Adevěrul, februarie 1894 (Anul 7, nr. 1767-1795)

1894-02-01 / nr. 1767

ANCHETA NOASTRĂ: LUPTA DE LA CHÎTILA. — DEMISIILE OFIȚERILOR - LUPTA CU JANDARMII.-MOARTEA UNEI VICTIME DOMNII DEPUTAŢI Au luat vacanţie pina Joi. De ce ? E un mister pe care numai pos­teritatea îl va putea ghici. De­o­cam­dată se constată că deputatul e o fiinţă foarte ciudată: cu cît lucrează mai puţin, cu atita oboseşte mai tare. Sau le e frică de bandiţii din Capitală ! Azi dimineaţă 127 de ofiţeri de cavalerie din capitală și-au dat demisiile. Amănunte la Ediția II. Romanul crimelor din Bucureşti nu s’a sfîrşit încă şi e probabil că nu se va sfirşi curind, aşa cum merg lucrurile. Sîntem datori, deci, să dăm pu­blicului o sumă de esplicaţii, căci toată lumea se întreabă unde are să ajungă povestea aceasta aşa de reală, de tragică şi de ridiculă. Nimeni nu face politică din ches­tiunea asta. Mai mult, sîntem cei d’intiiu cari declarăm cu hotărîre că de mult timp Bucureștii n au avut un prefect așa de corect ca actualul. De D. Rasty nimeni n’are să se plîngă că ar fi săvîrșit vre-o ilegalitate gravă. S’a amestecat și dumnealui in politică, dar s’a ames­tecat puţin, foarte puţin compara­tiv cu alţii. Pentru cine n’a uitat vremile lui Moruzi şi ale lui Algiu, D. Rasty e un inger. Dar, ori­cit da nepărtinitori am fi, trebue să recunoaştem iarăşi că de mult n’ara văzut şi n’am auzit să fi existat un prefect aşa de in­capabil ca actualul colonel-prefect. Am arătat în numărul trecut ce tirziu a sosit poliţia la locul cri­melor. Azi trebue să mai adăugăm, că şi atunci cînd a sosit, a lucrat fără nici o pricepere. Iată fapte: Se duc să înconjoare casa lui Alexandru Ionescu.­ Acolo nu şti­i unde să se posteze, şi din cauza asta sunt împuşcaţi cei doi inspec­tori. Banditul ese, trece pe lingă jandarmi , dar aceştia nu pot să tragă în el... de frică să nu împuşte pe don prefect, care fugea înaintea lor, alergînd, după Ionescu cu sa­bia scoasă şi... cu căţelul in urmă. Altul : După ce scapă pe bandit, se a­­pucă şi trag intr’un om nevinovat, în Damaschin. Nenorocitul a murit în spital. Cu ce drept au tras în el ? Tră­gătorii nu erau nici în legitimă a­­părare, nici în urmărirea unui fu­gar, nici în faţa unui flagrant de­lict. Mai departe. In loc să posteze imediat grupe de poteraşi pe la bariere şi pe la staţiile apropiate, D. Prefect soseşte la Chitila după spartul tirgului, după ce doni băeţi de la o circiumă se luptaseră singuri cu bandiţii. Asupra faptului acesta avem a­­ma­nantele cele mai­­sigure, culese de la faţa locului. Cetitorii le pot găsi la pagina a treia. Deci, fără să mai vorbim de în­­tirzierea pe care a pus-o poliţia chiar în seara crimei, şi fără să mai amintim că bandele de tîlhari tre­ime să fi fost organizate de mult,— este sigur că incapacitatea prefec­tului s’a dovedit cu prisosinţă, nic’o dată dar intrebăm: Nu crede­m. colonel Rasty că nu mai poate sta în capul prefecture!? Nu crede Dumnealui că e bine să lase locul acesta unui om mai des­toinic? Noi,­­ spunem sincer, regretăm că suntem siliţi să cerem demisio­­narea sau revocarea prefectului ac­tual,­căci nu ştim dacă nu ni se va aduce în loc o specie de Algin. Dar, cînd vedem situaţia nenoro­cită în care e lăsată capitala; cînd vedem că trăim in Bucureşti ca in codrul Herţii; cînd vedem că o a­­devărata panică a intrat în inimile poliţiştilor,—dacă poliţiştii pot avea asemenea organ pernicios,—nu pu­tem să zicem, mai bine cu deşteptul la pagubă, de­cît cu Rasty la cîştig ! Gîştigaserăm în libertăţi, prin fap­tul că bandele de bătăuşi se mai moderaseră, dar pierdem prin fap­tul că sîntem ameninţaţi de alţi bandiţi, pe cari nu-i poţi prinde şi pentru cari,—vai!