Viitorul, martie 1923 (Anul 16, nr. 4491-4517)

1923-03-23 / nr. 4510

Anul al patru-spre-zecelea No. 4510 "W _ Vineri 23 M­­rrtie 1923 î?. In tern 2 Iei n. în strel­etEte ■MtBgrääma^gia ABONAMENTE IN TAIîA In streinătate I-A OB ASE BA ?ATT| Co îd . , • 6£0 lei Un an . . SCO lei I 17E lei faec luni . iCO « I 1.0 » Trei luni . 50 » | 45 » 1 *•*' ■*— • * — 1 £«ee Iuni. Ire iuni. 880 140 . REDACTIA ADMIN­ISTRAŢ­IA ANUNCIURI COMERCIALE STR. EDGARD QUINET No. 2 (Vis-â-vis da Egtel Capşa) STRADA ACADEMIEI No 17 Telefoanele» Direcţia 81/23, Kadeeţia fl Administraţia 4#'23 *1­3/11 Se primesc direct la Administraţia ilarului strada Academiei No. 17 ţi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate ae distrag 1 leu 6K. in tara 2 lei ti în streinotore Factorii anarhiei URflSMflSH­U1ETE1 Constitutions le tranifestaţunile din Parlament­­ şi de pe străzile Capitalei n’au nevoie de alte comentarii şi ex­plicaţii decât cele ce s’au dat de către toţi oamenii imparţiali — şi aceştia constituesc imensa ma­joritate care compune opinia pu­­blică. Când oamenii cari au pretenţia *— oricui îi este permis a visa la ceea ce au poate ajunge ! — • de-a guverna o ţară se scoboară până l­a ridicolul gesturilor ^din parla­ment şi de pe străzi ; când ei cred­ că prin lipsă de bună creştere, se poate înlocui inteligenţa; prin sgomot, talentul, prin cinism, ra­ţiunea , şi prin violenţe, argumen­tele, ei au dat întreaga măsură a puterei lor morale şi intelectuale.­­Viaţa publică chiar şi în timpu­rile când­ toţi cetăţenii luau parte la conducerea directă a Statului, cum era în forum la Romani, sau în agora la Atena, cerea de la fruntaşii ei, talent oratorie, ele­ganţa de expresii, meşteşiugire în cuvânt şi pricepere in soluţii. De­mocraţia nu înseamnă moartea talentului. Dar felul cum fac po­litică d-nii Maniu, Vaida, Miha­­lache ori d-rul Lupu, este tocmai documentul celei mai înapoiate stări de spirit O eclipsă în viaţa politică a ţarei româneşti, — iată ce reprezintă turbulenţa, anarhia şi neinteligenţa acţiune a celor ce s’au unit pentru a da spectacolul anarhiei ruse unită cu sălbâticia scenelor din parlamentul ungu­resc. Dar cea ce răsare însă, ca trist învăţământ din ridicolul acestor manifestaţiuni este că­ aceia cari nu au putinţa să contribue cu ceva la opera constructivă a Sta­tului, sunt totuşi cei mai învede­raţi duşmani ai adevăratei de­mocraţii, cristalizate în viaţa con­stituţională şi parlamentară a statului român actual. Votul ob­ştesc n’a avut niciodată duşma­ni mai periculoşi decât tocmai pe aceia cari se prefac în solda­ţii democraţiei, şi în pasionaţii marilor reforme. Şi iată de ce: Votul universal nu a intrat în organizaţiile de stat, în chip uşor şi fără critici. Spiritele retro­grade, iubitorii de trecut, adver­sarii reformelor largi, şi benefi­ciarii privilegiilor censitare şi au dat totdeauna mâna pentru a combate votul universal, pe mo­tivul mai ales, că acest fel de vot nu va putea creia parlamentele rodnice şi adunările legiuitoare vrednice de marele lor rol. Care era şi care este datoria adevăraţilor democraţi? Era şi este datoria de­ a dovedi prin fap­te superioritatea, parlamentelor eşite din votul universal. E de ajuns să enunţăm aceste opinii pentru a înţelege cât de rău fac votului obştesc acei po­­liticiani orbiţi de pasiune care înjosesc parlamentul. Felul lor de-a se comportă e de natură, astfel, a