Viitorul, februarie 1919 (Anul 13, nr. 3257-3275)
1919-02-10 / nr. 3257
MM abonamente In țară. II In străinătate . . . un an 60 Lei • . . . un an 100 Lei . .. Un număr vechiu 40 Bani fesse luni 30 Lei jeane luni 50 Lei STRADA ACADEMIEI No. 19 ln Emei prin Pasag. Imobiliara Telefon 5123 49123 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 Intrarea prin Calea Victoriei No. 56 Telefon 51123 49123 ANUNCIURI COMERCIALE ce primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei 17. ți la toate Agențiile de publicitate mmmu Bestiali ® pisg cinaiîEi parii Conferința păcii, chemată a încheia cel mai crunt și mai întins războiu, care a răscolit atât de adânc viața popoarelor, are de rezolvit probleme hotărîtoare în orientarea omenirii. Cum învieă întreagă trebue așezată pe alte baze, pentru a o cruța de repetarea calamității de la 1914, la Paris, în centrul de veacuri al luminii universale, din primele zile ale acest an, delegații a 23 de State aliate și asociate caută a inaugura o epocă nouă de pace și dreptate între națiuni. Nu se tratează numai chestiuni de ordin european cum s’a tratat la începutul secolului trecut în congresul de la Viena. In ultima sută de ani lupta pentru hegemonie s’a întins de la continent la continent cuprinzând în aceiași rețea de interese toată suprafața globului. La rezolvirea noilor probleme mondiale lucrează acum plenipotențiarii adunați în Capitala Franței." Munca e grea, pășește încet stri”",frând bunăvoința neclintită a filurror printre piedicele intereselor contrarii ridicate de felurimea chestiunilor destitute. In afară de chestiunile cari privesc faptul războiului cu toate urmările sale, tot ce s’a făcut și desfăcut în diferitele congrese și păci de la 1810 încoace, tot ce a constituit ținta politicii fățișe sau nemărturisite a marilor Puteri în tendința lor de expansiune, și tot ce va favoriza și asigura mersul pașnic al omenirii obosită de războiu, toată această imensă materie politică, economică, juridică urmează să fie reglementată în Conferința de la Paris. Până acum s’a schițat conturul problemelor, rămânând să li se dea o soluție astfel, încât posteritatea recunoscătoare să punăaav î 1919 la pragul unei ere de psice statornică, păzită de sălbăticia războaelor. Pentru a ajunge acolo, Conferința va avea de rezolvat trei chestiuni de o importanță hotărâtoare chestiunea naționalităților, a coloniilor și a Ligei națiunilor. Cu privire la principiul naționalităților s-a luat act în mod oficial de toate diferendele ivite din aplicarea acestui principiu, atunci cînd singur criteriul etnic nu poate fi decisiv. Cum Întreaga hartă a Europei se reface, toate statele întimpină greutăți la delimitarea noilor rentiere. Chestiunea ia însă o întorsatură delicată prin faptul că se anunță neînțelegeri și între statele aliate" Astfel este cazul dintre Italia și Serbia cu privire la coasta răsăriteană a Adriaticei și la orașul Fiume, la care cabinetul Salandra a renunțat prin tratatul de la Londra din 1915 având în vedere constituirea unui stat sloven. Cum Slovenii s’au unit cu Sârbii, posesiunea fostului port al Ungariei s’a pus în discuție. Tot astfel se despate diferendul româno-sârb cu privire la Torontal. Dacă rezolvarea acestor contestațiuni teritoriale poate înrâuri raporturile dintre puterile în litigiu, când interesele lor proprii și viitorul echilibru de forțe de la Alpi până la gurile Dunării cer să se lucreze intr’o strânsă colaborare pentru a stăvili o nouă încercare e «Drang nach Osten», nu se poate scăpa din vedere nici