Adevěrul, iulie 1890 (Anul 2, nr. 558-581)

1890-07-02 / nr. 558

2 are negreşit meritul său mare, că nu te demască şi nu te aruncă direct dispreţului public ; cât des­pre acesta nu scuteşte pe nimeni, nici chiar deşteptăciunea galonată când este întrebuinţată în ren. Sentinela. ■f XX TV/T Ginn A TVTT .XT'.V * 10 IHTUN^CIMELE APRIGEI ‘ Cu jmnyuemiî de la Ipoto Compania vînătorilor de fildeş de la Ipoto venise acolo cu cinci luni mai îna­inte de pe ţărmul drept al rîului Lua­­laba. Călătoria lor, în timpul căreia nu ză­riră iarbă şi nici glas omenesc nu auzi­seră, durase şapte luni şi jumătate. Cât se opriră o lună la Kinena pe Leudi construiră o casă pentru şeful lor Ki­­longa-Longa care veni cu grosul tru­pei. Acesta trimesese o expediţie com­pusă din 200 oameni armaţi cu puşti şi 200 sclavi, ca să pătrundă cât s’o pu­­­tea mai mult în spre Nord-Est. Acolo căutară să descopere vre­un loc neme­­rit de unde bandele lor să poată năvăli împrejurimile, să pustiască culturele, să ardă colibele şi să reducă pe indigeni în sclavi pentru a’i schimba pe fildeș. Sosind la Leude, auziră de isbânzile lui Ugaruye. Trecură rîul şi isbutiră să atingă ţărmul de miază zi al Ituriului.­­ Faptele lor erau aşa de sălbatice şi aşa de sângeroase, în­cât chiar Tipu- Tib şi Tagamoyo rămâneau pe jos. In regiunea Leudel şi Ihurulul prefăcuse în cenuşă toate satele, tăiară bărcile în bucăţi, scotociră în toate insulele, pă­trunseră în toate părţile pentru a-şi sa­tisface patima lor: să omoare lumea, să captiveze pe femei şi copii. Şi furia lor nimicitoare şi-o vărsară şi pe plantaţiuni, pe semănături. Pe unde treceau nu lă­sau de­cât ruina în urma lor. De la Ipote la Leuda distanţa e de aproape 168 chilometre. Şi Mauquemil pe întinderea asta îşi fac prădăciunile şi pustiurile. Nimic din toate acestea nu s’ar în­tâmpla dacă n’ar avea praf de puşcă. N’ar îndrăzni el să se aventureze nici până la un chilometru depărtare de ta­băra lor. Dacă s’ar putea interzice in­trarea prafului de puşcă în Africa, ara­bil s’ar retrage îndată spre mare. Şefii indigeni i-ar pune îndată pe goană, a­­vănd a lupta unii cu alţii cu aceleaşi arme, suliţi şi săgeţi ? Ce ar putea Ti­­pu-Tib, Abed bin Selim, Ugarune şi Kilonga-Longa contra Basongorilor şi Bakuşilor, dacă n’ar avea praful de puşcă ? Un singur mijloc e pentru a împie­deca nimicirea desăvârşită a aborigeni­lor africani. Anglia, Germania, Francia, Portugalia şi Statele din Africa meri­dională, cele din Africa Orientală şi Congo, ar trebui să se înţeleagă şi să oprească formal intrarea prafului de puşcă în toate părţile acestui continent, afară numai cât trebue pentru uzul a­­genţilor, soldaţilor şi funcţionarilor lor. Afară de aceasta ar trebui să pună mâna pe tot fildeşul ce trece pe sub ochii lor, căci a ajuns lucrurile aşa ca cea mai mică bucată să fie dobândită cu traficul cel mai vinovat. Cea mai mică părticică de fildeş în mâna unui traficant arab e mânjită cu sânge omenesc : o jumătate chilogram de fildeş a costat viaţa unui bărbat, unei femei sau unui copil; pentru mai puţin de 3 chilograme s’a ars o casă; pentru nu ştiu cât un sat întreg s’a nimicit. Şi fiind­că se întrebuinţează fildeşul pen­tru fabricarea lucrurilor de lux şi a bi­lelor de biliard, trebue să prefaci i­­nima Africei într’un imens pustiu­ şi să extermineze triburi, populaţiuni, naţiuni întregi, şi asta când ? la sfîrşitul unui secol care a îndeplinit atâtea progrese! Şi traficul acesta sângeros, pe cine îmbogăţeşte, mă