Viitorul, octombrie 1911 (Anul 5, nr. 1316-1339)
1911-10-14 / nr. 1327
ANUL AL PATRULEA—No. 1327- „ bani ABONAMENTE In țară.......................un an 18 lei...................șease luni 9 lei in străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 ANUNCIURI COMERCIALE VINEfe 4/15íOMBRIE IBMA SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT 5bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina III...........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ...........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia........................................8 lei I ACT De COPIITl NICOLAE FLEVA apără pe PETRE CARP -------------- Toți cei cari au admirat pe vremuri eleganța morală a lui Petre Carp se întristează astăzi de jalnicul ,spectacol pe care îl oferă lumei guvernarea d-lui Petre Carp. După ce Petre Carp, omul de principii, a fost silit ca să poată veni la putere să subscrie un program demagogic care conține nu numai cîteva șarlatanii electorale, cum e eftinirea traiului, dar și negațiunea tuturor ideilor de conservatorism , după ce același Petre Carp, ca să se poată menține la putere, a făcut alegeri cum nu s’au mai văzut de 40 de ani și a reînviat toate ticăloșiile unui politicianism pe care înainte el îl osîndise cu mai multă vioiciune,— iată-l acum pe Petre Carp, marele asanator de moravuri, făcînd apel ca să-i apere actele de guvernămînt, la cine?... la Nicolae Fleva. Că Nicolae Fleva pentru onorarii apără multe cauze, asta se știe. Și, prin urmare, nu a mirat pe nimeni ca îmbătrînitul și demonetizatul tribun a primit să pledeze în chestia tramvaelor sau, cum ar zice "Adevărul», să apere interesele comunei. Dealtminteri, mai era și un alt cuvînt pentru care Nicolae Fleva era indicat ca să joace acest rol Acum vre-o 12 ani cînd partidul conservator trecea printr’o criză asemănătoare celei de azi, cînd nu se știa dacă se va face împăcare sau nu, și încotro va bate vîntul, Fleva a stat acasă și, după cum a mărturisit-o singur mai tîrziu în Senat, «a așteptat să vază cine dă mai mult». De data asta a dat d-l Marghiloman mai mult și Fleva a ascultat glasul conștiinței sale. Dar ceea ce e mai interesant, nu e atitudinea lui Fleva i e decăderea lui Petre Carp. Guvernul d-lui Carp, în disprețul tuturor legilor, desființează o societate. Societatea îl recheamă la realitatea lucrurilor, intentează proces Primăriei pentru ca acest conflict să fie rezolvat de singura instanță care în această țară are cădere să se rostească asupra existenței sau inexistenței unei societăți. Și cînd guvernul se află în această încurcătură din care nu știe cum să iasă, cînd se vede tras la răspundere pentru procedarea sa inadmisibilă de a dizolva o societate printr’un jurnal al consiliului de miniștri,—pe cine găsește Petre Carp în toată țara ca să-l apere, ca să-i salveze situația și reputația ? Pe Nicolae Fleva. Mărturisiți că mai tragic nu putea sfîrși de Carp, că mai jos nu putea să cază. Pentru a sublinia încă melancolia acestei situațiuni, parcă soarta a voit ca angajarea salvatorului Fleva în procesul tramvaielor comunale să concorde cu eșirea lui Dimopol din consiliul comunal tocmai din cauza chestiunei tramvaielor. Pe cînd actele de guvernămînt ale d-lui Carp gonesc din partid pe partizanii săi devotați, pe cei ce au venit în jurul său atrași de aureola sa morală și i’au urmat cu credință zece ani de opoziție, pe cei ce nu s’au clătinat nici în ceasurile în cari existența însăși a partidului era în joc, actele de guvernămînt ale lui Petre Carp atrag—după cum sclipeala aurului atrage pe negrii și insectele —pe toate lepădăturile vieței noastre politice, pe toți transfugii, pe toți precupeții de conștiință și vînzătorii de