Adevěrul Literar şi Artistic, mai 1924 (Anul 5, nr. 178-181)

1924-05-04 / nr. 178

In faptul dimineții, prin parc, îngândurată Se plimbă visătoare Fatma, frumoasa fată A marelui Ben-O­mar, califul din Bagdad — Iar tinerele-i plete de peste umeri cad „F­A­T­M­A“ Pe piept, și ea se prinde mănunchii în alba-i mână. Zâmbind se așează fata aproape de fântână Pe-o lespede de marmora privind cu gândul dus. La gura de balaur ce-asvârla apa 'n sus. Tiptil atunci din umbra tufișului răsare Nir-Musa, rob din Jemen. El­ese din cărare S'apropie de fată, o prinde pe furiș. * * • »•­•••­­* • k • • «i­ * M. EMINESCU lipig Americănește. (AMINTIRI) Era îndată, după încercarea de grevă generală din toamna lui 1920. Circulația trenurilor, o clipă întremată, se dezor­ganizase din nou. Chiar pe liniile principale nu mergea de­cât cu mare anevoință un singur tren pe zi­ și trebuia să ai interese arzătoare pentru a te hotărî să călătorești. De­și după socotelile cele mai precise puteam să bene­ficiez încă două-trei săptămâni de grația de­ a sta nesupă­rat acasă, o telegramă din partea președintelui Camerii mă încredințează din nou de zădărnicia tuturor iluziilor, che­­mându-mă de urgență la lucrările unei comisiuni parla­mentare. A treia zi de dimineață urma să plec neapărat, cu toată nemulțumirea de­ a părăsi ungherul comod al locu­­cuinții­­ de la­­ Iași, pentru a înfrunta înghesuiala, riscurile, în sfârșit­ aventura, lipsită de orice farmec, a unui drum la București. ' . " . Dar nu mi-era­ de-ajuns­, grija propriei mele persoane, a mai trebuit să mă încarc și­ cu alta, — suplimentară. De unde nu știam cum să mă strecor eu însumi și­­ să mă regăsesc nevătămat în gara de Nord, iată-mă instituit pro­tectorul, unei alte persoane care trebuia de-asemeni să că­­ătorească­ o doamnă americană care mi-a cerut sprijinul ca să poată voiaja în compartimentul parlamentarilor și în genere ocrotire față de vicisitudinele unui drum în atari condițiuni. Cerut, e vorba vine. Fiindcă nu știa să grăiască nici una din limbile cu care s’ar fi putut înțelege cu mine. Cât despre limba patriei sale, asta îmi era mie necunoscută. In ajunul plecării s’a înfățișat la mine acasă cu un­ inter­pret, care după ce mi-a spus dorința, mi-a adăogat toate lămuririle despre înalta situație socială a Doamnei pe care aveam s’o întovărășesc. Zis și făcut! A doua zi de dimineață ne-am dat întâl­nire pe peronul gării. Pe lângă toate celelalte motive, de enervare mai venea priveliștea posomorâtă și temperatura rece a dimineții. Pioase toată noaptea, însă nourii nu se trecuseră, ba parcă își­ regrupau în chip și mai amenințător forțele lor întu­ de I. PETROVICI prof. universitar necate. Câmpiile ce e dreptul prinseseră o coajă proas­­t­pătă de verde, dar care nu putea să biruiască nota sumbră a peisagiilor umede, pustiite de lumină și de ravagiile toam­nei avansate. Ai fi­ zis că în chip­ foarte straniu s’au aș­ternut niște covoare nouă, într’o­ casă destinată evacuării, ba chiar aproape evacuată... Trenul de București era­ tras la peron. Compartimentul parlamentar, cu toate dispozițiile direcțiunii, fusese năvălit­ de lume streină care făgăduia, să plece d’îndată ce-ar sosi deputați ori senatori. M­i s’mai­ făcut numaidecât un­ joc șî — — după oarecare discuțiune — mi s’a cedat ș’un al doilea, pe care îl eliberam pentru americanca din ajun... lat-o că sosește cu interpretul­ ei și c’un hamal înco­voiat de trei colete respectabile. Ne dăm mâna pe mutește în timp ce interpretul îmi mulțumește în numele ei pentru că n’o uitasem și îi oprisem joc. Mai grea a fost așezarea co­­letelor pe plaja