Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1926 (Anul 7, nr. 274-277)

1926-03-07 / nr. 274

AßEVEHUt LÎTEWAW S* ARTISTIC** ! I — Dar persoanele din nuvelele d­-voastră au vreo legătură cu realitatea? — Unele da. Eroul din Timotheia Mucenicul este Par­­thenie, răposatul mitropolit al Moldovei, iar istoria acelei plimbări nocturne, în săptămâna patimiior, mi-a fost po­vestită de preotul Gh. Carp, fostul revizor eclesiastic al Mitropoliei din Iași. Arhanghelul Mihail din bucata cu acelaș nume — e într’adevăr un maniac religios pe care lam întâlnit la mănăstirea Neamțului și a fost alungat din acest locaș pentru pricini asemănătoare cu cele ce spun eu. Jalnica tragedie a Căpitanului Pontbriant este o în­tâmplare reală din timpul războiului nostru, și Gogu Tăsi­­că am auzit și eu c’ar fi un profesor universitar. Condica d-nei Pompiliu nu vizează pe nimeni, dar vreo cinci di­rectoare de pension din București și câteva din provincie, s’au­ recunoscut acolo. Iar Victor Antonescu, din un Gam­­betta travestit, este chiar formidabilul bărbat politic pe care-l cunoaștem cu toții— — A propos, cine este personajul căruia i-ați adresat scrisoarea de la sfârșitul volumului Domnu Nae ? ,— Te interesează într’adevăr?, — Firește. — E­d. Constantin Cociaș. — Și de ce nu s'o fi tinut el oare de rămășag? — S’a temut să nu-1 deie afară din slujbă Vintilă Brătianu., — încă ceva, in volumul In fata Națiunii trimeteți pe cetitor în câteva rânduri la o lucrare: PROCESUL MEU. Această carte insă nu se găsește în librărie. — Da, nu se găsește. Am avut intenția s’o public odată cu In fata Națiunii, dar pe urmă m’am răspândit. De­oa­rece lucrarea asta se referă la prigonirea pe care adver­sarii mei — și mai ales oamenii lor r— au îndreptat-o îm­potrivă-mi, am crezut de cuviință s’o amân până­­ când­ a­­paritia ei va trebui să fie urmată, în chip practic, de satis­facerea mea complectă, înțelegi prin urmare că până acu­ma vremea nu mi-a fost prielnică. In curând însă,­­— foarte curând — voiu da-o la lumină și atunci te asigur că toți acei care au luat parte la așa zisul Procesul meu, vor pe­trece un urît sfert de ceas. 6— Viețile Sfinților ce dimensiune vor avea? *— După socoteala noastră întreaga lucrare va trebui să cuprindă opt volume. Sar putea întâmpla însă ca cifra să nu fie tocmai exactă — depinzând de numărul capitolelor la care ne vom opri. Acuma pregătim volumul III. Am gă­sit cet’tori­i— și încă multi — entuziasmați pentru gândul ce l-am avut de a prelucra această mare operă, tradițio­nală în viata poporului român. — Credeți că există o criză literară? <— Criză? Naș putea spune numaidecât că în timpul nostru avem o strălucită eflorescență literară — dar, mi, se pare, că și ideia de criză trebuie respinsă. Suntem pre­­dispuși — prin firea lucrurilor, să vedem merite mari în trecut și să depreciem totdeauna prezentul. Pricina tre­buie căutată mai ales în relațiile zilnice care banalizează totul. In Jurnalul fraților Goncourt se vorbește și despre Turghenieff, care trăia la Paris în societatea lor.­Insă cum? Ca­de un pui mediocru. Iar despre încântătorul­ ro­mân Ape de Prim­ăvară, ce apăruse tocmai atunci, cei doi frați sunt de părere că e o lucrare nereușită, cu toate că — spun el — autorul credea altfel. Balzac era dușmănit de aproape toți scriitorii din Paris care erau foarte încli­­nati să-i tăgăduiască oricând talentul. Anul trecut am făcut cunoștiință cu un domn din Mus­­cel, cam de prin locurile pe unde a copilărit Topârceanu. Deși îl cunoștea bine pe poet, nu prea era în curent cu ros­tul lui în literatură. Știa numai că scrie. Spunându-i că To­pârceanu e un literat de rasă, a rămas foarte uimit:­­— „Cum se poate — se minuna el — doar îl cunosc foarte bine. Am cunoscut pe tatăl lui și pe mama lui, iar pe dân­sul îl știu de când era numai atâta“. Și-mi arăta câteva palme de la pământ. — „Are mare talent“ fi spun eu. — „Hm! Foarte ciudat... Venea pe la noi și se juca cu frații mei. Dacă nu Pași ști... aș zice... dar așa?