principii. Dacă a rămas încă vreun sîmbure din conștiința curată a lui Petre Carp de odinioară, trebue să-i fie scîrbă de sine și... Nouă ne este milă. Da, aceasta e caracteristica, demisiunei d-lui Chr. Dimopol din demnitatea de consilier comunal al Capitalei. Și tocmai de aceea actul d-salet a eșit din obișnuit și a avut un atît de mare răsunet în opinia publică. Ziarele guvernamentale, în special Epoca, își dau foarte bine seama de aceasta. Așa se explică încercarea pe care o fac ca, prin injurii triviale și prin insinuări perfide, să atenueze efectul pe care actul de conștiință al fostului fruntaș conservator l-a avut nu numai în public, ci chiar în partidul guvernamental. Nu faptul demisiunei d-lui Dimopol îi doare atît de tare pe partizanii d-lui Marghiloman, cît textul însuși al demisiunei, redactată cu acea vigoare de stil, cu acea fericită alegere a expresiilor pe care nu o dă decit convingerea adîncă a unei fapte demne, cinstite și patrotice. De aceea, lâsînd la o parte injuriile și insinuările, pe cari nu ne scoborîm a le discuta, să ne oprim un moment asupra celor cuprinse în demisiunea d-lui Dimopol. Cu o deplină sinceritate, fostul fruntaș guvernamental a mărturisit că depunerea mandatului său a fost efectul unei adevărate lupte sufletești între principiile de cinste și moralitate politică cu care de 14 ani se hrănise în atmosfera senină a partidului d-lui Carp, și între plăcerea de a fi și râm în e «la putere». In cele din urmă conștiința a învins. «Conștiința redeșteptată a vechiului junimist—zice d. Dimopol — mă oprește de la decăderea morală spre *care eram urît de orbirea politică», înainte de toate, d. Dimopo pune înainte o foarte însemnată chestiune de principiu: este o mare greșală politică de a se nesocoti principiul că Primăria este una și indivizibilă, sub toate guvernele și sub toate consiliile comunale. Ca o consecință logică a acestei enunțări, d-sa arată că anularea statutelor societăței comunale de tramvai e un act arbitrar și ilegal. Cu multă limpezime de vederi, d-l Dimopol învederează că acest precedent nenorocit, creat de politica de ură și răzbunare a d-lui Marghiloman, produce o stare de nesiguranță și neîncredere pentru viitor, și ne duce cu cel puțin o jumătate de veac înapoi în evoluțiunea politică a țărei. Dar, pe lingă că e arbitrară și ilegală, acțiunea aceasta de distrugere îndreptată înpotriva unei societăți curat romînești este și nepatriotică. Conștiința de bun român a d-lui Dimopol s’a revoltat în fața loviturilor ce se aduceau societăței comunale de tramvaie, pe care d-sa o socotește ca «o primă îndrumare utilă și lăudabilă în lupta elementului național pentru cucerirea independenței in viața econonomica a țărei». Toate acestea sunt chestii de principii pe cari presa guvernamentală, care cu atîta ușurință și condamnabilă lipsă,de scrupul acoperă de injurii pe d. Dimopol, nu le discută, ci le ocolește. * Dar să trecem și la fapte. D. Dimopol găsește nu numai nejustificată, dar lipsită de orice simț practic oprirea lucrărilor societății. Chiar dacă se urmărea desființarea ei, și încă era mai logic și mai inteligent ca lucrările să fie lăsate să meargă înainte, și circulația vagoanelor să înceapăcît de curînd. D-sa face în amănunt socoteala precisă a pierderilor pe cari le sufere Comuna de pe urma acestei neindreptățite opriri a lucrărilor, — perderi cari se cifrează la aproape o jumătate de milion pe an, fară a mai pune la socoteală daunele pe cari este expusă a le plăti Comuna, în urma proceselor ca i s'au intentat. Cu drept cuvînt fostul consilier comunal al Capitalei constată cu durere cît de adînc s’a zdruncinat prestigiul și creditul autorităței comunale, lovindu-se cu atita patimă oarbă