Viitorul, iulie 1911 (Anul 5, nr. 1242-1264)
1911-07-31 / nr. 1264
ANUL AL PATRULEA—Noi bani ABONAMENTE In țară......................un an 18 lei..................șease luni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI: 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22 39 teis. h'ÜgjßtoNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III..........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina VI..........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia......................................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT Donatori de bani Pingăritori de idealuri D. Al. Marghiloman, ministru de interne, a donat suma de 50.000 lei, pentru internatul liceului din Buzeu cu condiție, etc.—Mai ’nainte d. P. P. Carp a donat bani și mai multe pluguri unor țărani de pe moșia sa Țibănești, ceea ce dovedește, etc. Ziarele “Nu putem preciza, dacă pe vremea «Junimei» de la Iași, întemeietorii exoticei doctrine politico-literare aveau mai multe idealuri, decît prozaice monede. Astăzi e cert, că junimiștii au mai mulți bani, dar puține și triste idealuri... Naivii, cari dupe cite-va luni de guvernare conservatoare au mai voit să guste din pomul vrăjit al idealurilor junimiste, au avut soarta lui Satan din «Paradisul pierdut» al lui Milton. Au fost nevoiți să scuipe jos cenușe, — într’atîta se prefăcuse în scrum strălucitoarele idealuri de altădată, trecute acum prin paza celui mai cumplit foc electoral ! Ideologia politică trebuia să-și cernească filele cu melancolia actului final al doctrinei junimiste. A dar pontifii junimismului au decis ca să prelungească cu orice preț existența acestei candele murinde—și atunci, ceea ce sunt baloanele de oxigen pentru bolnavii în carne și oase, pentru junimismul decadent și muribund s’au inventat... donațiile ! ! Ge bine se aruncă praf în ochii fumei cu asemenea gesturi sonore și «epatante» ! Dar extazul... oficial, în care e obligată să cadă presa partidului in preamărirea generoasei donații și corul sgomotos al amicilor politici recrutați în pripă, după legea selecțiunii a... «tarifului urcat» ? D-nii Carp și Marghiloman își pot breveta ingenioasa invențiune, această «ultima ratio»* a luptelor noastre politice! De aci înainte nu mai există impasuri, situațiuni jenante, căderi de guverne, in viața noastră publică. Donația, întronată ca principiu de guvernământ... în extremis, va fi elixirul visat, care va prelungi viața lamentabilă de graviată politică a partidului junimist și va revoluționa însuși jocul constituțional*! Prin urmare, nu trebue să fii chiar Englez pur sang, ca ministru de interne, spre exemplu... Poți să guvernezi în așa chip, ca să sperii și pe Muscali cu afișarea unor sentimente democratice al căror simbol a fost recunoscut în frînghia udă de la Rucăr, poți de asemenea să lovești cu o inconștiență egală în toate societățile romînești, cari au păcatul primordial de a fi fost înființate de liberali,—toate acestea se vor volatiliza în fața miraculosului magic al unei donații ministeriale!... Ei bine, nu! Actele personale nu pot acoperi nici atenția turpitudinile actelor de guvernâmînt!» * « Cerem ertare d-lui P. P. Carp, dacă întrecerea în revistă a pontifilor nu ne-am conformat adagiului — prea e «aristocrat» și prea imperativ—«a tout seigneur...». Sunt cunoscute faimoasele declarațiuni făcute de d. Carp în cestiunea națională, către un redactor al ziarului «Figaro» din Paris. In Franța sau în Italia, primul-ministru care ar fi vorbit cu un astfel de plm plan dispreț pentru idealurile lor naționale ar fi fost răsturnat în 24 ore! In țara noastră și în stadiul actual de rătăcire al opiniunii publice, d. Carp declară că nu interesează