importanța ce prezintă chestiunea stabilirii noilor frontiere fie față de fostele împărății centrale, fie între state născute sau întregite in baza principiului de naționalitate. Astfel Belgia între alte cereri formulate, a revendicat și ținutul Malmedy luat de prusieni la 1815. Iredentismul danez a reînviat cu privire la Schleswig. In răsărit certurile dintre Germani și Polonezi au luat un caracter acut. A trebuit ca în condițiile de prelungire a armistițiului mareșalul Foch să impună liniștea, trăgând o linie de demarcațiune peste care să nu treacă armata lui Hindemburg, ispitit prea târziu de amintirea victoriilor din toamna anului 1914. Intr’o masă etnică polonă viețuesc colonii germane, cari vor forma în viitor enclave în cuprinsul noului stat polonez. Situația acestor minorități germane precum și stabilirea frontieră de Est preocupă guvernul lui Ebert, care caută o despăgubire teritorială în unirea germanilor din Austria cu conaționali săi. Ar fi un spor de putere, care ar contraria pe aliați, dar care nu poate fi zădărnicit în virtutea aceluiași principiu invocat de ei pentru pacificarea Europei. Fixarea frontierelor dintre Ungariei, rămasă un fel de Elveție în fostul mozaic habsburgic, și vecinii ei, delimitarea hotarelor dintre statul cehoslovac și Polonia cu privire la regiunea Teschen, pretențiile Albanezilor cu privire la teritoriile adjudecate Muntenegrului, Serbiei și Greciei în cursul anului 1913, revendicările Greciei cu privire la Tracia, la insulele din Archipelag și toată coasta asiatică a Mării Egee, venind în coliziune cu interesele italiene (Dodecanesul și Adabia), fixarea granițelor din statele mare de la Marea Albă și până la Marea Neagră s’au rupt din fosta împărăție țaristă, iată atâtea chestiuni, care deocamdată se examinează în Conferința de la Paris. In afară de contestațiunile teritoriale europene, problema repartizării echitabile a bunurilor globului între marle Puteri ale rasei albe și Japonia precum și stabilirea unui "nou regim maritim internațional, își așteaptă dezlegarea în așa fel, ca" să înlăture vechile fricțiuni și primejdioasa materie inflamabilă, care a ținut lumea încordată într’o febrilă pregătire de războiu. Paralel cu rezolvirea enunțatelor chestiuni de primul ordin, Conferința caută ași asigura trăinicia operii, încoronând-o cu instituția măreață a Ligii națiunilor. Clauzele proiectului "Ligii conțin suficiente garanții juridice pentru a împiedica isbucnirea unor eventuale războaie cu o singură condiție, ca marile Puteri, interpretându-le, să nu se inspire și din faptul că se reazimă în sabie. I. C. Cătuneami ECOURI Și la Marele Cartier General German s-a sărbătorit aniversarea Kaizerului, Hindenburg și generalul Groener au pronunțat discursuri festive. A lger-Marsilia în aeroplan. Aviatorii Coli și Roger au încercat acest frumos raid: îndrăzneții aviatori au mai traversat încă de două ori Mediterana. Primăria din Paris a cerut armatei pentru curățirea orașului, 500 de oameni și 50 de camioane automobile. Așadar procedeul e tot maru militari ca și la noi. Delegații la Conferința Păcii din Paris, au pare-se, și unele neplăceri. Așa de pildă o bafadă de tâlhari rafinați au furat automobilul generalului Hartz și pe cel al d. Venizelos. Cuvinte și fapte DIN APUS Administrația franceză în Lorena. ~ Floneda în Alsacia-Lorena. — Revendicările muncitorești în Anglia.