Adevěrul, iulie 1892 (Anul 5, nr. 1222-1251)

1892-07-24 / nr. 1244

ANUL V.­ No.­ 1244 NUMERUL 10 BANI ARONAM­ERATELE ÎNCEP la 1LŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI şi se plătesc t»t««P&-uim înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate postai» Un an în ţară 30 lai, în strainătate 50 Şaase luni, 15 „ . , 25 Trai luni , 8 , , , 13 Um ««Mir ln «teüinifat* <5 beai MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAM Si te fereşti, Române! de crin strein în casă V. Alexandri. ADMINISTRAŢIA l­» - STRA­DA ACADEMIEI,­­ IO Director politic: ALEX. V. BELDIMAMU IO VINERI 24 IULIE 1892 SUMERUL 10 BANI ATUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la toate Oficiele de publicitate. Anunciuri la pagina IV...................0,30 b. linia * . 111...................2,- lei , , , II....................8,- lei , Inserţiunele şi Reclamele 8 lei rândul. La Paris, ziarul se găsește de vânzare cu nu­menii la Meseni No. 117. Boulevard St.Kb­be î­ J­­ ANI REDACȚIA 7 STRADA ACADEMIEI. Memoriei« lui Carol I Doue curente ReclamaMTîmpului(( Excursiunea botanica Olxd­era Cine pierde câștigă București, 23 Iulie 1892 Vemé­d­ Caro Nu me voiu încerca a pătrunde cauzele, care au decis pe confraţii mei de la Lupta, să publice memo­­riele Suveranului României, în co­loanele unui ziar democratic. Carol I, ocupând încă astăzi cea mai înaltă funcţiune în Statul nostru şi publicând, în nişte memorii, apre­cierile sale asupra ţarei, asupra po­porului, asupra bărbaţilor politici, a comis un act fără precedent in ana­lele fraţilor Sel în monarhie. înţeleg ca un Suveran sa arunce zilnic pe hârtie cugetările sale asupra unor evenimente în mijlocul cărora a jucat un rol oare­care, asupra băr­baţilor cari l’au încunjurat în diri­­guirea acelor evenimente; dar aceste coli de hârtie nu pot şi nu trebue să iasă din saltarul biuroului său. A le arunca în arena publicităţii constitue un act puţin scrupulos, chiar nedemn, căci se face singur is­toricul şi judecătorul proprielor sale fapte. Cu toate că, până astăzi, confraţii mei de la iripta nu au crezut ne­cesar a ne face cunoscut revista ger­mană, din care au extras aceste me­morii, totuşi, pănă la proba contrară sunt dator a crede că ele nu sunt apocrife. De aceia nu pot a nu atrage a­tenţiunea lectorilor acestor memorii asupra unui fapt — Main 1866 destul de important, căci el ne arată caracterul noului Suveran, în toată goliciunea celei mai înspăimântătoare făţărnicii. Carol I, în memoriele Sile, falsi­fică cu intenţiune istoria primelor zile ale Domniei Sale, narând faptul de care voesc a mă ocupa, nu cu sinceritate, ci cu jesuitica dibăcie cu care ne-a deprins în cursul aces­tor nefaşti două­zeci şi şase de ani Acest fapt este întrevederea Sa cu corpul ofiţeresc din Bucureşti care cerea excluderea din armată a militarilor trădători, cari luaseră parte la complotul nocturn din 11 Februa­rie 1866. Extrag din memoriile lui Carol I următoarele rînduri — 22 Maiț (3 Iunie). Acest pas al ofiţerilor provoacă mari nemulţumiri, atât în minister cât şi în Cameră, de­oare­ce amendoue sunt compuse în majoritate din bărbaţi cari consideră acea revoluţiune ca un act de înţelepciune şi dreptate politică. Prinţul Carol resolvă chestiunea cu tactul seu obicinuit, adunând corpul o fiţtresc în sala tronului şi ţinându­­următoarea vorbire !... Nu voiu reproduce după Lupta întregul discurs ce Carol I pretinde în memoriele Sale, că a rostit cor­pului