Viitorul, ianuarie 1916 (Anul 9, nr. 2836-2863)
1916-01-15 / nr. 2847
Amil ni noulea No. 8847 BASIS ABONAMENTE In tară. .... tm an 18 Lei .... lease luni 9 Lei In străinătete un an 86 Lei. .... lease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni REDACȚIA STRADA ACADEMIEI No. 1» Intrare prin pasas. Imobiliara TELEFON 13/47 «I 57/28 ADMINISTRATIA strada ACADEMIEI 17 Intrare ei prin Calea Victoriei 58 TELEFON 22/39 Vineri 18 Ianuarie 1910 AfIINCICIRI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III ... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . . 80 bani Incerţii ţi reclame pagina III linia...................2 Lei bMili SITUAŢIA O depeşă din Vina anunţă că pe diferitele puncte ale frontului oriental artileria rusa a desfăşurat o vie activitate. Depeşa nu precizează aceste puncte, dar e iar probabil vorba de sectoarele de la graniţa bucovino-basarabeană, unde Ruşii fac repejile încercări de a sparge frontul austro- german. . . De pe frontul occidental nu se semnalează nimic nou. Operaţiunile din Balcani se concentrează astăzi în preajma Podgoriţei care e pe punctul dea cădea în miinile austriacilor. Rezistenţa muntenegrenilor e din ce în ce mai mică, iar pe alocarea nici nu se mai manifestă. De fapt Muntenegrul e in capitulare, deşi nu se poate afirma că autorităţile superioare constituite participă la această capitulare. In Mesopotamia pare a fi avut loc, în cursul ultimelor zile, o crâncenă încadrare. După depeşi turceşti englezii ar fi avut acolo vre-o 3000 demorţi. Desigur că depeşile engleze, cari vor veni ceva mai târziu, vor arăta că şi turcii au avut mari pierderi. Importanţa luptei reese din faptul că un armistiţiu între ambele tabere a devenit necesar pentru Îngroparea morţilor. Lupta s’a dat lângă Kulel-Amara. Azi ea e îngreuiată de faptul că apele Tigrului au venit mari. Se semnalează o luptă în Egipt, între o coloană engleză și lagărul Senușilor, care, după o depeșă din Londra a fost risipit. Presă ia timpuri grele ABATERILE PRESEI NOASTRE «wfisyi h In Franţa s’a creiat de foarte turind o noue funcţiune, al cărui titular poartă numirea de „director al relaţiunilor cu presa“. Acest nou şi iait funcţionar, ales dintre consilierii de pint, este însărcinat cu conducerea efectivă şi permanentă a controlului ştirilor ce se publică înpiesă. Censura în Franţa a fost instituită prin legea din 9 August 1914 şi în virtutea ei, nimic nu se poate publica fără al său „ordin" şi nimic nu poate vedea lumina, din ceea ce a fost şters de ea. Această măsură atît de adine atingatoare a libertatei de exprimare a glodurilor, mai ales într’o fără în care această libertate a fost de mult cucerită, s’a primit totuşi cu resemnare. Toţi gazetarii au înţeles că salut chestiuni cari, fals desbătute, sunt informaţii cari, fals redate, pot compromite marile şi supremele interese ale statului. Şi s’a mers cu spiritul acesta "de abnegaţiune şi de alienare a unei libertăţi esenţiale, jună acolo că un „răsturnător de ministere“, un republican vechiu, ca G. Clemenceau, să propună el introducerea unei, dictaturi... In aceste momente, ehei, numirea noului „director al relatiimilor cu presa“ în ale cârtii atribufiuni stă controlul informaţiilor, a fost primită in Franţa cu sentimentul necesitat ei. Zwirul „Le Temps““ primeşte această creaţie anexă a censurei, cu observaţiunea : „Reorganisareai serviciilor cari asigură relaţiunile oficiale cu presa decurge din dorinţa de a conduce şi ajuta ziarele în opera lor de informaţie şi de propagandă patriotică“. Dar instituirea unui birou alesei de control şi de informaţie, Franţa dovedeşte şi altceva : dovedeşte, că m ţara libertăţilor cetăţeneşti, în ţara „frondei“ şi-a satirei celei ma libere, acolo se înţelege că presa nu meite să fie utilă decât atunci cină este animată de adevăr, cînd trăeşte din adevăr, şi când îşi face din