Adevěrul Literar şi Artistic, decembrie 1928 (Anul 9, nr. 417-421)
1928-12-02 / nr. 417
I a Presa Ardealului Unul dintre cei mai importanți factori culturali din viața Românilor din Ardeal este ziaristica. Primitivă la început, ca și poporul pe care-l slujește, luptând cu apăsarea cenzurii, gemând sub greutatea amenzilor în bani și închisoare, ea servește neamului în toate timpurile, pregătind inimile pentru ziua mare a dezrobirii. Ziaristicii românești în Ardeal îi deschide calea Gh. Barițiu, prin faptul că îi dă o îndrumare ca să devină o adevărată școală, o binefacere pentru popor. Primele începuturi ale ziaristicei românești se fac în ultimul deceniu al veacului al XVIII-lea, pornind din Sibiu, de la Ioan Molnar-Pinariu de Muelersheim, — „doftor de legi și profesor de tămăduirea ochilor”, — dar fără succes. La 1821 încearcă editarea unei reviste un editor și răispânditor al cărților românești, — Zaharia Carcalechi dar isbutește numai la 1829, iar în 1830 are un număr de 1000 de cititori. La 1837 apare la Brașov „Foaia Duminicei” redactată de Ion Barac, cu cheltuiala negustorului Radu Orghidan, care chiamă mai târziu, la conducerea lui, pe Gh. Barițiu. La 1838 apare „Foaia literară” sub redactarea lui Barițiu, care din iulie a acelui an își schimbă numele în „Foaia pentru minte, inimă și literatură”. Cel dintâi ziar politic românesc în Ardeal este „Gazeta Transilvaniei”, apărut la 1838 tot sub dirijarea lui Gh. Barițiu. De la această dată, până la desrobire apar în Ardeal 44 ziare politice, 3 sociale, 4 bisericești și școlare, 3 reviste literare, 3 ziare financiare și economice, o revistă muzicală și una higienică. Adevărate lumini, isvoare dătătoare de viață sunt aceste ziare și reviste, în tot timpul cât neamul românesc de dincoace de Carpați geme sub jugul unguresc. Ținta lor este comună: lupta împotriva dușmanului de veacuri, sfătuirea masselor și ajutorarea lor, în lupta politică, economică și culturală, ce se dă între Românul băștinaș desmoștenit și între popoarele asupritoare, cari l’au încălecat. (Din „Ardealul de I. Mureșanu) N’am adăugat acestei note lista publicațiilor apărute în cei zece ani de viață națională româneasca în Ardeal. Ar fi și prea lungă o astfel de enumerare și ar fi apoi și inutilă. Ziarele din Ardeal sunt astăzi destul de cunoscute. G. B. Ceva despre viața culturală și literara românească in Bucovina Deslipită mai târziu de Moldova (1775), cu care forma, împreună, o provincie românească, ctitorită pe vremuri de Ștefan cel Mare, Bucovina și-a desvoltat întreaga ei viață culturală și literară în permanentă legătură cu cultura moldovenească, de care a atârnat totdeauna. N’a avut strălucirea culturală a Ardealului, pentru că n’a trebuit să ducă aceiași luptă eroică pentru menținerea naționalității ei. Administrația austriacă a fost în tot cazul mai omenească decât cea ungurească, ba chiar Bucovina își avea, oarecum, o autonomie politică. In acest fel, viața culturală a acestei provincii s-a desfășurat mai mult în legătură directă cu regatul, deci fără strălucirea ideologiei naționale acereia din Ardeal și Banat. Bucovina a avut totuși în trecut o mișcare culturală și literară de care trebue să se țină seamă. Până la 1774 nu se poate vorbi de o literatură bucovineană. Până atunci ea a contribuit doar la crearea culturii moldovenești. După 1775 ea numără o serie de lucrări manuscrise, apoi manuale didactice și cărți de legi, pravile, până la începutul secolului al nouăsprezecelea, când pătrund in Bucovina ideile culturale ardelene, alături de cele din Moldova care continuau, în virtutea tradiției, să primeze asupra vieții sufletești a provinciei. Sub influența culturală a bucovineanului Teodor Racoce și a bănățeanului Ion Budai-Deleanu (creatorul „Țipaniadei”) se pune problema apariției unui ziar bucovinean, care este, probabil, „Krestomaticul