Viitorul, septembrie 1915 (Anul 8, nr. 2714-2743)

1915-09-26 / nr. 2739

Inul al optelea No. 2739 s BANI AB GM AMIE­NTS in­terS................... un an 18 Lei...................... 6ease luni .5 Lei in strainState___un an 36 Lei..........................Gease luni IS Lai Abonamentele încep la 1 si 15 ale fie­cărei luni .ori ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina nr...........60 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV............ 30 bani REDACȚIA OTTTADA ACADEMIEI No 19 ttnfv«iT'ii^ nrîn Tica''îmr* TELEFON 13/47 și 57/20 11 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI 17 lntri.re și prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 Sîmbătă 26 Septemvrie 1918) ■a» im Inserții şi reclame pagina III linia.................................2 Lei 5 BANI S... -JkU'SSUN­^OSS^-ili SITUAȚIA Pe frontul occidental, si anume In Chimpagne, au avut Icc EGui lupte vUrents. Una dinaceats lupte a adusln manile Francezilor satul Tahure, iar o alta i-a apropiat de ferma Naxarin. In celelalte sectoare ale frontului, și mai cu seamă in Artois și In Argonnes, operaţiunile s'au mărginit la dueluri de artilerie. Comanicatul german relevă violenţa ofensivă a Francezi­lor, arătând că numai la unele puncte infanteria lor a putut da ataşul — după acţiunea pregătitoare a artileriei — şi specificând că chiar acolo unde au desfăşurat o acţiune de infanterie. Francezii n’au reportat succese; comunicatul german indică sectoarele de lângă Beauséjour şi Souain. Pe­ fronte­ oriental, acţiunea a fost extrem de vie la regiunea lacurilor Drysvaty, Krivo, şi Visiniev, unde Roşii au raz­at­­ repurtând chiar succese pe cari Germanii Insă anunţă a le fi zădărnicit prin focul lor. Din Atena se anunţă ştirea senzaţională a demisiunei guvernatei Venizeios, dupa ca acesta obţinuse, cu cite­va ore înainte, dar Parlament, aprobarea politicei sale de conlucrare in împătrita înţelegere. D. Zaimis a accep­tat m­itatea de a forma noul minister. NOUA­ SITUAŢIE IN BALCANI — RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE INTRE QUADiitiPi-A ÎNŢELEGERE Şl BULGARIA. — DE­MISIA D LUI VENIZELOS — Sfîrşeam ultima noastră expune­re asupra situaţiei în Balcani cu afirmarea că răspunsul Bulgariei la nota-ultim­at a Rusiei va limpe­zi această situţiune. Răspunsul guvernului din So­fia a fost de natură să nu mai lase nici o umbră de îndoială asupra politicei bulgare şi asupra acţiu­neî pe care guvernul Radosla­­voff înţelege să o urmeze. La nota Rusiei, care cerea ca gu­vernul bulgar ,,să rupă în mod fă­ţiş cu duşmanii cauzei slave‘­ şi să îndepărteze imediat pe ofiţerii ger-* mani din Sofia, — guvernul Bu­l­­gar a răspuns printr’o contra-afir­­mare, tăgăduind că în Capitala Bulgarien s’ar afla vre­un alt ofi­ţer german de cît ataşatul militar a­l Germanien. Odată faptul în sine contestat în mod categoric de oficialitatea bulgară, urmarea venea de la si­ne : guvernul bulgar a declarat că nu poate lua măsuri cu privire la o stare de lucruri ce nu există. După ce a înlăturat ast­fel prin­cipalele cereri cuprinse în nota Rusiei, — însuşită apoi şi de Fran­ţa, şi Anglia — răspunsul guvernu­lui bulgar cuprinde în partea a doua, o apreciere în care s’a în­registrat clar atitudinea pe care Bulgaria o va lua. Demersul făcut de puterile îm­pătritei înţelegeri şi debarcarea de trupe la Salonic, zice nota-răspuns a Bulgariei — constituesc o încu­rajare dată Serbiei şi deci guver­nul îşi declină ori­ce răspundere a consecinţelor ce pot avea aceste fapte. Negreşit, faţă de redactarea acestor note, era cu neputinţă ca tratativele diplomatice să mai continue. Scurtă vreme