alimenta criticele ce­lor ce nu pot suferi marea refor­mă a votului universal. Prin felul lor neînteligent, ne­­clvilisat şi sălbatec de-a se com­porta în parlament democraţii de carnaval de la noi nu fac de­cât să compromită astfel una din­­ cele mai curajoase cuceriri ale spiritului democratic. Şi­ acesta e unul din aspectele cu adevărat triste ale mascara­delor nedemne din aceste zile. Ne este teamă ca marea refor­mă a votului obştesc să nu fie pe nedrept rău preţuită sau descon­siderată luând ca punct de ple­­­­care atmosfera oposiţ­ionistă din parlamentul actual. Or, datoria unor adevăraţi de­mocraţii şi a unor buni români— şi recunoaştem că nu acesta e ca­zul oposiţioniştilor naţionali şi ţărănişti — era de-a face totul pentru a întări viaţa parlamen­tară eşită diin votul universal, iar nu să o scoboare până la un nivel incă necunoscut la noi. Aducând incultura, lipsa de bună creştere şi de civilisaţie în parlament, oposliţia unită nu a făcut astfel decât să arate ţârei încă odată pe demni­ta­tea şi ipo­crizia unora din aceia cari nu cu­nosc nici inima, nici sulfetul po­porului român. . In parlamentul care a dat elo­cinţei române prilejul de-a trece la nemurire, numele unui Mihail Kogălniceanu, Ion Brătianu, A­­lex. Djuvara ori Delavrancea, gesturile de saltimbanci, fiolele infectante, ori urletele de ani­male ne­cuvântătoare sunt o ru­şine şi o scădere a intelectualită­­ţei. Suntem, însă siguri, că aces­tea sunt spasme cari nu pot atin­ge cea ce e permanent şi superior în viaţa noastră publică. -1. Dumitru inelul Cu Dimitrie Onciul dispare un­a din personalităţile noastre cultu­rale care cinstea mai mult munca intelectuală românească. Marele istoric dispărut ne-a dat exemplul vieţei închinate stu­diului,­­ numai studiului. El nu a trăit decât pentru biblioteca sa, pentru cercetările sale paleogra­­fice, pentru rânduiala hrisoave­­lor, pentru cursurile universi­tare, pentru şedinţele Academiei şi pentru munca de factor cultu­ral. Nu ‘l pasiona nimic decât munca de savant, şi de acea viaţa lui Dimitrie Onciul, — din punct de vedere etic, — apare ca un mare îndreptar într’o epocă gălă­gioasă, în care munca spornică şi modestă este un fenomen rar. Istoriografia lui Dimitrie On­ciul nu a fost de largă concepţie, pentru că el rămânea străin de marile sinteze ce pot fi intere­sante, dar de multe ori, fragile. El era un pasionat al detaliului, un miniaturist al documentului, un învietor al vechilor hrisoave, şi un pios, admirator al faptului istorie. Şi acestei meticulosităţi de savant onest, istoriografia noastră datoreşte acele pagini în care se evocă, sub controlul per­manent al isvoarelor sigure pri­mele, origini ale principatelor româneşti. Epoca cea mai obs­cură din istoria noastră dato­rează astfel lui Dimitrie Onciul soluţii luminoase şi originale. Prin­ moartea lui Onciul, ma­rele institut al Arhivelor pierde pe­ un mare păstrător şi tălma­­ciu al lor. Universitatea pe un rar profesor şi Academia Româ­nă pe unul din cei mai eminenţi preşedinţi ai ei, iar cultura ro­mânească perde pe unul din cei mai st­ornici factori de progres ai ei, şi de aceea prin moartea lui Onciul se deschide fără contes­tare un mare doliu naţional. Examinând raporturile actuale dintre Austria şi Iugoslavia, re­vista „L’Europe Nouvelle“ evoacă câteva momente politice din, trecu­tul acestor două ţârî, spre­­ a evi­denţia marea deosebire dintre