Romînii transcarpatini, adaugă uimitoarea neexactitate, că «soarta lor s’a îmbunătățit în ultimul timp»(!) și continuă să prezideze la destinele patriei în mijlocul indiferentismului general! Să dea Dumnezeu, cel puțin ca i. Carp să fie ultimul primministru al partidului conservator, care să-și permită a mai ultragia astfel idealul nostru național și suferințele seculare ale* unui *neam întreg! Și dacă sportul acestor declarațiuni criminale în politica externă ar deveni o tradiție în partidul anti-național al conservatorilor, fie ca o înviere mîntuitoare a conștiinței naționale să pună atunci zăgaz neînvins inconștienței acestor oligarhi trufași, cari vor dispare fără a lăsa vre-o urmă în cîmpul luminos al idealurilor romînismului. Și această pată indelebilă de pe fruntea bătrînului feudal de la Țibânești, fi-va ea estompata — nu de amintirea donației acelor pluguri!—dar chiar de întreaga sa viață publică? Ne îndoim... De asupra idealurilor de factură scenică ale junimismului vremelnic planează ca astrele de-asupra miseriilor și, donațiilor pâmîntești, idealurile eterne ale neamului romînesc, pe cari morga zeflemistă și sterilă a junimiștilor nu le-a înțeles și nu le-a slujit niciodată ! La încheere, amintească și benzii junimismului aceste cuvinte ale ilustrului scriitor francez Gustave Le Bon și să le compare cu ultimele lor concepții,patriotice,, asupra idealurilor naționale, economice și democratice ale Romîniei. «Nici constituțiile, nici flotele, nici armatele nu dă coeziune unei națiuni nu păstrează mărirea. Adevărata ei forță, este idealul. Putere nevăzută, creatoare a lucrurilor văzute, el călăuzește sufletele. Unii popor ii trebuesc secole, ca să cucerească un ideal și recade în sâlbǎtâcie îndată ce l’a pierduți» loan ßinculescu MAXIME ȘI CUGETĂRI Râul moral nu există decis în raporturile false cari se stabilesc între oameni sau oamenii se stabilesc între ei. Sf. Augustin INSTANTANEEI BUCUREȘTENÎ BĂILE CELOR SĂRĂCI Pa vremurile acestea da căldură sufocantă, cînd Bucureșteanul remes încă în Capitală, se grăbește să se ducă la leac, după cum s’ar grăbi să se ducă la masă, credem interesant a pub’ina instantaneul de mai sus. ä C După cum se vede, un top Bucureștenii își permit luxul unei băi higienice și locuitorii de pe la periferie se răcoresc în apa nu tocmai curată a Dîmboviței, pe care poetul a cîntat-o, fără a-i putea însă schimba reputația. INTERNATUL DE LA BUZĂU Ce-i cu donația de 50.000 lei? D-l Alex. Marghiloman, ministru de interne și mare elector al Buzăului, a dăruit după cum se știe în calitate de simplu particular suma de 50.000 de lei pentru construirea unui internat pe lîngă liceul din localitate. Toată lumea a aplaudat gestul mărinimos al acestui fiu al Buzăului care deși n’are alte legături cu județul decît acelea de a se alege ca deputat s’a gîndit totuși la elevii lipsiți de mijloace care au totuși nevoe de lumina învățămîntului nostru secundar. Cu acești 50 000 de lei s’a cumpărat casele d-lui Tomulescu. Nu discutăm valoarea lor, deoarece am stabilit chiar după rolul percepției din Buzău că ele nu puteau atinge de cît maximum suma de 30 000 de lei. Ceea ce voim să precizăm astăzi însă, este ceea ce am afirmat și eli și anume : Donația d-lui Marghiloman n’a fost făcută pentru internatul liceului, ci pentru indestularea unui amic politic, deoarece, casele dlui Tomulescu nu au fost cumpărate pentru adăpostirea elevilor lipsiți de mijloace ci pur și simplu pentru a se da proprietarului mijlocul de a se scăpa de niște dărîmături improprii locuinței. După cum se știe, dl profesor Tomulescu este nepotul dlui dr. Bărdescu, directorul general al serviciului sanitar. Iar casele mai vechi de 60 de ani, care