Viitorul, noiembrie 1925 (Anul 18, nr. 5299-5324)

1925-11-01 / nr. 5299

* 1­­ De când partidul liberal din Anglia şi-a anunţat intenţia să înscrie şi prohibiţia în programul său politic, ziarele engleze au pu­blicat diferite articole atât pen­tru cât şi în contra aplicărei unei asemenea reforme. Majoritatea acestor articole,­­ unele fără rost şi altele intenţio­nate să inducă publicul în eroa­re,­­ au avut ca teză generală re­zultatele prohibitei uzului băutu­rilor alcolice în Statele Unite ale Americei. Probabil însă că, în opinia pu­blică engleză curentul prohibiţio­nist prinde rădăcini, de­oarece zi­arul conservator „Times“, publică părerile neutre ale unui cores­pondent al său, din care rezultă că nu prohibiţia în sine poate aduce şi unele rezultate nedorite, ci nu­mai sistemul de aplicare atât de drastic întrebuinţat în Statele Unite. De fapt, în ciuda tuturor celor susţinute de antiprohibiţio­­nişti, roadele marii reforme ame­ricane sunt din cele mai satisfă­cătoare. „Azi, începe corespondentul zia­rului, există în America, două păreri diametral opuse asupra re­zultatelor avute prin aplicarea măsurilor prohibitive contra bău­turilor spirtoase“. „Pe de o parte, autorităţile îşi a­­sumă meritul de a fi avut succese formidabile în campania ce o duce contra traficului ilicit al spirtoaselor, iar pe de altă parte, cinicii susţin că guvernul deşi conştient că nu poate ajunge la vre­un rezultat, totuşi cheltueşte anual peste zece milioane de do­lari numai ca să arate Ligei Antialcolice, — organizaţie politi­că puternică, — cum că se ocupă serios de chestiunea combaterii alcoolismului”. „Dar, se întreabă coresponden­tul ziarului, este prohibiţia eficace în sine însuşi . Se poate justifica şi este destul de înţeleaptă încer­carea de a reforma moralul public prin votări de legi“ . „Reformatorii spun sincer că ei sunt mulţumiţi dacă după 30 de ani vor putea arăta rezultate sa­tisfăcătoare. Una din speranţele lor este acea că generaţia viitoare va creşte fără fi cunoscut gus­tul alcolului, indiferent dacă între timp părinţii lor au plăcerea a se sinucide cu spirt denaturat sau cu alte ingrediente otrăvitoare căpă­tate de la contrabandişti“. Adversarii reformatorilor susţin că uzul alcolului domneşte tot atât de mult acum ca şi mai îna­inte, căci deşi s’au desfiinţat fa­bricile şi s’au închis localurile de consum s’au înfiinţat însă cu miile, mici laboratorii clandestine în care se fabrică rachiu, părinţii şi persoanele mai în vârstă desfid legea chiar în faţa copiilor. Ase­menea de când cu aplicarea re­formei numărul crimelor şi al criminalilor ar fi crescut din cauza sforţărilor contrabandişti­lor atraşi de câştiguri mari. „Cam­ dar pot fi rezultatele bune prohibiţiei, dacă până şi speranţa de a salva noua generaţie de la pieire, pare a fi zadarnică“ . Pentru edificarea ori şi cui este destul a se cerceta raportul făcut de o comisie specială de anchetă compusă din mai mulţi senatori ai Statelor Unite din care se con­stată că cele mai multe din argu­mentele aduse de antiprohibiţio­­nişti sunt foarte exagerate“. Iată câte­va extrase din acest raport asupra rezultatelor prohi­biţiei din Statele Unite după cinci ani de la aplicarea reformei: „Nu este nici de­cum surprin­zător faptul ca o reformă de ase­menea importantă, mai ales într-o ţară ca Statele Unite să fi în­tâmpinat greutăţi deosebite în a­­plicarea ei“. „Numai problema absorbirei di­verselor naţionalităţi,, a descen­denţilor milioanelor de imigranţi intraţi în America în timpul ulti­milor 25 de ani, vor fi fost sufici­ent ca roadele reformei să întâr­zie ani de zile. Asemenea a tre­buit timp pentru organizarea unui sistem de penalităţi uniforme, le­gile diverselor state având