Adevěrul, august 1889 (Anul 1, nr. 288-312)
1889-08-02 / nr. 288
2 MERCUR 12 AUGUST 1839 guvernul nevoind a ’i veni în ajutor până mai inteiu nu va cunoaşte situaţia creditului lu cauza care a provocat convocarea adunarei generale extraordinare. D. Stelian se apără de acuzaţiunea ce i s’a adus indirect că ar insista pentru lichidarea societăţei şi caută de a abate imputările ce se fac guvernului că ar căuta să nimicească creditul din Iaşi. Să ştia că situaţia creditului e departe de a fi înfloritoare, însă nimeni nu se aştepta la un dezastru aşa de curând, când acum în urmă guvernul a voit să cunoască adevărata situaţie ca să -i poată veni un ajutor, directorul Gheorghiu. 12 zile nu s’a lăsat a fi văzut de fostul comisar ce voia să ’i cerceteze casa. D. Stelian după un şir de învinuiri grave ce le aruncă asupra defunctului Gheorgiu, făcând istoricul raselor prin care a trecut creditul de la înfiinţarea lui şi prin care îl arată ca pe un om ce a căutat să se acapareze de întreaga situaţie şi a devenitstăpân absolut la bunul plac căruia se afla în urmă mai cu seamă chiar consiliul de administraţie, arată că adunarea generală actuală trebue să aibă cunoştinţă şi de deficitul anterior ca şi cel ce va urma de acuma din cauza relei administraţii a domniei lui Gheorghiu. Două cauze a provocat nenorocita situaţie a Creditului, spuse D. comisar al guvernului. 1) Administraţia culpabilă şi risipitoare. 2) Evaluarea exagerată a imobililor. In administraţie rea, D. Stelian face respunzător pe defunctul Gheorghiu, care din primul an al înfiinţărei Creditului a apucat pe calea cea greşită. Invocând art. 44 din statute, care spune că dacă societatea are bani disponibili, nu-i poate da decât pe scrisuri de ale ei, şi cu toate acestea de la 1881 — 85, membrii consiliului de administraţie chemaţi după lege să controleze pe director, luau bani pe bilete la ordine. Din aceşti membrii Dim. Anghel, a luat 40,000 lei; D. L.-col. Pastia 77,731 lei; directorul Alecu Gheorghiu 30,400 Mihail ,endrea 1,000 ; N. Gane 160, etc. Toţi aceşti bani ei îi împrumutaţi cu dobândă de 6 şi 7°/6 din casă pe când aceasta spre a face faţă nevoilor ei, se împrumuta în afară iarăşi cu dobândă. Evaluările exagerate au contribuit de asemenea la desastru — urmă D. comisar. — Multe case nu produc în realitate nici jumătate de cum au fost declarate când s’au amanetat. De la 1889 directorul Gheorghiu pentru a nu mai avea nici un control a căutat şi reuşit să se degajeze de toţi consilierii inoportuni aşa că nu a mai pătruns în administraţie decât agreaţii săi. Consiliu a devenit un instrument docil in mâinele directorului; casa creditului era un azil de căpătuire şi lefile se măreau progresiv pe când la fiecare termen de plată casa trebuia să facă unor împrumuturi. Până la 1886, Dr. Ghiulea ce profita pe delături de favorurile creditului nu intrase ca funcţionar regulat al acestei instituţii, dar atunci prin mijlocirea directorului, consiliul creă postul de revizor avocat asupra imobililor luate în stăpânire cu salar de 300 lei lunar şi o diurnă de 200 lei. Dar văzu că deşi avea o diurnă, această persoană a mai luat din casă în un an 6000 lei pentru transporturi. D-sa citează un caz curios în privinţa cum lua acest domn Ghiulea banii, având a se duce la Bârlad, Tecuciu şi Galaţi, în aceleaşi zile în loc de a i se mandata o singură sumă de la Iaşi la Galaţi i se dădu trei mandate pentru transporturi: unul de la Iaşi- Bărlad, altul de la Iaşi-Tecuci şi altul de la Iaşi-Galaţî ceea ce a făcut să încaseze pentru asemenea chieltuială de transport aproape de trei ori costul.