Adevěrul, noiembrie 1895 (Anul 8, nr. 2358-2385)

1895-11-01 / nr. 2358

ANtJLSm—No. 2858 NUMERULJO SÂNI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 Șl 15 ALE FIECĂREI LUNI fi se plătesc tot­d’auna Înainte, in Bucureşti la Casa administraţiei In Judete­ şi Streinătate prin mandate Un an In Ţară 30 Lei; In Streină­tate 50 Şase luni. Ioni. m 15 In străinătate M1 MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAO. BANCEI NAŢIONALE CASELE KARAGEORGEVICI Director politic: ALEX. V. BELDIMANU Emrm a treia NUMERUL 10 BANI ANUNCIUF­ILE în Bucureşti şi Judeţe se primesc numai ht Administraţie în Streinătate, direct la administraţie şi tai toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . 0,30 b. Hnt4 « • a DL . . . lei . m sa H. . • , Jţ,— , m 'V Un mimén veohiti 90 Bani \ REDACŢIA '/ PASAG. BANCEI NAȚIONALE CASELE KARAGEDrtGETldK Alianista literalilor ££0UM„­ Foarte multă lume sa îngrămădeşte la porţile partidului liberal. Vedem ca din toate colţurile es neofiţii , toţi ne­­hotăriţii, toţi iepurii de două hotare şi toţi slabii de caracter îngroaşă rîndu­­rile destul de îngroşate ale partidului care, pe nesimţite, devine iarăşi colec­tivitate. Toată lumea , care nu se mai res­pectă dă năvală la liberali, şi aci nu vorbesc de liberalii convinşi precum nici de aceia, cari au rămas statornici în partid ori au fost solidari cu par­tidul în vremurile opoziţioniste. E pur şi simplu, vorba de Domnii cari s’au deşteptat că sint liberali a treia zi după înfierbinţeală şi pe oari liberalii îi primesc cu entuziazm fărâ să judece că acei oari vin la dînşii în cea d’in­­tîifi oră a succesului îi vor părăsi tot la cea d’intîi oră a declinului. Pînâ şi socialiştii, pînâ şi gazeta socialistă de la centru a schimbat ca­­zaca. Limbagiul ţinut de gazeta socia­­listâ pe vremea cînd liberalii erau în opoziţiune a’a schimbat şi a făcut loc eremiadelor, linguşelilor şi unei „atitu­dine bine-voitoare“. Puterea are far­­mece multe şi e dulce şi plăcut ca sâ fii în buni termeni cu dînsa. Foarte puţini şi oameni da elită sînt aceia cari au curajul să râmîie în afară de sfera atractivă a puterei şi cari despreţuesc aceste conversiuni spontanee ale ceasului din urmă, care descoperă sufletele reptiliane. In opoziţiune în zadar au bătut li­beralii la toate uşile. Vernescanii ste­­teau de o parte şi făceau opoziţiune pe seama lor; alţi Domni rupeau cîte o laucie în contra guvernului conser­vator, faceau, cum am zice acţiune paralelă, dar atîta tot, nemulţumiri erau multe în potriva cabinetului, dar apropieri de partidul liberal erau pu­ţine. Insă a doua zi după constituirea ministerului Sturdza ghiaţa s’a rupt. Acuma partidul se găseşte pe braţe cu o mulţime de alianţe care, după părerea unora, îi sporesc forţele, care după judecata celor mai cu­minte, îi strică omogenitatea şi îi îngreunează mersul înainte. Pot spune liberalii că toţi cei adu­naţi astâ­zi în jurul puterei or fi libe­rali ? Adevărul este că între toate grupurile concentrate de dragul guver­­namentalizmului nu sunt multe lucruri comune afară poate de dorinţa de a se bucura de aripa protectoare a mi­nisterului. Din capul locului partidul liberal se prezintă cu două lăture foarte slabe. Prima lăture slabă este lipsa absolută de vre-o idee, lipsa absolută de preo­cupare pentru interesele Statului. In adevăr primul ministru a făcut cîte­va enund­eri negative, a arătat aceea ce vor desființa liberalii din cele înfiin­ţate de conservatori, dar nu ştim care va fi lucrarea constructivă a partiza­nilor D-lui Sturdza, pentru câ aceşti partizani au pornit în spre putere înar­maţi cu multe fraze dar săraci