—Regimul minier în Franța . Foarte interesante sunt observațiile pe cari le gysim în presa franceză, asupra situației noi pe care a creat-o în Alsacia-Lorena realipirea acestor provincii la patria-mamă. In ceea ce privește pe alsacienii-loreni, francezii au găsit, tot ceea ce așteptau deja frații de același sânge, bunăvoință, colaborare imediată la problemele de interes general, comunitate de idei și sentimente. Noile autorități superioare franceze au cerut primarilor din Alsacia- Lorena să uite pentru moment tot ceea ce ar putea să-i dezbine, pentru a conlucra într’un fel de „uniune sfântă” care a făcut tăria morală a Franței, la rezolvarea problemelor de interes general. Primarii au răspuns cu entusiasm la acest apel, și micile disensiuni au fost uitate. In ceea ce privește pe Germani, linii au plecat din Alsacia-Lorena. Mulți însă au rămas, constată presa franceză, și nu par deloc dispuși să-și părăsească afacerile și locuințele pentru a se reîntoarce în țara lor. Majoritatea continuă să creadă că francezii nu se vor stabili în provinciile alipite, ci sunt numai în trecere, și că mai curând sau mai târziu un fel de autonomie avantagioasă pentru dânșii îi va readuce la statu quo. Germanii din Alsacia-Lorena, observa presa franceză, n’au priceput nici acuma bine că sunt învinși și că francezii sunt învingători. Această idee li se pare un nou sens... Trebue să li se bage în cap ideia că provinciile alipite fac parte integrantă din Franța, și că vor fi supuse acelorași drepturi și îndatoriri ca orice altă parte a republicei. Cei cari nu se vor putea pătrunde Tip «mpot adevăr vor fi expulzați. Pentru ceilalți se pregătește un statut, și vor avea alegerea, sau să se supună, sau să plece. In scurtă vreme, francezii au reorganient serviciile publice, aprovizionarea, poșta și telegraful, drumurile de fier, așa încât acuma funcționează aproape ca în vremuri normale. Moneda în Alsacia- Lorena O chestiune foarte interesantă și greu de rezolvat era pentru Alsacia- Lorena, aceea a monedei și schimbarea mărcilor în franci. Pentru a evita noilor cetățeni francezi pierderea rezultată din schimbarea biletelor de bancă germane pe cari le aveau, guvernul francez a hotărât să înlocuiască aceste bilete al pari, adică 1 fr. și 25 de fiecare marcă. . i Mai ales pentru noi, cari avem o situație asemănătoare în ceea ce privește monedele din teritoriile eliberate, e interesantă de văzut modalitatea adoptată pentru efectuarea acestui schimb1. 1 "Jurnalul Oficial diin Paris a publicat decizia consiliului de miniștri, în această privință. >• 1. Mai întâi, s’a interzis importatrea în Alsacia-Lorena a monedei divizionare germane, bilete de bancă și alte instrumente monetare germane, care încetează să mai aibă cure legal, după un termen de 15 zile. Schimbarea acestei monede, actualmente în circulație în cele două provincii, s-a făcut cu 1 franc și 25 centime marca, pentru toți Alsacienii și Lorenii, și supușii țărilor neutre sau aliate, cari la 1 August 1914 aveau reședința în Alsacia sau Lorena. Cei interesați au trebuit să subscrie într’un termen de 8 zile o declarație în privința sumei, în mărci, fie care o posedau. S’au prevăzut pedepse severe, în caz de declarații neexacte. De asemenea valorile exprimate, în toate contractele, în mărci, atunci când, contractanții sunt alsacieniloreni, sau francezi, vor fi convertite în franci, în aceleași condiții avantagioase, adică alpkri. In felul acesta s’au vitat locuitorilor de origină franceză pierderile însemnate pe cari le-ar fi suferit de pe urma deprecierii valorii mărcei față de moneda franceză. . ~t.. •.. Revendicările muncitorilor din Anglia De multă vreme funcționarii și lucrătorii căilor ferate din