Viitorul, octombrie 1911 (Anul 5, nr. 1316-1339)

1911-10-14 / nr. 1327

ANUL AL PATRULEA—No. 1327- „ bani ABONAMENTE In țară.......................un an 18 lei...................șease luni 9 lei in străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 ANUNCIURI COMERCIALE VINE­fe­ 4/15í­­OMBRIE IBM­A SE ADRESA LA­ ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT 5bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina III...........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ...........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia........................................8 lei I ACT De COPIITl NICOLAE FLEVA apără pe PETRE CARP --------------­ Toți cei cari au admirat pe vre­muri eleganța morală a lui Petre Carp se întristează astă­zi de jalni­cul ,spectacol pe care îl oferă lumei guvernarea d-lui Petre Carp. După ce Petre Carp, omul de prin­cipii, a fost silit ca să poată veni la putere să subscrie un program demagogic care conține nu numai cîte­va șarlatanii electorale, cum e eftinirea traiului, dar și negațiunea tuturor ideilor de conservatorism , după ce același Petre Carp, ca să se poată menține la putere, a fă­cut alegeri cum nu s’au mai văzut de 40 de ani și a reînviat toate ti­căloșiile unui politicianism pe care înainte­ el îl osîndise cu mai multă vioiciune,— iată-l acum pe Petre Carp, marele asanator de moravuri, făcînd apel ca să-i apere actele de guvernămînt, la cine?... la Nicolae Fleva. Că Nicolae Fleva pentru onora­rii apără multe cauze, asta se știe. Și, prin urmare, nu a mirat pe ni­meni ca îmbătrînitul și demoneti­zatul tribun a primit să pledeze în chestia tramvaelor sau, cum ar zice "Adevărul», să apere interesele co­munei. Dealtminteri, mai era și un alt cuvînt pentru care Nicolae Fleva era indicat ca să joace acest rol Acum vre-o 12 ani cînd partidul conservator trecea printr’o criză asemănătoare celei de azi, cînd nu se știa dacă se va face împăcare sau nu, și încotro va bate vîntul, Fleva a stat acasă și, după cum a mărturisit-o singur mai tîrziu în Senat, «a așteptat să vază cine dă mai mult». De data asta a dat d-l Marghiloman mai mult și Fleva a ascultat glasul conștiinței sale. Dar ceea­ ce e mai interesant, nu e atitudinea lui Fleva i e decăde­rea lui Petre Carp. Guvernul d-lui Carp, în disprețul tuturor legilor, desființează o so­cietate. Societatea îl recheamă la realitatea lucrurilor, intentează pro­ces Primăriei pentru ca acest con­flict să fie rezolvat de singura in­stanță care în această țară are că­dere să se rostească asupra exis­tenței sau inexistenței unei socie­tăți. Și cînd guvernul se află în a­­ceastă încurcătură din care nu știe cum să iasă, cînd se vede tras la răspundere pentru procedarea sa inadmisibilă de a dizolva o socie­tate printr’un jurnal al consiliului de miniștri,—pe cine găsește Petre Carp în toată țara ca să-l apere, ca să-i salveze situația și reputa­ția ? Pe Nicolae Fleva. Mărturisiți că mai tragic nu pu­tea sfîrși de Carp, că mai jos nu putea să cază. Pentru a sublinia încă melanco­lia acestei situațiuni, parcă soarta a voit ca angajarea salvatorului Fleva în procesul tramvaielor co­munale să concorde cu eșirea­ lui Dimopol din consiliul comunal toc­mai din cauza chestiunei tram­­vaielor. Pe cînd actele de guvernămînt ale d-lui Carp gonesc din partid pe partizanii săi devotați, pe cei ce­ au venit în jurul său atrași de aureola sa morală și i’au urmat cu credință zece ani de opoziție, pe cei ce nu s’au clătinat nici în ceasurile în cari existența însăși a partidului era în joc, actele de guvernămînt ale lui Petre Carp atrag—după cum sclipeala aurului a­­trage pe negrii și insectele —pe toate lepădăturile vieței noastre politice, pe toți transfugii, pe toți precu­peții de conștiință și vînzătorii de