Viitorul, iunie 1925 (Anul 18, nr. 5170-5194)
1925-06-01 / nr. 5170
2 ai opt-spre-zecelea re. 5170 6 PAGINI ABONANfcNtE LEI EX. In TARA 4 LEI eg. In streliefcic iN TARA Un en--------------£00 lei Șese luni — — — 250 » Trei ----------125 » în streînatate Un an--------------1200 iei $ase luni------ — 600 » Trei ---------- 300 - REDACȚIA ACHENISTRATIA BUCURESTI STR. ERGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Directia 31*?3. Redacţia el Administraţia 18/23 ei 3/d AMUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug :x. in TARA ,*în străinotere ZI CU ZI in fine d. Iuliu Maniu a precizat atitudinea sa în chestia constituţiei: „O va respecta dacă va fi schimbată in sensul ca să nu se schimbe decât acolo unde rămâne aceiaşi, şi să se desfiinţeze din ea tot cea ce este contra-pentru“. CUV la declaraţiune a d-lui Maniu a fost viu aplaudată de d. N. Iorga, care se ştie că este omul cu mintea cea mai limpede. * Un ziarist care îl chiama astfel de cum semnează tămâiază astfel în „Lupta“ pe d. Maniu: „Omul politic care e d. Maniu s’a dovedit a fi şi un adevărat bărbat de stat modern“. Deja? Dar ziaristul cu două nume crede oare că cineva poate fi „om politic“ şi cu toate aceste să nu fie de loc „bărbat de stat“? Iată o nuanţă interesantă. Graţie acestei formule toţi naţionaliştii pot fi bărbaţi politici, dar nici unul bărbat de stat. Să trăiască ziaristul cu două nume! In mişcarea noastră economică din ultimele trei decenii, cooperaţia a avut un rol important. Este în adevăr foarte interesant modul cum au progresat asociaţiunile cooperatiste, ca bănăci populare, obştii de arendare, cooperative de producţie şi consum. O sumă de date cari ne-au fost furnizate de Casa centrală a cooperativelor pun într’o vie lumină întreaga mişcare, după cum se va vedea mai jos. Băncile populare Se poate spune cu drept cuvânt că pivotul întregului sistem cooperatist a fost la noi ca şi în Germania şi Italia — băncile populare. In 1893, adică cu zece ani înainte de legea specială, s’au înfiinţat trei bănci populare în Dîmboviţa şi una in Pr’ahova. Din anul 1899, când s’au înfiinţat 149 bănci populare, mişcarea a început să ia un mare avânt, aşa că la aplicarea legei din 28 Martie 1903 erau în vechul regat 70 bănci. Avântul acestor asociaţiuni este şi mai mare după aplicarea legei şi după crearea Casei centrale a băncilor populare şi cooperativelor săteşti, dotată de Stat cu un fond de 20 milioane lei. La 1905 erau 1849 bănci, cu aproape două sute mii membri, şi peste 16 milioane capital. La 1918 erau în vechiul regat 2966 bănci cu un capital de 186 milioane. La 1923 erau 3747 bănci populare în întreaga Românie, cu 875.879 membri, cu un capital vărsat, de 478.975.000 lei și 41 milioane fond de rezervă. Cooperativele de consum Prin legea din Aprilie 1905, dispozițiunile legei din 1903 ale băncilor populare sunt întinse şi asupra cooperativelor de producţie şi consum. La 1906 existau 38 cooperative de consum. Până la 31 Decembrie 1918 se înfiinţase 412 cooperative de consum, din cari unele lichidase înainte de război, altele au fost devastate în timpul războiului şi numai o treime se mai aflau în funcţiune după război. Puţinele rezultate date de cooperativele de consum, înainte de război, se datoresc la mai multe cauze, între cari: Lipsa unui organism de aprovizionare cu mărfurile necesare, în condiţiuni avantajoase. Lipsa personalului de specialitate. Recrutat dintre negustorii satelor, acest personal lucra mai mult în folosul său decât în acela al cooperativelor. O dezvoltare crescândă Prin decretul-lege din 31 Decembrie 1918, vechea