Adevěrul, noiembrie 1896 (Anul 9, nr. 2674-2697)
1896-11-01 / nr. 2674
V ANUL IX, No. 2674 NUHBBUB 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP DE LA 1 ȘI 15 ALE FIECAREÎ LUN gilse^plătese tot-d’a-una înainta In Bucureştii la Oaaa administraţiei Ii' Judefc şi Stre-Mătate prin mandata poştala Un an în Ţară 30 Lei, în Stseinătate 50 La Ssbifc Inni 15 a , , 25 „ . 13 . Trai inni8 Dm »dofer in 80 îi. *›Adeverul V. Alexandri StAIVVSCE11TBLH no se înapoiază Sâ te ferești Romíne de cuiți strein în casă! ADMINISTRAȚIA #1*8AI3. BANCE8 MATIOeSALE£(TBI.B)POI«„r«*o. «*«› Director politic: ALEX. V. BELIMMANU atar Trias LIPSA DE TACT D. Alexandru Lahovari a voit să i se facă o plecare din ţară triumfală şi a fost întovărăşit la gară ca un adevărat şef, ca unul, care, încă în viaţă fiind D. Lascar Catargiu, i-a luat moştenirea. Mai era vorba de a face o maifestaţiune anti-junimistă, împotriva D-luî Carp, şi în această privinţă Creţu şi-a făcut datoria, concentrînd la gară armata electorală, pe care altă dată o concentra pe la secţiunile de vot, pe la Cuibul cu barză, pe la Poliţa şi pe la Şcoala Posnaru. Dacă ar fi fost numai atîta, nu am avea nimic de zis. Partidul conservator are drept să manifeste pentru şefii săi şi să caute a impresiona publicul, arătîndu-î că nu a fost slăbit prin căderea suferită acum un an. Ceea ce însă este regretabil din punctul de vedere al moravurilor politice, este că la această mascaradă s’au asociat şi douî reprezintanţi străini, ministrul Rusiei, D. de Fonton, şi al Franţei, D. d’Aubigny. In afară de reprezintanţii celorl’alte puteri, numai aceşti douî miniştrii străini au ţinut să manifesteze în favoarea partidului conservator şi deci împotriva D-lui Dimitrie Sturdza. Era un răspuns la faimoasa şi neroada frază: Eu nu mă am de Rusia ! Această manifestaţiune e regretabilă în ceea ce priveşte pe cei două miniştri străini şi este odioasă în ceea ce priveşte pe conservatori. Ambasadorii puterilor streine ar trebui să ştie că Romînia a eşit din înjositoarea epocă a capitulaţiunilor şi că nu se găsesc nici in Turcia, nici în Egipet. Li se impune o rezervă foarte strictă şi o complectă neamestecare în treburile noastre lăuntrice. E posibil ca toată politica noastră internă şi schimbările de regim să fie înrîurite din afară, dar aceasta nu se face nici prin acte demonstrative, nici prin manifestări semnificative. Numai ţinîndu-se în această rezervă, reprezintanţii puterilor streine pot să nu fie atraşi în vâltoarea luptelor noastre politice. Altmintrelea ei sunt expuşi la neplăceri cari ar putea aduce complicaţiuni serioase. Ce ar zice D-nui de Fonton şi d’Aubigny, dacă liberalii, făcînd o manifestaţie anti-conservatoare, ar manifesta şi în potriva amicilor D-lor Lahovary ? Dacă manifestarea celor douî miniştri din partea lor este un fapt regretabil şi o lipsă de tact, purtarea conservatorilor este odioasă. Noi, cari nu sîntem prietenii colectivităţeî, o spunem în deplină sinceritate şi libertate. E odios lucru să complotezi cu străinul pentru a veni la putere, e cinic a ţi arăta pe faţă acest sprijin şi a dovedi că în adevăr te tragi din viţele vechi ale boerilor, cari, pentru a-şi satisface poftele lor, alergau cînd la Ruşi, cînd la Poloni, cînd la Unguri, şi cari veneau în urma furgonelor oştirilor streine, ca să aducă «sabia în ţară». Dealtmintrelea, conservatorii se joacă cu focul. Rusia nu este puterea iubită în ţară, Rusia ne-a răpit Basarabia, Rusia este duşmanul nostru secular care ne ameninţă să ne răpească libertatea şi ţara, şi cînd conservatorii reacţionari se vor arăta mergînd mînă în mînă cu autocratismul sălbatec al Rusiei, cu groază şi cu oroare se va depărta de el tot ce-i cinstit, tot ce-i patriot, tot ce este iubitor