Viitorul, noiembrie 1912 (Anul 6, nr. 1703-1730)

1912-11-26 / nr. 1726

bani In țară...............an an 18 Lei...................șease luni 9 Lei In străinătate . . an an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE ediția mr. ■PRBBBaU REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI DISPACTIA : TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22/IS MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Luni] 26 Noembrie 1812 A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA S> LA AGENTA EMIL MELBERT5bani Linia corp 7 pe o coloană in pagina III ...... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ....................30 bani Incerții și reclame pagina III linia........................... 2 lei Anul al cincilea No.— 1726 Funeraliile lui GARAGIALH M-Plevna internă Absorbiți de evenimentele din­­ afară, n’am­ dat atențiunea cuve­­c­nită celora ce se petrec înăuntru, a De două luni de zile cerul Ro­­c­mîniei e întunecat și el întunecă sufletele. Nori groși și negri au revărsat asupra țărei ploi conti­nue, cari au înecat ogoare, au îm­­pedicat lucrul cîmpului și au ză­dărnicit coacerea și culegerea po­­­­rumbului. Și azi lanuri de porumb , stau neculese din pricina ploilor < și din pricina, mai gravă, că mulți proprietari, eludînd legea învieli­­lor agricole, întîrzie dijmuirea. Dacă ne gîndim că această cala­­­­m­itate apasă mai mult pe țărani­ , ne putem lesne închipui starea de­­ jate în cari se găsesc satele noastre. La orașe nu e mai bine. O criză­­ năprasnică a paralizat activitatea care promitea atît de mult. Micii negustori se văd amenințați de , jena financiară care bîntue și n’au măcar speranțe de viitor, căci ță­rănimea, principalul lor client, n’are putere de cumpărare. Ne­gustorii mari­ sunt și ei stînjeniți de lipsa de credit. Statul. Banca Națională au făcut tot ce le-a stat în ‘putință ca să aline criza, dar criza e mai mare de­cît ajutorul dat. E ceva putred în organismul economic al României. Și putreziciunea e la bază. Sun­tem o țară de consumațiune mare și de producțiune mică. Cu tot avîntul luat în anii din urmă de economia națională, ne resimțim de efectele unei sărăcii agravată de o tendință spre risipă. Majoritatea capitalului care cir­culă in țară e de proveniență stră­ină. Ajunge o criză, un conflict internațional, sau derivarea aces­tui capital spre alte regiuni, ca viața economică a Romîniei să fie lipsită de seva care o întreține. Sustragerea acestei seve are loc adesea cu o bruschetă care în­­spăimîntă. Avem dar cuvinte de a fi mîh­­niți. Mîhniți cu atît mai mult, cu cît aparența prosperităței, trecă­toare, e mai înșelătoare. Trebue negreșit să ne dăm si­lința de a pune capăt acestui rău, acestor intermitențe economice supărătoare și primejdioase. Tre­bue să ne clădim un edificiu e­­conomic solid care să ne pună la adăpost și pe vreme rea. Baza pe care e să-l clădim e sănătoasă. Avem o țară fertilă cum nu sunt multe în lume. Poporul român e, în straturile lui adinei, sobru și muncitor. Zicind aceasta nu atribuim poporului nostru o vir­tute imaginară. Recunoaștem că mulți lasă de dorit sub raportul muncei, că nu toți își dau silința de-a cheltui toată­ energia și toate aptitudinile întru agonisirea traiu­lui. Nici chiar țărănimea noastră, atît de mult cântată, nu dă toate dovezile hărniciei. Ii lipsește pilda gospodărească a proprieta­rilor, iar amintirea vremurilor de bejanie și de nesiguranță desă­­vîrșește lipsa ei de energie. Cu­ toate acestea poporul ro­mân e capabil de muncă încor­dată și dovada ne-o dau sutele și miile­­ de negustori și meșteșugari cari muncesc fără odihnă. Muncind din răsputeri­­ și dînd valoare timpului și tuturor îm­prejurărilor, dînd mai ales pilda gospodăriei și a economiei, nu vom mai ajunge în stări ca aceia în care ne găsim azi și nu vom