Viitorul, iunie 1925 (Anul 18, nr. 5170-5194)

1925-06-01 / nr. 5170

2 ai opt-spre-zecelea re. 5170 6 PAGINI ABONANfcNtE LEI EX. In TARA 4 LEI eg. In streliefcic iN TARA Un en--------------£00 lei Șese luni — — — 250 » Trei ----------125 » în streînatate Un an--------------1200 iei $ase luni------ — 600 » Trei ---------- 300 - REDACȚIA ACHENISTRATIA BUCURESTI STR. ERGARD QUINET No. 2 || STRADA­ ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Directia 31*?3. Redacţia el Administraţia 18/23 ei 3/d­ AMUNCIURI COMERCIALE Se prim­­esc direct la Administraţia ziarului Mr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug :x. in TARA ,*în străinotere ZI CU ZI in fine d. Iuliu Maniu a precizat atitudinea sa în chestia constituţiei: „O va respecta dacă va fi schim­bată in sensul ca să nu se schimbe decât acolo unde rămâne aceiaşi, şi să se desfiinţeze din ea tot cea­ ce este contra-pentru“. CUV la declaraţiune a d-lui Maniu a fost viu aplaudată de d. N. Iorga, care se ştie că este omul cu mintea cea mai limpede. * Un ziarist care îl chiama astfel de cum semnează tămâiază astfel în „Lupta“ pe d. Maniu: „Omul politic care e d. Maniu s’a dovedit a fi şi un adevărat bărbat de stat modern“. Deja? Dar ziaristul cu două nume cre­de oare că cineva poate fi „om po­litic“ şi cu toate aceste să nu fie de loc „bărbat de stat“? Iată o nu­anţă interesantă. Graţie acestei for­­mule toţi naţionaliştii pot fi bărba­ţi politici, dar nici unul bărbat de stat. Să trăiască ziaristul cu două nu­me! In mişcarea noastră economică din ultimele trei decenii, coope­raţia a avut un rol important. Este în adevăr foarte interesant modul cum au progresat asocia­­ţiunile cooperatiste, ca bănăci populare, obştii de arendare, coo­perative de producţie şi consum. O sumă de date cari ne-au fost furnizate de Casa centrală a coo­perativelor pun într’o vie lumină întreaga mişcare, după cum se va vedea mai jos. Băncile populare Se poate spune cu drept cuvânt că pivotul întregului sistem coo­peratist a fost la noi ca şi în Germania şi Italia — băncile po­pulare. In 1893, adică cu zece ani îna­inte de legea specială, s’au înfi­inţat trei bănci populare în Dîm­boviţa şi una in Pr’ahova. Din anul 1899, când s’au înfiinţat 149 bănci populare, mişcarea a înce­put să ia un mare avânt, aşa că la aplicarea legei din 28 Martie 1903 erau în vechul regat 70­ bănci. Avântul acestor asociaţiuni este şi mai mare după aplicarea legei şi după crearea Casei cen­trale a băncilor populare şi coo­perativelor săteşti, dotată de Stat cu un fond de 20 milioane lei. La 1905 erau 1849 bănci, cu a­­proa­pe două sute mii membri, şi peste 16 milioane capital. La 1918 erau în vechiul regat 2966 bănci cu un capital de 186 milioane. La 1923 erau 3747 bănci populare în întreaga Românie, cu 875.879 membri, cu un capital vărsat, de 478.975.000 lei și 41 mi­lioane fond de rezervă. Cooperativele de consum Prin legea din Aprilie 1905, dispozițiunile legei din 1903 ale băncilor populare sunt întinse şi asupra cooperativelor de produc­ţie şi consum. La 1906 existau 38 cooperative de consum. Până la 31 Decembrie 1918 se înfiinţase 412 cooperative de con­­sum, din cari unele lichidase î­­nainte de război, altele au fost devastate în timpul războiului şi numai o treime se mai aflau în funcţiune după război. Puţinele rezultate date de coo­perativele de consum, înainte de război, se datoresc la mai multe cauze, între cari: Lipsa unui organism de apro­vizionare cu mărfurile necesare, în condiţiuni avantajoase. Lipsa personalului de specialitate. Re­crutat dintre negustorii satelor, acest personal lucra mai mult în folosul său decât în acela al coo­perativelor. O dezvoltare