principii. Dacă a rămas încă vre­un sîm­­bure din conștiința curată a lui Petre Carp de odinioară, trebue să-i fie scîrbă de sine și... Nouă ne este milă. Da, aceasta e caracteristica, demisiunei d-lui Chr. Dimopol din demnitatea de consilier co­munal al Capitalei. Și tocmai de aceea actul d-sale­t a eșit­ din obișnuit și a avut un atît de mare răsunet în opinia publică. Ziarele guvernamentale, în special Epoca, își dau foarte bine seama de aceasta. Așa se explică încercarea pe care o fac ca, prin injurii triviale și prin insinuări perfide, să ate­nueze efectul pe care actul de conștiință al fostului fruntaș conservator l-a avut nu numai în public, ci chiar în partidul guvernamental. Nu faptul demisiunei d-lui Dimopol îi doare atît de tare pe partizanii d-lui Marghilo­man, cît textul însuși al de­misiunei, redactată cu acea vi­goare de stil, cu acea fericită alegere a expresiilor pe care nu o dă de­cit convingerea a­­dîncă a unei fapte demne, cin­stite și patr­otice. De aceea, lâsînd la o parte injuriile și insinuările, pe cari nu ne scoborîm a le discuta, să ne oprim un moment asupra celor cuprinse în demisiunea d-lui Dimopol. Cu o deplină sinceritate, fos­tul fruntaș guvernamental a mărturisit că depunerea man­datului său a fost efectul unei adevărate lupte sufletești între principiile de cinste și mora­litate politică cu care de 14 ani se hrănise în atmosfera senină a partidului d-lui Carp, și în­tre plăcerea de a fi și râm în e «la putere». In cele din urmă conștiința a învins. «Conștiința redeștep­tată a vechiului junimist—zice d. Dimopol — mă oprește de la decăderea morală spre *care e­­ram u­rît de orbirea politică», înainte de toate, d. Dimopo pune înainte o foarte însem­nată chestiune de principiu: este o mare greșală politică de a se nesocoti principiul că Pri­măria este una și indivizibilă, sub toate guvernele și sub toate consiliile comunale. Ca o con­secință logică a acestei enunță­ri, d-sa arată că anularea statute­lor societăței comunale de tram­­vai e un­ act arbitrar și ilegal. Cu multă limpezime de ve­deri, d-l Dimopol învederează că acest precedent nenorocit, creat de politica de ură și răz­bunare a d-lui Marghiloman, produce o stare de nesiguranță și neîncredere pentru viitor, și ne duce cu cel puțin o jumă­tate de veac înapoi în evolu­­țiunea politică a țărei. Dar, pe lingă că e arbitrară și ilegală, acțiunea aceasta de distrugere îndreptată în­potriva unei societăți curat romînești este și nepatriotică. Conștiința de bun român a d-lui Dimopol s’a revoltat în fața loviturilor ce se aduceau societăței comu­nale de tramvaie, pe care d-sa o socotește ca «o primă îndru­mare utilă și lăudabilă în lupta elementului­ național pentru cucerirea independenței in via­ța econonomica a țărei». Toate acestea sunt chestii de principii pe cari presa guver­namentală, care cu atîta ușu­rință și condamnabilă lipsă,de scrupul acoperă de injurii pe d. Dimopol, nu le discută, ci le ocolește. * Dar să trecem și la fapte. D. Dimopol găsește nu nu­mai nejustificată, dar lipsită de ori­ce simț practic oprirea lucrărilor societății. Chiar dacă se urmărea desființarea ei, și încă era mai logic și mai in­teligent ca lucrările să fie lă­sate să meargă înainte, și cir­culația vagoanelor să înceapă­­cît de curînd. D-sa face în amănunt soco­teala precisă a pierderilor pe cari le sufere Comuna de pe urma acestei neindreptățite o­­priri a lucrărilor, — perderi cari se cifrează la aproape o jumătate de milion pe an, fară a mai pune la socoteală daunele pe cari este expusă a le plăti Comuna, în urma proceselor ca i s'au intentat. Cu drept cuvînt fostul con­silier comunal al Capitalei con­stată cu durere cît de adînc s’a zdruncinat prestigiul și credi­tul autorităței comunale, lovin­­du-se cu atita patimă oarbă