Adevěrul, aprilie 1891 (Anul 3, nr. 787-813)
1891-04-01 / nr. 787
ANUL III. —Nr. 787. NUMĂRUL 10 BANI ^ ABONAMENTELE (NCEP LA . SI îs ALE FIECAREUl.UNl sl se plătesc tot*d’a-una .’aaiuts In Bucurcștî la casa Administrației. .Din Județe și Străinătate prin mandate poștale. Un an în țară 30 lei, în străinătate ,^$0 Șise luni «15.« • r ss Treî luni • 8 •* • tî Un numer in StrăinState 16 bani MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZ administrația ui, - bulevardul elisabeta, O SINGTJEA E3DIOTZE Sa te fereștî, Române! de euin strein In casă. V. Alexandri. LUNI, 1 APRILIE 1891 ' •* i HUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Piu BUCURESUI și JUDEȚE se primesc NUMAI la ADMINISTRAȚIE. Dm STREINETATE, direct la administrație ^1 la toate Oficiile de publicitate. Anunciurî la pagina IV ..... . 0.30 to. lima » » » III. . ♦ . . , g,— lei « » * * U..... . 3,**. lei.4.» inserțiuniie și Reclamele 3 leî rândul. LA PARIS, r.iarul se pâsește.^ie vîrfRfw^cu n» «irul la kiojcnl No, 117, BotaeTftrd f UN NUMER TI st Director politic : ALEX. Y. BELDIMANU REDACTIA*1, 411, - BULEYARDUL ELISABETA, *» 111 111 Preludiul lui 10 Mai IN SFIRSIT..7 RAPIREA TRANSILVANIEI Boalele Sifilitice CAN I 11 NATURA MEA Dialoguri pentru Francmasoni Fetele Crâşmarului GELOSUL CU MINTE Bucureşti, 31 Martie 1891 PRELUDIUL 10 LUI Dedicat reptilelor externe şi interne. Era într’o noapte pe la sfârşitul lui Aprilie. Adormim greu după o zi de muncă obositoare, cu stomachul gol şi cu gândul puţin mângâetor că a doua zi perceptorul îmi va vinde şi scândurile — pat pe care dorm pentru neplată de bir. E cunoscut că flămândul visează lucrurile cele mai stranii : „Cai verzi pe păreţi“, cum se zice la noi. In acea noapte am fost şi eu jertfa unui vis rău.... Nu ştifi cum, de o dată mă treziia într’o mare Agaia de lectură; şi cum din fire sunt pătimaş politician, apucaia imediat o gazetă să citesc. Şi citiia: ... „Şi pămentul României era încă deşert şi pustiu. Soarele nu ’l încălzea încă cu binefacătoarele sale raze şi un întuneric veşnic domnea... Şi verdeaţă nu era şi un problem care a adus pe Darwin la desperare şi care rămâne pururea nedeslegat este: cum a putut trăi acolo tribul sălbatic al Românilor, care la descoperirea lor nu cunoşteau încă nici întrebuinţarea cremenei pentru foc. Şi un mister cel puţin tot atât de adânc ca acel al originea materiei este de unde au luat aceşti locuitori frunze de smochin spre a -şi acoperi părţile ruşinoase ale trupurilor lor goale.... Astăzi acel trib sălbatic este un popor organizat, pe drumul cel mai bun spre o cultură roditoare şi sănătoasă. Peste câteva zile el va serba cu o strălucire ne mai auzită jubileul domniei de nu se ştie câţi ani, deoarece tradiţia nu ne spune şi documente scrise nu există, a Monarhului său, a căcărui înţelepciune a lăsat în urmă de tot vestita judecată a lui Solomon. înainte însă de a întona un imn de laudă marelor sale fapte, se cuvine a reîmprospăta în mintea contimporanilor noștri o pagină istorică a tributului de altă dată, pagina metamorfozei sale din trib sălbatic în popor. „Cum nici la tributul cel mai sălbatic nu lipseşte un fruntaş al fruntaşilor, aveau şi Românii un cap din mijlocul lor. II depuseră însă într’o bună dimineaţă, căci erau nemulţumiţi cu dânsul. Dar cum sălbaticii nu ştim ce e libertate şi misiunea omului pe pământ, nu putură nici Românii trăi fără de