— Afară de aceste el a mai fost numit și custode la mai multe imobile dintre care numai de la unul cu salar de 200 lei.— Cerendu-se directorului punerea în disponibilitate a acestui domn întâmpină opunere. D. Stelian apoi arătă că fără prevederi budgetare se sporeau salarile în consiliu în cursul anului şi se plăteau aşa zise extraordinare aşa că legea a fost călcată poate cu intenţii bune dar se călca. Gratificaţiile se făceau cu risipa bonurilor societăţei, arată că bonuri în sumă de 55.000 lei în loc de a fi distruse au fost amanetate; că a primit sume care nu s’au vărsat în casă şi nici sau justificat; că administraţia încasa până în 1888 de la asociaţi cheltuelile în aur şi fiind că plata urma în bilete hipotecare, agiul rămânea în portofoliul directorului, nu există piese justificative care să constate plata agiului şi nici probabilitate că plăţile s’ar fi făcut. La 25 april 1888, casierul face referat că fiind încărcat portofoliu de predecesorul său (unchiul depusului casier) cu 14.000 lei cere plata acestei sume şi că directorul a refuzat ca să se verifice şi să se mandateze, că istoria acestor bani se mai iveşte pentru plată şi cu alte ocaziuni ceia ce duce la concluziunea că au fost plătiţi în mai multe rînduri. Ne mai rămânând nici un mijloc directorului pentru a face faţă nevoelor creditului, a pus mâna chiar înscrisurile fără valoare, aceasta dovedeşte împrejurările că se fabricau scrisuri înainte chiar de a fi fost probabilitate de împrumuturi. Dacă consiliul ar fi fost mai zelos de drepturile şi îndatoririle sale, directorul nu depăşea măsura abaterii flagrante, dar control nu exista, mai cu seamă în timpul din urmă şi că toată activitatea consiliului a fost întrebuinţată în a încuviinţa fără să se ocupe de evaluările juste. Numai o singură dată, în 1884, casa directorului a fost inspectată de consilierii de atunci, între care citează numele D-lor Pogor, Rosetti, N. Gane şi M. Gane când sau convins despre existenţa neregularităţilor cu cheltueli de portofoliu şi împrumuturi cu dobânzi de 6 şi 7 la sută. D. Stelian arată că cheia n’a fost ţinută după regulă de preşedintele consiliului până atunci şi că cu acea ocaziune s’a luat dispoziţie ca o chee să fie ţinută de D. Sandu Dudescu care se mulţumea de a lua diurna zilnică de 20 lei ce în total se urcă la suma de 11.000 lei fără însă să inspecteze. Arată apoi în scurt că şi administraţia interioară a creditului a suferit mult de această neglijenţă, că hârtia destinată fabricărei scrisurilor era neregulat ţinută, ceia ce făcu ca 64 coli nu se văd nicăiri, operaţiuni de distrugere; asemenea nu se ştie nimic de 5 coaie a 5.000 lei. Vorbind în privinţa deficitului de 317.897 constatat în bilanţ, D-sa spune că mai trebue adăugit și cei 194,400 lei în bonuri ipotecate la bancă pentru scăparea onoare! Creditului; că saldul casei, trecut in valoarea de 18,131 n’a existat de fapt, în care însă intră, bine Înțeles şi 44,371 lei cifra de portofoliu dată de Casier. D. Stelian arată că valoarea totală a afacerilor este de 17.088.800 lei, că împrumutaţi sunt 1962 din care numai 452 sunt în curent cu plata, restul însă n întârziere şi din această cifră 49 care nici nu mai dau speranţă de a fi scoase vreodată din datorie, căci evaluările şi banii luaţi întrece chiar adevărata valoare a lor şi deci proprietarii le abandonă Creditului. Cu această ocazie D-sa dă exemple cu casa Alecu Gheorghiu din strada Muzelor, care a fost evaluată la Creditul din Bucureşti cu 