autenticitatea ştirilor o permanentă unie de conduită. De fapt divers care ese din hamalul sinucidere! eu spirt denaturat, ori al „fuzeî îs părinţi", este acela al crimeî, urmate de sinuciderea uneî femei, care ’şi-a omorit bărbatul muncitor şi tîrnăr... pentru că lipsea prea mult de acasă ! Gelozia este unul din fenomenele cele mai greu de explicat, sau de conturat in viaţa multiformă a sufletului. Gelozia este o formă a iubireî ! Dar iubirea e tocmai un soutiment altruistic, in care cui aproajpe dispare. Cum ar fi deci un om Si dacă în Franţa,, unde presa treies realmente iubitor, cînd poate riderem se Amte ne 80 meargă eu ura pmâ la ucidere î este atil ae nuiaua, se strtue ne- (jcj07)ja e poate, o manifestare a vom corectmmlur ci, re-ar zice inistinetului de proprietate. i$i aom francez, — ne întrebăm cu gri- lunci evident că amorul este mai je — despre feladium la nai ti-; mult o platformă a sentimentului fiele ziare înţeleg să servească interesele ţârei ? Sunt unele foi cari îşi fac din tot sLogrirea ţarei o tristă speria- Utate, o veche specialitate. După campaniile contra „dinastiei“ , după luptele contra „barbariilor In armată“, dumi campaniile de ponegrire a ofiţerimei, a bisericei, a tot ceea ce este sfînt şi mare, ziarele acestea cari nau respectat nimic, au găsit in aceste momente prilejul uneori rentabil, de a încerca să facă anumite curente, şi de a ne atâta ca o „ţară ticăloasă“. Aceste ziare nu au putut să găsească altceva mai bun. în aceste vrenuri în care. conştiinţa demnitaţei naţionale este un factor de luntă şi de consenare, de cât să ne. arate că suntem sub vasalitatea cînd unuia, cînd altui Stat, sau să arate gu-1 raţie, vernil! ţârei ca vîndut, ca trădă- j don«~ ■ . . ... I S aceste noduri «rtvicm ea mei t°.. nu las... , ,la bârbat mu le va desaproba ! E o La an exemplu izbitor alsolidaritate de sex, cum care şi una unor asemenea atitudini condăm de clasă Petronius contrar, al sentimentului egoistic. Dar dacă lăsăm reflexiunile de ordin patologic şi privim numai latura socială a geloziei femeii inc. atuncî putem să punem pe socoteala unei rele educaţii, sentimentul acesta de exclusivitate sexuală, O femice, mai ales în orient, şi noi suntem ori cît mu ne ar plăcea expresia, la porţile orientului“ — se crede în drept a fi stâpîna bărbatului. Neavînid căile de expansiune care în occident atrage pe femee in artă, în teatru, in literatură, în viata economică, — singura putinţă de a-şi arăta personalitatea ei râmine sentimentul de stup mire asupra bărbatului, care după concepţia aemi-cultfi şi orientală trebue să fie susţinătorul femeeî, pmnă la aservirea lui. Şi atunci este clar ca şederea lui la cafenea, întîlnirea cu un om etern, excursiile la care numai, „el tiranul“, ia parte, să devină în ochii tovarăşei trădări ! Gelozia este un sentiment firesc. Dar exageraţia lui dovedeşte sau o stare de boalft, sau o greşită edudacă nu chiar pe amînnabite, vom cita campania pe care ziare, din diferite direcţiuni politice, o duc de citeva zile pe tema unor închipuite presiuni din afară, ce ar fi făcute asupra Statului nostru. Aceste campanii ar fi cu desăvârşire culpabile chiar cînd s’ar întemeia pe un fapt real, fiindcă în definitiv nu pot servi de cît interese alte de cît cele naţionale. Dar asemenea campanii devin criminale cînd ele au la bază o născocire pe de-a întregul cum e născocirea aşa ziselor presiuni din afară. Şi nu este nici patriotic nici compatibil cu demnitatea naţională ca ziare, cari se socot româneşti, să însceneze asemenea campanii, numai dici dorinţa de a trage anumite foloase politice. Asemenea atitudini otrăvesc publicul. Ele ar putea crei o stare de spirit dăunătoare ţarei, căci nimic nu istoveşte mai de grabă o generaţie, şi nimic nu contribue mai mult la anemiarea organismului social, decît banueiile penibile, îndoelile în patriotismul