crescândă Prin decretul-lege din 31 De­cembrie 1918, vechea Casă cen­trală a băncilor populare și coo­perativele săteşti se divide în trei centrale şi anume: a Bănci­lor populare, a cooperativelor de producţie şi consum şi a obştiilor săteşti şi exploatărilor agricole. Fiecare dintre aceste centrale, a putut mai uşor să imprime o di- Irectivă mişcărei în ceea ce pri­veşte organizarea, îndrumarea şi controlul. Graţie atenţiunei ce li s’a dat de către organul central, coope­rativele de consum au luat după 1919 o desvoltare crescândă. Aşa în acest an se fondează 230 coo­perative. Până la 31 Decembrie 1921 se înfiinţează în România, afară de Basarabia, unde Mea s’a pus în aplicare mai târziu, 1950 coope­rative de consum. La 31 Decembrie 1923 erau 2650 cooperative de consum. V­ânzarea făcută de aceste coo­perative în 1923 a fost de 805 milioane lei. Exploatările forestiere Unde mișcarea corvnpratistă a luat repede o desvoU"”-, foarte mare, a fost în dire"**"a produc­ţiei. La început s’au creat obştii­ de arendare, care şi-au pierdut însă însemnarea, odată cu re­forma agrară. Locul obştiilor de arendare l-au luat cooptativele de exploa­tarea pădurilor. La 31 Decembrie 1923 erau 873 asociaţii pentru exploatări fores­tiere. Din acestea, multe nu func­ţionau, căci nu aveau de tăiat. Erau în funcţiune nume* 416, din care 30 făceau, pe lâng­ă ex­ploatarea lemnului, so­lizarea lui V'"----­Acestea aveau fabrici care dispuneau de 135 Fim. linie fe­rată, 22 locomotive şi 286 va­goane. ,‘v V "■ Desvoltarea ca-o, a luat-o cooperaţia şi o va lua şi — —uit în viitor, în direcţia asta se da­­toreşte faptului că locuitorii din regiunea respectivă nu i - altă ocupaţie. Ori ce îmbunătă-o a­­dusă deci pe calea cooperaţiei a­­jută la deslegarea problemei so­ciale, după cum s’a făcut prin re­forma­­agrară pentru locuitorii de la câmp. Alte cooperative Dintre celelalte cooperative de producţie, mai sunt azi 15 bru­tării, 20 lăptarii, 23 pentru ex­ploatări de mine de lignit. Intre acestea, cele mai principale sunt „Cărbunele“ şi „Progresul“ din Godeni, „Godeanul” din Stoe­­neşti, judeţul Muscel. Mai sunt 25 cooperative pentru exploatare de maşini agricole şi 12 cooperative de pescărie. Din­tre acestea cele mai mari sunt: „Morunul“ şi „Dunărea” din Vîl­­cov, judeţul Ismail; „Crapul de aur“ din oraşul Ismail; „Marea Neagră“ de la Sf. Gheorghe, jude­ţul Tulcea; „Pescarii Vânători“ din oraşul Tulcea, etc. Gh. C. Irea economică PROGRESELE COOPERAŢIEI - Sătenii se grupează în jurul asocia­ţiuniior de producţie - OBSTRUCŢIE, hm DISCUŢIE Atât în Parlament cât şi în presă, opoziţia coalizată are ipo­crizia şi cinismul să susţină că ceea­ ce face la Cameră, cu prile­jul discuţiunei pe articole a le­gei administrative, nu este ob­strucţie, ci „discuţie“. Am dat ori câte­va cifre pre­cise din cari s‘a putut vedea cât de largă a fost discutiunea ge­nerală la legea administrativă,o discutiune la care au participat timp de 25 de zile nu mai puţin de 34 de parlamentari din toate partidele. Este evident însă că opozitiu­­nea coalizată a adoptat acuma tactica obstructiunei, pentru a zădărnici lucrările Parlamentu­lui. Chiar ziare cari simpatizează pe faţă cu opoziţia naţional ţă­rănistă sunt silite să constate că ceea­ ce fac de câte­va zile încoa­ce membrii opoziţiei este obstruc­ţie curată. Un ziar de seară, cunoscut pen­tru spiritul său de adversitate împotriva guvernului recunoaşte că „judecând după practicele parlamentare de până acuma, cele ce se petrec la discuţia pe ar­­ticole a reformei administrative, ar putea da impresia că s‘a de­clarat obstrucţia la Cameră. ..Intr‘adevăr, după vre-o opt şe­dinţe consacrate discuţiei