84,000 şi a primit 40,000, iar la Creditul din Iaşi cu 137,417 şi a primit 50,000, asemenea Casa I Sculy, Goldenthal & C-nie , arată în fine că custodiile singure au înghiţit pe anul 1888, lei 17,417. D. Steliafi încheind expunerea situaţiei, care de altmintrelea o prezintă sub o formă într’adever desperată pentru societari, ’l îndeamnă de a lua o hotărîre demnă faţă cu situaţia în care se găseşte societatea şi că să cumpănească cu multă chibzuinţă condiţiunile sub care li se prezintă această instituţie şi că nu le rămâne decât a se pronunţa după o matură consfătuire dacă trebue să continue societatea ori să lichideze. Preşedintele văzând că ora este înaintată (61/2 seara) amână şedinţa pentru Luni 31 Iulie, orele 9 a. m. M. N. L. CRONICA CE FACE HOROCOI. Aur mult ş’argintărie fac adesea omul mare Din nimicul fără nume, ose lungi şi creer tare. Şi ’ţi’l sue sus pe trepte, cu halal într’un palat, La el toţi plecându’şi fruntea căci pe cap e ’ncoronat. Dar de multe ori furtuna, sue sdirenţe pân’ la noi Şi când soareile reese se văd toate cum cobor. Şi păpuşa se suceşte când maşina o ’nvârtim, Chiar şi pânza portă omul când pe densa zugrăvim. Nu ne trebue parfumuri, stele d’aur lucitoare, Fapte mici îngrămădite într’o mască zâmbitoare. Pari cu ele smălţuite, scrise ’n fund de la „Berlin“, Că noi ştim să spargem oala care ’i plină cu venin. Jucării „Nemţeşti“ pe roate nu fac bani în România, Ş’ar fi bine şi cu minte să ia ’n mână pălăria, Şi s’o ia la sănătoasa cât maşinele sunt noi, Că de s’or strica o dată, ’l-aruncăm printre gunoi. S. D. L ------------------------------------------------------------------- Franţ Iosef la Berlin UNDERSEDLITZ, 31 Iulie. — împăratul Austriei, însoţit de arhiducele Franţ-Ferdinand şi de corniţele Kalnoky, a sosit la 9 ore dimineaţa. După ce a fost primit la gară de către regele şi principele de Saxa, el s’a dus la castelul Pillnitz unde ’l aşteptau regina Saxei şi principesa Mathilda. Un dejun de 9 tacâmuri a fost servit la castel. Ambasadorul Austro Ungariei, comite Szeheu}* şi persoanele ataşate serviciului împăratului, au plecat la 11 ore pentru a primi pe suveranul la graniţă. BERLIN, 1 August. — Toate ziarele vorbesc în articolele lor de fond de vizita împăratului Austriei. Monitorul Imperiului î I consacră articolul său de frunte pe care o termină prin aceste cuvinte: Bine venit să fie la noi împăratul Austriei, amicul, nobilul şi puternicul aliat al guvernului, dea Dumnezeu să ’i conserve mult timp poporului său şi nouă. Gazeta Germaniei de Nord declară că întreaga naţiune germană primeşte cu inima mişcată pe augustul suveran. De la Alpii până la Mare, toată Germania e plină de entusiasm, Austro-Ungaria şi Germania îşi dau mâna pentru a reînoi alianţa, a cărei influenţă a făcut să se simtă aşa de des. Popoarele din cele două imperii se bucură de întrevederea celor doui suverani în convingerea că soliditatea păcei europene va prinde nnei puteri. Foaia berlineză publică de asemenea o poemă compusă în onoarea împăratului Austriei de către poetul Wildenbruch-BERLIN, 31 iulie. —împăratul Franz Iosef a sosit la 5.10 la gara Thiergarten unde era aşteptat de împăratul Wilhelm, de principii casei regale, de principele de Bismarck, de corniţele Moltke şi de corniţele Herbert de Bismarck. împăraţii se îmbrăţişară foarte cordial. Ei erau foarte mişcaţi. După ce au trecut în revistă compania de onoare, cei doi suverani s’au urcat în trăsură şi au plecat între 2 garduri de soldaţi formate de întreaga garnisoană din Berlin, din Potsdam şi din