într’o societate cu care Comuna e tovarășă și solidar răspunzătoare de toate obligațiile. In sfirșit, d-sa condamnă cu ultima energie ușurința și nepăsarea extraordinară ,cu care se trateaza nevoile urgente și imperioasa ale populațiunei sărace din Capitală, care reclamă de mult și în mod stăruitor mijloace repezi și economice de transport pentru ușurarea traiului atît de scump și de complicat astăzi. Sunt acestea ideile și cuvintele unui simplu nemulțumit sau ale unui vînător de situații? Dar însăși Epoca ne prezintă pe d-l Dimopol ca pe un membru modest al partidului de sub șefia d-lui Carp, care nu a alergat niciodată, nici după onoruri, nici după alte interese morale sau materiale. D-l Marghiloman, prin politica sa nesăbuită și temerară, a reușit să revolte o conștiință conservatoare, cinstită și leală. Atît și nimic mai mult. Contra Băncii Naționale Cu litere goale «Epoca» anunță că peste cîteva zile va apărea un studiu comparativ între Banca Națională de la noi și băncile similare din străinătate. «Epoca» știe însă ceva mai mult decât atît: știe că autorul acestui studiu este «un liberal ,marcant» și că încheierile la care ajunge dînsul «vor ustura foarte mult pe conducătorii Băncii Naționale». Pentru un ziar conservator trebuie să mărturisim că «Epoca» știe prea multe. Atîta numai ne e teamă că liberalul marcant să nu fie d. lanovici care, plictisit, se vede, de a face pe vice-prim ministrul conservator s'a decis să redevină liberal și încă marcant spre a ataca o instituție așa de puțin plăcută unora dintre sprijinitorii actualului regim în ce ne privește, așteptăm cu nerăbdare studiul liberalului marcant spre a vedea, în sfirșit, adunate odată la un loc și prezintate altfel decit prin insinuări și acuzațiuni vagi toate învinuirile pe cari unii dintre adversarii Băncii Naționale le îndreptează, cu atîta stăruință, în contra acestui așezămînt național. Sperăm că, împreună cu «Epoca», vom avea putința să ne convingem, din faimosul studiu comparativ, că Banca Națională, este o instituție care a organizat creditul în această țară și care, în momentele cele mai grele prin cari a trecut piața europeană, a fost în stare să urmeze aceeași politică sigură și înțeleaptă căreia comerțul nostru îi datorește atîta și pe care opinia publică din străinătate a fost întotdeauna cea dintîi s'o recunoască. Așteptăm dar. IMPRESII LA CRAIOVA Stagiunea Teatrului Național din Craiova s’a deschis de data asta în atmosfera neobișnuită a unui adevărate și înnălțătoare sărbătoriri artistice. Am putea spune chiar, că pentru prima oară la noi, odată cu începutul reprezentațiilor teatrale, s’a semănat la Craiova și primele grăunțe ale unei recolte noi, pe care ministrul instrucției a prezidat-o în persoană, iar marele public a asigurat-o de concursul condițiunilor prielnice care-i va asigura belșugul rodului. Proprietate exclusivă a actorilor și autorilor dramatici, scena teatrului național, de data asta a dat adăpostul ei frățesc și poeților — apostoli ai aceluiași frumos, pe care însă, fluctuațiile vieței de toate zilele și mai ales condițiunile stupide impuse de tradiția unor vremuri vitrege, îi ține și astăzi încă departe de marele public în mijlocul căruia se simt atît de streini și mai ales atît de descurajați. Inițiativa d-lui Emil Gîrleanu — d-sa însuși un scriitor de seamă — de a repara această nedreptate ce se face în mod sistematic tocmai acelora din rîndul cărora se recrutează adesea figurile celor ce trebuesc perpetuați in marmoră sau bronz, merita toată lauda. Dragostea sinceră cu care Craiovenii au primit pe scriitorii noștri, nu îndreptățește să credem că atît la noi, cît și pe aiurea, soarta legendelor este aceiași. Legenda dar, cum că scriitorii