Adevěrul, ianuarie 1898 (Anul 11, nr. 3045-3072)
1898-01-01 / nr. 3045
?_...... „ Speranţa in viitor* îr, martorul sub-comisarului. II iă tocmai lingă sine şi privindu’l in ochi il întreabă: Ia spune, cind ai intrat în cirul unde era rl-un comisar? In «traumă. Nu aşa. Ştia că era în circiumă, inume în ce loc era şi ce făcea 7 rtorul stă un moment nedomirit, I de ei e silit să răspundă la o vire la care nu se aştepta. Luat de j\ , răspunde. Era căzut sub masă; îl ţinea un pat dlădit: d-nu sub-comisar să cu el. Şi inculpatul ce făcea sub masă? Dormia pe sforăite şi se lupta cu ».l« comisar. D-nu sub-comisari nu era beat? D-ne fereşte! Nici nu mirosea a ură. • Şi ce aţi făcut cind aţi intrat în alie ? aţi arestat pe inculpaţi ? Nu, c’a trebuik să ducem pe d-nu ib-comisar acasă. — Tu singur l’ai dus? — Nu, cu sergentul Şerban că era u'c greu. — Dar procesul verbal cînd Tată• Nu ştii; peste vr’o săptămină chemat d-nu sub-comis, de am toit, urma acestei depoziţii, tribunalul • te că este de prisos să mai asculte ii-l’alţi martori şi achită pe toţi• patrî. CondolA IMPRESII şi PALAVRE O mistificare Poftim şi te mai încrede în vorba femei ! Toate teoriile mele foarte adeseori cad din al şapte-zecelea cer şi mă văd silit să mă declar incapabil să descifrez această şaradă care se numeşte sufletul unei femei. Uite, de pildă, Celesta. Aţi citit cu toţii ultimele şi desperatele ei strigăte de agonie ! După aceasta, ori ce creştin trebuia să o plîngă şi să-şi facă în gind părerea că jalnica mea colaboratoare trebue să fie un fel de mater dolorosa, o fiinţă deznădăjduită care nu are timpul şi gustul să se gindească la lucruri vesele, la drăcii. Făcind şi eu parte din toată lumea, credem fireşte că aşa trebue să fie, cînd în ajunul Crăciunului, intrînd în biuroul meu, în voluminoasa mea corespondenţă ce să găsesc? Un plic galben, cu o scriere cunoscută şi în plic simt că este o fotografie. Intrigat, rup coperta şi ce să văd ?... O gingaşe amintire de la amicele mele Celesta şi Rodica, o amintire gingaşe dar şi răutăcioasă. Drăgălaşele mele corespondente îmi trimet ca dar de Crăciun portretul lor, portretul trupului lor, deoarece faţa uneia este ascunsă într’o carte, iar a celeilalte e întoarsă din preajma privirilor mele indiscrete, în sfîrşit portretul acesta pe care l dau în copie ca şi cititorii mei să ştie atîta cit ştifi şi eu. Cruzimea a mers şi mai departe. S’a întrebuinţat cuţitul pentru a se tăia firma fotografului, ca nu cumva, au crezut curioasele mele amice, să m’apuc de cutreerat toţi fotografii ca să aflu secretul numelui lor. Deasupra fotografiei „jalnicele“ fete îmi scriu : „Bună dimineaţa la moş-ajun. Ne dai ori nu ne dai, moş Chiţibuş, ne dai ori nu ne dai ? C.R. „Pe dos sta scris : Ghici care este Celesta ? Ghici care e Radical" Că s’a gîndit cineva la mine, mi-a făcut de sigur plăcere. Un gînd însă mă obsedează: ca cineva să se apuce să se fotografieze ad-hoc, ca să-mi facă o mică surprindere păcălitoare, ca să-ţi dai osteneala să potriveşti ajunul, să-ţi găseşti o poză atît de misterioasă, trebue ca cineva să nu fie prea „desperată“. In halul acesta nimeni nu se gîndeşte la asemenea „drăcii“. E dovadă clar, că deznădăjduirea aceasta nu-i de cit pa hîrfoie, că fetele mele sînt raia