românesc” de la 1820. Urmează apoi un „Dicționar” — „Deutsch- Moldauisch-Französisches Wörterbuch” al lui V. Cantemir, pe la 1827, după care se continuă așa zisa literatură calendaristică până pe la 1848, anul revoluțiilor naționale românești. In acest timp apare ziarul „Bucovista” (16 Oct. 1848—2 Oct. 1850), la care scriu : V. Alecsandri, G. Sion, Andrei Mureșianu, Dim. Bolintineanu, Heliade Rădulescu, Cârlova, Alexandrescu, etc., și despre care d. N. Iorga scrie (în ist. üt. rom. III): „Bucovina” ajunge a fi și o revistă literară cum nu mai era alta, un fel de urmare a „Daciei literare” de odinioară”. Din frământările politice ale anului 1848 apar scriitorii: Aron Pumnul, cunoscutul profesor al lui Mihail Eminescu, apoi istoricul Eudoxiu Hurmuzachi, poetul Iraclie Porumbescu, criticul teatral Alecu Hurmuzachi și publicistul Gheorghe Hurmuzachi, președintele „Societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”, înființată la 1865, din sânul căreia apare „Foaia” societății cu acelaș nume, între anii 1865-1869, la care se remarcă scrisul lui I. G. Sbiera, al poetului D. Petrihe, Vasile Bumbac, etc. Alți scriitori născuți în urma acestui curent sunt: folcloriștii S. FI. Marian și Elena Niculiță-Voronca și popularizatorii: Constantin Morariu și Ioan BerariuIeremievici. Afară de aceștia, cunoscuții colaboratori ai „Convorbirilor literare poetul T. Robeanu (pseudonimul doctorului George Popovici) cu multă imaginație și fantezie, dar care amintește numai pe Eminescu, apoi prozatorul T. V. Ștefanelli, care a scris cele mai prețioase amintiri despre Eminescu și filologul Ștefan Ștefureac. Dintre poeții mai noi remarcăm in primul rând pe d. C. Berariu, care a dat, între altele, feeria „Făt-frumos".Alți scriitori din generația dinaintea războiului sunt: poetul G. Rotică, Em. Grigorovitz, duiosul cronicar al Bucovinei, prozatorii: Leca Morariu, I. E. Toronțiu, Ion Grămadă, biograful și bibliograful lui Eminescu și Liviu Marian, apoi istoricul I. Nistor și filologul Al. Procopovici. Cea mai de seamă revistă literară din această vreme este „Junimea literara", de sub conducerea d-lui I. Nistor, care apare și azi, însă cu tendințe mai mult filologice, istorice și folklorice. După război, Bucovina a reînceput o viață națională românească pe toate tărâmurile de activitate. Are la Cernăuți o Universitate, un Teatru Național, — reviste și ziare românești în toate orașele mai însemnate, contribuind astfel la progresul cultural general al țării la care s-a realipit după aproape 150 ani de ocupați străină. GEORGE BAICULESCU Trei scriitori bănățeni Viața culturală și literară a Banatului s’a desfășurat, în liniile ei generale, odată cu acea a Ardealului întreg, de care n’o putem despărți. Găsim totuși particularități locale care determină un anumit caracter sufletesc al provinciei, oglindit mai ales în producția ei artistică. De aceea nu vom vorbi aci despre o cultură a Banatului, ci numai despre cei trei mari scriitori ai Banatului: Ioan Budai Deleanu, Victor Vlad-Delamarina și Ion Popovici-Bănățeanul. Ioan Budai-Deleanu este cunoscut ca autor al acelei minunate poeme eroicomice „Țiganiada” și al celuilalt poem neterminat „Cei trei viteji”, în care întâlnim verva satirică a lui Ariosto și compoziția strânsă a lui Tasso. Subiectul acestei poeme, care are douăsprezece mari cânturi, este expediția unei armate de Țigăni în contra Turcilor, după porunca lui Vlad Țepeș, domnul Munteniei. Dintru început poetul se adresează muzei lui Omer, care-l inspirase să cânte lupta broaștelor cu șoarecii (în „Batrachomiomachia”) și-i cere ajutor să cânte luptele Țiganilor: " Zi cum vrură Țiganii să așeze u ‘ s Craiu și țară de moșie. Cum încinseră armele viteze. Dar apoi printr’o gâlceavă amară Toți cari încotro se ’mprăștiară. Autorul împletește apoi mai multe acțiuni