Adevěrul Literar şi Artistic, august 1927 (Anul 8, nr. 348-351)

1927-08-07 / nr. 348

ANUL VIII. — No. 348 FONDATOR­ AU. V t­cLOIMAN 1888 CONST MINLE 1897 1897 1920 7 LEI EXEMPLARUL IM ȚARA 14 LEI EXEMPLARUL IN STRĂI­NTATE BTHnicS, 7 August 1927 Literar . = și Artistic FONDAT in 1893 ----------- ■ •­­■ * I ii . I —­ Horace von Offer Nașterea misterioasă a lui Rubens Nu de mult s’a serbat la Anvers marele pictor Ru­bens, ale cărui pânze se vând azi cu preț de zeci de mi­lioane. Au avut loc expoziții, cortegii, pelerinagii, kermesse specific flamande. Dar e o umbră : nu e sigur că Rubens s’a născut la 28 iunie 1577. Misterul care învălue nașterea lui Petre-Paul Rubens n’a fost dezlegat de istoricii fla­manzi. Rubens descindea dintr-o familie burgheză din An­vers din care făceau parte magistrați și droghiști. Numele de Rubens figurează din veacul al 14-lea în actele oficiale ale orașului. Philippe Rubens, fratele pictorului, Jean Brant, socru­­său, elevii, prietenii lui, cei mai multi oameni celebri au lăsat memorii, scrisori, chiar Rubens, călător și diplomat, a scris rapoarte, scrisori, și toate aceste documente sunt atât de numeroase, că putem reconstitui viața pictorului zi cu zi. Nu se știe însă precis când a venit pe lume fiul lui Jean Rubens și al Măriei Pijpelinckx. S’a crezut multă vreme că Petre-Paul Rubens s’a năs­cut la Colonia. Apoi s’a vorbit de Siegen, ducatul de Nas­sau și apoi de Anvers. S’a adoptat Siegen după descope­rirea pieselor relative la procesul și captivitatea lui Jean Rubens, acuzat de adulter cu Ana de Saxa, soția lui Wil­helm de Orange. Povestea e destul de scandaloasă. Jean Rubens, tatăl pictorului, era doctor în drept și primar al Anversului. Bănuit de erezie s-a refugiat la Co­lonia în 1568, nu mult după sosirea ducelui de Alba la Bruxelles. Taciturnul a primit pe proscris la Curte. Bunu­rile prințului fiind confiscate în Olanda de regele Spaniei, Ana de Saxa a însărcinat pe avocatul Rubens cu apăra­rea intereselor ei. Căsnicia princiară nu mergea bine. Wilhelm de O­­range trăia cu o femee celebră in Germania prin frumu­sețea ei și pe care poporul o numea „prințesa Lais“. Ana se înconjurase de oameni de nimic, de șarlatani, se certa cu bărbatul ei. Se îndrăgosti de avocatul ei. Ana de Saxa și Rubens făcură împreună mai multe călătorii. Tacitur­nul se războia prin Franța și Olanda. Ana de Saxa rămase însărcinată. Wilhelm de Orange află: In Martie 1571 Jean Rubens, care se ducea la întâlnire a fost ridicat de un pluton de soldați și dus în fortăreața din Or­emburg. Doc­torul galant, care a mărturisit tot, trebuia să fie spânzu­rat, dar a scăpat mulțumită intervenției soției sale Maria Piepelnickx, femee de inimă și de curaj. Doctorul a stat în închisoare până în 1573, când a fost osândit să plă­tească o despăgubire de 7000 taleri și să locuiască în Sie­gen sub ochii autorităților. De aci încep dificultățile-Obligația de a rămâne la Siegen se aplica tatălui..nu. și mamei. Se știe că Maria Pijpelnicki a făcut ma multe c­lătorii în epoca aceia. Apoi cariera lui Rubens are câte­va particularități ciudate. Astfel acest nepot de droghiști crește în condi­iii rezervate doar nobililor. Se bucură de timpuriu de protecții mari. E m­obilat de regele Spaniei și regele Angliei, care îi dăruește propria lui sabie, își clă­dește un palat la Anvers, trăește regește bucurându-se de privilegii neobicinuite. Infanta Isabelle îi dă misiuni­ diplo­matice importante și delicate. Negociază pacea între doi monarhi. Chiar contemporanii lui Petre-Paul au îndrăznit să in­sinueze că pictorul ilustru era fratele natural al stadhou­­derului Olandei. Nu se precizează dacă acel copil adulte­rin era Maurice de Nassau sau Rubens. Misterul nașterii lui P. P. Rubens a dat mult de lucru istoricilor flamanzi. Celor care cred că Rubens putea fi copilul Anei de Saxa, li se