Viitorul, iulie 1911 (Anul 5, nr. 1242-1264)

1911-07-31 / nr. 1264

ANUL AL PATRULEA—No­i bani ABONAMENTE In țară......................un an 18 lei..................șease luni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni­­ PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI: 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22 39 teis. h'ÜgjßtoNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III..........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina VI..........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia......................................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT Donatori de bani Pingăritori de idealuri D. Al. Marghiloman, ministru de interne, a donat suma de 50.000 lei, pentru internatul liceului din Buzeu cu condiție, etc.—Mai ’nainte d. P. P. Carp a donat bani și mai multe pluguri unor țărani de pe moșia sa Țibă­­nești, ceea­ ce dovedește, etc. Ziarele “Nu putem preciza, dacă pe vremea «Junimei» de la Iași, întemeietorii exoticei doctrine politico-literare aveau mai multe idealuri, de­cît prozaice monede. Astă­zi e cert, că ju­nimiștii au mai mulți bani, dar puține și triste idealuri... Naivii, cari dupe cite-va luni de guvernare conserva­toare au mai voit să guste din pomul vrăjit al idealurilor ju­nimiste, au avut soarta lui Sa­tan din «Paradisul pierdut» al lui Milton. Au fost nevoiți să scuipe jos cenușe, — într’atîta se prefăcuse în scrum strălu­citoarele idealuri de altă­dată, trecute acum prin paza celui mai cumplit foc electoral ! Ideologia politică trebuia să-și cernească filele cu melancolia actului final al doctrinei juni­miste. A­­ dar pontifii junimismu­lui au decis ca să prelungea­scă cu ori­ce preț existența a­­cestei candele murinde—și a­­tunci, ceea­ ce sunt baloanele de oxigen pentru bolnavii în carne și oase, pentru junimis­mul decadent și muribund s’au inventat... donațiile ! ! Ge bine se aruncă praf în ochii fumei cu asemenea ges­turi sonore și «epatante» ! Dar extazul... oficial, în care e obli­gată să cadă presa partidului in preamărirea generoasei do­nații și corul sgomotos al ami­cilor politici recrutați în pripă, după legea selecțiunii a... «ta­rifului urcat» ? D-nii Carp și Marghiloman își pot breveta ingenioasa in­­vențiune, această «ultima ra­tio»* a luptelor noastre politice! De aci înainte nu mai există impasuri, situațiuni jenante, căderi de guve­rne, in viața noastră publică. Donația, întronată ca princi­piu de guvernământ... în extre­mis, va fi elixirul visat, care va prelungi viața lamentabilă de graviată politică a partidu­lui junimist și va revoluționa însuși jocul constituțional*! Prin urmare, nu trebue să fii chiar Englez pur sang, ca ministru de interne, spre e­­xemplu... Poți să guvernezi în așa chip, ca­ să sperii și pe Muscali cu afișarea unor sen­timente democratice al căror simbol a fost recunoscut în frînghia udă de la Rucăr, poți de asemenea să lovești cu o inconștiență egală în toate so­cietățile rom­înești, cari au pă­catul­ primordial de a fi fost înființate de liberali,—toate a­cestea­ se vor volatiliza în fața miraculosului magic al unei donații ministeriale!... Ei bine, nu! Actele perso­nale nu pot acoperi nici ate­nția turpitudinile actelor de gu­­vernâmînt!» * « Cerem ertare d-lui P. P. Carp, dacă în­trecerea în revistă a pontifilor nu ne-am conformat adagiului — prea e «aristocrat» și prea imperativ—«a tout sei­gneur...». Sunt cunoscute faimoasele declarațiuni făcute de d. Carp în cestiunea națională, către un redactor al ziarului «Figaro» din Paris. In Franța sau în Italia, primul-ministru care ar fi vorbit cu un astfel de pl­­­m plan dispreț pentru idealurile lor naționale ar fi fost răstur­nat în­ 24 ore! In țara noastră și în stadiul actual de rătăcire