secundare, admirabil reprezentate în desfășurarea lor, pe care le leagă neîncetat cu acțiunea principală, isbutind să scoată cele mai neașteptate efecte comice. Trebue să amintim că, în vreme ce învățații ardeleni de pe la 1800 erau ocupați numai de problemele grave ale originilor poporului român, I. Budai-Deleanu pune bazele unui adevărat gen poetic în întreaga noastră literatură. Scrisă pe la 1795-1812, poema lui Budai-Deleanu a văzut lumina tiparului tocmai la 1877 în revista „Buciumul Român” și numai la 1900 a apărut în volum aparte. Desigur ar fi fost mare influența ei asupra literaturii noastre în formație, dacă manuscrisul n’ar fi rămas necunoscut aproape optzeci de ani. Victor Vlad-Delamarina, născut la 1870 și mort la 1895, a dat într’o viață numai de 25 ani, o broșură de versuri în dialect bănățean și altele în limbă românească oficială (n’am zis literară, întrucât literară e și limba lui Delamarina din bucățile în dialect). Victor Vlad- Delamarina trăește în literatura noastră printr’o singură poezie, și aceasta în dialect, întitulată „Al mai tare om din lume” (publicată în No. de față). Este vorba în poezia lui Vlad de un flăcău bănățean care povestește altuia isprava lui Sandu Elegia ,tăbăcarul la bâlciu. Ideea acestei bucăți stă în contrastul între forța naivă, care se afirmă, și între cea lăudăroasă, care e doborîtă de dânsa. Efectul umoristic, care pune în relief ideea, stă în imaginația tulbure dar înflăcărată a celui ce povestește. In poeziile dialectale ale lui Victor Vlad-Delamarina, forma dialectală e cerută de ideea generatoare ce implică hazul și bonomia naivă a bucăților, care dau iluzia unității. Ion Popovici-Bănățeanul (1869-1893) a murit tânăr ca și Victor Vlad-Delamarina. Colaborează între anii 1892-1893 la „Convorbiri literare”, iar bucățile lui de proză sunt culese în volum în 1909, în Biblioteca Socec, sub titlul „Din viața meseriașilor”. Scurta lui activitate literară a fost relevată pentru prima oară de Titu Maiorescu. Singura bucată prin care Popovici-Bănățeanul își câștigă un loc de cinste în proza românească este nuvela „In lume” (1892), în care sentimentul idilic e întrupat în caracterul eroului, Sandu, care are înrudit cu eroii d-lui Brătescu-Voinești lipsa de voință în fața luptei pentru viață. Scrisul lui Popovici Bănățeanul închiagă o atmosferă plină de un realism psihologic, în mijlocul căreia activează și se desfășoară caracterul eroului. Popovici-Bănățeanul a scris și poezii, in care reamintește pe Eminescu prin duioșie și tristeță („Sară de toamnă”, etc.), dar originalitatea lui rămâne în proză, în care a evocat viața meseriașilor bănățeni. G. B. ^ADEVERUL^LITERAR^I^JURTISTIC^ ăl mai tare om din lumie un dialect bănățean Trâmbiț, dobe, larmă, chihor, Fluer, strigăt, râs și ropot... „Șie să fie? Șie să fie iacă’n târg minăs arie, o come(d)gie d’a cu fiară Și ’mprejur lumie șî țară. In căletcă o măimucă Bașca omu, mâncă nucă. Alta blăstămată, cpadă Să tânea numa în coadă ; Șî-al(t)cele mânca le-ar focu Nu-ș găsau o clipă locu. Lupi, urs, mâțe, oi cornu (t) ce Fel-dă fel de joavini slu(t)ce, Ghițorani, ariși și vulturi Dă prin lumie, din ținuturi, D’elia gîbe, d’elia rele Feri-mă, Doamne, dă iele. Mul(t) ce-am văz’t; pă bani vedz bine, Cum nu ve(d)ge ori șî șine... D’apăi l-am vădzut anumie P’ăl mai tărie om din lumie, Care se juca cu beii Șî-i bă (t) cea dă-i lua toț smeu. Cui l’o doborî ’n țărână Ișia că i plă(t)cește ’n mână O hâr(t)de d’a d’o sulă Fără de niși-o dispută. „Dar cum mi(t)ce pui cu niamțu Care ’n ghin ți îți rupe lanțu?” Să loviau fișierii ’n con(t)ce „Șine-i? Und(g)ci? Care poa(t)ce?” Când d’odată, fac’amaru! Sandu Elegia, tăbăcaru, Să sufurcă și rușășce. Lângă come(d)gianț s’opresce Să rî(d)gia niamțu dă Sandu, Dară Sandu, fișiorandu, Mi-i cuprinsă dă subsoară Șî nu să lasă cu’n „doară”. Strânse-1, șușie-1, zi-i