lipiţi pămîntului ca idei. A doua lăture slabă a naţionalilor­­liberali este aceea pe care s’au alcătuit sumedenie de alianţe electorale. Cînd partidul liberal la debutul sau a doua zi după venirea-i la putere şi în preve­derea primelor alegeri generale, pri­meşte toate ajutoarele ce i se oferă şi împarte beneficiile şi cu mare şi cu mic, impresia generală este că forţa partidului naţional-liberal a fos în­tot­deauna factice şi că temerea de a nu suferi o înfrîngere electoralâ,­ra si­lit să subscrie la toate propunerile. Nu, un partid tare şi sigur de pro­­punele şi neînvinsele sale puteri, nu ce spu la Teleorman, cu D. Picleanu la Buzau, cu D. Popovici la Suceava, cu D. Enacovici la Botoşani, cu D. Iz­­voranu la Mehedinţi şi aşa mai peste tot. Un partid tare are încredere în el şi în forţele lui, un partid tare merge la luptă cu steagul şi cu ade­renţii cei mai devotaţi, lâsînd merce­narilor locurile cele mai de jos iar nu rîndurile cele mai d’Intriu. Dar cînd intră frica în oasele omu­lui nu mai poţi cere judecata limpede de la el. Liberalii tremură varga în faţa urnelor şi de aceia sínt atît de blajini cu toată lumea. Alianţele pot fi ruşinoase dar sínt sănătoase. Camst. C. Bacalbaşa. CARNETUL MEU Georges Scorţescu. Iată un Domn care joacă la Iaşi oare­care rol în partidul liberal, care face sgomot, care şi-a luat nasul la purtare şi făgădueşte în dreapta şi în stingă, că are să mănînce pe toţi opozanţii. Acest Domn Scorţescu a avut şi cu D-l Sturdza, şeful partidului o ceartă ca la uşa cortului, ceartă în care Conul Mitiţă l’a făcut pe Scorţescu anti-patriot, iar Scorţescu l’a numit pe Sturdza individ vînturat de apeti­­turi josnice şi slugă murdară a palatului. Acuma Jurnalul din Iaşi ne aduce şi con­cluziile raportului No. 1.466 din 8 iunie 1882 prin care D-l ministru de externe Eugeniu Stătescu, cere destituirea lui Scorţescu, pe vremea aceea secretar la consulatul român din Constantinopol. Ascultaţi termenii acestui raport în urma căruia Scorţescu a fost destituit. Nemulţumirile şi plîngerile în potriva D-lui G. A. Scorţescu, utulceim ai consulatului ro­mân din Constantinopol devenind din ce în ce mai dese şi mai documentate, am orînduit o anchetă care a constatat grave neregulari­­tăţî şi abateri de la datorie săvîrşite de nu­mitul Scorţescu. Ancheta relevează cu deose­bire lipsa desăvlrşită de scrupulozitate de care acel funcţionar a dat dovezi, în consecinţă, pentru a scuti consulatul român din Constanti­nopol de discredit. Vă rugăm să semnaţi ală­turatul decret de distituire a D lui G. Scor­­ţescu, E. Stătescu. Iar acuma, sub un minister în care se afla D-l Stătescu ca factor principal şi pe care-l prezidează D-l Dimitrie Sturdza, «sluga mur­dară a palatului», Scorţescu a ajuns un fel de factotum la Iaşi, e membru in comisia in­terimară, e sufletul comitetului electoral li­beral, e candidat al partidului pentru un loc in parlament. Iată pe ce mîini a căzut capitala Moldovei, pe mîinile unor oameni daţi afară din slujbă pentru grave neregularitâţî, pentru lipsă desăvirşitâ de scrupulozitate. Felicităm partidul liberal pentru era pe care vrea s’o Inaugureze. ---------------------------*&--------------------------­ Stop. Ce fel de procedeu? In definitiv n’avem­­nimic împotriva numeroaselor disolvări de consilii comu­nale, pe cari le operează D. Fieva. Intim că procedeul acesta nu l’a inventat D-sa, el a fost practicat în tot-d’auna de cîte ori era vorba să se asigure... libertatea alegerilor. Al doilea, cunoaştem prea bine păcătoasa gospodărie de care se bucură mai toate comunele din ţară pentru ca disolvările să ne poată întrista, deşi