Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)

1891-10-01 / nr. 961

2 aşteaptă numai de la Ţar scăparea lor din mizeria de acuma. Exploatarea cea fără de margini a unei populaţii rurale muncitoare dar nedesvoltate în Ungaria de nord şi în Galiţia resăriteană, exploatare la care sunt părtaşi în aceeaşi mă­­sură maghiarii, jidanii şi polonii, este tocmai acum obiectul obser­vaţiilor celor mai stăruitoare ale tuturor sferelor ruseşti. De astă­zi deja sute de agenţi ruşi străbat localităţile locuite de slovaci şi ruteni şi promit ţărani­lor, cari gem sub jug, liberarea de creditori, îndată ce oştile ruseşti îşi vor face intrarea. Şi oare tur­ta urările ţărăneşti de astă primă­vară, în Ungaria de nord, n’au do­vedit în mod temeinic, că aceste idei au pătruns în realitate în cercu­rile cele mai întinse ale populaţiei slovace ? Ast­fel mrejele Rusiei au încins Austro-Ungaria pe toată linia nor­dului şi pe cea a sudului şi avant posturile ei au pătruns până în inima monarchiei, încă o poziţie îi lipseşte: Ţările locuite de români. Dacă însă va reuşi să supue in­fluenţei ruseşti şi pe românii din Ungaria şi pe cei din regatul Ro­mâniei, atunci semicercul e închis şi situaţia monarhiei Habsburgice va deveni imposibilă de ţinut. A­­ceasta nu e numai teoremă; aces­tea sunt convingerile fie­cărui rus şi ale fie­cărui slav din nordul sau din sudul Austriei, dacă el se în­deletniceşte cu chestiuni politice. De aceia este de netăgăduit, că cel dintâi pas al politicei ruseşti va fi acela de a încerca să câştige pe România pentru sine, fie cu sila, fie cu promisiuni. Din această cauză noi atragem serioasa luare aminte asupra românismului. Nu voim peirea Austriei, dar totuşi nu putem să împiedicăm ca în Ger­mania să nu înceapă a se întreba lumea în nedomirire, dacă nu cum­va suntem obligaţi a expune avu­tul şi sîngele poporului nostru pentru o luptă fără rost. De aceia, dorinţa noastră cea mai fierbinte, este ca sferele conducă­toare din Viena să ajungă o dată la o hotărîre desăvîrşită, să se ri­dice pentru o faptă, care ar îm­prăştia toţi norii amenințători, ce sau adunat de jur împrejur la ho­tarele imperiului. Cel dintâiu pas pentru aceasta ar fi o înțelegere neechivocă cu România, care sia­goară e în stare să apere frasieul de sud al Austriei în contra afacaiîwl rusesc. Dacă România va sta de partea Austriei, atunci nu va exista teama unui atac din partea Serbiei şi Croaţii ar fi siliţi a se explica cu Viena, nu cu Petersburgul, asupra dorinţelor lor. Alianţa cu România e însă nu­mai atunci cu putinţă, când la Viena îşi vor aduce aminte de cele trei milioane de români, cari trăiesc în sinul monarhiei Habs­burgice, şi vor ţine seamă de drep­tele lor cereri. Pentru aceasta, nu e nevoie de ruperea dualismului; este însă ne­voie ca Coroana să pretindă de la Maghiari stricta îndeplinire a pres­cripţiilor Pactului de la 1867. Acest pact n’a dat Maghiarilor nici un drept de a desfiinţa de fapt legea naţionalităţilor; de a ataca autono­mia bisericei naţionale române, de a maghiariza gimnaziile române; de a sili pe copii nemaghiarilor, ca de la vîrsta de trei ani să fie băgaţi în institutele de maghiari­zare silită, fără confesiune şi con­duse de profesoare evreice, şi de a face iluzoriu, prin nişte regula­mente electorale de necrezut, drep­tul de vot a zece milioane de slavi, români şi germani. La toate aceste nelegiuiri, Ma­ghiarii n’aveau nici-un drept după Constituţia dualistă de la 1867. Dacă deci împăratul Austriei, în calitatea sa de