pă numte Alui mai tare-om din lumie. Gâfâe niamțu a silă; Dar la Blegia nu-i laș milă: , . ... c. . . Hopa-țupa-țupa-hopa Ș’o găsit nemțoaiu popa. Ține-1, lasă-1, ia-1 de mâna Zdup cu niamțu iu țarină. ..Bravo, Sandu să trăiască!” Dar când fu să îi plă(t) ceașcă, Ilie niamțu: „Abăr fra(t)ce. Nu să prin(d)ge că-i pe spa(t)ce!” Vrea că-i pungă și că-i dacă Suta zuitată s’o facă. — „Nu(t)ce joși cu mine, dragă, Asta vede în cap t’o bagă. N’ascult vorbe io și glumie Când mi-s io mai hire ’p lumie... S’adă suta!” Ilie Blegea, „Că de nu-i fac praf come(d)gia!” VICTOR VLAD-DELAMARINA NEVPALGINE JURIST VINDECA DURERILE DE CAP Cio toîcîiu T ardelena Sărace dragostele, Ciripesc ca paserele, Pe toate gardurile, Sub toate streșinile, Dară nu-s toate curate, Ci-s cu dracu mestecate. Trec prin tină, nu se ’ntină, De voinic tânăr s’anină, Trec prin apă, nu se ’neacă, De voinic tânăr se leagă, Pentru ochi ca murele, Ocolesc pădurile; Pentru sprâncene îmbinate Umblu țara jumătate — Și Moldova-a treia parte; Pentru ochi ca sfântul soare, Umblu noaptea pe răzoare. Prin curtea popii la vale Busuioc roșu răsare; Unul mic și altul mare; Cel mai mic, mi-i ibovnic; Cel mai mare, mi-i drag tare Ș’apoi lin, dorule, lin, Că puiea-i pe loc străin, Ș’apoi rar, dorule, rar, Că puiea-i pe loc amar ! Vai, bădiță, dor ți-o fi! N’am pe cine-ți porunci, iar’ pe lună, voe bună — și pe stele, dor și jele — și pe vânt câte-un cuvânt! Bădișor, depărțișor! Nu-mi trimite-atâta doi pe pârâu și pe isvor. Trimite-mi mai puțin cei 51 vino bade, tu cu eil Noutăți literare ce apar în curând in Editura „CARTEA ROMANEASCA" Bulev. Academiei No. 3 Bucureștii I Lucian Blaga: „Lauda somnului”, Poezii. Nichifor Crainic: „Darurile pământului”, Poezii, Ed. I. G. Topârceanu: „Balade vesele și triste”. Poezii. „ „ „Migdale amare”, Poezii. Gib. Mihăescu: „Vedenia”, Nuvele. Cezar Petrescu: „Omul care și-a găsit umbra”, Nuvele. Giovanni Papini: „Viața lui Isus”, Trad. de Alex. Marcu L. Rebreanu: „Crăișorul”, Roman. M. Tican-Rumano: „La lacul elefanților” Trad. de H. Ionel Teodoreanu: „Turnul Milenei”, Roman. Nestor Urechia: „Zânele din Valea Cerbului”, Povestiri. Alex. Vlahuță: „România Pitorească”. Toate aceste cărți se vor pune la vânzare la toate librăriile din țară, putând fi cerute și direct de la „Cartea Românească”, Bulev. Academiei No. 3, București, I, trimițând costul prin mandat poștal. Elfant. -----------------------""—""•»raft „ . .............. Duca Vodă și Ion Roată Cine nu cunoaște scena înduioșătoare, când bătrânul Moș Ion Roată a venit la „Domnitorul Cuza“, spre a se plânge că fusese pălmuit de un funcționar? Domnitorul Alex. Cuza, s’a aplecat spre cel care i se plângea de rușinea suferită, și l’a sărutat spunând: — Fe obrajii loviți de un netrebnic, te sărută Domnitorul acestei țări . Această versiune a găsit in decursul vremii mai multe variante. Insă adevărul este că acest „Domn“ a fost un mare iubitor al țărăniei, și că și cu acel prilej a știut să spele într’un chip nobil, insulta ce s’a adus unui reprezentant al țăranilor. Azi când țărănimea, propsiți până mai eri, începe să se afirme în viața statului nostru, figura măreață a lui Cuza Vodă, se înalță în adâncuri, limpede. Ea este scoasă în evidență în chip luminos în romanul „Cuza Vodă“, scris de Vasile Pop, pe înțelesul tuturor. Viața lui Cuza Vodă și luptele lui cu boerimea de atunci sunt redate magistral în acest roman istoric. -------------------39M----------— •©•m 1 CLINICA ULTRAMODERNA BUL. ELIZABETA.17 Etajul I (CAJA RADIVON) Telefon: 302/3S Plombe Extractiuni Fără durere, Denfuri In Aur, Platină, Cauciuc - Diagnostic precis prin stadiografie Descchis focific siiua înlesniri de plata & & More «asortiment de Astragan Skon^j Vicire Seal Other Oposum etc. etc. Francisc Keilen Depoasiăul l&nârii București StradciTudor Viadi mi rsscii 1