acei cari vor veni în foc, nu vor fi mai brezi. De­cît nu înţelegem un lucru. Mai toate rapoartele prin cari D. Fie va cere disol­vările, relevă neregularitaţi din cele mai grave pe socoteala administraţiei comu­nale trecute, pe alocarea chiar incorec­titudini personale şi de multe ori nu mai puţin de­cît hoţii în toată regulă. Totuşi unica concluzie a acelor ra­poarte nu e de­cît disolvarea, pe cînd corolarul lor logic care ar fi darea în judecată a onorabililor consilieri abuzivi şi breningiştî, e cu totul lăsat la o parte. Nu este asta o procedare ciudată ? Cum, dacă într’adevăr s’au descoperit neregu­­larităţî şi hoţii, acestea să rămîîe nepe­depsite, iar făptuitorii­­lor să scape nu­mai cu pierderea mandatului ? O pildă dintr’o sută: Prefectul jude­ţului Neamţ, D. Nicu Albu, a constatat in sarcina fostului ajutor de primar al oraşului Piatra, D. Const. Isăcescu o sumă de pungăşii ordinare, pungăşii de cari urlă oraşul de trei-patru ani din loc să-l predea însă parchetului, se mulţumeşte a disolva consiliul, lăsind pe numitul a-­­­jutor de primar să-şi caute în tihnă de­­ trebile sale.­­ Ce fel de procedeu este acesta D-le ! Fieva ! Ori statuiază exemple trimeţînd­­ pe hoţii la puşcărie, ori de nu, lasă-i pe­­ Isăceşti în fruntea comunelor, căci alt-­­ fel tot vor veni în locul lor alţi Isăceşti,­­ Vlad ! TIPURI D. Grădişteanu a jucat odinioară un rol des­tul de important în politica ţarei, iar debuturile şi le-a făcut în partidul conservator şi în special sub ordinele generalului Florescu. Şi astă­zi încă mulţi din veteranii luptelor a­­merice de la Şapte Nuci îşi aduc aminte cu du­ioşie de marile calităţi ale lui Cuconu Petrache, de îndrăzneala sa în luptă, de curagiul cu care înfrunta pe liberali. Dar natura de rîndul cu o mare mobilitate de sentimente, Cuconul Petrache nu stărui mult în rîndurile conservatorilor ; dînsul trecu la liberali în rîndurile cărora a rămas mai mult sau mai puţin statornic pînă în ziua de astă­zi. Furtunile politice l’au­ aruncat acuma în comi­sia interimară a primăriei de Bucureşti, unde se ocupă, valii cu azilurile de noapte şi cu alte in­­stituţiuni filantropice. Un proverb spune: „Lu­pul cînd îmbătrîneşte îl latră şi câ­eilu. Şi tare mi-e teamă că D. Grădişteanu e un lup trecut la baccelizm. De­şi liberal pune foarte mult preţ pe origina sa boerească, aşa că odată telegrafiind regelui de la Severin, îi zicea: „ Sire, sunt din aceia al că­rora strămoşi ziceau Domnilor, vere­­“ Văru Petrache a fost și un bărbat de spirit. Vardalabum --------------------**---------------------' CUM SE DESPOAE LUMEA Posedăm an rechizitoriu întreg, plin de fap­te extraordinar de neomenoase, făcut de locuitorii comunei Sărata, jud. Bazin­î, în contra proprietarulu! de-acolo D. C. Sirăţea­­nu, actual procuror general pe lingă Curtea de apel din Capitală. Aceşti nenorociţ! n’afi căpătat nici pică astă­zi pămlntul dat prin legea de la 1864, pămînt cotropit de Sărăţeanu. Voind a-şi căpăta dreptatea pe calea jude­­căţei, procuratorii ţăranilor afi fost cumpă­raţi de proprietar şi oamenii au rămas păgu­başi. Din fericire, nu Domn Emanoil, negustor In Capitală, fiind din satul Sărata, şi-a pus in minte să îmbrăţişeze cauza consătenilor lui şi să nu cruţe nici un sacrificiu pînă la căpăta­­rea dreptăţei. După lungi procese, ţăranii afi cîştigat pă­­mîntul, cheltuind­u-şi toată averea. Dar nici un membru de la tribunalul Buzăui n’a voit să meargă la faţa locului, pentru a pune pe ţărani în stăpînire. In ziua de 20 Septembre, D. inginer Ma­­xenţianu şi filantropul Emanoil, merglnd la faţa locului pentru a face măsurătoarea, Sărăţeanu