Anglia cereau ziua de lucru ele 8 ore. Cu începere de la 1 Februarie, stil nou, s’a hotărât ca această însemnată revendicare să fie împlinită1, și dela această dată va fi pusă în aplicare. Hotărârea s’a luat în urmă unor lungi și laborioase conferințe între guvern și reprezentanții Uniunilor muncitorești, și în urma intervenției personale a lui Lloyd George. Negocierile au fost conduse într’un spirit foarte amical. Amploiații și lucratorii privesc această îmbunătățire, ca o recompensă pentru serviciile pe cari le-au adus țarei în cursul războiului. ... Ii Asupra regimului minier în Franța In Gumiera franceză s’a discutat piroserul de lege al reformei regimului minier, . După lungi discuțiuni, el a hotărât ca durata concesiunilor miniere să fie de cel puțin 75 de ani și de cel mult 99. Camera a adoptat apoi principiul reîntoarcere la stat al proprietăței subsolului după sfârșitul concesiunei unei mine. hote"" SPLENDIDUL OCTOGENAR In timp ce atâtea suflete se îndoiau de o victorie, ce avea să consfințească în lume o dreptate imanentă, un moșneag sta dârj în fața morței, în fața dezastrelor, în clipitele tragice când umbrele lui Gesar aliate cu Manele Ioanei d’Arc, tremurau în negura așteptărilor. El simțea cum în viața lui trăesc energiile unei rase superbe, și cum trăește în perindarea zilelor, ideia nemuritoare a patriei triumfătoare. Și admiratorul lui Homer, filosoful și eruditul, medicul din tinerețe, și «le tombeur des cabinets» din toate fazele vieței bogate «Clemenceau — căci el este moșneagul splendid al Franței salvate și salvatoare — a stat stânca de care se sparg valurile, și a pus trufiei teutone în plină putere a ei, acel non posumus al frazei «Nu este transacție posibilă între crimă și drept». Și acest om care a ținut sub imensa lui putere sufletească, sufletele contemporane eră să fie scos din rândul viilor și trimis mai de grabă în Pantheonul unde va sta de-a pururi. Dar nebunia, inconsecința sau trădarea nu a putut să curme zilele cele mai strălucite ale celei mai strălucite vieți de om politic. Clemenceau trăește, și moșneagul care a sfidat o lume de nebuni, stă eroic și înțelepțește ca să arate tuturor calea cea dreaptă. Și după cum idea nu moare, persoana ce o întrupează în unele mari momente ale raselor nu poate peri înainte de a-și sfârși misiunea ei divină. Petronius mmei . Ziarul „Steagul” este totdeauna gata să ia apărarea acelora cari au fost credincioși partidului d-lui Marghiloman, ceea ce înseamnă implicit și lui Mackensen. Fără să fim, deci, surprinși, ne mulțumim să luăm cunoștință ca titlu de document de apărarea ce o ia ziarul marghilomanist d-lui Dobrovici, destituit din funcția de primar sub ocupație. Pentru ziarul care ii convenea să laude pe Mackensen pentru „curtoazia’’ — cuvântul e propriu— cu care trata pe Bomâni, raportul d-lui Duca pentru destituirea d-lui Dobrovici firește nu putea fi decât „pătimaș“. „Steagul“, care de altfel s’a indignat contra noastră și pe tema că acuzăm pe Verzea, este în nota sa obișnuită când apără pe toți aceia cari primesc într’un chip sau altul o meritată sancțiune. Disolvarea comisiunei pentru conservarea monumentelor istorice, dă prilej din nou „Steagului” să se indigneze pentru eșirea din această comisie, atât a fratelui d-lui Virgil Arion, diplomatul ce trata cu Nemții în debandadă, intrarea noastră în Ardeal pentru a le susține retragerea, cât și a d-lui Tzigara-Samurcaș, faimosul fost prefect de poliție sub ocupație. ■ ■ Credem că monumentele istorice pot fi apărate, în sfînta lor însemnătate