diver­genţe de la un stat la altul, şi chiar între ele şi autorităţile fe­derale ale ţării“. „Şi cu toate acestea aplicarea reformei şi-a urmat cursul iar roadele morale şi materiale sunt evidente“. „Azi, în Statele Unite, trei mi­lioane de copii urmează cursurile şcolare, în afară de 500 mii de studenţi universitari“. „Producţia mânei de lucru a crescut considerabil pe câtă vre­me accidentele industriale au scă­zut simţitor. Micşorarea sărăciei individuale a mers mână în mână cu numărul clădirilor noui, mai ales a locuinţelor lucrătorilor — 150 la sută mai mult în 1924 de­cât în 1919. Asemenea cererea pentru confort a ocazionat creşterea pro­ducţiei de mobilier şi a altor pro­duse similare. Mai mult ca orice însă se ob­servă creşterea numărului noilor depozite individuale la bănci şi casele de economie. Anul 1924 a­­rată o proporţie de 400 la sută faţă de 1918“. „Azi există în Statele Unite şease milioane de persoane pose­sori de bonuri şi acţiuni, peste numărul acelor cari erau înainte de aplicarea reformei prohibitive contra alcolului, şi ce este mai in­teresant e faptul că jumătate din posesorii de acţiuni, sunt numai lucrători sau mici funcţionari. A­­ceasta abia după patru ani de la aplicarea reformei“. „In afară de factorii economici menţionaţi mai sus şi numărul enorm al elevilor, nivelul moral al publicului în general este azi cu mult mai ridicat de­cât acum cinci ani“. „Cercetând statisticele s­-a con­statat că cea mai mare parte din arestările făcute n’au fost din cauza băuturei. Asemenea crimele violente şi vitiile sociale in legă­tură cu uzul alcolului este redus considerabil fată de anii când po­pulaţia nu era în vigoare“. „înmulţirea distileriilor parti­culare este o aserţiune falsă, de­oarece asemenea distilerii au e­­xistat şi mai înainte iar 90 la sută din cele nouă, nu sunt în Statele Unite, ei în statele lăturalnice, de unde contrabandiştii se furnizau“. „Crimele ce se dau pe socoteala sforţărilor contrabandiştilor faţă de ridigitatea cu care se aplică re­forma, sunt atât de puţine şi atât de inerente conflictelor de ordine între stat şi contravenient încât nici nu trebuesc luate în conside­raţie. Singura importanţă ce li s’ar putea atribui fără a face o regulă generală este pentru a scoate în relief ridicarea nivelu­lui moral şi material al popula­ţii statelor Unite prin aplicarea reformei prohibitive din stat de st­atât de drastic aplicată. -------------a----------------­ Chestiuni sociale Prohibirea alcoolului­­ STATELE UNITE Rezultatele obţinute după cinci ani de la aplicarea reformei Anul al opt»ipre»gecerea Wo. 5299 2LEI EX. In TARA 4 LEI ex.ii) sfrMfe A B O IN TARA un an-----------­Sase luni — — — Trei *-------­H A N t H t E I n streinătate Un an-------------1200 lei Şase luni— — — 600 » | 4 PAGINI REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADĂ ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 81/53, Hedaeffa­d Administraţia 19/23 şi 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE^ ------------- & Se primesc direct la Administraţia Academie 17 şi la toate Agenţiile t -Manuscriptele nepublicate s»­­ trag Duminică 1 Noembrie 1925 f 1.EI EX. in ŢARA *» LEI ex. în streinătate - Definiţiunea Etalonului aur, făcut şi empiric şi teoretic, pare ca şi sistemul tehnic, prin care funcţionează, extrem de simplu şi de sigur. Două condiţiuni în materie fi­nanciară, ca să devie o prejude­cată — se recunoaşte cea mai seducătoare şi mai puternică. Aurul, acest metal, cu existen­ţă meteorică,­­ căci apare şi dis­pare nejustificat pe pieţele mon­diale este „mijlocul de schimb", prin excelenţă, numit „monedă“ şi care nu face altceva decât să reguleze stabilizarea celorlalte preţuri, în raport cu el. Cu alte