celor cari conduc statul, şi comentarea legendelor ofensatoare demnităţea unei ţări. Numai încrederea desăvârşită în destoinicia şi patriotismul celor ce conduc destinele neamului şi numai strictul resvert al adevărului, in parte să ne asigure viaţa de stat ce-o dorim. Şi această concepţiune ar fi bine să conducă întreaga presă românească, în aceste timpuri neasemuit de grele. •o O O-------------R ozia şi o crimă TM - -------------------„MERII" PE SCENA «toscaa66ESc*03»a»lasj?a*B» In cursul acestei stagiuni teatrescu, Ana Luca, M. Firoffi si frate va avea loc un adevărat eve- d-ra Ignatescu , d-na Radomci, nimeni artistic : reprezintarea pe Demetriaă, Petrescu, Duţulescu, scena Teatmini Nationala „po- Bîrsan etc. vor avea sa poarte povestii în umbră şi lumină“, a cărei autoare este M. S. Regina Maria. Lumea artistică şi marele public aşteaptă cu nerăbdare acest eveniment. E încercarea de a da unui vis frumos viaţa scenei. O încercare foarte grea , asigurată însă prin toate străduinţele care se unesc pentru a-i desăvârşi succesul. . E cunoscută povestea în care, din elemente atît de simple, autoarea a închegat adevăruri atît de adinei asupra sufletului omenesc şi frumuseţi plastice atît de bogate. Dramatizarea lasă actorilor şi decorului grija plasticităţii, a „umbrei şi luminei“. Pe cît suftem informaţi putem spune ca s’au luat toate măsurile pentru ca, pe scenă, viziunea artistică din luminoasa proză a povestei să-şi păstreze toată strălucirea. Cele şase acte ale povestei vor fi o feerică înşiruire de frumuseţi visate. Ascunzişurile culiselor vor avea să arunce pe scenă miragiile sittei tehnice savante... Interpretarea va fi susţinută d® cei mai valoroşi artişti ai primei noastre scene: d-ra Tina Barbu, d-nele Macri-Eflimiu, Evfl. Ptrvara glorioasă a unor roluri în care „umbra şi hwiina“ au jocuri atît de subtile și numai în decor, dar mai mult încă* în sufletele eroilor. încă înainte de a fi reprezintată faima ei a ajuns europeană.! , Comedia Franceza a cerut ^ I torecţiei Teatrului nostru Naţional dreptul de a reprezintă piesa 11- domini. ^ p ~poo SC0NELE «scArbA „Epoca“ în presă“, versar... „scîrbă" lele... elocvente 7 facă pescu nu a desminţit prezicerea şefului conservator, „tocind“ sistematic partidul în care avusese o aşa «te largă şi bogată moştenire D. N. Fîlipescu a făcut tot ce-a , . r, I putut, — şi recunoaştem că a reu- Acelaş ziar vorbeşte de „rara-1 ^distrugă partidul condisul pierdut“. Toată lumea a îa-1 servator, pus prin îngăduinţa prea teles că paradisul ..Epocei“ este perdatul guvern naţional. S' Scott & Co. rCOSte PARADISUL PIERDUT CULTUL SOLDATULUI maî plăcut decât orî-ande. A trebuit acelaşi soldat“, buit să lase acasă fiinţe gingaşei Soldaţii au realisat astfel, deşi iubite, ea ce decenii întregi de campa-El au strînis, pentru cea din ninii academice, de conferinţe, două dată, în bretele lor, pe scum- propagandă prin scris , prin paior tovarăşă, atît de mişcată vorbă nu a putut face. Ei au afi totuşi atît de mîndră, pe copii cat unirea tutulor celor de-o rasa «rin care cei mai mari au înţeles pentru triumful aceleiaşi idei, ajertfe şi nu o vor uita niciodată, celuuaşî scop suprem Salvarea Şi toţi, artist şi meşteşugar, pre- Patriei, ot şi institutor, aceia cari visau) In timpul nostru de anarhie revanşa şi aceia cari visau ora trecută, disciplina soldatului preternitatea popoarelor, aceia ai sent, e o revelare bine.