timp îndelungat au servit la local de spital, se găsesc în așa stare, încît au nevoe mai repede de intervenția tîrnăcopului primăriei decît de cei 50.000 de lei ai dlui Marghiloman. Dovada ne-o dă următoarea publicație din «Monitorul Oficial» No. 91 din 26 iulie a. c. «Pentru a se putea da la întreprindere executarea clădirilor destinate internatului liceului din Buzău, ministerul aduce la cunoștința generală că în ziua de 3 August 1911, orele 11 a. m., se va ține licitație publică în localul său din str. Diaconeselor No. 6, serviciul contabilităției. Licitația se va ține conform legei contabilităței generale a Statului (în special art. 72—83) și condițiunilor generale pentru întreprinderi de lucrări publice sancționate cu decretul No. 3.740/26 Noemvrie 1892 (art. 1-10). Valoarea lucrărilor după deviz este de cei 100.000, și concurenții spre a fi admiși la licitație, vor trebui să depună, odată cu oferta sigilată și o recepisă a Casei de Depuneri și consemnațiuni sau a unei administrațiuni financiare, prin care să dovedească că a depus garanția provizorie de 6 la sută din valoarea lucrării, adică 6.000 lei în numerar sau efect, garantate de Stat, etc, etc.» Dacă locuința d-lii Tomulescu a fost cumpărată pentru internatul liceului pentru care fusese destinată donația d-lui Marghiloman, ce rost mai are licitația ? Și dacă locuința d lui Tomulescu a fost cumpărată pentru a servi altor nevoi ale comunei, pentru ce nu se spune și pentru ce ea a fost plătită din fondul destinat internatului? D. Marghiloman este dator să ne o spună. Altminteri donația sa pierde caracterul unui gest de mărinimie. Așteptăm. ZAVRACURI Esență nobilă «Epoca», ocupându-se de vechimea nobilă a familiei Marghiloman, spună că un bunic al actualului ministru de interne ar fi fost șătrar. Dacă cuvintul șătrar vine de la clasica și boerească... șatră, atunci nu ne mai miră de loc vorbele, nici faptele dlui Marghiloman. Farte explicabilă «Adevărul» e furios că director al Băncei Românești, in locul mult regretatului Take Protopopescu, a fost numit d. Spiru Haret. Cum să nu facă d. Spiru Haret pe «Adevărul» să... suspine de durere cînd sub direcția unui asemenea om d. Miile știe că nu va putea obține nici împrumuturi, nici tot felul de aminări de cambii evreești la calendele grecești ?! Aghiuță NOTE POLITICE Dacă îndrăzneții de la «Adevăru» pretind a ști pozitiv că familia Brătianu a vîndut din acțiunile ce-au avut la Societatea Tramvaelor comunale, este foarte lesne s’o și dovedească. Să spună cui, cum, cînd, către cine și prin cine. Sau atunci nu știu pozitiv, și în cazul acesta ca și în multe altele, calomniază după obiceiul lor. Noi afirmăm încă odată că familia Brătianu are numai 75 de acțiuni și că n’a vîndut nici odată nici una.* • • După campania contra tramvaielor comunale, campania contra Soc. Govora Călimănești. «Epoca» se revoltă că societatea n’a fost în stare să dea gata în șase luni: un hotel nou la Călimănești, un altul la Căciulata și un tramvai electric între cele două stațiuni. Serios? Numai atît?... Ați uitat, podul peste ocean și scara la cer. . Politică de porecle Grozav îi place «Epocei» și presei conservatoare în genere să facă politică de.. porecle și polemică cu stîlciri de nume. E acesta un gen atît de ușor care reclamă un spirit atît de ieftin, încît am fi fost cu drept cuvînt surprinși dacă confrații guvernamentali ar fi neglijat să-I cultive. Pentru acest gen nu ți trebue nici măcar atîta putere de invenție cît necesitează o calomnie. Și, cu toate acestea, e atît de lesne să calomniezi! Dovadă : insinuările zilnice din presa guvernamentală. Iată sistemul acestei politici: D. Vintilă Brătianu deoarece a fost primar al Capitalei pe