Adevěrul, iulie 1892 (Anul 5, nr. 1222-1251)
1892-07-24 / nr. 1244
ANUL V. No. 1244 NUMERUL 10 BANI ARONAMERATELE ÎNCEP la 1LŞI 15 ALE FIECĂREI LUNI şi se plătesc t»t««P&-uim înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate postai» Un an în ţară 30 lai, în strainătate 50 Şaase luni, 15 „ . , 25 Trai luni , 8 , , , 13 Um ««Mir ln «teüinifat* <5 beai MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAM Si te fereşti, Române! de crin strein în casă V. Alexandri. ADMINISTRAŢIA l» - STRADA ACADEMIEI, IO Director politic: ALEX. V. BELDIMAMU IO VINERI 24 IULIE 1892 SUMERUL 10 BANI ATUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la toate Oficiele de publicitate. Anunciuri la pagina IV...................0,30 b. linia * . 111...................2,- lei , , , II....................8,- lei , Inserţiunele şi Reclamele 8 lei rândul. La Paris, ziarul se găsește de vânzare cu numenii la Meseni No. 117. Boulevard St.Kbbe î J ANI REDACȚIA 7 STRADA ACADEMIEI. Memoriei« lui Carol I Doue curente ReclamaMTîmpului(( Excursiunea botanica Olxdera Cine pierde câștigă București, 23 Iulie 1892 Veméd Caro Nu me voiu încerca a pătrunde cauzele, care au decis pe confraţii mei de la Lupta, să publice memoriele Suveranului României, în coloanele unui ziar democratic. Carol I, ocupând încă astăzi cea mai înaltă funcţiune în Statul nostru şi publicând, în nişte memorii, aprecierile sale asupra ţarei, asupra poporului, asupra bărbaţilor politici, a comis un act fără precedent in analele fraţilor Sel în monarhie. înţeleg ca un Suveran sa arunce zilnic pe hârtie cugetările sale asupra unor evenimente în mijlocul cărora a jucat un rol oarecare, asupra bărbaţilor cari l’au încunjurat în diriguirea acelor evenimente; dar aceste coli de hârtie nu pot şi nu trebue să iasă din saltarul biuroului său. A le arunca în arena publicităţii constitue un act puţin scrupulos, chiar nedemn, căci se face singur istoricul şi judecătorul proprielor sale fapte. Cu toate că, până astăzi, confraţii mei de la iripta nu au crezut necesar a ne face cunoscut revista germană, din care au extras aceste memorii, totuşi, pănă la proba contrară sunt dator a crede că ele nu sunt apocrife. De aceia nu pot a nu atrage atenţiunea lectorilor acestor memorii asupra unui fapt — Main 1866 destul de important, căci el ne arată caracterul noului Suveran, în toată goliciunea celei mai înspăimântătoare făţărnicii. Carol I, în memoriele Sile, falsifică cu intenţiune istoria primelor zile ale Domniei Sale, narând faptul de care voesc a mă ocupa, nu cu sinceritate, ci cu jesuitica dibăcie cu care ne-a deprins în cursul acestor nefaşti douăzeci şi şase de ani Acest fapt este întrevederea Sa cu corpul ofiţeresc din Bucureşti care cerea excluderea din armată a militarilor trădători, cari luaseră parte la complotul nocturn din 11 Februarie 1866. Extrag din memoriile lui Carol I următoarele rînduri — 22 Maiț (3 Iunie). Acest pas al ofiţerilor provoacă mari nemulţumiri, atât în minister cât şi în Cameră, deoarece amendoue sunt compuse în majoritate din bărbaţi cari consideră acea revoluţiune ca un act de înţelepciune şi dreptate politică. Prinţul Carol resolvă chestiunea cu tactul seu obicinuit, adunând corpul o fiţtresc în sala tronului şi ţinânduurmătoarea vorbire !... Nu voiu reproduce după Lupta întregul discurs ce Carol I pretinde în memoriele Sale, că a rostit corpului ofiţeresc. Voia extrage