după remi­terea răspunsului Bulgariei, eveni­mentul prevăzut s-a produs: re­prezentanţii diplomatici ai Împă­tritei înţelegeri şi-au cerut paşa­­­­poartele şi au părăsit Sofia. E evident că relaţiile diplomati­ce dintre Bulgaria şi împătrita în­ţelegere fiind definitiv rupte, sin­gură acţiunea militară rămâne să deslege chestiunile în litigiu. Cină, cum şi unde se va produce această acţiune militară, evenimen­tele ne-o vor arăta. Un lucru e si­gur : Situaţiunea Bulgaria e pe deplin limpezită, ea a luat poziţie alături de Puterile Centrale. Al doilea eveniment important ■in Balcani este demisiunea d-luî Venizelos, primul ministru al Gre­ciei E evident că atitudinea d-lui Ve­nizelos şi a guvernului pe care-l conducea, faţă de forţarea neutra­­lităţei elene de către Quadrupla înţelegere prin debarcările de tru­pe da la Salonic, şi protestarea pur platonică a guvernului grec, n’au găsit aprobarea Regelui Gre­ciei, — și un nou dezacord s’a pro­dus, pe această chestiune, între co­roană și guvern. Fină acuma lipsesc știri ofici­ale mal precise asupra împreju­rărilor în cari s’a produs demisiu­­n­ea d-luî Venizelos­. Se afirmă că, după un expozeu pe care primul ministru grec la făcut în Carrier 1,— care a adoptat o moţiune de încre­dere în guvern, d. Venizelos con­statînd că nu are aprobarea Coroi­siei, a demisionat. Dar pînă în acest moment nu se ştie dacă dezacordul dintre d. Venizelos şi Suveranul său, în­seamnă, o schimbare a axei poli­ticei greceşti de pînă acum, sau dacă acest dezacord priveşte nu­mai declaraţiile prea făţişe pe cari d. Venizelos le-a făcut Came­rei. In consecinţă nu se poate şti aicî dacă noul guvern — Zaimis sau altul — care va succede cabi­netului Venizelos, va urma neapă­rat o politică contrară celeia a ca­binetului demisionat. Situaţia în Balcani s'a lămurit întru cîtva, numai din spre partea Bulgariei, nu însă şi din spre par­tea Greciei. Aşa fiind, evenimen­tele din Balcani trebue aşteptate în desfăşurarea lor. Ele nu pot fi prejudecate cu ajutorul hipoteze­­lor sau sentimentelor, ci trebue judecate cu acea chibzuială liniş­tită, care, singură, îngădue hotă­­rîrile luminate, şi pe care nici un fel de agitaţiune n'ar trebui s’o turbure -0000- POETUL şi proprietarul — INTR’UN VAGON DE DRUM DE FIER — E obositor şi plicticos drumul in tren. Pleoapele ostenesc fără ca somnul i să pună stăpînire pe suflet, şi privirea pe fereastra vagonului,­­ cu toată variaţia aspectului visibil,­­ este atît de obsedantă, prin stîlpii de telegraf, ce ne taie ochii, în­cît distracţia este imposibilă. S Din fericire un dialog auzit, la care luau parte doi vecini de călă­torie mă scoase din deprimarea u­­nui drum fără scop prea ademeni­­t­­or. I Un proprietar de pămînt, moşier ■ din aceia cari nu svîrlă pe o masă verde, aurul griului răsărit pe glia românească, era indignat. El spu­nea : — Doamne, Doamne, în ce vre­muri triste am ajuns ! De mic co­pil am crescut între ţărani; am ju­cat arşice cu el, am colindat dru­muri şi văi; am trăit ca om matur în mijlocul lor, şi mie mi s’au adre­sat ca unul frate, ca unui părinte, ca unul patron ori de cite ori au avut vre-o nevoe. Şi atunci cînd îm­­iprejurările au îngăduit să intru în parlamentul ţăreî, nu odată am luat apărarea ţărănime!, şi ca pro­prietar de pămînt am pus umărul la alcătuirea atîtor legi agrare de pe urma cărora ţărănimea de azi, este de sigur în stare cu mult mai bună de­cît ceia de ieri! Am făcut, ca român tot ceea ce am putut, pen­tru ca să fiu folositor tăreî. Și am socotit că azi, pot și eu să-mî spun părerea în­ mod cinstit, cînd viito­rul tăreî mele este în joc, că răz­­boiul pentru