de libertate şi independenţă. _ _ _ Partidul conservator să binevoiască a cugeta că dragostea rusească îl face imposibil în Ţara Romînească şi că manifestările de Luni seară asvîrle corpul electoral şi mai mult în braţele infame şi murdare ale hidoasei colectivităţi. Const- EVSuSe. SATIRA POLITICA Tot din Galaţi Partidul liberal, care acum un an părea atît de activ şi de viguros, acuma deplore din cauza unor viţii ruşinoase, precum Malaxia şi Orleania. Acest tragic eveniment a silit partidul să se cam zorească cu strlogerea banilor albi pentru zile negre, fapt pentru care numirea D-lui Zorilă ca prefect de Govurluiu se impunea. Apoi au început sacrificiile. In loc să aştepte Ignatul pentru a răpune ciţiva liberali mai graşi, noul prefect a hotărit jertfirea chiar de pe acum a poliţaiului Ignat, şi înlocuirea sa cu o persoană care a ieşit de curînd de acolo de unde Malaxa e în trataţie ca să intre. Acuma, în capul comunei, au ajuns toţi decavaţii din oraş, în frunte cu Domnul Decavalioti. Noroc să le dea guvernul. Vax. roi Alegerea din Iaşi Liberalii dizidenţii — D. Carp şi O. Panopoiu. — Alte interveniri. Am anunţat deja coi, comitetul partidului conservator în înţelegeri cu grupurile : conservator, radical şi junimist din Iaşi, au decis ca la alegerea ce te va face pentru locul de senator al colegiului 1 ia din Iaşi, rămas vacant prin moartea generalului Racoviţă, să puie candidatura D-lui L. Catargiu, şeful partidului conservator. Liberalii dizidenţi Se înţelege că conservatorii se preocupaţi de atitudinea liberalilor disidenţi, căci numărul alegătorilor la acel colegiu fiind foarte restrîns, trebuie să se ţie socoteală şi de grupările cele mai puţin numeroase. La început, liberalii disidenţi, supăraţi de atitudinea conservatorilor la Huşi, unde se ştie că ei au dat concurs listei guvernului, au voit să pună un candidat separat. D. Scorţescu şi cu ceîl’alţi liberali dizidenţi hotăriseră chiar să susţie candidatura D-lui Leonida Panopolu, fost deputat şi prefect de poliţie la Iaşi. D. Panopolu se bucură de multe simpatii in Iaşi şi cu candidatura D-sale s’ar fi putut întruni de sigur un număr de voturi destul de mare pentru a se da naştere la un balotagiu. D. Carp şi D. Panopolu D. Panopolu insă, nu putea să primească să candideze, deoarece aceasta s’ar fi putut interpreta în cercurile conservatoare ca o manoperă a D-lui Carp. Se ştie că D. Panopolu e foarte bun amic cu şeful junimiştilor, şi motivul pentru care liberalii l-au lăsat de o parte, cu toate stăruinţele D-lui G. Mirzescu, este acela că D. Panopolu a fost numit administrator al unei moşii a statului din Ialomiţa, care sa căutat în regie, cit timp a fost D. P. P. Carp ministru la Domenii. Deşi D. Panopolu este om foarte independent şi de o corectitudine ireproşabilă, totuş, dacă şi-ar fi pus candidatura, s'ar fi exploatat aceasta in sensul că D. Carp ar vrea să cadă D. Catargiu, pentru ca o criză ministerială să nu-l găsească în Cameră, şi, neputînd să-i opuie o candidatură junimistă, a recurs la candidatura amicului soli, D. L. Panopolu, liberal dizident. Alte interveniri Afară de refuzul D-lui Panopolu de a candida, sau făcut şi alte interveniri pe lingă liberalii dizidenţi, din partea conservatorilor, ca să dea concursul lor candidaurei D-lui L. Catargiu. In cele din urmă, liberalii dizidenți au decis să dea concursul lor D-lui L. Catargiu, declartnd că sprijină această candidatură numai pentru a arăta liberal lor că guvernul D-lui Sturdza nu se bucură de încrederea ţării. Rep. ------------------------*•«*♦*•«----------------------- Ţară sălbatecă pe cînd pestiunea mitropolitului ne preocupi toate momentele, pe cînd facem ipoteze asupra agitaţiunilor conservatoare, sînt o mulţime de fapte carî