al opiniunii publice, d. Carp declară că nu­­ interesează Romînii transcar­patini, adaugă uimitoarea ne­­exactitate, că «soarta lor s’a îm­bunătățit în ultimul timp»(!) și continuă să prezideze la des­tinele patriei în mijlocul in­diferentismului general! Să dea Dumnezeu, cel puțin ca i. Carp să fie ultimul prim­­ministru al partidului conser­vator, care să-și permită a mai ultragia ast­fel idealul nostru național și suferințele seculare ale* unui *neam întreg! Și dacă sportul acestor de­clarați­uni criminale în politica externă ar deveni o tradiție în partidul anti-național al con­servatorilor, fie ca o înviere mîntuitoare a conștiinței na­ționale să pună atunci zăgaz neînvins inconștienței acestor oligarhi trufași, cari vor dispare fără a lăsa vre-o urmă în cîm­­pul luminos al idealurilor ro­­mînismului. Și această pată indelebilă de pe­ fruntea bătrînului feudal de la Țibânești, fi-va ea estom­pata — nu de amintirea dona­ției acelor pluguri!—dar chiar de întreaga sa viață publică? Ne îndoim... De­ asupra idea­lurilor de factură scenică ale junimismului vremelnic pla­nează ca astrele de-asupra mi­­seriilor și­, donațiilor pâmîn­­tești, idealurile eterne ale nea­mului romînesc, pe cari morga zeflemistă și sterilă a junimi­știlor nu­­ le-a înțeles și nu le-a slujit nici­odată ! La încheere, amintească și benzii junimismului aceste cu­vinte ale ilustrului scriitor fran­cez Gustave Le Bon și să le com­pare cu ultimele lor concepții­­,patriotice,, asupra idealurilor naționale, economice și demo­cratice ale Romîniei. «Nici constituțiile, nici flo­tele, nici armatele nu dă coe­ziune unei națiuni nu­ păstrea­ză mărirea. Adevărata ei forță, este idealul. Putere nevăzută, creatoare a lucrurilor văzute, el călăuzește sufletele. Unii po­por ii trebuesc secole, ca să cu­cerească un ideal și recade în sâlbǎtâcie îndată ce l’a pierduți» loan ßi­nculescu MAXIME ȘI CUGETĂRI Râul moral nu există de­cis în raporturile false cari se sta­bilesc între oameni sau oamenii se stabilesc între ei. Sf. Augustin INSTANTANEEI BUCUREȘTENÎ BĂILE CELOR SĂRĂCI Pa vremurile acestea da căldură sufocantă, cînd Bucureșteanul re­mes încă în Capitală, se grăbește să se ducă la leac, după cum s’ar gră­bi să se ducă la masă, credem interesant a pub’ina instantaneul de mai sus. ä C După cum se vede, un top Bucureștenii își permit luxul unei băi higienice și locuitorii de pe la periferie se răcoresc în apa nu tocmai curată a Dîmboviței, pe care poetul a cîntat-o, fără a-i putea însă schimba reputația. INTERNATUL DE LA BUZĂU Ce-i cu donația de 50.000 lei? D-l Alex. Marghiloman, ministru de interne și mare elector al Buzău­­lui, a dăruit după cum se știe în calitate de simplu particular suma de 50.000 de lei pentru construirea unui internat pe lîngă liceul din lo­calitate. Toată lumea a aplaudat gestul mărinimos al acestui fiu al Buzăului care de­și n’are alte legă­turi cu județul de­cît acelea de a se alege ca deputat s’a gîndit totuși la elevii lipsiți de mijloace care au to­tuși nevoe de lumina învățămîntu­­lui nostru secundar. Cu acești 50 000 de lei s’a cum­părat casele d-lui Tomulescu. Nu discutăm valoarea lor, de­oare­ce am stabilit chiar după rolul percep­ției din Buzău că ele nu puteau a­­tinge de cît maximum suma de 30 000 de lei. Ceea ce voim să pre­cizăm astăzi însă, este ceea­ ce am a­­firmat și eli și anume : Donația d-lui Marghi­loman n’a fost făcută pentru internatul liceului, ci pentru indes­tularea unui amic poli­tic, de­oare­ce, casele d­lui Tomu­lescu nu au fost cumpărate pentru adăpostirea elevilor lipsiți de mij­loace ci pur și simplu pentru a se da proprietarului mijlocul de a se scăpa de niște dărîmături improprii locuinței. După cum se știe, d­l profesor To­mulescu este nepotul d­lui dr. Băr­­descu, directorul