în­tr’o societate cu care Comuna e tovarășă și solidar răspunză­toare de toate obligațiile. In sfirșit, d-sa condamnă cu ultima energie ușurința și ne­păsarea extraordinară ,cu care se trateaza nevoile urgente și imperioasa ale populațiunei să­race din Capitală, c­are reclamă de mult și în mod stăruitor mijloace repezi și economice de transport pentru ușurarea traiului atît de scump­ și de complicat astăzi. Sunt acestea ideile și cuvin­tele unui­­ simplu nemulțumit sau ale unui vînător de situa­ții? Dar însăși Epoca ne pre­zintă pe d-l Dimopol ca pe un membru modest al partidului de sub șefia d-lui Carp, care nu a alergat niciodată, nici după onoruri, nici după alte interese morale sau materiale. D-l Marghiloman, prin poli­tica sa nesăbuită și temerară, a reușit să revolte o conștiință conservatoare, cinstită și­ leal­ă. Atît și nimic mai mult. Contra Băncii Naționale Cu litere g­oale «Epoca» anunță că peste cîte­va zile va apărea un studiu comparativ între Banca Na­țională de la noi și băncile similare din străinătate. «Epoca» știe însă ceva mai mult decât atît: știe că autorul acestui studiu este «un liberal ,marcant» și că încheierile la care ajunge dînsul «vor ustura foarte mult pe condu­cătorii Băncii Naționale». Pentru un ziar conservator tre­buie să mărturisim că «Epoca» știe prea multe. Atîta numai ne e teamă că liberalul marcant să nu fie d. lanovici care, plictisit, se vede, de a face pe vice-prim ministrul conser­vator s'a decis să redevină liberal și încă marcant spre a ataca o ins­tituție așa de puțin plăcută unora din­tre sprijinitorii actualului regim în ce ne privește, așteptăm cu ne­răbdare studiul liberalului marcant spre a vedea, în sfirșit, adunate o­­dată la un loc și prezintate altfel decit prin insinuări și acuzațiuni vagi toate învinuirile pe cari unii dintre adversarii Băncii Naționale le îndreptează, cu atîta stăruință, în contra acestui­ așezămînt național. Sperăm că, împreună cu «Epoca», vom avea putința să ne convingem, din faimosul studiu comparativ, că Banca Națională, este o instituție care a organizat creditul în această țară și care, în momentele cele mai grele prin cari a trecut piața euro­peană, a fost în stare să urmeze a­­ceeași politică sigură și înțeleaptă căreia comerțul nostru îi datorește atîta și pe care opinia publică din străinătate a fost în­totdeauna cea dintîi s'o recunoască. Așteptăm dar. IMPRESII LA CRAIOVA Stagiunea Teatrului Național din Cra­iova s’a deschis de data asta în atmos­fera neobișnuită a unui adevărate și în­­nălțătoare sărbătoriri artistice. Am putea spune chiar, că pentru prima oară la noi, odată cu începutul reprezentațiilor tea­trale, s’a semănat la Craiova și primele grăunțe ale unei recolte noi, pe care mi­nistrul instrucției a prezidat-o în per­soană, iar marele public a asigurat-o de concursul condițiunilor prielnice care-i va asigura belșugul rodului. Proprietate exclusivă a actorilor și au­torilor dramatici, scena teatrului națio­nal, de data asta a dat adăpostul ei fră­țesc și poeților — apostoli ai aceluiași frumos, pe care însă, fluctuațiile vieței de toate zilele și mai ales condițiunile stupide impuse de tradiția unor vremuri vitrege, îi ține și astăzi încă departe de marele public în mijlocul căruia se simt a­­tît de streini și mai ales atît de descurajați. Inițiativa d-lui Emil Gîrleanu — d-sa însuși un scriitor de seamă — de a re­para această nedreptate ce se face în mod sistematic tocmai acelora din rîndul cărora se recrutează adesea figurile celor ce trebuesc perpetuați in marmoră sau bronz, merita toată lauda. Dragostea sinceră cu care Craiovenii au primit pe scriitorii noștri, nu în­dreptățește să credem că atît la noi, cît și pe aiurea, soarta legendelor este ace­iași. Legenda dar, cum că scriitorii