răspunde: „Copilul adulterin care a prilejuit arestarea lui Jean Rubens, s’a născut la 1571, și era o fată“. Intr’adevăr, o Cristina van Dietz s’a ivit mai târziu la Curțile Europei, dându-se drept sora na­turală a lui Rubens. Ana de Saxa a fost închisă și a murit nebună, fără a fi revăzut lumina, în 1577. Nu e o coincidență ? Călăii Anei de Saxa n-au cruțat pe doctorul Rubens din mărini­mie. Trebue să fi avut vreun motiv tainic: copilul, lăsat, avea nevoe de un tată. Aceiași familie Nassau trebue să fi contribuit, după zece ani, la moartea misterioasă, a doc­torului Rubens. S’ar părea că în chipul acesta facem pe Petru-Pavel Rubens mai bătrân cu șase ani. Dar chiar epitaful pictorului ne lămurește adevărata lui vârstă . Aci se odihnește Petre-Paul Rubens, cavaler și senior de Steen, fiul lui Jean Rubens, senator al acestui oraș, în­zestrat cu talente minunate, foarte doct și versat în istoria antică, cunoscând toate artele liberale și secretele polite­­ței. A dobândit bunăvoința monarhilor și oamenilor aleși. Philippe IV, regele Spaniei și Indiilor V a numit secretar al Sfatului intim și l-a trimis în Marea Britanie in 1629, pe lângă regele Carol I. El a avut fericirea să statornicească pacea între cei doi monarhi-A murit in anul mântuirii 1649, 30 Mai, în vârstă de șaizeci și patru de ani. Nu e vorba, în acest epitaf, nici de mama, nici de lo­cul nașterii lui Rubens. Nici contemporanii lui nu erau de aceiași părere în privința vârstei pictorului. Toate aceste ciudățenii, nesiguranțe și contradicții, ne dau dreptul să spunem că origina nașterii lui Petre-Paul Rubens nu e încă lămurită. — A. L. Singer Minerul * Centenarul Romantismulu O viată romantică . sa . Au­ apărut,de curând ultimile pagini ale memoriilor contesei d Agoult cu ajutorul cărora ne putem face­ o idee de felul­ de viată.• de calitatea­ sentimentelor, și ne tonalitatea moravurilor care au caracterizat epoca ro­mantismului francez. Mai mult decât un studiu de cabinet paginile vii ale acestei femei distinse ne vor ajuta să prindem ceva din sufletul unei generații și al unei poezii pe care Franța, se grăbește s’o comemoreze. Marie-Catherine-Sophie de Flavigny, s-a născut la Frankfurt pe Main în 1805. Tatăl ei, care fusese pajul Ma­riei Antoanetta, luase,în căsătorie, în exil, pe fata unui bancher german. Astfel, copilul care trebuia să devie, con­tesa d'Agoult (și mai târziu în literatură Daniel Stern) a­­vea o dublă ereditate, plină­ de­ contradicții. Ea n’a știut nici­odată care e naționalitatea inteligenței ei. Educația catolică pe care o primise la Sacré Coeur, a contribuit la nestatornicia spiritului ei, desvoltându-i în­­ acelaș timp­ sensibilitatea. Măritată la 1827 cu un bărbat pe­ care nu-l iubea, deschide pe la 1830 un salon literar la Paris. Sun­tem in plin romantism și totul o predispune să-l urm­eze. Sub o răceală aparentă, contesa ascundea o inimă tumul­­­toasă. Se­ spunea despre ea: „Șase metri-zăpadă peste douăzeci­­ de metri- lavă [UNK]!“. Astfel că tânăra femee­ se plictisește. E prada cu­noscutului „mal du siècle“. Se ivește in barb­at. E un artist. E foarte tânăr, frumos, aproape celebru, cam dominator. De la întâia întâlnire se simte toată a lui, cu i­­nima și gândurile. După o scurtă rezistentă și ezitări pri­cinuite de moartea­ fetei celei mari, ea lasă tot, familie, prieteni, situație mondenă, pentru a fugi cu el în străină­tate. Acest erou de roman era Franz Liszt. El avea două­zeci și patru de ani, ca treizeci.Ultimele pagini din memoriile contesei d’Agoult, de­și fragmentare, sunt foarte prețioase pentru­­ cunoașterea epocei. Volumul se deschide cu întâlnirea lui Franz Liszt, pe care-l descrie astfel: „Avea statură înaltă, foarte sub­țire, un chip palid cu­ ochi mari de un verde marin... o fisionomie îndurerată și puternică ! Autoarea ne arată în­ceputurile amorului lor, certurile,­ neînțelegerile, fatale, a­­poi fuga. Despre sot nici un­ cuvânt. — „Sun­tem tineri, curagioși, sinceri și demni, îi spune artistul. Avem nevoi­ de păcate mari, de virtuți mari. In fața jcerului să putem­ mărturisi sfințenia sau fa­talitatea iubirii noastre. „Și brațele lui Franz mă înlănțuiau, mă strângeau, tremurătoare... —Dumnezeule! exclamai eu. — Dumnezeul tău nu-i Dumnezeul meu, zise Franz, punându-mi mâna pe gură, nu e altceva de-asupra iu­birii !