stăpân şi ţinură mare sfat... „Şi soarele nu va lumina acest pământ şi verdeaţă nu va creşte până când nu vom fi robii supuşi şi credincioşi ai unui stăpân,“ ziseră ei. Şi trimiseră soli cu daruri scumpe — de unde le-au luat, iar nu se ştie — la una din cele mai mari familii monarhice din lume implorând în genunchi să li se dea stăpân... Dar fură refuzaţi. Atunci ei îşi rupseră de disperare bucăţi din corpul lor—căci haine după cum am mai spus n’aveau—se loveau cu pumnii în cap şi se bociau: „ Vai! ce ne vom face fără de stăpân ! Vai de noi! Cum să ne’ntoarcem cu mâinile goale ?!“ Şi rătăcind aşa prin lume fără ţintă, deteră de o puternică dinastie care se’ndură de dînşii şi le dete un tînăr plin cu iluziuni şi idealuri „un bun stăpân“ cum zice Allgemeine Zeitung, pe principele Sauerkraut de Krenwürstl.. „Am zis mai sus că documente nu există şi că tradiţia nu ne-a păstrat data descălecărei noului Cap. Tocmai în acest moment însă ne soseşte ultimul buletin al celebrei Academii de ştiinţe din Bagomoya, care spune — bazându-se pe nişte bas-reliefuri găsite de curând— că era în ziua de 10 (22) Maiu 186 şi—6 când Principele Sauerkraut de Krenwirstl puse pentru înteiaşa dată piciorul său plin de majestate şi de nobleţă pe pământul făgăduit de Bismarck & Cnie. „Aşadar ziua de 10 (22) Mai este ziua aleasă, măreaţă şi sublimă şi invidiată de celalte 364 de zile ale anului şi pe care Românii se pregătesc o serba cu atâta strălucire şi foc de artificii. Şi ei au tot cuvîntul a-i fi recunoscători acestui Monarh, căci ceea ce Românii sunt azi şi ceea ce se află pe deasupra şi pe dedesubtul pământului lor numai Lui o datoresc, Lui, care a săvârşit adevărate miracole pe care însă modestia ziaristică ne opreşte a le înşira. Nu ne putem opri totuşi — pentru satisfacerea cititorilor noştri — a aminti câteva dintr’însele în faţa cărora minunile din Evangelie ca prefacerea apei în vin şi ca hrănirea a 5000 de oameni cu vre-o trei pâini şi câteva ştiuci sunt adevărate nimicuri. Principele Sauerkraut de Krenwurst la venire speriat de haosul pe care l-a găsit — azi e acolo o Babilonie—ridică d degete spre cer şi zise: „Să se facă lumină!“ Şi lumină se făcu... Apoi porunci: „Să se separe apele de uscat, pământul să se acopere cu verdeaţă, Soarele să lumineze ziua şi Luna cu stelele noaptea, apa să furnice de peşti şi aerul de pasări... „Şi toate se făcură după porunca principelui Sauerkraut şi pământul României se acoperi cu verdeaţă frumoasă, ierburi, flori şi pomi roditori. „Şi mai zise Principele Sauerkraut de Krenwirstl: să dispară corupţia... să se organiseze un Stat, să se facă şcoli, să se creeze armata... Şi totul se făcu după cum zise El. »Ş’apoi, porunci Principele Sauerkraut de Krenwirstl, să i se dea o listă civilă de milioane, un domeniu al coroanei, un fond al milelor, Palate de reşedinţă şi lachei de serviciu. Şi îndată se făcu după porunca Lui’ şi capii tribului se grăbiră a’şi oferi care mai de care serviciile lor.... „Şi Principele Sauerkraut de Krenwiirstl vezu ce a făcut că e bine făcut. „Aşa creă Principele Sauerkraut de Krenwiirstl în 25 de zile Statul român de azi. A doua zeci şi cincea zi se odihni şi El şi hotărî ca această zi să fie o zi sfântă de repaos pentru toată suflarea românească şi spre veşnică amintire îşi achită cei 12.000 de galbeni pe care îi făgăduise la 2 Iunie 1866 printr’o scrisoare ce se citeşte zilnic în Adevărul.11 ....