tre­bue să trăească departe de pulsațiile vie­­ței cotidiane, că nu trebue să se coboare nici­odată în viitoarea prea omeneștilor revendicațiuni și că toată viața lor tre­bue să trăiască închiși în turnurile lor de fildeș și adesea ori, așa de bine în­chiși în­cît să nu-și poată permite nici măcar luxul de a coborî pentru a-și căuta hrana, legenda această primitivă și a­­proape barbară dispare. Orizonturi noi se deschid și brațe prietenești încep să se intindă din toate părțile și acestor blajine victime ale u­­nui naufragiu aranjat anume pentru a­­postolii frumosului. Să sperăm dar că gustul de la Craiova va fi repetat și în celelalte părți ale țărei și că de azi înainte scriitorii noș­tri se vor putea bucura și ei pe viitor, dacă nu de alte favoruri speciale, cel puțin de aceiași atenție firească pe care simplii muncitori cu brațele o reclamă de la patronul lor. Și cum patronul scriitorilor e marele public, fie ca marele public din toată țara să fie la înălțimea celui de la Cra­iova, Koh-y-noor. ASANATORII DE MORAVURI La ce au le convin nu răspund Pînă acum nu s’a răspuns nimic în chestia cazinului din Constanța Mai acum două-trei zile, în urma unui articol publicat în ziarul nos­tru, cu privire la construirea pala­tului comunal din orașul Constanța, d. Titus Cănănău, primarul acelui oraș. In mai puțin de 40 de ore s’a grăbit să ne răspundă printr’un articol de două coloane publicat în oficiosul guvernului <E­poca”. — Asupra acestui răspuns al d-lui Cănănău vom reveni altă­dată, cu care ocazie sperăm să-i dovedim că răspunsul său e incoherent și du­blat de rea credință. Dar în sfîrșit, d-l Cănănău a fost acuzat și a încercat să se desvino­vățească. Tot așa a procedată, pri­mar al orașului Constanța cînd l-am acuzat că în calitate de primar a recepționat o lucrare pe­­ care o exe­cutase ca antreprenor. De­ce d. Titus Cănănău nu răspunde cu aceeași grabă și in chestia ca­zi­nu­l­u­i comunal din Constanța ? Sînt luni de zile de cînd aducera d-lui primar de Constanța acuzațiu­­nele cele mai grave și precise că d-sa a dat pradă aventurierului Heitz și tovarășilor lui, averea orașului Constanța; cu toate acestea nici d-sa, nici oficiosul guvernului «Epoca» n’au găsit de cuviință să sufle un singur cuvînt în această afacere, afară de cîte­va glume stupide ale «Epocei». La gravele noastre acuza­­țiuni, d. primar de Constanța a găsit prudent să păstreze cea mai semnificativă tăcere. Nu crede d-l primar al ora­șului Constanța că persistînd în această atitudine își alterează cinstea d-sale de om și de func­ționar superior? Pentru reputația d-lui Titus Cănănău credem că cel puțin de data aceasta d-l primar al ora­șului Constanța se va decide să vorbească și să răspundă la acuzațiunile ce i le-am adus și ce i le aducem, în chestia ca­­­zinului comunal din Constanța. * • * Așa de pildă, d. primar de Con­stanța ar trebui să ne răspundă cit mai ne­întîrziat,la următoarele ches­tiuni : a) Pentru ce nu a ținut licitație publică, atunci cînd a fost vorba să dea in exploatare cazinul comu­nal din Constanța și a preferat să dea în exploatare acest cazin, pe un preț derizoriu, unui om care nu prezenta nici o garanție, nici morală, nici materială. b) Pentru care motiv a anulat primul contract încheiat între pri­mărie și d. Alfons Heitz, pentru concesionarea jocurilor la noroc de la cazinul comunal, precum și contractul pentru închirierea res­taurantului, printr’un alt singur contract mult mai dezastros pentru interesele comunei. c) Pentru ce d-l Primar al ora­șului Constanța nu a fixat încă licitațiunea pentru concesionarea de lungă durată a cazinului comu­nal din Constanța, așa după cum se prevede în aliniatul A din con­tractul încheiat între primărie și­­ Hertz. La acest aliniat se pre­vede că această licitație