Viitorul, noiembrie 1925 (Anul 18, nr. 5299-5324)
1925-11-01 / nr. 5299
* 1 De când partidul liberal din Anglia şi-a anunţat intenţia să înscrie şi prohibiţia în programul său politic, ziarele engleze au publicat diferite articole atât pentru cât şi în contra aplicărei unei asemenea reforme. Majoritatea acestor articole, unele fără rost şi altele intenţionate să inducă publicul în eroare, au avut ca teză generală rezultatele prohibitei uzului băuturilor alcolice în Statele Unite ale Americei. Probabil însă că, în opinia publică engleză curentul prohibiţionist prinde rădăcini, deoarece ziarul conservator „Times“, publică părerile neutre ale unui corespondent al său, din care rezultă că nu prohibiţia în sine poate aduce şi unele rezultate nedorite, ci numai sistemul de aplicare atât de drastic întrebuinţat în Statele Unite. De fapt, în ciuda tuturor celor susţinute de antiprohibiţionişti, roadele marii reforme americane sunt din cele mai satisfăcătoare. „Azi, începe corespondentul ziarului, există în America, două păreri diametral opuse asupra rezultatelor avute prin aplicarea măsurilor prohibitive contra băuturilor spirtoase“. „Pe de o parte, autorităţile îşi asumă meritul de a fi avut succese formidabile în campania ce o duce contra traficului ilicit al spirtoaselor, iar pe de altă parte, cinicii susţin că guvernul deşi conştient că nu poate ajunge la vreun rezultat, totuşi cheltueşte anual peste zece milioane de dolari numai ca să arate Ligei Antialcolice, — organizaţie politică puternică, — cum că se ocupă serios de chestiunea combaterii alcoolismului”. „Dar, se întreabă corespondentul ziarului, este prohibiţia eficace în sine însuşi . Se poate justifica şi este destul de înţeleaptă încercarea de a reforma moralul public prin votări de legi“ . „Reformatorii spun sincer că ei sunt mulţumiţi dacă după 30 de ani vor putea arăta rezultate satisfăcătoare. Una din speranţele lor este acea că generaţia viitoare va creşte fără fi cunoscut gustul alcolului, indiferent dacă între timp părinţii lor au plăcerea a se sinucide cu spirt denaturat sau cu alte ingrediente otrăvitoare căpătate de la contrabandişti“. Adversarii reformatorilor susţin că uzul alcolului domneşte tot atât de mult acum ca şi mai înainte, căci deşi s’au desfiinţat fabricile şi s’au închis localurile de consum s’au înfiinţat însă cu miile, mici laboratorii clandestine în care se fabrică rachiu, părinţii şi persoanele mai în vârstă desfid legea chiar în faţa copiilor. Asemenea de când cu aplicarea reformei numărul crimelor şi al criminalilor ar fi crescut din cauza sforţărilor contrabandiştilor atraşi de câştiguri mari. „Cam dar pot fi rezultatele bune prohibiţiei, dacă până şi speranţa de a salva noua generaţie de la pieire, pare a fi zadarnică“ . Pentru edificarea ori şi cui este destul a se cerceta raportul făcut de o comisie specială de anchetă compusă din mai mulţi senatori ai Statelor Unite din care se constată că cele mai multe din argumentele aduse de antiprohibiţionişti sunt foarte exagerate“. Iată câteva extrase din acest raport asupra rezultatelor prohibiţiei din Statele Unite după cinci ani de la aplicarea reformei: „Nu este nici decum surprinzător faptul ca o reformă de asemenea importantă, mai ales într-o ţară ca Statele Unite să fi întâmpinat greutăţi deosebite în aplicarea ei“. „Numai problema absorbirei diverselor naţionalităţi,, a descendenţilor milioanelor de imigranţi intraţi în America în timpul ultimilor 25 de ani, vor fi fost suficient ca roadele reformei să întârzie ani de zile. Asemenea a trebuit timp pentru organizarea unui sistem de penalităţi uniforme, legile diverselor state având