Casă centrală a băncilor populare și cooperativele săteşti se divide în trei centrale şi anume: a Băncilor populare, a cooperativelor de producţie şi consum şi a obştiilor săteşti şi exploatărilor agricole. Fiecare dintre aceste centrale, a putut mai uşor să imprime o di- Irectivă mişcărei în ceea ce priveşte organizarea, îndrumarea şi controlul. Graţie atenţiunei ce li s’a dat de către organul central, cooperativele de consum au luat după 1919 o desvoltare crescândă. Aşa în acest an se fondează 230 cooperative. Până la 31 Decembrie 1921 se înfiinţează în România, afară de Basarabia, unde Mea s’a pus în aplicare mai târziu, 1950 cooperative de consum. La 31 Decembrie 1923 erau 2650 cooperative de consum. Vânzarea făcută de aceste cooperative în 1923 a fost de 805 milioane lei. Exploatările forestiere Unde mișcarea corvnpratistă a luat repede o desvoU"”-, foarte mare, a fost în dire"**"a producţiei. La început s’au creat obştii de arendare, care şi-au pierdut însă însemnarea, odată cu reforma agrară. Locul obştiilor de arendare l-au luat cooptativele de exploatarea pădurilor. La 31 Decembrie 1923 erau 873 asociaţii pentru exploatări forestiere. Din acestea, multe nu funcţionau, căci nu aveau de tăiat. Erau în funcţiune nume* 416, din care 30 făceau, pe lângă exploatarea lemnului, solizarea lui V'"----Acestea aveau fabrici care dispuneau de 135 Fim. linie ferată, 22 locomotive şi 286 vagoane. ,‘v V "■ Desvoltarea ca-o, a luat-o cooperaţia şi o va lua şi — —uit în viitor, în direcţia asta se datoreşte faptului că locuitorii din regiunea respectivă nu i - altă ocupaţie. Ori ce îmbunătă-o adusă deci pe calea cooperaţiei ajută la deslegarea problemei sociale, după cum s’a făcut prin reformaagrară pentru locuitorii de la câmp. Alte cooperative Dintre celelalte cooperative de producţie, mai sunt azi 15 brutării, 20 lăptarii, 23 pentru exploatări de mine de lignit. Intre acestea, cele mai principale sunt „Cărbunele“ şi „Progresul“ din Godeni, „Godeanul” din Stoeneşti, judeţul Muscel. Mai sunt 25 cooperative pentru exploatare de maşini agricole şi 12 cooperative de pescărie. Dintre acestea cele mai mari sunt: „Morunul“ şi „Dunărea” din Vîlcov, judeţul Ismail; „Crapul de aur“ din oraşul Ismail; „Marea Neagră“ de la Sf. Gheorghe, judeţul Tulcea; „Pescarii Vânători“ din oraşul Tulcea, etc. Gh. C. Irea economică PROGRESELE COOPERAŢIEI - Sătenii se grupează în jurul asociaţiuniior de producţie - OBSTRUCŢIE, hm DISCUŢIE Atât în Parlament cât şi în presă, opoziţia coalizată are ipocrizia şi cinismul să susţină că ceea ce face la Cameră, cu prilejul discuţiunei pe articole a legei administrative, nu este obstrucţie, ci „discuţie“. Am dat ori câteva cifre precise din cari s‘a putut vedea cât de largă a fost discutiunea generală la legea administrativă,o discutiune la care au participat timp de 25 de zile nu mai puţin de 34 de parlamentari din toate partidele. Este evident însă că opozitiunea coalizată a adoptat acuma tactica obstructiunei, pentru a zădărnici lucrările Parlamentului. Chiar ziare cari simpatizează pe faţă cu opoziţia naţional ţărănistă sunt silite să constate că ceea ce fac de câteva zile încoace membrii opoziţiei este obstrucţie curată. Un ziar de seară, cunoscut pentru spiritul său de adversitate împotriva guvernului recunoaşte că „judecând după practicele parlamentare de până acuma, cele ce se petrec la discuţia pe articole a reformei administrative, ar putea da impresia că s‘a declarat obstrucţia la Cameră. ..Intr‘adevăr, după vre-o opt şedinţe consacrate discuţiei pe articole, nu s-a ajuns în şedinţa de ori decât