general al serviciu­lui sanitar. Iar casele mai vechi de 60 de ani, care timp îndelungat au servit la local de spital, se găsesc în așa stare, încît au nevoe mai repede de intervenția tîrnăcopului primă­riei de­cît de cei 50.000 de lei ai d­lui Marghiloman. Dovada ne-o dă următoarea publi­cație din «Monitorul Oficial» No. 91 din 26 iulie a. c. «Pentru a se putea da la între­prindere executarea clădirilor desti­nate internatului liceului din Buzău, ministerul aduce la cunoștința gene­rală că în ziua de 3 August 1911, orele 11 a. m., se va ține licitație publică în localul său din str. Dia­­coneselor No. 6, serviciul contabili­­tăției. Licitația se va ține conform legei contabilităței generale a Statului (în special art. 72—83) și condițiunilor generale pentru întreprinderi de lu­crări publice sancționate cu decretul No. 3.740/26 Noemvrie 1892 (art. 1-10). Valoarea lucrărilor după deviz este de cei 100.000, și concurenții spre a fi admiși la licitație, vor trebui să depună, odată cu oferta sigilată și o recepisă a Casei de Depuneri și con­semnațiuni sau a unei administra­țiuni financiare, prin care să dove­dească că a depus garanția provizorie de 6 la sută din valoarea lucrării, adică 6.000 lei în numerar sau efect, garantate de Stat, etc, etc.» Dacă locuința d-l­ii Tomulescu a fost cumpărată pentru internatul li­ceului pentru care fusese destinată donația d-lui Marghiloman, ce rost mai are licitația ? Și dacă locuința d lui Tomulescu a fost cumpărată pentru a servi al­tor nevoi ale comunei, pentru ce nu se spune și pentru ce ea a fost plătită din fondul de­stinat internatului? D. Marghiloman este dator să ne o spună. Altminteri donația sa pierde caracterul unui gest de mă­rinimie. Așteptăm. ZAVRACURI Esență nobilă «Epoca», ocupându-se de vechimea no­bilă a familiei Marghiloman, spună că un bunic al actualului ministru de interne ar fi fost șătrar. Dacă cuvintul șătrar vine de la cla­sica și boerească... șatră, atunci nu ne mai miră de loc vorbele, nici faptele d­lui Marghiloman. Farte explicabilă «Adevărul» e furios că director al Băncei Românești, in locul mult regre­tatului Take Protopopescu, a fost numit d. Spiru Haret. Cum să nu facă d. Spiru Haret pe «Adevărul» să... suspine de durere cînd sub direcția unui asemenea om d. Miile știe că nu va putea obține nici împru­muturi, nici tot felul de aminări de cambii evreești la calendele grecești ?! Aghiuță NOTE POLITICE Dacă îndrăzneții de la «Adevăru» pretind a ști pozitiv că familia Brătia­­nu a vîndut din acțiunile ce-au avut la Societatea Tramvaelor comunale, este foarte lesne s’o și dove­dească. Să spună cui, cum, cînd, către cine și prin cine. Sau atunci nu știu pozi­tiv, și în cazul acesta ca și în multe altele, calom­niază după obiceiul lor. Noi afirmăm încă odată că familia Brătianu are numai 75 de acțiuni și că n’a vîndut nici odată nici una.* • • După campania contra tramvaie­­lor comunale, campania contra Soc. Govora Călimănești. «Epoca» se revoltă că societatea n’a fost în stare să dea gata în ș­ase luni: un hotel nou la Călimănești, un altul la Căciulata și un tramvai electric între cele două stațiuni. Serios? Numai atît?... Ați uitat, podul peste ocean și scara la cer. . Politică de porecle Grozav îi place «Epocei» și pre­sei conservatoare în genere să facă politică de.. porecle și polemică cu stîlciri de nume. E acesta un gen atît de ușor care reclamă un spirit atît de ief­tin, în­cît am fi fost cu drept cu­­vînt surprinși dacă confrații gu­vernamentali ar fi neglijat să-I cul­tive. Pentru acest gen nu ți trebue nici măcar atîta putere de inven­ție cît necesitează o calomnie. Și, cu toate acestea, e atît de lesne să calomniezi! Dovadă : insinuă­rile zilnice din presa guvernamen­tală. Iată sistemul acestei politici: D. Vintilă