războiu, că moartea pentru moarte, fără ca mai dinain­te să-mî iau toate precauţiile şi fără ca preţul vieţeî să-mî fie plătit ori cel puţin fixat, ar fi pentru noi tot î­n nenorocire... Am susţinut acestea cu seninătatea sufletească a celui ce n’are nimic ^egoist de urmărit, care n’a făcut nici odată, sub musca românismului-victimă,­­afaceri ren­tabile, şi care, în aceste momente grele, nici n’am crezut oportun, ca un naiv ce sunt, că pot fi un bun samsar patriot, de grîne ! Totuşi un poet. — Doamne ce olimpian! şi se­nini, şi eterni îi credeam eu pe a­­ceşti profet!­­al viitorului! — mă acuză că sunt neutru pentru ca să pot digera mai bine ! Şi mă acuză încă de a fi rostit cuvinte rele la a­dresa ardelenilor, eu care totdea­na am făcut ceea ce am putut pen­­ia a-î ajuta?! Şi oare puţine foloa­­■o frăţeştî au avut ardelenii ce se plîng de vitregia noastră ?“ Şi pro­prietarul oftă adine, oftă ca un om jicnit de blamul venit de unde nu se_ aştepta şi contra unor închipuite crime. Monologul se sfîrşî, fără ca între­­vorbitorul să poată lua cuvîntul. E­­ram la București. Și pe peron se auzeau strigătele colportorilor de­­ ziare : ,,Jos neutralii“ ! Noi vrem ! războiu ! Petronius. I -------------------0000------------------­ ARTILERIA FRANCEZA încercarea tirului unui tun fabricat în marile uzine Schneider­­fe la Creusot. O „FOBIE” PEDAGOGICA Istoria politică în şcoli Frica de actualitate şi de present.­­ Cum judecă străi­nii pe oamenii lor mari Ziarul Der Tag din Berlin pu­blică: *A doua zi după pronunţarea marelui discurs al lui Berliinsuin- Hollweg, afirmînd că Angliei îi re­vine greşala în aces­t război, direc­torul unui liceu din Berlin dădu ordin profesorului de istorie ca dis­cursul să servească drept subiect lecţiei viitoare de istorie în fiecare clasă a liceului. Pentru clasele superioare trebuia ca fie­care paragraf să fie discu­tat; pentru clasele medii, trebuia făcut un resumat discutînd­ pasa­­giile cele mai importante şi în fina pentru cursurile inferioare, un re­sumat fără nici o citaţiune din dis­curs“. Lectura discursului lui Beth­­man-Hollweg, ar fi servit astfel în şcolile germane tot aşa cum serveş­te afişarea în comine, a discursuri­lor mari rostite în Franţa. Dar fie afişarea, fie studierea pe­ îndelete a unui discurs în şcoale­­ sub controlul unui pedagog, ceaa ce es­te demn de remarcat e faptul că în ţările mari actualitatea nu este învăluită în patimă, ci are în ea ceva din seninul istoriei. Un dis­curs mare, este o bucată de artă, dar şi un gest istoric prin care o persoană dă viaţă unor serii de ho­tărîri molcome şi adormite în conş­tiinţa mulţime­; un discurs mare nu este reflectul unui spirit sectar de partid, ci un imn artistic prin care patria se glorifică, fără mir­tul templului, dar cu seninătatea orî-cărei arhitecturi nobile de gîn­­durî. Iar dispoziţiunea luată dă un di­rector de liceu din Berlin, ca un discurs parlamentar recent să trea­că în rîndul Comentariilor lui Cae­sar, ori unei oraţiuni c­eeroniane, dovedeşte cît spirit pedagogic a avut acest profesor german. Şi exemplul său ar trebui să nu rămînă o curiositate de muzeu pe­dagogic, căci actualitatea merită să fie studiată ,sine ira et studio, cu acelaşi spirit de nepărtinire şi de obiectivitate cu care se cercetează un fapt de mult trecut. Şi în­­ac­tualitate se pot găsi frumoase e­­xemple cari să instruiască şi să poleiască sufletele. La noi pare se că a domnit o frică de-a cerceta presentuL Am lă­sat ca întrunirile de la Dacia, sau de la Eforie, să facă ele educaţia civică a tinerimei; am lăsat unora dintre ziare ca să facă ele şcoala... desfrîuluî. Şi cei­ ce cunosc viaţa intimă a şcolilor noastre, ştiu că elevii sunt mai bine iniţiaţi în ce priveşte suc­cesiunea la tron a Faraonilor egip­teni, în răsiboaele din occidentul îndepărtat, ori în rivalităţile la tron şi în gradele de rudenie între monarhiile franceze ori spaniole, din nu ştim care secol de adult ui­tat, de cît cunosc, ei în mod precis, colorat şi viu, istoria domniei lui Cuza, ori şi a mai recente! domnii a Regelui Carol. S’au auzit la di­verse examene şcolare răspunsuri enorm de greşite, asupra istoriei în care elevii trăesc şi s’a constatat ca mulţi elevi nu ştiu anul Unire! principatelor,­­anul suire! pe tron a Regelui Carol, ori al Imcoronărei. S’a făcut de multe orî dovada că dacă elevii din liceu ştiu care erau relaţiunile dintre suzeran şi vasal în organisarea medievală, nîcî li­nul sau foarte puţini cunosc ceva din raporturile actuale juridice dintre proprietar şi sătean, sau mo­­­dul de evoluţie al proprietatei ro­mâneşti tinzînd la forma prezentă. Dar actualitatea poate fi şi alt-Afirmînd acestea ne gândim în a­­celaşi timp la chipul cum şcolile noastre, au considerat actualitatea, şi la chipul cum profesorii, alcă­tuitorii de programe, şi autorii de manuale, au considerat­­aspectele vieţei în care un copil trăeşte. Actualitatea a părut identică cu politica, şi politica s’a confundat de multe ori cu apucăturile rele, cu insu­ineterţe de arivism, şi cu e­­gocentrisanul exagerat, căci după cum în geografie se începe de la studierea cătunului în care copilul trăeşte, şi de la ţara în care un elev locueşte, pentru a ajunge la studierea Oceaniei ori Am orice­­, tot astfel şi în istorie calea cea mai bună de studiere a lumeî, este acela care pleacă de la present, de la evenimentele actuale şi de la oamenii ce pot fi real­mente văzut­­ori auziţi, ceva de­cît un conflict de personali­tăţi; şi personalitatea nu e tot una şi totdeauna un isvor de porniri rele. Lăudînd pe un om, studiîn­­du-i viaţa, prin chiar aceasta sufle­tul prinde ceva din eternitatea în­chegată într'un moment psihic şi înţelege o latură a vieţeî unu! . neam. - * - ; I Nouă, nsă, ne-a fost frică de-a­­vorbi în şcoale, în licee şi în uni­versităţi de politica zile!, fără re­sentimentele mişcătoare şi am cre­zut că, faptele recente orî cît de­­ importante ar fi nu merită a face subiectul unei cercetări în şcoale. Aceasta este o erezie pedagogică.­­ Şi atunci un program pedagogic ni se schiţează în minte. Am face antologii politice, în ca­re s’ar reproduce fragmente din dis­cursurile oamenilor noştri mari eli­minând tot ceea ce a fost sau este personalitate politică, am întocmit manuale de istorie în care faptele naţionale să se grupeze ca ramuri­le unui arbore, la o rădăcină unică, la prezentul în care elevii trăesc; şi eliminînd din studierea prezentu­­­­lui tot ceea ce este trecător, perso­nal, tot ceea ce este inspirat de am­biţiuni mărunte, am putea face din zilele în care trăim, pagini de înăl­ţare sufletească Erga ke­­mera pot fi nu numai faptele zeilor dar şi faptele şi vorbele oamenilor ce ne sunt contemporani. Actualitatea nu e tot­deauna un isvor de rele. IN FIE­CARE ZI DIN TARA PĂCII Pe cînd în Europa e o întrecere­­ furtunoasă pentru a găsi cele mai „admirabile“ mijloace de a ucide, în­cît spiritul omenesc caută parecă cu o înverşunare nebună să-şi distrugă propria sa operă de veacuri, pe cînd aici oraşele, cu biserici medievale şi palate — minuni de artă, cu vechi biblioteci şi focare de cultură mon­dială, cad sub loviturile uriaşelor mortiere, de cînd aici munca, bogă­ţia şi sufletul se cheltuesc într’o o­­peră negativă dincolo de ocean, în ţara fericită a