ofiţeresc. Voia extrage din el câte­va fraze, pline de cele mai mari minciuni, precum şi cuvintele cu care­­ termină aşa zisul Seu discurs, cu­vinte pe care nu putea să le ros­tească, căci ele constitue cea mai cinică obrăznicie. O rugare colectivă dobândeşte uşor aparinţa unei presiuni morale, şi nu poate fi permis unui militar să o exer­cite asupra şefului suprem al armatei. Jurământul obligă pe soldat la o su­punere absolută. Nici actele şefului ar­matei, nici motivele de care e condus nu trebue supuse criticei. Sunt pe deplin convins că împărtă­şiţi toţi felul meu de a vedea, şi recu­noaşteţi în acelaşi timp că demersul Domniilor- Voastre nu e îndreptăţit din punctul de vedere al soldatului. Atâtea cuvinte atâtea neadevăruri. De ce Carol I nu a reprodus în memoriile Sale petiţiunea corpului ofiţeresc, remisă Lui de doi ofiţeri? Iată acum şi cuvintele cu care pretinde că a terminat discursul Seu : Nu uitaţi că am venit ca să creez un viitor şi nu să-mi întemeiez acti­vitatea pe un trecut pe care nu -l cu­nosc şi nu voesc să l cunosc. Vulgar şarlatan de bâlciuri I’l şti­­eam pe Carol I, dar în rolul de o­­braznic nu -mi apăruse încă. Posed copii exacte, atât de pe petiţiunea corpului ofiţeresc, cât şi de pe două discursuri ce le-a rostit Carol I, unul în faţa acelor doi ofi­ţeri care­­au remis petiţiunea, al doilea rostit a doua zi în faţa între­gului corp ofiţeresc din Bucureşti. Iată ultima frază cu care se ter­mină suplica ofiţerilor : Ofiţerii şi armata nu ar putea do­vedi maî bine A. V. tot devotamentul cu care sunt gata a susţine Tronul şi persoana Prinţului Lor Carol I, de cât conjurând­­ de a inaugura Domnia Sa printr’un act de dreptate strălucită, care singură va putea reabilita armata ridicând o în ochii compatrioţilor sei şi al străinătăţii. Care era acest act de strălucită dreptate pe care îl cerea armata? — Gonirea din sinul ei a ofiţerilor tră­dători. Reproduc acum micul discurs ce-a rostit în faţa acelor două ofiţeri cari i-au remis petiţiunea . Aşteptam un ast­fel de demers din partea ofiţerilor, căci voiam să cunosc amănuntele pe care nu le cunoşteam de loc. Este în interesul Meu să mă scap de aceşti Domni şi de a vă face dreptate. Aveţi dar răbdare, căci împrejurările sunt grele şi de aci înainte numele pe­tiţionarilor vor rămâne un secret între Mine şi denşii. Mâine voiu vorbi oficial corpului ofiţeresc, dar în marginele pu­tinţei. Am trecut mult peste cadrul per­mis unui articol, de aceea nu voiu reproduce întreg discursul rostit ofi­cial corpului ofiţeresc, ci numai ulti­mele cuvinte ale acelui discurs în care —­ asigur pe lectorii mei — nu vorbeşte Carol I un cuvânt despre trecutul Ţarei noastre. Ultima frază a petiţiunei o­­fiţerilor, — zice Carol I — este fi­dela expresiune a sentimente­lor ce nutresc pentru voi, şi în care am fost crescut. Acum faţă cu ultima frază cu care termină pretinsul discurs din memo­riile Sale, faţă cu adevăratele ultime cuvinte pe care le-a rostit corpului ofiţeresc, ce pot oare spune de a­­cest Suveran care falsifică primele acte ale Domniei Sale, insultând între­gul nostru trecut istoric, insultând prima şi ultima Domnie democratică ce a avut această Ţară ? Voia spune numai că Carol , domnul soţ al Reginei Elisabeta, au­toarea Meşterului Manole, a Rezbună­rei şi a descrierei Bucureştilor. Alex. V. Beldimann. KIDITI D­­ANTEIA Reclama „Timpului“ Dacă redactorii Timpului ar şti să facă tot atât de mare reclamă maga­zinelor de măslinărie cu