Brătianu de­oare­ce a fost primar al Capitalei pe vremea cînd s’a înființat societatea comunală de tramvai și fiind­că deține 15 acțiuni din totalul de 6000 ale a­­cestei societăți, va fi poreclit de Tramvailă Brătianu. Prin urmare de acum înainte și «Epoca» și «Seara» și prăvălia din str. Sărin­dar a d lui Schulder îi vor spune d-lui Vintilă Brătianu : d. Tram­vailă. Admirabil ! Dar, fiind­că le place atît de mult conservatorilor acest fel de a polemiza și fiind­că acum le-am surprins secretul ingenioasei lor invențiuni, să încercăm să­­ apli­căm­­ și fruntașilor lor. a Să începem cu d. Marghiloman, actualul ministru de interne a scris în istoria noastră cea mai strălu­cită pagină de.. dosar cînd, ex­propriindu-i-se un grajd, a pretins o contra­valoare a neplăcerilor sentimentale ruinătoare pentru pri­mărie. Care va să zică grajdul este punctul de plecare a tristei cele­brități de azi a d-lui Marghiloman; grajdurile, după cum se știe, au stabilit și reputația de elegant sportman ministrului de interne ; grajdul 11 face să-și aducă aminte cu pietate de marele său părinte, vestitul Iancu Marghiloman ; și, în sfîrșit, tot grajdul trebue să-l fi învățat trivialitățile și grosolăniile pe cari se strecoară prin Epoca la adresa adversarilor săi politici. Prin urmare, ce ar zice confrații noștri guvernamentali dacă pe vii­tor vom numi pe acest politician de grajd, d-l Grajdiloman în loc de Marghiloman ? Dacă vă convine d lor dela Epoca, noi suntem la dispoziția d voastră. Mai mult, vă promitem solemn că, dacă acțiunea contra societății co­munale de tramvai nu va scoate pe d-l Marghiloman pentru totdea­una din viața noastră publică, a­­tunci ministrul de interne va ră­mâne pentru noi pur și simplu: d-l Alexandru Grajdiloman. Prin urmare, d-le Grajdiloman, en gardel DUMINECA 31 IULIE 1911 DOSARUL MARGHILOMAN Cum se operează la Fundeni Toată lumea știe că d. Marghilo­man e vîrît în cele mai multe con­silii de administrație ale întreprin­derilor comerciale streine și, ca om politic, se distinge prin o zeloasă ocrotire a acestor întreprinderi, în paguba celor mai utile interese ro­mînești. Ceea­ ce lumea nu credem să știe însă, e că actualul ministru de in­terne mai are și o altă însușire prin­cipală. El e cel mai­ crud Împilător și exploatator al țăranilor de pe mo­șiile sale. Frînghia udă, cu care au fost schingiuiți țăranii de la Rucăr, e un mijloc experimentat de mult, aiurea, de d. ministru de Interne, ca cel mai de seamă produs al con­cepției sale administrative. Această frînghie joacă, de mulți ani, un mare rol în sistemul de terorizare și de cea mai neomenoasă stoarcere a sătenilor de pe moșiile d-lui Mar­ghiloman. Și ea împreună cu con­tra­valoarea neplăcerilor sentimen­tale, simbolizează moralitatea ace­stui ministru, pe cît de întrminat pe atît de ignomin și crud. Dar să expunem cîte­va fapte : La moșia sa, Fundeni, din jud. Buzău, d. Marghiloman are cele mai oneroase învieli, făcute prin cea mai sfruntată căl­care a legei de tocmeli agricole. Țăranii sunt exploatați cu o cru­zime revoltătoare. Se fac, de pildă, angajamente cu unii din ei, în timpul crnei, plătin­­du-li-se cel mult un leu — un leu 20 bani, — ziua de lucru cu brațele. Li se avansează cîte 15—20 lei de cap, și vara, ce se întîmplă ?... Ori cît de urcate ar fi prețurile din tabelele re­gionale și ori cît de scump s’ar plăti în localitate pentru unele operații a­­gricole, țăranii, chiar după ce s’au achitat prin muncă de avansurile primite, sunt siliți să lucreze înainte d-lui Marghiloman, cu prețu­rile stabilite in timpul ernei. Cei cari cer urcarea pre­țurilor potrivit cu tabelele regionale, sau refuză de a lucra, sunt bătuți cu frînghia udă și aduși de jan­darmi la muncile d-lui Marghiloman. Găsi actualul mini­tru de