trebue să trăească departe de pulsațiile vieței cotidiane, că nu trebue să se coboare niciodată în viitoarea prea omeneștilor revendicațiuni și că toată viața lor trebue să trăiască închiși în turnurile lor de fildeș și adesea ori, așa de bine închiși încît să nu-și poată permite nici măcar luxul de a coborî pentru a-și căuta hrana, legenda această primitivă și aproape barbară dispare. Orizonturi noi se deschid și brațe prietenești încep să se intindă din toate părțile și acestor blajine victime ale unui naufragiu aranjat anume pentru apostolii frumosului. Să sperăm dar că gustul de la Craiova va fi repetat și în celelalte părți ale țărei și că de azi înainte scriitorii noștri se vor putea bucura și ei pe viitor, dacă nu de alte favoruri speciale, cel puțin de aceiași atenție firească pe care simplii muncitori cu brațele o reclamă de la patronul lor. Și cum patronul scriitorilor e marele public, fie ca marele public din toată țara să fie la înălțimea celui de la Craiova, Koh-y-noor. ASANATORII DE MORAVURI La ce au le convin nu răspund Pînă acum nu s’a răspuns nimic în chestia cazinului din Constanța Mai acum două-trei zile, în urma unui articol publicat în ziarul nostru, cu privire la construirea palatului comunal din orașul Constanța, d. Titus Cănănău, primarul acelui oraș. In mai puțin de 40 de ore s’a grăbit să ne răspundă printr’un articol de două coloane publicat în oficiosul guvernului <Epoca”. — Asupra acestui răspuns al d-lui Cănănău vom reveni altădată, cu care ocazie sperăm să-i dovedim că răspunsul său e incoherent și dublat de rea credință. Dar în sfîrșit, d-l Cănănău a fost acuzat și a încercat să se desvinovățească. Tot așa a procedată, primar al orașului Constanța cînd l-am acuzat că în calitate de primar a recepționat o lucrare pe care o executase ca antreprenor. Dece d. Titus Cănănău nu răspunde cu aceeași grabă și in chestia cazinului comunal din Constanța ? Sînt luni de zile de cînd aducera d-lui primar de Constanța acuzațiunele cele mai grave și precise că d-sa a dat pradă aventurierului Heitz și tovarășilor lui, averea orașului Constanța; cu toate acestea nici d-sa, nici oficiosul guvernului «Epoca» n’au găsit de cuviință să sufle un singur cuvînt în această afacere, afară de cîteva glume stupide ale «Epocei». La gravele noastre acuzațiuni, d. primar de Constanța a găsit prudent să păstreze cea mai semnificativă tăcere. Nu crede d-l primar al orașului Constanța că persistînd în această atitudine își alterează cinstea d-sale de om și de funcționar superior? Pentru reputația d-lui Titus Cănănău credem că cel puțin de data aceasta d-l primar al orașului Constanța se va decide să vorbească și să răspundă la acuzațiunile ce i le-am adus și ce i le aducem, în chestia cazinului comunal din Constanța. * • * Așa de pildă, d. primar de Constanța ar trebui să ne răspundă cit mai neîntîrziat,la următoarele chestiuni : a) Pentru ce nu a ținut licitație publică, atunci cînd a fost vorba să dea in exploatare cazinul comunal din Constanța și a preferat să dea în exploatare acest cazin, pe un preț derizoriu, unui om care nu prezenta nici o garanție, nici morală, nici materială. b) Pentru care motiv a anulat primul contract încheiat între primărie și d. Alfons Heitz, pentru concesionarea jocurilor la noroc de la cazinul comunal, precum și contractul pentru închirierea restaurantului, printr’un alt singur contract mult mai dezastros pentru interesele comunei. c) Pentru ce d-l Primar al orașului Constanța nu a fixat încă licitațiunea pentru concesionarea de lungă durată a cazinului comunal din Constanța, așa după cum se prevede în aliniatul A din contractul încheiat între primărie și Hertz. La acest aliniat se prevede că această