a trimes asupra lor servitorii, cu ordin să-i şi omoare la nevoe. Ţăranii însă s’a fi înarmat cu puşti şi cu revolvere şi a fi făcut gardă în jurul celor ameninţaţi cu moartea. Conform sentinţei definitive, ţăranii ar fi trebuit să fie puşi în posesiune pe ziua de 20 octombre a. c. Dar preşedintele tribunalului a dat ordin­ea să nu meargă nimeni pentru a pune pe ţărani în posesie. Și iată cum se pregătesc revoltele, de ce se împușcă țăranii ! Lynx. ---------------------------------------------------------­ Armata teritorială Votul dat zilele astea de cetăţenii elveţieni în chestia militară merită o deosebită atenţie, mai ales din partea noastră de­oare­ce sîntem singura ţară după Elveţia care nu şi-a trans­format toată armata în armată permanentă. Elveţia a reuşit să deslege cea mai grea problemă care se pune în zilele noastre unei ţări mici: să-şi apere în mod eficace terito­riul în contra unei invazii străine, dar fără să se ruineze. Elveţia a înarmat pe toţi cetăţenii valizi dindu-le instrucţia strict necesară pentru război­ şi desfiinţînd cu totul maimuţăriile o­­bicinuite la parazi, pentru care floarea tine­rime! se vestejeşte şi se demoralizează trei ani In cazarmă. In plus, pentru a nu primejdui instituţiile sale eminamente democratice, poporul elve­ţian s’a ferit de-a da armata în mina unui singur om, ci fie­care canton a rămas stăpîn pe propria lui armată. Cu modul acesta Elveţia a reuşit să aibă o armată compusă din 216000 de oameni de prima linie, cu o rezervă de aproape 300000 de oameni, avînd o populaţie numai de trei milioane. Această armată care a fost admirată in toate manevrele de ofiţerii străini, nu costă de­cît 18 milioane pe an! Militariştii rîvneau însă la alt­­ceva: ei îşi puseseră în gînd să sustragă armata de sub conducerea cantoanelor și s’o permanentizeze in parte. Camera a votat un proect de lege ! Geloşi de punga lor, de instituţiile lor li­berale, de demnitatea omenească înjosită în cazarmă, elveţienii au dat peste bot milita­rismului după moda prusiană. Dacă grija principală a guvernelor noastre ar fi economia banului public şi apărarea pa­triei, prima lor măsură ar fi fost să intro­ducă şi la noi sistemul militar elveţian mai ales că el răspundea perfect tradiţiilor şi sis­temului nostru milităresc. Cu un buget mult mai mic ca actualul buget al războiului, am putea avea, introdu­­cind sistemul naţiunei înarmate, o jumătate de milion de soldaţi buni, plini de entuziasm şi de iubire de ţară, căci n’ar fi idiotizaţi cu bătăile şi cu batjocurile căzărmei. In schimb, pentru nişte sume care ne rui­nează, avem o armată absolut insuficientă ca număr, fără sâ mai vorbim şi de alte calităţi care îi lipsesc. E drept că în cazul unei reforme ca aceea a naţiunei înarmate fortificaţiile ne­ ar fi lipsit şi gheşefturile colosale nu s’ar mai fi făptuit. Cui era să vindă germanii atîta material de rǎzboiu ? Cum am spus însă, în toate astea se cere desinteresare, iubire de ţară, iubire de popor, dor de propăşire şi alte calităţi pe care ne­am păzit să le introducem în sinul nostru, în acest sens, dar referendul, mulțimea po­porului i-a fost cu totul din potrivă. Ce bine ar fi fost să imităm în toate pe ţările mici şi Înţelepte din occident în loc să imităm pe ţările mari în tot ce-au făcut mai rău şi mai costisitor ! Index: Felicitări Ziarele din Capitală ne-au adus ştirea că D. Dimitrie Sturdza a primit 467 telegrame ’’de felicitare pentru ziua sa onomastică, iar­ „Eve­nimentul“ din Iaşi pretinde că „şeful“ a primit mai multe mii. Noi ştiam pe Georges tare numai ln sus­­tracţie, acuma vedem că e tare şi la înmul­ţire, lucru