Rege al Ungariei, va face cu energie uz de dreptul şi de influenţa sa şi va sili pe guver­nul unguresc ca să înlăture acele călcări de lege, atunci se vor ri­dica pentru Coroană, la resăritul Monarhiei, milioane de patrioţi; in­trigile ruseşti vor fi spulberate şi regatul României ar trebui să in­tre, în propriul său interes, într’o alianţă strînsă cu Austria. Pentru a dovedi ca încheiere „bărbaţilor de stat“ de la Pester Lloyd — cari ne imputau că vor­bim de lucruri despre cari nu avem cunoştinţă, — că tot ştim ce­va mai mult asupra celor ce se petrec în Ungaria, de­cât cei mai mulţi din Pesta, voim să le mai povestim ur­mătoarele : In faţa situaţiei primejdioase a Austro-Ungariei, patrioţii de baştină ai Maghiarilor, Kossuthiştii nu dau înapoi de a întrece cu mult pe ti­nerii cehi în duşmănie contra sta­tului şi în planuri de înaltă trădare. Partidul acesta, pentru a ajunge o dată la cârmă şi a îndeplini cu totul ruperea Ungariei de Austria, a încheiat un pact cu conducătorii partidului naţional român, cari lo­­cuesc în Pesta, — D-nii Vincenţiu Babeş şi Alexandru Mocioni,—pact, în virtutea căruia, la viitoarele a­­legeri legislative, alegătorii români din Ungaria să susţie pe candidaţii partidului independenţei, precum a fost deja ales Ludovic Mocsary la Caransebeş. De­oare­ce Românii sunt în ma­joritate în 150 de circumscripţii electorale ale Ungariei, Kossutiştii vor avea în viitoarea Cameră peste 200 mandate şi, de­oare­ce, nu de mult, opoziţia moderată condusă de Apponyi, s’a declarat duşmană Austriei, chiar viitoarea perioadă legislativă va aduce ruptura între Austria şi Ungaria. Kossutiştii au promis D-lor Ba­­beş-Mocioni, în schimbul acestui ajutor, crearea unui fel de dualism ungaro-român, în Ungaria deslipită de Austria, pentru ca, prin acest mijloc, să ţie sub jug pe nemţii, serbii, rutenii şi slovacii, cari mai trăesc în Ungaria. D. Babeş, precum a declarat-o ca­marazilor săi în Transilvania, nu dă nici un crezământ acestei făgă­duieli a partidului lui Kossuth , dar crede că declararea independenţei Ungariei va da loc unei lupte sin­­geroase între Austria şi unguri, o­­casiune de care Românii vor trebui să se folosească fie pentru a obţine de la coroană autonomia desăvâr­şită, fie pentru a se desface cu totul şi de Austria şi de Ungaria. Noi numim toate aceste politica desperărei, de care Rusia se va bucura din suflet, de­oare­ce va veni în joc fortăreaţa Carpaţilor. Ştim că o parte însemnată dintre românii ardeleni inteligenţi sunt hotărîţi a se opune planurilor lui Babeş, dar ne temem că procesul de descompunere politică şi mo­rală e prea înaintat. Numai o scăpare ar fi, când au­toritatea supremă a Imperiului ar interveni imediat pentru ordine şi împăcare, acesta opina că boala fiind gravă ar face bine să-l transporte într-o casă de sănătate, recomandându i stabilimentul D-rului Souri Suresnes, ceia ce şi făcu. După 4 zile bătrânul muri, iar D-rul Leon se duse de declară aceasta poliţiei, legaţiunei române şi telegrafia şi în ţară. Facându-se autopsia cadavrului de medicii cei mai celebri din Paris se găsi ■ă a murit de o congestiune pulmonară. Doctorul Leon plecă în ţară şi la 27 Sept. sosi în Iaşi. Aceasta am mai aflat până acum re­­măind ca ori­ce ştiri ulterioare să vi le comunic în viitoarea corespondenţă. El. Corespondentul nostru din Iaşi a fost, cu bună credinţă, indus în eroare, de aceia s’a strecurat în corespondenţa sa privitoare la afacerea Brăniş­teanu maî multe inexacităţî privitoare la D-nii A. Drăgiţî