divergenţe de la un stat la altul, şi chiar între ele şi autorităţile federale ale ţării“. „Şi cu toate acestea aplicarea reformei şi-a urmat cursul iar roadele morale şi materiale sunt evidente“. „Azi, în Statele Unite, trei milioane de copii urmează cursurile şcolare, în afară de 500 mii de studenţi universitari“. „Producţia mânei de lucru a crescut considerabil pe câtă vreme accidentele industriale au scăzut simţitor. Micşorarea sărăciei individuale a mers mână în mână cu numărul clădirilor noui, mai ales a locuinţelor lucrătorilor — 150 la sută mai mult în 1924 decât în 1919. Asemenea cererea pentru confort a ocazionat creşterea producţiei de mobilier şi a altor produse similare. Mai mult ca orice însă se observă creşterea numărului noilor depozite individuale la bănci şi casele de economie. Anul 1924 arată o proporţie de 400 la sută faţă de 1918“. „Azi există în Statele Unite şease milioane de persoane posesori de bonuri şi acţiuni, peste numărul acelor cari erau înainte de aplicarea reformei prohibitive contra alcolului, şi ce este mai interesant e faptul că jumătate din posesorii de acţiuni, sunt numai lucrători sau mici funcţionari. Aceasta abia după patru ani de la aplicarea reformei“. „In afară de factorii economici menţionaţi mai sus şi numărul enorm al elevilor, nivelul moral al publicului în general este azi cu mult mai ridicat decât acum cinci ani“. „Cercetând statisticele s-a constatat că cea mai mare parte din arestările făcute n’au fost din cauza băuturei. Asemenea crimele violente şi vitiile sociale in legătură cu uzul alcolului este redus considerabil fată de anii când populaţia nu era în vigoare“. „înmulţirea distileriilor particulare este o aserţiune falsă, deoarece asemenea distilerii au existat şi mai înainte iar 90 la sută din cele nouă, nu sunt în Statele Unite, ei în statele lăturalnice, de unde contrabandiştii se furnizau“. „Crimele ce se dau pe socoteala sforţărilor contrabandiştilor faţă de ridigitatea cu care se aplică reforma, sunt atât de puţine şi atât de inerente conflictelor de ordine între stat şi contravenient încât nici nu trebuesc luate în consideraţie. Singura importanţă ce li s’ar putea atribui fără a face o regulă generală este pentru a scoate în relief ridicarea nivelului moral şi material al populaţii statelor Unite prin aplicarea reformei prohibitive din stat de statât de drastic aplicată. -------------a---------------- Chestiuni sociale Prohibirea alcoolului STATELE UNITE Rezultatele obţinute după cinci ani de la aplicarea reformei Anul al opt»ipre»gecerea Wo. 5299 2LEI EX. In TARA 4 LEI ex.ii) sfrMfe A B O IN TARA un an-----------Sase luni — — — Trei *-------H A N t H t E I n streinătate Un an-------------1200 lei Şase luni— — — 600 » | 4 PAGINI REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADĂ ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 81/53, Hedaeffad Administraţia 19/23 şi 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE^ ------------- & Se primesc direct la Administraţia Academie 17 şi la toate Agenţiile t -Manuscriptele nepublicate s» trag Duminică 1 Noembrie 1925 f 1.EI EX. in ŢARA *» LEI ex. în streinătate - Definiţiunea Etalonului aur, făcut şi empiric şi teoretic, pare ca şi sistemul tehnic, prin care funcţionează, extrem de simplu şi de sigur. Două condiţiuni în materie financiară, ca să devie o prejudecată — se recunoaşte cea mai seducătoare şi mai puternică. Aurul, acest metal, cu existenţă meteorică, căci apare şi dispare nejustificat pe pieţele mondiale este „mijlocul de schimb", prin excelenţă, numit „monedă“ şi care nu face altceva decât să reguleze stabilizarea celorlalte preţuri, în raport