Spandau. Ei au intrat in Berlin prin poarta Brandenbourg la 5 ore 25 m, în mijlocul salvelor de artilerie. In capul cortegiului mergea un escadron al gărzilor corpului; apoi veneau: trăsura împărătească cu cei doi împăraţi ; principele Enric şi arhiducele Franţ- Ferdinand într’un alt echipagiu; ceil’alţî principi; principele de Bismark cu corniţele Kalnoky; corniţele de Moltke cu generalul Beck, toţi în trăsură. Suveranii au sosit la 5 ore şi jumătate la castel unde au fost primiţi de împărăteasa Augusta Victoria şi de împărăteasa văduvă Augusta. O mulţime enormă şi entusiastă se grămădea pe unde trecea cortegiul imperial. Străzile Capitalei sunt împodobite într’un mod strălucit, mai cu seamă calea Unter den Linden şi Friedrichsstrasse. De la poarta Brandenburg până în piaţa Castelului, casele sunt bogat împodobite şi arată că augustul oaspete este foarte bine venit la Berlin. Drapelele prusiene şi ale imperiului fâlfâe pe edificiile Statului. Stindardul împărătesc fâlfâe de alaltăieri pe castel. Alăturea se va înălţa stindardul cel negru şi galben, îndată după sosirea lui Franţ-Iosef. Pe piaţa din faţa castelului se află un baldahin fix prin care împăratul Austriei va face intrarea sa la castel. O mulţime numeroasă circulă pe străzile unde se vinde programa serbărilor şi potretul împăratului Austriei. Când mulţimea a zărit trăsura în care se aflau cei după împăraţi, entusiasmul a isbucnit din toate părţile. Se putea aştepta o primire cu totul cordială făcută augustului visitator de către populaţiunea din Berlin, dar nu la atari demonstraţiuni de entusiasm. împăratul a visitat pe împărăteasa văduvă în palatul său. La şeapte ore seara a avut loc la palatul împărătesc un prânz la care au luat parte Majestăţile Lor şi toţi principii şi principesele. împărăteasa şedea între împăratul Franţ-Iosef şi arhiducele Franţ-Ferdinand, iar împăratul Wilhelm şedea în faţa împărătesei. Nu s’a ridicat nici un toast; nici musica n’a cântat. Un prânz s’a servit în acelaşi timp în galeria tablourilor pentru suita împăratului Austriei şi pentru persoanele ataşate serviciului său. La opt ore şi jumătate seara a avut loc o mare retragere cu torţe şi fanfare executată de toate muzicile regimentelor gardei concentrate la Berlin. Retragerea a ţinut un ceas şi jumătate. Muzicile au cântat de două ori imnul naţional austriac şi mulţimea a aclamat într-un mod frenetic pe împăratul Franţ-Iosef care a mulţumit înclinându-se. Monarhii şi familia imperială au asistat la acest spectacol de la ferestrele castelului în mod strălucit cu foc bengal. Corniţele Kalnoky, corniţele Szoegyenyi şi d. de Wydenbruck au prânzit la principele de Bismark şi s’au întors în urmă la castel pentru a asista la retragere. Informați mi D. Al. Lahovari, ministrul adinterim la lucrările publice, a hotarît a se începe în cel mai scurt timp lucrările podului peste Dunăre. D-sa a cerut prin o adresă, biu- roului podurilor de pe lângă direcţiunea drumurilor de aier, ca să presinte cât mai grabnic planul complect al lucrărilor, în vederea licitaţiunilor ce vor trebui să se ţie în curând. D. G. Vernescu, ministru de finance, s’a întors ieri dimineaţă de la băile Slănic (Moldova), undeşi-a instalat familia. Ziarul Frăţia din Focşani ne dă ştirea îmbucurătoare că un grup de profesori ai liceului de acolo, în dorinţa de a satisface o nevoie neapărată, au cerut prefecturei şi primăriei ca să intervină pe lângă ministerul instrucţiunei publice de a se autoriza înfiinţarea unei şcoli secundare de fete în Focşani. Acel grup de profesori