dusese. Omorîse în răz­boi, cu mai multă cruzime de­cît alții; petrecuse cu mai multă înflă­cărare , băuse întrecîndu-i pe ca­marazi, trecuse în fine prin toate, cu ochii închiși, fără a se întreba ce rost au toate aceste lucruri. Rostul însă începea să-i apară. Mintea lui nu se mai oprea la su­prafață și intuiția lui, devenind mai pătrunzătoare, pătrundea tot mai a­­dînc, descoperind adevăruri și în­țelesuri în oameni și lucruri. Această însușire nouă, desfășurîndu-se, era logic să o îndrumeze pe calea stră­bătută în toate timpurile de profeți și de mistici. Tolstoi ajungînd prin înlănțuirea rațională și logică a prin­cipiilor sale pe trepte tot mai înalte, mai apropiate de concepții și de sferi absolute, era total ca dînsul să se îndepărteze de știința oficială, de realitate, de separații și de mate­­ralismul inferior. Dar misticismul în care Tolstoi intrase nu e nici alucinație, și nici o exagerație a simțămîntului reli­gios. Misticismul la oamenii sănătoși e un grad de desvoltare, care pe scara de valori e cu atît mai înalt, cu cît relativitățile se armonizează, ca sunetele unei simfonii, într’o ar­monie quasi absolută. Un țăran nu și cunoaște de­cît satul, și două trei vecinătăți; un o­­rășean are o experiență mai bogată; un locuitor al unei mari capitale e obișnuit cu o complexitate mai mare; un om însă care ar fi cutreerat glo­bul ar avea o înțelegere și mai largă de asemenea în domeniul artelor și al filozofiei. Un Beethoven nu tră­­ește în lumea obișnuită a oamenilor celorlalți, și nici un Platon sau un Spinoza, vrea să-l propage, de­sigur că pen­tru starea socială actuală, această doctrină nu poate fi generalizată. Dar cine ne poate spune că con­cepția anarhico-religioasă a unor secte chiar actuale, nu conține o moralitate, și o doză de fericire, su­perioară civilizației noastre moderne ? Așa­dar nu doctrina e greșită, ceea­ ce e greșită e credința că o a­­semenea doctrină poate fi realizată în mare, în starea actuală a omeni­rei, încă curat sălbatică. La Tolstoi observăm o însușire pe care o găsim la mistici, la uto­piști și la mulți socialiști. Cînd dîn­sul cere deschiderea închisorilor și altele multe, aceasta o face pentru că din punctul lui de vedere, din starea de conștiință dezinteresată și superioară în care s’a ridicat, rău­tățile și crimele, el le privește ca nenorociri provenite dintr’o lipsă de educație și din cauza răutății, indi­ferenței și cinismului celor ajunși. Așa în­cît, după dînsul cei ce au păcătuit, nu trebuese urmăriți ca fiare, ci îmblînziți prin bunătate și educație. De ce această părere a lui Tolstoi și a multor oameni mari, pare a­­narhică ? Pentru că în starea aetu»1' Așa, în ce privește exploatările poștale, d-1 P. Zahariade a tranșat o sumă de diferende privitoare la vămuirea și manipularea coletelor externe, diferende rămase nelămu­rite față de legea generală a vămi­lor și față de convenția internațio­nală și pentru cari s’au urmat grele tratative cu direcția vămilor și cu administrațiile poștale din străină­tate. Lămurirea acestor chestiuni a adus mari înlesniri publicului și ser­viciului poștal, și a mai avut efectul să evite despăgubirile din buget cari se produceau în trecut. D. Zahariade a modificat manipu­larea coletelor fără valoare, sistemul anterior fiind dăunător serviciului, mai ales că se rătăcește coletele, a modificat manipularea plicurilor ofi­ciale, care suferea de aceleași in­conveniențe, și manipularea obiec­telor recomandate; a modificat for­mularele de mandate poștale și sis­temul de înregistrare a mandatelor care dedea putința fraudei ; a mo­dificat sistemul achitării mandatelor destinate soldaților și gradelor in­ferioare din armată, care producea de asemenea fraude. Controla celor 200.000 de man­date poștale ce se depun în servi-De asemenea în filozofie sau religie. Cînd un om se’nalță treapta sferelor din ce în ce mai absolute, deosebirile și relativitățile încep să se amestece, să se înfumu­reze întocmai cu florile, arborii, drumurile pentru­­ un turist ce se îndepărtează înălțîndu-se pe un mun­te. Un Beethoven sau un Tolstoi vede lucrurile pe cari ceilalți le văd, dar pe cînd pentru aceștia a­ceste lucruri au o mare importanță pentru ei aceste lucruri și au pier­dut însemnătatea lor, căci au fost înlocuite cu alte lucruri mai com­­plexe. Și atunci nu putem spune că Platon, sau Pythagora, sau Spinoza, sau Beethoven, sau Tolstoi sunt a­lucinați, căci în cazul acesta ar tre­bui să decapităm tocmai culmea care face fața omenirei. Cînd clar criticăm credințele, con­vingerile intuitive ale unui om cs Tolstoi, să nu-1 judecăm, căci de cele mai multe ori aprecierea noa­stră o facem din punctul nostru de vedere, și atunci nu e oare puțină vanitate din partea noastră, a face din propria noastră judecată crite­riul după care să valorificăm doc­trina unui om recunoscut ca genial ? Cînd Tolstoi atinge anarh­ismul și

Next