cuvinte, acest metal, are două preţuri: unul ca lucru în sine, ca o marfă oarecare — în ipo­teza că nu ar fi fost ales ca mij­loc de schimb — şi altul repre­zentativ şi convenţional adică fix şi fixat printr’o convenţie de Stat, la un nivel oarecare. Justificarea este simplă: El având rolul de regulator al pre­ţurilor, trebue să aibă o stabili­tate a preţului său, ca să si­lească celelalte preţuri, să se fi­xeze la un anumit raport faţă de el şi să facă astfel posibile, ra­porturile comerciale dintre ţări şi indivizi. La noi preţul lui, a fost fixat înainte de răsboi la 3100 lei kgr. Transformarea aurului în monedă de Stat Pentru că manipularea lui, în cantităţi enorme, devenea difi­cilă, atunci acest aur, transfor­mat în monedă de Stat, a fost depozitat în tezaurele băncilor iar, în numele lui şi pentru el, s’au confecţionat tot de către Stat nişte hârtii de bancă (bank­notes) convertibile oricând, la ghișeurile băncei emitente, care de obicei este și banca de Stat, în monedă aur „ad eadem valo­rem“. Cu alte cuvinte aceste mo­nede — vorbind de timpul nor­mal, — valorau „al pari“ cu mo­neda aur iar valoarea nomina­­tivă a hârtiei era rambursată e­­xact în aur. Tempi passati.... căci altădată, nu se emitea, — nici nu era nevoe sau dacă era,— diferența era insensibilă şi im­perceptibilă — monetă hârtie mai multă decât monedă aur. A­­coperirea etalonului aur, cu hâr­tie, era perfectă. Răsboiul a rupt echilibrul monetar şi ra­portul normal, dintre preţuri şi aur pe deoparte, dintre monedele hârtie şi moneda aur pe de altă parte. După război După răsboi, fie că în grozăvia luptelor şi a distrugerilor, sta­tele au pierdut garanţia lor — aurul depozitat, tezaurizat — cum n -am pierdut noi, din reaua credinţă şi dolul foştilor aliaţi de tristă amintire Rusii­, fie că în­­ajunul răsboiului, deţină­torii de bancnote, au alergat să se convertească în aur, iar ma­rile Bănci ca să nu-şi sdruncine reputaţia le-au achitat şi mai târziu acest aur a trecut graniţa şi nu s’a mai întors, fie în sfârşit, că nevoia circulaţiei fiduciare, a făcut să se­­emită mai mare can­titate de monedă hârtie, decât ii corespundea moneda aur. — fapt cert este însă, că aurul, acest mi­nunat şi vrăjit metal, a încetat de a mai fi un girant sigur şi fi­del, al monedelor hârtie, care nu mai au, din acest punct de ve­dere, decât o minusculă garanţie. Şi totuşi transacţiunile comer­ciale, departe de a stagna, de­parte de a fi discreditate, în­fruntă parcă cu impertinenţă lipsa acestui „girant generos“ „aurul“ şi dau un rendement inestimabil mai mare, ca cel în­­nainte de război.­­ Cele două valori ale banului MMBRMIMBMBM———BB——H—MN Uneori viaţa de toate zilele este mai suportabilă, în ţările cu valută slabă, decât în cele cu valută forte şi pentru streini şi pentru naţionali. Oare-i atunci inconvenientul, care la fiecare pas, te trezeşte la lipsa dureroa­să şi păgubitoare a aurului . Răspundem: Banul sub orice formă, are două valori, două pu­teri de achiziţie, de schimb : una internă, cealaltă externă, denu­mită convenţional „valută“. De cea de-a doua se plâng ţările mici şi slabe — nu este vorba de o apreciere teritorială ci nu­mai financiară — şi ne plângem şi noi. N’avem aur, n’avem­ ga­ranţie, n’avem credit. Plătim mult şi cumpărăm puţin, din străinătate. Situaţia mai rea, o au ţările nevoite să importe mai mult.