vremea cînd s’a înființat societatea comunală de tramvai și fiindcă deține 15 acțiuni din totalul de 6000 ale acestei societăți, va fi poreclit de Tramvailă Brătianu. Prin urmare de acum înainte și «Epoca» și «Seara» și prăvălia din str. Sărindar a d lui Schulder îi vor spune d-lui Vintilă Brătianu : d. Tramvailă. Admirabil ! Dar, fiindcă le place atît de mult conservatorilor acest fel de a polemiza și fiindcă acum le-am surprins secretul ingenioasei lor invențiuni, să încercăm să aplicăm și fruntașilor lor. a Să începem cu d. Marghiloman, actualul ministru de interne a scris în istoria noastră cea mai strălucită pagină de.. dosar cînd, expropriindu-i-se un grajd, a pretins o contravaloare a neplăcerilor sentimentale ruinătoare pentru primărie. Care va să zică grajdul este punctul de plecare a tristei celebrități de azi a d-lui Marghiloman; grajdurile, după cum se știe, au stabilit și reputația de elegant sportman ministrului de interne ; grajdul 11 face să-și aducă aminte cu pietate de marele său părinte, vestitul Iancu Marghiloman ; și, în sfîrșit, tot grajdul trebue să-l fi învățat trivialitățile și grosolăniile pe cari se strecoară prin Epoca la adresa adversarilor săi politici. Prin urmare, ce ar zice confrații noștri guvernamentali dacă pe viitor vom numi pe acest politician de grajd, d-l Grajdiloman în loc de Marghiloman ? Dacă vă convine d lor dela Epoca, noi suntem la dispoziția d voastră. Mai mult, vă promitem solemn că, dacă acțiunea contra societății comunale de tramvai nu va scoate pe d-l Marghiloman pentru totdeauna din viața noastră publică, atunci ministrul de interne va rămâne pentru noi pur și simplu: d-l Alexandru Grajdiloman. Prin urmare, d-le Grajdiloman, en gardel DUMINECA 31 IULIE 1911 DOSARUL MARGHILOMAN Cum se operează la Fundeni Toată lumea știe că d. Marghiloman e vîrît în cele mai multe consilii de administrație ale întreprinderilor comerciale streine și, ca om politic, se distinge prin o zeloasă ocrotire a acestor întreprinderi, în paguba celor mai utile interese romînești. Ceea ce lumea nu credem să știe însă, e că actualul ministru de interne mai are și o altă însușire principală. El e cel mai crud Împilător și exploatator al țăranilor de pe moșiile sale. Frînghia udă, cu care au fost schingiuiți țăranii de la Rucăr, e un mijloc experimentat de mult, aiurea, de d. ministru de Interne, ca cel mai de seamă produs al concepției sale administrative. Această frînghie joacă, de mulți ani, un mare rol în sistemul de terorizare și de cea mai neomenoasă stoarcere a sătenilor de pe moșiile d-lui Marghiloman. Și ea împreună cu contravaloarea neplăcerilor sentimentale, simbolizează moralitatea acestui ministru, pe cît de întrminat pe atît de ignomin și crud. Dar să expunem cîteva fapte : La moșia sa, Fundeni, din jud. Buzău, d. Marghiloman are cele mai oneroase învieli, făcute prin cea mai sfruntată călcare a legei de tocmeli agricole. Țăranii sunt exploatați cu o cruzime revoltătoare. Se fac, de pildă, angajamente cu unii din ei, în timpul crnei, plătindu-li-se cel mult un leu — un leu 20 bani, — ziua de lucru cu brațele. Li se avansează cîte 15—20 lei de cap, și vara, ce se întîmplă ?... Ori cît de urcate ar fi prețurile din tabelele regionale și ori cît de scump s’ar plăti în localitate pentru unele operații agricole, țăranii, chiar după ce s’au achitat prin muncă de avansurile primite, sunt siliți să lucreze înainte d-lui Marghiloman, cu prețurile stabilite in timpul ernei. Cei cari cer urcarea prețurilor potrivit cu tabelele regionale, sau refuză de a lucra, sunt bătuți cu frînghia udă și aduși de jandarmi la muncile d-lui Marghiloman. Găsi actualul minitru de interne, care afișează cu atîta emfază