şi D-nul Riegler. Publicăm scrisoarea ce acest din urmă a adre­sat directorului nostru pentru a disminţi acuza­ţiile ce i s’au adus. Domnule Director, In numărul de Vineri 27 Sep. al zi­arului „Adevărul“ citesc o corespon­denţă din Iaşi, care relatează zvonurile ce ar circula în localitate în afacerea Brănişteanu şi cu care mi se atribue şi mie imputarea nedemnă că în calitate de medic aş fi fost cu ceva amestecat într-o speculă uricioasă de bani. Simt de datoria mea să pun un capăt acestor zvonuri răspândite cu rea cre­dinţă de către unii din cei ce aveau in­teres să-l pună pe Brănişteanu sub in­terdicţie. Nu este la cunoştinţa mea să se fi urzit în jurul lui Brănişteanu o asemenea speculă. Este o pură calomnie interesată ce se debitează pe socoteala mea, pentru care voiu face respunzător pe acel ce nu ’şi pot apăra interesele băneşti, fără să arunce asupră’m.1 asemenea infamii. Primiţi D-le Director, încredinţarea consideraţiile mele. Dp. Em. Ri­egi­er V „Adevărul“ la Iaşi 28 Septembrie 1891 In chestia lui Brănişteanu, am mai aliat următoarele: D. D­r. în ştiinţele naturale N. Leon, care a întovărăşit pe Brănişteanu la Paris, este cu totul ino­cent şi a servit, fără să ştie, ca instru­ment în mâna celor interesaţi. Nu e a­­devărat că a luat 15.000 de fr. nici că s’a dat de Doctor în medicină nici că a schimbat cinci oteluri în 3 zile, nici că a fost arestat, ci adevărul după cum îl spune şi D. Leon ar fi ast­fel: In ziua de 5 Septembrie veni Bră­nişteanu la D. Leon care se alia la via sa, şi I propune să-l întovărâşască până la Paris, unde ar dori să se ducă la profesorul Charcot și să ia un certificat medical că este sănătos și ast­fel să scape de rudele lui care vreau să-l declare de ramolit. D. D­r. Leon primi cu mare bucurie a face un voiaj gratis până la Paris, mai cu seamă că dorea să vizi­teze laboratoriile de zoologie de acolo. Pentru călătorie D. D­r. Leon luă 4000 de fr. ca cheltuelî, fiind el, Bră­nişteanu şi o îngrijitoare de bolnavi (garde malade) luată de la spitalul din Viena şi pe care o plătea cu 10 florini pe zi. Ajungând în Paris trase la otelul Boston rue Louis le grand Nr. 22 un­de locui tot timpul cât stătu acolo. Nu trecu mult şi Brănişteanu se înbolnăvi şi atunci D­r. Leon chemând un medic. MARȚI, 1 OCTOMBRIE 1891 TELEGRAME ROMA, 59 Septembrie.— Tribuna res­pinge imputarea ce i s’a făcut că ar fi zis că guvernul ar înlocui prin bilete mici monezile divisionare metalice, cari lipsesc. Mai întâiu aceste bucăți sunt acum mai abundente de cât în trecut, apoi mi­nistrul actual al tesauruluî care a con­tribuit a face sa înceteze în Italia circulaţia micilor bilete, nu va permite ca să rea­pară şi îmbunătăţirea, situaţiei financiare, care în urma măsurilor proiectate de gu­vern este acum asigurată, va contribui de asemenea să consolideze circulaţia; a­­ceasta este garanţia încă din ultima lege asupra băncilor printr’o reservă metalică tot-d’auna crescândă şi care întrece cu 40 000,000 reserva anterioară. ROMA, 29 Semptembre.