pe arti­cole, nu s-a ajuns în şedinţa de ori de­cât la articolul 14. La fie­care articol iau cuvântul câte 2 --3 oratori opoziţionişti, se depun câte 5—6 amendamente şi se ri­dică şi o chestie de regulament“. Am arătat eri, cu textul ofici­al al amendamentelor semnate chiar de d-l Vaida, cât de nese­rioase sunt aceste amendamente, menite, nu să îmbunătățească o lege bine și îndelung studiată, ci să oprească în loc votarea ei. Nici o îndoială nu mai încape, deci, că ne aflăm în faţa unei tactici hotărâte de luptă politică. După retragerea din Parlament, după scandalurile şi gazele asfixi­ante, după insultele şi violenţele incalificabile, opoziţia a ajuns în acţiunea ei negativă la sabota­rea şi la împedicarea funcţionă­­rei normale a Parlamentului. Faptul că, dându-şi seama de răs­punderea pe care şi-o iau, frun­taşii opoziţiei tăgăduesc evidenţa însă­şi şi susţin că fac „discu­ţie“ nu „obstrucţie“, nu are altă însemnătate de­cât de a dovedi ipocrizia unor politiciani fără 6CDin fericire însă există mijlo­ace eficace de a se răspunde la noua tactică prin care opoziţia coalizată crede că va putea ză­dărnici opera legislativă a Parla­mentului. Şi mijloacele acestea nu sunt extra­ordinare şi nele­gale ci, dimpotrivă, ele sunt cu­prinse în însu­şi regulamentul­­Adunărei, întocmit nu de „oli­­garhul“ şi „reacţionarul“ partid liberal, ci tocmai de aceia, cari, în frunte cu d-l N. Ior­ga, încear­că acuma să saboteze lucrările Parlamentului. Dispoziţiunile Regulamentului Camerei, aplicate cu hotărâre de biroul Camerei, sprijinit de majoritate compactă care vrea să­ lucreze nu să saboteze, sunt îndestulătoare pentru a înlătura şi această nouă tactică adoptată de coaliţie. Ştim că aplicarea dispoziţia ţi­lor regulamentului nu vor con­­veni celor cari vor azi să impie­dice opera de consolidare a Sta­­tului, cum au voit eri să împie­dice elaborarea Constituţiei. Se va susţine că „libertatea cu­­rântului” a fost suprimată, şi că majoritatea face acte de tiranie. Dar, după cum voinţa şi tenaci­tatea celor cari slujesc interesele superioare ale Statului au învins rezistenţa regionaliştilor şi a de­magogilor în chestiunea Consti­tuţiei, tot astfel nu există îndo­ială că şi azi majoritatea şi gu­­vernul vor şti să ducă până la capăt opera legislativă de care ţara are nevoie, şi vor înfrânge rezistenţa unei opoziţii lipsită de conştiinţa îndatoririlor şi ras­punderilor sale. Regulamentul Camerei a fost pare că anume întocmit de cei cari azi încearcă să-l calce, pen­tru a face imposibile manopere mari să paralizeze funcţionarea normală a regimului nostru par­lamentar. Simpla lui aplicare, va fi eficace. iar nimeni nu se va putea plân­ge, cu dreptate, că este năpăstuit. Opera constructivă, de unificare şi consolidare a Statului nu poate fi oprită în loc, pentru că vre­o câţi­va politiciani dornici de scandal, o voesc. Iar opinia publică va judeca cine slujeşte, şi cine deserveşte interesele ţărei. NOTE VORSE VECHI asupra alcoolismului Am cetit cu îngrijorare,­­ dar şi cu satisfacţie broşura pe care Mi­tropolitul Pimen al Moldovei a scri­s-o, prin care ne arată ce a făcut şi ce ar fi de făcut pentru combate­rea alcoolismului. Cu Îngrijorare, pentru că pericolul intoxicărei alco­olice la noi în România este mare, şi cu satisfacţie, pentru că am con­statat cum marele rău găseşte în clasa conducătore, în preoţi, în me­dici o oştire pregătită a’l combate. Din cele citite în broşurică Mitro­politului Moldovei, ne-a isbit mai ales un raport al d­rulu­i Manole­­scu, din Burdujeni. De altfel acest raport nu are decât valoarea unui exemplu care s'ar putea, din nefe­ricire, generaliza, dacă şi alţi me­dici de