din el câteva fraze, pline de cele mai mari minciuni, precum şi cuvintele cu care termină aşa zisul Seu discurs, cuvinte pe care nu putea să le rostească, căci ele constitue cea mai cinică obrăznicie. O rugare colectivă dobândeşte uşor aparinţa unei presiuni morale, şi nu poate fi permis unui militar să o exercite asupra şefului suprem al armatei. Jurământul obligă pe soldat la o supunere absolută. Nici actele şefului armatei, nici motivele de care e condus nu trebue supuse criticei. Sunt pe deplin convins că împărtăşiţi toţi felul meu de a vedea, şi recunoaşteţi în acelaşi timp că demersul Domniilor- Voastre nu e îndreptăţit din punctul de vedere al soldatului. Atâtea cuvinte atâtea neadevăruri. De ce Carol I nu a reprodus în memoriile Sale petiţiunea corpului ofiţeresc, remisă Lui de doi ofiţeri? Iată acum şi cuvintele cu care pretinde că a terminat discursul Seu : Nu uitaţi că am venit ca să creez un viitor şi nu să-mi întemeiez activitatea pe un trecut pe care nu -l cunosc şi nu voesc să l cunosc. Vulgar şarlatan de bâlciuri I’l ştieam pe Carol I, dar în rolul de obraznic nu -mi apăruse încă. Posed copii exacte, atât de pe petiţiunea corpului ofiţeresc, cât şi de pe două discursuri ce le-a rostit Carol I, unul în faţa acelor doi ofiţeri careau remis petiţiunea, al doilea rostit a doua zi în faţa întregului corp ofiţeresc din Bucureşti. Iată ultima frază cu care se termină suplica ofiţerilor : Ofiţerii şi armata nu ar putea dovedi maî bine A. V. tot devotamentul cu care sunt gata a susţine Tronul şi persoana Prinţului Lor Carol I, de cât conjurând de a inaugura Domnia Sa printr’un act de dreptate strălucită, care singură va putea reabilita armata ridicând o în ochii compatrioţilor sei şi al străinătăţii. Care era acest act de strălucită dreptate pe care îl cerea armata? — Gonirea din sinul ei a ofiţerilor trădători. Reproduc acum micul discurs ce-a rostit în faţa acelor două ofiţeri cari i-au remis petiţiunea . Aşteptam un astfel de demers din partea ofiţerilor, căci voiam să cunosc amănuntele pe care nu le cunoşteam de loc. Este în interesul Meu să mă scap de aceşti Domni şi de a vă face dreptate. Aveţi dar răbdare, căci împrejurările sunt grele şi de aci înainte numele petiţionarilor vor rămâne un secret între Mine şi denşii. Mâine voiu vorbi oficial corpului ofiţeresc, dar în marginele putinţei. Am trecut mult peste cadrul permis unui articol, de aceea nu voiu reproduce întreg discursul rostit oficial corpului ofiţeresc, ci numai ultimele cuvinte ale acelui discurs în care — asigur pe lectorii mei — nu vorbeşte Carol I un cuvânt despre trecutul Ţarei noastre. Ultima frază a petiţiunei ofiţerilor, — zice Carol I — este fidela expresiune a sentimentelor ce nutresc pentru voi, şi în care am fost crescut. Acum faţă cu ultima frază cu care termină pretinsul discurs din memoriile Sale, faţă cu adevăratele ultime cuvinte pe care le-a rostit corpului ofiţeresc, ce pot oare spune de acest Suveran care falsifică primele acte ale Domniei Sale, insultând întregul nostru trecut istoric, insultând prima şi ultima Domnie democratică ce a avut această Ţară ? Voia spune numai că Carol , domnul soţ al Reginei Elisabeta, autoarea Meşterului Manole, a Rezbunărei şi a descrierei Bucureştilor. Alex. V. Beldimann. KIDITI DANTEIA Reclama „Timpului“ Dacă redactorii Timpului ar şti să facă tot atât de mare reclamă magazinelor de măslinărie cu