Păcii, se continuă tradiţia civilizatoare la care noi am renunţat. Din zguduirea actuală, în care vor fi învinşi şi învingători, de din­­colo de ocean nu se va vedea de­cît o singură tabără: aceea a Europei învinse. In timpul crizei America a cuce­rit debuşeuri părăsite, a devenit ma- ’ rele furnizor al aliaţilor pentru mu­­ncţiuni şi pentru provizii, absor­bind astfel din bogăţia bătrînei Eu­rope, cuprinse de nebunia distruge­rii, peste cincisprezece miliarde. Luptătorii nu-şi vărsau numai sîn­­gele lor pe atîtea cîmpuri de luptă, dar îşi vărsau peste ocean şi bogă­ţia lor acumulată în lungi decenii de pace rodnică, în­cît că­minurile vor fi lipsite nu numai de spijinul braţelor de muncă pentru viitor, dar si de tot ceia ce a adunat trecutul, cu perseverentă, si cu dragoste pen-­ tru cei ce nu erau încă. Acum în* urmă Yankeii au devenit şi ban­cherii bătrînuluî continent, în­cît, în timp ce Europenii muncesc, lup­tă şi mor în atîtea chipuri, cei de peste ocean îşi umplu sacul. America e adevărata învingătoa­re din actualul războiu mondial. Iar ca să dovedească cum că cu dînsa învinge şi civilizaţia isgonită dintre noi, America ne trimite o veste care e un simbol. Universita­tea cea mai mare din lumea nouă. Harvard University,din Cambridge, şi-a inaugurat în cursul lunei tre­cute o nouă bibliotecă monumenta­lă, în care cei cîteva mii de studentă de la Alma Mater a culturii ameri­cane să-şi găsească liniştea şi mij­loacele necesare pentru a încerca să ducă mai departe povara invizibilă a adevărului şi frumosului uman. Noua bibliotecă are o valoare de vre­o douăzeci de milioane şi cu­prinde o sumă de cărţi foarte rare, între altele o ediţie in folio a ope­relor lui Shakespeare. Şi astfel, pe cînd în patria­ civili­zaţiei se distruge catedrala din Lou­vain şi cea din Reims şi se aruncă bombe peste universitatea din Ox­ford sau cea din Carlsruhe, în lumea nouă a adevăraţilor învingători, se înalţă încă o instituţie, expresivă, simbolică, paradoxală pentru noi. Bătrîna Europă o poate lua ca o dojană — sau ca o insultă. O. P. Noua bibliotecă a Universității Harvard UZINELE de RĂZBOIU A­LE FRANŢEI » ....... .... — Dela corespondentul nostru din Paris — Paris, Septembrie 1915 După cum v’am telegrafiat, mulţumită bună-voinţei D-lui Al­bert Thomas, sub-secretar de stat al artileriei şi muniţiunilor, am putut lua parte la o vizită în cîte­va din principalele uzine de răz­boi ale Franţei. Din această călătorie — mai bine de 1000 de klm. străbătuţi — m’am întors minunat de efortul formida­bil pe care a ajuns să-l realizeze astăzi Franţa. Perioada de impro­vizare a trecut şi strigătul atît de des repet­at al luî Charles Hum­bert: „Tunuri, muniţiuni!“ a fost auzit. M’am putut convinge că spiritul de organizaţie există pe o scară destul de întinsă la Francezi, cu toate ca au fost acuzaţi de toată lu­mea de tembelism. Pot spune chiar că au un „geniu“ de organizaţie şi că sub imboldul nevoei au scos rezerve imense de oameni cari fac minuni, şi că au întrebuinţat toate resursele indus­triei naţionale pentru a fabrica material de războiu admirabil. Impresiunea ce mi-a rămas din uzine nu este aceia a unei cazărmi, ci­­aceia a unui furnicar de oameni, unde fie­care lucrează fără preget şi cu o dragoste nemărginită. Producţiunea materialului de răz­boi este înzecită acum, în proporţie cu ceea ce se făcea înaintea, războ­iului, fără să socotesc uzinele noul, cari unele lucrează deja iar altele pe drum de a fi terminate vor lu­cra cel mult într’o lună sau două. Şi sunt multe aceste uzine noi. 1. CHATELLERAULT Vizita am început-o cu manufac­tura naţională de arme de la