mai duce o viață pe care o ca­racterizează alternarea unor pros­perități aparente cu crize reale. Muncind fără răgaz și econo­misind rodul muncei, vom ajunge în sfîrșit să avem acele rezerve fără de cari vom fi totdeauna la discreția bancherilor străini. Statul are în deosebi datoria de a Îndruma tut­­rurile în această di­recție. El trebuie să desăvîrșească opera de întărire a celor mulți, țăranilor Cu o clasa țărăneas­că astfel întărită, industria și co­merțul de la orașe vor avea de­­jușeul necesar, iar cultura și as­pirațiile naționale vor avea sub­stratul de existență. «Omul este ceea ce mănîncă» zis Moleschott. Acest adagiu e adevărat și pentru colectivitățile de oameni, pentru națiuni. Națiunea noastră va fi vie, pu­ternică și capabilă de sforțări, a­­ttunci cînd va avea de toate, va fi scutită de griji chinuitoare și nu va fi periodic sugrumată de crize economice. Aspirațiile etnice sînt frumoase și legitime. Preocupările de poli­tică externă sînt la locul lor. Conducătorii neamului au chiar datoria să-i arate necurmat idea­lurile naționale. Dar ca aceste idealuri să fie văzute bine, trebue ca ochii să nu fie tulburați de griji și nevoi. Să ne gîndim da­ la luare a redutelor de peste hotare. Dar să nu uităm că și in țară avem o cetate puternică de cucerit. E vorba de acea Plevnă internă, mereu arătată, dar de care ne a­­propiem cu pași prea timizi. S’o luăm, agravată In piața Teatrului Național mulțimea ascultind discursurile. Carul funebru în fața bisericei Sf. Gheorghe. ZAVRACURI Literar ? „Epoca“, vorbind despre d-nul Dela­­vrancea, îl numește „distinsul nostru literat“. Numai merite literare a ajuns să aibă d-l Delavrancea în partidul conservator, de cînd nu mai e ministru ? Ori, pe d-1 Delavrancea azi literații îl consideră om politic și oamenii politici numai lite­rat? In numele cui? Explicația unui clișeu din „Epoca“ de eri: «Oratorul». Jos războiul. Și cine nu e de părerea noastră să știe că le vom da la cap». Cine nu e le vom da ? ! Ori este unul și atunci « vei da, ori sunt mai mulți și atunci și le veți da. ...— Și cînd te gîndești că ziarul a­­cesta îl reprezintă pe Titu Maiorescu 1 TRAMVAELE IHCA 0 SERCHTA ÎNALTA CURTE DE CA­SAȚIE A RESPINS RE­CURSUL PRIMĂRIEI Mărturisim că am pierdut socoteala sentințelor prin cari Instanțele noas­tre judecătorești, de la prima pană la cea supremă, au dat cîștig de cauză societăței comunale de tramvae, in procesul cu primăria Capitalei. E destul să­ spunem că nici o instanță, dar absolut nici una, nu a dat drep­tate Primăriei. Ultima hotărîre defavo­rabilă adversarilor societăței comunale, este aceea a înaltei Curți de Casație, care a respins recursul Introdus de Primărie împotriva hotărîrei curței de apel secția a doua. S’a învederat, cu prilejul dezbateri­lor urmate în fața supremei Instanțe, cît de insolită și temerară a fost cererea de recuzare pe care avocații Primăriei au făcut-o în fața curței de apel. S’a pus în lumină gravitatea deosebită a faptului că avocații primăriei ,s’au re­tras din instanță, lucru care, după cum foarte bine a observat d-l M. Phe­­rekyde, nu s’ar fi trecut cu vederea de membrii baroului din Franța. Tot d-l Pherekyde a arătat cum toate acțile adversarilor societăței au p­­­us aceiași tendință: ponegrirea justiției. D-l procuror general, în concluziu­­nile pe cari le-a pus, a remarcat de a­­semenea că recuzarea unui judecător fiind un fapt grav, a rămas surprins cînd a văzut că primăria se plinge că acest lucru s’a discutat in ședința pu­blică. De altfel, prin concluziunile sale, d. procuror general a cerut respingerea recursului, ceea ce Înalta Curte a făcut. Rămâne dar bine stabilit,­că Primăria Capitalei a rămas definitiv condamnată să verse miza socială Societăței comu­­nale de tramvai, după ce procesul a străbătut întreaga filieră a