în adevăr, multe şi mărunte i-au luat gustul să mai facă farse şi să se mai avînte pe aripele hazliilor intrigi şi mistificări. Acesta e semn bun, fetele mele, şi vă felicit. Moş Chiţibuş, v’ar fi dat fireşte, covrigi şi mere, nuci şi migdale, dar aţi uitat să lăsaţi adresa şi de aceea singurul lucru ce vă poate face, este să dea în vileag, cu bună-voinţa desenatorului Adevărului, inteligenţa voastră farsă şi contururile taliei voastre fine. „Care e Rodica şi care este Celesta“? Sînteţî şirete fetele mele, întrebarea voastră este o cursă şi nu voi cădea în ea. Voi v’aţî zis că dacă voi răspunde, răspunsul îmi va arăta preferinţa şi, vedeţi, Chiţibuş este prea bătrîn ca să se lase a fi prins de minorele lui corespondente. Şi fiindcă-i vorba de urare, şi azi fiind Anul nou, şi eu vă urez, cum altă dată ura Alexandri pe omonima gentilei Rodica : Până la anul s’ajungî mireasă Viaţa să-ţi fie un lanţ de flori Şi casa casă şi masa masă Şi sânul leagăn de pruncuşori. EiCititorilor, Cititoarelor ai Corespondentelor sale Chiţibuş le trimet© urări de Anul nou. Chiţibuş Revista publicaţiunilor A apărut Codul de procedură civilă, adnotat cu jurisprudenţa Casaţiei (1896-1897) şi precedat de un index alfabetic, de C. Hamangiu, judecător de instrucţie la trib. Ilfov. 630 pagini, 5000 adnotaţiuni. Volumul cuprinde în supliment: „ Legea judecătoriilor de pace“, „Legea timbrului“ şi „Legea autentificării actelor“ de asemenea adnotate cu jurisprudenţa complectă a Casaţiei şi precedate de cite un index alfabetic Preţul 3 lei broşat şi 4 lei legat flexibil. FEL DE FEL Fini Ini Felson.— Fiul celebrului inventator Edison merge pe urmele tatălui său. Ca debut, ziarele americane pretind că a inventat, nici mai mult nici mai puţin, un aparat cu ajutorul căruia se poate fotografia gindul unui om. Invenfiunea e ţinută secretă. Tot ce se ştie e că d. Edison, fiul, ia un subiect, il rade, ii toarnă in cap o substanţă gelatinoasă şi pe urmă, cu un aparat misterios ii fotografiază gindul. Sintem curioşi să vetfem clişeele. Dai’... vorba Romînuluî: Prea e de oaie! * Alo! Ai©!.— De mai mult timp abonaţiî telefonului de pe strada d'Allemagne din Paris adresau zilnic plingeri biroului central. Totuşi nu parveneau să poată vorbi la aparat. Amploiaţii telefonului veniră să verifice aparatele şi le găsiră in cea mai perfectă stare. Atunci începură să inspecteze cablurile şi descoperiră că in 11a ori ma lunga de ouț de metri. Comisarul cartierului a început cercetările. * Aratorul Odiseei.— Un Englez, d. Samuel Butler, a publicat o lucrare savantă în care se încearcă sa dovedească că este o greșeală a se crede ca autorul Odiseei este Omer, Odiseea e datorită unei principese din antichitate. Se vede ca a. Butler a fost apucat de un acces de feminism retrospectiv. CARNETUL JUDICIAR Revelionul sub-comisarului Titirică Vreme-rea şi alţi vre-o cinci, toţi pescari de meserie, cu pantaloni creţi şi cu căciulă cu ţuguiu, sunt daţi în judecată, pentru că ar fi ultragiat pe don sub-comisar clasa II Pirjol. — Pa la două după deosp’ce noaptea, spune sub-comisarul, trecind in interes de servicî pa la circiuma lu d-na Tescovina am văzut lumină și am auzit larmă înăuntru. Am bătut in ușă să văz ce-î, circiumaru mi-a daschis. Giud am intrat