trebuea să se țină neapărat în cursul lunei Septembrie sau Octombrie, ori luna Septembrie a trecut iar Octombrie e pe la jumătate și licitația nici n-a fost fixată. d) Să ni se răspunză care este beneficiul net realizat de autoritatea comunală din Constanța, din darea în exploatare a cazinului comunal. Adică cu cît s’a ales Pri­măria din suma de 46.000 lei, luați de la Hertz după ce a plătit ilumi­natul și orchestra cazinului comu­nal în timpul sezonului 1911. La acesta patru chestiuni d-l pri­mar al orașului Constanța trebue să se grăbească să ne răspundă cît mai neîntîrziat. Ori­ce întîrziere,—după cum am spus de la început, — nu face de­cît să-i altereze reputația d-sale de om cinstit. Ori­cît ar fi tăcerea da aur—după cum se zice,—d­l T.tu Cănănău tre­bue să înțeleagă că în înprej­urarea de față numai folositoare nu-i poate c tăcerea. De data aceasta cel puțin, sperăm că d 1 primar de Constanța ne va răspunde la întrebărila ce i le fa­cem. _______ Rep, ZAVRACURI Încă o dovadă D. Fleva a fost numit avocat al pri­măriei în procesul cu societatea comu­nală de tramwaie. Aceasta este încă o dovadă de spiri­tul de economie și protecție a averei comunale care inspiră pe guvern în toată această afacere ! Neînțelegeri «Epoca» anunță că liberalii sunt divi­zați din cauza tramvaiului comunal. Asta e nostim ! In consiliul comunal se ivesc grave disensiuni din pricina pro­­cedeurilor d-lui Grajdiloman în contra societăței comunale de tramwaie, și to­tuși «Epoca» vede neînțelegeri tot în... partidul liberal ! Aghiuță NOU MITICE Se pare că la primăria Ca­pitalei s’a constatat în mod o­­ficial decesul unei mari perso­nalități politice conservatoare. Numai ast­fel se explică di­­zertația filosofică pe care «E­­poca » de er­ o face asupra «Dri­cului primăriei»—subiect pe ca­­re-l întîlnim pentru prima­ oara în oficiosul guvernamental . De profundist... m ■X * D. G. Mandy, faimosul avo­cat de care ne-a n ocupat acum trei luni în ziarul nostru și care-și pusese serviciile sale la dispoziția d-lui Marghiloman în mod absolut gratuit, e foarte supărat pe ministrul de interne care după ce i-a deschis coloanele ,,Epocei“ i-a închis porțile Con­tenciosului primăriei angajînd pe d. Fleva să pledeze în pro­cesul tramvaiului comunal, cu prețul de 40.000 de lei. Iată cum se face risipa banu­lui public. D. Fleva încasează 40.000 de lei, iar d. Mandy regretul de a nu fi putut pleda gratis. Și cînd ne gîndim că pentru o atît de mare diferență de preț, Primăria nu și-a asigurat de­cît concursul unui fost Mandy care astăzi servește de model unui viitor Fleva. RĂZBOIUL TURCO-ITALIAN După luptă.. După o noapte de bombardare și împușcături, marinarii italieni găsesc corpul unui turc, în apropierea posturilor lor. Manopere primejdioase Epoca relevă faptul în adevăr ciudat că, deși e cunoscut că prin­tre instrucțiunile unei puteri străine către agenții ei secreți în Romînia este și aceasta: «Utilizarea presei pentru învrăjbirea ofițerilor și de­moralizarea armatei»,—totuși există la noi un anumit ziar care consimte să se facă instrumentul acestei po­litice de ură și nimicire a puUzei supreme de apărare națională. Care e acel ziar,­­ de­sigur nu mai e nevoe să precizăm. Un singur ziar în Romînia se poate preta la asemenea manopere. Un singur ziar este capabil pentru bani, să vînză totul, să compromită totul Acestui ziar este de ajuns să i se facă nu­mele pentru ca toată lumea să știe despre cine este vorba. Prin urmare, să nu mai insistăm. Acest ziar profită de toate ocaziile, pentru ca, sub forma interesului ci-l poartă oștirei, să strecoare articole pline de insinuațiuni, menite să strice bunele raporturi­­ dintre camarazi, să semene neînțelegerea între aceia cari trebue să fie cei mai cordiali tovarăși de răspunderi