Actualitatea, 1920 (Anul 8, nr. 3-12)
1920-06-01 / nr. 6-7
:: ACTUALITATEA :: 7 bardamente aeriene din lunile Octombrie şi Noembrie 1916. Apărarea noastră contra avioanelor era aproape nulă : tunurile speciale şi avioanele de vânătoare ne lipseau cu desăvârşire. Duşmanul se simţea în voe, bombardându-ne zi şi noapte fără întrerupere. Adesea bombardamentul era neîntrerupt. Deabia pleca o escadrilă şi alta îi lua locul. Acestea erau nouile metode de războiu germane, metode lipsite de orice cavalerism. Prin aceste crime împotriva cetăţenilor paşnici dinapoia frontului duşmanul voia să terorizeze populaţia şi să obţină astfel ceea ce nu putea obţine prin luptă dreaptă cu armatele noastre. Dar el nu şi-a atins scopul. In timpul grozavelor bombardamente, populaţia bucureşteană îşi vedea liniştită de treburi. Suportând în linişte atacurile ucigătoare, oraşul era conştient că-şi îndeplineşte o datorie patriotică. După încetarea bombardamentului, oraşul s’a cufundat într’o adâncă tristeţe, căci încetarea atacurilor a coincidiat cu ocuparea Capitalei de către duşman. D. dr Gheorghian, primarul Capitalei Scumpa noastră Capitală a fost murdărită de ocupaţia duşmană. Populaţia Bucureştilor a avut de suferit timp de 2 ani, prădăciunele, furturile şi crimele duşmanului cotropitor. Dar moralul populaţiei s’a menţinut totdeauna la înălţime. Oraşul nu trăia decât cu aceiaşi nădejde, veghia şi se cutremura la cel mai mic sunet de trompete. Şi când fanfarele armatelor aliate au început să fie auzite dinspre Dunăre, iar trompetele soldaţilor noştri se auzeau sunând dinspre Moldova, era un adevărat delir. Franţa care a asistat la reînvierea noastră în 1917, a ţinut să ia parte şi la eliberarea noastră. Armatele aliate care au trecut Dunărea la începutul lui Noembrie 1918, erau comandate de generalul Berthelot cetăţean de onoare al României. Poporul român nu va uita niciodată ceea ce datorează Franţei cu care este unită de secole printr-o dragoste şi o admiraţie neţărmurită. Această unire a fost închegată pe câmpiile de luptă unde francezii au luptat alături de români şi unde morţii noştri odihnesc alături de fiii Franţei. Franţa ne dă astăzi o nouă dovadă de dragostea şi prietenia sa pentru noi. Crucea de război franceză, acordată oraşului Bucureşti, va face parte de azi înainte din stema oraşului nostru, ca o mărturie pentru generaţiile cari vor veni, a vitejiei Bucureştilor în marele război mondial, în dragostea vecinică a României pentru sora sa mai mare Franţa. In numele oraşului exprim guvernului Republicei franceze cea mai adâncă recunoştinţă pentru distincţia acordată. Ii exprim de asemenea via noastră mulţumire că a ales un trimis atât de glorios ca d-v. d-le Mareşal care aţi salvat pe Marna soarta civilizaţiei. Trăiască Franţa eroică ! Trăiască armata franceză ! Trăiască Mareşalul Joffre! Terminându-şi discursul său, Primarul Capitalei ridică perna în sus în vederea mulţimei, care izbucneşte în ovaţiuni. Astfel după aproape 4 ani, populaţia Capitalei a avut fericirea să primească dovada celor mai înalte însuşiri de care a dat probă în timpul războiului şi al ocupaţiei duşmane. Ful. G. A. Solemnitatea de la Mărăşeşti 44 Serbarea a avut loc pe platoul de lângă gara Mărăşeşti, unde Archiereul Vartolomeu Băcăoanul a oficiat un serviciu de pomenire a memoriei soldaţilor morţi în marea bătălie de la Mărăşeşti. S. Sa, a rostit o rugăciune în limba franceză pentru pomenirea soldaţilor francezi morţi la Mărăşeşti şi Mărăşti Cuvântarea d-lui General Răşcanu D. General Răşcanu, ministru de războiu, vorbind cel dintâiu rosteşte următoarea cuvântare: Trei ani ne desparte azi de ziua strălucită in care istoria lumei, istoria menită să transmită generaţiilor viitoare faptele mari ale fiilor unei naţiuni, a scris una din cele mai glorioase pagini ; trei ani ne desparte azi de ziua in care, un întreg Puhoi barbar s’a năpustit cu cea mai Înverşunată furie asupra unui mic popor, ştirbit în hotarele lui, sărăcit şi înfrigurat de boli, dar voios de suflet, cu braţul vânjos şi încrezător in ziua de mâine. Da Acum trei ani, în 1917, ne găseam îngrămădiţi, tot ce era energie românească, în Moldova îmbucătăţită. Cu toate privaţiunile, cu toate bolile, cu toate încercările nemiloase ale soartei, încercări de sigur hârziie spre o mai neînfrântă oţelire, se reuşise totuşi, graţie unei munci fără preget, dar mai ales mulţumită virtuţilor strămoşeşti răscolite în sufletul fiecăruia de dorul de răzbunare contra unui inamic cotropitor se reuşise zic a face, ca tot ce era purtător de armă, tot ce era oştean, să nu-şi mai poată conteni neastâmpărul, înfrigurarea, avântul ce împingea impetuos la luptă, pentru a descleşta inamicul ce-şi înfipsese adânc ghiaele in trupul ţărei noastre îndurerate. Cu un indescriptibil avânt nobila noastră soră, Franţa, a alergat in sprijinul nostru, măţându-ne moralul, întărindu-ne puterile şi luminându-ne cu sfaturile şi experienţa ei de ţară trecută prinacest crâncen războiu. Armata română reorganizată cu sprijinul material şi moral al Franţei aşteaptă cu încredere ziua marei judecăţi. Un singur suflu, într’o aceiaşi direcţie, mlădia mii şi mii de energii, de voinţi, de speranţe. Şi nici nu s’ar fi putut opune avântului, energiilor, voinţei noastre, nimic nu ne-ar fi oprit dela aducerea la îndeplinire a speranţelor, singura flacără de viaţă ce pâlpâia în sufletul neamului nostru atât de încercat. Ceva mai presus însă de prevederile ori şi cui, ceva care depăşea cea mai pesimistă supoziţie, a venit să spulbere speranţele noastre şi ca o supremă şi ultimă încercare a soartei, să ne lase singuri, cu mijloace atât de reduse, în rezolvirea uneia din cele mai grele situaţii pe care storia a creiat vreodată oştilor : trupele ruseşti, cari cooperau cu noi refuză să mai lupte şi părăsesc frontul în chiar preziua supremului efort. General Răşcanu, ministru de război ţinându-şi discursul.