tradiţionalele lor firme de coloniale, comestibile, delicatese şi băuturi spirtoase, dupe cum o face directorului gazetei care, grăţie bătăuşilor e şi consilier comunal, de sigur că Timpul ar face afaceri mult maî bune şi n'ar mai fi nevoit să se întreţină cu fonduri adunate de prin casele de prostituţie. Dar se vede că bietul Timpul de când s'a mânjit pe bot cu aceste necurate fonduri, a pierdut orice noţiune de ruşine în materie de laudă, — mai ales când e vorba de directorul seu. Aşa, nu-i aproape nici o şedinţă a consiliului comunal, fără ca în darea de seamă a Timpului să nu vezi spunendu-se, mai în toate cestunile, că : „D. Ciurcu a explicat consiliului cum „stă cestiunea şi consiliul fără nici o discuţie a confirmatu... etc. Ca şi cum ceilalţi consilieri habar nu au de cele ce se discută, iar directorul Timpului, deşteptul director, ar fi ştiutorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Acest soiu de reclamă însă, de multe ori ajunge scandalos de tot, căci Timpul întrebuinţează clişeul cu explicabile şi confirmarea fără nici o discuţie, chiar şi în cestiunile în care directorul său a fost contra părerei întregului consiliu ! Vroiţi o mostră ? lată : In „Timpul“ de la 17 c.,ediţia a 11-a, se afla o informaţie prin care se spune că consiliul comunal, iarăşi după explicaţiile D lui Ciurcu, a amânat cestiunea exproprierei caselor D-nei Buzoianu, pe când în realitate directorii Timpului a votat în contra amânărei şi susţinea din resputere ca consiliul comunal să dea suma de 70.000 lei pentru un loc care nu făcea mai mult decât 40.000 lei /lată dar chipul în care ştie Timpul să facă reclamă directorului său La dracu! iubiţi confraţi, dacă-i vorba să vă treceţi directorul la nemurire apoi nu faceţi aşa lucruri boacăne, mai bine adunaţi subscripţii de pe la prostituate şi ridicaţi-î un monument la .. Vitanu. Cel puţin acolo va trece mai repede la nemurire decât cu caraghioasa voastră reclamă. Argus, A se vedea Ultime Telegrame a pagina III. DOUA CURENTE După ce am stabilit că în agitaţiunile noastre trebue să avem în vedere pe toţi românii din toate provinciile subjugate şi după ce am văzut că trebue să facem politică pur românească şi că trebue să stimulăm formarea unui partid naţiona peste munţi, — vine acum întrebarea cea mare : cum vom ajunge la unitatea naţională? Ban, rezboiu ? Prin revoltă ? Prin cale paşnică ? Căci nu este de ajuns a proclama ca o nobilă şi sfântă misiune unitatea naţională, ci este numaidecât trebuitor să ştii cum vei realiza acea misiune odată asumată. Pentru a răspunde la această gravă întrebare şi pentru a ne putea da seamă de calea ce trebue de urmat, este necesar a cunoaşte curentele ce domnesc printre românii din Transilvania. Un curent este cel reprezentat de Tribuna din Sibiu. Acest curent conchide că românii să părăsească calea urmată până azi şi să se pue direct şi fără murmur sub autoritaea constituţiei maghiare. Care este calea urmată pănă azi ? Este politca de pasivitate a românilor, acea politică plină de suferinţe şi care constă în a nu voi să recunoască scutul maghiar. Curentul Tribunei departe dar de a servi cauzei româneşti, ar anihila oată mişcarea românească. Acest curent a fost insuflat de Mitiţă Sturza trimiţând pe D. Slavici în Sibiu, cu delicata misiune de a pune bine pe români cu drăguţul de Împărat (expresia D-lui Slavici) şi a căuta să supună pe Românii transilvăneni şi bănăţeni