cu el. Cu alte cuvinte, acest metal, are două preţuri: unul ca lucru în sine, ca o marfă oarecare — în ipoteza că nu ar fi fost ales ca mijloc de schimb — şi altul reprezentativ şi convenţional adică fix şi fixat printr’o convenţie de Stat, la un nivel oarecare. Justificarea este simplă: El având rolul de regulator al preţurilor, trebue să aibă o stabilitate a preţului său, ca să silească celelalte preţuri, să se fixeze la un anumit raport faţă de el şi să facă astfel posibile, raporturile comerciale dintre ţări şi indivizi. La noi preţul lui, a fost fixat înainte de răsboi la 3100 lei kgr. Transformarea aurului în monedă de Stat Pentru că manipularea lui, în cantităţi enorme, devenea dificilă, atunci acest aur, transformat în monedă de Stat, a fost depozitat în tezaurele băncilor iar, în numele lui şi pentru el, s’au confecţionat tot de către Stat nişte hârtii de bancă (banknotes) convertibile oricând, la ghișeurile băncei emitente, care de obicei este și banca de Stat, în monedă aur „ad eadem valorem“. Cu alte cuvinte aceste monede — vorbind de timpul normal, — valorau „al pari“ cu moneda aur iar valoarea nominativă a hârtiei era rambursată exact în aur. Tempi passati.... căci altădată, nu se emitea, — nici nu era nevoe sau dacă era,— diferența era insensibilă şi imperceptibilă — monetă hârtie mai multă decât monedă aur. Acoperirea etalonului aur, cu hârtie, era perfectă. Răsboiul a rupt echilibrul monetar şi raportul normal, dintre preţuri şi aur pe deoparte, dintre monedele hârtie şi moneda aur pe de altă parte. După război După răsboi, fie că în grozăvia luptelor şi a distrugerilor, statele au pierdut garanţia lor — aurul depozitat, tezaurizat — cum n -am pierdut noi, din reaua credinţă şi dolul foştilor aliaţi de tristă amintire Rusii, fie că înajunul răsboiului, deţinătorii de bancnote, au alergat să se convertească în aur, iar marile Bănci ca să nu-şi sdruncine reputaţia le-au achitat şi mai târziu acest aur a trecut graniţa şi nu s’a mai întors, fie în sfârşit, că nevoia circulaţiei fiduciare, a făcut să seemită mai mare cantitate de monedă hârtie, decât ii corespundea moneda aur. — fapt cert este însă, că aurul, acest minunat şi vrăjit metal, a încetat de a mai fi un girant sigur şi fidel, al monedelor hârtie, care nu mai au, din acest punct de vedere, decât o minusculă garanţie. Şi totuşi transacţiunile comerciale, departe de a stagna, departe de a fi discreditate, înfruntă parcă cu impertinenţă lipsa acestui „girant generos“ „aurul“ şi dau un rendement inestimabil mai mare, ca cel înnainte de război. Cele două valori ale banului MMBRMIMBMBM———BB——H—MN Uneori viaţa de toate zilele este mai suportabilă, în ţările cu valută slabă, decât în cele cu valută forte şi pentru streini şi pentru naţionali. Oare-i atunci inconvenientul, care la fiecare pas, te trezeşte la lipsa dureroasă şi păgubitoare a aurului . Răspundem: Banul sub orice formă, are două valori, două puteri de achiziţie, de schimb : una internă, cealaltă externă, denumită convenţional „valută“. De cea de-a doua se plâng ţările mici şi slabe — nu este vorba de o apreciere teritorială ci numai financiară — şi ne plângem şi noi. N’avem aur, n’avem garanţie, n’avem credit. Plătim mult şi cumpărăm puţin, din străinătate. Situaţia mai rea, o au ţările nevoite să importe mai mult. Prin urmare, concluzia teoretică se impune: Făcând sforţări — chiar prin împrumuturi, sau vânzări de avere naţională, sau concesionări, de a realiza aurul lipsă, până la o garanţie serioasă, s’ar aduce fericirea în ţară, s’ar aduce belşugul ante-belic, s’ar aduce monedă forte. Şi cu toate acestea, cine ar fi crezut, că până şi