pretenții de înaltă moralitate politică, a transformat organele legei, pa funcionarii administrativi, în unelte josnice ale intereselor sale. Primari, jandarmi, inspectori comunali, sunt cu toții la ordinele îngrijitorilor de moșie ai d-lui Marghiloman. Acesta e omul, care și-a luat rolul de cenzor al vieței noastre publice și a Alt fapt mai grav : Anchetele oficiale au stabilit că dijma la tarla a fost un adevăra dezastru pentru țărănimea noastră Ea, mai mult decît alte cauze, a exasperat pe țărani și i-a împins la mișcarea din 1907. Ei bine, d. Marghiloman întrebuințează, la Fundeni, tocmai acest sistem și încă agravat. D-sa ia două părți și țăranii una. Se dau, de pildă, 3 pogoane unui țăran, pentru cari e obligat să lucreze proprietarului 4 pogoane plus alte prestații. De fapt, țăranul lucrează 6 pogoane pentru 3, măsurătoarea fiind totdeauna nedreaptă. Dar ceea ce reduce la nimic partea lui, e că n’are voe să și ridice recolta din timp de cît tîrziu de tot, cînd ploile și alte împrejurări au stricat o mare parte din ea. Așa, la Fundeni, secerișul s’a terminat încă din primele zile ale lunei iulie. D. Marghiloman trează și înmagazinează. Țăranii, însă, nici pînă azi, nu și-au ridicat din cîmp partea lor de gria și nu se știe cînd li se va da voe s-o ridice. El oftează și privesc cu durere cum li se prăpădește recolta și cum, după atîta trudă și cheltuială de energie, pe ei, tot mizeria îi așteaptă. Și pe cînd țăranii oftează sub greutatea nelegiuirilor înfăptuite de ministrul de interne — acesta se ridică în vîrful picioarelor, la departamentul său, ca să vază lumea că e omul cinstei și al legalităței. Amicii și lingușitorii săi pot, dar, să-i admire energia. Recunoaștem și noi că d. Marghiloman a reușit foarte repede să alcătuiască o pagină de rușine și de groază pentru istoria partidului junimist-conservator. Un democrat FAMILIE „PUR-SANG“ Un profesor de istorie, al cărui nume de sigur că n’a rămas necunoscut nici de d. C. C. Arion nici de d. Marghiloman, publică sub modestia adorabilă a anonimatului oficial, un articol în «Epoca» despre «Vechimea și însemnătatea familiei d-lui Marghiloman». Iată un lucru care, nouă cel puțin, ne dă multe de gîndit. Cunoaștem interesele de azi ale domnului Marghiloman și bănuim pe cele de mîine. Nu putem admite însă că ele să meargă pînă acolo, încît să reclame în momentul de față și această mică escursie genealogică. Dar fiindcă d. Marghiloman, o îngădue și fiindcă Epoca o publică, să spicuim și noi la întîmplare următorul pasaj: «Este foarte adevărat că uneori strănepoții nu pot sta la înnălțimea înaintașilor. Atunci lumea îi desconsideră — cu mare dreptate — mai mult decît pe alții, cari nici nu sunt buni de nimic, nici nu au moștenit vreun nume mare. Dar cind strănepoții izbutesc să se măsoare cu strămoșii lor atunci opinia publică le dă dela început încrederea, etc. Nu avem nici o îndoială că d-l Marghiloman face parte din categoria a doua. D-sa nu numai că se poate măsura cu strămoșii, dar are chiar dreptul de ai privi de la oarecare înălțime. D'sa a dus mai departe faima familiei și nimeni nu i poate contesta meritul de-a fi putut rămîne viața întreagă credincios instinctelor ancestrale Faimoasele sale grajduri de la Albatros o dovedesc cu prisosință. POLITICA LA CRAIOVA Șeful real al regimului«asanării» D-l Marghiloman minte nerușinat în întrunire publică un oraș întreg pentru a fura voturile cetățenilor. hotărît, administrația junimistă din Craiova, ori care ai voi s’o consideri, ține recordul ticăloșiei morale. Cititorii își amintesc de sigur de faptul că’n diferite rînduri, în coloanele ziarului nostru, am dat în vileag, aducînd dovezi necontestate, afacerile veroase, risipa, jaful