se obligă a preda cursurile gratuite, şi mai cer primăriei să le procure un local al şcoalei. Cererea profesorilor fiind foarte folositoare şi lăudabilă, nu ne îndoim că ministerul instrucţiune! publice se va grăbi a le-o satisface, acoperind astfel şi un gol ce se simte mult. Ieri, s’a ţinut un consiliu de miniştri, sub preşedinţa D-lui Lascar Catargiu. Regele şi Regina se întorc Sâmbătă in capitală pe la Predeal. Ancheta privitoare la cadavru din strada Poetului, pare a se apropia de sfârşit. Un martor ascultat Sâmbătă de D. jude-instructor Tătăranu, a făcut o depoziţie importantă. Dacă zisele lui, cu verificarea cărora s’a însărcinat un comisar, se vor arâta întemeiate, atunci se va cunoaşte cu siguranţă identitatea cadavrului. Intr’adevâr, după depoziţia martorului în chestiune, cadavrul pare a fi al unui Ştefan Nicolaidi, fost în serviciul D-nului Lazăr Naumescu şi moartea trebue să fi fost voluntară, deoarece Ştefan a dat, în viaţă, mai multe dovezi de tulburare la creeri. Lupta crede a şti cum că în cercurile bine informate, se vorbeşte cu insistenţă despre o disolvare a consiliului comunal din capitală, îndată după întoarcerea Regelui. Azi se face la ministerul de finance a 12-a tragere a titlurilor de rentă 5 la sută, amortibilă. FOIȚA ZIARULUI ,,ADEVERUL“ * .JULES MAJE4Y 34 Criminală, Iarian — Și că nu te întorci decât seara. . Dar nu spuneau de grădină, ci că intrai doar la castel.... Oamenii care au treburi pe acolo și cari te cunosc, au spus-o de mai multe ori, asta.... Alții te-au întâlnit în momentul când eșiai de la castel.. Şi apropiind aceste două fapte, sosirea dimineaţa şi plecarea seara, au încheiat din asta că totă ziua o petrecea la Maison Fort. — Pricepută e lumea pe acolo, îngână Manuel. — Nu’i aşa ? Dar mai mult încă, nu s’a mulţumit numai a cunoaşte faptul, a căutat să afle şi motivele. Vezi, în provincie, degeaba te păzeşti. La Paris poate să se ascundă cineva cum ’i place, în provincie nu’i tot aşa. Casele par’cu’s de sticlă, lumea vede tot ce se petrece în ele, apoi fiindcă trăim în cea mai mare linişte, ne interesăm de cele mai mici întîmplărî, pe care le mai mărim chiar la nevoie, când nu le inventăm. Cele mai neînsemnate fapte, ajung grozav de mari. .. Şi faptul acela neînsemnat ajunge fabulă în gura tuturor. Nu e vorbă decât numai de el. La Paris, un scandal ţine două ceasuri şi pe urmă lumea uită să mai vorbească de el... noi cei de pe aicea suntem mai galantonii cu timpul. Când se întîmplă un mic scandal, ’1 mărim, ’1 mângâiem, ca pe cine ştie ce lucru de preţ... şi facem acestea ca să putem să ne ocupăm de dânsul, până când ne-o cădea în mână altul proaspăt. Prietene, acuma D-ta eşti jertfa lumei. — Eu ’mi-am făcut părerea asupra provinciei, scumpe doctore. Ştiai că, dacă e vorba de răutate, poţi să te aştepţi la ori şi ce, de la ea. Dar spuneai odinioarea că după ce s’a aflat, ori mai bine, după ce s’a inventat că mă duceam la Maison-Fort, au voit să afle scopul vizitelor mele... Şi care e scopul ? — De sigur că nu te-au atras frumoşii ochi ai Măriei Jordaniei, deşi ea e încă o femee tînără... Dar Domnişoara Leonida e frumoasă... Iată scopul pe care ţi l-a ghicit lumea de la noi. — Şi vrea să zică pentru D-şoara Leonida? — Da. Spune şi D-ta dacă nu’s pricepuţi cei de la Nevers. Căci în sfîrşit, să presupunem un moment, numai aşa nu glumă... că Leonida ar fi foarte nostimă. Ei bine! ar părăsi pe fiica contelui de Vaudeuil şi zestrea ei de un milion pentru a te căsători cu fiica Măriei Jordannei, care va avea o zestre şi mai