—Asociaţiunile liberale din Valletri au sosit azi dimi­neaţă însoţite de o deputăţie a municipa­lităţii acestui oraş. La am­iazî ele s’au dus cu steaguri şi muzică la Pantheon Numai deputăţia municipalităţii a intrat şi a depus o coroană pe mormântul lui Victor Emanoil. Procesiunea s’a despăr­ţit apoi în linişte. INFORMAŢIUNI . Atragem atenţiunea cititorilor noştri asupra articolului: Noi şi tripla alianţă, pe care o reprodu­cem după Kreuzzeitung, şi asupra câruia vom reveni. Din lipsă de spaţiu, vom publica mâine un articol privitor la cele ce se petrec în partidul liberal na­ţional. Informaţiunile noastre sunt luate din izvorul cel mai autorizat. —*­Poşta din Galaţi spune că zia­rele din capitală sosesc acolo foarte neregulat. Ce zici, D-le Gorjan? —*­­Acelaş ziar spune că nişte pom­pieri au fost prinşi furând cu fur­goanele din pietrişul de rezervă al judeţului Covurlul dupe şoseaua Galaţi-Bîrlad. Se anchetează faptul. —&— In ziua de 27 Septembrie D-nii Generali Filat şi Racoviţă au in­spectat trupele de la R.­Sărat. Au rămas foarte satisfăcuţi. Marţi se va juca pentru a treia oară Doamna Kiajna, dramă isto­rică în 5 acte de D-nii Rădulescu Niger şi N. Ţincu. ’ — In editura magasinuluî de musică Const Gebxner a apărut Sârba Popi­lor de G. A. Dinicu ca text comic de Turei I. Anestin. Preţul 1 leu şi 50. P­il PITEŞTI Suntem rugaţi a publica următoarele: Naţionalul, de marţi 24 curent, la ru­brica informaţiunilor, anunţă că D, ins­pector administrativ Pencovici, ar fi des­coperit oare­care neregularităţî în administraţia comunală locală. Mă miră publicarea unei asemenea in­­formaţiunî în ziarul guvernamental, căci este ştiut de toţi orăşenii Piteşteni că D. inspector Pencovici, anchetând cele im­putate Primarului D. Vasiliu, nu numai că le-au găsit neadevărate, dar a dresat un proces verbal de mulţumire pentru buna stare a comunei, dând cu aceasta o sa­­tisfacţiune primarului care era calom­niat. D. Comăneanu, în ziua anchetărei la Primărie, a plecat la Bucureşti temându­­se de vre­o anchetă şi la Prefectură ? Purtatu­ s’a corect D. Comăneanu faţă cu D. inspector administrativ Pencovici. Credem că D. Pencovici nu va modifica raportul său către D. ministru, stabilind nevinovăţia D-lui Comăneanu. Vom ve­dea ce va decide D. Catargiu, căci oră­şenii s’adastă cu drept cuvânt la înlo­cuirea prefectului, iar nu la revocarea primarului. Sperăm că D. ministru va da satisfacţie primarului din Piteşti, care este sincera expresiune a orăşenilor cins­tiţi şi care este în tot dreptul lui. Acestea pentru ziarul Naţionalul şi pentru acel car­ pentru un moment au cre­zut adevărate zisele numitului organ con­servator. Primiţi, Domnule Director, mulţumirile mele anticipate. Piteşti, 24 Septembre 1891 Estaciu. -----— Teatru! viitorului resboi. Dacă Rusia, îndată după victoria primă şi-ar lua calea spre Brünn la Viena, a­­tunci în prima linie va trebui să îngri­­jască ca armatele germane să le ţină în şah la alt loc. Succedându-i aceasta, ea poate să ocolească Cracovia, iar nesuc­­cedându-l, atunci nesmintit va trebui să se îndrepteze asupra Cracoviei şi să a­­jungâ în posesiunea liniei ferate strate­gice Cracovia-Prerau-Viena şi a liniei Cracovia-Csacza-Pojun-Viena. Fără de a­­ceste două linii nu poate progresa spre Brünn şi fără de cuprinderea Cracoviei în caşul acesta, îşi primejdueşte linia de retragere şi-şi închide la spate trupele de reserve. Poate, ce-i drept, să încerce a posta în apropierea cetăţii o armată în situaţie puternică de apărare, dar prin aceasta se depărtează de la scopul, ce şi L’a­ prefipt cu ocazia alegerii acestei linii de atac, adică de-a sfîrşi răsboiul cât mai în grabă. Tot­odată­ îşi împărţeşte forţele de atac. Aceasta însă trage tot atât de mult în cumpănă, pe cât de mult ori de puţin va şti să lege armata aus­­tro ungară, sau şi numit o parte a ei, de Cracovia, închizând’o ast­fel de alte operaţii. Un pericol cu mult mai mare ameninţă la aripa dreaptă din partea corpului al Viii, care, dinpreună cu