această imemorială lege stabilă, rezemată pe verificarea veacurilor, a fost o simplă prejudecată, un miragin înşelător. Atât de revoltaţi au fost oamenii de Stat Englezi ■— de Anglia este vorba în chestiunea principală a Etalonului aur — încât J. Keynes, cel mai mare economist al lor, care a fost contra reîntoarcerei la etalonul aur, reproduce într’un studiu, exclamaţia concludentă şi tragică, a unui partizan dezamăgit, al reîntoarcerei, care a spus „Dacă şi această lege eco„nomică^ ne-a trădat, şi s’a dezis, „nu mai rămâne în lume nimic „zis. Ne aşteptăm mâine ca Sfinxul Faraon, care a făcut mii de „ani, mâine să vorbească“. Ur engleză Anglia ascultând sugestiunile amicale ale Americei—ţara unde s a refugiat tot aurul din lume — şi crezând în creditul, miraculos, ce-i va obţine lira engleză deodată a făcut împrumuturi vexatorii şi transacţiuni silite, să-l» etaloneze în aur, moneda hârtie. Iar acul barometrului financiar englez, arată acut şi grav „mauvais temps“. Lira merge mai slab, mai nestabil ca înainte, iar nevoile circulaţiei fiduciare, cer emiterea de noui hârtii, aşa că în scurt timp, fi- N999N9MtM«M«099CM9 Continuare în pag. 2-a Marele război economic PROBLEMA ~ V/u-'ETALONULUI AUR Este posibilă Înlocuirea aurului? Rolul unei politici financiare chibzuită Conglomerat® politice In vederea UNEI... GUVERNĂRI! Acordul în vederea unei guvernări este ultimul obiectiv al interminabilelor şi sbuciumatelor tratative şe ce urmează între partidul naţional şi gruparea ţărănistă. Se pretinde că recenta scrisoare adresată de conducătorii partidului naţional conducătorilor grupărei ţărăniste, are de scop să clarifice, cu un moment mai devreme, posibilităţile încheierei unui asemenea acord. Nu ne vom preocupa aici de posibilitatea încheierei unui acord pe care ar urma să se aşeze bazele unei „guvernări“ naţionalisto-ţărăniste, după cum nu vom căuta să desluşim nici dacă propunerea insistentă a d-lui Maniu pentru o fusiune complectă cu gruparea ţărănistă constituie sinceritatea unei convingeri sau abilitatea unei manevre. Problema în sine a necesităţei acordului în vederea unei guvernări se prezintă sub două aspecte. Un aspect care priveşte situaţia celor două grupări care urmăresc acordul ; alt aspect care priveşte viaţa publică, în general, în eventualitatea — imposibilă în părerea noastră — că un asemenea acord s’ar putea stabili . .. Insistenţa cu care conducătorii partidului naţional şi ai grupărei ţărăniste se sbuciumă de luni de zile în pertractări şi tratative pentru stabilirea unui acord în vederea unei eventuale guvernări, implică, în primul rând, recunoaşterea că aceste partide, deşi cu pretenţiunea de a reprezenta, fiecare în parte, mari forţe de conducere politică, bazate pe curente de opinie publică- nu sunt capabile să-şi fee singure răspunderea unei guvernări. , ,. ., Partidul national, altoit cu două fuziuni şi în a cărui alcătuire au intrat patru organizațiuni de partid, sau resturi de partid, renunţă la toate pretenţiunile şi veleităţile de dragul unui acord cu gruparea ţărănistă, care chiar dacă ar reprezenta un aport politic apreciabil — ceea ce nu este cazul — ar echivala cu o adevărată decapitare morală a partidului naţional.