sub dominaţiunea maghiară. Mai mult chiar, politicianii de tagma D-lui Slavici au spus că Românilor din Ungaria nu le trebue decât mămăligă, şi că ei nu doresc decât un train mai bun. Iată la ce este redusă chestia românească şi iată ce politică se preconizează de mulţi patrioţi (!) de peste munţi. Nu mai rămâne îndoială că orice român, va condamna o asemenea politică precum şi curentul încercat de a fi revărsat peste munţi, după interesele politicianilor de la noi. Al douilea curent şi curentul cel mai puternic, este cel reprezentat de detrinul Bariţiu. Acest curent nu voeşte să recunoască starea de lucruri de azi şi dominaţiunea maghiară; voeşte să capete autonomia Transilvaniei, ca să se cârmuiască singură, să aibă parlamentul ei. Dacă cel intuiu curent era condamnabil, cel de al doilea este acceptabil. Căpătându-se această mare revendicare — autonomia — n'ar fi de parte şi proclamarea unităţeî naţionale. Dar tocmai de aceasta se tem un gurile De aceia persecuţiile, brutalităţile şi sălbatáciile lor neterminabile. Ei se hrăneau cu închipuirea că procedând astfel, vor nimici mişcarea românească cu tendinţile ce o animă. S'au înşelat însă de-a binele Selbatáciile lor ne-au dat prilej să ne interesăm mai mult de soarta românilor subjugaţi şi să arătăm lumei întregi că o chestiune românească care cere deslegare este în plină efervescenţă peste munţi. Cunoscând aceste două curente, ne putem da mai bine seama de starea lucrurilor de peste munţi şi ce cale trebue să urmăm. Vom putea vedea care este curentul patriotic şi care nu, precum şi ce cale trebue să urmăm noi ceştia de aice şi ce cale trebue să sfătuim să urmeze partidul naţional din provinciile subjugate. Eduard Dioghenide EXCURSIUNEA BOTANICA întreprinsă de studenţii făcuti ţâţei de ştiinţe Se ştie că ştiinţele naturale nu pot fi învăţate cu folos şi în mod durabil, decât controlând, verificând, văzând în natură, ceea ce teoria afirmă. Intre alte mijloace de control a celor învăţate, pe lângă lucrările de laborator din cursul anului, cari constau în secţiuni la microscop şi disecţiuni amănunţite, sunt şi excursiunile, care ne dau mijlocul de a cunoaşte diferitele moduri de viaţă ale plantelor sau animalelor, portul lor, într’un curent caracterele exterioare ale plantelor sau animalelor (Botanica şi Zoologia), cum şi dispoziţiunea straielor coajei globului, a rocelor, mineraliilor şi fosilelor din această coajă (Geologia). Ca în toţi anii şi în anul acesta am făcut o excursiune botanică în judeţul Prahova pe munţii Bucegi, sub conducea D-lui profesor dr. Brândză, şi două excursiuni geologice, sub conducerea D-lui profesor Grigorie Ştefănescu, una la Colentina şi alta în judeţul Buzău la Saltze şi Lopături. Despre aceste două din urmă excursiunî geologice, s’a făcut cuvenita dare de seamă, de excursiunea botanică mă voiu ocupa. Excursiunea botanică întreprinsă, a avut de scop să ne iniţieze in cunoaşterea speciilor de plante, alpine şi montane ale munţilor Bucegi. Ne-am procurat eşantilioane din toate speciile, astfel că, fiecare ne-am făcut câte un mic erbar, ca în orice moment să le putem avea sub ochi. Plantele din localităţile pe unde am făcut excursiunea, se pot raporta la patru regiuni: regiunea montană în care se coprinde Piatra-arsă; reg. alpină Peşteraalomiţa, Cheile Tătarului, drumul spre vîrful Omu, vîrful Babelor, Valea Gerbunî şi Poiana Coştileî; reg. nivala coprinde vîrful Omului. Să caracterizez în general fiecare regiune. 