** a unui tutulor ideilor, ai tutulor profé-fond omenesc superior,dunilor, ai tutulor vîrstelor, luînd locul lor în oştire, au luat unCOOO Cum vede pe soldat academicianul Doumb şi poetul Haraucourt Timpul nostru, tiare este în E de familie care, în Franţa, este suflet, acelaşi suflet şi antieveuTopa o totala întoarcere la idealul, ce părea mort odată cu invenţiuniie mecanice, tinpul nostru care a cunoscut toate dezastrele, şi toate barbarii li a cunoscut şi toate înălţimele, cari au făcut din primele vîrste ale creştinismului, analele martirologieî. Martirii timpului nostru , cenobiţii cari îşi mortifică trupul pentru o religie care nu le promite bunătăţile Raiului; tradiţii cari mor pentru idea luiuinoasă şi eternă a patriei, mint soldaţi. Pe ei îi vede astfel Edmond Haraucourt : Nu sunt ei oare, ca şi călugării din evul mediu, despărţiţi de soţii, stăpîniţî de un stăpîn, supus unei discipline şi legaţi printr’un jurămînt . Nu îndură ei oare — cu maî multă asprime de cît ori care alt cenobit — privaţiunile, renunţarea,, culcarea pe o piatră, asalturile insecteior şi bestiilor nopteî, frigul, ploaia, noroiul, câte odată foamea, o monotonie de miserii materiale, mai rea decît bătălia, pentru că cere răbdarea inertă a solitarului, fără consolaţia activă a soldatului ? Nu sunt ei oare misionarii doşi de un ideal, şi nu ferăesc şi ei în comunitate, comunitatea suferinţelor cari i-a curăţat de suferinţele egoismului omenesc, pentru a introduce în ei fraternitatea ? In mînăstirea pierdută din nainte, clopotul aducea aminte glasul fraţilor dispăruţi , aci, caunul“. Soldatul astfel apare ca un sfînt al unei noue religii, ca un călugăr care seamănă cu cei ce s’au jertfit pentru un ideal, dar se deosibesc de el, prin activitatea pamintească ce asigură o stăpînire de pămînt. Dar adevărata superioritate a soldatului asupra călugărului martir, este că el plecînd la războiu a lăsat o societate în care era un productiv și un ethip al ei. Distinsul academician Rene Doumb este în nota justa, astfel, vorbind cu atîta delicateţă şi aristocratic stil despre rolul soldatului în timpul nostru. „Războiul a venit să surprindă pe funcţionar la biroul său, pe uvrner la atelier, pe ţăran la câmp. El i-a smuls intimităţei canusuluî lor, farmecului —t— BL-il1_1111LJBHMB IM FIECW Zi D-l Barthou In Italia Din Milano, ne ţMc ştirea că maî importantă cu cît aceiaşi teii. Barthou fost preşedinte de con-legramă adaogă că se aşteaptă pe soiu, însoţit de d. pichon fost ministru de externe al Franţei, av. Briand, preşedintele sosit în acea localitate pentru oi de miniştri francez. curînd sosirea în Italia şi a d-lul consiliului Aceste vizite, care nu pot fi decât rezultatul evenimentelor în cws, dau naştere la felurite comentarii, potrivite importantei politice pe care oaspeţii francezi o reprezintă atît în ţara lor cît şi peste frontieră. D. Barthou se ştie că este autorul legei de trei ani, lege care cîteva luni înainte de izbucnirea războiului a dat naştere în parlamentul francez la discuţiuni aprinse, discuţiuni care au continuat chiar după votarea ei şi n’au încetat decît odată cu declaraţia de războiu. Astăzi d. Barthou nu ocupă în Franţa nici o poziţie oficială. In schimb , este preşedintele de onoare al „Crucei roşii’’. In această calitate însă, el poate influenţa foarte mult mai ales ca trecutul său politic este de aşa restură că poate oricînd prezenta garanţia oficialităţii. Oricare ar fi scopul acestor vizite, ele produc mare însufleţire în Italia unde după cum se ştie, în ultimul timp da urmat o polemică de presă foarte animată cu privire la evenimentele din Balcani şi în special la cele petrecute („ Munteneoru. KOH....N„C.L lua parte la inagardarea spitalului oferit de către un comitet francez Crucea roşii italiene. Oaspeţii francezi au fost primiţi la gară de cîteva seci de mii de oameni care le-au făcut o demonstraţie de simpatie unică pînă azi în analele oraşului Milano. Vizita acestor două personajiviețeități politice franceze este cu atît -o o o o - ASPECTE POLITICE Discutînd acţiunea politică a d-lui Ion Brătianu, „Epoca“ îi găseşte, fireştei, greşeli mai multe decît pete în soare şi conchide că „fiul norocului şi-a tocat moştenirea" Ca în ce priveşte acţiunea politilîcă a d-lui Brătianu, evenimentele i-au confirmat