“ Și i se părea într’adevăr curios ca Topârceanu să fie scriitor mare, fiind­că în copilărie se jucase cu frații lui... Cam aceasta e psi­­h­ologia tuturor contimporanilor­­— și, din pricina asta, aproape totdeauna e criză literară. Dar... In urma urmei, mai știi, poate chiar este... Despre publicul cetitor ce părere aveți? *— A.iată unde e criza! Astăzi mai ales avem desigur o criză de cetitori ce se accentuiază cu greutățile tot mai mari ale vieții. Fată cu nevoile fizice care abia pot fi sa­tisfăcute, cartea e abandonată. Totuș, și fără asta, numă­rul cetitorilor n’a fost nici­odată mare la noi: gustul ceti­­tului nu-i o trebuință decât pentru foarte puțini. Fundația Principelui Carol își luase ca misiune la început răspân­­direa în popor a lucrărilor bune. Ce bine ar fi fost dacă s'ar fi mărginit numai la această activitate! Stând în le­gătură cu armata, cu băncile populare și obștiile sătești — și în general cu întreaga mișcare cooperativă rurală — fundația ar fi putut produce rezultate cu totul îmbucură­­tare, dacă nu și-ar fi asumat atâtea sarcini­­— unele din­tle ch­iar inutile. Cu toate acestea nu trebuie să fim prea pretențioși. Țăril­e bune s’au vândut totdeauna — cam cu greu, nu e­­orbă — dar s’au vândut. Se înțelege că nu ne putem com­para cu țările străine, unde lucrările de sama ajung la sute de ed­ții.Decât, și aici trebuie să facem o mică rezer­­vă. Edițiile franceze sunt de câte o mie de exemplare, iar mia variază după capriciul fiecărui editor. Pentru unii, ea se compune din 500 de exemplare, pentru alții din 250. Ba chiar sunt editori a căror mie e numai de 150 de volume. Prin urmare, când vedem pe un roman francez a 160 edi­ție, de pildă, trebuie să știm mai întâi ce fel de mie are e­­ditorul respectiv. La noi desigur nu se poate vorbi de nu­mere așa de mari, dar miile sunt pretutindeni de câte zece sute. Făcând acuma o mică socoteală se poate vedea care e realitatea aici. Fiindcă nu sunt în măsură să-ti vor­besc despre cărțile altora, îti voi­ da un exemplu cu ale mele. Schițe și Amintiri le-am tipărit în trei ediții •—■ cele două dintâi de câte 5.000 de exemplare, iar a treia de 10.000. In total am scos deci 20 000 de exemplare, adică douăzeci de ediți franceze. Dacă însă mia ar fi numai de 500, ar veni 40 de ediții, și dacă o facem de 250, avem 80 de ediții — o cifră destul de impunătoare... Partea slabă nu-i însă aici: aceste 20.000 de exemplare au fost scoase in 15 ani — și nu sunt încă epuizate, iată unde e buba! Să sperăm însă că odată cu răspândirea învățământu­lui la sate, se va lăți și gustul de cetit. Apoi, când minori­tățile vor învăța bine românește și se vor convinge că se gășesc și la noi lucruri interesante de cetițt scrii­torul, bun va putea trăi din munca lui. Până atunci d. Brătescu-Voi­­nești va continua să anunțe la începutul fiecărei legislații sosirea Regelui In parlament, d. Jean Bart va fi mai de­parte staroste de cerșetori la ocrotorile sociale, iar d. Ionel Teodoreanu va trebui să urce mereu, cu geanta sa subsuoară, treptele tribunalului... — Nu credeți insă că