sălbatec, la cari s’au dedat d-nii Nae Coandă și Juniu Tîlpianu, epitropii de tristă actualitate de la așezămîntul «Madona Dudu». Contractul de mandat salariat, inventat de profesorul universitar Antonescu, prin care se rodea, pe timp de zece ani, prin interpusul Stănescu, lui Nae Coandă și Juniu Tîlpianu sudoarea, munca Maglavicenilor—pentru a cita numai un singur exemplu — dovedește îndeajuns spiritul de potlogărie, de care au înțeles să se conducă «asanatorii» regimului suscitați. Vom reveni cît de curînd cu nouă amănunte relative la administrația de la «Madona». ^De data aceasta să ne oprim puțin și asupra administrațiunii comunale, care din toate privințele au-i mai presus. Și-o vom mai scutura și de aci înainte, convinși fiind că ne facem ecoul indignării generale, pe care nu și-o pot ascunde nici chiar unii din principalii factori politici conservatori din localitate.* * * La venirea regimului la cîrmă, d· Iancu Peșacov — analfabetul după Răsfoind cărți... „OAMENI CARTĂU FOST“ de d. N. Iorga de P. LOCUSTEANU La începutul activităței literare și științifice a d-lui N. Iorga, lumea cititoare se mira de bogăția și abundenta varietate a activităței acestui savant. Și cu atîta îndărătnică putere de muncă și capacitate de largă înțelegere a lucrurilor și oamenilor a stăruit d-sa pe calea acestei prodigioase supraproducții literare și științifice, încît azi numeroșii săi admiratori și cititori s’ar mira mai de grabă dacă distinsul academician de la Vălenii-de-Munte n’ar mai putea sau n’ar mi voi să producă, pe fiecare an, cîte 4—5 sau 6 volume. Astfel, d-l N. Iorga a izbutit să facă o normă constantă de activitate, un sistem statornic de muncă din ceea ce la început a părut mai mult un capriciu trecător a unei tinereți entuziaste, și să transforme curiozitatea pină de surprindere, cu care conștiința publică, neobișnuită cu asemenea activități prodigioase, i-a întîmpinat debuturile, într’o stare de obișnuință și continuă așteptare. Azi cititorii pretind d-lui Iorga supra-producția care la început i-a surprins. Așa se întîmplă cu toți oamenii cari determină curente din eroi ai datoriei, ei devin sclavii muncii lor. Omul trebue să se silească să rămîie la înnălțimea ideilor pe cari Ie-a proclamat sau a operei practice pe care a realizat-o. Este dator aceasta publicului pe care l-a deprins cu munca și cugetarea lui. Iar această deprindere, care la rîndul ei, tiranizează pe omul de înnaltă cultură ce s’a hotărît să rămîie în funcțiune socială, este de multe ori partea practică cea mai însemnată ce se desprinde din activitățile complexe și largi ale celor ce determină curente culturale. Vă închipuiți ce va fi cultura noastră, cînd publicul conștient se va ridica pe scara pretențiunei intelectuale atît de sus, încît să aștepte de la cît mai multe inteligențe și puteri de muncă, atît cît așteaptă astăzi de la d-l N. Iorga. Legea cererei și a ofertei conduc cu aceiași fatală consecvență și manifestațiunile intelectuale și pe cele economice. Cînd cererea e mare, trebue să se mărească și oferta. Și invers, cînd oferta e mare și cînd ofertantul isbutește să se impune curiozităței generale prin deosebitele sale daruri, atunci în mod forțat trebue să crească și cererea. Ei bine, d. N. Iorga a fost unul din acești ofertanți de geniu care a umplut piața intelectuală cu o supraproducție literară și științifică enormă, care a izbutit să intereseze in gradul cel mai înalt pe pașnicii dezinteresați ai literilor noastre și care, prin interesul și abundența extraordinară a operei sale, a forțat curiozitatea puținilor clienți ai literilor,a sporit considerabil numărul lor, a cucerit conștiința publică, a pătruns în ea și acum domnește acolo ca un