„Cui datoresc Românii neatîrnarea lor ? Numai bunului lor stăpân,“ zice Allgemeine Zeitung. „Cui datoresc siguranţa avereî şi a persoanei? Lui Sauerkraut I, zice Neue Freie Presserem datoresc prosperitatea de până acum ? Inţelepciunea M. S. răspunde Wiener Allg. Zeitung. „Cui datoresc cultura lor? Numai dragostei pentru lumină a lui Sauerkraut, adaogă o reptilă de pe Spre ea. Justiția ?... Numai marelui său simț de dreptate. — Și ce ne datorim nouă? întrebai eu atunci indignat de atâta tămâie. — „Bauer, das ist was anderes,“ îmi răspunseră toate’n cor. — „Dar spuneți ce ne datorim numai noué ?“ repetaia eu. — „Tobitohi di rumun! Mai puțin de cât nimic“ Și mă deșteptam asudat și tremurând din tot corpul. Mă frecaia la ochi și sub impresia încă adâncă și rea a visului, murmuraia inconscient: Mai puțin de cât nimic! Intr’un sfert de veac ne datorim nouă înşine mai puţin decât nimic ... îngrozitor! Dar ce poate fi oare mai rău şi mai puţin decât nimic ? Ah, da, ştii Alegerea Principelui Sauerkraut de Krenwürstl! Bărbierul Curților Regale. ?? Astazi D. Lascar Catargiu, primministru al M. S. Domnitorului, Carol I la 1866, face parte din cabinet. II întrebăm clar: Ce se face cu cei 12.000 galbeni dăruiţi de Carol I prin scrisoarea sa din 2 (14) Iunie 1866 adresată Ministrului de culte C. A. Rosetti şi publicată în „Monitorul“ cu Nr. 118? Care este aşez0m£ntu] de binefacere fondat cu această sumă ? Dacă banii s’au capitalizat, cât reprezintă astăzi suma dăruită ? IN SFIRSIT... Cu toate principiile noastre deja îndestul de cunoscut*, publicului, cu toată ura neîmpăcată ce am profesat şi profesăm contra Regelui Străin, contra Celuia ce, suntem convinşi, este peirea neamului românesc, nu ne putem opri de a recunoaşte binele, când el vine de la omul pe care nu putem iubi, de la omul pe care nici un Român adevărat nu’l poate iubi. Ne mirăm numai cum un Harpagon a putut avea un moment de generozitate, pe care nu nil putem altfel explica decât prin dorinţa ce o are de a ’şi face o popularitate proaspeta, de care are nevoe pentru parada ce se pregăteşte la 10 Mai. Dar să venim la fapt; oricare ar fi intenţiunea, bine-facerea e tot bine-facere. Aflăm — incredibile dictu—cumcă Regele a dăruit din caseta Sa particulară 500 mii de lei în folo sul şcoalelor rurale, 250 mii lei pentru fundarea unei şcoale de orbi şi alte 250 mii lei pentru o şcoală de surdo-muţi, în total un milion. Fapta vorbeşte de sine, numai de nu şi-ar schimba gândul. RĂPIREA TRANSILVANIEI Acum când cestiunea românismului se agită la noi cât şi în streinătate, credem a face un serviciu cititorilor noştri, dând mai la vale discursul mitropolitului Al. St. Şuluţ Cărpenişanu, ţinut la conferinţa regnicolară de la Alba- Iulia, la 11 Febr. 1861, la care reprezentanţii tuturor naţiunilor conlocuitoare au fost convocaţi spre a se pronunţa în cestiunea uniunei Transilvaniei cu Ungaria. Această cuvântare istorică conţine mai multe date de un interes actual şi complectează astfel „Memoriul“ studenţilor din Bucureşti, ea va servi în acelaşi timp de exemplu şi de stimul generaţiunei de astăzi, arătându-i cum se apărau bătrânii în contra asupritorilor seculari ai naţiunei noastre. * Excelentisime Domnule Preşedinte, mărită conferenţă regnicolară , Permiteţi mi ca, uzând de dreptul naturei şi în acelaşi timp de dreptul acordat tuturor naţiunilor conlocuitoare