Statul ar trebui să aibă vreun rol la încurajarea literaturii? — Se înțelege că ar trebui căci o tură nu se face cunoscută numai prin grâul și porcii ei — fie ei oricât de simandicoși. Dacă lucrările de valoare ar fi selecționate cum trebuie de către oameni cinstiți și pricepuți, și răs­pândite pe la bibliotecile publice sau chiar deadreptul în anumite pături sociale, rolul Statului ar fi suficient. Te-ai uitat însă vreodată într’o bibliotecă publică? Fă-o și-ți vei pune mantle în cap. Broșurile tuturor rataților — prie­tini însă cu oamenii puternici ai zilei — conferințe răsu­flate ținute acum 20 de ani pe la Atenee și pe care nici cu ocaua nu le-a cumpărat nimeni și alte lucrări netrebnice sunt trecute în cataloagele acestor locale de cultură, ca să facă gust de cetit! In asemenea condiții, bibliotecile, cu care se laudă unii atâta, devin așezăminte inutile. Pentru ca să vezi cum lucrează acești furnizori oficiali, îți voiu da numai un singur exemplu. Cu Paloșul, de Radu Rosetti, este, după cum știi, un roman încântător. Cine îl cetește, rămâne fer­mecat de vitejia trecutului, de reînvierea acelor figuri le­gendare cântate din moși-strămoși, și de frumusețile țării. Vasăzică trecutul, pământul și eroii, tot lucruri pe care „patrioții“ noștri le au veșnic în gură. Ei bine, romanul a­­cesta nu se găsește aproape în nici o bibliotecă publică. Ca să-i cumpere din el Casa Școalelor, a trebuit ca Radu Rosetti să facă o cerere specială, iar un membru din co­misia de aprovizionare a cărților­­— care aprecia lucrarea bătrânului istoric — să uzeze de felurite vicleșuguri pentru ca administratorul casei să nu-i respingă cererea. Și într’a­devăr, i-a cumpărat... Știi cât? O sută de exemplare! Așa că-i frumos? Statul !— prin cei care dețin puterea — în felul acesta lucrează aproape în toate domeniile, și rezulta­tul îl vedem cu toții : am­­ ajuns coada lumii! Despre romanul românesc ce ziceți? D. Patrascanu stătu o clipă pe gânduri, apoi zâmbind: —■ Pe onoarea mea, dacă zic ceva..« Am râs de vorba cu dublu sens a scriitorului și vam întrebat: ! r~ Care sunt autorii d-voastră preferiți? •— Gogol, Turghenieff și Dostoievski. Dickens și George Eliot (mai ales Moara de pe Floss). Balzac, Mau­passant și Anatole France. — Dar dintre scriitorii români?, — Eminescu, Creangă, Caragiale și Hogaș, îmi place cu deosebire descrierea țăranilor noștri și, când e reușită, — fie scenele chiar comice — mă înduioșează până la la­crimi. Vorbesc de țăranii moldoveni — care-s de o mare nobleță !— căci de cei de pe Valea Dunării m’a desgustat Visarion. De aceea Hogaș — care de altfel avea în el stofă de mare scriitor ■— este unul din autorii mai preferiți. Tot din această pricină, volumul Oameni și Vremuri al lui Miro­­nescu, ori de câte ori îl cetesc, îmi procură o neasemănată mulțămire. — Dintre scriitorii tineri, pe care-l găsiți mai cu ta­lent? — Pe Titus Hotnog. Vrăbiorul alb r­ste o mică capodo­peră, iar scena aceea de Consiliu comunal — pe care a publicat-o Adevărul Literar, poate fi iscălită în toata voia de Caragiale. Păcat că tânărul acesta nu scrie mai mult. Ar trebui îmboldit. Eu i-am trimes o scrisoare în sensul acesta. — Care e cartea d-voastră de căpătăiu? !—­ Anatole France­­s— Unui scriitor îi cereți să fie numai artist, ori și ce­tățean? !