la articolul 14. La fiecare articol iau cuvântul câte 2 --3 oratori opoziţionişti, se depun câte 5—6 amendamente şi se ridică şi o chestie de regulament“. Am arătat eri, cu textul oficial al amendamentelor semnate chiar de d-l Vaida, cât de neserioase sunt aceste amendamente, menite, nu să îmbunătățească o lege bine și îndelung studiată, ci să oprească în loc votarea ei. Nici o îndoială nu mai încape, deci, că ne aflăm în faţa unei tactici hotărâte de luptă politică. După retragerea din Parlament, după scandalurile şi gazele asfixiante, după insultele şi violenţele incalificabile, opoziţia a ajuns în acţiunea ei negativă la sabotarea şi la împedicarea funcţionărei normale a Parlamentului. Faptul că, dându-şi seama de răspunderea pe care şi-o iau, fruntaşii opoziţiei tăgăduesc evidenţa însăşi şi susţin că fac „discuţie“ nu „obstrucţie“, nu are altă însemnătate decât de a dovedi ipocrizia unor politiciani fără 6CDin fericire însă există mijloace eficace de a se răspunde la noua tactică prin care opoziţia coalizată crede că va putea zădărnici opera legislativă a Parlamentului. Şi mijloacele acestea nu sunt extraordinare şi nelegale ci, dimpotrivă, ele sunt cuprinse în însuşi regulamentulAdunărei, întocmit nu de „oligarhul“ şi „reacţionarul“ partid liberal, ci tocmai de aceia, cari, în frunte cu d-l N. Iorga, încearcă acuma să saboteze lucrările Parlamentului. Dispoziţiunile Regulamentului Camerei, aplicate cu hotărâre de biroul Camerei, sprijinit de majoritate compactă care vrea să lucreze nu să saboteze, sunt îndestulătoare pentru a înlătura şi această nouă tactică adoptată de coaliţie. Ştim că aplicarea dispoziţia ţilor regulamentului nu vor conveni celor cari vor azi să impiedice opera de consolidare a Statului, cum au voit eri să împiedice elaborarea Constituţiei. Se va susţine că „libertatea curântului” a fost suprimată, şi că majoritatea face acte de tiranie. Dar, după cum voinţa şi tenacitatea celor cari slujesc interesele superioare ale Statului au învins rezistenţa regionaliştilor şi a demagogilor în chestiunea Constituţiei, tot astfel nu există îndoială că şi azi majoritatea şi guvernul vor şti să ducă până la capăt opera legislativă de care ţara are nevoie, şi vor înfrânge rezistenţa unei opoziţii lipsită de conştiinţa îndatoririlor şi raspunderilor sale. Regulamentul Camerei a fost pare că anume întocmit de cei cari azi încearcă să-l calce, pentru a face imposibile manopere mari să paralizeze funcţionarea normală a regimului nostru parlamentar. Simpla lui aplicare, va fi eficace. iar nimeni nu se va putea plânge, cu dreptate, că este năpăstuit. Opera constructivă, de unificare şi consolidare a Statului nu poate fi oprită în loc, pentru că vreo câţiva politiciani dornici de scandal, o voesc. Iar opinia publică va judeca cine slujeşte, şi cine deserveşte interesele ţărei. NOTE VORSE VECHI asupra alcoolismului Am cetit cu îngrijorare, dar şi cu satisfacţie broşura pe care Mitropolitul Pimen al Moldovei a scris-o, prin care ne arată ce a făcut şi ce ar fi de făcut pentru combaterea alcoolismului. Cu Îngrijorare, pentru că pericolul intoxicărei alcoolice la noi în România este mare, şi cu satisfacţie, pentru că am constatat cum marele rău găseşte în clasa conducătore, în preoţi, în medici o oştire pregătită a’l combate. Din cele citite în broşurică Mitropolitului Moldovei, ne-a isbit mai ales un raport al drului Manolescu, din Burdujeni. De altfel acest raport nu are decât valoarea unui exemplu care s'ar putea, din nefericire, generaliza, dacă şi alţi medici de plasă ar voi să aştearnă pe hârtie constatările