Şi dacă încheierea unui asemenea acord ar fi cel puţin firească şi uşoară! Se opun interesele de partid ; se opun necesităţile de echilibrare a elementelor din partid ; se opun concepţiile, tendinţele şi programele ; se opun consideraţiuni de ordin moral şi politic ; se opune totul, şi totuşi tratativele pentru stabilirea acordului continuă ! Ce ar însemna un „acord“ încheiat, în asemenea condiţiuni e uşor de văzut. Şi dacă, totuşi, acordul s’ar încheia, ce ar însemna el pentru viaţa publică în genere ! Ar însemna sporirea haosului politic din rândurile opoziţiei turbulente de astăzi. Un asemenea acord ar însemna un conglomerat mai complicat şi mai disparat decât conglomeratele actuale, un conglomerat care nu numai că nu ar fi capabil de o acţiune de guvern unitară, dar care n’ar mai însemna nici ceeea ce înseamnă grupările ce se consideră astăzi pur şi simplu coalizate. Poftele politice necesare unei guvernări utile intereselor ţării şi capabile de a asigura o asemenea guvernare, nu se făuresc din compromisurile politice şi morale la care ar putea ajunge tratativele ce se urmează astăzi între partidul naţional şi gruparea ţărănistă. JERTFELE NOASTRE —După revista „La Vie"— In numărul cel din urmă apărut din marea revistă franceză „La Vie“ — consacrat în întregime României — printre alte articole scrise de buni români, ca şi de inimoşi şi de bine informaţi francezi, găsim un studiu: „Statisques de Guerre“ scris de d-nul Mario Roques. Cunoscutul învăţat şi filoromân se întemeiază pe datele „Biuroului internaţional de muncă“, pentru a scoate încheeri de cea mai mare însemnătate pentru noi. In „Ancheta asupra producţiei“, făcută de acest biurou, reese că comparativ cu populaţiunea masculină şi cu elementele mobilizabile din război, în România, numărul morţilor şi dispăruţilor a fost de 11 la sută din populaţia masculină şi 25 la sută din numărul mobilizaţilor. „Aceste două cote sunt superioare tuturor celorlalte cote ale puterilor beligerante aliate sau vrăşmaşe“. Şi tabloul următor verifică această judecată: Anglia a avut pierderi la populaţia masculină 5, 1 la sută şi din mobilizaţi 13 la sută; Italia, 6,2 şi 13,4; Germania 9,8, şi 15,1; Austro- Ungaria, 9,5 şi 17,1; Franţa 10,5 şi 17,6. Concluzia d-lui Roques este astfel perfect îndreptăţită. „România are spăimiintătoarea onoare de-a întrece pe această statistică proporţională a morţilor şi dispăruţilor, pe toate naţiunile beligerante. Şi noi nu ţinem aci socoteală de cifra morţilor din populaţia civilă din vechiul regat, adică 450.000 morţi la o populaţie totală de 7.414 mii, nici de cifra militarilor morţi în teritoriile româneşti cari nu au fost alipite României decât după victorie, cifră care s’ar putea să se ridice la 576.000 pentru o populaţie totală de mai mult de nouă milioane a acestor teritorii“. Aceste cifre date de un biurou de studii, şi de o organizaţie internaţională, sunt suficiente ca să ne arate cu cât am plătit România Mare, şi ce datorie de recunoştinţă au contractat generaţiile viitoare faţă de generaţia de azi care s-a jertfit cu atâta generositate pentru a creia căminul mare şi puternic al neamului românesc. Iar acelor străini cari ne fac marele serviciu de a aduce la cunoştinţa opiniei publice mondiale, valoarea noastră şi drepturile noastre, poporul român nu poate decât să le fie în veci recunoscător. In atâtea bârfeli şi neexactităţi, din jurul ţărei noastre, o vorbă bună şi înţeleaptă este o mângâere şi un reconfort moral de mare însemnătate. PETRONIUS Trei *--------- 300 » Pentru pace , ţara care dezarmează, Danemarca — parlamentul danez va avea să se pronunţe în curând asupra unui proect de dezarmare complectă, unită cu recunoaşterea neutralităţei permanente — In urma semnărei acordurilor de la Locarno, se pare că atmosfera este mai favorabilă ca oricând ideei dezărmărei, statelor, sau în orice caz, a limitarii armamentelor. Conferinţa de la Washington Se ştie că preşedintele Coolidge avusese intenţiunea de a convoca la Washington o conferinţă de dezarmare, o intenţiune pe care însă nu a realizat-o. * Presa engleză arată că