licitație trebuea să se țină neapărat în cursul lunei Septembrie sau Octombrie, ori luna Septembrie a trecut iar Octombrie e pe la jumătate și licitația nici n-a fost fixată. d) Să ni se răspunză care este beneficiul net realizat de autoritatea comunală din Constanța, din darea în exploatare a cazinului comunal. Adică cu cît s’a ales Primăria din suma de 46.000 lei, luați de la Hertz după ce a plătit iluminatul și orchestra cazinului comunal în timpul sezonului 1911. La acesta patru chestiuni d-l primar al orașului Constanța trebue să se grăbească să ne răspundă cît mai neîntîrziat. Orice întîrziere,—după cum am spus de la început, — nu face decît să-i altereze reputația d-sale de om cinstit. Oricît ar fi tăcerea da aur—după cum se zice,—dl T.tu Cănănău trebue să înțeleagă că în înprejurarea de față numai folositoare nu-i poate c tăcerea. De data aceasta cel puțin, sperăm că d 1 primar de Constanța ne va răspunde la întrebărila ce i le facem. _______ Rep, ZAVRACURI Încă o dovadă D. Fleva a fost numit avocat al primăriei în procesul cu societatea comunală de tramwaie. Aceasta este încă o dovadă de spiritul de economie și protecție a averei comunale care inspiră pe guvern în toată această afacere ! Neînțelegeri «Epoca» anunță că liberalii sunt divizați din cauza tramvaiului comunal. Asta e nostim ! In consiliul comunal se ivesc grave disensiuni din pricina procedeurilor d-lui Grajdiloman în contra societăței comunale de tramwaie, și totuși «Epoca» vede neînțelegeri tot în... partidul liberal ! Aghiuță NOU MITICE Se pare că la primăria Capitalei s’a constatat în mod oficial decesul unei mari personalități politice conservatoare. Numai astfel se explică dizertația filosofică pe care «Epoca » de er o face asupra «Dricului primăriei»—subiect pe care-l întîlnim pentru prima oara în oficiosul guvernamental . De profundist... m ■X * D. G. Mandy, faimosul avocat de care ne-a n ocupat acum trei luni în ziarul nostru și care-și pusese serviciile sale la dispoziția d-lui Marghiloman în mod absolut gratuit, e foarte supărat pe ministrul de interne care după ce i-a deschis coloanele ,,Epocei“ i-a închis porțile Contenciosului primăriei angajînd pe d. Fleva să pledeze în procesul tramvaiului comunal, cu prețul de 40.000 de lei. Iată cum se face risipa banului public. D. Fleva încasează 40.000 de lei, iar d. Mandy regretul de a nu fi putut pleda gratis. Și cînd ne gîndim că pentru o atît de mare diferență de preț, Primăria nu și-a asigurat decît concursul unui fost Mandy care astăzi servește de model unui viitor Fleva. RĂZBOIUL TURCO-ITALIAN După luptă.. După o noapte de bombardare și împușcături, marinarii italieni găsesc corpul unui turc, în apropierea posturilor lor. Manopere primejdioase Epoca relevă faptul în adevăr ciudat că, deși e cunoscut că printre instrucțiunile unei puteri străine către agenții ei secreți în Romînia este și aceasta: «Utilizarea presei pentru învrăjbirea ofițerilor și demoralizarea armatei»,—totuși există la noi un anumit ziar care consimte să se facă instrumentul acestei politice de ură și nimicire a puUzei supreme de apărare națională. Care e acel ziar, desigur nu mai e nevoe să precizăm. Un singur ziar în Romînia se poate preta la asemenea manopere. Un singur ziar este capabil pentru bani, să vînză totul, să compromită totul Acestui ziar este de ajuns să i se facă numele pentru ca toată lumea să știe despre cine este vorba. Prin urmare, să nu mai insistăm. Acest ziar profită de toate ocaziile, pentru ca, sub forma interesului ci-l poartă oștirei, să strecoare articole pline de insinuațiuni, menite să strice bunele raporturi dintre camarazi, să semene neînțelegerea între aceia cari trebue să fie cei mai cordiali tovarăși de