vre­murile de atunci şi cele de astăzi. Revista franceză aminteşte ast­fel că în 1886 arhiducele moştenitor Godolphe a fost la Belgrad să va­­■dă pe regele Milan. El a fost bine­­primit și presa vieneză a vorbit de acest eveniment ca de vizita unui suzeran la vasalul său. Lăsând la o parte scurta şedere a împăratului Carol în Mai 1918, aceasta a fost cea din urmă dată când un înalt personaj austriac a făcut vizitu­l Serbiei. Lanţul se leagă din nou astăzi, însă în condiţii cu totul di­ferite. Cancelarul micei şi suferin­dei Austrii a făcut o vizită zilele trecute, marei Serbii. De data a­­ceasta, reprezentantul Austriei a fost primit ca amic şi ca egal. A­­ceastă vizită nu a însemnat numai lichidarea tuturor litigiilor de or­­di­n economic, dar şi punctul de ple­care al unei ere de apropiere poli­tică.­­ Care este politica Austriei De la sfârşitul marelui războiu, Austria a fost singura dintre ina­micii Antantei, care a creiat mai puţine­­încurcături Europei recon­stituite prin tratate. Contrar Un­gariei, cu toate suferinţele sale, ea nu a cedat Bolşevismului, nu a visat revanşa, n’a permis acţiunea socie­tăţilor secrete şi n’a căzut în xeno­fobie. A fost cea dintâi dintre în­vinşi care s’a adoptat, fără preju­decăţi, exigenţelor realităţii. Abia la câteva săptămâni după armistiţiu, atunci când nici fron­tierele celor două state nu erau fi­xate, Austria a semnat cu Iugosla­via o convenţie comercială provi­zorie. Presa austriacă, făcând abs­tracţie de aceea inspirata din a­­fară, s’a exprimat totdeauna cu demnitate şi deferenţă asupra sta­tului sârbo-croato-sloven. Imprime­riile vieneze au tipărit, cărţi şco­lare sârbeşti, deoarece imprimerii­le din Belgrad fuseseră­­devastate de ocupaţie. Cu alte cuvinte, ne când sentimentul naţional al maghiari­lor avea aerul unei conspiraţii per­manente în contra siguranţei veci­nilor lor. Austria, scăpată de Hab­sburgi, s’a silit să trăiască în buni termeni cu Iugoslavia Presa Iugo­slavă despre vizita Cancelarului Aus-­ triei la Belga . De aceea prezenţa cancelarului Seipel la Belgrad, a făcut să fie, în presa sârbo-croato-slovenă, obiect­­ul unor comentarii binevoitoare. Astfel, oficiosul „Tribuna“ s-a ex­primat în modul următor: „Tratatele de pace au lichidat toate socotelile noastre istorice cu Austria. Putem lucra fără preju­decăţi la reorganizarea raporturi­lor noastre cu un stat, care deşi ne-a fost cel mai înverşunat ina­mic, s’a arătat dela conferinţa pă­cii, cel mai real“. Bineînţeles că nu trebue să se atribue conferinţelor dela Belgrad o importanţă politică pe care nu o au. Cancelarul Seipel a insistat asupra neutralităţii şi pacifismului indispensabil unui stat, fără să fie vorba de vre­o aderare a Austriei la mica înţelegere sau la vreun alt grup politic european. Dar Austria nu putea rămâne cu totul în afară din noul sistem economic, fără ca nm izolarea ei să nu risce de a deveni un izvor de primejdii pentru veci­nii săi. Trebue deci să se procedeze la o înţelegere generală asupra condiţiilor economice pe cari se vor sprijini raporturile dintre cele două state. Acesta a fost obectul confe­rinţelor dela Belgrad. In aceste conferinţe s’au discu­tat două feluri de chestiuni: ace­lea’cari derivă din dificultăţile de cari se izbeşte aplicarea tratatului dela Saint-Germain, şi acelea pri­vitoare la sigure "*•" generală sau la interesele­ economice comune ale cel­o­r două state. Ce s-a hotărât în confe­­rinţa dela Belgrad Discuţiunea a urmat cu cea mai mare cordialitate de la 22 la 24 Fe­bruarie a. c. S-a adoptat un pro­tocol care cuprinde patru conven­ţii : 1. Ridicarea sechestrelor sub ca­re fusese puse bunurile supuşilor celor două ţări; 2. Plata datoriilor personale di­nainte de război şi din perioada războiului, cari au fost contracta­te în coroane austriace.