lor. „Comuna Burdujeni a consumat vin de lei 1.400.000 în anul 1924, bere 00.000, spirtoase lei 1.638.000. Total 3.098.000". Dacă se reduce din consumaţia aceasta ceace beau ceilalţi săteni din împrejurimi, se obţine 2.240.000 lei. „Această sumă reprezintă valoarea a 189 hectare de pământ, cu preţul împroprietărirei" Alt exemplu: „Comuna Solcea a cheltuit 1.038.815 lei ceea ce reprezintă valorea a 780 hectare de pătrâni“. Şi lista comunelor e mai lungă. Ne oprim aci, pentru că cifrele cari nu sperie într-o parte, sunt la fel pentru toate. Se consumă astfel băuturi alcoolice — şi din nefericire cele spirtoase în proporţii mai mari — într’o măsură care ne aşează statisticeşte în rândul popoarelor celor mai lovite de acest flagel. Iar faptul că la noi se consumă băuturi spirtoase: rachiuri, ţuică, basamac mai mult decât berea şi vinul cam în proporţii rezonabile, sunt igienice, şi faptul apoi că ţăranii la noi se hrănesc prost, cu toate că condiţiile economice s-au schimbat face ca consumarea alcoolului să fie un pericol care e mai mare, decât aşa cum apare din cifrele reci ale statisticei. A spune că alcoolismul e poarta prin care intră toate relele într’o societate; a cita constatarea veche că criminalitatea şi desfrâul se află în funcţie şi în corelaţie reciprocă; repeta cele ce s’au constatat cu privire la dezagregarea organici ce-o produce consumarea excesivă de alcool, — ar fi să repetăm ceeace broşurile, conferenţele, revistele, ziarele, au răspândit până la banalitate. Ne abţinem astfel de a violenţa porţile deschise, mulţumindu-ne a spera într’o reacţiune pe care însă şi puterile de viaţă ale rassei noastre o vor face-o, cu instinctul de conservare ce conduce un neam. Noul proect alcătuit de actualul ministru de finanţe este de altfel cea mai elocventă dovadă a acestei reacţiuni salutare concretizate prin lupta conştientă, legală şi puternică pentru stirpirea unui pericol naţional cum este alcoolismul. PETRONIUS Relevând faptul că la o recentă întrunire, Consiliul de miniştri francezi s’au ocupat de chestiunea scumpirei traiului, „L’Europe Nouvelle” scrie : „A ajuns un Haos chestiunea scumpirei traiului ! Toate remediile au fost încercate şi abandonate : taxări, represiuni, afişarea preţurilor, etc. Adevărul e că marile fluctuaţii de preţuri sunt dominate de numeroşi factori, ca cel al politicei monetare, politicei vamale, sarcinile fiscale ale ţărei, şi astfel, nici un guvern oricât de ingenios sau energic ar fi nu poate ca prin măsuri artificiale să stăpânească oscilaţiile economice. Consecinţele demacierei monetare D. Pavileva şi colaboratorii săi sunt prea experţi, ca să-şi facă iluzii sau să creadă în posibilitatea unei minuni cari să ieftineasccă traiul. Trebue să se ştie că prin depreciarea monetară se produce fluctuaţia preţurilor şi întreaga serie de speculaţiuni ce scumpesc viaţa! cei mai cinstiţi comercianţi trebue să ia şi ei măsuri de acoperire pentru riscurile capitalurilorr puse în afaceri. Şi guvernul precedent prevăzuse o serie de măsuri pentru a lupta contra scumpirei traiului. Măsura principală a fost legea care lovea în trusturile cari produceau urcări de preţuri ilicite. Dar a dovedi aceste fraude este aproape peste putinţă. Actualul text de lege supus senatului pedepseşte acţiunea clandestină sau individuală pentru falsificarea cursurilor. Rămân însă urcările de preţuri cari nu rezultă din manopere frauduloase ci numai din dorinţa exagerată de câştig. Legea din 20 Aprilie 1916 şi mai cu seamă jurisprudenta stabilită pentru a ei aplicare, pedepsea nu numai manoperele de bursă pentru