pentru neamul nostru și de alții decât aceia cari au dat dovada cât sunt de înstrăinați. Apărările ce „Steagul” le ia fața de toți cei ce au fost tovarășii lui Mackensen, nu fac astfel decât să dovedească o veche și tristă cârdășie. îi eu . Ziarul „Le Progres“ comentând moartea lui Friiuu ne spune că ,t este înconjurată de un oarecare mister“ și mai departe insinuiază că este o garanție esențială de siguranță în viitor ca pricinele acestei morți să fie legalmente stabilite. Pentru toată lumea de bună credință, însă, moartea lui Frimu nu e înconjurată de nici un „mister“ și pricinele morței sale sunt de fapt „legalmente, stabilite“ prin faptul că a fost bolnav la spital de tifos exanstematic, certificat de medicii cari ’l-au căutat, că înmorrmântarea s’a făcut în văzul și în mijlocul munncitorimiei, așa că insinuațiile ziarului marghilomanist sunt pur și simplu încercări de ațîțare la turburări, și sforțări de a atrage prî muncitori în apele politicei d-lui Marghiloman. înjiritf jl*. f . x Dar aceste încercări se fac fără să se țină seamă de bunul simț al muncitorimei, care nu poate uita, cum d. Al. Marghiloman a acceptat în Pacea de la București, ca minicittorii noștri să fie trimiși la lucru în Germania și să stea la dispozițiunea Puterilor Centrale. In momentele tocmai când se putea prevedea că țara va avea nevoie în radicala ei refacere de brațe numeroase muncitorești, dr Al. Marghiloman, pentru a fi pe placul Nemților a încuviințat totuși ca cei mai buni dintre muncitori — aleși de Nemți — să poată fi luați în străinătate. Cu un astfel de trecut politic , Al. Marghiloman greu va putea să atragă pe muncitori, oricâte sforțări penibile face de-a sădi în sufletele lor, discordia și spiritul de anarhie. „Steagul" de altfel accentuiază aceiași notă subversivă din „Le Progres“ cerând ca să se facă autopsia cadavrului lui Frimi, lăsând să planteze un mister, acolo unde nu e nimic de ascuns. Lăsăm să judece toți oamenii cuminți aceste încercării nenorocite de a creia descordini și tulburări muncitorești, din partea bunilor tevoriși ai lui Mackensen l ; Toate episoadele evoluțiunei vieței sociale își au caracteristicele lor. Toate progresele evolutive, — către ceva mai bun, mai omenesc, — au tristul privilegiu de a se face cu jertfa sângelui și a epidemiilor. Tot binele pe lume, își are și umbra lui de rău. Vestea povestea necontenitei lupte între zeul binelui și a răului se repetă mereu. Și societatea aceasta a națiunilor, departe încă de a fi ajuns la maturitatea visată, frământată de interese economice contrarii, de principii sociologice diferite—pe cari uneori practica le infirmă, — sau de ambțiuni pătimașe, își descarcă din când în când ca niște supape de siguranță, vulcane de gloanțe, de obuze, de gazuri asfixiante și de boli. La baza acestor transformatiuni sociale, se impun măsuri și principii adecuate timpurilor, precum și o medicină socială mai asiduă, mai în raport cu psihologia și coloritul războiului, mai în raport cu prefacerile sociale încă elocotinde și tulburi. Ravagiile boalei în timp de război Pentru timpurile de pace și ’de belșug’ tifosul exantematic e o boală aproape necunoscută, în timp ce pe vremuri de război, ea își dispută victimele ploaiei de foc și gaze distrugătoare. Sunt războaie în care au murit mai mulți oameni de pe urma exatetematicului, decât de pe urmă armelor. Astfel în timpul războiului de la 77 au murit de tifos 43.985 oameni, în timp ce un luptu au căzut numai 34.742. La noi în țară am mai avut apoi o epidemie mult mai puțin