grele. Este, de­sigur, mare vina acestui ziar, mai ales dacă ținem seamă de cauza anti­romînească pe care el o servește, cu sau fără voință, direct sau indirect. Desigur însă că tot atît de mare este și vina acelor militari curi din necazuri personale îndrep­tățite sau nu, alimentează campa­niile de învrăjbire a căpeteniilor noastre militare. Guvernul liberal întronase la mi­nisterul de război un regim de drep­tate care nu admitea nici o inter­venție, nici o favoare. D­l Filipescu a anunțat că va menține cu strășni­cie acest­ regim și că va pedepsi pe oricine va încerca să l nesocotească. Prin urmare, ofițerii noștri să încerce a-și impune încredere în dreptatea ce li s'a făgăduit. Ambi­țiile înfrînte să fie stăpînite. Cei ce se cred nedreptățiți, mai bine să se resemneze de­cît să facă, din ne­cazul lor personal, armă plăcută duș­manilor noștri, armă protivnică in­stituției pe care ei sunt chemați s’o apere cu însa­și viața lor chiar, la nevoe. Camaraderia, spiritul de discipli­nă, solidaritatea cari fac tăria ar­matelor în vreme de război, în timp de pace se­ nvață, se for­mează, se consolidează. Iar camaraderia și so­lidaritatea nu vor putea întări nici­odată o armată, cîtă vreme printre ofițerii acelei armate vor fi și oa­meni cari stau cu invidie la pîndă de locuri bine nemeritate și sînt gata ori­cînd să denunțe nedreptăți în­chipuite, în loc să aștepte liniștiți la postul lor răsplata cuvenită, în credința nesdruncinată că o armată ca să fie tare, trebue să fii coman­dată de cei mai capabili ofițeri. Cînd acești ofițeri, — cari, nădăj­duim, sunt foarte puțini, — se vor convinge de aceasta, atunci nici cam­paniile ziarelor cari sunt bucuroase de­ a provoca neînțelegeri în armată nu vor mai avea pe ce să se bizue. In ceea ce privește pe «Adevărul» în special, credem că guvernul are mijloace să-l constrîngă de a și calma zelul față de ministerul de război. N’are decit să-l amenințe d­l Mar­ghiloman că i va tăia subvenția. Ori, se vede, d­lur Marghiloman tot îi plac încă articolele menite să supere pe dl N. Filipescu , t D-l ministru al instrucțiunei pu­blice, a făgăduit să organizeze un concurs de arhitecți pentru proec­­tele Școalei Normate ce se va zidi la Buzău.. Negreșit că nu putea chiar mini­strul să se ocupe cu organizarea concursului, ci a delegat un inspec­tor de învățămînt și un arh­itect o­­­ficial să facă program, publicații, etc. Zis și făcut. Adică ministrul a zis și să vedeți ce s’a făcut. Iacă cum povestește d. architect Sp. Cegăneanu, peripețiile prin cari a trecut acest concurs : «înainte de a se ști în public de așa ceva (adică despre ideia de­ a se face concurs pentru această lu­crare, N. K ) oare­cari schi­țe se lucrau in cea mai mare taină. «Nu știu însă prin ce împrejurare în «Monitorul Oficial» din 28 Iulie 1911 sa aduce la cunoștința arh­i­­tecților diplomați, că se publică concurs pentru această clădire cu termen de predare la 10 Sept. și după un program alandala. «Termenul scurt dat, epoca aleasă, vara, cînd toți architecții sunt ocu­pați și programul așa de încurcat că nu se înțelegea nimic din el, pu­nea în evidența că organiza­torii,poate autorii schițe­lor anticipate, voiau să discre­diteze concursul, să descurajeze pa cei ca s’ar gîndi a face concursul iar schițele lor oculte să poate eși la iveală la moment oportun și spre folosința lor. «Față de această situație, mai mulți architecți cer amînarea concursului p­entru la 1 Decembrie ca să fie timp de studiat,—și spre nenorocul lor, petiția e data personal d-nului Zaharescu, inspector general, care s’a oferit a o prezenta și sus­ține, uzînd de influența sa, spre a obține amînarea. «Nu știm ce s’a petrecut, dar s’a aflat la 6 Septembrie că petiția n’a fost prezentată d-lui mi­nistru. «D. ministru, rău impresionat