interne, care afișează cu atîta emfază pre­tenții de înaltă moralitate politică, a transformat organele legei, pa func­i­onarii administrativi, în unelte jos­nice ale intereselor sale. Primari, jandarmi, inspectori co­munali, sunt cu toții la ordinele în­grijitorilor de moșie ai d-lui Mar­ghiloman. Acesta e omul, care și-a luat rolul de cenzor al vieței noastre publice ș­i a Alt fapt mai grav : Anchetele oficiale au stabilit că dijma la tarla a fost un adevăra dezastru pentru țărănimea noastră Ea, mai mult de­cît alte cauze, a exasperat pe țărani și i-a împins la mișcarea din 1907. Ei bine, d. Marghiloman întrebu­ințează, la Fundeni, tocmai acest sistem și încă agravat. D-sa ia două părți și țăranii una. Se dau, de pildă, 3 pogoane unui țăran, pentru cari e obligat să lu­creze proprietarului 4 pogoane plus alte prestații. De fapt, țăranul lu­crează 6 pogoane pentru 3, măsu­rătoarea fiind totdeauna nedreaptă. Dar ceea­ ce reduce la nimic partea lui, e că n’are voe să și ridice re­colta din timp de cît tîrziu de tot, cînd ploile și alte împrejurări au stricat o mare parte din ea. Așa, la Fundeni, secerișul s’a ter­minat încă din primele zile ale lu­­nei iulie. D. Marghiloman trează și înmagazinează. Țăranii, însă, nici pînă azi, nu și-au ridicat din cîmp partea lor de gria și nu se știe cînd li­ se va da voe s-o ridice. El oftează și privesc cu durere cum li se prăpădește recolta și cum, după atîta trudă și cheltuială de e­­nergie, pe ei, tot mizeria îi așteaptă. Și pe cînd țăranii oftează sub greutatea nelegiuirilor înfăptuite de ministrul de interne — acesta se ri­dică în vîrful picioarelor, la depar­tamentul său, ca să­­ vază lumea că e omul cinstei și al legalităței. Amicii și lingușitorii săi pot, dar, să-i admire energia. Recunoaștem și noi că d. Marghiloman a reușit foarte repede să alcătuiască o pagină de rușine și de groază pentru istoria partidului junimist-conservator. Un democrat FAMILIE „PUR-SANG“ Un profesor de istorie, al cărui nume de sigur că n’a rămas necu­noscut nici de d. C. C. Arion nici de d. Marghiloman, publică sub mo­destia adorabilă a anonimatului o­­ficial, un articol în «E­poca» despre «Vechimea și însemnătatea familiei d-lui Marghiloman». Iată un lucru care, nouă cel pu­țin, ne dă multe de gîndit. Cunoa­ștem interesele de azi ale domnului Marghiloman și bănuim pe cele de mîine. Nu putem admite însă că ele să meargă pînă acolo, în­cît să re­clame în momentul de față și acea­stă mică escursie genealogică. Dar fiind­că d. Marghiloman, o îngădue și fiind­că Epoca o publică, să spicuim și noi la întîmplare ur­mătorul pasaj: «Este foarte adevărat că une­ori strănepoții nu pot sta la înnălțimea înaintașilor. Atunci lumea îi descon­sideră — cu mare dreptate — mai mult de­cît pe alții, cari nici nu sunt buni de nimic, nici nu au moștenit vre­un nume mare. Dar cind stră­nepoții izbutesc să se măsoare cu strămoșii lor atunci opinia publică le dă dela început încrederea, etc. Nu avem nici o îndoială că d-l Marghiloman face parte din categoria a doua. D-sa nu numai că se poate măsura cu strămoșii, dar are chiar dreptul de a­i privi de la oare­care înălțime. D'sa a dus mai departe faima familiei și nimeni nu i poate contesta meritul de-a fi putut rămîne viața întreagă credincios instinctelor ancestrale­ Faimoasele sale­­ graj­­duri de la Albatros o dovedesc cu prisosință. POLITICA LA CRAIOVA Șeful real al regimului­­«asană­rii» D-l Marghiloman minte ne­rușinat în întrunire publică un oraș întreg pentru a fura votu­rile cetățenilor. hotărît, administrația junimistă din Craiova, ori care ai voi s’o con­sideri, ține recordul ticăloșiei mo­rale. Cititorii își amintesc de sigur de faptul că’n diferite rînduri, în co­loanele ziarului nostru, am dat în vileag, aducînd dovezi