corpul V (Po­­jun) pot s’o separeze de aripa dreaptă, ori stângă. Dacă însă îl succede să res­pingă corpul VIII în Boemii, iar pe al V-lea spre Viena, atunci calea spre Viena ii stă deschisă, căci pentru apărarea a­­cestei­a cel mult dacă se vor putea tri­mite patru corpuri de armată dinpreună cu landwehrul. Piedicile acestui drum sunt bagatele, iar drumul însuşi e de natură foarte gingaşă. Numai un aventurier ar cuteza se păşască pe el şi tocmai de aceia e probabil că Rusia va lua această direc­ţiune de atac, cu toate că ea ştie că dacă pe acest drum pierde un singur a­­tac, prin aceasta ea pierde avantagiile a zece lupte. Cu totul alt­fel ar fi când Rusia ar lua Cracovia prin asediu. In cazul acesta ea ar pierde lupte uriaşe, fără însă de a i se slăbi poziţia. Dar ca să poată ocupa Cracovia prin asediu, ea ar avea lipsă pe acest teren de luptă de cel puţin 300.000 de oameni şi totuşi s’ar espune pericolului, sau de a­ i se închide linia de retragere, sau de a muri de foame. Deci pe această cale, care e cea mai scurtă, numai aşa va putea ajunge la Viena, dacă va traversa-o cu cea mai mare ce­leritate ce se poate închipui, încă înainte de-a fi atacat din spate și la cele două aripi. A doua linie de atac e mai lungă, iar piedicile încă sunt mai multe, însă ar­mata rusească, percurgând pe ea, are a­vantagiul, că nu poate fi separată de că­tre imperiu, iar de altă parte se poate susţinea cu virtualii chiar şi doi ani de zile. Pe când aceea, armata austro-un­­gară ar fi silită sau să primească lupta deschisă, sau predând Galiţia fără văr­sare de sânge, armatele noastre să se retragă în Cracovia şi Przmysl. Dacă lupta s’ar sfîrşi cu pierderi din partea Rusiei, atunci armatele ei ar fi nevoite să se retragă în ţara lor; dacă însă ele vor învinge, atunci li-ar succede să res­pingă armatele noastre în Cracovia. In cazul din urmă Rusiei îi stă calea des­chisă spre Carpaţi şi dacă va putea să-l treacă invadând în Ungaria, atunci po­sedarea Galiţiei o va pune în posiţiune de a-şî prevedea armatele cu cele de lipsă chiar la faţa locului, putând ast­fel să-şi aştepte in linişte armatele întregi­toare din interiorul ei. Fără de aceste nu va putea face nici un pas peste Cra­covia înainte. In cazul acesta însă, dacă voieşte, va ataca Cracovia, iar daca nu voieşte, între Cracovia şi Przmysl, se va apropia de Carpaţi şi prin valea Vág va pătrunde în Ungaria.’ De aici apoi poate pleca şi către Budapesta şi că­re Viena, sau de­odată asupra ambelor capitale. Dacă în acest drum va suferi o înfrân­gere, are timp destul pentru a aştepta ajutoare. Când armatele ruseşti au trecut o­dată linia Carpaţilor, atunci Budapesta nu mai e apărată de nici o fortificaţie. Dar nu e apărată nici Ungaria întreagă. Având a­­poi în vedere, că Ungaria e acomodată, in măsură cu mult mai mare de­cât Aus­tria, spre a susţinea o armată flămân­zită,­ este foarte probabil că armatele ru­seşti vor trece prin Budapesta la Viena. Trecând o­ dată dincoace de Carpaţi, ele nu mai pot fi împedecate de­cât prin luptă deschisă. E adevărat­ că de cazul acesta stăm cam de părtişor," dar e probabil to­tuşi că, intr’un caz nenorocit, după Galiţia, va cădea Ungaria pradă în­­vingetoruluî. Că comanda austro-ungară nu se gân­deşte a da din mâini Galiţia pe un preţ de nimic, o dovedeşte împrejurarea, că aici s’au edificat cele mai puternice for­turi ale monarhiei noastre, adică cetăţile Cracovia şi Przmysl, şi că a cincea parte a întregului efectiv (în timp de pace 42.000) e concentrată aici. Ba