mare, dar nu ştii cum putem numi o aşa căsătorie? Manuel era din ce în ce mai încurcat. Doctorul îl observa mereu cu multă băgare de seamă. — Toate aceste sgomote, scumpul meu Manuel, cât de false ar fi ele, totuși îți fac rău. — Ce-mi pasă mie ? Am să mă ocup de cancanuri ? — Dacă nu’s de cât cancanuri, atâta mai bine. — Ce vrei să spui ? — Ca nu’s departe ca să cred, că aici ca şi aiurea, nu ese foc fără fura. — Atuncea crezi? zise Manuel tremurând. — Dragul meu, eşti stăpân pe d-ta şi ai avea dreptul să găseşti poate necuviincioase întrebările pe care ţi le fac... dar adu-ţi aminte că-ţi sunt devotat şi că te iubesc ca pe copilul meu. —... Ştii asta. — Ei bine! Se petrece ceva in d-ta, pe care ai voi să-l ascunzi tuturor şi d-tale însuţi chiar... Nu umblă cineva după aventuri, atunci când e în ajun de a se căsători... Dar pe d-ta te ţine legat de inimă o aventură. Ascultă, vreau să-ţi vorbesc pe față, căci tot ce am vorbit până acuma a fost ca să-mi atrag încrederea d-tale. — Vorbeşte. — Mărturiseşte singur că te duci la castel? că de câteva zile te duci foarte regulat pa acolo? că acuma chiar de acolo vii ? Sau mai bine nu mai mărturisi, căci e de prisos. Ţi am spus de la început, ești stăpân pe d-ta. Dacă ai mărturisi ori ai tăgădui pentru mine tot una face, căci mi-am format convingerea. — Ce convingere ți-ai format? . — Vrei să ți-o spui ? — N-am drept să te întreb? — Ei bine, provincia care inventează adesea când nu găsește nimic, de astă dată n’a inventat nimic... Te-ai însărcinat d-ta însuţi ca sa I dai un scandal, pentru ca să-şi treacă timpul. Ei bine! Aş face rău să tăgăduesc — Aşadar, cea ce se vorbeşte, e adevărat, scumpul meu ? — Te mai îndoiai? — O nu, zise bătrânul cu tristeţă. —.. Dar cum ţi-ai putut schimba astfel sentimentele, ura și furia d-tale ? — Par’ca ea știi cum! — Te duci la castel în toate zilele ? — In toate zilele. Ajung dimineața odată cu răsăritul soarelui. Seara plec pe vremea asta, când apune soarele. — Și trăești mai bine acuma cu Maria Jordannei ? O, de asta nu... Martor mi-e D-zeu că nu. — Atunci ce să cred ? — Asta ți se pare ciudat.... Ar trebui să-ți povestesc tot... ca să poți înțelege... Și atunci fără îndoială că nu m’ai învinui, dacă cumva n’ai fi de partea mea. — Sunt gata să fac una și alta, d-le Manuel, mai cu seamă că vrei să faci o lămurire sinceră a purtărei d-tale? — Sinceră, zici d-ta ? — Toată lumea nu-i aşa de convinsă ca mine... In adevăr toţi te ştii ruinat, sau cam pe aproape, şi interesul aţîţând mai cu seamă pe oameni au crezut toţi că ruina te îngreuie mult şi că căuta să te scuturi curând de această greutate.... — Dar ce crede lumea, e o infamie, murmură baronul. — Provincia! dragul meu, provincia. — Ascultă, d-le Ménager, am să-ți povestesc totul. Și pe scurt, Manuel îi povesti primele lui întâlniri cu Leonida, din seara când s’au văzut pentru întâia oară la căpătâiul tatălui său mort, și până în noaptea aceia, când alergă la castel ca să scape pe Leonida. — Și acuma? întrebă doctorul. — Ce vrei să-ți spun! — O iubești? — O iubesc. — Iată o mare nenorocire. Manuel suspină. — Scumpul meu prieten, trebue să fii curagios și să te stăpânești.... Nu trebue să te mai întâlnești cu copila. — Dar cum voiu putea să fac asta? — Trebue să te depărtezi de ea cu orice preţ. — E vorba de fericirea dumitale... şi voiu zice chiar de cinstea dumitale. — Ea mă iubeşte, nu mă mai pot îndoi de asta... mă iubeşte într’atâta că părăsind-o, ar fi în cea mai mare primejdie... . şi părăsind o, aşi săvârşi o cruzime.. (Va urma)