înăuntru d-lor f'aceau scandal la o masă. Le-am spus să s’astimpere, dar d-lor a ’nceput să’mî dea cu huideo, pină ce am fost silit să chem sergenţii. — Auzi Titirică ? spune preşedintele către inculpatul cu acest nume. — Păi nu-i tocma așa, don prezident. — Atunci cum e? — Uite cum a fost pricina. Dă bucurie c’am ciştigat bine dă la nişte crapi, eu şi cu pretenii am hotărit ara să’i tragem un pui de revelon, adicătelea o beţie aşa da seara piuă dimineaţa. Ne-am pus ăra pă benchetuit aşa pă la opt seara. Şi după vr’o două ceasuri ne pomenim cu d-na sub-comisar, că intră şi ne dă buna seara. Noi il poftim la masă, ca p’un om dă omenie. Da d-luî să vede că are arţag la beţie. La o vreme s’a îmbătat şi a ’nceput să cate cearta cu luminarea. Pă unu de-aî noştri l’a ’njurat de muiere. Omu i-a dat cu sictir. Atunci s’a ’nceput lată. A ’nceput să ne ’njure pa toţi. Noi i-am spus ori să stea să bea ca un om cinstit, ori să să ducă dracului şi să nu ne mai strice chefa şi nouă. Atunci s’a aprins arţagu ’n d-luî, a eşit in uşă şi a ’nceput să dea ţignale. Mialache, unu d’ai noştri, dac’a văzut aşa, s’a repezit la el, Ta luat dă git şi 1’a tras înăuntru să nu facă scandal. Şi tot luptindu-se a căzutără amindoî de-a berbeleacu subt masă. D’acolo nu s’a mai sculatară pin’a venitără sergenţii, c’adormitară da beţi ce era. — Mă, Titirică, mă, cui le torni aşa de latemă ? Nu vezi că nu crezi nici tu minciunile astea ? observă preşedintele. — Zău, să’mî sară ochii, dă n’o fi aşa ! Nu-i martorii acilea ? Preşedintele ordonă sa vie sergentul IEHOVA D-rului L. Dintre galbenele file I surîde-ironie slova, Ce’l absoarbe—ani şi zite— Gîndul chinuit: Iehova i-e groază de-acest nume Astăzi ca şi ’n tinereţe; Şi se ’ncearcă să’şi sugrume Amintirile răzleţe Din trecut—ce’l duc departe —Totu’l pare o poveste— Cînd citia ’n sfînta carte, Ca copil: „Iehova este 9Zeul urei ’ndelungate ,Şi al fericită paznic / „ Ale neamului păcate , Le-ispăşesc urmaşii groaznic“, fi de-atîta timp doar cată printre rîndurile filei. „Zeul urei ’i lehova“, lași 83. Javasa. Litere»Artei Ştiinţe A apărut, ca no. 8 al «Biblioteceî Internaţionale», un volum de nuvele intitulat In faţa morţeî. Autorul acestui volum este domnul Gh. Becescu -Silvan, un tînăr de talent destul de cunoscut ctitorilor ziarului nostru. • Ministrul instrucţiune al Italiei, Gallo, l-a felicitat de anul nou pe Verdi, dorindu-i să găsească puterea necesară putiii ca sa poată scrie o nouă operă. Verdi a răspuns: «Ași dori să mai găsesc puterea, pentru ca să împlinesc dorința d-voastra, dar cei 84 ani ai mei nu mai permit aceasta. Un bucu pe zi E menit să fie 365 de zile. Azi în mare bucurie pen uri şi bacşişuri şi ee le dă. El însă, nici nu pune pe trăite, de SCllti' A o COpit zile va fi bătrîn, ti viciu ea şi un cai actualitate timp de in ziua naştereî, e ;1 ee primesc cado•lictis pentru acel mei nu ia, ci re , . aşa de cind pe te tin an de rit s. «cos din ser.,a de la tramvaiu. Per. Acum cîte va luni de zile Carageali l’a oferit d-lor Bedro -Buieliu —Missir, dirul cu polivnica dintre d-sa şi sus zişii avocaţi, cari luaseră apărarea d-lui Maiorescu, de a fi trecut pe lista membrilor «Junimei» şi pe autorul «Scrisoareî pierdute». «...Dar te pomenești că mie nu mi