tradiţionalele lor firme de­­ coloniale, comestibile, delicatese şi băuturi spirtoase, dupe cum o face directorului gazetei care, grăţie bătăuşilor e şi consilier comu­nal, de sigur că Timpul ar face afa­ceri mult maî bune şi n'ar mai fi nevoit să se întreţină cu fonduri adu­nate de prin casele de prostituţie. Dar se vede că bietul Timpul de când s'a mânjit pe bot cu aceste ne­curate fonduri, a pierdut ori­ce noţiune de ruşine în materie de laudă, — mai ales când e vorba de directorul seu. Aşa, nu-i aproape nici o şedinţă a consiliului comunal, fără ca în darea de seamă a Timpului să nu vezi spu­­nendu-se, mai în toate cestunile, că : „D. Ciurcu a explicat consiliului cum „stă cestiunea şi consiliul fără nici o dis­cuţie a confirmatu... etc. Ca şi cum cei­lalţi consilieri habar nu au de cele ce se discută, iar directo­rul Timpului, deşteptul director, ar fi ştiutorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Acest soiu de reclamă însă, de multe ori ajunge scandalos de tot, căci Tim­pul întrebuinţează clişeul cu explica­bile şi confirmarea fără nici o dis­cuţie, chiar şi în cestiunile în care di­­rectorul său a fost contra părerei în­tregului consiliu ! Vroiţi o mostră ? lat­ă : In „Timpul“ de la 17 c.,­ediţia a 11-a, se afla o informaţie prin care se spune că consiliul comunal, iarăşi după explicaţiile D lui Ciurcu, a a­mânat cestiunea exproprierei caselor D-nei Buzoianu, pe când în realitate directorii Timpului a votat în con­­tra amânărei şi susţinea din resputere ca consiliul comunal să dea suma de 70.000 lei pentru un loc care nu fă­cea mai mult de­cât 40.000 lei /­lată dar chipul în care ştie Tim­pul să facă reclamă directorului său La dracu! iubiţi confraţi, dacă-i vorba să vă treceţi directorul la nemu­rire apoi nu faceţi aşa lucruri boa­căne, mai bine adunaţi subscripţii de pe la prostituate şi ridicaţi-î un mo­nument la .. Vitanu. Cel puţin acolo va trece mai repede la nemurire de­cât cu caraghioasa voastră reclamă. Argus, A se vedea Ultime Telegrame a pagina III. DOUA CURENTE După ce am stabilit că în agita­ţiunile noastre trebue să avem în vedere pe toţi românii din toate pro­vinciile subjugate şi după ce am vă­zut că trebue să facem politică pur românească şi că trebue să stimu­lăm formarea unui partid naţiona peste munţi, — vine acum întreba­rea cea mare : cum vom ajunge la unitatea naţională? Ban, rezboiu ? Prin revoltă ? Prin cale paşnică ? Căci nu este de ajuns a proclama ca o no­bilă şi sfântă misiune unitatea naţio­nală, ci este numai­de­cât trebuitor să ştii cum vei realiza acea misiune odată asumată. Pentru a răspunde la această gra­vă întrebare şi pentru a ne putea da seamă de calea ce trebue de ur­mat, este necesar a cunoaşte curen­tele ce domnesc printre românii din Transilvania. Un curent este cel reprezentat de Tribuna din Sibiu. Acest curent con­chide că românii să părăsească ca­lea urmată până azi şi să se pue direct şi fără murmur sub autorita­­ea constituţiei maghiare. Care este calea urmată pănă azi ? Este poli­­tca de pasivitate a românilor, acea politică plină de suferinţe şi care constă în a nu voi să recunoască scutul maghiar. Curentul Tribunei departe dar de a servi cauzei româneşti, ar anihila oată mişcarea românească. Acest curent a fost insuflat de Mitiţă Sturza trimiţând pe D. Slavici în Sibiu, cu delicata misiune de a pune bine pe români cu drăguţul de Împărat (ex­presia D-lui Slavici) şi a căuta să supună pe Românii transilvăneni şi bănăţeni