plasă ar voi să aştearnă pe hârtie constatările lor. „Comuna Burdujeni a consumat vin de lei 1.400.000 în anul 1924, bere 00.000, spirtoase lei 1.638.000. Total 3.098.000". Dacă se reduce din consuma­ţia aceasta ceace beau ceilalţi săteni din împrejurimi, se obţine 2.240.000 lei. „Această sumă repre­zintă valoarea a 1­89 hectare de pă­mânt, cu preţul împroprietărirei" Alt exemplu: „Comuna Solcea a cheltuit 1.038.815 lei ceea ce repre­zintă valorea a 780 hectare de păt­­r­âni“. Şi lista comunelor e mai lungă. Ne oprim aci, pentru că cifrele cari nu sperie într-o parte, sunt la fel pentru toate. Se consumă astfel băuturi alcoo­lice — şi din nefericire cele spir­toase în proporţii mai mari — în­­tr’o măsură care ne aşează statisti­­ceşte în rândul popoarelor celor mai lovite de acest flagel. Iar faptul că la noi se consumă băuturi spirtoase: rachiuri, ţuică, basamac mai mult decât berea şi vinul cam­ în proporţii rezonabile, sunt igienice, şi faptul apoi că ţă­ranii la noi se hrănesc prost, cu toate că condiţiile economice s-au schimbat face ca consumarea alcoo­lului să fie un pericol care e mai mare, decât aşa cum apare din ci­frele reci ale statisticei. A spune că alcoolismul e poarta prin care intră toate relele într’o societate; a cita constatarea veche că criminalitatea şi desfrâul se află în funcţie şi în corelaţie reciprocă; repeta cele ce s’au constatat cu privire la dezagregarea organici ce-o produce consumarea excesivă de alcool, — ar fi să repetăm ceea­­ce broşurile, conferenţele, revistele, ziarele, au răspândit până la ba­nalitate. Ne abţinem astfel de a violenţa porţile deschise, mulţumindu-ne a spera într’o reacţiune pe care însă şi puterile de viaţă ale rassei noas­tre o vor face-o, cu instinctul de conservare ce conduce un neam. Noul proect alcătuit de actualul ministru de finanţe este de altfel cea mai elocventă dovadă a acestei reacţiuni salutare concretizate prin lupta conştientă, legală şi puterni­că pentru st­irpirea unui pericol na­ţional cum este alcoolismul. PETRONIUS Relevând faptul că la o recentă întrunire, Consiliul de miniştri francezi s’au ocupat de chestiunea scumpirei traiului, „L’Europe Nouvelle” scrie : „A ajuns un Haos chestiunea scumpirei traiului ! Toate remedi­ile au fost încercate şi abandona­te : taxări, represiuni, afişarea preţurilor, etc. Adevărul e că marile fluctuaţii de preţuri sunt dominate de nu­meroşi factori, ca cel al politicei monetare, politicei vamale, sarci­nile fiscale ale ţărei, şi astfel, nici un guvern ori­cât de ingenios sau energic ar fi nu poate ca prin mă­suri artificiale să stăpânească os­cilaţiile economice. Consecinţele dem­acie­rei monetare D. Pavileva şi colaboratorii săi sunt prea experţi, ca să-şi facă iluzii sau să creadă în posibilita­­tea unei minuni cari să ieftineasc­că traiul. Trebue să se ştie că prin depre­­ciarea monetară se produce fluc­tuaţia preţurilor şi întreaga serie de speculaţiuni ce scumpesc viaţa! cei mai cinstiţi comercianţi tre­bue să ia şi ei măsuri de acope­rire pentru riscurile capitalurilorr puse în afaceri. Şi guvernul precedent prevăzu­se o serie de măsuri pentru a lup­ta contra scumpirei traiului. Mă­sura principală a fost legea care lovea în trusturile cari produceau urcări de preţuri ilicite. Dar a dovedi aceste fraude este aproape peste putinţă. Actualul text de lege supus se­natului pedepseşte acţiunea clan­destină sau individuală pentru falsificarea cursurilor. Rămân însă urcările de preţuri cari nu rezultă din manopere frauduloase ci numai din dorinţa exagerată de câştig. Legea din 20 Aprilie 1916 şi mai cu seamă jurisprudenta stabilită pentru a ei aplicare, pedepsea nu numai manoperele