e mai mult de­cât probabil că armata noastră va lua ofensiva şi încă spre Polonia ru­sească şi spre guvernământul Kiev, îm­­pedicând concentrarea oştirilor ruseşti fie la Varşovia, fie la Kiev. Dacă aceasta ar succede, atunci linia de avans va fi spre Varşovia, care cetate trebue să fie făcută drept punct de pornire al opera­ţiilor ulterioare. Tot aici ar trebui să se aştepte reserva şi numai după sosirea acesteia am putea continua operaţiile mai departe spre Kiev şi apoi spre Moscva. Spre scopul acesta negreşit ar trebui să cuprindem triunghiul de forturi: Lukco, Revno-Dubno, ridicate pentru apărarea primejduirii rovinelor numite Rokitno. Fără de­posedarea acestor forturi, nu poate fi vorba de nici un fel de acţiune spre inima Rusiei. Că însă acest triun­­ghiu de forturi ar putea fi ocupat fără de o suficientă apărare de la spate şi fără de o basă singură de operaţie, despre aceasta se îndoesc cel mai distinşi capi al statului major militar al nostru fără deosebire. Ele nu vor putea fi cuprinse de­cât în caşul când l-am putea­­ocoli. Asta însă am putea-o ajunge numai dacă ni-ar succede să respingem pe rând cor­purile ruseşti din jurul lor, sau cel pu­ţin să le silim a se menţinea în neacti­­vitate pe loc. De­odată cu acţiunea aceasta, armata germană şi-ar lua drumul spre Peter­sburg. Dacă însă armatelor noastre nu li-ar succede să împiedice unirea armatelor ruseşti, atunci noi am fi siliţi să ne re­tragem în Galiţia şi încă mai înainte de a ne fi închisă calea de retragere în di­recţia Kiev-Kasadn. Ne-am mai mărgini atunci numai la îm­­­p­edicarea avansului trupelor ruseşti spre Viena, respectiv spre Ungaria, având însă pururea în vedere uriaşă putere cu care Rusia ne va ataca, probabil, pe a­­mândouă liniile din urmă... Acestea sunt combinaţiile numitului o­­fiţer austro-ungar de rang înalt, se în­ţelege, că ele sunt numai combinaţiuni teoretice, cari e întrebare dacă se vor pune şi în prabă tot în aceiaşi exactitate, cu care sunt descrise. PAUL MARGUERITE AM0­1 ŞI REZBUNARE Unsprezece ceasuri seara. Trenul ac­celerat de noaptea din Marsilia, vaporul lin Indii va trece prin gara Fontaine­bleau. O trăsură vine în trapul mare al cailor şi se lipeşte de treptele pero­nului. Un lacheu sare jos şi deschide uşa. D. şi D-na de Candore se dau jos din trăsură. In lumina galbenă a sălii de aşteptare prin care trec repede, pro­filează: el, stiliueta lui naltă şi tînără de gentilom fermier, cu barbă mire blondă; ea, subţirimea ei cambrată de prea elegantă Parisians. D. de Candore tremură de nerăbdare; a avut aşa mare frică că o s’ajunga tîrziu; era vina Dianei, căreia 'i trebue totdauna vreme multă până să se gătească. Insă au so­sit la timp, o sonerie precipitată anunţă trenul; peste câteva secunde o să fie aci fratele iubit, omul de peste mare, omul pe care ’l iubeşte el aşa de mult, Iacob al său, căpitan da corabie, care aduce înapoi din mările Chinei euira­­■satul Cyclonul, pe care o comandă. O! da, Ludovic de Candore este fericit..! De doi ani nu ’ş’ a mai văzut pe frate­­seu și ce bucurie pe dînsul acum ca să ’i recomande pe femeia asta tînără pe care nu o cunoaște încă, pe Diana asta pe care o va iubi ca pe o soră! Şi un fior mic îi trece prin vertebre pe când cu un gest maşinal îşi netezeşte barba’i de uriaş blond. Un foc roşu, col­ţ! Pe urmă un uruit care creşte me­rsă în noapte. Şi de, odată, după o curbă ochiul de cyclop alb al acceleratului care ’şi descarcă scânteile pe railuri. Pământul vibrează, o boare caldă trece . «

Next