sub dominaţiunea maghiară. Mai mult chiar, politicianii de tagma D-lui Slavici au spus că Românilor din Ungaria nu le trebue de­cât mă­măligă, şi că ei nu doresc de­cât un train mai bun. Iată la ce este redusă chestia ro­mânească şi iată ce politică se pre­conizează de mulţi patrioţi (!) de peste munţi. Nu mai rămâne îndo­ială că ori­ce român, va condamna o asemenea politică precum şi cu­rentul încercat de a fi revărsat peste munţi, după interesele politicianilor de la noi. Al douilea curent şi curentul cel mai puternic, este cel reprezentat de detrinul Bariţiu. Acest curent nu voeşte să recunoască starea de lu­cruri de azi şi dominaţiunea ma­ghiară; voeşte să capete autonomia Transilvaniei, ca să se cârmuiască singură, să aibă parlamentul ei. Dacă cel intuiu curent era condam­nabil, cel de al doilea este accepta­bil. Căpătându-se această mare re­vendicare — autonomia — n'ar fi de parte şi proclamarea unităţeî naţio­nale. Dar tocmai de aceasta se tem un gurile De aceia persecuţiile, brutali­tăţile şi sălbatáciile lor netermina­­bile. Ei se hrăneau cu închipuirea că procedând astfel, vor nimici mişca­rea românească cu tendinţile ce o animă. S'au înşelat însă de-a binele Selbatáciile lor ne-au dat prilej să ne interesăm mai mult de soarta ro­mânilor subjugaţi şi să arătăm lumei întregi că o chestiune românească care cere deslegare este în plină efer­vescenţă peste munţi. Cunoscând aceste două curente, ne putem da mai bine seama de starea lucrurilor de peste munţi şi ce cale trebue să urmăm. Vom putea vedea care este curentul patriotic şi care nu, precum şi ce cale trebue să ur­măm noi ceştia de aice şi ce cale trebue să sfătuim să urmeze partidul naţional din provinciile subjugate. Eduard Dioghenide EXCURSIUNEA BOTANICA întreprinsă de studenţii făcuti ţâţei de ştiinţe Se ştie că ştiinţele­ naturale nu pot fi învăţate cu folos şi în mod durabil, de­cât controlând, verificând, văzând în na­tură, ceea­ ce teoria afirmă. Intre alte mij­loace de control a celor învăţate, pe lângă lucrările de laborator din cursul anului, cari constau în secţiuni la microscop şi disecţiuni amănunţite, sunt şi excursiunile, care ne dau mijlocul de a cunoaşte dife­ritele moduri de viaţă ale plantelor sau animalelor, portul lor, într’un curent ca­racterele exterioare ale plantelor sau ani­malelor (Botanica şi Zoologia), cum şi dispoziţiunea straielor coajei globului, a rocelor, minerali­ilor şi fosilelor din a­­ceastă coajă (Geologia). Ca în toţi anii şi în anul acesta am fă­cut o excursiune botanică în judeţul Pra­hova pe munţii Bucegi, sub conducea D-lui profesor dr. Brândză, şi două excursiuni geologice, sub conducerea D-lui profesor Grigorie Ştefănescu, una la Colentina şi alta în judeţul Buzău la Saltze şi Lo­­­pături. Despre aceste două din urmă excursiunî geologice, s’a făcut cuvenita dare de seamă, de excursiunea botanică mă voiu ocupa. Excursiunea botanică întreprinsă, a avut de scop să ne iniţieze in cunoaşterea spe­ciilor de plante, alpine şi montane ale munţilor Bucegi. Ne-am procurat eşanti­­lioane din toate speciile, ast­fel că, fie­care ne-am făcut câte un mic erbar, ca în ori­ce moment să le putem avea sub ochi. Plantele din localităţile pe unde am fă­cut excursiunea, se pot raporta la patru regiuni: regiunea montană în care se co­prinde Piatra-arsă; reg. alpină Peştera­­alomiţa, Cheile Tătarului, drumul spre vîrful Omu, vîrful Babelor, Valea Gerbu­­nî şi Poiana Coştileî; reg. nivala coprinde vîrful Omului. Să caracterizez în general fie­care re­giune. 