necontestate, afacerile veroase, risipa, jaful săl­batec, la cari s’au dedat d-nii Nae Coandă și Juniu Tîlpianu, epitro­­pii de tristă actualitate de la așe­­zămîntul «Madona Dudu». Contrac­tul de mandat­ salariat, inventat de profesorul universitar Antonescu, prin care se rodea, pe timp de­ zece ani, prin interpusul Stănescu, lui Nae Coandă și Juniu Tîlpianu su­doarea, munca Maglavicenilor—pen­tru a cita numai un singur exem­plu — dovedește în­deajuns spiritul de potlogărie, de care au înțeles să se conducă «asanatorii» regimului suscitați. Vom reveni cît de curînd cu nouă amănunte relative la admi­nistrația de la «Madona». ^De data aceasta să ne oprim pu­țin și asupra administrațiunii co­munale, care din toate privințele au-i mai presus. Și-o vom mai scu­tura și de aci înainte, convinși fiind că ne facem ecoul indignării gene­rale, pe care nu și-o pot ascunde nici chiar unii din principalii fac­tori politici conservatori din locali­tate.* * * La venirea regimului la cîrmă, d· Iancu Peșacov — analfabetul după Răsfoind cărți... „OAMENI CARTĂU FOST“ de d. N. Iorga de P. LOCUSTEANU La începutul activităței literare și științifice a d-lui N. Iorga, lumea cititoare se mira de bogăția și abundenta varietate a activităței acestui savant. Și cu atîta îndărătnică putere de muncă și capa­citate de largă înțelegere a lucrurilor și oamenilor a stăruit d-sa pe calea acestei prodigioase supra­producții literare și științifice, în­cît azi numeroșii săi admiratori și cititori s’ar mira mai de grabă dacă distinsul academician de la Vălenii-de-Munte n’ar mai putea sau n’ar m­­i voi să producă, pe fie­care an, cîte 4—5 sau 6 volume. Ast­fel, d-l N. Iorga a izbutit să facă o normă constantă de activitate, un sistem statornic de muncă din ceea­ ce la început a părut mai mult un capriciu trecător a unei tinereți entuziaste, și să transforme curiozitatea pi­nă de surprindere, cu care conștiința publică, neobișnuită cu asemenea activități prodigioase, i-a întîmpinat debuturile, într’o stare de obișnuință și continuă așteptare. Azi cititorii pretind d-lui Iorga supra-producția care la început i-a surprins. Așa se întîmplă cu toți oamenii cari determină curente­­ din eroi ai datoriei, ei devin sclavii mun­cii lor. Omul trebue să se silească să rămîie la înnălțimea ideilor pe cari Ie-a proclamat sau a operei practice pe care a realizat-o. Este dator a­­ceasta publicului pe care l-a deprins cu munca și cugetarea lui. Iar această deprindere, care la rîn­­dul ei, tiranizează pe omul de înnaltă cultură ce s’a hotărît să rămîie în funcțiune socială, este de multe ori partea practică cea mai însemnată ce se desprinde din activitățile complexe și largi ale celor ce determină curente culturale. Vă închipuiți ce va fi cultura noastră, cînd pu­blicul conștient se va ridica pe scara preten­­țiunei intelectuale atît de sus, în­cît să aștepte de la cît mai multe inteligențe și puteri de muncă, atît cît așteaptă astă­zi de la d-l N. Iorga. Legea cererei și a ofertei conduc cu ace­iași fatală consecvență și manifestațiunile intelec­tuale și pe cele economice. Cînd cererea e mare, trebue să se mărească și oferta. Și invers, cînd oferta e mare și cînd ofertantul isbutește să se impune curiozităței generale prin deosebitele sale daruri, atunci în mod forțat trebue să crească și cererea. Ei bine, d. N. Iorga a fost unul din acești o­­fertanți de geniu care a umplut piața intelectuală cu o supra­producție literară și științifică enormă, care a izbutit să intereseze in gradul cel mai înalt pe pașnicii dezinteresați ai literilor noastre și care, prin interesul și abundența extra­ordinară a operei sale, a forțat curiozitatea puținilor clienți ai literilor,a sporit considerabil numărul lor, a cu­cerit conștiința publică, a pătruns în ea și acum domnește