­­ Prin urmare, concluzia teoretică se impune: Făcând sforţări — chiar prin împrumu­turi, sau vânzări de avere naţio­­nală, sau concesionări, de a rea­liza aurul lipsă, până la o ga­­ranţie­ serioasă, s’ar aduce feri­cirea în ţară, s’ar aduce belşugul ante-belic,­­ s’ar aduce monedă forte. Şi cu toate acestea, cine ar fi crezut, că până şi această ime­morială lege stabilă, rezemată pe verificarea veacurilor, a fost o simplă prejudecată, un mira­­gin înşelător. Atât de revoltaţi au fost oamenii de Stat Englezi ■— de Anglia este vorba în ches­tiunea principală a Etalonului aur — încât J. Keynes, cel mai mare economist al lor, care a fost contra reîntoarcerei la eta­lonul aur, reproduce într’un stu­diu, exclamaţia concludentă şi tragică, a unui partizan deza­măgit, al reîntoarcerei, care a spus „Dacă şi această lege eco­­„nomică^ ne-a trădat, şi s’a dezis, „nu mai rămâne în lume nimic „zis. Ne aşteptăm mâine ca Sfin­­­xul Faraon, care a făcut mii de „ani, mâine să vorbească“. Ur engleză Anglia ascultând sugestiunile amicale ale Americei—ţara unde s a refugiat tot aurul din lume — şi crezând în creditul, mira­culos, ce-i va obţine lira engleză deodată a făcut împrumuturi ve­xatorii şi transacţiuni silite, să-l» etaloneze în aur, moneda hârtie. Iar acul barometrului fi­nanciar englez, arată acut şi grav „mauvais temps“. Lira mer­ge mai slab, mai nestabil ca înainte, iar nevoile circulaţiei fiduciare, cer emiterea de noui hârtii, aşa că în scurt timp, fi- N999N9MtM«M«099CM9 Continuare în pag. 2-a Marele război economic PROBLEMA ~ V/u-'ETALONULUI AUR Este posibilă Înlocuirea aurului? Rolul unei politici financiare chibzuită Conglomerat® politice In vederea UNEI... GUVERNĂRI! Acordul în vederea unei gu­vernări este ultimul obiectiv al interminabilelor şi sbuciumate­­lor tratative şe ce urmează în­tre partidul naţional şi grupa­rea ţărănistă­. Se pretinde că recenta scri­soare adresată de conducătorii partidului naţional conducători­lor grupărei ţărăniste, are de scop să clarifice, cu un moment mai de­vreme, posibilităţile în­­cheierei unui asemenea acord. Nu ne vom preocupa aici de posibilitatea încheierei unui a­­cord pe care ar urma să se aşeze bazele unei „guvernări“ naţiona­­listo-ţărăniste, după cum nu vom căuta să desluşim nici dacă propunerea insistentă a d-lui Maniu pentru o fusiune com­plectă cu gruparea ţărănistă constituie sinceritatea unei­ con­vingeri sau abilitatea unei ma­nevre. Problema în sine a necesităţei acordului în vederea unei guver­nări se prezintă sub două as­pecte. Un aspect care priveşte situaţia celor două grupări care urmăresc acordul ; alt aspect care priveşte viaţa publică, în general, în eventualitatea — im­­posibilă în părerea noastră — că un asemenea acord s’ar putea stabili­ . .. Insistenţa cu care conducătorii partidului naţional şi ai grupă­rei ţărăniste se sbuciumă de luni de zile în pertractări şi tratative pentru stabilirea unui acord în vederea unei eventuale guver­nări, implică, în primul rând, recunoaşterea că aceste partide, deşi cu pretenţiunea de a repre­zenta, fiecare în parte, mari forţe de conducere politică, ba­zate pe curente de opinie­ publi­că- nu sunt capabile să-şi fee sin­­gure răspunderea unei guver­nări. , ,. ., Partidul national, altoit cu două fuziuni şi în a cărui alcă­tuire au intrat patru organiza­­țiuni de partid, sau resturi de partid, renunţă la toate pre­­tenţiunile şi veleităţile de dra­gul unui acord cu gruparea ţărănistă, care chiar dacă ar re­prezenta un aport politic apre­ciabil — ceea ce nu este cazul — ar echivala cu o adevărată deca­pitare morală a partidului naţio­­nal.