1) Regiunea montană, se întinde de la 400 — 1200 m., acoperită numai cu pă­duri de fagi (Fagus sylvatica), numită re­giunea fagului, de­și la partea inferioară acest arbore se amestecă cu Quercus Ses­­siliflora, Q. pedunculata, Q. robur, Ulmus effusa, etc.... 2) Reg. Sub-alpina, se întinde de la li­mita superioară a reg. fagului pănă la 1500 m. şi pe unele locuri chiar pănă la 1800 m. Toată această zonă se află ocupată de păduri imense de brazi, numiţi molizi, (Pi­cea excelsa), iar la partea inferioară, a­­ceastă regiune se termină cu Larix Euro­­pea şi L. Ledebourn­. 3) Reg. alpină, se întinde de la limita superioară a pădurilor de Picea excelsa şi pănă la 2200 m. Această regiune este ca­racterizată prin prezenţa lui Pinus Mu­­ghus, specie foarte curioasă prin aceasta, că tulpina sa este tîrîtoare şi se cunoaşte popular sub numele de jneapăn sau jep. Regiunea alpină mai este caracterizată prin elegantul şi graţiosul arbust, numit roza alpi­lor (popular), cunoscut după florile sale roşii, şi denumit în ştiinţă Rhododendron myrtifolium, care împreună cu Azalea pro­­cumbens, Vaccinium uliginosum, Empe­­trum nigrum şi câte­va specii de sălcii tîrîtoare, termină vegetaţiunea arbores­centă. 4) Reg. nivală, se întinde de la 2000 m. pănă la virfurile piscurilor celor maî înalte, ce trec peste 2700 m., precum este vîrful Ceahlăului şi Bucegilor. După ce am caracterizat în general re­­giunele, la care am raportat localităţile din excursiune, voi­ numera speciile de plante, cele care caracteriză mai în special acele localităţi. La poalele Sinaiei am găsit : Antilis vulneraria, Silene nutans, Sal­via pratensis, Rinantus major, Solanum dulcamara, Digitalis lutea, Astrantia ma­jor, Lilium martagon, Campanula rapun­­culus, Veronica urticifolia, etc... Pe muntele Piatra-arsă din spatele Si­naiei, numit ast­fel din cauza lipsei de vegetaţiune arborescentă, am făcut cunoş­tinţă cu plante, ca : Polygala vulgaris, Saxifraga aizoon, Hiera­­cium pilosella, Bruchentalia spiculiflora, Eri­­simum cheirantoides (bărbuşoară, micşu­­nea),Polygonum bistorta, Centaurea heifeli­­ana, Rumexalpina (măcriş de munte), Phlema alpinum, Diantus compactus, Cerastium strictum, Ranunculus nemorosus (piciorul cocoşului de munte), Sesleria coerulea, Potentilla crisocraspeda, Dryas octopetala, Thlaspi alpestre, Soldanella alpina, Rho­dodendron myrtifolium (rosa Alpilor), Ho­­mogine alpina (rotunjioare), Valeriana trip­­teris, Viola lutea (micșunea galbenă), Ve­­ratrum album (steregoaie), etc. Seara, după un drum obositor de șeapte ceasuri, ne-am aflat la schitul Peştera-Ia­­lomiţa. Poziţiunî foarte frumoase, dar sălbatece... şi de remarcat peştera, care este într’un munte foarte prăpăstios din faţa bisericeî Schitului. De alt­fel peştera nu prezintă vre-un însemnat interes ştiinţific, căci sta­lactitele şi stalagmitele nu sunt ca cele de la Dâmbovicioara. Pe lângă plante, am făcut cunoştinţă şi cu câţî­va pustnici, a căror conversaţiune nu e mai lungă de şeapte vorbe. Plantele întâlnite sunt: Pedicularis co­­ronensis, Hieracium virosum, Valeriana al­pinum (Odolean), Androsace lactea, Pedi­cularis verticilata (vîrtejul pământului), Ranunculus montanus (piciorul cocoşului de munte), Polygonum viviparum, Geum rivale (cărţunul Doamnei), Galium vernum (Sânzenui), Phleum alpinum, Asplenium viride, Arabis arenosa (gâscariţă de nisi­puri), Gymnadenia montana, Alchemila vus-

Next