r&min In umbră, denunţate de cîteva ziare şi apoi trecu o înălţare, neputînd emoţiona opinia publică. Aşa, acum citeva zile, am denunţat oribilele torturi comise de autorităţile comunale dintr’o comună din Judeţul Olt, torturi săvlrşite In prezenţa sub-prefectului. S’au fiert miinile unor nenorociţi şi au fost căzniţi cu apă clopotită. Guvernul nu s’a emoţionat, din comunicat al Monitorului Oficial ne-a dat o dezminţire în doul perl si nici azi nu putem şti dacă cei vinovaţi sunt daţi in judecată. Să ne amintim numai că faptele s'au petrecut in pasaltoul D-lui Tache Frotopopescu şi că torturatorii sunt oamenii săi, agenţii săi electorali. Aceasta ajunge ca să explicăm tăcerea guvernului şi muşamaua care s’a aruncat asupra acestor sălbătăcii. Azi ne vin alte denunţări. Ţărani! din comuna Sfinţeşti,Jud. ’Teleorman, s’au revoltat şi autorităţile militare au comis noul torturi asupra celor prinşi, asupra nenorociţilor carî nu au putut scăpa de goana soldaţilor cari au plecat să vîneze răsculaţi, prin păduri. Prizonierilor 11 s’au zmuls perii din barbă, sprîncene şi mustăţi şi au fost apoi bătut! în mod oribil cu minerul săbiei şi cu trăgătorile de la şea. Ceea ce a ficut In 1888 coonelul Vardadi In plasa Sabar din Ilfov, a front EDITIA A TREIA Spre ştiinţa Epoca are o notiţă necuviincioasă la adresa noastră. Noi sintem deprinşi cu limbajul conservatorilor. Le-am apreciat praţa şi cînd eram la putere şi cindi au fost , sînt în opoziţiune. Nu ne emoţionează dar peste măsură insinuaţiile şi grosolăniile Epocei. Nu degeaba cei din capul ei au fost până acum un an mai mari peste grajdurile comunale. Voim numai să constatăm că la o critică obiectivă, ni se răspunde cu injurii şi insinuări. Să nu se căiască mai tir siu ziarul conservator de această provocare. Spre ştiinţă. C. M. NOTE ZILNICE Acuma am înţeles, in sfîrşit, că D. Dimitrie Sturdza e pe dric şi iată cum : In ultimul an al vizibalului său, Ion Brătianu, slăbit şi cu inteligenţa în declin, dedea semne vădite că-i pe ducă. Aşa, întruna din şedinţele Camerei, fiind acuzat de către D. Fleva, mi se pare, că nu mai reprezintă partidul liberal, Ion Brătianu răspunse aceste memorabile cuvinte: „D. Fleva îşi închipuie că nu mai am nici o trecere în ţara aceasta ; e bine, să vie la mine acasă şi să gaţ!Alte cărţi de vizită am primit de sfintul Iond Dar de unde Ion Brătianu ajunsese la extremitatea cărţilor de vzite după 13 ani de guvernare, bietul Domn Dimitrie Sturdza a ajuns colo după 13 luni. C1 ce număr fatal! Curioşii n au decit să deschidă ziarele partidului şi se vor convinge. Iar Naţionalul precizează chiar că primul ministru a primit de sf. Dumitru 500 telegrame şi 15.000 cărţi de vizită. Taci mai r îs dri dimineaţă pun mîna pe „un ziar din Capitală“ şi dau cu ochii peste următoarele rînduri: „O convorbire foarte intergsantăi a avut loc Luni, în sala avocaţilor de la palatul justiţiei."* Trebuie să fie ceva grozav, îmi ziseiu atunci în mine, şi pregătindu-mă să aflu cine ştie ce dialog palpitant de interes, îmi luai inima în dinţi, mă întării în potriva emoţiunei, şi... începui să citesc: „D. Fleva întîlnind acolo pe D. Dărăscu, i-a zis: — Ei, D-le Dărăscu, aşa e că aveam dreptate cînd îţi spuneam că nu mai merge cu acest guvern care?.., — Ai avut dreptate“. VINERI 1 NOEMBRE 1896 NPMBBPL 10 BANI ANUNCIURILE In BUCURESTI si JUDETE se primesc nunta la ADMINISTRATIE In STREINATATE, direct numai la admdnia - trația si la toate Oficiile de Publicitate Anunciun la pag. IV , , , , 0,30 b. Imit I » a II «(ii 2,— lei n a • Hiii» 3, v , REDACȚIA II nmw Ai. A 1 A' U'M I PA8AG. BĂNCICt NATIONALgE(TSl_,Brrj>r4v»íjltaÍS)’ • ^ * şi lopot.