— In ce mă privește, nici nu pot concepe altfel pe un scriitor. Deosebindu-se de comunul muritorilor printr'o fire mai aleasă și având la îndemână un instrument atât de puternic pentru a-și răspândi ideile, scriitorul este dator să ia parte la toate durerile semenilor săi și să-și spuie limpede și răspicat părerea. De va tăcea el, cine să vor­bească? Și apoi cine poate avea credit mai mare asupra micimii decât un scriitor iubit și respectat . A te mulțămi numai cu crearea operei tale — fie ea oricât de merituoa­să din punct de vedere artistic — mi se pare că nu e de ajuns. Ca te așteaptă calomnia și insulta — de multe ori chiar din partea acelora pe care-i aperi !— asta n’are a face. Scriitorii iluștri au avut în toate timpurile foarte mult de suferit. Renan a fost destituit de la catedra lui, Byron alungat din patrie, Brandes eliminat dintre profe­sorii universitari, Shelley izgonit din Collegiu, huiduit și lovit pe stradă, Dostoievski deportat și întemnițat, Victor Hugo exilat... Persecuțiile acestea au împiedecat oare pe urmași să se închine în numele lor și să le binecuvinteze amintirea ? Și mai încoace Zola și Anatole France, ce e­­xemple frumoase și înălțătoare de curaj cetățenesc! Iar în țară la noi, pentru ideile lor susținute cu tărie, Maio­­rescu a fost destituit de trei ori din învățământ, Hașdeu și Ion. Nădejde de asemenea.... Da, scriitorul nu trebuie să tacă... Altfel ar însemna că se solidarizează cu toate tică­loșiile vieții. Și când Heine a spus că pe sicriul lui să nu i­ se puie o cunună de laur, — căci poezia pentru dânsul a fost numai o sfântă jucărie — ci o sabie, pentru că a fost un soldat curajos în lupta pentru libertatea omenirii, ce simbol mai înălțător se poate concepe pentru rostul unui scriitor? !— Despre problema păcii, ce părere aveți? —• După cum știi, am fost un partizan al războiului — însă nu așa cum a fost făcut. Condus de istoria trecu­tului și de solide considerații politice și economice, am cre­zut că războiul nostru — în special pentru binele nea­mului — trebuia purtat cu altfel de aliați. Mi-am spus părerea cinstit, fără nici un ocol, atunci când am crezut de cuviință, și am atacat pe acei care în mod ușuratic au deslănțuit nenorocirea și umilința asupra țării. Toate acestea se găsesc în volumul meu Vinovații — din care mai apoi adversarii mei au făcut împotrivă-mi capul lor de acuzare. Pentru chestiunea însă pe care mi-ar pus-o, esențialul este că am fost și eu un războinic. Dar, când am văzut mai târziu că dușmănia între popoare — lichi­dată prin ruine și masacre — a adus Europa aproape de mormânt, am înțeles că războiul — astăzi mai ales — nu poate fi pentru nimeni de nici un folos. Spiritul meu a evo­luat. Popoarele trebuie să se înțeleagă între ele și să se folosească de toate cuceririle științei numai pentru ușura­rea vieții, nu pentru distragerea ei. Umanitarismul trebuie predicat pretutindeni, ca un credo al viitorului. De aceea nu cunosc menire mai frumoasă decât a acelora care și-au luat această măreați misiune. Dar, pentru ca aceste nobile idei să prindă rădăcini în sufletele oamenilor, întreaga e­­ducație trebuie schimbată. Din nenorocire însă suntem departe de asta — căci din punct de vedere moral războiul ne-a dat cel puțin cu două veacuri înapoi. Interviewul era terminat. M’am uitat in jurul meu — apoi am spus: iW * ! — Frumoasă ca să aveti...