celor trei instanțe judecătorești. Adversarii noștri au de înscris Încă o hotărîre la... pasivul lor și așa des­tul de Încărcat. [ Avocatul lui Racowski NU CEREM MOARTEA PĂCĂTOSULUI Racowski a găsit un apărător fer­vent in coloanele unei reviste anarhiste, cum este foarte explicabil de altfel. Iată cite­va perie de elogii la adresa dis­cursului lui Racowski : „In admirabila cuvîntare, una dintre cele mai frumoase și mai substanțiale din cîte au fost rostite cînd­va în țara aceasta, renegații liberali nu văd decit „o insultă adusă armatei și țării de un ignobil spion bulgar», „o sfidare adusă țării de un periculos vîntură lume care ne injuriază în propria noastră casă“. Ar reeși de aci că d-rul Racovsky nu­ a insultat armata în­­ admirabila sa cuvîntare»! Luăm act de această retractare, nu pentru a ierta pe periculosul care a insultat în realitate armata, ci de tea­ma ce o au înșiși anarhiștii de la noi, ca să nu se demasce pornirile lor nebu­nești contra țărei, armatei și Șefului ei suprem... Cu­ privește acuzațiunea nebună că noi cerem ca vocea spionului străin să fie «astupată prin asasinat», noi răs­pundem numai atît: îndemnul la asasinat nu intră în practica oamenilor cu mintea întreagă, practica criminală fiind un apanagiu trist al anarhiștilor internaționali... Noi nu cerem de la d-rul Racovsky, de cu­ atît. Să fie sănătos și să pro­page idei anti-romînești, cu­ o pofti, dar nu la noi in casă, ci acolo unde i­ e inima și sufletul, in Bulgaria Sai Credem că suntem înțeleși. i ECOURI edicul legist din Bilbao, anume Goiri, însărcinat de-a face autop­sia cadavrelor copiilor morți în­­tr’o panică dintr’un cinema, a murit din cauza semoției ce i-a pro­­dus-o această penibilă însărcinare.­e știe că Balzac era plin de da­torii. Vâzînd un tablou în care pe o pajiște imensă se zărea o casă luminată la interior, excla­­mă : «Ah, ce fac oamenii de acolo dinăuntru ? Au bucurii, speranțe, cine știe ? Poate au și polițe cu spa­­lența apropiată!». E un cuvînt ce va rămâne caracteristic.­­ L­a cimitirul Primerose, din Germis­­ton (Africa de Sud) se înmor­­mînta un om, cînd"* un trăznet puternic orbi asistența, și 17 per­soane fură aruncate la pămînt, și una din ele fu oj^orîtă.­a un efect al raporturilor cultu­rale din ce în ce mai st­­inse între Franța și Statele­ unite, relevăm luminoasa carte a 1.4 Gustave Lanson, intitulată Trois nois d'en­seionement aux états-unis.­iarul Samuprava din Belgrad pu­blică un articol in care se ex­primă ideia că Serbia ar fi mul­țumită cu hotăririle tribunalului din Haga.­na din țările cele mai bune pro­ducătoare de unt, este Rusia (îm­preună cu Siberia) care exportă unt de mai mult de 60 de mii de tone, consumatorii cei mai princi­pali fiind Germania și Anglia. I HOTE­L SFIDARE! Astăzi scriitorii noștri vor fi chemați a alege un comitet și un președinte, care să represinte societatea lor, recunoscută ca ființă legală. Printre cei ce doresc a figura ca representanți ai intereselor profesionale și morale ale scriitorilor noștri este și d. Davila, actualul direc­tor al Teatrelor, autorul unei singure piese, care n'a fost precedată nici urma­tă de alta. Nu voim să prejudecăm hotărîrea pe care intectualii noștri o vor da, căci fi­ind direct interesați vor ști să-și aleagă ca representanți ai intereselor lor pe a­­ceia ce îi cred mai vrednici. Dar ca cronicari, cari asistăm de ani de zile la mișcarea noastră literară și ca unii ce cunoaștem activitatea pluri­formă a d-lui Al. Davila, socotim că cei chemați a face alegerea își vor reaminti, ca și noi curiculum vital al d-lui Davila. Ne aducem aminte cu­ toții de acel cinism cu care nu numai a permis, dar a și susținut drepturile sacrosancte ale literaturii străine pe prima noastră scenă; ne aducem aminte de protestul unanim pe care scriitorii noștri, jicniți