întinsă înx Cadrilater’ la 1613, iar ravagiile pe care această boală le-a făcut în decursul acestor ani istorici în populația civilă și militară ne sunt prea bine cunoscute. Cum se prezintă boala Tifosul exantematic e o boală înfecțioasă, al cărei microb nu se cunoaște. Se știe numai că acel microb se găsește în sângele omului bolnav cu două zile înainte de a începe febra și dispare din sânge la două sau trei zile de la încetarea febrei. Sângele unui bolnav, injectat unei maimuțe, ii produc boala cu siguranță. Prin salivă, urină, materii boala nu se transmite. Cu ocazia epidemiilor din Tunis de la 1909 și 1910, s-a stabilit în mod indubitabil, că microbul boalei este transmis de păduchi și mai ales de cei de corp. Păduchii de lemn (ploșnițele) și puricii nu o transmit. Un păduche sugând sângele unui bolnav infectat de exantematie devine molipsitor, așa că trecând pe un individ sănătos și ciupindu-l, îi transmite cu siguranță boala. Sunt prin urmare periculoase, numai acele insecte care au trăit pe corpul unui bolnav de exantematie. Sângele omului e infecțios, deja cu două zile înainte de începerea febrei și mai durează încă două zile după încetarea febrei. O insectă care a supt sânge bolnav nu poate transmite infecțiunea. Decât în a 5-a zi a 7-a zi, atât înainte de 5 zile, cât și după 7 zile, ea nu mai este contagioasă. Puii eșiți din ouăle păduchilor infectați, pot conține de asemenea microbul, explicâindu-ne astfel cum prin blănuri sau haine ce conțin ouă infectate se poate transmite infecția la distanță. Un bolnav bine curățat de insecte și de ouă, poate fi culcat în acelaș patrunui om sănătos, fără a-i transmite boala. In paie, în haine, în rufăria de pat, microbule se poate conserva până la 6 luni, grație ouălor de părăsiți ce se găsesc pe la încrețituri. Cine a zăcut de exantematie, nu-i mai poate căpăta a doua oară. Copiii până la un an se par a fi refractari. Chinezii de asemenea prind boala extrem de greu. Mortalitatea variază foarte mulți de la o epidemie la alta; uneori avem o mortaltate de 70%, alteori de 6-8%; epidemia actuală prezintă o mortalitate mică. , iv . Măsuri contra epidemiei Orice caz suspect de tifos exante« mané trebue anunțat medicului, tăinuirea fiind pasibilă de pedeapsă. Bolnavul trebue separat și curățit radical de insecte, precum și rufele, hainele și carnele, unde isi mai pot găsi ouă. Cel mai bun mijloc de deparasif care este petrolul, fie curat, fie amestecat cu puțin unt-de-lemn ca să nui usture. Pentru păr e bine a ce face prealabil o «pălătură cu leșie care săi desprindă ouăle ce stau lipite de păr. Rufele de corp și de pat trabuesc fiert © în apă de colindă. Hainei © tM» bueisc foarte bine periate și scuturate, apoi desinfectate, fie lai o etn-ovă cu aer uscat, fie întinse bine Mtr’o odae, în care dăm foc turnând’» peste cărbuni (într’un lighean) la un kilogram de pucioasă, flaméra îu care s’a dat foc la pucioasă trebue ținută bine închisă până a doua zi și apoi aerisită. Trăsurile, trampele, aglomerațiunile, închisorile, sunt loace favorabile contagiunei. Cînd l deschidem într’un local suspecți « bine de a presăra naftalină în pat, căci paraziții fug de acești vapori puternic mirositori. Să nu uităm prin urmare că astăzi exantematiciul constituie o boală socială și că este o datorie de conștiință a tuturora să denunțăm orice caz suspect medicului care să ial imediat măsuri de profilaxie. Decont Dr. C. /. Urechiă Chestimii ia orhisea zlki Tifosul l infiniii. Câteva lămuriri asupra acestei boale pfcSpS S@Înfâ £ 3 «*3 ar