­­I — O datoresc în cea mai mare parte literaturii, îmi spune d. Patrascanu. — Anume, cum? I— Bătrânul Dumitru Bragadiru <— căruia îi păstrez o recunoștință veșnică, — cetise niște cărți ale mele și rămă­sese încântat. Mi-a dat terenul spunându-mi să-l plătesc când voiu putea. Era gata să-mi ofere un loc de trei ori mai mare, pentru ca vânzând o parte din el, casa să nu mă coste nimica. Speriat însă de asemenea operații, — am re­fuzat — lucru ce nu mi l’a iertat Alecu Radovici zicând că am scăpat cu asta ..Meritul comercial". Bragadiru a­­tunci, a trecut în actul de vânzare că a primit întregul preț — deși nu luase nici cinci parale, sfătuindu-mă să pun în gaj documentul și să iau bani dela vreo bancă. M’am adresat d-lui Vintilă Brătianu — care mi-a spus că „pen­tru lteratura mea,“, voi primi suma necesară dela Banca Românească. Intr’adevăr, am ipotecat acolo clădirea, am dat polițe peste polițe, am plătit procente mai cât capetele— dar am avut banii la dispoziție. Când s’a auzit că vreau să-mi fac casă, d. Văiimăreanu, mare industriaș și comer­ciant, din propria sa inițiativă, mi-a propus să-mi vândă materialele necesare „datorându-mi recunoștință pentru plăcerea pe care i-am produs-o“. Și am căpătat acel mate­rial cu un preț­ pentru care și astăzi îi mulțămesc. Imediat după asta, d. Israel Blechman—pe care-l cunoșteam de mult și care avea în antrepriză pe atunci Cercul Militar— s’a oferit tot dintr’o generoasă pornire—să-mi trimeată o echipa de lucrători cu un contra-maistru al său—ceea ce a și făcut. Intr’o zi primesc o carte poștală iscălită „Gross, fabricant de oglinzi". Mă invita să trec pe la fabrica lui, de­oarece ține să-mi furnizeze el acest articol. Toată oglin­­dăria asta pe care o vezi (mai am încă și ’n pod) își are explicația numai pentru că am avut-o cu prețul de cost. Prin urmare vezi că și literatura e bună la ceva.... — Dar planul cine vi -a făcut? •—A, da! Uitasem. Planul mi l’a făcut un arhitect ceh, Victor Richter, care acuma e la Praga și pe care mi l’a nimes anume răposatul Grigorovița. El a măsurat, a de­senat și a supraveghiat totul. Cu toate stăruințele mele, n’a voit să primească nici un ban. Iată cum mi-am făcut eu casa. O consider însă ca cea mai valoroasă operă a mea-M. SEVASTOS „Și li­aratura e bună la ceva...1* Librăria „Hasefer” din București, str. Karageorgevici­­, primind zilnic, direct de la editorii germani și francezi, cele mai interesante cărți, recomandă următoarele:­­ In limba franceză: B. Shaw: Sainte-Jeanne (succesul turneului Pitoeff); ?homme du destin (comedie), Le héros et le soldat (co­medie). Johann Bojer: celebrul scriitor norvegian: Les nuits claires, Puissance du mensonge, Maternité, Dernier Viking, Camélgon, Grande fáim. Octave Mirbeau: Jardin des supplices, La 628—E.—8.—, Dingo, Farces et moralitás, etc. Adés et Josipovici: Le livre de Goha le simple (pre­fațat de Mirbeau). Matei Roussou: Et nous nous sommes aimés lâ... (ul­timul roman mult lăudat de critica franceză). In limba germană: Upton Sinclair: Der Sampf, Jimmie Higgins, Hundert Prezent, Man nennt mich Zimmermann și ultimele două romane din viața miliardarilor americani, Metropole și Die Wechsler (bursa și trusturile). Max Brod: Reubeni, Fürst der Juden, Tycho Braches Weg zu Gott etc. Landsberger: Berlin ohne Juden, Heinrich Mann: Der Kopf (marele roman al viațe­lor conducătoare din timpul împăratului Wilhelm, care au dus la dezastrul Germaniei), Feuchtwanger: Jud Süss (cel mai însemnat roman din ultimii ani), Knut Hamsun: Sklaven der Liebe (nuvele), Pan (ro­manul pentru care a obținut premiul Nobel), Hunger, Mys­­teren, Legen der Erde, Kellermann: Brüder Schellenberg, Der Tor, Ingeborg, Das Meer, Jester und Li. Hanns Heinz Ewers: Ameisen (ultima operă), Geis­terseher, Nachtmahr, Besessenen, Begräbniss, Zamberlehr­­ling, etc. Librăria „Hasefer” procură în timpul cel mai scurt, orice cărți franceze și germane literare sau de știință, în condițiunile de plată cele mai avantagioase. Răspunde la orice întrebări bibliografice (a se alătura marca respectivă pentru răspuns). Comenzile din provincie se trimit contra unui acont, restul tambur* Biblioteca „DIMINEAȚA» LEI 60. — l­ ® VOLUME ADICA LEI 6.