răspunderi grele. Este, desigur, mare vina acestui ziar, mai ales dacă ținem seamă de cauza antiromînească pe care el o servește, cu sau fără voință, direct sau indirect. Desigur însă că tot atît de mare este și vina acelor militari curi din necazuri personale îndreptățite sau nu, alimentează campaniile de învrăjbire a căpeteniilor noastre militare. Guvernul liberal întronase la ministerul de război un regim de dreptate care nu admitea nici o intervenție, nici o favoare. Dl Filipescu a anunțat că va menține cu strășnicie acest regim și că va pedepsi pe oricine va încerca să l nesocotească. Prin urmare, ofițerii noștri să încerce a-și impune încredere în dreptatea ce li s'a făgăduit. Ambițiile înfrînte să fie stăpînite. Cei ce se cred nedreptățiți, mai bine să se resemneze decît să facă, din necazul lor personal, armă plăcută dușmanilor noștri, armă protivnică instituției pe care ei sunt chemați s’o apere cu însași viața lor chiar, la nevoe. Camaraderia, spiritul de disciplină, solidaritatea cari fac tăria armatelor în vreme de război, în timp de pace se nvață, se formează, se consolidează. Iar camaraderia și solidaritatea nu vor putea întări niciodată o armată, cîtă vreme printre ofițerii acelei armate vor fi și oameni cari stau cu invidie la pîndă de locuri bine nemeritate și sînt gata oricînd să denunțe nedreptăți închipuite, în loc să aștepte liniștiți la postul lor răsplata cuvenită, în credința nesdruncinată că o armată ca să fie tare, trebue să fii comandată de cei mai capabili ofițeri. Cînd acești ofițeri, — cari, nădăjduim, sunt foarte puțini, — se vor convinge de aceasta, atunci nici campaniile ziarelor cari sunt bucuroase de a provoca neînțelegeri în armată nu vor mai avea pe ce să se bizue. In ceea ce privește pe «Adevărul» în special, credem că guvernul are mijloace să-l constrîngă de a și calma zelul față de ministerul de război. N’are decit să-l amenințe dl Marghiloman că i va tăia subvenția. Ori, se vede, dlur Marghiloman tot îi plac încă articolele menite să supere pe dl N. Filipescu , t D-l ministru al instrucțiunei publice, a făgăduit să organizeze un concurs de arhitecți pentru proectele Școalei Normate ce se va zidi la Buzău.. Negreșit că nu putea chiar ministrul să se ocupe cu organizarea concursului, ci a delegat un inspector de învățămînt și un arhitect oficial să facă program, publicații, etc. Zis și făcut. Adică ministrul a zis și să vedeți ce s’a făcut. Iacă cum povestește d. architect Sp. Cegăneanu, peripețiile prin cari a trecut acest concurs : «înainte de a se ști în public de așa ceva (adică despre ideia de a se face concurs pentru această lucrare, N. K ) oarecari schițe se lucrau in cea mai mare taină. «Nu știu însă prin ce împrejurare în «Monitorul Oficial» din 28 Iulie 1911 sa aduce la cunoștința arhitecților diplomați, că se publică concurs pentru această clădire cu termen de predare la 10 Sept. și după un program alandala. «Termenul scurt dat, epoca aleasă, vara, cînd toți architecții sunt ocupați și programul așa de încurcat că nu se înțelegea nimic din el, punea în evidența că organizatorii,poate autorii schițelor anticipate, voiau să discrediteze concursul, să descurajeze pa cei ca s’ar gîndi a face concursul iar schițele lor oculte să poate eși la iveală la moment oportun și spre folosința lor. «Față de această situație, mai mulți architecți cer amînarea concursului pentru la 1 Decembrie ca să fie timp de studiat,—și spre nenorocul lor, petiția e data personal d-nului Zaharescu, inspector general, care s’a oferit a o prezenta și susține, uzînd de influența sa, spre a obține amînarea. «Nu știm ce s’a petrecut, dar s’a aflat la 6 Septembrie că petiția n’a fost prezentată d-lui ministru. «D. ministru, rău