informaţiunile după care preşedintele Coolidge ar avea intenţiunea de a convoca imediat această conferinţă, sunt premature. „In nici un caz, zice Daily Telegraph, preşedintele Coolidge nu va lua o asemenea iniţiativă, fără a fi sondat mai înainte diferitele puteri europene interesate, precum şi Japonia, şi fără să fie sigur mai dinainte că o asemenea iniţiativă va avea o primire bună. Conferinţa s’ar putea mărgini la o discuţie asupra armamentelor navale şi aeriene, reglementarea problemei dezărmărei terestre fiind rezervată tarilor europene şi Societăţii Naţiunilor. De altfel opinia publică americană se interesează de aproape de această chestiune. Se anunţă din Washington că un mare număr de scrisori şi telegrame din toate părţile Americei cer d-lui Coolidge să se grăbească cu convocarea nouei conferinţe de dezarmare. Preşedintele ar fi declarat că niciodată, dela 1922 încoace, momentul nu ar fi fost mai potrivit pentru această convocare. Deocamdată, unul din statele, europene, desigur aflat într’o situaţiune cu totul specială, pune In aplicare un proect de dezarmare complectă. E vorba de Danemarca. Corespondentul lui Le Temps la Copenhaga, dă, în această privință, amănunte precise. Guvernul danez va supune Parlamentului chiar săptămâna aceasta un proect de lege privitor la dezarmare. Acest proect prevede între altele că toate fortificaţiile vor fi dărâmate; atelierele armatei şi instalaţiile flotei de războiu vor fi transformate in întreprinderi de Stat obicinuite şi vor servi la alte nevoi ale Statului, afară de acelea ale armatei şi flotei reduse la minimum. Armata permanentă va fi transformată intr’un „corp de gardă“ iar flota într’o „marină de stat.“ „Corpul de gardă“ va avea o direcţiune centrală. El va cuprinde trei corpuri centrale, şi două corpuri districtuale, dintre cari unul va staţiona la est, iar altul la vestul Beltului Mare. Corpul de est va avea două detaşamente şi unul de aviaţie, iar cel de vest trei detaşamente. ţiunea ca să nu aibă o organizare militară şi membrii lor să nu aibă muniţiuni altele decât acelea necesare exerciţiilor de tir. Comandantul suprem al corpului de gardă şi al marinei are titlul de director. Toate persoanele care au comandamente vor fi considerate ca funcţionari de Stat. Ministerul de războiu va fi desfiinţat. Corpul de gardă şi marina de Stat vor depinde direct de preşidenţia consiliului. Cheltuelile totale vor fi de 17 milioane de coroane anual, iar efectivele totale vor fi de 30.000 oameni. Neutralitatea permanentă In privinţa proectului s-a stabilit o înţelegere între partidele guvernamentale, radicali şi socialişti. Dar se aşteaptă o vie rezistenţă a Camerei. După trei luni de la votarea proectului de către Parlament, va urma un referendum popular, prin vot direct, pentru sau contra. D-l Staning, primul ministru, a declarat presei că are intenţiunea să ceară puterilor recunoaşterea neutralităţei permanente a Danemarcei. Danemarca dezarmează Reformele noul Serviciul militar obligatoriu va fi desfiinţat. Recrutareacorpului de gardă“ se va face prin sistemul voluntariatului. Vor fi angajaţi cam 1600 recruţi pe an şi se vor înfiinţa două cursuri de instrucţie, de câte 12 zile fiecare. Marina de Stat va cuprinde şase bastimente de gardă şi de inspecţie cu un total de 8000 tone, şi 24 unităţi mici cu un total de 3600 tone. Toate instituţiunile cari au de scop să contribue la pregătirea militară vor fi desfinţate. Societăţile de tir vor fi menţinute, cu condi ------------• -•-------------* Problema păcii Germania cere aerinura generala Vorbind la Essen in faţa unui auditoriu compus din cateva mii de persoane, cancelarul a expus