rog? Pe câţi­va arabi şi negri, cari, dacă dreptatea li s’ar aplica bine, ar trebui să ’şi sfîrşească zilele în închisoare. Mai apoi aflu că cardinalul Lovigerie a predicat o cruciadă în potriva trafi­canţilor de fildeş şi că o mişcare se pro­pagă în Europa pentru a combate cu armele pe arabi şi pe aliaţii lor şi a’i urmări în fortăreţele cele mai depărtate ale Africei centrale. Planul acesta e demn de aceia cari aplaudau pe Gordon când plecă cu şase servitori ca să eli­bereze toate trupele din Sudan, încer­care pe care n’ar fi făcut’o 14.000 com­patrioţi ai săi, conduşi de unul din cei mai dibaci generali englezi. Ne numim oameni, oameni cuminţi şi practici, dar când din vreme în vreme se aude gla­sul vr’unul intuziast Gladstone, Gordon sau Lavigerie, o suflare de don­chişo­­tism trece pe asupra lumei civilizate. Ultima nebunie, ce mi s’a povestit e următoarea: un grup de 100 suedezi, cari au dat fie­care câte 625 franci, are să debarce unde­va pe coasta orientală a Africei şi c are să înainteze până la Tongaugca, hotărîţi să pună capăt tra­ficului cu sclavi. Sâ trecem mai departe şi să facem cunoştinţă, mai întinsă cu Mauyuem I. Mauyuemii aveau peste 150 hectare de porumb, două de orez, trestie de za­hăr şi altele; apoi, mai aveau o sută de capre furate de la indigeni. Colibele cari le serveau de grînare erau pline cu pre­viziuni de felul acesta. Banamii lor pro­miteau recolta cea mai frumoasă şi toţi păreaţi a fi foarte sănătoşi. La început, precum a spus, el ne au primit tare bine, dar a treia zi rapor­turile noastre fură mai reci. Credeau ei că aveam cine ştie ce lucruri scumpe. Din nenorocire mărgăritarele cele mai bune le perduserăm în naufragiul unei luntre la căderea de la Ponga, şi de­zertorii ne luaseră bur­ugurile arăbeşti ţesute cu aur; arabil începură a se da pe lângă oamenii noştri şi a le lua în schimbul porumbului etc. cămăşi, bone­­turi, rochi, haine de bumbac, cuţite, etc. îşi vîndură până şi puştile. Aşa­dar, după ce am scăpat de triburile sălbatice, de foamete, de primejdiile de tot soiul, eram ameninţaţi­ acum să ajungem sclavii traficanţilor arabi. Cu toată făgăduiala de a le plăti întreit lucrul cumpărat după sosirea ariergardei, primeam atâta po­rumb pe zi, cât nu ne ajungea să ne amăgim stomacii, numai. Trei carabine dispărură, şi şefii noş­­trii nu putură afla pricina acestei dis­­pariţiuni. Dacă Mauquemil bănuiau că noi ve­nisem ca să-i combătem, apoi de­sigur nu le rămânea alt mai bun de făcut de­cât să ne cumpere armele, pentru ca în curând să ajungă a ne dicta condi­ţiile lor. Im ziua de 21 Octombrie, dispar alte şase carabine. Ne era peste putinţă a­­cum să avansăm sau să ne retragem. Nu ne rămânea de­cât moartea ori supune­rea absolută care pretindea să ne fie stăpân de a­cum înainte. Dar m’am hotărît să înfrunt soarta păcătoasă, fie provocându’l imediat, fie în alt mod. Se făcu apelul; oamenii cari nu pot să’şi arate armele sunt legaţi şi o­­sândiţi să primească câte două-zecî şi cinci de bice. După multă zarvă, tocmai când un nevinovat era sâ’şi primească pedeapsa, iese un om şi cere să fie as­cultat : Stăpâne, ăsta nu’i vinovat. Carabina lui e în coliba mea. Am luat’o aseară de la Djuma, fiul lui Forkali, care o vindea unul Mauyuema. Toți spun că li s’au furat carabinele când dormeau... De astă-dată e adevărat!! In vremea asta Djuma fugise, dar îl găsirăm ascuns în porumb. Ne mărturisi că după îndemnul de­nunțătorului furase două carabine şi i le remisese având făgăduiala că în schimb va primi o capră ori porumb... Poves­tea era rău țesută. Djuma fu osândit să fie spânzurat îndată. (Va urma). r 'l-----­ LUNI şi MARȚI 2­8 IULIE 1890 CURIERUL BAILOR CURTEA DE ARGEŞ Curtea de Argeş ca staţiune de vară ieftină şi igienică.