de bursă pentru falsificarea cursurilor, ci şi sim­pla „speculaţie“ pentru exagera­rea de beneficii”. Proectul comisia nei speciale pre­vede şi pedepsirea distrugerilor voluntare de mărfuri precum şi speculaţia cu vadurile comerciale, element însemnat în urcarea pre­ţurilor. «le­ffikutt în acest cerc infernal al scumpi­rei traiului, ce ar mi putea face guvernul actual? conchide „L’Isu­­rope-Nouvelle”, nevoe este de o le­ge de reprimare, dar în acelaş timp ca să nu creieze dificultăţi comerţului cinstit. Necesar este să se sprijine comi­tetele cari luptă contra scumpirei; ele funcţionează în toate departa­mentele Franţei şi au obţinut bu­ne rezultate publicând cursurile, aplicând bareme de preţuri şi pre­venind conflictele.­Uşurarea transporturilor spre centrele mari şi mai ales prin or­ganizarea de mSc­­ltării şi brutai­­rii municipale s’ar aduce mari u­­şurări. Măsurile fant­a­ frriple dar printr’o acţiune lentă însă stărui­toare s’ar ridica stavila solidă de mâine. E un „cerc Infernal” şi tre­­buesc multe şi mari sforţări pen­­­tru a-1 frânge. Bateriile de război O­ntisisae Mfd­­icagS In alte tări Lupta contra scumpirii TRAIULUI In FRANŢA — Necr­sitatea unei legi pentru reprimarea szalei şi a unei acţiuni pentru sprijinirea comitetelor cari lupta contra scumpetei — Fixarea limitei bene­­ficilor Rămâne să se stabilească care este limta beneficiului normal și unde începe cel exagerat. Este peste putință să se stabi­lească normalul într-o epocă de nestabilitate monetară. Pentru a avea însă un punct de sprijin, guvernul precedent a luat un ele­ment cu totul material; variaţia de preţuri de la o săptămână la alta; toţi negustorii de articole de prima necesitate au fost obligaţi să motiveze la timp ori ce urcare de preturi, fără acea motivare că­deau sub prevederile legei contra speculei. in lump a D. Charles Dewey, al doilea se­cretar al tezaurului Statelor- Unite se află în drum spre Eu­ropa, pentru a expune miniştrilor de finanţe ai ţărilor cari în tim­pul războiului au contractat da­torii în America, punctul de ve­dere al guvernului din Washing­ton. . Statele-Unite par dispuse să facă mari concesiuni pentru con­solidarea acestor datorii. Zilele acestea va mai sosi în E­­uropa de Longworth, prezidentul Camerii reprezentanţilor, care va vizita diferitele capitale pentru a studiat la faţa locului situaţia financiară a ţărilor respective. ex:x=­ D-1 LONG­WORTH Miniştrii Bulgariei SOSIREA D-mi KAIFOFF D-1 Karloff, ministru de externe al Bulgariei, este pentru 18 ore oas­petele nostru. II salutăm cu cordia­litatea ce se cuvine reprezentantu­lui unei ţări cu care dorim sincer să trăim in cele mai bune raporturi de vecinătate. Precum se ştie, după ultimile e­ver­imente din Bulgaria, guvernul D-1 KALFOFFi Tzoncoff a crezut de cuviinţă sâ lumineze mal bine opinia publică europeană asupra celor ce s’au În­tâmplat. In acest scop d-1 Kalfoff a vizitet Belgradul, Parisul, Roma, Londra şl Praga, — ţinând In ace­laş timp ca, Înainte de-a se reîntoar­ce la Sila, să vină şi la Bucureşti. Prin vecinătatea cu Bulgaria noi suntem poate mai in măsură ca al­ţii să ne dăm seama de gravitatea ce-o prezintă situaţiunea din acea­stă ţară şi de necesitatea menţine­­rei ordinei. De altfel se ştie la So­fia că noi nu am Întreprins nici o acţiune care să poată ingreuia gu­vernului bulgar menţinerea ordinei. D. Kalfoff poate fi sigur că deja a­­ceastă linie de conduită, România a cărei politică externă are o ţintă bine definită, nu se va abate nici in viitor. Credem a şti, pe de altă parte, că nici gu­ver­nul bulgar nu a formulat in ultima vreme cereri pe cari vecinii acestei ţări şi Mari­le Puteri să nu Ie poată