arbitru de cultură și îndrumător de sentimente. Aceasta nu se poate contesta. D. Iorga răspîndește cultură, respiră cultură, provoacă cultură. O singură carte a d-lui Iorga stîrnește în suflete dorul de a afla mai puternic și mai trainic decît o bibliotecă întreagă de savanți și esteți cu temperamente pasive. D. Iorga este o personalitate activă. Atîta spontaneitate este în cugetarea și simțirea acestui savant încît operile sale nu pare că puterea de a imprima în creer urme noi de inteligență, de a crea centre noni de simțire. Lucrările sale literare și științifice nu sunt însemnate numai prin valoarea lor informativă sau estetică intrinsecă ; opera sa vastă are darul să răscolească, să activeze și să fecondeze sufletele, să le intimideze prin imensitatea ei, să le sădească în adîncul lor dorul neliniștitor de a afla, de a învăța, de a veni în atingere cu toate tainele Frumosului și Adevărului, de a vibra din toate coardele sufletului de manifestațiunile înalte ale Cunoștinței. Cine trăiește în preajma d-lui Iorga, cine citește cărțile sale se face cultivabil dacă este lipsit de această necesitate sufletească atît de puțin simțită în țara noastră, devine cult, dacă a fost cultivabil. Răsfoind opera d-lui Iorga simți aceiași neliniște plăcută, aceiași exaltare a conștiinței pe care le stîrnesc lucrările lui Jean Jacques Rousseau, Diderot și ale celorlalți enciclopediști francezi. După cum enciclopediștii francezi au deșteptat în opinia publică curentul justei aprecieri a drepturilor omului, ridicînd curajul acestei conștiinți nouitică la exaltare eroică, tot așa d. Iorga a deșteptat în opinia noastră publică dorul cucerirei integrale a minței noastre, printr’o desfășurare în adevăr eroică de intelectualitate și simțire activă. Determinînd, prin muncă proprie și prin pilde, sporirea valorii lucrului intelectual, atît din punct de vedere calitativ cît și cantitativ, în raport direct cu ieftenirea lui, și deci popularizarea lui, d-l Iorga a săvîrșit adevărată operă de desființare a privilegiilor culturei și democratizare a scopurilor ei bine înțelese.« * « Uriașe, ea opera lui, așa este și făptura fizică a acestui răspînditor de cultură. înalt, mult mai înalt decît cea mai mare parte din contimporanii săi; frunte largă , fața albă încadrată de o măreață barbă neagră de profet întinerit; ochii scînteind de puterea tuturor pasiunilor intensa pe cari disciplina de om le înfrîneazâ și strălucind de bucuria idealului ce 1 călăuzește , așa o văd pe d. Iorga, cînd îl întîlnesc rar de tot, grăbit, pe străzile Bucureștilor; așa-mi răsare silueta sa dintre rîndurile fiecărei pagini din ultimul său volum. Par’oa este o fiară care stă gata în orice clipă să se repeadă, cu toată puterea instinctelor deslănțuite, asupra adversarilor credințelor sale, dar pe care o egală putere elementară de voință o reține în limitele ficei sale, îi transformă toată această energie sălbatică a sufletului său civilizat în extraordinară putere de muncă și de cultură. Și atunci muncește, muncește, muncește de izbutește să și surprinză pînă și simpatiile cele mai obișnuite cu munca sa. Un exemplu va fi de ajuns. In cele din urmă 5—6 luni de Iorga a reușit să tipărească : un foarte interesant poem dramatic, Mihai Viteazul, O istorie a Romînilor în limba italienească și în legătură cu trecutul Italiei ; admirabilul discurs de recepție in Academie; mai multe broșuri pentru ligă și ultimul volum «Oameni cari au fost». In plus, tot în vremea aceasta, și-a ținut cursurile la Universitate, a organizat și a predat cursuri la Academia de la Vălenii de Munte, a colaborat la Neamul Romînesc politic și literar, a ținut mai multe conferințe în diferite orașe ale țărei și a a-