—nici un minis­tru nu răspunde. Departamentul lor e pădurea, iar subvenţiile şi le iau singuri, de unde pot, fără să fie supăraţi de nimeni,—căci Bucureştii sînt un sat fără cîini, afară de căţelul prefec­tului. AuRasa BSaeallMtMa BANDIŢII DIN CAPITALA VALSUL LUI GOGEA Timpul, organul dinastiei Laho­­vary al căreia dinasticism pentru întreaga familie Hohenzollern nu se poate pune un dubiu, scrie urmă­toarele:—Balul care s'a dat aseară la palat, a avut un succes strălucit. Toată lumea a admirat cu deose­bire frumuseţea şi graţiile A. S. R. Prinţesei moştenitoare, care a des­chis balul cu maiorul Cocea, al 2-lea comandant al batalionului de vină­­tori pus sub comanda supremă a Prinţului de Coroană. Nu contestăm frumuseţea Prinţe­sei, dar constatăm că a deschis ba­lul cu bătăuşul Cocea. Constituţionalul, organul lui Petre Carp, spune că: — La zece ore au început dansurile, şi Prinţesa a dan­sat cel d'intii vals cu maiorul Co­cea, al 2-lea comandant al batalio­nului I de vinători. L’Indépendance Roumaine, care să citeşte poate la Londra, găsind acest prim vals cam..........prea deo­chiat, a preferat să mintă, şi asigură pe editorii săi, că Prinţesa Maria a deschis balul cu D. ministru pleni­potenţiar al Austro-Ungariei. Pe mine, acest fapt nu mă miră de loc, căci Prinţul Ferdinand, des­­creeratul Jack şi bătăuşul Cocea, for­mează asta­zi o trinitate asupra că­reia planează ochirea bine­voitoare a Regelui. Eu credeam pe Carol I inteligent; pururea am declarat-o, dar atitudi­nea Sa faţă cu atacul mişelesc al lui Cocea, şi mai ales nepăsarea Sa faţă cu o parte a discursului lui Jack pri­vitor la militari şi la ziarişti, ma pus pe graduri. In ori­ce caz, o faptă rea să plăteşte mai tot-d’a­ una pe această lume. Suveranii mai curind de cit simplii Dacă Carol I era inteligent tre­buia să o ştie. Vom trăi şi vom vedea. A. A. B. un moment discursul, D. L. Catargiu s’a apropiat de el şi i-a zis : De ce vorbeşti atita? Sint con­vins că Boldescu a făcut gheşeftari, I! voiți suspenda şi-i voiţi da în ju­decată! Apoi cînd un prim-ministru tratează în modul ăsta pe un partizan al său, nu aveam oare şi noi dreptul de a-i taxa cum merită şi a despreţui pe avocaţii tuturor cauzelor perdu­te ? COCEA LA TÎRGU-JIU Revenim încă odată asupra acestei ne­norocite afaceri, pentru a da, după cum am făgăduit extracte din corespondența ce am primit. Un părinte ne scrie: «Am fost foarte mirat ca Timpul să pretindă ca inspectorul Istrate n’a dove­dit ca bătăuş de­cît pe profesorul Ra­dian, atunci cînd noi ştim de la copii că lucrurile au­­ fost a­mintrelea şi am auzit din gura chiar a D-luî Istrati, care o spunea la toată lumea că au fost mai mulţi bătăuşi. Noi mai ştim, D-lor, că în gimnaziul de la noi nu numai că se pălmuia şi se bă­tea, dar se şi lovia cu trestia, linia şi «hiar scuturătoarea da praf, poreclită de băeţi coada de bob, avind ca doi centi­metri şi jumătate diametru. Pe aceasta din urmă urmă tocmai Di­rectorul Bobancu o aplica, căci cei­l’alţi nu îndrăzneau să o facă.