fiîliliil Iil Opinia publica a hiar cunoștința de condamnarea colonelului Ver*tea, recunoscut culpabil de tradare de neam și dezertare la inamic. Sentința Curței Marțiale, a Cor* Pului Ii de armată este o justă satisfacție ce se dă sentimentului u* naiium al tuturor celor ce sunt românește, și-și dau seama de însemnătatea pe care o are pentru o țdțră sancțiunea ce trebue să se aplice tuturor celor ce și-au călcat cele mai scurte datorii față de Patrie [UNK] . Procesul, care a ținut aproape două săptămâni, s-a dezbătut în așa fel, încât îndoiala via ma a fost cît .* putință. Dovezile trădărei s’au acumulat, și, fără șovăire, [ontie»ti £~ de înalta lor misiune, judecătorii 11 ti au făcut datoria întreagă. i. E un exemplu edificitor, gare pri4; sluji la curățirea morală a țărei.d . Prima sancțiune împotriva chei:lora cari s’au pus în slujba vrățimoșilor țârei, s’a did. în curând vă veni și rândul celorlalți; în felul acesta, opera de purifimre, va fi continuată și desăvârșită, fără alte considerațiuni decât select pe cari interesele superioare mturile și viitoare ale țârei și neamului lei impun. ’ ** «off»)* Ca o coincidență adânc vorbitoare, în chiar ziua sentinței dată în contra lui Verzea, a sosit știrea că un trădător, fostul colonel Btnndzy, și-a făcut singur dreptate.* Sunt crime pe cari nici oameni nici Dumnezeu, nu le pa ierta..* © ae. Judecăm repertoriul unui teatru în raport cu temperamentul spectatorilor dacă ar trebui ca fiecare director de teatru să fie minifumit cu rețeta materială și să-și întocmească tabloul reprezentațiilor după aplauzele galeriei, desigur problema ar fi ușor de rezolvat și directa unui repertoriu ar înceta odată c m ridicarea încasărilor serale. Extem însă un alt criteriu întocmit fr opt necesități cerebrale și după cerințe sufletești, criteriu care trebme să formeze trăsura de unire insure gustul marelui public și chemarea celor care conduc teatrul, nivelând asperitățile unei educații insuficiente și ridicând gustul spectatorr până la mentalitatea moraliza[toare a educatoare&^^. Fiindcă după cum aria Se desvoltă sub influența mediului ambiant, gustul este și trebue sa fie produsul senzațiilor primite într’un curs indefinit de timp.' Este clar natural că un public hrănit un an de zile cu senzații ieftine, ușoare și triviale, supraalimentat de spiritul trezit lal revistelor, să se simtă incapabil de emoția pe care ți-o trezește cugetarea lui Ibsen sau acțiunea lui Shakespeare. Este naturală această stare de lucruri după cum e nedrept că nepriceperea slagerei unui repertoriu să fie scuzată prin nepriceperea spectatorilor: „Dă Cezarului ce-i al Clarului“, la fel fee eâ aciația publiulfi ( spectator, încetul cu încetul, obicinuindu-i spiritul cu o materie mai aleasă, ridicându-i concepția până la nivelul cugetătorilor, fără să ții seama de imediatul rezultat material, desigur ca teatrele ar avea de însemnat o intrare medie de spectatori,, dar, egali și cu un coeficient moral,mai crescut și mai concret decât in epoca tristă a genului-revistă! 