Şi dacă încheierea unui aseme­nea acord ar fi cel puţin fireas­că şi uşoară! Se opun interesele de partid ; se opun necesităţile de echilibra­re a elementelor din partid ; se opun concepţiile, tendinţele şi programele ; se opun considera­­ţiuni de ordin moral şi politic ; se opune totul­, şi totuşi trata­tivele pentru stabilirea acordu­lui continuă ! Ce ar însemna un „acord“ în­cheiat, în asemenea condiţiuni e uşor de văzut. Şi dacă, totuşi, acordul s’ar în­cheia, ce ar însemna el pentru viaţa publică în genere ! Ar însemna sporirea haosului poli­tic din rândurile opoziţiei turbu­lente de astăzi. Un asemenea acord ar însem­na un conglomerat mai com­plicat şi mai disparat decât con­glomeratele actuale­­, un con­glomerat care nu numai că nu ar fi capabil de o acţiune de gu­vern unitară, dar care n’ar mai însemna nici ceeea ce înseamnă grupările ce se consideră astăzi pur şi simplu coalizate. Poftele politice necesare unei guvernări utile intereselor ţării şi capabile de a asigura o aseme­nea guvernare, nu se făuresc din compromisurile politice şi mo­rale la care ar putea ajunge tra­tativele ce se urmează astăzi în­tre partidul naţional şi grupa­rea ţărănistă. JERTFELE NOASTRE —După revista „La Vie"— In numărul cel din urmă apărut din marea revistă franceză „La Vie“ — consacrat în întregime Ro­mâniei — printre alte articole scri­­se de buni români, ca şi de inimo­şi şi de bine informaţi francezi, gă­sim un studiu: „Statisques de Guer­re“ scris de d-nul Mario Roques. Cunoscutul învăţat şi filoromân se întemeiază pe datele „Biuroului in­ternaţional de muncă“, pentru­ a scoate încheeri de cea mai mare în­semnătate pentru noi. In „Ancheta asupra producţiei“, făcută de acest biurou, reese că comparativ cu po­­pulaţiunea masculină şi cu elemen­tele mobilizabile din război, în Ro­mânia, numărul morţilor şi dispă­ruţilor a fost de 11 la sută din po­pulaţia masculină şi 25 la sută din numărul mobilizaţilor. „Aceste două cote sunt superioa­re tuturor celorlalte cote ale pute­rilor beligerante aliate sau vrăşma­­şe“. Şi tabloul următor verifică acea­stă judecată: Anglia a avut pierderi la popu­laţia masculină 5, 1 la sută şi din mobilizaţi 13 la sută; Italia, 6,2 şi 13,4; Germania 9,8, şi 15,1; Austro- Ungaria, 9,5 şi 17,1; Franţa 10,5 şi 17,6. Concluzia d-lui Roques este astfel perfect îndreptăţită. „România are spăimiintătoarea o­­noare de-a întrece pe această sta­tistică proporţională a morţilor şi dispăruţilor, pe toate naţiunile be­ligerante. Şi noi nu ţinem aci socoteală de cifra morţilor din populaţia civilă din vechiul regat, adică 450.000 morţi la o populaţie totală de 7.414 mii, nici de cifra militarilor morţi în teritoriile româneşti cari nu au fost alipite României decât după victorie, cifră care s’ar putea să se ridice la 576.000 pentru o populaţie totală de mai mult de nouă mili­oane a acestor teritorii“. Aceste cifre date de­ un biurou de studii, şi de­ o organizaţie interna­­ţională, sunt suficiente ca să ne a­­rate cu cât am plătit România­ Mare, şi ce datorie de recunoştinţă au contractat generaţiile viitoare faţă­ de generaţia de azi care s-a jertfit cu atâta generositate pentru a creia căminul mare şi puternic al neamului românesc. Iar acelor străini cari ne fac ma­rele serviciu de­ a aduce la cunoş­tinţa opiniei publice mondiale, va­loarea noastră şi drepturile noas­tre, poporul român nu poate decât să le fie în veci recunoscător. In atâtea bârfeli şi neexactităţi, din jurul ţărei noastre, o vorbă bună şi înţeleaptă este o mângâere şi­ un reconfort moral de mare în­semnătate. PETRONIUS Trei *--------- 300 » Pentru pace , ţara care dezarmează, Danemarca — parlamentul danez va avea să se pronunţe în curând asupra unui proect de dezarmare complectă, unită cu recunoaşterea neutralităţei permanente — In urma semnărei acordurilor de la Locarno, se pare că atmosfera este mai favorabilă ca ori­când ideei dezărmărei, statelor, sau în ori­ce caz, a limitarii armamentelor. Conferinţa de la Was­hington Se ştie că preşedintele Coolidge avusese intenţiunea de a convoca la Washington o conferinţă de de­zarmare, o intenţiune pe care însă nu a realizat-o. * Presa engleză arată că informa­­ţiunile