-colonel Dănescu, «ars a comandat această expediţia contra sătenilor din Sfinţeşti. Suntem siguri d’inainte că şi aceste fapte vor rămânea nepedepsite, cum au rămas nepedepsiţi torturatorii de la Borden, viteazul lopotenent Dimpea, care a impuşcat pe la spate pe nişte contrabandişti prinşi, cum nepedepsite ai rămas crimele din Olt şi altele multe... multe din carî se alcătuieşte cartea d suferinţă a poporului romîn. Zl-I t*r* sXUstecte şi ajunge 1 Sfinx. ----------------------~*r»JRV«-----------------------...Adică credeţi că mai urmează ceva?!.. De joc, absolut de loc!... S’a isprăvit! Altfel, care ar fi deosebirea între o convorbire care este foarte interesantă şi alta care nu este. ♦ Din acelaş ziar din Capital : „Douî popi de la mitropolie s’au luat la ceartă alalţiieri în biserică, fiţa cu credincioşii adunaţi acolo ca să se închine şi faţă cu... moaştele sfintului Dumitru!?!’ Iată unde am ajuns de cînd cu ilegala detronare a I.I. P.P. S.S. mitropolit Ghenadie. Acuma uneltele nelegiuitei locotenenţe mitropolitane şi ale răspopituluî Dragorair au ajuns să se certe în faţa moaştelor unui sfînt, fără să-și ceară măcar „pardon de expresie“. Matador. 1 ^ Al. Lahovari.— Mi se pare că (î-am luat înainte; groapa mea e aproape gata. P. Carp.—■ Românul are o vorbă : «Cu încetul se face oțetul)). Succesul Franţei D. Hanotaux, ministru de externe, a ţinut un discurs în Camera franceză prin care, explicînd situaţiunea încurcată a Turciei, a exprimat dorinţa Franţei de a vedea cît de iute realizate reformele promise de sultan. A doua zi după rostirea acestui discurs, sultanul a şi dat ordin telegrafic ambasadorului Turciei la Paris, ca sâ se prezinte D-luî Hanotaux şi să declare că sultanul, ţinînd aompt de dorinţa Franţei, a ordonat aplicarea tuturor reformelor cerute de Europa. Promisiunile sultanului Această promisiune a sultanului a şi fost urmată de fapte, căci toţi armenii arestaţi au fost puşi în libertate, poliţia turcească a primit ordin ca să nu mai urmărească pe nici un armean, iar guvernatorii provinciilor din Asia Mică au şi început să pună în aplicare o mare parte din reformele promise de sultan. Graba pe care a pus-o sultanul ca să se conforme dorinţelor Franţei, este caracteristică din toate punctele de vedere, căci pe de oparte loveşte în amorul propriu al englezilor cari n’au obţinut în timp de douî ani ceea ce D. Hanotaux a dobîndit printr’un singur discurs, iar pe de altă parte, pune în relief influenţa predominantă în Orient, pe care o desfăşură Franţa, graţie alianţei sale cu Rusia. Rolul Franţei Această grabă a sultanului mai are însă şi altă însemnătate diplomatică, şi anume aceea că face să se înţeleagă că Franţa ar fi dispusă a primi un mandat din partea Europei, pentru ca să tranşeze chestia orientală pe cale pacînică, introducînd în Turcia reforme de aşa fel, încît să împiedece orice nouă mişcare revoluţionară. După cum să vede clar, intenţiunile Franţei şi ale sultanului sînt din cele mai bune ; rămîne însă deschisă chestiunea de a se şti, dacă sultanul este în stare, cu toată buna lui voinţă, ca să introducă reforme în Turcia, şi dacă Anglia, care are un interes contrariu, nu va încerca să împiedece pe sultan prin multiplele mijloace de care dispune diplomaţia engleză. Val. Reînvierea Iui Arton Arton la juraţi. — Incriminările preşedintelui. — Cheltuielile. — Declaraţiunea Iui Arton. Panamaua. — Condamnarea. Cine s’ar mai fi gîndit la Arton ? Anul trecut, Curtea cu juraţi din Paris îl condamnase la deportaţie pe timp de şease ani, şi fiecare îl credea deja în Noua Caledonie, unde, prin experienţa şi inteligenţa sa, ar fi jucat poate un rol între pensionarii penitenciarelor. Din cauza unei greşeli de formă, sentinţa de condamnare a fost însă casată de Curtea de casaţie şi Arton a fost trimis din nou înaintea Curtei cu juraţi