—Dar el ştia bine nelegiuirea ce face, căci cînd sta vestit de venirea inspectorului el s’a gră­bit să taie ciomagul in două. Şi totuşi D. Istrate cînd a dat de acest ciom­ag tăiat s’a înspăimîntat şi l’a luat cu el la Bucureşti.» Iată acum numele elevilor bătuţi mai tare după cum rezultă din mai multe scrisori : în clasa I-a elevul Petrescu; în a 3-a Milcu şi Geoh­atiu. Acest din urmă a fost bătut cu cea mai mare sălbătăcie peste mina ce-i era rănită , şi cum se ruga să-i fie milă căci rana e dureroasă, Bobancu ÎI striga : «las că te lecuesc că ! Ţine mina că te jupoi». Acest fapt a fost comunicat chiar D-lui Istrati. Mai mulţi din corespondenţii noştri ne afirmă un acelaşi lucru şi anume că la eşirea sa din clasa I unde făcuse ancheta, faţă cu toţi profesorii şi cu D­r. Popescu, D. Istrati a exclamat Itadianu, Bobancu, Stolojanu, Bontea toţi bătăuşi ! şi-a re­petat de mai midte ori vorbele astea. Aşa fiind lucrurile, cum se potrivesc arătările Timpului cu realitatea faptelor­? Ori raportul D-lui Istrate constată cele expuse ele noi şi atunci reptila guverna­mentală minte” ori poate D-lul Istrate singur cedînd la cine ştie ce influenţe încearcă a minţi pe ministru. In acest din urmă caz, afirmăm încă odată că cele spuse de noi sunt toate a­­devărate și cerem ministrului să numească o nouă anchetă. C. A. Versiuni oficiale . Timpul, vorbind de relafianile date de presă asupra crimelor din Capitală, re­cunoaşte că «Adevărul» a avut darea de seamă cea maî amănunţită şi care in cea mai mare parte e fidelă ? Din parte-ne, recunoaştem şi noi că Timpul cu ocazii asta a fost mai bine in­format de­cît alte ziare. Dar... cîte­va observaţii. Pentru ce a­­tîta dragoste de a denatura unele fapte? In toată darea de seamă a ziarului gu­vernamental asupra bandiţilor la Chitila, Tim­pul nu ştim cum a făcut, dar a in­trodus o sum­edenie de inexactităţi. Aşa par ziarele care nu publică decit versiuni oficiale. DE LA ATENEU Principiul d­e Naţionalitate Conferinţa de aseară a D-luî Aurel Po­­povici despre «Principiul de naţionali­tate», a fost de­sigur una din cele mai studiate şi bine primite din cele ţinute pină acum. Un public foarte numeros şi entuziast a subliniat cu aplauze şi ovaţii deduce­rile conferenţiarului. D. Aurel Popovici ne-a arătat prin conferinţa sa că nu e numai un agitator energic şi abil, dar şi un cugetător care caută să-şi dea sea­mă pe cale filozofică de cauzele mai a­­dînci cari determină mişcările naţionale în genere şi pe cea transilvăneană în deosebi, a expus subiectul dintr’un punct de vedere pur teoretic. A arătat care este substratul real al naţionalizmului. In privinţa aceasta, a spus D-sa, părerile sunt foarte deosebite. Aşa de pildă teoreticianii naţionalizmu­lui german susţin că, elementul esenţial şi integral al unei naţionalităţi e limba sa. In­potriva acestei teorii însă, vor­beşte faptul că Irlandezii, de­şi numai a treia parte din ei vorbesc vechiul i­­diom fenian, iar mai toţi englezeşte, to­tuşi formează o grupă etnică foarte bine deosebită şi însufleţită de un simţimînt naţional foarte viciu. Şi cazuri de