atunci, l-au adresat ministrului instruc­­țiunei publice, și de demisiunea forțată ce a urmat de sub ministerul d-lui Ka­rel.Cu o consecvență ce ar merita laude dacă nu ar fi în efectele ei nenorocite, d-l Al. Davila continuă a considera li­teratura originală romînească drept­­ nenorocire pentru teatru, și nu face un secret pentru nimeni, din grija ce-o va pune totdeauna pentru a asigura căde­rea pieselor romînești. Acesta e, deci, omul atașat de artă și de literatură, prin bugetul statului hrănind sentimente protivnice literaturii romînești, jicnind acuma de curînd pe scriitorii Oreste și Hîrjeu, din care cel d’intîi este membru al societăței scriito­rilor, d. Al. Davila are curajul a­ se pre­zenta ca­ un candidat posibil la­ un joc de membru sau poate chiar și de pre­ședinte al unei Societăți pentru­ care el n’a făcut decît să­ o împedice de-a ași ajunge idealul ei ! Scriitorii noștri vor ști insă să învețe pe cei ce-i ofensează, că fără a­ fi răz­bunători, știu a prețui demnitatea lor profesională, nu odată jignită prin atît de violentul director din capul Teatrului Național... Petronius .• Retragerea d-liU MissIr D-L MISSIR A GĂSIT UN PRETEXT PENTRU CA SA REFUZE A MAI PLEDA IN PROCESUL TRAMVAELOR D-l Petre Missir, unul din avocații Primăriei în procesul tramvaelor, a ce­rut d-­ui dr. Istrati, președintele comi­siei interimare, să-l dispenseze de onoa­rea de a mai apăra interesele Primăriei în acest proces. Din scrisoarea pe care nefericitul can­didat guvernamental de la Bacău o a­­dresează d-lui dr. Istrati,—deși e scrisă într’un stil c’am încîlcit confuz, — pare reeși că d-l Missir i­a această hotărîre pentru că i se pare cum că comisiunea interimară, nu ar apăra cu destulă vi­goare interesele comunei în acest pro­ces, în care de alt­fel și înalta Curte de Casație și-a spus ieri cuvîntul, și în care n’a mai rămas deschisă de­cît ca­lea cu desăvîrșire excepțională a revi­zuirei. Comisiunea interimară a răspuns cu drept cuvînt d-lui Missir că în procesul tramvaelor n’a făcut pînă acuma de­cît să aducă la îndeplinire hotărîrile fostu­lui consiliu comunal, adică de a susține recursul și de a introduce cererea de revizuire. Prin urmare suspectarea comisiei in­terimare că nu ar apăra cu destulă vi­goare interesele comunei e cu desăvîr­șire neîntemeiată, și d. Missir ar fi pu­tut desigur să găsească un pretext mai plausibil ca să se retragă dintr’un pro­ces care nu-l mai atrage de loc... In adevăr, fapt este că d. Missir, pe lângă că e adine nemulțumit de căderea sa în alegeri, mai are și impresiunea că pledoariile d-sale sunt de prisos, că în­treaga sforțare intelectuală pe care fa­ce, nu poate schimba soarta proce­­sului, hotărîtă definitiv. Ori­cum însă, actul d-lui Missir este nu mai puțin un blam la adresa cole­gilor săi, domnii Salomon Rozenthal și Fleva, căci, ei, n’au avut scrupule de soțul celor invocate de nefericitul can­didat guvernamental de la Bacău... BULETIN ZILNIC Situația internațională - FAPTE ȘI COMENTARII - Cerul balcanic e tot întunecat. Singura deosebire ivită de la­ încheiarea armistițiului, e că nu mai suflă vijelia canonadelor cari culcă la pămînt mii de vieți și nu mai curge ploaia de gloanțe cari ciuruesc trupuri tinere. Soarele Păcei cearcă să răzbată norii, dar vinturi năpraznice ce mai bat din multe părți, aduc și îngrămădesc noui nori. Totuși, ca cunoscuta fabulă, soa­rele va birui vîntul ghețos. Ome­nirea are nevoie... și de pace. Ea nu poate trăi zguduită necurmat de frigurile războiului. Cuvintele ce răsună la Sofia sunt un fel de trîmbiță vestitoare a Pa­cei. Cel mai autorizat ziar al gu­vernului bulgar spune că a venit momentul ca dușmanii de ieri să trăiască în bună vecinătate și să-și aducă aminte mai cu seamă de interesele comune. Turcia va răspunde de­sigur a­cestui apel, deși ea se