­ Locuitorii Monăstirei de Argeş, Părintele Drăgănescu Situaţia orăşelului Curtea de Argeş este din cele mai fericite. Aşezat în va­lea Argeşului aproape de poalele Car­­paţilor între două ramificăţii ale munţi­lor, orăşelul şi cu satele din împrejmuire are o climă dulce, un aer curat şi apă de băut excelentă şi abundentă. Mijloace de trai se găsesc cu îndestulare : carne, păsări, frupt alb etc. de calitate bună şi ieftene ocaua de unt proaspăt 1,50—2 lei­, în­cât o persoană fără multe pre­­tenţiuni poate trăi bine cu 50—70 lei pe lună. Numai brutarii, se vede că din spirit de colegialitate către fraţii bucureşteni, au scumpit jimbla de la 20 la 30 bani chilogramul, scăzând încă şi calitatea. Şi este lucru de mirat, cara administraţia comunală a îngăduit aceasta în o loca­litate, unde lemnele, serviciul şi chiria nu costă mai nimic. Brutarii sub pre­text de cheltueli de transport (5 ore de la gara Piteşti pe şoseaua cea mai bună!) încasează şi locuitorii plătesc şi înghit! Locuinţe de închiriat se găsesc des­tule atât în oraş, cât şi în satul Flă­mândei, care este o continuare a oraşu­lui. O cameră în oraş costă între 7—12 lei, iar în mahalale şi în sat între 3—5 lei pe lună. Pentru băi locul este foarte avantajos curgând Argeşul chiar în coas­tele satului şi oraşului. Mai ales la moara, numită a lui Cristea, cade apa ca în cataract şi afară de aceasta ari­pele de la roţile morii radiază unde ţîş­­nitoare în raze ca de 2 metri. Şi apele Argeşului sunt pline de elemente mine­rale, ce se scurg mai în sus din multe şi felurite surse. Este de rem­arcat, că aerul şi apa a­­cestei localităţi au arătat efecte admi­rabile în contra boalelor de stomac, a maladielor febroase, a anemiei etc. Escursiuni se pot face cu înlesnire în partea munţilor, în spre Olt şi Călimă­­neşti şi spre romanticele văi şi locuri ale celor 7 muscele ale Câmpu-Lungului. Locuitorii sunt numai români, neaoşi ca toţi românii de la munte, prietenoşi şi foarte primitori. Locul ar fi cea mai potrivită staţiune de vară pentru Bucureşteni­ cu mai pu­ţină dare de mână. Insă până acuma n’are nici o căutare. Se pare că moda băilor cu renume face pe unii, ca să se întinză mai mult de­cât îi ajunge pla­­poma, şi pe cei mai mulţi, ca în tim­pul căldurelor să se tortureze în aerul infect al Capitalei ! In sasul apei 12 minute de la oraş cu o promenadă frumoasă, se află mă­năstirea de Argeş, renumita biserică a lui Neagu Vodă, împrejmuită de satul Flămânzeşti. Nu sunt competent in ale architecture!. Dar acest templu creştin şi după restauraţie n’are seamăn în ţara noastră. Insă nu ştiu ce gust a avut architectul restaurator, că a încărcat aşa de mult, nu numai cheltuele, dară şi spoiala bisericei cu aur. Face un râu efect şi’ţî orbeşte privirea. Pe lângă a­­cestea s’a comis greşala mare, că nu s’a prevăzut biserica cu un sistem de încăl­zire pentru iarnă. Spre primă­vară se aşează pe pereţii din lăuntru o pătură de promoroacă, care spre vară topindu-se curge şiroaie stricând pictură şi clădire. Zilele astea a fost aici ca în anchetă D. ministru al cultelor, apoi architectul restaurator împreună cu un alt archi­tect francez. Nu ştiţi care va fi rezul­tatul. Dar oamenii păţiţi zic, că corb