— In loc de LEI , O și i6.— VOLUMUL Suma de mai sus se va înainta prin mandat postal, la Administrația ziarului „Dimineața“, București, Str. Să­rindar 9—11, specificând pe cuponul mandatului numerile comandate. Volumele se vor expedia franco AU APĂRUT PÂNĂ ASTĂZI URMATORELE NUMERE: No. 1. — Războiul balcanic de M. Sadoveanu. No. 2. — Diavolul de J. Agârbiceanu. No. 3. — Spitalul de P. J. Jouve (trad. de Victor Ion Popa). No. 4. —­ Mâna vrăjii de Gerard de Nerval (trad. de Eug. Boureanu). No. 5. — Crima Lordului Arthur Savile de Oscar Wilde (trad. de Ion Popa). No. 6. — Șeful gării de A de Herz. No. 7. —■ Lăcustele de Gleb Uspenski (trad. de M. Sevastos). No. 8. —• Toamne de odinioară de Gala Galaction. No. 9. ■— Fantezii humoristice de Edgar Poe. No. 10.­­— Secretul lui Don Juan de Rémy de Gourmont. No. 11. — Nuvele de Gh. Brbescu. No. 12. — Viața lui Eminescu de Gala Galaction. No. 13. — Adio de 11. de Balzac (trad. de Alice Ga­­brielescu). No. 14. —■ Xanthis sau vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). No. 15. — La Montmorency de H. Saniclevici. No. 16. — împrumutul răposatei de Biasco Ibanez. No. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trad. de N. Davidescu). No. 18. ■— Viața in armată de Anton Bacalbașa. No. 19. — Poeme de Ștefan Petică. No. 20. — Ziua apelor de Bojena Niemtova. No. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. No. 22. — Poveștile lui Hanu Ion de Sandu Teleajen. No. 23. — Omul cu obrazu ’ncrustat de Jak London. No. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan.­­ No. 25. — Lupii de Eug. Boureanu. No. 26. ,— O sărutare de J. H. Rosny (trad. de M. Carp), No. 27. — Homunculus de Al. Ciura. No. 28. — Viața mea, povestirea unei târănci din Rusia de Leon Tolstoi (in rom. de V. I. Popa). No. 29. — Prima Turcoaică de N. Batzaria. No. 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Such­­ian­u). No. 31. — Păiajenul de Hans Heinz Evres. No. 32. — Faust, tragedie, de Goethe (trad. de Iosif Nădejde). No­­ 33. “I- Am înfirile ursul băiat de familie de J. Petrovic. No. 34. — Tristan de Thomas Mann. No. 35. — Amazoana, culegere de eseuri scrise du­­n artă specific feminină de Natalia Negru. No. 36. — Laguna de Joseph Conrad. No. 37. — Descântecul de I. Vinca. No. 38. — Crainquebille de Anatole France (trad, de M Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmán (trad din ncnitește de 1. Botez). No. 40. — In tren de H. Sanielevici. No. 41. — Secretul contesei de Regnier No. 42. — Singurătate de I. Agârbiceanu. No. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. No. 44. — Crima din str. Nopții de N. Davidescu. No. 45. — Livada de măslini de Maupassant. No. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septim­iu Popa, No. 47. —­ Din minunile instinctului la insecte de­­ H. Fabre. No. 48. — O mireasă la loterie de W. A. Hoffman No. 49. — Radeș de I­. N. Teodorescu­. No. 50. — Werther de Lazăr C. Laza­re­viei. No. 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. No. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Georg Ber­nard Schavo. No. 54—55. — Cum am ucis pe Rasputin de V. Puriș­­kevici. PRIMELE SERSE NUMERE SUNT EPUIZATE A apărut ARIPI FiDEîI — Dramă In 3 acte în versuri — de A. de HERZ Librăria „Universala** Alcalay S Co r­A Apariiifv

Next