pregătește să tragă neîntîrziat consecințele zilei de o zi. O depeșă din Paris anunță că Turcia negociază contractarea u­nui împrumut de 500 milioane, care va fi consacrat în întregime cons­truirei de vase de războiu, în șan­tierele franceze și italiene. Turcia are în adevăr, în primul rînd, nevoie de o flotă militară. Armată de uscat are destulă, dar grosul ei se află în Asia mică și fără protecția unei flote puter­nice, ea nu va putea transporta această armată în Europa. De aceia Turcia vrea să-și pre­gătească flota necesară, care la nevoie va putea coopera cu suc­ces atunci cînd va fi vorba de a­­părarea Constantinopolului. De altminteri eventualitatea unui viitor războiu turcesc în Europa pare exclusă. Nici unul din Statele balcanice nu poate rîvni să ocupe Constantinopolul, iar Puterile Mari pînă și Rusia—sunt convinse că singura soluție a deținerei Dar­­danelelor, e ca ele să rămînă Tur­ciei. Nu mai puțin imperiul ot­oman are o trebuință de o flotă mili­tară, cu care să întîmpine orice e­ventualitate și cu care să și poată apăra și coastele asiatice. Construcția acestei flote, care va începe chiar a doua zi după încheierea păcei, va fi primul e­fect al războiului balcanic, din care Turcia vrea să tragă toate invățămintele. DISCURSUL LUI POINCARE Discursul pe care l-a rostit Poin­care în sinul comisiunei afacerilor streine este de­sigur cel mai ponderat comentar al situației internationale Primul ministru francez s'a ferit atingă vre­una din chestiunile iritante care preocupă Europa. Discursul lui face impresia unui om care pășește în vîrful picioarelor într'o sală spital plină de bolnavi. In adevar Europa e azi un spital iar situația internațională o adevărată cangrenă. A 'o poți atinge fără auzi gemete. Poincaré s'a găsit in situația de trebui să răspundă discursului cancela­rului german care vorbise în ajun de da­toria Germaniei de a'și seconda aliații Dacă răspunde că și Franța are aceiași datorie, afirma de­sigur un ce fires dar asemenea răspuns ar fi fost in­terpretat ca o amenințare de război. Franța are însă nevoe de pace și vrea pacea. De aceia Poincaré a declarat cu multă ponderațiune, că în cursul evenimentelor ce se vor desfășura, a­­lianțele și amb­ițiile Franței își vor dovedi întreaga lor validitate. E clar, e logic, e firesc, dar e prea puțin ca să se tragă de aci vre­o închiere a­­larmantă. » De altminteri politica franceză se află într'un studiu care impunea lui Poincaré asemenea declarație circum­spectă. Franța urmărește menținerea cu ori­ce preț a păcii și în această tendință a ei s'a întîlnit cu Germa­nia și cu Anglia. Ce să facă cu Rusia unde există un puternic partid al războiului? Ce desfacerea alianței cu Rusia nu poate fi vorba, datoria de a seconda pe Ruși în cazul unei conflagrațiuni e evidentă. Ce cale îi rămîne Franței ? Să preconizeze pacea, să lupte pentru menținerea păcei și să insiste ca nici una din Marile Puteri să nu fie le­gată în interesele ei. De aceia Franța s'a dedat de la începutul războiului la o adevărată operă de echilibris­tică. A voit să salveze pacea, a lup­tat pentru localizarea­­ războiului, a luat inițiativa contactului neîntrerupt între puteri, se arată gata să mode­reze cercurile Serbiei, să calmeze ne­liniștile Austriei, să astîmpere pe Ruși și sâ ajute pe Turci să-și consolideze imperiul. Franța e azi infirmiera care pan­sează răni, dă calmante, procură to­rice si de ar putea, ar da un nar­cotic general Europei. Declarația lui Poincaré că eveni­mentele din urmă n'au luat încă o fizionomie definitivă e ca o speranță dată Marilor Puteri că boala lor are leac. CHESTIUNEA INSULELOR EGEE Incă una din chestiunile tari s’au complicat in timpul din urmă. Se știe că în cursul răsboiului din Tri­­politania, Italia a ocupat cîte­va din ceste insule. In cursul războiului Balcanic