acolo ca un arbitru de cultură și îndru­mător de sentimente. Aceasta nu se poate contesta. D. Iorga răspîn­­dește cultură, respiră cultură, provoacă cultură. O singură carte a d-lui Iorga stîrnește în suflete dorul de a afla mai puternic și mai trainic de­cît o bibliotecă întreagă de savanți și esteți cu temperamente pasive. D. Iorga este o personali­tate activă. Atîta spontaneitate este în cugetarea și simțirea acestui savant în­cît operile sale nu pare că pute­rea de a imprima în creer urme noi de inteli­gență, de a crea centre noni de simțire. Lucră­rile sale literare și științifice nu sunt însemnate numai prin valoarea lor informativă sau estetică intrinsecă ; opera sa vastă are darul să răsco­lească, să activeze și să fecondeze sufletele, să le intimideze prin imensitatea ei, să le sădească în adîncul lor dorul neliniștitor de a afla, de a învăța, de a veni în atingere cu toate tainele Frumosu­lui și Adevărului, de a vibra din toate coardele sufletului de manifestațiunile înalte ale Cunoș­tinței. Cine trăiește în preajma d-lui Iorga, cine ci­tește cărțile sale se face cultivabil dacă este lipsit de această necesitate sufletească atît de puțin sim­țită în țara noastră, devine cult, dacă a fost cul­tivabil. Răsfoind opera d-lui Iorga simți aceiași neli­niște plăcută, aceiași exaltare a conștiinței pe care le stîrnesc lucrările lui Jean Jacques Rous­seau, Diderot și ale celorlalți enciclopediști fran­cezi. După cum enciclopediștii francezi au deș­teptat în opinia publică curentul justei aprecieri a drepturilor omului, ridicînd curajul acestei con­­științi noui­tică la exaltare eroică, tot așa d. Iorga a deșteptat în opinia noastră publică dorul cucerirei integrale a minței noastre, printr’o des­fășurare în adevăr eroică de intelectualitate și simțire activă. Determinînd, prin muncă proprie și prin pilde, sporirea valorii lucrului intelectual, atît din punct de vedere calitativ cît și cantitativ, în raport di­rect cu ieftenirea lui, și deci popularizarea lui, d-l Iorga a săvîrșit adevărată operă de desființare a privilegiilor culturei și democratizare a scopurilor ei bine înțelese.« * « Uriașe, ea opera lui, așa este și făptura fizică a acestui răspînditor de cultură. înalt, mult mai înalt de­cît cea mai mare parte din contimporanii săi; frunte largă , fața albă încadrată de o măreață barbă neagră de profet întinerit; ochii scînteind de puterea tuturor pasiunilor intensa pe cari dis­ciplina de om le înfrîneazâ și strălucind de bucu­ria idealului ce 1 călăuzește , așa o văd pe d. Iorga, cînd îl întîlnesc rar de tot, grăbit, pe străzile Bu­cureștilor; așa-mi răsare silueta sa dintre rîndu­­rile fie­cărei pagini din ultimul său volum. Par’oa este o fiară care stă gata în ori­ce clipă să se re­peadă, cu toată puterea instinctelor deslănțuite, a­­supra adversarilor credințelor sale, dar pe care o egală putere elementară de voință o reține în li­mitele ficei sale, îi transformă toată această ener­gie sălbatică a sufletului său civilizat în extra­ordinară putere de muncă și de cultură. Și atunci muncește, muncește, muncește de izbutește să și surprinză pînă și simpatiile cele mai obișnuite cu munca sa. Un exemplu va fi de ajuns. In cele din urmă 5—6 luni d­e Iorga a reușit să tipărească : un foarte interesant poem dramatic, Mihai­ Viteazul­, O istorie a Romînilor în limba italienească și în legătură cu trecutul Italiei ; admirabilul discurs de recepție in Academie; mai multe broșuri pentru ligă și ultimul volum «Oameni cari au fost». In plus, tot în vremea aceasta, și-a ținut cursu­rile la Universitate, a organizat și a predat cursu­ri la Academia de la Vălenii de Munte, a colaborat la Neamul Romînesc politic și literar, a ținut mai multe conferințe în­ diferite orașe ale țărei și a a-

Next