Cha­­tellerault. Această manufactură la începu­tul războiului nu avea de cît 1000 de lucrători, astăzi are 5800 şi în curînd va avea 9000. Aci s’a cre­at puşca franţuzească şi puşca ru­sească, precum şi lăncile, căştile, cuirasele, baionetele şi săbiile re­glementare din armata franceză. Dela începutul războiului s’au instalat ateliere noul unde se fabri­că mitralieze, cartuşe, bande de o­­ţel pentru c­artuşe de mitralieză, frîne pentru tunurile de 75, fuzes de obuz şi ch­eeoane. Trecînd prin atelierele imense văd un număr infinit de maşini cari toate fabrică cu o preciziune matematică diferite piese cari for­mează o puşcă. Văd cum în unele maşini se leagă blocuri informe de oţel cari încetul cu încetul iau for­me din ce în ce mai bine definite. La ieşirea din manufactură ni se arată un hal imens unde un nu­măr „colosal“ de puşti stau rându­ite pe roatele, gata de a fi ambala­te şi expediate. Şi ni se spune că sunt numai puştile terminate în timpul celor din urmă cinci zi­le! De aci trecem la poligonul de tir unde o mitralieră face cîteva exer­­ciţii de tir admirabile. O piesă ad­mirabilă cu care se poate trag© cu ori­ce viteză. 2. ATELIERELE DE CON­STRUCŢIE DE LA BOURGES Materialul de războiu întrebuin­ţat actualmente în Franţa a fost studiat şi fabricat aproape în în­tregime în turnătoria de la Bour­­ges. Spre exemplu, tunurile şi ma­terialul „system de Rauge“, mate­rialul de câmp, de munte, de asediu şi de cetate; de asemenea aproape tot materialul de 75, toate tunurile de 155 scurt ale căror afeturi şi chesoane sunt fabricate la Tulle şi Chatelib­rault, precum şi tunul de 140 tir rapid. Aceste ateliere au avut de ademe­nea foarte multe succese în diferi­tele concursuri de studii de mate­rial. Aci s’a studiat în întregime tu­nul de 24 tir rapid și tunul d© 370 care cred că avea ultimul cuvînt în războiul actual. In plus de materialul de artile­rie, aceste ateliere fabricau în timp de pace fo­arte multe proiectile. Azi a ajuns să se fabrice de 12 orî atîtea proectile, cîte se fabricau în­­naintea războiului. La începutul mo­bilizăreî erau 2000 de lucrători în ateliere; azi sunt 7000 număr care se măreşte pe fie­care zi. Un ofițer superior de artilerie, care ocupă un post însemnat în «această uzină ne spunea că Germ­a­nii s’au angajat în războiul actual fiind în posesiunea maximului de mijloace technice; el fac în momen­tul actual toate sforţările pentru a se menţine, căci nu pot merge mai departe, fiind că prin definiţiune maximul nu se poate depăşi. Francezii, din potrivă, au intrat în campanie cu un minimum de mij­loace technica După o perioadă de încercări au început să desfăşoare mijlo­acele şi le desfăşoară în fie­care zi mai mult, tinzînd să atin­gă maximul. Apoi ofiţerul adaogă: — „Fără îndoială că nici nu a­­vem nevoe să ajungem la egalitate cu Germanii în fabricarea muni­ţiunilor, fiind dată superioritatea evidentă a materialului nostru. Un exemplu foarte redus: un ob­uz de 77 german, la exploziune se spar­ge în 70 bucăţi, pe cînd un obuz francez de 75 se sparge în 2000! Ora­şelele de la început, cari de altmin­teri sunt foarte lesne de înţeleg în­­tr o ţara^ pătrunsă de pacifism, au­­ fost radical îndreptate. Mantalita­­tea s’a schimbat şi ceea ce părea ori cui la început extra-ordinar, azî pare normal. In numele absolu­tei egalităţi se credea că orî os francez în stare să poarte armele, trebue să plece la front pentru a putea cîştiga bătălii; de atupeî lu­­i Mea s’a convins că războiul actual I are alte exigenţe şi că nu este des­­­­tul ca tot francezul să fie pe front. Trebuesc cartuşe pentru puşti, o­­buze pentru tunuri şi cantităţile a­­provizionate sunt repede epuizate cu armele actuale cu tir rapid. D. Albert Thomas, în discursul pe care la pronunţat în ziua de 23 August, în faţa lucrătorilor din u­­zinele Creuzot a recunoscut că ine­galitatea este legea războiului. Faptul este cert astăzi că o egali­tate radicală ar fi fost prima cau­ză a unei înfrîngerî grave“. 