prin înaltele diplome din 20 octombrie, 1860, să vorbesc în limba mea maternă română, deoarece aceasta sugând-o cu faptele mamei mele, ideile mi le pot exprima mai bine. Mă rog să fiu bine ascultat şi bineînţeles, şi cuvintele mele să se ia în sensul care’l voiu da eu şi de cumva cineva nu mă va pricepe bine, sunt gata—în cât voiu putea — să dau desluşiri în limba celorl’alte naţiuni conlocuitoare cu ai căror reprezentanţi am onoare a lua parte la această mărită adunare. Patru sute de ani se împliniră de când Românii au fost lipsiţi de dreptul d’a lua parte la adunările regnicolare. Astăzi, după 400 de ani, ei se află în fericita poziţiune d’a fi aici reprezentaţi prin fii soi de încredere. Toate naţiunile stau faţă în faţă, cu o sfială oarecare, neştiind dacă hrănesc unele pentru altele simpatii sau antipatii, fiind toate de asemenea geloase pentru drepturile şi libertatea lor. Această stare de lucruri e menită a ne nelinişti pe noi reprezentanţii Români, mai mult ca pe oricine, deoarece fiind neexperimentaţi într’ale politicei şi păşind pentru prima oară în această nouă arenă vom avea o luptă prea inegală printre cei 24 reprezentanţi maghiari, străluciţi prin naştere şi prin armele parlamentarismului. Pătruns însă de spiritul de pace şi iubire frăţească care ne-a strîns aici spre a pune bazele unei înfrăţiri eterne între toate naţiunile Patriei noastre comune, şi întemeiat pesfinţenia şi dreptateacauzei noastre ce o apăr, vin cu o inimă sinceră şi deschisă să vă desvăluesc gândurile mele. Ce cerem noi Românii? Cerem să ni se facă ceea ce străbunii noştri au făcut pentru Unguri la venirea lor în această ţară primindu-i în sinul Patriei şi dându-le drepturi civile şi politice egale cu ale lor. Cerem să ni se respecte limba precum e respectată cea ungurească, cu un cuvânt să ni se restituiască toate drepturile tradiţionale de care ne-a despuiat o persecuţiune sistematică pe la începutul secolului XIV. Spre a nu se trage la îndoială aserţiunile mele, permiteţi-mi Domnilor, ca în interesul adevărului istoric, precum şi în interesul unei sincere înfrăţiri să lămuresc această cestiune, chiar prin documentele datorite istoricilor maghiari. Iată ce zice anonimul „Belae Regis Notarius“ (cap. 27.) Tune habitatores terrae violentes mortem Domini sui, sua propria voluntate dexteram dantes, Dominum sibi elegerunt Tuhutum, patrem Horea, et in loco illo, qui dicitur Eseuleu, fidem cum juramento firmaverunt et a die illo locus ille nuncupatus est Esculeu, eo quod ibi jura verunt. Tuhutum vero a die illo, terram illam obţinut pacifice et feliciter.“ Mărită conferenţă ! această relatare a istoricului este de o însemnătate capitală, din care reiese că Tuhutum cu Ungurii săi, călcând drepturile ginţilor, veni fără de veste şi omorî pe principele român Gelu, cu toate astea ei n’ar fi fost în veci în stare a supune Transilvania dacă Românii n’ar fi consimţit la pace şi de bună voe dacă nu le-ar fi acordat beneficiari. Tot asemenea mănoasele câmpii dintre Mureş şi Tisa, unde domnia Menumourutu (Minos Marius,) având capitala la Bihor, lângă Oradea-Mare n’au fost cucerite de către Unguri prin superioritatea forţelor, — dovadă cele două bătălii crunte cari le-au fost fără succes, — ci prin o legătură de înrudire luând de soţie Zoltán, fiul lui Arpad, pe fiica unică a Domnitorului român, care le-a lăsat drept zestre împârăţia sa. In