Adevěrul, august 1899 (Anul 12, nr. 3601-3630)

1899-08-02 / nr. 3601

sumare şi inchizitoriale, cu procesele judecate în secret, cu suprimarea dreptului de apărare, cu arbitrarul şi cu întunericul. Lumea cultă nu absolvă pe Dreyfus, căci ea aş­teaptă acuma lumina ; lumea osîndeşte, însă, pe judecătorii săi, pe călăii săi, pe aceia cari, după ce l’au judecat cu uşile încuiate, fără ca să-i lase drep­tul de apărare, fără ca să-i comunice actele şi probele, cari dovedeau vinovăţia lui, l’au supus unei lungi torture care a provocat indignarea tuturor oamenilor de inimă. Dacă Dreyfus a trădat să fie osîndit, dar mai întîi să fie judecat conform principiilor moderne ale justiţiei şi echi­­tăţei. Asta cere conştiinţa popoa­relor civilizate. Const. C. Bacalbaşa. DIN FUGA CONDEIULUI Cauza ?.. Lumea se miră pentru ce atîtea sinuci­deri la legaţiunea sîrbească din Capitală, dar lumea sa miră fiind­că nu ştie cum devine lucrul. Cauza pentru care servitorii acestei le­­gaţiunî au început să se sinucidă este că, de cînd cu atentatul, cu toţii sînt amenin­ţaţi a-şi pierde locurile şi a fi înlocuiţi cu alţi slujitori recrutaţi din sferg­­nai ceva. Credem că, acei cari mai au curajul de a citi ziarele guvernamentale de diferite na­ţionalităţi, i.a înţeles cine sint aceia cari şî-au pus candidaturile la posturile de slugi ale legaţiuneî sîrbeştî. Vaa. (După o schiţă luată de unul dintre călăbrii aflători in trenul deraiat) Alt comunicat Monitorul oficial iarăși a vorbit. tr'alt­fel, dar comunicau administrat pe tot timpul verei. cuma avem.un comunicat proaspr.it în chestia furagiuluî, comunicat pe care d-l Fleva Va solicitat timp de o săptămînă de la consiliul de mi­niștri. Dar ce spune acest faimos docu­ment ? Nimic alt şi nimic mai mult de­cit au spus cele patru ziare gu­vernamentale din Bucureşti, de la deschiderea chestiei furagiuluî şi pină astăzi. Cu acest prilej constatăm, însă, o inovaţiune. Cină acuma mai întîiu apăreau comunicatele în Monitor şi după aceea le reproduceau ziarele guvernamentale, însă de cînd cu ac­tualul minister întîiu apar aceste co­municate in ziarele guvernamentale şi după aceea le reproduce Monitorul. O fi, n’o fi fericită inovaţiunea, pe noi ea ne lasă indiferenţi. In tot cazul este unica reformă de care a fost capabil acest guvern. Dragoș Anul XII —În p. 3601 FONDATOR 7. BEIDIMANU ti O singura ediției Luni 2 August 1809 DIRECTOR POLITIC Luni'pagina IV Lei, In țeră .... In străinătate, ZIARULUI IO I­anî In toată țara _H5 ,, ,, străinătate Un număr vechiii bani HO procesul Breyjus Afacerea care pasionează în momentul acesta întreaga lu­me civilizată este, fără îndoia­lă, afacerea Dreyfus. Pentru francezi nimic alt nu mai există, nici o afacere alta, nici un eveniment senza­ţional; întreaga lor atenţiune, întreaga lor pasiune şi în­treaga lor fire este aci con­centrată; pentru ei existenţa Franţei par’că ar fi legată de acest proces, de aceea şi în­treaga lor presă numeşte a­­ceastă chestie cu un nume unic «l’Affaire». Dar nu numai pe Franţa o pasionează procesul Dreyfus ci pe întreaga omenire cultă. Te­legraful nea înştiinţat că la Rennes au sosit aproape 500 ziarişti din Franţa şi din toate cele-lalte ţări, telegraful co­munică zilnic sute şi sute de mii de cuvinte, iar unele ziare, precum marele ziar parisian Le Figaro scot nu ediţiuni, ci nu­mere speciale publicînd in a­ Ceeaşî zi darea de seamă steno­grafiată şi t­eiegrafîată cuvînt D­o­­­r cu cuvînt. Dar nu numai acest extra­ordinar interes inspirat de pro­cesul acesta senzaţional peste măsură, trebue să ne impresi­oneze; un alt fapt merită aten­ţiunea noastră: întreaga presă a lumei este simpatică lui Drey­fus. Ori ce ar zice naţionaliştii francezi, ori cum ar vroi să Rochefort, Drumont, Dérou- Jede şi cei­lalţi, acest fapt, dacă nu dovedeşte nevinovăţia lui Dreyfus, dovedeşte, cel puţin, dezaprobarea intregei lumi pen­tru judecata nedreaptă şi pen­tru suferinţele îndurate de către acela care a stat patru ani în insula Dracului. Naţionaliştii francezi ca şi antisemiţii din toate ţările pot pretinde, bună­oară, că presa întregei lumi este a evreilor, de cit cu asemenea tălmăciri nu se desfiinţeză un fapt elo­­cvent şi important. Presa din lumea întreagă nu poate fi a evreilor. Antisemiţii pot spune multe de cit cind presa din Germa­nia, din Anglia, din Rusia, din Austro-Ungaria, din Italia şi din Belgia, din toate statele Americei, ca şi din toate sta­tele Europei, simpatizind cu cel care a