încuviinţa. Suntem siguri că in scurta sa şe­dere la Bucureşti, ministrul de ex­terne al Bulgariei va putea să se convingă încă odată de simţimin­­tele de reală prietenia, pe cari popo­rul românesc le manifestă faţă de patria sa, şi de dorinţa, vie pe care o au toate cercurile diriguitoare ro­mâneşti, de-a intra în legături cât mai strânse de leafă şi bună veci­nătate. I­I­ I Tot Milescu de I. SSMIONESCU pr of es or universitar man­­că, i­stor­ie. I-a mers vestea până la marele Han, care a pus să-l întrebe că unde a învăţat de ştie câte i s’a spus: astronomie, trigonometrie şi filosofie. Cultura sa vastă, inteligenţa vie şi firea iscoditoare lămureşte ca­racterul şi varietatea scrisului său. Lucrările sale sunt numeroase. Unele sunt de conţinut religios, în categoria cărora trebue de pus şi traducerea bibliei în româneşte. Altele sunt cu conţinut istoric, începând cu Vasiliogion, caracte­rizarea tuturor împăraţilor de sea­mă şi până la Cronica Românilor. Dar fundamentalele lui lucrări au conţinut geografic şi etnografic. Sunt jurnalele de drum­ de la To­­bolsc până la Peking, atât de con­ştiincios şi minuţios săvârşite, în­cât i-au servit lui Baddeley ca să îndrepte unele erori ale călători­lor din veacul al 20-lea. O parte din aceste note de călătorii sunt traduse şi în româneşte. Baddeley le dă pe toate, ceia ce va impune să fie traduse şi în limba noastră. In afara însemnărilor de zi, une­ori scurte, alte ori mai ample, după împrejurările călătoriei, în­semnate sunt mai ales rapoartele care le trimetea, sub formă de scrisori, fie Ţarului, fie lui Mat­­veiei, ministru puternic şi protec­torul lui Milescu, după recoman­datţiile mitropolitului Dosoftei. Tot aşa de frumoase sunt pagi­noase hărţi, figuri şi cu un auto-­ Chinei, cu care vorbea în latino­­graf­ii lui Milescu. E o ediţie de ste despre toate : filosofie, mate­lux, apărută în 1919, numai în 250 exemplare. Autorul, John F. Bad­­deley, e cunoscut prin cercetările sale asupra Asiei. Isvoarele de care se foloseşte le­gea de la origi­ne. E deci un cercetător şi nici de­­cum numai compilator. In această lucrare se ocupă cu expansiunea rusească în Asia, res­­trângându-se la veacul al 17-lea, deci la vremea eroică a explorări­lor asiatice, susţinute de ţarul A­­lexei Mihailovici, tatăl lui Petru cel Mare. Mai bine de jumătatea conţinutului din al 2-lea volum, aproape 250 pagini, se ocupă cu Milescu, cunoscut mai mult sub numele de Spathary. In scurta notiţă biografică îi arată persona­litatea. De acolo aflăm că Milescu a învăţat şi la Padova, St. Natu­rale şi matematica. Aşa se explică credincioasele notări din drumul lui, ca şi cunoştinţele necesare ri­dicării hărţilor­. Din biografia dată de Picot, îl ştiam numai spe­cialist, căutat şi apreciat, în ches­tiunile religioase. Prin intregirea datelor de către Baddeley, ne a­pare ca un om cu o cultură seri­oasă universală. A rămas uimit de inteligenţa şi cultura lui nu nu­mai Arnauld de Pomponne, trimi­sul lui Ludovic al XIV-lea la curtea din Stockholm, mai pe ur­mă ajuns ministru de externe al Franciei. A uimit şi pe învăţaţii iesuiţi de la Curtea împăratului Din sbuciumul vieţii acestui a­­les al neamului nostru, nu cunoaş­tem decât prea puţin. Portretul lui ni l-a schiţat, in trăsături măes­trite, cronicarul Niculcea. Ispră­vile lui literare ni le-a arătat un învăţat francez Picot. O parte din jurnalul lui de drum, de la Mosco­va la graniţa Chinei, îl puteam ceti şi în româneşte, tradus de G. Sion şi publicat în Analele Acade­miei române. Tot ce ştiam nu era decât un crâmpeiu din activitatea acestui învăţat ca puţini alţii de pe vremea lui. Se ştia vag, că el a lăsat scrieri însemnate