“ Romantism de cea mai bună calitate, romantism și prin grija femeii de a rămâne pururea în atitudini frumoa­se. Ea plutește de-asupra realităților,­ nu face nici o alu­zie la­ cei­ trei copii pe care i-a avut cu Franz. Dar acea­stă transpunere pe un plan superior a tot , ceea ce o pri­vește personal n’o împiedică să judece foarte limpede pe cei­ pe care-i întâlnește în numeroasele ei peregrinări întâi prin Geneva, apoi prin Italia. Se împrietenește cu George Sand pe care se duce s-o vadă la Nohant și pa­ginile acestei vizite sunt cele mai voioase din toate­­ me­moriile ei. Preumblări, cavalcade, muzică, discuții hră­nite de un entuziasm nestins: „Voiam să reformăm to­tul, teatrul, poezia, muzica, religia, societatea!“ Luară sfârșit și aceste sentimente frumoase iscate de entusiasm ,și care n’au putut rezista nevoilor existenței. Franz Liszt era tot mai ocupat cu arta lui și începuse a fi copleșit de triumfuri. Despărțirea s’a făcut pare-se, fă­ră scandal, fără sfâșieri de inimă. Contesa d'Agoult se cumințise. Se întoarce la Paris, devine scriitoare, ajutată de Emile de Girardin, deschide un salon jumătate literar, jumătate politic, a cărui regină era. Păcat că aceste Memorii se opresc aci și nu evocă apogeul succesului acestei femei înf­ăcărate, complexe, imaginative, una din cele mai caracteristice figuri feme­­nine din vremea ei.— A. --------o«=­£=«o------­ Este Tekirlhiol au ba? de TUDOR ARGHEZI Scumpe Domnule Profesor, Am crezut că Tekirghiolul este o localitate. Vorba dumitale, m’am înșelat; dar numai vorba e a dumitale nu și sensul ei,căci d-ta nu te-ai înșelat și nu te vei înșela niciodată. Sunt trei Tekirghioluri, trei localități, sau mai bine zis nu este Tekirghiol de loc. Așa că nu știu unde să te trimit mai bine. De la Tomis până la Mangalia și Balcic și înapoi, este cum se zice la facultatea de litere numai Tekirghioluri, deopotrivă de bine, pentru răul d-tale incurabil. Tekirghiol este și la Eforie, și la Educația Fizică și la coloniile „Doctor Lupu“, Tekirghiol este și la Movila și Tekirghiol este și Satul , nu te-aș putea informa unde se află Tekirghiolul adevărat. Dacă te-ai stabili în vreunul din aceste puncte, este ca și cum ai ajuns direct la Te­­k­rghiol, căci zilnic trebuie să parcurgi câte 8 kilometri între fiecare din ele, ca să faci b­i nămol, colo mare și dincolo nisip sau gimnastică — total 50 km. Cu toate că ți-aș recomanda să umbli toată ziua nud, ca un Ador­is, d-ta ești un bărbat care asuzi repede la picioare și nu aș dori să-ți scadă greutatea și temperamentul, indispensa­bile literaturilor mondiale. Mă întrebi cum să te echipezi, înainte de toate, mi-aș permite să-ți atrag atenția în modul cel mai respectuos că marea nu se aseamănă cu muntele de­cât de-a ’ndaratele, marea fiind un munte, cu vârful în jos, găunos pe dinlăuntru și plin cu materii lichide. Rău făcuși că ai cumpărat bocanci cu cârlige pe talpă și o frânghie pentru ascensiuni. Pe mare nu se suie nimeni , singurul care a umblat odinioară printre talaze pornise desculț și cu o creastă de aur, pe locul unde Ia d-ta s’a­ rostit acum vre-o 50 de ani o splendidă chelie, precocitate evidentă a unor însușiri ascunse dedesubt. Te povățuiesc să cum­peri două bășici umflate tare, cu care să te culci legănat­e pe unda amară, ca pe niște perini , în caz de înec ești si­gur că salvezi principalul , capul din profil. Până a intra în mare, ai nevoie însă de câteva accesori, din care cel mai util este destinat să conție ză­cămintele, unor amintiri ce nu pot fi calificate drept încă vii. El poate fi croit, în cunoștință de cauză, acasă, spin­tecând o basma în două, pe linia diagonalei și cusând cap în con vârfurile din mijloc. Pântecul și corespondentele lui, acoperite cu două triunghiuri, vor lăsa vizibilă grațios carnea șoldului al­bă iar oub­licul cu mimica lui, reproducând în miniatură expresia de inteligență și sarcasm a figurii dumit­­ri .