falsificarea cursurilor, ci şi simpla „speculaţie“ pentru exagerarea de beneficii”. Proectul comisia nei speciale prevede şi pedepsirea distrugerilor voluntare de mărfuri precum şi speculaţia cu vadurile comerciale, element însemnat în urcarea preţurilor. «leffikutt în acest cerc infernal al scumpirei traiului, ce ar mi putea face guvernul actual? conchide „L’Isurope-Nouvelle”, nevoe este de o lege de reprimare, dar în acelaş timp ca să nu creieze dificultăţi comerţului cinstit. Necesar este să se sprijine comitetele cari luptă contra scumpirei; ele funcţionează în toate departamentele Franţei şi au obţinut bune rezultate publicând cursurile, aplicând bareme de preţuri şi prevenind conflictele.Uşurarea transporturilor spre centrele mari şi mai ales prin organizarea de mScltării şi brutairii municipale s’ar aduce mari uşurări. Măsurile fanta frriple dar printr’o acţiune lentă însă stăruitoare s’ar ridica stavila solidă de mâine. E un „cerc Infernal” şi trebuesc multe şi mari sforţări pentru a-1 frânge. Bateriile de război Ontisisae MfdicagS In alte tări Lupta contra scumpirii TRAIULUI In FRANŢA — Necrsitatea unei legi pentru reprimarea szalei şi a unei acţiuni pentru sprijinirea comitetelor cari lupta contra scumpetei — Fixarea limitei beneficilor Rămâne să se stabilească care este limta beneficiului normal și unde începe cel exagerat. Este peste putință să se stabilească normalul într-o epocă de nestabilitate monetară. Pentru a avea însă un punct de sprijin, guvernul precedent a luat un element cu totul material; variaţia de preţuri de la o săptămână la alta; toţi negustorii de articole de prima necesitate au fost obligaţi să motiveze la timp ori ce urcare de preturi, fără acea motivare cădeau sub prevederile legei contra speculei. in lump a D. Charles Dewey, al doilea secretar al tezaurului Statelor- Unite se află în drum spre Europa, pentru a expune miniştrilor de finanţe ai ţărilor cari în timpul războiului au contractat datorii în America, punctul de vedere al guvernului din Washington. . Statele-Unite par dispuse să facă mari concesiuni pentru consolidarea acestor datorii. Zilele acestea va mai sosi în Europa de Longworth, prezidentul Camerii reprezentanţilor, care va vizita diferitele capitale pentru a studiat la faţa locului situaţia financiară a ţărilor respective. ex:x= D-1 LONGWORTH Miniştrii Bulgariei SOSIREA D-mi KAIFOFF D-1 Karloff, ministru de externe al Bulgariei, este pentru 18 ore oaspetele nostru. II salutăm cu cordialitatea ce se cuvine reprezentantului unei ţări cu care dorim sincer să trăim in cele mai bune raporturi de vecinătate. Precum se ştie, după ultimile everimente din Bulgaria, guvernul D-1 KALFOFFi Tzoncoff a crezut de cuviinţă sâ lumineze mal bine opinia publică europeană asupra celor ce s’au Întâmplat. In acest scop d-1 Kalfoff a vizitet Belgradul, Parisul, Roma, Londra şl Praga, — ţinând In acelaş timp ca, Înainte de-a se reîntoarce la Sila, să vină şi la Bucureşti. Prin vecinătatea cu Bulgaria noi suntem poate mai in măsură ca alţii să ne dăm seama de gravitatea ce-o prezintă situaţiunea din această ţară şi de necesitatea menţinerei ordinei. De altfel se ştie la Sofia că noi nu am Întreprins nici o acţiune care să poată ingreuia guvernului bulgar menţinerea ordinei. D. Kalfoff poate fi sigur că deja această linie de conduită, România a cărei politică externă are o ţintă bine definită, nu se va abate nici in viitor. Credem a şti, pe de altă parte, că nici guvernul bulgar nu a formulat in ultima vreme cereri pe cari vecinii acestei ţări şi Marile Puteri să nu Ie poată încuviinţa. Suntem