3. PYROTECNIA DE LA BOURGES Această Pyrotecnie s’a speciali­zat în fabricarea semnalelor lumi­­no­ase precum şi a fuzeelor de o­­buze. Fuzeia care urmează obuzul de 75 a fost în întregime studiată şi fa­bricată aci. Războiul actual a per­mis să se vadă importanţa capita­lă a acestei părţi principale a pro­iectilului şi superioritatea incontes­tabilă a obuzului francez de 75 a­­supra obuzului german d® 77. Acest® fuzee sunt adevărate me­canisme de ceasornic şi pentru a da o idee de dificultatea fabricării lor, este destul să spun că este com­pusă din 56 piese diferite şi că o fuzee pentru a fi întrebuinţată tre­bue să treacă prin 186 operaţiuni. Tot în această p­rotecţie se în­carcă cea mai mare parte din obu­zele fabricate în diferite uzine din Franţa. Unsprezece mii de lucră­tori, din cari 4000 de femei sunt întrebuinţate aci la încărcatul obu­zelor. Operaţiune de altfel foarte periculoasă căci se lucrează cu ce­le mai teribile explosive. Un obuz de 370 este încărcat cu 150 kgr. da melinită, care este supusă la o pre­siune de 2000 kgr. pe centimetru patrat. Toate aceste operaţiuni se fac în locuri închise, blindate sau sub pămînt, aşa că accidentele sunt relativ foarte rar. 4. FORGELE CHATILLON­COMMCNTRY Aci s’a studiat sub conducerea colonelului Deport materialul de 75 tir rapid1, care serveşte în armata italiană şi care se poate spune că este perfecţiunea maximă a tunu­lui. Cu afetul care se desparte în două permiţînd astfel să se trsigfi sub orî­ce unghiu (pînă la 70 gr.) acest tun este un capo d’operă. In aceste uzine efortul­­principal este fabricarea obuzelor şi a bare­lor de oţel. Producţiunea oţelului „Martin“ care este cu mult superior aceluia dat de converti­toarele „Bessemer“ a crescut de la începutul războiu­lui cu 250 la sută. In treacăt, directorul uzinelor, d. Charpy,­ fost coleg al d-lor Ion I. C. Brătianu şi Gauthier îmi spu­ne că o cantitate oare­care din a­­cest oţel este destinat tăreî romî­­neşti. 5. UZINELE SCHNEIDER DIN CREUZOT Acestea sunt cele mai mari uzi­ne de război ale Franţei şi s’a spus că dacă Germanii au Essen, Fran­cezii au Creuzot. In aceste uzine cari au o forţă de peste 70.000 cal putere, lucreiază zi şi noapte 15.000 de oameni. Fur­nalele înnalte sunt actualmente în număr de 5 din cari 3 produc 120.000 tone de fontă pe an. Produc­ţiu­nea de gaz întrebuinţată la com­­bustiune este de 1.300.000 metri cubi c şi gaz în 24 ore. Cuptoarele cari fabrică oţelul o­­­cupă o suprafaţă de 270.000 metri patraţî şi produc în timp de pace. 175.000 de tone de oţel pe an. De cîteva luni, ni se spune că produc­­ţiunea oţelului a ajuns a fi de do­uă ori şi jumătate mai mare ca înainte de războiu. Cantitatea de cărbuni ce se con­sumă pe fie­care zi este de 2000 tone. Trecem prin ateliere unde vecem ciocane mecanice de toate forţele. Cel mai mare este acel de 100 de tone­ Sub acest uriaş, blocuri de oţel cari une­orî ating respectabila greutate de 150 tone, sunt turtite şi fasonate ca o bucată de­ miez de pîine. Acest ciocan cîntăreşte 550.000 kgr. cari adunata cu cele 750.000 kgr. greutatea nicovale!, ne dă cifra enormă de 1.300.000 kgr. Acest ciocan servește acum pen­tru fabricarea tunurilor de marină și a obuzelor de 370. In alte ateliere vedem piese hy­draulic© de 2000, 3000 6000, 8000 și

Next