­­ 3. Atribuţiunea guvernului sârbo croato-sloven în ceea ce priveşte proprietatea întreprinderilor indus­triale situate în Bosnia şi Hertze­­govina. 4. Transferarea exploatărilor ce se găsesc intr’un alt stat.­­ La sfârşitul lui Martie vor în­cepe negocierile în vederea înch­e­­ierei unui tratat de comerţ ale că­­■ rui linii mari au şi fost fixate.­­ De asemenea a avut loc o înţe­legere în vederea înlesnirei tran­zitului, simpificărei formalităţilor, de vamă şi de trecere, şi aplicării stupulaţiunilor de la Port­o-Rosa, privitoare la materialul de căi fe­rate austriac. In sfârşit, cele două guverne au convenit să aplice mi­norităţilor naţionale respective un tratament conform stării actuale a bunelor raporturi. „L’Europe Nouvelle“ încheie a­­ceastă dare de seamă, spunând că conferinţele de la­­ Belgrad s’au sfârşit printr’un bilanţ pozitiv, pen­tru cel mai mare bine al celor două state. Austria va avea posibilitatea să se aprovizioneze din imensele păduri şi câmpii fertile ale Jugos­­Slaviei. De altă parte statul sârbo­­croato-sloven se va bucura nu nu­mai de o măsură de pacificare ge­nerală şi de stabilizare economică, dar va avea să pună un nou argu­ment acelora cari stârnesc să vadă salvarea Europei centrale numai în stabilirea unei federale a Dună­rei.­ ­ Situaţia în Europa Centrală RAPORTURILE DINTRE Iu­strin şi Juse-Sinuis Politica înţeleaptă a guvernului actual austriac a făcu­t posibilă strm­irea acestor raportări •m Reclama cea mai fo­tositoare și mai el«­tică se poate (ase raar y— "■ ■ ■w"is uuman la „VIITORUL“ O crimă DaCă Cele mai multe din ziarele ce apar în Capitală, mânate toate de interese politice, au căutat să exagereze întâmplările ultimilor zi­­le, — poate că au scuza ignorantei lor desăvârşite asupra intereselor, generale si permanente ale tarei. In nouile provincii însă, unde a­­laru­ de Români trăesc în cele mai multe centre minorităţi etnice în­tre cari se strecoară agitatori în­demnând la revoltă, — ziarele ro­mâneşti simţeau de aproape perico­lul raspăndirei de zvonuri false şi exagerate asupra întâmplărilor din Capitală. Totuşi unele gazete romă­neşti, tocmai în centrele cele mai ameninţate, mânate de interese e­­goiste şi josnice nu s’au dat în lă­­fturi sa săvârşească o adevărată cri­ma faţă de ţară, răspândind svo­­nul „revoluţiei din Bucureşti", svon care a luat apoi forme şi mai tică­loase în ziarele minoritare şi în a­­cele ale duşmanilor tărei. Astfel ziarele regionaliste ale partidului naţional, atât la Braşov cât şi la Cluj, au alarmat populaţia într’un mod nepermis, lansând un adevă­rat apel la revoluţie, care credem ca ar trebui să aibă o sancţiune mai severa decât desaprobarea opi­niei publice româneşti, lată de pil­da ce-a scris „Patria", pe şase co­loane, relativ la întrunirile, de Du­minică. Spicuim din titluri: „Con­stituţia roşie , „Se face uz de arme Şi baionete". Apoi: „Străzile Bucu­reştiului stropite cu sângele cetăţe­nilor şi fruntaşilor opoziţiei". „Cor­doane de armată au