1) Regiunea montană, se întinde de la 400 — 1200 m., acoperită numai cu păduri de fagi (Fagus sylvatica), numită regiunea fagului, deși la partea inferioară acest arbore se amestecă cu Quercus Sessiliflora, Q. pedunculata, Q. robur, Ulmus effusa, etc.... 2) Reg. Sub-alpina, se întinde de la limita superioară a reg. fagului pănă la 1500 m. şi pe unele locuri chiar pănă la 1800 m. Toată această zonă se află ocupată de păduri imense de brazi, numiţi molizi, (Picea excelsa), iar la partea inferioară, această regiune se termină cu Larix Europea şi L. Ledebourn. 3) Reg. alpină, se întinde de la limita superioară a pădurilor de Picea excelsa şi pănă la 2200 m. Această regiune este caracterizată prin prezenţa lui Pinus Mughus, specie foarte curioasă prin aceasta, că tulpina sa este tîrîtoare şi se cunoaşte popular sub numele de jneapăn sau jep. Regiunea alpină mai este caracterizată prin elegantul şi graţiosul arbust, numit roza alpilor (popular), cunoscut după florile sale roşii, şi denumit în ştiinţă Rhododendron myrtifolium, care împreună cu Azalea procumbens, Vaccinium uliginosum, Empetrum nigrum şi câteva specii de sălcii tîrîtoare, termină vegetaţiunea arborescentă. 4) Reg. nivală, se întinde de la 2000 m. pănă la virfurile piscurilor celor maî înalte, ce trec peste 2700 m., precum este vîrful Ceahlăului şi Bucegilor. După ce am caracterizat în general regiunele, la care am raportat localităţile din excursiune, voi numera speciile de plante, cele care caracteriză mai în special acele localităţi. La poalele Sinaiei am găsit : Antilis vulneraria, Silene nutans, Salvia pratensis, Rinantus major, Solanum dulcamara, Digitalis lutea, Astrantia major, Lilium martagon, Campanula rapunculus, Veronica urticifolia, etc... Pe muntele Piatra-arsă din spatele Sinaiei, numit astfel din cauza lipsei de vegetaţiune arborescentă, am făcut cunoştinţă cu plante, ca : Polygala vulgaris, Saxifraga aizoon, Hieracium pilosella, Bruchentalia spiculiflora, Erisimum cheirantoides (bărbuşoară, micşunea),Polygonum bistorta, Centaurea heifeliana, Rumexalpina (măcriş de munte), Phlema alpinum, Diantus compactus, Cerastium strictum, Ranunculus nemorosus (piciorul cocoşului de munte), Sesleria coerulea, Potentilla crisocraspeda, Dryas octopetala, Thlaspi alpestre, Soldanella alpina, Rhododendron myrtifolium (rosa Alpilor), Homogine alpina (rotunjioare), Valeriana tripteris, Viola lutea (micșunea galbenă), Veratrum album (steregoaie), etc. Seara, după un drum obositor de șeapte ceasuri, ne-am aflat la schitul Peştera-Ialomiţa. Poziţiunî foarte frumoase, dar sălbatece... şi de remarcat peştera, care este într’un munte foarte prăpăstios din faţa bisericeî Schitului. De altfel peştera nu prezintă vre-un însemnat interes ştiinţific, căci stalactitele şi stalagmitele nu sunt ca cele de la Dâmbovicioara. Pe lângă plante, am făcut cunoştinţă şi cu câţîva pustnici, a căror conversaţiune nu e mai lungă de şeapte vorbe. Plantele întâlnite sunt: Pedicularis coronensis, Hieracium virosum, Valeriana alpinum (Odolean), Androsace lactea, Pedicularis verticilata (vîrtejul pământului), Ranunculus montanus (piciorul cocoşului de munte), Polygonum viviparum, Geum rivale (cărţunul Doamnei), Galium vernum (Sânzenui), Phleum alpinum, Asplenium viride, Arabis arenosa (gâscariţă de nisipuri), Gymnadenia montana, Alchemila vus-