1 Mulți directori de teatru și-au închipuit, poate, cS au încercat modul ăsta de vedere, și că rezultatul ar fi fost pur și simplu, falimentul material; o dovada însă, in sensul acesta lipsind cu desăvârșire cei ce doresc teatrului o propășire morală, trebue neapărat să-și sistematizeze repertoriul începând cu teatrul clasic și alegând din toate etapele literaturii dramatice, capo d’operile ploar fără care priceperea teatrului este imposibilă și nefirească. Un ideal ce trebue îndeplinit și se sperii că viitorul ne stă deschis în față — este și trebue să fie teatrul românesc. în SșpâȘiî de jg ^ropictorii dramaturgîei români pSnS îfi ido? üe starul Teatrul Naționali., firo deosebire, este cea «Țintâi inste»ffie de stat culturali a căreia primă preocupare ar trebui să fie repertoriul original. Tendința de a se juca Ibsen și Sefîa Beepeare este o dovadă de bunăvoința față de teatrul cerebral și dacă cu aceiași speranță și încredere s’ar încuraja și teatrul nostru original, am putea spera ca intr’o țară mărită, să se mărească și arta. Așa bunăoare, se înceruisese la începutul stagiuinerii printre piesele ce urmau să se reprezinte „Săptămâna ■luminată” de defunctul Săulescu, mărturisesc că mă bucurase mult vestea, că vom putea sărbători memoria acestui talent mare dispărut așa curând dintre ai lui. Apoi era de așteptat ca după doi ani de sugrumare a tot ce a fost rombiesc, să reapară pe prima noastră scenă ;Vlaicu-Vodă, Răsvan și Vidra, piese istorice de o netăgăduită valoare literară și retorică, ținând seama că pent m montarea lor, teatrul nu ar fi avut neivoe de obecttueli speciale, fiindcă incontestabil că montarea pieselor istoricei pretind adevărate lovituri financiare. Cu teatral modi Purităriile stau cu totul altfel, de unde piesa istorică vine cu decorurile, cu costumele cu recuzita ei specială piesa modernă mai întotdeauna apare cârpităr in decoruri vechi, toți recuzita obicinuiți a oricărui teatru de provincie, și cu costumele . C ! costumlele formează o întreagă poveste — întocmite după gustul croitoreselor lăturalnice sau magazinelor de confecțiuni gata. . .. Vina nu e a nimănui și totuși cineva e vinovat. Acel „cineva“ reprezintă trecutul sau tradiția, sau obiceiul rău, cum veți vrea să-l numiți. Fiindcă de,unde pentru piesa istorică (și nu e o vină) se cheltufise 20—30.000 de lei din fondul teatrului, piesa modernă abia dacă ating'o suma de 5000 de lei, carrie trebue împărțită pentru uceorui, lecuzul și arttiștii. SF am putea răspunde cu teatrul istoric constituie un eveniment rar, pe când piesa modernă este un detaliu cotidian, și al unei așa se explică și gradul de atenție care se dă unora și altora. Dar trecând peste astea, te întrebi adesea de ce apar atâtea asperități într-o piesă modernă, vorbesc referindu-mă la gustul și raportul dintre haină, piesă și decor ? Intr’o piesă istorică ( îmi trebuie un termen de comparație), directorul de isicenă se ocupă de costume ca și de restul piesei și așa se explică armonia diferitelor elemente, cu care reprezinți piesa. In teatrul modern, directorul de scenă nu se preocupă de această armlonie și mai puțin de importul dintre actor și costum. Preocuparea aceasta, ar da spectacolului înfâțișarea unui colț de viață în adevăr civilizat și ar servi la desvoltarea j* gustului celor cax’e-1 privesc. Coloritul și linia armonizattâ cu care te- li te rupe teoflagiilor §1 eu înfâțiș.ariai inijeviorului* îmbraciti’un vestmânt 'estette «■bieinuii^l ochiul eu o bĭne-v«ii«arc asa^sniet’^ .Am vazut nu-mi amintesc în eWo pi&sa, un decor verde pe «arc ca profilau siluetele artistelor îmbră,cate în albastru și ceaușiu, și valianța asta coforisftiea avea de: luptat cu un mobilier jumătate chef, bronz, jumătate de stejar» Odată evitate pro naseifcilatile cestea și mărită preocupairea ampW;nici ensemble-ului vom putea avea spectacole moderne mai dentale și vom putea «Spăla ș’i: îincrederea publicului care vine la lea>> i’rij sa se distreze, să se instruiască și sSegred, sl copte, haina. O. ȘERBAN Ciumiea silei Preocupări teatrale