oprit mulţi­mea. Comandantul dă ordin de ii­nom­tare trupele însă nu execută ordinul neînţelegând comanda de­­ioarece soldaţii erau Unguri, cari nu ştiu româneşte. Mulţimea înaintea­­­ză şi se ciocneşte cu trupele, hărţu­­icia durează două oare, în care timp sunt numeroşi răniţi ce sunt­ duşi într’o stradelă lăturalnică şi ridicaţi de salvare". „Mulţimea re­uşeşte să­­rupă primul cordon dar în calea Victoriei are loc o ciocnire mai sângeroasă, trupele făcând fi­de baionetă". „Consiliul de miniş­trii e permanent şi a cerut să fie apărat şi şi noapte de o gardă înar­mată". Citatele de mai sus, luate textual din „Patria" dovedesc nu numai reaua-credinţă şi lipsa de patrio­tism a unor ticăloşi înstreinaţi, dar şi scopurile urmărite de opozi­ţia­ „naţională". Au voit cu orice chip revoluţia şi pentru că avân­tul lor s’a stins în faţa pompelor­­de apă, din ridiculi voesc să se tran­s­forme în martiri cu ajutorul, relei­­ credinţe a unor gazete în solda lor. Dacă însă presa lor, prin laşităţi nepot mi secări au aruncat grija în populaţia românească a nouilor ţi­nuturi, au reuşit pentru, un ceas să mistifice adevărul. — viitorul Care mi' se' înclină in fata­ efemerelor minciuni, îl va restabili şi va cul­ca în ţărână nc răzvrătiţii agenţi e­­lectorali de azi. ECOURI S­e anunţă din Berlin că în urma propunerii comisarului impe­riului pentru economii, minis­­­terul tezaurului va fi suprimat cu­­începere de la 1 Aprilie­­. Afacerile acestui departament vor fi repar­tizate celorlalte ministere, şi se va constitui o societate anonimă cu un capital de 600 milioane mărci, pentru administrarea bunurilor im­periului. D­in Berna se anunţă că un mem­­bru din fracţiunea catolică conservatoare din Lucerna, a făcut o interpelare, cerând guver­nului să ia măsuri urgente în con­tra profesorilor de dansuri moder­ne şi în contra dancingurilor şi­­balurilor Cari, devin din ce în ce­­mai numeroase în Lucerna, şi în­ alte oraşe din Elveţia, şi cari tind să scadă din moralitatea proverbi­ală a acestei ţări. Z­iarele germane anunţă­­că s­ocia­liştii din Danemarca ar fi de­cis să acorde ospitalitate la 2 mii copii ai lucrătorilor greviști din Ruhr. » O....I ! — 1 Continuarea In pagina 2­; 15Cr@pl©a ©aj8tiwra«îlăi* S3COIIQUILE CRITICE“ AL PATRULEA ARTICOL DIN „TRIUMFUL UNO SCOALE LITERARE " de MIHAIL DRAGOMIRESCU „Soala hrană“ venea cu un crez. Ideia dominantă era aceea ce pare tuturor astăzi foarte naturală: — autonomia scriitorului, libertatea inspiraţiei, independenţa literaturii şi desrobirea ei completă de cătu­­­şele oricăror alte preocupări de natură practică (în legătură cu voinţa) sau ştiinţific-filosofică (în legătură cu inteligenţa şi raţiu­nea). Era concepţia clasică a unui Goethe, nu­mai că era nuanţată şi cu alte cerinţe ceva mai grele, fiind­­că presupunea mai întâi o expe-l rienţă şi o competenţă ce nu se gă­seşte — cum se zice — pe toate dru­murile. — şi al doilea­­ ţinută, ca să zic aşa, prea olimpiană. Iată câ­teva­­citate dintr’ujj articol pro­gram, al „Convorbirilor critice“ din care se pot vedea aceste cerin­ţe, începând cu cea fundamentală. „Această revistă va căuta să lupte pentru desăvârşita autonomie a ar­tiştilor şi poeţilor, căutând să-i libe­reze de tirania individualităţilor strimte, a curentelor de modă, fie streine, fie naţionale şi, în genere, a oricărei influenţe care nu s’ar po­trivi cu propriul lor iel de a Si’*. Şi