aces­tea mai sunt multe. D. Popovici înclină mai mult spre teoria naţionaliştilor italieni, după care momentul hotăritor în viaţa unei naţio­nalităţi, nu este limba, ci conştiinţa na­ţională, care se dezvoltă din stăruinţa unui popor după libera sa dezvoltare, în legătură cu tradiţiunile şi dispoziţiile or­ganice ale spiritului său. Conferenţiarul arată apoi cari sunt ur­mările ce decurg din apăsarea unei na­ţiuni, explică ca foarte firească revoltă ce se naşte în sinul poporului asuprit şi se ridică in­potriva acelora cari reprobă mzritoi, ura ce se iscă in sufletul neamului asu­prit. In luptele pentru existenţa naţio­nală, senzaţiile cari izvorăsc din ura în potriva asupritorilor, constitue o forţă reală. Trecînd apoi la lupta de naţionalităţi în Austria, D. Popovici zice că dacă Ma­ghiarii vor să maghiarizeze pe Slavi şi Romînî, apoi trebuea s’o facă înainte ca în aceste popoare să se fi deşteptat cu toată vigoarea sim­ţimintul naţional. D-sa aruncă o repede privire asupra Europei apusene din punctul de vedere al luptelor naţionale, şi arată că mai pre­tutindeni principiul naţionalităţilor s’a afirmat cu putere ori cel puţin se află în stare latentă. Face să reiasă fundamen­tala deosebire care există între asimila­rea etnică şi cea artificială. In potriva acestei din urmă, dreptul de revoluţie este un drept sfint şi in sprijinul acestei păreri, citează pe mai mulţi autori ger­mani şi italieni. D. Popovici mai arătă că socialismul nr exclude naţionalismul, am­îndouă fiind tendinţi egalitare. D-sa afirmă chiar că dacă mişcările naţionale nu vor fi satis­făcute înainte de triumful socialismului, acestea se vor arăta şi impune şi în so­cietatea socialistă. Mai citează şi un dis­curs al lui Liebknecht, prin care acesta a susţinut că o naţiune nu poate stăpinî o bucată de pămînt pe care se vorbeşte o altă limbă de­ci la sa. D. Popovici termină spunînd că de datoriea naţionaliştilor sinceri nu este numai de a elibera pe fraţii noştri de sub jugul străin, ci a face din ei şi oa­meni liberi şi tari prin cultura lor. * , * * Acesta este rezumatul conferinţei. Fi­reşte că el nu poate fi de­cît incom­plect. D. Popovici a vorbit mai bine de două ceasuri, în care timp a fos ascultat cu cea mai mare atenţie. Milk. GREUTATEA LUI RACACIURE Naţionalul de om­ publică o lungă scri­soare a faimoşilor representanţî ai judeţu­lui Suceava, paraponisiţi pe 1­. Catargiu că menţine în prefectura judeţului pe ruda sa For­escu. Aceşti onorabili ameninţă a părăsi par­tidul. Se vede că începe a arde moara, de vreme ce şoarecii încep să fugă. Scrisoarea aceasta conţine insă un ju­­vaer, care nu trebue să treacă nebăgat in seamă. Iată-1: «La pevoe, ar putea D. ministru să se adreseze chiar unora din noi, cei mai in vîrstă şi cit mai multă greutate numai şi numai să se dea acelui nenorocit judeţ o administraţie serioasă şi destoinică in cău­tarea intereselor sale».