la corb nu scoate ochii şi că tot ţara va mai plăti vreo 20.000 lei de anchetare pe lângă milioanele deja înghiţite ! Episcopia de aici, în deosebire de alte Episcopii, mai este înzestrată cu vreo 100 pogoane loc cultivabil, grădini, e­­leşteie etc. Ferice de episcopul care aici trăieşte ca în o retragere idilică, fără multe cheltuieli şi emoţiuni, afară doară de desele vizite de miniştri şi notabili. Dar şi mai ferice, pentru că actualul e­­piscop este un bărbat vrednic şi om cu mult tact şi cumpăneală. Nu pot răbda a nu aminti şi de pă­rintele Gheorghe, preotul comunei Flă­mânzeşti. Acest bărbat este un adevă­rat model de abnegaţie apostolică şi ar fi chiar apostol, dacă ar avea şi inspi­raţia activă a apostolilor. II vezi în că­­maşe şi ismene, încins cu o curea şi în cap cu o pălărie ţărănească. Nu l’ar pu­tea cunoaşte, dacă n’ar avea barbă şi un chip mai distins, tot-d’a­una blând şi zâmbitor. Părintele Gheorghe n’are leafă. El trăieşte din ceia ce’i dafi creş­tinii de bună-voie şi din câte­va pogoane de pământ, care poporenii nu i le lu­crează, pentru că el nici nu dă zor la aşa ceva. Cu toate acestea el este foarte mulţumit cu soarta sa, o soartă de tot mizerabilă. Să încheiu tot cu un preot, cu părin­tele Drăgănescu, directorul şi profesor Seminarului de aici. Multe s’au scris în socoteala acestei persoane, tot lucruri în defavorul lui. Am tras informaţii şi am observat. Din media între pornirile locale inspirate de pasiune şi între ju­decata obiectivă reese, că părintele Dră­gănescu este dintre fruntaşii clerului no­stru şi ca ştiinţă şi aptitudine şi­ chiar ca purtare. In afacerea seminaristului mort din bătaie S. Sa n’a avut nici un amestec, afară doară că ar vrea cine­va să facă responsabil pe superior pentru păcatele inferiorului său. In ce priveşte cele 300 monete della Sf. Filotea, pre­cum şi cei 100 galbeni de la societatea profesorilor, ch­estiunea n’a eşit încă de sub forma de vârtej de pulbere. Negre­şit părintele Drăgănescu este dator a’şi limpezi situaţiunea. Dacă culpabil va fi, îşi va lua pedeapsa cuvenită, pentru că societatea trebuie să rupă odată cu nişte deprinderi turceşti, — cu toate că n’ar trebui a pune în vileag toate murdă­riile şi nişte apucături rele s’ar putea îndrepta pe altă cale. Iar dacă nu este vinovat în măsura în care pretind ad­versarii sei, cum rămâne atunci cu onoa­­rea’i terfelită? Avem atât de puţini oameni de va­loare. Pasiunile şi urele sunt atât de des­­lănţuite, Lumea la noi condamnă şi nu judecă. Ce mai devine atunci cumpăna drep­tăţii ? ------ ---------NHH------------------­ pe la pasul Vulcan, Turnu-Roşu şi Ghimeş. Aceste combinaţii ale Ministru­lui de comerţ al Ungariei, D. Ba­ross, nu convin de loc austriaci­­lor, cari văd în ele nişte acte de concurenţă pentru drumurile de fier austriaco şi pentru comerţul vienez. Pe lângă aceasta D. Baross, pentru a-şi justifica planurile, a căutat să convingă pe cei din Vi­­ena, că liniile în chestiune sunt drumuri strategice de mare impor­tanţă. D. Baross a încercat mai interu să facă un drum de fier de la Si­­get (Maramureş) la Suceava, dar guvernul austriac s’a opus şi de aceia s’a hotărît să facă legătura cu linia românească de la T.