deja ocupată. Două s’au putut așeza; al treilea însă a rămas zăcând pe jumătate din locul pro­prietarii sale, care se silea să se subție într-un ungher. Avertismentul unui clopoțel prelung și plictisit a făcut pe interpret să se retragă, nu fără a-mi mai recomanda din ochi încă odată pe streina călătoare. Curând după asta, trenul își făcea opintelele plecării pe care câteva persoane mai evlavioase le-au întovărășit de semnul crucii... O animată conversație închegându-se între toți care vorbeau limba țării, a izolat și mai tare pe biata americană, excluzând-o chiar din acea comunitate ,vagă, care se creiază între călătorii aceluiași drum, — mai ales când sunt pers­pective de perepeții. Discuțiunile se roteau în jurul grevii și a măsurilor luate de guvern. Protejata mea aproape o ui­tasem, înghemuită parcă tot mai tare de sacul ei de voiaj. De-odată însă, într’un moment de lâncezire a convorbirii, am fost scuturat ca de-o mustrare, care m’a făcut să-mi a­­mintesc de ea. Examinez cu băgare de seamă cele două polțți cu colete și caut să văd dacă n’aș putea să i-l ridic și pe-al ei. Cer și concursul vecinului meu din dreapta care cu multă bunăvoință schimbă poziția geamantanului său. Un spațiu gol se deschide pe care îl lărgesc cât pot mai mult. Pun mâna pe toarta coletului americancă, care mă privește întâia nedumerită, până­ ce-i arăt prin semne ce năzuiam să fac. Urmărit de privirile ei recunoscătoare, îmi încordez mușchii brațelor, și pe când un val de sânge mi se urcă până în creștet, ridic cu putere sarcina și o instalez pe plajă, sus. Acum streina mea poate ședea comod. O văd totul agi­­tându-se. Se caută prin buzunare, cercetează prin închee­­turile canapelei și-și mușcă buzele nemulțumită. Ochii săi metalici — nu lipsiți de­ frumusețe — se înalță din nou spre mine cu căutări prietenoase. In sfârșit schițează un gest pe care nu-l pricep prea bine. Să fie cu putință?... Parcă ar vrea să mă roage ca să-i scobor coletul din nou. Asta e prea­ prea... dar totuș mă supun. Alte eforturi, altă casnă, și-l dau jos. Tânăra americană îl deschide, îl scoto­cește și iar își mușcă buzele. Probabil că nu găsea vre­un lucru de care avea­ trebuință și care îi va fi adus aminte chiar inițiativa mea generoasă. Un nou semn către mine ca să-i scober un­ alt ..colet. Intrat în horă o fac și pe asta, sforțându-mă să nu arăt o mutră supărată. Insă și de data aceasta are aerul să nu găsească și cercetarea pare a-i fi tot așa de zadarnică. Mă pregăteam ca să merg până Ia capăt și să-i dau jos și­ al treilea colet, așteptând semnul pe care aveam siguranța că nu se va jena să-l facă. Iată-1, întind manele, apuc sdravăn pe cel mai mare dintre co­lete și — slavă ție! — cel din urmă... dar un alt gest­­ a­l americaneii mă oprește chiar când începusem a-I urni. Gă­sise în ultimul moment obiectul și s-a grăbit să mă cruțe de-o muncă superfluă. Mă șterg de nădușeală, dar nu mă așez încă, gândindu-mă că va trebui să ridic geamantanele la loc. Intre timp mă uit pe subt gene și caut să văd pentru ce lucru fusese toată această răscolire și pentru ce fusesem așa de pedepsit. Era o cărțulie cu scoarțe negre, care de­odată am crezut-o o biblie. Mă uit mai cu băgare de seamă și văd că era un lexicon, nu de cuvinte, ci de propoziții întregi: o coloană în englezește iar coloana pa­ralelă în limba franceză. Degetele americaneii îl răsfoiau febril, iar ochii ei străbăteau paginile fără să clipească. De­odată se oprește bucuroasă, sgârie cu unghia o frază franceză și-mi trece dicționarul ca să o citesc. Aveam să aflu poate enigma întregii perturbații, ce pare că o provocasem singur cu serviciul pe care l-am făcut. ...