* Auziţi, mă rog, greutatea aquaticului D. Popovici Răcâciune! Nu cunoaşte se vede, nenorocitul, teoria lui Archimed? Ce mai poate fi şi greutatea unui aşa vo­luminos corp înplintat veşnic în apă? ULYSE TOT ESCROC Delicioşii confraţi de la Constituţiona­lul, cel cu era nouă in proţap şi cu zgarda vechnie de gît ne înjură. Cauza supărărei junimiste e că in urma destăinuirilor D-lui Ştefănescu, în Ca­meră, relativ la gestiunea primarului de Craiova, am comunicat aceste fapte ci­titorilor noştri sub titlul Escrocat Ultise. Constituţional,­ ne mai spune că apre­­ciarea noastră a fost pripită, fiind-că re­porterul nostru n’a stat pina la sfârşitul şedinţei ca să audă apărarea D-lui Bol­­descu şi pledoaria D-lui Marghiloman. Aceasta e adevărat în parte, fiind-că alt­fel ar fi putut să ne relateze următo­rul fapt intimplat în şedinţă, pe care-l povesteşte Naţionalul. D. Ştefănescu, întrerupîndu-şi pentru POTERĂ i BUCUREŞTI Desperată că­ nu poate găsi pe bandiţi, po­liţia a declarat in Bucureşti un fel de stare de asediu. Serile astea ea a organizat, mai ales prin mahalale, o adevărată vinătore de oameni. Toli câţi nu sunt îmbrăcaţi după ultimul jur­nal al caraghioşilor, sunt înhăţaţi de gardişti şi duşi la secţie. Rău­ făcut ast­fel trimeroase arestări. Morala: Onorabilitatea cetăţenilor se recunoaşte după forma gulerului. LIBERALII UNGURI (Prin fir telegrafic) BUDAPESTA, 30 Ianuarie. — O întru­nire numeroasă de liberali catolici a a­­doptat o propunere prin care declară că e de datoria patriotică de a apăra refor­mele religioase, şi invită oraşele, cercu­rile politice şi corporaţiunile să spriji­­nească liberalismul. Ea se declară gata a provoca o întrunire națională pentru a manifesta în favoarea ideilor liberale. Precum se știe, liberalii unguri sfiițim­potriva libertatei cultului. Totuși,sunt liberali! SOUVENIR » . . înainte de a se duce la domiciliul dum­nealor, domnii deputaţi guvernamentali au ţinut să ne lase o amintire plăcută. Dumnealor au validat alegerea D-lui Do­­nici la colegiul al treilea de Bacău, unde ingerinţele au fost colosale, precum dove­desc chiar actele oficiale publicate la vreme. Banditismul electoral triumfă, de ce n’ar triumfă și banditismul al cărui parlament e la Grozăvești ? HOFTOR! REGALE Iindependance Roumaine publică de cit­va timp note asupra vieţei Regelui Carol al Romîniei, note scrise de un mar­tor ocular. Cititorii Adevărului ştiu bine că nu ne-am perdut vremea cu urmărirea şî criticarea acestor note. Dar in numărul de eri, aui dat din ins­­timplare peste o povestire boacănă de tot, incit nu pot a nu o da in vileag. Notele au ajuns la anul 1868, cînd de­functul I. C. Brătianu formase minis­terul. Reproduc textual: Din punctul de ve­dere politic, primejdiile nu lipsesc, dar am ferma încredere că vom râmi­nea stăpînî. Am decis pe I. C. Brătianu a se duce la Iaşi, unde se află focarul tuturor intrigi­lor. Oraşul este ciştigat de mine, fiind­că am plătit, pentru un an întreg dă­rile mahalalei celei mai buniţitim a­parate. Aceste rinduri subliniate sunt extrase— zice autorul notelor— dintr’o scrisoare a­­dresată de prinţul Carol prinţului Fri­­deric, atunci moştenitorul coroanei Pru­siei. Ieseni­in ! Domnitorul Carol scria că a prftit. Auziţi, la Berlin în 1868 şi se lăuda pe un an întreg, dările unei mahalalei Care mahala? — se fereşte a o spune, şi se mulţumeşte a zice că acea mahala era locuită de cetăţeni neastîmpăraţi, pe cari El i-a astimpărat, cumperindu-i cu bani. Ce neruşinare­­ ! Dacă vor fi multe naraţiuni ca aceasta, L­ndépendance Roumaine, bine ar face să intituleze aceste node : Mofturi regale. A. V. D.

Next