Actualitatea, 1920 (Anul 8, nr. 3-12)

1920-06-01 / nr. 6-7

:: ACTUALITATEA :: 7 bardamente a­eriene din lunile Octombrie şi No­­embrie 1916. Apărarea noastră contra avioanelor era aproape nulă : tunurile speciale şi avioanele de vânătoare ne lipseau cu desăvârşire. Duşmanul se simţea în voe, bombardându-ne zi şi noapte fără întrerupere. Adesea bombardamentul era neîntre­rupt. Deabia pleca o escadrilă şi alta îi lua locul. Acestea erau nouile metode de războiu germane, metode lipsite de orice cavalerism. Prin aceste crime împotriva cetăţenilor paşnici dinapoia fron­tului duşmanul voia să terorizeze populaţia şi să obţină astfel ceea ce nu putea obţine prin luptă dreaptă cu armatele noastre. Dar el nu şi-a atins scopul. In timpul grozavelor bombar­damente, populaţia bucureşteană îşi ve­dea liniştită de tre­buri. Suportând în li­nişte atacurile ucigă­toare, oraşul era con­ştient că-şi îndepli­neşte o datorie pa­triotică. După încetarea bombardamentului, oraşul s’a cufundat într’o adâncă tristeţe, căci încetarea atacu­rilor a coincidiat cu ocuparea Capitalei de către duşman. D. dr Gheorghian, primarul Capitalei Scumpa noastră Ca­pitală a fost mur­dărită de ocupaţia duşmană. Populaţia Bucu­reştilor a avut de suferit timp de 2 ani, prădă­­ciunele, furturile şi crimele duşmanului cotropitor. Dar moralul populaţiei s’a menţinut totdeauna la înălţime. Oraşul nu trăia decât cu aceiaşi nădejde, veghia şi se cutremura la cel mai mic sunet de trompete. Şi când fanfarele armatelor aliate au început să fie auzite dinspre Dunăre, iar trompetele soldaţilor noştri se auzeau sunând dinspre Moldova, era un adevărat delir. Franţa care a asistat la reînvierea noastră în 1917, a ţinut să ia parte şi la eliberarea noastră. Armatele aliate care au trecut Dunărea la înce­putul lui Noembrie 1918, erau comandate de ge­neralul Berthelot cetăţean de onoare al României. Poporul român nu va uita niciodată ceea ce da­torează Franţei cu care este unită de secole prin­­tr-o dragoste şi o admiraţie neţărmurită. Această unire a fost închegată pe câmpiile de luptă unde francezii au luptat alături de români şi unde morţii noştri odihnesc alături de fiii Franţei. Franţa ne dă astăzi o nouă dovadă de dragostea şi prietenia sa pentru noi. Crucea de război fran­ceză, acordată oraşului Bucureşti, va face parte de azi înainte din stema oraşului nostru, ca o mărturie pentru generaţiile cari vor veni, a vite­jiei Bucureştilor în marele război mondial, în dra­gostea vecinică a României pentru sora sa mai mare Franţa. In numele oraşului exprim guvernului Republicei franceze cea mai adâncă recunoştinţă pentru dis­tincţia acordată. Ii exprim de asemenea via noastră mulţumire că a ales un trimis atât de glorios ca d-v. d-le Mareşal care aţi salvat pe Marna soarta civilizaţiei. Trăiască Franţa eroică ! Trăiască armata franceză ! Trăiască Mareşalul Joffre! Terminându-şi discursul său, Primarul Capitalei ridică perna în sus în vederea mulţimei, care iz­bucneşte în ovaţiuni. Astfel după aproape 4 ani, populaţia Capitalei a avut fericirea să primească dovada celor mai înalte însuşiri de care a dat probă în timpul războiului şi al ocupaţiei duşmane. Ful. G. A. Solemnitatea de la Mărăşeşti 4­4 Serbarea a avut loc pe platoul de lângă gara Mără­­şeşti, unde Archiereul Vartolomeu Băcăoanul a oficiat un serviciu de pomenire a memoriei soldaţilor morţi în marea bătălie de la Mărăşeşti. S. Sa, a rostit o rugăciune în limba franceză pentru pomenirea soldaţilor francezi morţi la Mărăşeşti şi Mărăşti Cuvântarea d-lui General Răşcanu D. General Răşcanu, ministru de războiu, vorbind cel dintâiu ros­teşte următoarea cuvântare: Trei ani ne desparte azi de ziua strălucită in care istoria lumei, istoria menită să transmită generaţiilor viitoare faptele mari ale fiilor unei naţiuni, a scris una din cele mai glorioase pagini ; trei ani ne desparte azi de ziua in care, un întreg Puhoi barbar s’a năpustit cu cea mai Înverşunată furie asupra unui mic popor, ştirbit în hota­rele lui, sărăcit şi înfrigurat de boli, dar voios de suflet, cu braţul vânjos şi încrezător in ziua de mâine. Da Acum trei ani, în 1917, ne găseam îngrămădiţi, tot ce era energie românească, în Moldova îmbucătăţită. Cu toate privaţiunile, cu toate bolile, cu toate încercările nemi­loase ale soartei, încercări­­ de sigur hârziie spre o mai neînfrântă oţelire, se reuşise totuşi, graţie unei munci fără preget, dar mai ales mulţumită virtuţilor strămoşeşti răscolite în sufletul fiecăruia de do­rul de răzbunare contra unui inamic cotropitor se reuşise zic a face, ca tot ce era purtător de armă, tot ce era oştean, să nu-şi mai poată conteni neastâmpărul, înfrigurarea, avântul ce împingea impe­tuos la luptă, pentru a descleşta inamicul ce-şi înfipsese adânc ghia­ele in trupul ţărei noastre îndurerate. Cu un indescriptibil avânt nobila noastră soră, Franţa, a alergat in sprijinul nostru, m­ă­ţându-ne moralul, întă­­rindu-ne puterile şi luminân­­du-ne cu sfaturile şi expe­rienţa ei de ţară trecută prin­­acest crâncen războiu. Armata română reorgani­zată cu sprijinul material şi moral al Franţei aşteaptă cu încredere ziua marei ju­decăţi. Un singur suflu, într’o aceiaşi direcţie, mlădia mii şi mii de energii, de voinţi, de speranţe. Şi nici nu s’ar fi putut opune avântului, energiilor, voinţei noastre, nimic nu ne-ar fi oprit dela aducerea la îndeplinire a speranţelor, singura flacără de viaţă ce pâlpâia în su­fletul neamului nostru atât de încercat. Ceva mai presus însă de prevederile ori şi cui, ceva care depăşea cea mai pesimistă supoziţie, a venit să spulbere spe­ranţele noastre şi ca o supremă şi ultimă încercare a soartei, să ne lase singuri, cu mijloace atât de reduse, în rezolvirea uneia din cele mai grele situaţii pe care storia a creiat vreo­dată oş­tilor : trupele ruseşti, cari cooperau cu noi refuză să mai lupte şi părăsesc frontul în chiar preziua supremului efort.­ ­ General Răşcanu, ministru de război ţinându-şi discursul.

Next