ce Îi face onoare de vreme ce a ajuns să cunoască aproape toate cele patru o­­peraţiuni aritmetice. Printre cele mai importante telegrame pri­mite de Conul Mitiţă nu trebue să uităm te­legrama contelui Goluchowski. Felicit pentru schimbarea atitudine! în ches­tia naţională. Să trăeşti ani mulţi pentru a face multe scuze. Cu un bărbat ca D-ta In frunte Romînia poate fi sigură de dispreţul Europei. Goluchowski iar telegrama D-l­ ui Dumba spune : Felicitez pentru buna inspiraţiune ce ai a­­vut de a cere permutarea mea din Bucureşti. De cind sint sigur că nu te voia mai vedea pofta de ra în care mî-a revenit. Greaţa de care sufeream de cînd cu scuzele ce-ai făcut a dispărut. pografi. Dumba Mal ,­râm în importantele telegrame ale lui Ulmeanu şi Tănase Bărbierul, dar nu le pu­tem tipări din respect pentru culegătorii ti­­ nax. ............................- 38------------------------­Construcţiuni pentru muncitori Guvernul imperiului german, a depus în parlament o lege prin care se cere un credit de cinci milioane de mărci, pentru construirea de locuinţe eftine destinate lucrătorilor şi micilor funcţionari ai căi­lor ferate ale Statului. In expunerea de motive, D-l Miquel ministru de finanţe, arată că pretutindeni unde Statul deter­mină el însuşi o mare afluenţă de mun­citori, e dator să le asigure o locuinţă. Creditul cerut ar putea permite să se construiască aproape 3.300 de locuinţe noui, împărţite în trei categorii: 1,200 de locuinţe mai mari, alcătuite din trei ca­mere, şi o cuhnie; 1,700 de locuinţe mij­locii compuse din două odăi şi o­ bucă­tărie şi în sfîrşit 400 de locuinţe mici al­cătuite din cîte o odaie cu cuhnia ei. Ceea­ ce este imperios cerut la Berlin e şi mai imperios cerut în Bucureşti. Lu­crătorii şi micii funcţionari locuesc în nişte găuri infecte pentru care plătesc chirii absolut fabuloase. In aceste vizuini nu pătrunde nici aer şi nici soare şi e lucru de mirat cum boalele infecţioase nu fac mai multe victime. S’au cheltuit atîtea milioane, cu bule­vardele. Nu s’ar putea face ceva şi pen­tru populaţiunea săracă, acum mai ales cînd bulevardele au scumpit şi mai mult chiriile, gonind lumea săracă­ şi mai de­parte spre marginea Bucureştilor? Primăria are terenuri berechet, are m­­­inerii şi architecţi săi şi poate dispune e material eftin. De ce dar D-l Grădiş­teanu, de pildă D-sa care este un demo­crat sincer şi cu tragere de inimă, nu ar face această experienţă în mic ? Nu ar costa aproape nimic ca primăria să facă vre­o două, trei sute de case pentru mun­citori şi micii funcţionari pe care să le închirieze pe preţul costului. Experienţa ar dovedi, dacă încercarea poate fi fă­cută în mai mare şi ast­fel încetul cu în­cetul se va face Bucureştiul abitabil şi pentru populaţiunea săracă. Const. Miile MERCURI 1 NOEMBRIE 1895 ­ Asupra sociologiei Din geneza ei La sociologie, mai mult ca la ori­care altă ştiinţă abstractă, se poate vedea clar că activitatea intelectuală a omenirei este strict condiţionată de mişcarea ei politico-socială. Nu-i o simplă întîmplare că sociologia s’a născut în veacul acesta şi de pildă nu în cel trecut. A trebuit ca societatea europeană să iasă mai int­iu din imobi­litatea regimului feudal căreia ’i cores­pundea concepţia falsă că omenirea nu se află şi ea într’o necurmată dezvoltare pentru ca să se poată naşte ştiinţa, me­nită de a descoperi legile acestei dez­voltări. Şi aceasta a fost posibil numai după revoluţia franceză care zguduind din temelie societatea, înlăturînd formele feudale, a dovedit prin realitatea ei izbitoare că totul evoluează şi în ome­nire, că nici o formă politică nu-i