siguri că in scurta sa şedere la Bucureşti, ministrul de externe al Bulgariei va putea să se convingă încă odată de simţimintele de reală prietenia, pe cari poporul românesc le manifestă faţă de patria sa, şi de dorinţa, vie pe care o au toate cercurile diriguitoare româneşti, de-a intra în legături cât mai strânse de leafă şi bună vecinătate. II I Tot Milescu de I. SSMIONESCU pr of es or universitar mancă, istorie. I-a mers vestea până la marele Han, care a pus să-l întrebe că unde a învăţat de ştie câte i s’a spus: astronomie, trigonometrie şi filosofie. Cultura sa vastă, inteligenţa vie şi firea iscoditoare lămureşte caracterul şi varietatea scrisului său. Lucrările sale sunt numeroase. Unele sunt de conţinut religios, în categoria cărora trebue de pus şi traducerea bibliei în româneşte. Altele sunt cu conţinut istoric, începând cu Vasiliogion, caracterizarea tuturor împăraţilor de seamă şi până la Cronica Românilor. Dar fundamentalele lui lucrări au conţinut geografic şi etnografic. Sunt jurnalele de drum de la Tobolsc până la Peking, atât de conştiincios şi minuţios săvârşite, încât i-au servit lui Baddeley ca să îndrepte unele erori ale călătorilor din veacul al 20-lea. O parte din aceste note de călătorii sunt traduse şi în româneşte. Baddeley le dă pe toate, ceia ce va impune să fie traduse şi în limba noastră. In afara însemnărilor de zi, uneori scurte, alte ori mai ample, după împrejurările călătoriei, însemnate sunt mai ales rapoartele care le trimetea, sub formă de scrisori, fie Ţarului, fie lui Matveiei, ministru puternic şi protectorul lui Milescu, după recomandatţiile mitropolitului Dosoftei. Tot aşa de frumoase sunt paginoase hărţi, figuri şi cu un auto- Chinei, cu care vorbea în latinografii lui Milescu. E o ediţie de ste despre toate : filosofie, matelux, apărută în 1919, numai în 250 exemplare. Autorul, John F. Baddeley, e cunoscut prin cercetările sale asupra Asiei. Isvoarele de care se foloseşte legea de la origine. E deci un cercetător şi nici decum numai compilator. In această lucrare se ocupă cu expansiunea rusească în Asia, restrângându-se la veacul al 17-lea, deci la vremea eroică a explorărilor asiatice, susţinute de ţarul Alexei Mihailovici, tatăl lui Petru cel Mare. Mai bine de jumătatea conţinutului din al 2-lea volum, aproape 250 pagini, se ocupă cu Milescu, cunoscut mai mult sub numele de Spathary. In scurta notiţă biografică îi arată personalitatea. De acolo aflăm că Milescu a învăţat şi la Padova, St. Naturale şi matematica. Aşa se explică credincioasele notări din drumul lui, ca şi cunoştinţele necesare ridicării hărţilor. Din biografia dată de Picot, îl ştiam numai specialist, căutat şi apreciat, în chestiunile religioase. Prin intregirea datelor de către Baddeley, ne apare ca un om cu o cultură serioasă universală. A rămas uimit de inteligenţa şi cultura lui nu numai Arnauld de Pomponne, trimisul lui Ludovic al XIV-lea la curtea din Stockholm, mai pe urmă ajuns ministru de externe al Franciei. A uimit şi pe învăţaţii iesuiţi de la Curtea împăratului Din sbuciumul vieţii acestui ales al neamului nostru, nu cunoaştem decât prea puţin. Portretul lui ni l-a schiţat, in trăsături măestrite, cronicarul Niculcea. Isprăvile lui literare ni le-a arătat un învăţat francez Picot. O parte din jurnalul lui de drum, de la Moscova la graniţa Chinei, îl puteam ceti şi în româneşte, tradus de G. Sion şi publicat în Analele Academiei române. Tot ce ştiam nu era decât un crâmpeiu din activitatea acestui învăţat ca puţini alţii de pe vremea lui. Se ştia vag, că el a lăsat scrieri însemnate asupra