impresionat de modul cum s’a organizat și publicat concursul, a admis ca să se dea o aminaire pînă la 15 Dac. 1911. «D. Zaharescu nu era față la luarea acestei hotărîri, dar sosind mai in urmă a afirmat că ar fi și petiții cu cereri de menținerea termenului de 10 Septembrie, ceea ce nu era exact. D. ministru însă a menținut dispoziția și a ordonat d lui Zaharescu să amine concursul. «D-sa Insă nu l’a aminat iar la 10 Septembrie au sosit doi concurenți cu proietele lor. «Atunci s’a petrecut ceva fenomenal: concurenții cu planurile in spinare au umblat, din birou în birou, să se primească cineva proectele. «Serviciul tehnic refuză. «D. Zaharescu nu le primește căci zice d-sa ne fiind decît doi concurenți trebue să refere d-lui ministru pentru amintire(?!) «Dar in fine portarului fâcindui-se milă, a avut generozitatea să le gâzduiască in odaia sm de culcare». «E posibil un mosaic mai reușit de zăpăceală, și nesupunere ?» D-l Sp. Cegăneanu s’a oprit aci au povestirea, căci nu știa ce va urma. Au stat proectele de la 10 Septembrie pînă azi, adică o lună la portar. Nici expoziție, nici nimic. Ia fine azi — dupe numeroase și presante insistențe — s’a adunat un juriu de examinare, care a fost compus din doi arohitecți și patru profesori, sub președenții d-lui Zaharescu. Deși arhitecții din juriu au demonstrat că e absolut necorect a publica un concurs și a nu da premiile promise, totuși spre a drege situația d lui Zaharescu, juriul nespecial—din ordin și fiind în majoritate — a votat că nu e caz a se da premiul I, ci numai o recompensă oarecare concurenților și să se publice alt concurs pe termen mai lung. Asta e judecată căzăcească, nu de oameni independenți și drepți cum s’ar pretinde de la profesori. Modul acesta de procedare e absolut imoral, căci în loc de a se recompensa cei ce au respuns la apelul Ministerului, lucrînd — fără preocupare de cîți vor lua parte la concurs—și prezentind proiecte perfect studiate și cu calități importante, după chiar constatarea arhitecțiior din juriu, se dă avizat în favoarea celor ce n’au respuns la apelul Ministerului, refuzinduse o dreaptă judecată și o recompensă bine meritată, adică acordarea premiului I și direcția lucrarea, celui mai bun proiect din cele prezentate. Ei, dar ce să zicem ? Așa se asanează moravurile și se păstrează moralitatea și dreptatea sub regimul de azi. Iar zăpăceala de la instrucție Concursul pentru școala normală din Buzău. — Ce spune un arhitect —Un ministru fără autoritate.—Dezorientare. MIELE?... Ca și cum și-ar fi măturat și pus în perfectă ordine toate ecaretele din propria sa ogradă, «Epoca» își permite luxul să-și arunce ochii și [in grădina vecinului. Cu alte cuvinte, în loc să aranjeze afacerea d-lui Marghiloman care, ca ministru de justiție, și-a permis pur și simplu trecerea pe numele său a moșiei Datcoi, averea școalei Crăciunescu din Mizil, oficiosul guvernamental crede că face pe șiretul cînd își dă aere de Sherlock Holmes, și afirmă că a descoperit in partidul liberal oarecari nemulțumiri, față de inițiatorii Societăței comunale de tramvaie. Dacă «Epoca» își inchipue că astăzi se mai poate face uz în presă de asemenea baliverne subintelectuale, se înșeală. Suntem siguri că dacă i-am cere nume proprii, «Epoca» ar face pe supărata și ar declara tot aut de sentențios, dar și tot atit de ridicol, ca secretul profesional o împiedică de a da numele celor cari i-au încredințat asemenea destăinuiri senzaționale. Povestea e veche și în afară de coloanele «Epocei» n’o mai întîlnim decît în colecțiile de acum 20 de ani, unde toate aceste demodate arme gazetărești mucigâesc în tovărășia nivelului profesional de pe vremuri. Or «Epoca» să nu se fi ridicat ceva mai sus ?..