după care preşedintele Coo­lidge ar avea intenţiunea de a con­voca imediat această conferinţă, sunt premature. „In nici un caz, zice Daily Tele­graph, preşedintele Coolidge nu va lua o asemenea iniţiativă, fără a fi sondat mai înainte diferitele puteri europene interesate, precum şi Ja­ponia, şi fără să fie sigur mai din­­ainte că o asemenea iniţiativă va avea o primire bună. Conferinţa s’ar putea mărgini la o discuţie asupra armamentelor na­vale şi aeriene,­­ reglementarea problemei dezărmărei terestre fiind rezervată tarilor europene şi Socie­­tăţii Naţiunilor. De altfel opinia publică america­nă se interesează de­ aproape de a­­ceastă chestiune. Se anunţă din Washington că un mare număr de scrisori şi telegrame din toate păr­ţile Americei cer d-lui Coolidge să se grăbească cu convocarea nouei conferinţe de dezarmare. Preşedintele ar fi declarat că nici­odată, dela 1922 încoace, momentul nu ar fi fost mai potrivit pentru a­­ceastă convocare. Deocamdată, unul din statele, eu­ropene,­­ desigur aflat într’o si­­tuaţiune cu totul specială, pune In aplicare un proect de dezarmare complectă. E vorba de Danemarca. Corespondentul lui Le Temps la Copenhaga, dă, în această privință, amănunte precise. Guvernul danez va supune Parla­mentului chiar săptămâna aceasta un proect de lege privitor la dezar­mare. Acest proect prevede între altele că toate fortificaţiile vor fi dărâma­te; atelierele armatei şi instalaţiile flotei de războiu vor fi transforma­te in întreprinderi de Stat obicinui­te şi vor servi la alte nevoi ale Sta­tului, afară de acelea ale armatei şi flotei reduse la minimum. Armata permanentă va fi trans­formată intr’un „corp de gardă“ iar flota într’o „marină de stat.“ „Corpul de gardă“ va avea o di­recţiune centrală. El va cuprinde trei corpuri centrale, şi două cor­puri districtuale, dintre cari unul va staţiona la est, iar altul la ves­tul Beltului Mare. Corpul de est va avea două deta­şamente şi unul de aviaţie, iar cel de vest trei detaşamente. ţiunea ca să nu aibă o organizare militară şi membrii lor să nu aibă muniţiuni altele de­cât acelea ne­cesare exerciţiilor de tir. Comandantul suprem al corpului de gardă şi al marinei are titlul de director. Toate persoanele care au comandamente vor fi considerate ca funcţionari de Stat. Ministerul de războiu va fi des­fiinţat. Corpul de gardă şi marina de Stat vor depinde direct de preşi­­denţia consiliului. Cheltuelile totale vor fi de 17 mi­lioane de coroane anual, iar efec­tivele totale vor fi de 30.000 oameni. Neutralitatea permanentă In privinţa proectului s-a stabi­lit o înţelegere între partidele gu­vernamentale, radicali şi socialişti. Dar se aşteaptă o vie rezistenţă a Camerei. După trei luni de la votarea proec­tului de către Parlament, va urma un referendum popular, prin vot di­rect, pentru sau contra. D-l Staning, primul ministru, a declarat presei că are intenţiunea să ceară puterilor recunoaşterea neutralităţei permanente a Dane­marcei. Danemarca dezarmează Reformele noul Serviciul militar obligatoriu va fi desfiinţat. Recrutarea­­corpului de gardă“ se va face prin sistemul vo­luntariatului. Vor fi angajaţi cam 1600 recruţi pe an şi se vor înfiin­ţa două cursuri de instrucţie, de câte 12 zile fiecare. Marina de Stat va cuprinde şase bastimente de gardă şi de inspecţie cu un total de 8000 tone, şi 24 uni­tăţi mici cu un total de 3600 tone. Toate instituţiunile cari au de scop să contribue la pregătirea mi­litară vor fi desfinţate. Societăţile de tir vor fi menţinute, cu condi­ ------------• -•-------------* Problema păcii Germania cere aerinura generala Vorbind la Essen in faţa unui au­ditoriu compus din cateva mii de persoane, cancelarul a expus rezul­tatele obţinute