adevăr, daţi-mi permisiune să vă întreb în conştiinţă, stimaţilor fraţi maghiari, ce anume bătălie glorioasă aţi dobândit voi vreo dată, regii Ungariei sau principii Transilvaniei, la care Românii să nu fi luat o parte însemnată ?... Care e acel câmp de luptă unde sângele Românului n’a curs şiroae amestecat cu al Maghiarului, închegând astfel o frăţietate de interese comune? Pe acele vremuri multe din famiile fruntaşe din ambele naţiuni, şi casele domnitoare erau legate prin sânge şi afinitate. Pentru a nu cita decât câteva cazuri, se ştie că sora memorabilului rege Bela IV fu nevasta lui Ion Asan, imperat al Românilor şi Bulgarilor, iar femeia lui Ştefan V, mama regelui Ladislau IV a fost româncă (v. Pray, Annalium, p. 218). Pe acele vremuri Românii aveau o aristocraţie puternică şi bogată, precum Voivodul Făgăraşului şi Voivodul Dragoş de pe timpul lui Ludovic-cel-Mare, care întemeiă principatul Moldovei şi alţii. Unde sunt astăzi toate acele drepturi tradiţionale ? Sau poate noi Românii meritat-am prin vre-o crimă politică să fim lipsiţi de ele ? Nimic din toate astea, căci în cazul contrariu legile vechi şi analele ungureşti de sigur le-ar fi atestat cu litere mari şi negre... Un singur mare păcat ni s’a imputat : religia, acest pretext pentru toate nenorocirile câte ne-au ajuns. Aici simt însă că ating o coardă dureroasă nouă tuturor; ating lucruri pe care veneraţiunea mea pentru scaunul apostolicesc ar fi trebuit să le acopere cu valul tăcerii, dacă jalnica stare a iubitei mele naţiuni n’ar reclama să le amintesc fapte, de altminteri pe cari nu le-aşi putea omite fără să vatăm adevărul istoric. In privinţa persecuţiunilor religioase Papii din Roma exercitau asupra Românilor, consideraţi ca schismatici, o presiune regretabilă prin mijlocirea regilor şi principilor catolici, neexceptând nici pe românul Ion Corvin de Huniad. De aci a urmat că majoritatea aristocraţiei române, spre a nu-şi pierde drepturile şi bunurile sale, fu silită să se contopească cu naţiunea maghiară, iar acei renegaţi deveniră cei mai neîmpăcaţi duşmani ai Românilor. Astfel naţiunea noastră părăsită şi neavând în dietă pe nimeni cine să-i ia apărarea, ci pretutindeni numai inimici fanatisaţi şi asupritori, trebuia să ajungă sclava celorlalţi. De aci înainte subjugarea Românilor nu mai avu margini, proprietăţile lor se socoteau „res nullius“ pe care regii le duruiau după plac nobililor (vezî Aprob. Const. P. V. edict. 38, 39). Capii lor politici şi bicericeşti fură aruncaţî în temniţă pe simplul motiv că recunosc legea ortodoxă. „Uniunea celor trei naţiuni ale Transilvaniei“ din 1438, n’a avut alta în vedere decât spoliarea bieţilor ţărani Români care’şi apăraii avutul cu armele în mână. Să nu credeţi măriţilor Domni, că expunând aceste fapte istorice, ve acuş de greşelile trecutului, cunosc spiritul generaţiunei actuale şi dorinţa de înfrăţire a tuturor naţiunilor conlocuitoare şi francheţa dintr’o parte şi din alta va servi numai cauza noastră. După aceste preliminări, permiteţi-mi să revin la obiectul desbaterilor noastre şi să răspund celor doi D-ni preopinenţi, Excelenţei sale episcop al Transilvaniei, Haynald, şi ilustrităţii sale contelui Delebi. înainte de aceasta rog însă pe excelența sa cancelarul baron Reményi să binevoiască a dispune să se dea fire prea înaltului manuscris imp de la 20 Octombrie 1860, actului ministru, contelui Rech