asupra călătoriei lui până la Peking. Se cunoştea că se află copiile lor în diferite arhive ruseşti, îndreptarea noastră nu­mai la ce ne venea dinspre apus şi ce ne dădea ei, ne a făcut să nu aflăm că încă din 1908, un învăţat rus, Jatsimirtoki, a dat o lucrare însemnată asupra lui Niculai Mi­lescu Spătaru. De altfel în Rusia, există o literatură bogată asupra moldovanului, de loc din ţinutul Vasluiului. Toate aceste lucrări însă au fost socotite de alţii, străini bine­înţe­les, că merită să fie scoase din ui­tare. Şi iată cum ne-a fost cu pu­tinţă să avem cunoştinţă pe dea întregul de prodigioasa activitate a compatriotului nostru din vea­cul al 17-lea,­ dar în acelaş timp să căpătăm încredere mai multă în energia noastră etnică prin u­na din concretizările ei cele mai viguroase. De curând biblioteca Academiei Române s’a îmbogăţit cu o carte scumpă. Scumpă din două privinţi. Scumpă pentru că costă vre-o 18 mii lei; scumpă pentru că cuprin­de apoteozarea unui român neso­cotit de-ai lui. Cartea e întitulată Russia, Mongolia, China, în două volume, format mare, cu nume­nele în care descrie viaţa şi obi­ceiurile din capitala Chinei, unde Milescu a lăsat amintiri reale. Chinezii l-au botezat Mi­ko­lai, în obiceiul vorbirei lor monosila­bice. Stilul său vioi, limpede, colo­rat, plin de humor, nici nu are a face cu al cronicarilor de pe vre­mea lui, sau chiar cei de după el. Scrisul lui Miron Costin şi chiar, al lui I. Niculcea, cu toată căldu­ra sufletească şi înţelepciunea bă­trânească cuprinsă în el, apare ca aspră înfăţişare­a unui arbore chinuit de condiţiuni neprielnice faţă de mândrul por­t al altuia, crescut în voie. Aprecierile lui Baddeley sunt mai mult decât măgulitoare pen­tru noi. II scoate pe Milescu ca un cercetător original, cu contribu­ţii interesante în literatura geo­grafică universală­ In acelaş timp îl arată ca pe întemeietorul sau în ori­ce caz unul din pr­otecroriş­­tii literaturii laice în evoluţia li­teraturii ruseşti. In veacul al 17-lea aceasta era mai mult religioasă ; tiparul era folosit numai pentru biblie şi viaţa sfinţilor.^ Scrisul lui Milescu vine ca o înviorare. „Numai gelozia politică şi naţio­nală“ e de vină că manuscrisele lui au zăcut în uitare două vea­curi. Lucrările lui însă erau cunos­cute şi cetite. Dovadă sunt copiile numeroase scoase după unele, a­­junse populare în cercul cetitori­lor aleşi. Mai ales „Descrierea Chi­nei“, privire generală asupra a tot ce se ştia pe atunci despre marea împărăţie, era lucrarea cea mai cetită. In întreaga manifestare cultu­rală rusească din veacul al 17-lea situaţia lui Spathary este cu to­tul aparte“. Printre ceilalţi nume­roşi exploratori ruşi „cazaci anal­fabeţi“ apare în relief, străluci­toare, pregătirea exploratorului român. Din scrisul general al vea­cului, scrisul lui Milescu apare ca prevestitorul literaturei ruseşti de mai târziu. Aceasta e partea de contribuţie pe care un român a dat-o întemeierii economice şi culturale poporului rus. Nu e sin­gurul de altfel. După el vine Di­­mitrie Cantemir, fiul său Antioh Cantemir, apoi alţii ca Herescu, pionieri străluciţi în începuturile culturale ruseşti, mai grele de să­vârşit. Dintre toţi aceştia persona­litatea lui Milescu, e mai complec­­tă, mai evidenţiată. După intrigile de la curţile domneşti din Moldo­va şi Muntenia, după pribegiile dîn Constantinopol şi Padova, până la Brandenburg, Stettin şi Stockholm, după firea lui mândră şi impetuoasă, cuprinde în el însu­şiri din Benvenuto Cellini al Re­naşterii. După hotărîrea și cura­­giul arătat în lunga-i călătorie, are în el multe din însușirile ma­rilor exploratori. Continuarea in pag. 2-a Leni 1 Iunie 1925

Next