veci­­nică şi că fie­care conţine în sine atît motivarea existenţei sale cît şi sîmbu­­rele perrei. Revoluţia franceză a fost un suprem argument în favoarea concepţiei dina­mice şi numai pe baza acesteia s’a putut constitui sociologia. Odată cu­ aceasta am explicat, credem, în mod implicit de ce a fost necesar ca această nouă ştiinţă să ia naştere tocmai în Franţa, ţară care a încercat prin sine însăşi adevărul cel mare că nu numai în natură dar şi în societate totul se mişcă, totul se schimbă. Englezii în sociologie Da asemenea foarte natural era ca por­nind din Franţa, sociologia să-şi facă drum numai de­cît în întreg apusul, precum Germania, Italia, Belgia etc. cari înlocuind şi ele modul feudal al produc­ţiei, prin cel capitalist au devenit focare în care se elaborează necurmat schimbări sociale şi politice din cari se va con­stitui mai curînd sau miai tîrziu o formă nouă a societăţei. Şi tot foarte natural a fost ca în Anglia, jara în care atît dez­voltarea economica cît şi cea politică s’a făcut în modul cel mai natural şi paci­­nic, concepţia dinamică să intre mai puţin adine în conştiinţa naţională, ceea ce şi explică faptul pentru care socio­logii englezi precum Spencer au adus servicii Însemnate mai mult părței sta­tice de­cît celei dinamice, a sociologiei. Societatea — un organizm In Germania, unde s’au ocupat de so­ciologie spirite eminente ca Schaeffle și Lilienfeld concepînd amîndoi societatea ca un organizm în senzul cel mai strict, au aplicat în studiarea dezvoltărei sale, rezultatele biologiei moderne. Premiza însă a fost unilaterală, căci identificînd viaţa organismului indivi­dual, concret şi accesibil analizei ime­diate, cu acea a organizmului colectiv şi complicat al societăţei, era clar că pentru trebuinţele analogiei, se va lăsa afară sau vor fi insuficient explicate fenome­nele acelea cari sunt propriul societăţei ca atare, cari nu se pot studia deci, pe scară redusă, la individul în parte,—fe­nomenele sociale. Dealtmintrelea, în genere sociologia n’a făcut progrese mari propriamente în Ger­mania. Zic propriamente căci adevărata sinteză a sociologiei a dat-o Karl Marx cu fundamentala sa concepţie a luptei de clase. Dintre toate universităţile germane, sin­gură cea din Tübingen, posedă o catedră specială de sociologie. Sociologia criminală In schimb în Belgia şi Italia, sociolo­gia nu numai că este cultivată cu o stă­ruinţă fără seamăn în propriul ei cîmp, dar mai mult ca ori unde ea a fost stu­diată în consecinţele ei cele mai depăr­tate şi mai mult ca ori unde aceste stu­dii au fost rodnice. In prima ţară s’a născut sociologia cri­minală şi în a doua rezultatele ei emina­mente practice sint urmărită cu cea mai mare atenţie atît de publicul cult cît şi de Stat. Rînd pe rînd Italia a dat o se­rie de străluciţi sociologi precum : Lom­­broso, Garofalo, Sighele, Napoleone Cola­­janni şi Enrico Ferri cari au adus la cea mai înaltă dezvoltare ştiinţa asta nouă datorită geniului lor. Dintre toţi însă cel mai strălucit este tînărul profesor de la universitatea din Piza, Enrico Ferri, care a pus sociologia pe baza ei cea mai naturală—baza socia­listă. El nu se mulţumeşte cu formula după care criminalul e un product fatal al societăţii (formulă pe care o găsim deja în Histoire naturelle de la société de Que­­telett ci lărgind-o, a arătat că crimele trebue studiate în raport cu întocmirea socială respectivă. Invidiăm pe studenţii de la noua universitate liberă din Bruxela, înaintea cărora genialul cugetător italian va expune într’un şir de conferințe, ideile sale asupra­­ sociologiei criminale. Acesta. «i*-------------------—

Next