maî departe: Dispreţ pentru influenţe exterioa­re, concentrare în sine însuşi şi sin­ceritate faţă cu sine însuşi, — iată condiţia primordială a artei eterne... Dar cea dintâi cerinţă pentru a scoate scriitorii din tirania idoli­lor personali şi teoretici, era ca critic ce va avea să-i conducă pe drumul autonomiei să se poată vu­­­dea ea însăşi, cu uşurinţă şi con­secvenţă de­asupra acestor idoli — o condiţie posibilă, dar aproape su­pra­umană. Ori cum ar fi „Şcoala nouă“ prin „Convorbirile critice, cerea de la conducătorii literari“. „Critică obiectivă, rece, aşezată, care se ridică senină, dar fără slă­biciune de­asupra patimilor de o zi, şi care, văzând şi cercetând numai lucrul în sine, nu vrea să ştie, dacă este făcut de un prieten sau de un duşman, şi luminează pe cititori a­­supra valorii lui,­­fără ură şi părti­nire, cu temeiuri totdeauna făţişe şi clare“. Tr­ebue să observăm că, în mare parte, şi această cerinţă de obiec­tivitate,­­în contra căreia avea să se ridice înaintea tuturor, revistele cu relaţii de partid şi critica im­presionistă) — astăzi nu este atât de neglijată, ca pe vremuri, — şi nici nu se putea altfel, din momen­tul ce toţi au început să priceapă din ce în ca maî mult dreptul li­teraturii de a fi, mai ‘nainte de toa­te, autonomă. Nu­maî cu o astfel de stare su­fletească se putea ajunge la idealul înţelegerii literare. ...Numai astfel sufletul său (al ci­­titorului) va putea gusta cu adevă­rat accentele sublime ale unui poet antireligios şi anarhic ca Shelley, şi în acelaş timp pătrunzătoarele şi caldele armonii religioase ale unui David sau al unei sfinte Tereze; nu­­­­mai astfel, cu sufletul liberat de­­ preocupările clipei, va pătrunde a­­devărul întrupat in fabule în care­­ azi nu mai credem, cum este aceea a lui Oedip sau aceea a lui Hamlet, şi cum sunt atâtea fabule în come­diile şi istoriile lui Calderon şi Sha­kespeare. Numai astfel, fiind liberal în politică, va putea gusta totuşi, în toată frumuseţea lor, concediile lui Caragiale, şi, fiind antisemit, va pu­tea totuşi adâncul adevăr sufletesc întrupat în figura lui Leiba Zibal. Dar cea mai grea cerinţă pe care mai nimeni astăzi nu o practică, — nu o poate practica şi care presu­pune o dispoziţie şi o experienţă specială, — este aceea a acţiunii cri­ticului asupra scriitorului. Abso­lut autonom în ce priveşte inspira­ţia — conţinutul operei — scriito­rul, mai cu seamă cel începător, are datoria de a da operei sale cea mai limpede şi mai potrivită formă. In această operaţie, de foarte multe ori se întâmplă însă că scriitorul nu are energia necesară pentru a-şi lămuri fondul şi deci nici putinţa de a-i da adevărata formă. Aci era noutatea intervenţiei criticului aşa cum îl concepea „Şcoala nouă“. Criticul, fără să influenţeze fondul, putea fi de ajutor­ scriitorului ca să­ şi-l găsească întreg şi să şi-l rotunjească în mod artistic. In această lucrare nu e vorba de a atinge individualitatea scriitoru­lui şi de a-i prescrie idei preconce­pute, tendinţe, imagini, sentimente streine de atmosfera lui sufletească, ci din contră de a o scoate la iveală cât mai complet şi cât mai veridic, făcând ca stările sufleteşti ce o con­­stitue să ajungă la o expresie cât mai limpede şi mai firească. Numai în acest fel „Şcoala nouă“ putea să-şi exercite influenţa sa; numai în acest fel se putea pune o ordine in haosul ce domnea atunci. j Cumi domneşte