rezultatele obţinute la Locarno. Europa se află astăzi împărţită in două categorii de state, unele înarmate, şi intre acestea cel mai apropiat vecin al Germaniei şi altele dezarmate, cum este în special Reichul. O pace reală poate dăinui numai pe baza convieţuirii în aceleaşi condiţiuni De aceia este necesară dezarmarea generală aşa cum a fost anunţată in tratatul de la Versailles, ca principiul fundamental al păcii. Cancelarul a subliniat în mod deosebit că rezultatele dela Locarno nu trebuiesc înlăturate numai fiindcă n’au putut fi împlinite toate dorinţele. In general, Locarno reprezintă un succes pentru Germania şi după convingerea cancelarului, marea majoritate a poporului german va accepta rezultatele de la Locarno dacă se vor realiza promisiunile făcute in privința chestiunilor rhenane. (Rador). D-l dr. LUTHER ECOURI După datele statistice cele mai noi, numărul divorţurilor a crescut enorm în Prusia. Din punct de vedere confesional se constată că divorţurile sunt mai frecvente în familiile protestante decât în cele catolice. Un alienist american, doctorul Artur MacDonald din New- York şi-a expus in mod public noua teorie asupra nebuniei omeneşti. El susţine că creerul nebunilor cântăreşte mai puţin decât acela al oamenilor normali. Doctorul american pretinde că a descoperit mijlocul prin care se poate cântări exact creerul unui om viu. El cere ca deputaţii şi senatorii, înainte de a fi aleşi, să fie supuşi unei vizite medicale... Un negustor de cărbuni din Anderlecht (Belgia) a însărcinat pe contabilul său să efectueze o plată de 25.000 franci. Funcţionarul a plecat cu banii şi... nu s’a mai întors. A fost găsit, după îndelungate cercetări, într’un azil de alienaţi. Dar banii n’au mai fost găsiţi, şi nu s’a putut stabili momentul când nenorocitul a înebunit... REGRETUL după VECHILE „DIRECTORATE“ Cum judecă un regionalist organizarea şcoalei româneşti In revista „Ţara Noastră“ unde am cetit adesea ori critice judicioase contra „regionalismului“, cu surprindere am luat cunoştinţă de un articol semnat de d. Oct. Prie, prin care se exprimă Regretul faţă de vechile „directorate“ şcolare din Ardeal. Dacă d. Prie, ar fi avut spiritul destul de limpede şi de nepărtinitor, ar fi putut vedea că cea mai largă descentralizare şcolară, domneşte acum în întreaga ţară, dar această descentralizare fireşte nu merge până la „directoratele regionale“ de o atât de tristă amintire, şi de dorul cărora oftează d. Prie. (Unificarea României Mari nu s’ar fi putut face dacă concepţiile de felul d-lui Prie ar fi avut cine să le aducă la îndeplinire. Trecând, însă, dela aceste chestiuni de principii — am putea spune de nenorocite principii — d. Oct. Prie socoteşte că fixarea numărului de 40 de elevi într’o clasă este o măsură îndreptată contra învăţământului. Noi credeam că atât lucru putea şti chiar şi d. Prie, şi anume că este un desiderat pedagogic, care a devenit astăzi banal, şi anume că învăţământul nu e real, şi spornic decât atunci când numărul elevilor dintr’o clasă este minimum. Astfel şcoala este o ficţiune, sau o pierdere de vreme a şcolarilor. Tot d. Prie se ridică contra examenului de bacalaureat, care ar opri pe elevi de a intra în universitate. Credem din potrivă, că nici un om iubitor de şcoală şi de cultură nu se poate ridica contra măsurilor menite a înălţa nivelul învăţământului superior. Poate că acei minoritari ce nu voesc a învăţa limba română, vor subscrie atacurile ce omul de şcoală — adică de-o şcoală rea şi neromânească ce este d-rul Octavian Prie — le-a îndreptat cu atâta nepricepere împotriva actualei organizări a şcoalelor noastre. 'P ■ ,—— --------------*-------------'