în totul temeinn fapt ind;seu Săbii printru toată lumea de bună credinţă. Dar dacă vorbind de „fiul noroculuî** poate în adevăr fi pus cineva înainte, d. N. Fîlipescu este desigur primul şi cel mal ia«eat. Debutând în politică sub firmă «te fruntaş conservator, d. N. Filipescu a avut norocul celor puţini de a i se atribui deodată situation! în raport invers proporţional cu acela ce a dovedit în urmă că reprezintă realmente meritete «î-sale, însoţit în acest debut norocos de cuvintele profetice ale lui Lascar «jarul moderates Alfim Ariciu „băiatul aista, o să ne numeşte pe un ad- imilte bocluenul“, A. N. Fili-Pe cînd iniţia mare a unora la bunul plac ^ al toanelor şi temperamentului impulsiv al d-luî Fîlipescu. Cu aste vă tai „fini norocului“, d. N. FU’pescu poate privi azi cu mulţumire moştenirea conr/‘rva* toare îmbucătâţită şi „tocată1 ooo—----------- Biblioteca politică editată sub auspiciile Cercului de studii partidului naţional-liberal, este între publicaţiile noastre periodic una dintre cele mai interesante tocmai prin aceia că apare într’ui domeniu de preocupări, pentru care, lumea noastră politică era socotită de către unii ca fiind nepregătită. Dacă publicaţiile periodice de literaturăuşoară sau de vulgarizare pot încă înflori la noi, dacă polemica zilnică poate atragi* cititori şi poate ispiti pe autori, o serie de studii documentate, serioase, relativ la marile chestiuni politice ce la ordinea zilei se putea socoti pentru nivelul nofttmn cultural drept o încercare osîndită de la început. Şi totuşi, prin stăruinţa încercată a conducătorilor Cercului de Studii, o asemenea serie, acum destul de lungă, de studii a putut să apară şi să aducă vieţii noastre publice un real serviciu. Am avut şi mai înainte asemenea încercări de teoretizare politică. Maî cu seamă socialiştii întrebuinţau pentru opera lor de propagandă o seriei de broşuri, cu tendinţa de a sluji la crearea linei opinii publice conştiente, instruite în vederea posibilitatea de a se hotărî prin sine însăşi asupra soluţiilor unor probleme de interes general. Dar aclte „studii“ nu erau ale noastre şi de multe ori nici nu se potriveau la starea lucrurilor de renoi. Din această cauză şi utilitatea lor a rămas cu totul redusă. Biblioteca politică, editată sub auspiciile Cercului de studii, conţine numai studii originale, făcute pratru noi, de date luate din preocuparea de problemele noastre cele mai interesante şi alcărtuind o adevărată enciclopedie politică pentru chestiunile de interes actual. Până astăzi au apărut douăecî şi şase de broşuri din această bibliotecă — oglindind cu destină idei kain opera de elaborare a ideilor dominante în politica noagră din ultimii ani. Buibliotexia politică, împreună , revista Democrata şi cu activitatea «e conferinţe a Cercului de studii, săvîrşeşte o reală operă de educaţie politică, atît de neseesarâ unei ţări care vrea să se conducă prin opinia sa publică. * ' * * Hh*• _ t _ *s. . .Jti. Biijorestîl — conwiăia atît da apreciată a d-lui Cadon Todorian — a apărut In volum (Ed. Minerva, 1916). Intre scriitorii noştri d. Caton Tewlorian se distinge prin scrupulozitatea cu cane îşi supraveghiază scrisul său: «le aixra şi Bujoreştiî au un colorit literar, pe care piesele noastre de teatru nu-1 capătă de obi«xiin de cît pierzîndu-şî verva şi realismul. Citită, piesa 1 1-1 ni Caton Teodorian îşî desvftliwişte poate maî bine secretul succesului său pas.*onă. * • • O carte utilă e dicţionarului citate şi locuţiuni streine de dr. Marian. Cine vrea să interpreteze un texil cu rindurî savante sau cine se teme că-i poate itrăda memoria cînd ar vrea să-şî agrementeze scrisul cu extrase din înfelepeiu- Pi)a tuturor veacuriîor şi tuturor naţiilor... are nevoie,de un asemenea vad© mecnm util. De sceia Dleţtenaruî deşi apărut «le curînd a ajuns la a doua ediţie. —------------o o o o--------—— fCRQUCA DE JOI La vitrina librăriei Biblioteca politică, publicaţie periodică a Cermstudii al partidului naţional-liberal.