şi azi în literatura noastră, numai în acest fel s’a pu­tut stabili contactul între scriitorii tradiţionalişti şi reprezentanţii poe­ziei nouă şi seratele literare ale „Convorbirilor critice“ să devină­­locul unde se putea admira cu a­­­eeeaşî sinceritate poezia traditio­­­nala ca şi poezia nouă, dacă înde­plinea condiţiunea acelei integrali­tăţi a monduluî si acelei perfec­ţiuni a formei pe care o­­cerea crl-I trca. Din acest punct de vedere este interesant de cercetat cum, în timp de şase ani (1906—1912) au dăinuit aceste serate care au alimentat re­vistele „Convorbiri critice“, „Fa­langa“ şi „Ţara nouă“. La început, sâmburele î.Şcoalei nouă“ îl formară întemeetorii re­vistei bârlădene Făt frumos: Gâr­bantu, D. Nanu, Corneliu Moldova­­nu, A. Mândru, Dragoslav: semă­­nătoreşti ca P. Cerna, Radu D. Ro­­setti, H. Frollo; începători răsteţi de talent ca Eugen Lovinescu, Vic­tor Eftimiu, Gr. Tătărăscu, Mihail G. V­lade­scu (Ana’ maiorescanu ca G. Vâlsan, Alex. Naum,, Mircea Din­vara, D. Ioaniţescu, M. Paleologu; ieşeni ca Mihail Codreanu, — pre­cum şi artişti cu simţ literar, cum era C­ostili Petrescu, admirabil, „causeur“ şi­ clasic în felul lui, pic­tor plin de vigoare şi maestru în desen. Curând la acest miez s-a adăugat cunoscuţii discipoli ai lui Al.Ma­­cedonski , Cincinat Pavele­scu, A­­lexandru Stamatiad şi Donat Mun­­teanu, dintre care Cincinat Pave­­lescu e a­juns la maturitate ,şi-şi publica în „Convorbiri critice“, în formă definitivă, admirabilele sa­le ode, cântece şi sonete, în care forma cristalină dă un farmec mai mult armoniei versului şi distinc­­ţiunii fondului. Peste 60 luni de la apariţia lor. ..Şcoala nouă“ primeşte colabora­rea lui I. Minulescu, reprezentan­tul de căpetenie al artei nouă, cu nota lui bizar-sensuală, car­e însă se înălţa pînă la valoarea estetică prin simţimântul limpede al nostalgiei spaţiurilor şi vremurilor şi, cu toa Chestiuni la ordinea zilei Prevenirea crizei ALIMENTARE Ce s’a făcut In alte tari si ce ar tre­bui sa ie fata la noi ~ — Tin interesant studiu economic — Una din problemele cele mai im­portante ale cărei consecinţe le re­simţim cu toţii este de sigur aceea a alimentărei. De unde înainte de război expor­tam produse alimentare de orice fel astăzi de abia ni le putem pro­cura înăuntru cu preţuri extrem de mari. Cauzele acestei crize şi soluţiuni­­le cari ar putea dezlega această pro­blemă fac obiectul unui studiu a­­mănunţit publicat de d. I. N. Ma­­nolescu-Strunga, doctor în­ ştiinţe­le economice şi agricole, deputat,, studiu intitulat „Contribuţiunî şi soluţiunî în problema alimentară a ţarei româneşti“. Lipsa de deposite D. Manolescu-Strunga arată că situaţiunea ceasta se datoreşte nu­m-itat lipsei de alimente şi cheltue­­lilor mari de producţiune, cât mai ales imposibilităţei depozitării şi organizării transporturilor precum şi a comerţului interior şi exterior. Lipsei complecte a unei organi­­zaţiuni temeinice a comerţului in­terior de alimente, organizaţiune bazată pe o repartizare raţională a produselor alimentare, întrebuin­ţând mijloace moderne de păstrat şi transport, precum şi a unei poli­tici hotărâte în exportul nostru a­­limentar, se datoreşte scum­pe­rea excesivă şi mereu crescândă a ali­mentelor de prima necesitate. Transformarea agriculture! Prin expropiere şi ca consecinţă întări­rea ţăranilor, va face ca produc­­ţiunea alimentară (carne, ouă, pă­sări, legume, brânzeturi) să fie tot mai abundenta, şi este cert că prin­­tr-o organizare raţională se vor sa­tisface cu prisosinţă nevoile inter­ne şi se va putea întemeia un ex­port tot mai intensiv, înlocuind în parte beneficiile exportului de grâ­­ne. Produsele alimentare alterablie­ ­abilitate crescândă a preţurilor,, cu un cuvânt sunt susceptibile de speculă.