călătoriei lui până la Peking. Se cunoştea că se află copiile lor în diferite arhive ruseşti, îndreptarea noastră numai la ce ne venea dinspre apus şi ce ne dădea ei, ne a făcut să nu aflăm că încă din 1908, un învăţat rus, Jatsimirtoki, a dat o lucrare însemnată asupra lui Niculai Milescu Spătaru. De altfel în Rusia, există o literatură bogată asupra moldovanului, de loc din ţinutul Vasluiului. Toate aceste lucrări însă au fost socotite de alţii, străini bineînţeles, că merită să fie scoase din uitare. Şi iată cum ne-a fost cu putinţă să avem cunoştinţă pe dea întregul de prodigioasa activitate a compatriotului nostru din veacul al 17-lea, dar în acelaş timp să căpătăm încredere mai multă în energia noastră etnică prin una din concretizările ei cele mai viguroase. De curând biblioteca Academiei Române s’a îmbogăţit cu o carte scumpă. Scumpă din două privinţi. Scumpă pentru că costă vre-o 18 mii lei; scumpă pentru că cuprinde apoteozarea unui român nesocotit de-ai lui. Cartea e întitulată Russia, Mongolia, China, în două volume, format mare, cu numenele în care descrie viaţa şi obiceiurile din capitala Chinei, unde Milescu a lăsat amintiri reale. Chinezii l-au botezat Mikolai, în obiceiul vorbirei lor monosilabice. Stilul său vioi, limpede, colorat, plin de humor, nici nu are a face cu al cronicarilor de pe vremea lui, sau chiar cei de după el. Scrisul lui Miron Costin şi chiar, al lui I. Niculcea, cu toată căldura sufletească şi înţelepciunea bătrânească cuprinsă în el, apare ca aspră înfăţişarea unui arbore chinuit de condiţiuni neprielnice faţă de mândrul port al altuia, crescut în voie. Aprecierile lui Baddeley sunt mai mult decât măgulitoare pentru noi. II scoate pe Milescu ca un cercetător original, cu contribuţii interesante în literatura geografică universală In acelaş timp îl arată ca pe întemeietorul sau în orice caz unul din protecroriştii literaturii laice în evoluţia literaturii ruseşti. In veacul al 17-lea aceasta era mai mult religioasă ; tiparul era folosit numai pentru biblie şi viaţa sfinţilor.^ Scrisul lui Milescu vine ca o înviorare. „Numai gelozia politică şi naţională“ e de vină că manuscrisele lui au zăcut în uitare două veacuri. Lucrările lui însă erau cunoscute şi cetite. Dovadă sunt copiile numeroase scoase după unele, ajunse populare în cercul cetitorilor aleşi. Mai ales „Descrierea Chinei“, privire generală asupra a tot ce se ştia pe atunci despre marea împărăţie, era lucrarea cea mai cetită. In întreaga manifestare culturală rusească din veacul al 17-lea situaţia lui Spathary este cu totul aparte“. Printre ceilalţi numeroşi exploratori ruşi „cazaci analfabeţi“ apare în relief, strălucitoare, pregătirea exploratorului român. Din scrisul general al veacului, scrisul lui Milescu apare ca prevestitorul literaturei ruseşti de mai târziu. Aceasta e partea de contribuţie pe care un român a dat-o întemeierii economice şi culturale poporului rus. Nu e singurul de altfel. După el vine Dimitrie Cantemir, fiul său Antioh Cantemir, apoi alţii ca Herescu, pionieri străluciţi în începuturile culturale ruseşti, mai grele de săvârşit. Dintre toţi aceştia personalitatea lui Milescu, e mai complectă, mai evidenţiată. După intrigile de la curţile domneşti din Moldova şi Muntenia, după pribegiile dîn Constantinopol şi Padova, până la Brandenburg, Stettin şi Stockholm, după firea lui mândră şi impetuoasă, cuprinde în el însuşiri din Benvenuto Cellini al Renaşterii. După hotărîrea și curagiul arătat în lunga-i călătorie, are în el multe din însușirile marilor exploratori. Continuarea in pag. 2-a Leni 1 Iunie 1925