place să mâninc ce vă place d-voastră».. sfirșea Carageali polenica. E curioasă această potriveala de..., tratatie. K. II. Anul ni Ştiri teatrale Astă-seară Miercuri, fiind revelionul ca de obicei, nu se joacă la Teatrul Naţional. Direcţia profită de această pentru a face o repetiţie generala a operei Aida. Vineri se va da pentru prima oara Aida. * Joi la Teatrul Naţional se dă per a 5-ea oară Curcanu, de d. Gr. Jura. La Teatrul Liric reprezenta pe franceze de comedii suleri, d-rei Marcelle Josset. CRONICA Trataţia literaţilor intre Octav Mirbeau, unul din polemiştii cei mai dirjî ai Franţei, şi Francique Sarcey, «bonele Sarcey», criticul tei trai de la ziarul «Le Temps» din Paris, a izbucnit o polemică Îndrăcită. Polemica a luat naştere din cauza lui Sarcey, care a criticat, In ziarul unde coliiborează, piesa lui Mirbeau: «Mauvais Bergers». Octav Mirbeau i-a replicat că criticul mănincă cam... ce nu-î place. Sarcey nu s’a lăsat mai pe jos și i-a răspuns: de unde știi că manînc ce nu-mi place, cindi n’am mincat nici odata la masă la d-ta!... dar iată ca ziarul feminist «la Fronde» din Paris, care de-abia şi-a făcut apariţia, anunţă pe pagina I a ultimului săli număr, că Sarcey şi cu Mirbeau s’a fi împăcat şi vor sărbători această împăcare printr’un banchet dat in restaurantul «Cubat». («Pardon»... că nu vă putem traduce înţelesul. «N. R.») Meniul va fi cel următor: Potage Purée do Carottes Hors-d’oeuvre Caviar Poisson Cabiilaud Sauce aux Câpres Entíées Salmis de Canetons rouenuais Canclonis milanaise Roti Cailles sur Canapé Légumes Cardons á la moelle Glace Parfait au Café Fromage Camembert Fruits Pommes de Calville Dessert Caramels assorti3 VLos de Capri Liqueurs Cassis Cacao Chouva Cum vedeţi... Ca... Ca... Ca... Ca... pe toată linia, şi asta o publică «la Fronde», pe pag. I! S’au ca... cam trecut dinamitardele. Totuşi avem de făcut o observaţie: nu ştim cum se face că felul acesta de bucate il oferă adversarilor și oamenii de litere de la noi. Adeverul tindu-mă cel mai lume, fericit copil din Au trecut mulţi ani de atunci. Azi micul Alphonse e bătrîn şi gîrbov de boală, dar totuşi copilăria săracă îmi revine limpede în conştiinţa mea bătrînă de muncă şi boală. * Un sfat bogaţilor : dacă voiţi să înveseliţi o clipă viaţa tristă a copiilor săraci, daţi le ceva da Anul nou, încercaţi de ascultaţi sfatul unui bătrîn care în copilărie a gustat din autorul fericit al mizeriei. Încercaţi, fii ai bucuriei şi fericire!, încercaţi să alinaţi o clipă sufletul îndurerat al copilaşilor sărmani. Calcu. ANUL NOU Ca și anul ce se duse '**»**’în anule ce vil, Du-te în adinei pustii; Cel trecut, val! nu mi-aduse De cât aspre vijelii ! Pe roboju-p, pentru mine, Dacă tu îl vrea să scrii; Fericiri și veselii Stai... Eu ? nu mai cred înbini După atâtea nebunii!.. An ce vil, nici o ’ndurare S’au dus visele-mi zglobii; Vino vesel la copil, Eu, păşesc cu nepăsare Peste-a tale imparaţii! Smara. Prigonitorii noştri De toate poţi scăpa. E cu putinţă să scapi de holeră, de febra tifoidă pe care ne-o dă apa primăriei, poţi scăpa de poeţii cari te asasinează cu versurile lor, de soacră chiar, în sfîrşit bunul tău geniu te fi scăpat chiar de căsătorie. Nimica însă ■ venî nu te poate scăpa de bacc- nou. Ele prigonesc şi pe jgălţ şimai teribil pe cel care efe pe lingă că ’î pomlarele, apoi îl mai fac încă ă lumea, abia ai deschis ochii, cînd te veri , faţă cu noreasa care sorcovă înpe să te deştepte şi mai bine ALPHONSE, DAUDET AMIJI.