­­ Concluziunea unanimă la cărei s‘a ajuns în toate ţările este că, di­ficultăţile aprovizionărei alimenta­re ridică chestiunea utilizărei fri­gului artficial în primul plan al chestiunilor economice.­ Graţie ace­stui mijloc s’a reuşit, în alte ţări, a se face posibilă antrepozitarea fără pierderi a orice fel de alimen­te şi a se prelungi conservarea lor, fără a li se modifica calităţile P­s­tritive, aspectul şi gustuL Ce s’a făcut în alte ţări Acest lucru s‘a experimentat şî se protictă în America şi‘n ţările occidentale europene, de unde c­rea­­se necesitatea urgentă a organiză­­rei acestei chestiuni şi la noi.­­ Fără îndoială că dat fiind nece­­sitatea absolută a întrebuinţăreî a­­limentelor în consumaţiunea publi­că, Statul şi comunele nu pot ră­mâne indiferente, lăsând unor or­­ganizaţiunî de iniţiativă privată quasi monopolul acestui comerţ in­tern şi extern şi de aceea patrona­rea, supravegherea şi participarea Statului şi comunelor se impune ca o necesitate imperioasă. Este lesne de înţeles că atunci când Statul şi comunele vor stă­pâni în momentele cele mai nefa­vorabile, cantităţi mari de alimen­te conservate, piaţa va fi influen­ţată şi preţurile nu se vor putea urea., Bogăţiile alimentare ale Româ­niei care interesează in deosebi sunt: Carnea, peştele, ouăle şi fruc­tele, şi al doilea rând grăsimile, brânzeturile şi legumele. Reuşind să asigure în producţiu­­nea, conservarea transportul şi con­sumaţiunea internă şi externă, se poate spune că criza alimentară este înlăturată. In ce constă criza alimentară . In concluzie, d. Manolescu-Strun­­ga, arată cum urmează a se stabili modul în care problema alimentară poate şi trebue să fie alcătuită, întreaga problemă alimentară se subdivide în următoarele împăr­ţiri: 1. Organizarea producţiunii, şi in­­dustrializarea ei şi 2. Organizarea conservării care se împarte în: a) conservarea la locul de producţie, b) conservarea la locul de consu­maţie, c) conservarea la locul de antrepozitare, fie în interiorul ţă­rii, fie la frontieră. 3. Organizarea transporturilor te­restre, fluviale şi maritime şi 4. Organizarea consumaţiunii prin or­gan­izarea comerţului interior şi a exportului. Privind chestiunea astfel reese că, în organizaţiunea ce ar urma să fie creată nu poate fi vorba­şte, a centraliza sau desfiinţa sub nici o formă diferitele iniţiative, cari lucrează separat în fecare din ra­murile diferite ale acestui ansam­blu, ci ar fi vorba numai de a coor­­dona şi sistematiza aceste acţiuni izolate, pentru ca întrunite la uni­i de sub conducerea unitară a repre­zentanţilor acestor alcătuiri, să se poată obţin® maximum de rezul­tate. Aşa­dar, felul în care d-sa înţele-Dacă comerţul alimentelor greu alterabile nu prezintă dificultăţi mari şi nici pierderi considerabile, comerţul alimentelor uşor alterabi­le, cerând condiţiunî cu totul spe- „ riale de strângere, păstrare şi trave PftiiljMjjarga trt «203 Z"3 port înregistrează totdeauna o­nes­: IU­ MMMIMHDWaWWDtD— D-l I. MANOLESCU-STRUNGA ! Deputat de Roman

Next