din Versailles, şi astfel Arton se afla zilele trecute pe banca acuzaţilor. Trist şi gînditor, Arton a ascultat toate capetele de acuzaţiune şi a surîs la auzul milioanelor, pe cari le-ar fi sustras şi din cari a împărţit diferiţilor deputaţi sau miniştri şi a cheltuit cu numeroasele sale întreţinute. Dar ori-cît ar surîde, Arton nu mai e personagiul interesant de acum cîţîva ani. Puţini se mai interesează de soarta lui; căci Arton, fără secretele pe cari se lăuda că le posedă, fără ameninţări că va da aceste secrete publicităţei, a devenit un simplu falsificator, dispreţuit chiar de alei pe cari acum ciţiva ani îi încărca cu aurul Panamei şi al societăţei de dinamită. In timpul interogatoriului preşedintelui Curţei cu juraţi, Arion răspunde cu neglijenţă şi ascultă cu nepăsare toate incriminările ce se fac. Preşedintele îi aduce aminte de cele douăzeci şi două de amante pe cari le întreţinea în acelaş timp şi în a căror frunte se afla frumoasa orizontală Suzanne Nery, care, singură, îl costa peste patru sute de mii de franci pe an. Ii aduce apoi aminte de supeurile pe cari le dădea şi cari costau cîte o sută de mii de lei fiecare, şi cum într’o săptămînă a chieltuit şease mii de franci numai pentru flori. Toate aceste învinuiri nu turbură liniştea lui Arton, cu toate că în sala Curţea cu Juraţi se aflau femeia şi fiica sa, îmbrăcate în doliu. învinuirea preşedintelui însă că Arton ascunde secretul celor 404 cecuri, pentru că aceşti bani i-a cheltuit în bancheturi, face pe Arton să sară în picioare şi protestînd în contra acestei învinovăţiri, declară că aceşti bani într’adevăr i-a dat diferitelor personagii politice, ale căror nume le va comunica imediat procurorului general. — Eil cer, adăogă Arton, ca să fiu judecat şi in afacerea Panama. * Această declaraţiune neaşteptată a lui Arton, deconcentră însă pe preşedintele Curţeî cu Juraţi, care, în loc să-l lase să apuie tot ce ştie, îl întrerupe şi bate în retragere temîndu-se de unele revelaţiuni compromiţătoare pentru mulţi oameni politici din Franţa. Dar Arton, odată pornit pe calea destăinuirilor, merge tot înainte şi adresă o scrisoare procurorului general prin care declară că chestiunea dinamitei, pentru care se află înaintea Curţei cu Juraţi, fiind în strînsă legătură cu chestiunea „Panama“, el voieşte ca să fie judecat şi în această afacere, renunţînd astfel la beneficiile ce erau acordate prin tratatul de extradiţiune dintre Anglia şi Franţa. * Chestiunea Panama a reînviat dar odată cu Arton, şi dacă procurorul va da curs cererea acestui posesor de secrete, chestiunea Panama va veni din nou la bara justiţiei franceze, de astă-dată însă nu adevăratul ei colorit, căci Arton nu mai este un fugar care se ascunde cu ştiinţa poliţiei franceze prin Italia, Romînia, Sviţeia şi Anglia, ci este pensionarul penitenciarelor franceze, putînd astfel furniza justiţiei numele tuturor acelor deputaţi şi miniştri cari au trăit din fondurile „Panamei”. Această nouă fază în care intră chestia Panama, a înfricoşat pe mulţi din foştii prieteni ai lui Arton, cari se aşteaptă acum în fiecare moment ca poliţia să-l ia de guler şi să-i ducă înaintea judecătorului de instrucţie. * Deocamdată Arton a fost condamnat de către Curtea cu Juraţi din Versailles la opt ani recluziune fără deportaţiune. El va rămîne clar într’unul din penitenciarele din Franţa, unde va primi odată pe lună vizita cunoscuţilor săi şi va fi astfel o vecinică ameninţare pentru acei cari au furat în complicitate cu el şi pe cari cu o singură vorbă ar putea să-î piardă. Acest lucru l-a şi dorit Arton, care, ştiind că pentru delictele comise trebuia să fie condamnat, a preferat să stea opt ani într’o temniţă din Franţa, decât să fie transportat pentru Arton