la Locarno. Europa se află astăzi împărţită in două ca­­tegorii de state, unele înarmate, şi intre acestea cel mai apropiat vecin al Germaniei şi altele dezarmate, cum este în special Reichul. O pace reală poate dăinui numai pe baza convieţuirii în aceleaşi condiţiuni De aceia este necesară dezarmarea generală aşa cum a fost anunţată in tratatul de la Versailles, ca prin­cipiul fundamental al păcii. Can­celarul a subliniat în mod deosebit că rezultatele dela Locarno nu tre­buiesc înlăturate numai fiindcă n’au putut fi împlinite toate dorin­ţele. In general, Locarno reprezintă un succes pentru Germania şi după convingerea cancelarului, marea majoritate a poporului german va accepta rezultatele de la Locarno dacă se vor realiza promisiunile fă­cute in privința chestiunilor rhe­­nane. (Rador). D-l dr. LUTHER ECOURI D­upă datele statistice cele mai noi, numărul divorţurilor a­ crescut enorm în Prusia. Din punct de vedere confesional se con­stată că divorţurile sunt mai frec­vente în familiile protestante decât în cele catolice. U­n alienist american, doctorul Artur Mac­Donald din New- York şi-a expus in mod public noua teorie asupra nebuniei ome­neşti. El susţine că creerul nebuni­lor cântăreşte mai puţin de­cât a­­cela al oamenilor normali. Doctorul american pretinde că a descoperit mijlocul prin care se poate cântări exact creerul unui om viu. El cere ca deputaţii şi se­natorii, înainte de a fi aleşi, să fie supuşi unei vizite medicale... U­n negustor de cărbuni din An­­derlecht (Belgia) a însărcinat pe contabilul său să efectueze o plată de 25.000 franci. Funcţio­narul a plecat cu banii şi... nu s’a mai întors. A fost găsit, după îndelungate cercetări, într’un azil de alienaţi. Dar banii n’au mai fost găsiţi, şi nu s’a putut stabili momentul când nenorocitul a înebunit... REGRETUL după VECHILE „DI­RECTORATE“ Cum judecă un regionalist or­ganizarea şcoalei româneşti In revista „Ţara Noastră“ unde am cetit adesea­ ori critice judici­oase contra „regionalismului“, cu surprindere am luat cunoştinţă de un articol semnat de d. Oct. Prie, prin care se exprimă Regretul faţă de vechile „directorate“ şcolare din Ar­deal. Dacă d. Prie, ar fi avut spiritul destul de limpede şi de nepărtini­tor, ar fi putut vedea că cea mai largă descentralizare şcolară, dom­neşte acum în întreaga ţară, dar această descentralizare fireşte nu merge până la „directoratele re­gionale“ de­ o atât de tristă amin­tire, şi de dorul cărora oftează d. Prie. (Unificarea României­ M­ari nu s’ar fi putut face dacă concep­ţiile de felul d-lui Prie ar fi avut cine să le aducă la îndeplinire. Trecând, însă, dela aceste ches­tiuni de principii —­ am putea spu­ne de nenorocite principii­­ — d. Oct. Prie socoteşte că fixarea nu­mărului de 40 de elevi într’o cla­să este o măsură îndreptată contra învăţământului. Noi credeam că atât lucru putea şti chiar şi d. Prie, şi anume că este un deside­­rat pedagogic, care a devenit as­tăzi banal, şi anume că învăţămân­tul nu e real, şi spornic decât a­­tunci când numărul elevilor din­­tr’o clasă este minimum. Astfel şcoala este o ficţiune, sau o pier­dere de vreme a şcolarilor. Tot d. Prie se ridică contra exa­menului de bacalaureat, care ar opri pe elevi de­ a intra în univer­sitate. Credem din potrivă, că nici un om iubitor de şcoală şi de cul­tură nu se poate ridica contra mă­surilor menite a înălţa nivelul în­văţământului superior. Poate că acei minoritari ce nu voesc a în­văţa limba română, vor subscrie atacurile ce omul de şcoală — a­­dică de-o şcoală rea şi neromâ­nească ce este d-rul Octavian Prie — le-a îndreptat cu atâta neprice­pere împotriva actualei organizări a şcoalel­or noastre. 'P ■ ,—— --------------*-------------'

Next