­Ocna. Ştie D. Al. Lahovary toate a­­cestea ? Suntem informaţi din Galaţi, că D. Arghir Chiriac, şeful-inspector al liniei ferate, circumscripţia Ga­laţi, a fost descoperit că ar fi co­mis o mulţime de iregularităţi în ceia ce priveşte facerea unor te­­rasamente, şi din această cauză s-a degradat, transferându-se în biuroul central din Bucuresci. Lumea din Galaţi vorbesce multe în comptul D-luî Arghir Chiriac. Aşa, toată lumea era alarmată de trenul şi de luxul D-luî Chiriac, care voia anul trecut să cumpere o casă de 80 mii lei. Corespondentul nostru se miră şi întreabă că , de ce nu s’a de­părtat definitiv din rândul amplo­iaţilor D. Chiriac, dacă a comis ceia ce i se impută; iar dacă e curat, de ce s’a degradat dintr’un inspector de circumscripţie cu pu­teri şi încredere nemărginită în­tr’un simplu funcţionar ?! Aşteptăm răspuns D-le Duca. —»-assa»»— Catone. Iiism­aţiai. Suntem informaşi dintr’o sorginte demnă de toată credinţa, că Maies­tatea Sa Re­gina Elisabeta nu mai vizitează Azilul Elena Doamna ; nu mai trimite la sărbători cozonaci, cum obicinuia, şi nu se mai ocupă de loc de fetiţel­e orfane. Şi ştiţi de ce şi de când ? Din cauza nemţoaicei Smalţ, care ’şi bătea odinioară joc ■ de bietele or­fane şi de nenorocitele de roielinţe dobitoare, cum le numea parve­nita. De când s’a dus această nem­ţoaică, generoasa şi mărinimoasa noa­stră Regină a pierdut toată iubirea, ce o avea pentru bietele orfane. Dacă Majestăţile pierd aşa de iute, aşa cu uşurinţă iubirea dato­rată unor inocente orfane române din cauza unei destrăbălate nem­ţoaice, nu avem noi dreptul a pierde toate simpatiele, ce nutream pentru Majestăţile Lor din cauza atâtor orfane române. Fără supărare ! Ziarele guvernamentale de la noi au dat zilele trecute ştirea, că guvernul român s’a înţeles cu cel unguresc pentru construirea u­­nor linii ferate, cari să lege mai de aproape Pesta cu Bucureşti, Galaţi şi Iaşi. Aceste linii ar trece Cititorii noştri cari locuesc pe Şoseaua Bonaparte ne roagă să mulţumim D-lui Primar al Capi­talei pentru măsura luată d’a stro­pi şi p’acolo. După cum am publicat cererea acestor cetăţeni, ne grăbim a pu­blica şi mulţumirile lor, ,la care a­­dăogăm şi pe ale noastre. Ceva unguresc. La vama de la Semiin s’a pre­­sintat Vineri, după cum ne anunţă o telegramă a serviciului special, un transport de câte­va sute de porci sirbeştî. Vameşul Ungur ’i a res­pins pe cuvîntul că porcii nu gro­hăiau ca porcii sîrbeştî ci ca cei ro­mâneşti. No ! Aflăm că în şedinţa consiliului de administraţie a căilor ferate, se va discuta şi cestiunea de a se da bilete de ducere şi întoarcere pe toate liniile ferate din ţară. Noi credem că această idee este foarte nemerită şi punându-se în aplicare va reuşi de­sigur. D. D. Buiu a susţinut teza sa pentru licenţă la facultatea de drept din Bucureşti. Subiectul tezei este: Dota în dreptul Roman şi dreptul Român. Din 9 candidaţi câţi s’au prezin­­tat, au reuşit numai 2 şi anume, D. Buiu şi Lupaşcu. Felicitările noastre noilor licen­ţiaţi. Revista Nouă face mereu pro­grese. Sâmbătă am primit No 3 din anul al 3-lea. Revista se prezintă sub o formă cu totul nouă, avănd o copertă artistic lucrată de talenta­tul Jiquidi. Numărul 3 cuprinde următorul sumar : O. Lugoseanu : Mitropolitul An­drei Șaguna (biografia) ; Artur Stavri: Vom fi siguri (poezie) ; De la Vrancea: Irinel; Gh. din Mol­dova : Poezii; R. Rosetti: Ţara Moldovei; T. C. Lecca: Ecou ; N. Iorga : Din Ralia (Neapoli); T. D. Speranţă: Minune ungurească (anec­dotă) ; Const. Ioniţă: Cronica lu­nară ; B. P. Haşdeu : Notiţe biblio­grafice ; Potret: Andrem Şaguna şi mai multe alte ilustraţii. Primim următoarea scrisoare din Galaţi : Domnule Redactor, Rog bine­voiţi a însera în stimabilul D voastră ziar, următoarea