Gre­na a ocupat alte insule. Acuma e vorba­ care va fi soarta acestor insule . La conferința de pace din Lau­sanne, Italia și Turcia au căzut de cord ca Italia să păstreze insulele ocupate în tot timpul cît va dura războiul balcanic, pentru ca Grecia să nu le ocupe. Iată însă că pacea balcanică se apropie: Ce vor deveni insulele Egee ? Grecia nu le poate reclama? Fi­ vor ele redate Turciei? Aceasta nu se poate preciza. Popu­lația acestor insule e de naționali­tate grecească. Ea cere de mulți ani cu stăruință să fie emancipată de jugul turcesc. Profita­ va Europa de momentul ac­tual spre a realiza acest deziderat ? Insulele Egee au o valoare strate­gică foarte mare. Ele se află în apro­piere de Constantin­o­pol și de coasta Asiei mici. Puterile europene au dar un mare interes ca acolo să nu se stabilească definitiv nici una dintre in­sele. Italia nu va putea dar rămîne stă­­pînă pe insulele pe care le ocupă. Dar nici Grecia n­u va putea deține pe ’le ei, căci Grecia ar putea atunci face «servicii» unei Mari Puteri oare­care. De aceia Sir Grey a propus, ca la conferința ambasadorilor din Londra, să se discute chestiunea insulelor Egee. Ideia care se ventilează și care va fi probabil primită, e ca insulele Egee să formeze un stat separat : «Națiunea Egee», sub controlul Ma­rilor Puteri. DIFERENDUL AUSTRO-SÂRB ȘI ALIANȚA BALC­ANICA Corespondentul din Sofia al ziaru­lui „Kölnische Zeitung“ telegrafiază cu privire la situația actuală, că Bul­garia dorește o înțelegere pacinică între Serbia și Austro-Ungaria și că stăruește în acest sens. Alianța balcanică nu poate fi ț­nută fără motive serioase, în eventuale complicații războinice din cauza unuia singur din membrii săi. Bulgaria s-ar împotrivi participărei ei la aseme­nea aventuri. Cu un vădit sentiment de neplă­cere se amintește posibilitatea unei modificări europene a pă­ii balcanice. Concesiunile largi la care s'a declarat gara Turcia, provocară bănuiala că speră într'o schimbare în favoarea ei. Unele interese europene ar fi fost pare-se, luate în considerație. Alianța balcanică însă va rămîne sub arme față cu primejdia unor com­plicații generale și nu va îngădui să i se smulgă victoriile de pînă acum de­cît doar prin succese războinice. sa IN CORPUL ZIARULUI In ajunul unul război pvecobulgar DIN CARNETUL UNEI FEMEI Un poet francez: Achlle Millien SE ANCHILOZEAZĂ SPIRITUL ÎN PROV­ICIE ? — NU. de Claudia Millian Ea ași susține că în centrele mari, în faimoasele Capitalei ale țărilor, spiritul vegetează mult mai mult de­cît în col­țurile retrase, în provinciile liniștite și intime, unde viața e mai puțin sbuciu­­mată, mai puțin intensă, mai puțin ra­finată, ași susține chiar că prea mare intensitate de viață, distruge, omoară. Ceea ce pare viață nu e de­cît o a­­gitație, o mișcare continuă, nervoasă, exterioară, o mișcare de forme, de culori, de lumini, dar numai atîta. Viața normală este aceia intimă, li­niștită, reculeasă. Un om de spirit, definește viața poe­ților, din centrele mari, ca fiind atinsă de friguri cerebrale cronice. Și eu, umila cercetătoare de suflete, am aceeași părere. Fără dueluri de idei, fără să provoc probleme, am convingerea, că oamenii de litere prozatori sau poeți, au talent nu fiind­că stau în capitală, nu fiind­că asistă la reprezentanții de piese prost jucate, la varieteuri obscene sau fiind­că văd expozițiuni de pictură proastă ci pentru că în ei au dispozițiuni firești. Mi se va riposta. Dar mediul ? Mediul tinde sa-1 găsească, dacă nu acolo un­de palpită viața și se înfiripă năzuin­țele ? Dar mediul e natura, nu, super­ficialitatea oficială a convențiunilor stu­pide, și parodia tristă a artei profanate, și falsificarea vieței și minciuna și ipo­crizia. Mediul e natura, e viața însăși sim­plă și monotonă cu vibrări de aer liber, cu cîmpii imense, cu