­­ frunte abdominală, nu este imoral să fie contemplată pe plajă. După ce vei fi lepădat mantaua ce-ți învăluie sta­tu a și te vei înfățișa naturii focos și creț la subsuori, lă­bărțat cu gingășie și candid în suciturile și circonvolu­­țiile eului ditale anatomic, vei surprinde surâsul curteza­nei și șoaptele băeți­or sportivi lungiți în soare Pedago­gia d-tale să nu se supere, ca de niște contestări de prin­cipii. Principiile d-tale sunt bune : ceea ce este prost nu te interesează. Și unele și cedalii vor filosofa melancolic asupra gâ­cilor mari din costumul de baie, croit după mo­delul triunghiular. Și să-ți mai faci niște papuci și să-ți cumperi o bici­cletă. Dacă vrei într’adevăr să vii la Tekirghiol, unde opti­­miștii pretind că ologii umblă, că orbii văd și că tâmpi­­ții se deșteaptă te vei sili zadarnic să capeți un b­iet. In cel mai bun caz, trenul te duce în niște localități care ar părea să fie niște Tekirghioluri insă nu la Tekirghiol. Te vei putea scoborî cu bagajele la Carmen-Sylva, tradu­cerea în limbă străbună a vrăjitului Tekir-Ghiol. Ca să facă de tot nepătruns misterul, chiar pentru spiritul d-tale de pătrundere, M­­isterul căilor ferate a înființat și două Movile, una pentru călătorii care dispun de timp și alta pentru cei grăbiți, cu câțiva kilometri mai încoace. Ingeniozitățile administrative și-au pus de gând să ridice Tekirgh­elul în abstractul hermetic, înmulțindu-l de-a lun­gul litoralului Mării Negre și presărându-l eventual în toată țara, pentru ca toată populația să se folosească de binefacerile lui. Pasiunii de călătorie a cetățenilor i se va procura posibilitatea cea mai eftină de­ a rămânea pe loc. Dacă preferi să-ți faci un Tecirghiol acasă, nu mai e ne-i­voie de pantaloni de baie și poți intra în Marea Neagră cu toată încrederea și pe răspunderea mea. Pentru savantul care iscodește în perspicacitățile d-tale, voi invoca magia poștală, care îți va dovedi cu argumente proprii că dacă există mai multe Tekirghioluri, în schimb un Tekirghiol lipsește, Tekirghiolul. Te rog fă un drum până la Galați și trimite-mi o te­legramă urgentă la Tekhirghiol. Stai la Galați și așteaptă răspunsul meu. Telegrama d-tale îmi va sosi a 16-a zi de la exped­iie și răspunsul meu îl vei primi sigur peste 33 zile, o zi trebuindu-mi ca să împuținez cuvintele textului telegramei până la maximum (2 lei cuvântul: reforma Papacostea). Telegrama d-tale va întreba pretutindeni în Dobrogea : — Aci e Tekirghiol ? Și va pleca mai departe. Căile ferate au potrivit îm­prejurările așa în­cât Tekirghiolul să se depărteze pe măsură ce locomotiva parcurge mai repede distanța de la d-ta până la el. Sunt 50 de trenuri pe zi și nici un va­gon poștal Gările nu au cutie de scrisori, trenurile nu au cutie , singur șeful stat­ei are o cutie cu chibrituri. Pentru o corespondență susținută, mai rapidă, cu ba­­nflia d-tale, vei întrebuința, după ce te stabilești la Techir­ghiol, procedeul următor. Vei cumpăra cărțile poștale la Movila și timbrele la Constanța — singurul loc unde se găsesc — și după ce vei seri ce ai de scris, vei lua tre­nul de București, care ajunge în Capitală seara, te ve fu­rișa până acasă la dumneata, vei arunca scrisoarea sau carta poștală în curte și te vei înapoia la gară pe drumul cel mai scurt ; vei aștepta până dimineață Continuare in pagina H-a

Next