informaţiune demnă de a fi cunoscută de etitoiinea publică şi în special de D. Ministru al instrucţiune! publice. D. Dimitrie V. Cerchez, profesor de matematică la cursul inferior al liceului local, în scop de a-şe resbuna pe unii dintre elevii clasei a IV-a liceale, care au ridicat masca sub care i se ascun­dea faptele necorecte de la liceu, cu­noscute tuturor şi pentru care D-sa este condamnat de Universitatea din Iaşi la suspendarea pe două ani din profesorat , îndreaptă o adevărată persecuţiune con­tra acelor elevi, lăsându’i pe nedrept co­rigenţi şi prin urmare să’i pue la chel­­tueli pentru a se prepara pentru exa­menul de corigenţă. Faptele fiind ast­fel, vă întreb D-le Redactor: e drept ca aceşti elevi să ’şi piardă un an degeaba, care le este atât de preţios, numai pentru că D. D. V. Cerchez să’şi satisfacă dorinţa sa de res­ti mnara ?? Suntem siguri că D. Ministru convin­­gendu-se de veritatea faptelor, va da a­­cestor elevi o urgentă legitimă satisfa­cere, promovându’l. Hotărîrea D-lui Ministru este aştep­tată atât de părinţii elevilor cât şi de nenorociţii elevi, victimele D-lui D. V. Cerchez !!! Primiţi, vă rog, stima şi devotamen­tul meu, T. Lerescu. Rugăm pe onor. Primărie a Ca­pitalei să ia măsuri mai serioase în privinţa câinilor, căci de treci noaptea prin mahalale este aproape imposibil să scapi fără să nu -ţi rupă hainile, şi cine ştie dacă u­­nii nu sunt turbaţi. Dăm aci numele ofiţerilor cari au absolvit cursul şcoalei speciale de artilerie şi Geniu (anul II-lea). Artilerie. — Georgescu Theodor, Bâsceanu Mihail, Petcuşi Leonida, Zadic Iacob, Ragovici, Cotescu E­­mil, Buzetescu N., Aslan Enric, Panaitescu loan, Bârsescu loan, Mironescu Gg., Drăguţescu loan, Carp Gg., Archipp Gg., Miculescu loan, Racoviţă Mihail, Costin Gri­­gore, Enescu loan, Streja Alex. Geniu. — Diana Tertulian, Gheor­­ghiu Petre, Gărdescu Nicolae, Stă­­nescu, Mătăsaru Sculy, Michăilescu­­N.,JiSărăbiu, Ionescu Stelian. Societatea studenților în medicină din Bucureşti, având să lege vr’o 450 — 500 volume din biblioteca sa, în acest scop v­a ține licita­­țiune Luni 2 Iulie orele 2 p. m. în localul său din Băile Eforiei. —♦«Mg»» — "® 2S* Vaporul societăţei Danubiene va circula între Izmail şi Chilia-veche o dată pe săptămână şi adică, va pleca de la Izmail în fie­care joi şi de la Chilia-veche înapoi în fie­care Vineri la 4 ore a. m. Sub-comisarii secţiei I (Sf. Gheor­­ghe-nou) sunt foarte rău crescuţi şi îşi permit obrăznicii faţă cu per­soanele ce au dar avere la secţie. Rugăm pe D. Colonel Algiu să le recomande vr’un cod al manie­relor poliţistului urban. Ni se scrie din Constanţa că în ziarul nostru de la 20 c. în arti­colul „amănunte asupra sinucidereî Maiorului Russenescu“, s’a strecu­rat o eroare. Nu Locotenentul An­­tonescu a ținut discursul pe piața Independenței, ci Locotenentul An­­dreescu. Rectificări. Ştiri Telegrafice LONDRA, 30 Iunie. — Dl. Smith, prim lord al tesaurului, a declarat că nu părăseşte de loc portofoliul său şi că nu e de loc vorba să fie înălţat la rangul de Pair. MADRID, 30 Iunie.—Socialiştii pre­gătesc pentru mâine Duminică un mee­ting pentru a protesta contra patronilor cari impun urm­erilor nişte condiţiuni ce nu pot fi primite. PARIS, 30 Iulie.­Ziarul l’E­­cho de Paris află cât guvernul rus a ratificat convenţiunea rela­tiv la predarea de®500.000 de puşti, calibru mic, de către fa­brica de arme din Saint-É­tienne. _______________................................ ......

Next