grădini înflorite, cu ogoare coapte. Talentele rămîn talente — e drept — dar cite din ele, nu stau pe loc, ne pu­țind scăpa din sgarda mediocrității, din influența banală a conflictelor orășe­nești, din ștreangul obsesiunilor morbide. Orașele mari, cu viața lor în galop cu tot convoiul de mizerii simulate și poleite, omoară avântul sincer, omoară vremea. In orașele mari, trebuie să trăiești două vieți, ca să poți zice că ai trăit cîți­va ani, dacă ftizia sau nevropatia nu și-au îndeplinit, mai curînd, datoria lor precoce... Orașele mari să le vizitezi rar, ca să nu te piardă: ele sunt ca hașișul sau opiul, oare dacă îl iei mereu, te intoxică și mori numai pentru vise, pentru vise frumoase!... O carte veche cu scoarțe îngălbenite. O iau dintre vrafurile unor cărți uitate, o deschid și citesc : Chez nous : Achite Millien. E în editura Lemerre-Paris și poartă pe ea e dedicație: A mon frère Jean, souvenir sans oubli. Aparține ta­tălui meu. Sub această dedicație e scris Beaumont-la-Ferrière. Surprinsă, curioasă, fericită citesc prima poezie: «Dans les prés aux gazons gonfles de riche séve, Dans la gâtine oii croit le génét prés du houx, Partout avec amour j’ai promené mon réve Chez nous I Chez nous, des vieilles moeurs on con­serve le culte, On croit encore â Dieu que l’on prie « genoux, On aime la Patrie, et gare â qui l’in­sulte Chez nous I ...Plus d’un, g’en sais plus d’un que tente la fournaise De la viile, et qui part, le coeur plein d’espoirs fous... Moi ceperdant je reste en terre niver­naise Chez nous I Achile Millien, grec după tată, a trăit în Beaumont la Ferriere, lângă Nevers. După o muncă literară de patru­zeci de ani, ocupă un loc onorabil printre fol­­kloriștii pasionați; poezia lui e senină și sănătoasă și foarte des populară. A transcris în franțuzește cîntecele populare ale Greciei, ale Serbiei, ale Mun­­tegrelui, cîntecele poporului rusesc, ba­ladele Cehilor și ale Bulgarilor. Deși născut în Franța, totuși Grecia și în­treaga peninsulă Balcani­­ă îl pasionează, pentru amintirea străbunicilor săi cari au vorbit limba lui Sofocle și Euripide. Cu o grijă minuțioasă a cules poveș­tile, legendele, cîntecele, obiceiurile, tradițiile și superstițiile din ținuturile riverneze—locul său natal, formînd mai multe volume, de o mare valoare isto­rică. Achile Millien a fost provincian, vedea Parisul rar și cu toate astea e un poet mare. Philippe Godet scrie despre el, într’o mare revistă literară pariziană, D-nis Millien, n'are nimic de invidiat versificatorilor celor mai experți nici scriitorilor celor mai meșteșugari. Stilul său este curat, fără asperități, colorat fără de efecte căutate; rimează cu o ușurință și o bogăție rară ; are va­rietatea și mlădierea ritmului, într’un cuvînt acest poet așa de sincer este și un mare artist... Iată, ceea ce ar fi perdut dacă ar fi stat la Paris, și nu văd ceea ce ar fi cîștigat... termină Godet. Poetului îi plăcea viața retrasă, după cum scrie, cu o notă de ironie. Nivernais, leagănul meu iubit, nu te-am părăsit. Cîți n’au plecat bucuroși, eu am rămas Legat de glia ta, dar nu printr’un capriciu, Căci deși mă chema seducător orașul Cu strigăt de speranțe și de ambițiuni, Fiu devotat, fidel tradițiunii tale, Ți-am sacrificat tot ce-am avut mai bun, Și ți-am dat viața întreagă cu ce-avea mai frumos. M’ai văzut începind, muncind fără ciștig, Cu risicul—injuria mu ’i mică — Să­ auzi cum mi se zice , om din provincie. Din colțul acesta al țării închis de orizont Aji fi dorit să smulg caracterul suprem, Și ’n opere să pun sigiliul țărei mele Să-i smulg originala și minunata față Și sensul rasei mele, și să le pun în vers. Să-mi pui in­vers accentul cîmpiilor Lumina apelor, suflarea parfumelor Ce plutesc libere, Nivernais, sub ce­rul tău. Unde veșnic trăește sufletul străbuni­lor mei:

Next