-K©Ű Am su vă povestesc ceva scurt, ceva din sudul plin de soare veselie. Eram mic pe atunci, mama era văduva şi săracă totuşi eu aşteptam cu o deosebită plăcere să sosească Anul nou. La noi în Sud, Crăciunul nu este serbarea darurilor — obiceiurile romane s’au păstrat iacă curate pînă astăzi. Eram micuţ și sărac, dar speram mult. * Anul nou sosise. D. Guéremond, dascălul meu, ştiindi-mă sărac, veni să’mî aducă un dar. Ca şi astăzi văd fgura bătrînuluî dascăl cu părul alb şi cu faţa brodată de creţuri. Cu mina treimi râdă şi sărutîndu’mi fruntea de copil zvăpăiat, îmi întinse o cutie cu bimboane. Veselia mea îmi fu mare, mai cu seamă că în cutie se aflau vreo două bilete de bancă—bilete cari ne înveseli mult serbarea noului an. Sînt bătrîn, mă apropii cu pași repezi spre vrîsta fortului meu dascăl de clasele primare, bătrînul Guéremond. Azi, cînd privirea mi se întoarce spre trecutul meu de corn sărac, fără voe întreg Sudul cu veselul lui soare şi popor îmi apare în mintea mea ostenită de moşneag. Par’ că văd şi acu mea mumă cu ochii mile mizeriei, parc’ a mă cu drag şi dezmii cui el Alphponse. ’Mî-aduc şi azi am ajunului de Anul noii cută şi plină de furaj Strînşi în jurul un mama şi eu, vesel! ciot piine cu vin spumos, bunului Guéremond. In seara aceea am am putut gusta şi bonboane pe caii plimbasem în vitrinele fetării. După mîncare, bu, îmi povesti legendei Povenţeî. Şi, legănat, de fap bravilor meridionali, vin pe sărmana : Lini de lacrăvăd sărutîndu■rdmd pe miluţe de seara , ce seară plătecă mese, Ernest, neam paharele urînd sănătate mîncat mult şi 50 din bunele lă atunci le adluxoaselor cona mea mamă băgălaşe d’ale rele eroice ale adormeam soco în. boala, îţi arde "fc&UJjjS*. cămăşile şi pînă la sf. Petre, ţi le dă gata. începi să te speli, cînd slujnica vine să-ţi spue că a venit gardistul. Ia poftim şi îi trimete la plimbare şi nu-i da nimica, dacă nu voeşd ca în fiecare noapte să-ţi lipsească ceva din curte, fără ca poliţia să fi văzut ceva... Dar şi începi să te îmbraci, cind ţi sa anunţă că a venit factorul poştal schimbul intain, apoi vine schimbul al doilea, al treilea, vine delegatul a „peste o sută de factori telegrafici“, cei de la cabina telefonică etc., etc., etc. Dacă voeşti ca să nu ţi se rătăcească scrisorile, dacă ţii ca telegramele să nu-ţi sosească după trei zile, trebue să dai la toate schimburile şi la toţi telegrafiştii cami „prin frig, prin ninsoare“, etc. Ai dat, ai dat, cînd ceva se înegreşte în faţa ochilor şi coşarul, în tradiţionalul lui costum, işi face apariţia şi îţi întinde o hîrtie, ultragiată în albeaţa ei cu versuri de circumstanţă : Anul nou cu fericire Să vă dea tot ce doriţi. Cînd crezi că totul s'a isprăvit, pe scară se aud paşi greoi şi un glas pe nas îţi semnalea *** ză sosirea popei cu zi întîiă. Ăstuia îi închizi uşa în nas, spui că „boeral a plecat la Paris“ ; totuşi, el nu se dă învins, pătrunde în casă, îţi violează domiciliul şi pînă nu vede francul în căldăruşă nu evacuează bobtul unde a repurtat victoria. . ». ^