de modul cum s’a organizat și publicat concursul, a admis ca să se dea o aminaire pînă la 15 Dac. 1911. «D. Zaharescu nu era față la lua­rea acestei hotărîri, dar sosind mai in urmă a afirmat că ar fi și petiții cu cereri de menținerea termenului de 10 Septembrie, ceea ce nu era exact. D. ministru însă a menținut dis­poziția și a ordonat d lui Zaharescu să amine con­cursul. «D-sa Insă nu l’a ami­nat iar la 10 Septembrie au sosit doi concurenți cu proietele lor. «Atunci s’a petrecut ceva fenome­nal: concurenții cu planu­rile in spinare au umblat, din birou în birou, să se primească cine­va proectele. «Serviciul teh­nic refuză. «D. Zaharescu nu le primește căci zice d-sa ne fiind de­cît doi concu­­­renți trebue să refere d-lui ministru pentru ami­ntire(?!) «Dar in fine portarului fâ­­cindui-se milă, a avut generozitatea să le gâz­duiască in odaia sm de culcare». «E posibil un mosaic mai reușit de zăpăceală, și nesupunere ?» D-l Sp. Cegăneanu s’a oprit aci au povestirea, căci nu știa ce va urma. Au stat proectele de la 10 Sep­tembrie pînă azi, adică o lună la portar. Nici expoziție, nici ni­mic. Ia fine azi — dupe numeroase și presante insistențe — s’a adunat un juriu de examinare, care a fost com­pus din doi arohitecți și patru profesori, sub preșe­­denții d-lui Zaharescu. De­și arh­itecții din juriu au de­monstrat că e absolut necorect a publica un concurs și a nu da pre­miile promise, totuși spre a drege situația d lui Zaharescu, juriul ne­special—din ordin și fiind în majoritate — a votat că nu e caz a se da premiul I, ci numai o recompensă oare­care con­curenților și să se publice alt con­curs pe termen mai lung. Asta e judecată căzăcească, nu de oameni independenți și drepți cum s’ar pretinde de la profesori. Modul acesta de procedare e ab­solut imoral, căci în loc de a se recompensa cei ce au respuns la apelul Ministerului, lucrînd — fără preocupare de cîți vor lua parte la concurs—și prezentind pro­iecte perfect studiate și cu calități importante, după chiar constatarea arh­itecțiior din juriu, se dă avizat în favoarea celor ce n’au respuns la apelul Ministerului, re­fuzindu­se o dreaptă ju­decată și o recompensă bine meritată, adică a­­cordarea premiului I și direcția lucrarea, celui mai bun proiect din cele prezentate. Ei, dar ce să zicem ? Așa se asanează mora­vurile și se păstrează moralita­tea și dreptatea sub regimul de azi. Iar zăpăceala de la instrucție Concursul pentru școala normală din Buzău. — Ce spune un arhitect —Un ministru fără autoritate.—Dezorientare. M­IELE?... Ca și cum și-ar fi măturat și pus în perfectă ordine toate eca­­retele din propria sa ogradă, «E­­poca» își permite luxul să-și arunce ochii și [in grădina veci­nului. Cu alte cuvinte, în loc să a­­ranjeze afacerea d-lui Marghilo­man care, ca ministru de justiție, și-a permis pur și simplu trece­rea pe numele său a moșiei Datcoi, averea școalei Crăciu­­nescu din Mizil, oficiosul guver­namental crede că face pe șiretul cînd își dă aere de Sherlock Hol­mes, și afirmă că a descoperit in partidul liberal oare­cari ne­mulțumiri, față de inițiatorii Societăței comunale de tramvaie. Dacă «Epoca» își inchipue că astăzi se mai poate face uz în presă de asemenea baliverne sub­­intelectuale, se înșeală. Suntem siguri că dacă i-am cere nume proprii, «Epoca» ar face pe supărata și ar declara tot aut de sentențios, dar și tot atit de ridicol, ca secretul profe­sional o împiedică de a da nu­mele celor cari i-au încredințat asemenea destăinuiri senzațio­nale. Povestea e veche și în afară de coloanele «Epocei» n’o mai întîlnim de­cît în colecțiile de a­­cum 20 de ani, unde toate aceste demodate arme gazetărești mu­­cigâesc în tovărășia nivelului profesional de pe vremuri. Or «Epoca» să nu se fi ridi­cat ceva mai su­s ?..

Next