Și-am aflat cetind, aiurit fraza subliniată : — Vous A gentil! --------------* * Din „O mie și una de gândiri” Conștiința altora o numim prejudecată și, bine în*­țeles, ne par cazuri de conștiință prejudecățile noastre. * * * A privi cu prea multă luciditate, cu prea mult spirit critic viața, înseamnă a imita pe maniacul care se uită la apă cu microscopul și n’o mai bea, căci îl desgustă mi­crobii... * * * Bâta s’o duci dumneata, să nu te ducă ea. * * * * Din când în când se face câte un complot ca să fii a­­sasinat pe la spate. * Dac’ai murit, toți se laudă că te-au ucis. Dac’ai scăpat, fiecare spune c’a vrut să glumească. * * * Proorocii: singurii oameni cărora Dumnezeu le permite să-l înfrunte. * * * Cu scriitori francezi, cu pictori ruși, cu tehniciani ger­mani, cu actori români și cu un public scandinav, s’ar putea face la Paris cel dintâi teatru din lume. Pentru asta, însă, trebuie și mulți bani americani. * * # în definitiv, de ce n’am clasa și demagogia printre virtuți, când înșiși zeii au practicat-o? * * Cele mai multe infamil­ii se pot ierta, dacă le-ai făcut cu eleganță. Singurul lucru impardonabil e vulgaritatea * * * Numai oamenii tineri au idei. Ideile bătrânilor sunt ale altora. * 4c * Cea mai prețioasă dintre cuceririle vieții este învăță­tura să nu te grăbești. Cu cât ești mai bătrân, cu atât te grăbești mai puțin. Căci toate drumurile duc la moarte. De­rcât în dragoste, bărbații cer prea puțin iar femeile prea mult. Bărbații au prea mult frica responsabilităților, fe­meile vor prea multe garanții. Cei dintâi sunt prea lacomi de prezent, femeile se confundă, prea mult, în viitor. Pentru ele, dragostea are prea multă importanță, pentru bărbați, prea puțină. Și iată de­ ce nu ne înțelegem... * * * Cei ce trăesc în splendoarea architectural a Parisu­lui, au tot dreptul să nu admită decât arta, literatura­ și spiritul francez. * * * Când vorbești de modestie, ai încetat să fii modest * * * Șei e cel ce știe să urmeze cu mai mult discernământ sfaturile celor ce-i urmează. Primăvara nu mă simt bine decât în tren. * 4? * Când spunem, cu oarecare milă disprețuitoare că alții trăesc într’un vis, să ne întreăm dacă nu cumva ni se pare așa fiindcă noi înșine trăim într’un coșmar... * * * Un înțelept arunca o piatră într’un puț și zece n­ebuni se reped s’o scoată. Și astfel, înțeleptul a scăpat de nebuni și-și poate vedea de treabă. * *« * Suprema eleganță e să surâzi cu amabilitate, când oas­­pete ți-a spart cel mai rar dintre pahare. * * * Știința a respins, cu dispreț, mărturiile poetice, tra­­diția orală, semnele din altă lume. Progresând, însă, omenirea se spiritualizează și elemen­tele idealiste devin material științific. VICTOR EFTIMIU --------------* * * ---------------­ Cântec vechi Etizo, sânt zările pline de tinel Cotești după colțuri de stradă, zorită, Te văd la răspântii și treci prin vitrine, Te pierd pretutindeni, abia răsărită, In lorma mașinii de croitoreasă, Azi nu mai cânți versuri de mine făcute! Și coși fără greșuri vestmânt de mireasă Și­­ a­­urul tău toate sânt lucruri, sânt mute ! Desfă-mă din copcile bluzelor taie Și tce cu foarfecă ta legătura, Ce 'n umbra ta mică mă poartă pe cale Și dulce îmi umple cu numele-ți gura. O, cum aș putea nazuroasa fetiță Ca iar să te 'mpac, să uităm despărțirea ? Scurgând amintirile 'n sghiab ae peniță Ploua-va pe sufletul tău amintirea ? Eliza, răzbim voinicește prin vifor Vârâtă'n pa­tori­mi (îl știi ce larg este!) Și mergem, și râdem și 'n colț la Nichifor Ne-așteaptă covrigii fierbinți — o poveste! V. DEMETRIUS

Next