— Bujoreşti, comedie, de Calon Teodonan.—Didioaar de citate şi locuţiuni streine de B. Marian C. Sp. LUXUL EXAGERAT DIN CAPITALA — Gonstitue o aeiune socială rea s» vătămătoare — De la o vreme se observă într’unele straturi sociale de la noi practica unui lux exagerat și neconform cu resursele celor ce-i practică. . ) Un strein care ar veni la noi, și s’ar lua după luxul exagerat care se etalează pe stradele principale ale Capitalei, în anumite ore ale zilei, ar considera Bucureştiul ca cel mai prosper ferică şi avut oraş din lume. Cel ce ar judeca starea economică a populaţiunei oraşului, după luxul extraordinar pe care îl poartă unele doamne, ar crede cu drept cuvînt căi scumpirea traiului, lipsa, mizeria şi greutăţile unei anume populaţiuni sunt vorbe deşarte, menite să ameţească pe naivi. .. Or!cine, olservînd luxul din Capitală, s’ar întreba cu drept cuvînt : cum se poate vorbi astăzi de scumpirea traiului în Capitală, când nici o dată nu s a desfăşurat un lux mai strălucitor decît în actualele împrejurări, de grea cumpănă, cînd nimeni nu ştie ce va aduce ziua de mîine şi cînd poate fiecare va avea nevoe de lani, pe care astăzi o risipeşte cu atîta uşurinţă şi nepăsare. Zilele trecute, un înalt personagiu din lumea noastră financiară îmi spunea : „Acum trei ani mă aflam la Viena şi şedeam intr’un hotel din cea mai principală stradă, a oraşului. Intr’una din zile mă aflam în balconul cartierei mele, şi observam liinea are se plimba pe strada. Ei bine, pot să-ţi afirm cu certitudine, că nici zece la sută din doamnele cari treceau pe stradă, — și doar vienezele au faima de a fi luxoase — nu purtau nici un fel de lux. Toate erau înveșmîptate ăt ge poate de modest, iar atunci «înd foarte rar se observa vre-o doamnă mai luxos îmbrăcată, sau crea străină, sau vre-o extravagantă, care atrăgea privirile tuturor. In schimb, observa calea Victoriei de la noi, nu’ai să vezi nici zece la sută, dintre «Doamne, îmbrăcate ceva maî modest“. Alt cineva îmi spuma : „Inrr’o zi mă aflam la fereastra uruuî principal local de consumaţie de pe Calea Victoriei. Stînd şi privind defileul de doamne elegante, care treceau pe stradă» mi-a verbit deodată o idee bizară, să număr cîte doamne voi* trece, în timp de o oră, îmbrăcare în haine de astrahan. Se știe că o haină de astrahan costă astăzi 1000—1500 iei minimu mn. Ei bine, în timp de o oră, s'm perindat un număr de 28 doamne îmbrăcate în haine lungi de astrahan, a căror valoare de sigur trecea cu mult de preţul de maî sus. Şi trebue să se noteze că luxul cel maî costisitor nu-l poartă doamnele din înalta societate, Bine căror resurse poate le-ar permite aceasta, ci de obicei el este practicat de femeile cele din clasa mijlocie, soţii de comercianţi, funcţionari şi de către cei ai «caror soţî n’ar putea să afirme că întreprind o meserie avuabilă. Luxul exagerat, care se întinde din ce în ce mai mult, în unei« straturi ale societaţei noastre, constitue acţiuni reale cu consecinţe sociale şi morale dezastroase. Cele ce au resurse şi pot face lux, ar trebui să se gîndească că ar putea întrebuinţa cu mai mult folos marele sume de bani pe care le asvîrle pe nimicuri, iar cela ce nu au resurse avuabile şi caută să şi le procure pe căi condamnate de imorală, ar trebui să^şi dea seama, că ori în câtă strălucire s’ar înivesmlnta, ele nu pot te fie de cît aceia ce lumea ie ştie că sínt Cîte căsnicii n’ar fi fericite şî ce nu s’ar putea face cu sumele asvîrlite pe nimicuri, dacă fericile s’ar decide să mai tempere®« luxul exagerat și destrăbălat pe care îl practică . Este, credem, timpul de a se începe o acţiune energică, pentru a se pune capăt uiei stări de lucruri al cărei rezultat ne poate fi desastmos. Fest —0 0 0 0-