suferit osînda şi manifestind legitima ei indig­nare faţă de judecata tribuna­lului militar, aceasta însemnea­ză că omenirea cultă nu se mai invoeşte cu judecăţile lingă că ştirea nu ese exată dar încă ea cuprinde o contradcţie unciară. In adevăr, dacă d-nul Bcalbaşa s’a înscris în clubul constituţioal ar avea de şef pe d-nul Carp, iar iu pe d-nul Panu, şi dacă d-nul Bacalbaş va participa la o gazetă a d-luî Panu, ce mai caută in clubul constituţional ?.. IN SiRŞITl In sfirşit ajunse şi „conul lecu Ca­­targiu“ tare şi mare în ţara ninească. Generalul care comanda ager.0r con­servatori in strada Biserica Eneşi care dădea asalt asupra vmnătorilor, pUtut parveni ca să aibă în ţara acest, g­­­vernul său, poliţia sa, presa sa liche­lele sale. De alt­fel trebuia să’şi facă şa-sa rindul sub acest regim al... oalelor de acţiune.­­ Fleva, Istrati, Delavrancea, Filiecu, Take Ionescu sînt tari şi mari. I ică de ce să nu fie şi «conul Alecu»!­­gaţia nu intervine, îi lasă la mîna poli­ţiei. Au trebuit oamenii să­­facă contra­spionaj, să se apere singuri,­ să desco­pere singuri adevărul. Acestei curioase legaţii ii lipseşte o lagună şi o punte a suspinelor, pentru a fi cel mai desăvîrşit subiect de roman tragic medio-eval. Arhi-orientală legaţie­­ rest preventiv, respingindu-li-se libera­rea pe cauţiune şi ameninţaţi a mai răminea incă mai multe luni in pre­venţie. Admiţind că s’ar fi primit apelul pro­curorului şi s’ar fi înzecit pedeapsa dată de tribunal, încă nu s’ar fi ajuns la cele şapte luni deja tăcute în închi­soare. De ce atunci refuzul liberărei pe cauţiune? Fuga din ţară? Expatri­­area unor săteni condamnaţi la cite­va zile de închisoare,­ei, foşti militari, de­prinşi cu toate mizeriile, ei, deţinuţi luni de zile prin diferite închisori ? E aci o barbarie fără cuvînt şi fără seamăn, e o tortură fără rost și fără nume, împotriva căreia protestăm cu ultima energie. Inter. COTIDIANE FANTEZIE. Un ziar din capitală pretinde că d-nul C. Bacalbaşa, primul redactor al Ade­vărului, pe de o parte s’a înscris in clubul constituţional, iar pe de alta a hotărît să ia parte, dimpreună cu d-nul Panu, la fundarea unui organ de publicitate ce va apare la toamnă. Pe i­neşte o stare de lucruri din cele mai curioase. E o adevărată oficină de mis­­teruri, unele îngrozitoare, de un orien­­talizm ultra. Numai în romanele cu su­biect turcesc, numai într’o mie şi una de nopţi, numai la curţile din Teheran şi Ca­­bul se mai pot petrece astăzi asemenea m­isteruri neînţelese. Nu de mult un servitor al legaţiuneî sîrbeştî din Bucureşti a fost dus în lan­ţuri pînă la Ciadova şi predat autorită­ţilor regatului vecin. De ce ? mister. Gu­vernul nostru s'a pretat, expulzînd pe nenorocit, dar credem că habar n’avea de ce a făcut-o. Alaltă erî un alt servitor al aceleeaşî le­­gaţiunî se sinucide, în urma mai multor conciliabule cu ministrul, de la care „eşea posomorit şi trist“. Nenorocitul lasă o scrisoare prin care spune că moare în­conjurat de un mister ce va intra cu dînsul în n­ormînt. Interpretul legaţiei, d. Svitocosk­îv pe care l’am cunoscut în tot-d’a­ una jovial, bon garson, neavind nici o aplicare spre complot şi intrigă, e dat afară şi acuzat de cele mai negre planuri în contra vie­­ţei lui Milan, şi i se cere extrădarea. D-sa a putut să ’şi probeze nevinovăţia absolută. In oraş mişună tot felul de in­divizi ca spioni ai lui Milan, dar spi­oni curioşi, greci în serviciul Serbiei, pentru a molesta şi denunţa pe sirbii cinstiţi cari îşi văd de nevoi şi de trea­bă. Aceşti spioni ai lui Milan­­urzesc comploturi în contra lui Milan, de sigur cu ştirea lui Milan. Şi cînd nevinovaţii supuşi sîrbi puşi sub protecţia legaţiei lor sînt zădăriţî de la afacerile lor, le- Prisicepele de Mü­nster Ambasadorul Germaniei la­­ pină de­ună­ zi conte şi actualmente .,pe de Münster. A fost ridicat în rat­­­ile­cţeî de către împăratul Wilhelm, in nn că, cu toate atacurile îndreptate într0­ai de către naţionaliştii francezi, iscusit­ diplo­mat se bucură maî mult ca om­­ul de încrederea suveranului său. Unele ziare maî văd în aceai­ă nnita­re a contelui Münster la ringul d Incipe o resplată pentru atitudinea lui Ic­ifcriv.ța de la Maga,­­ iar altele prevăd punerea lui în retragere. Tortură ori pedeapsă ? Sint aproape şeapte luni de Alo de cinci vre-o 50 de cetăţeni implîaţi în­­tr’un proces cu caracter vădit politic, sint tinuţi, din instanţă in instaţâ, din judeţ în judeţ şi prin urmare un pe­nitenciar in penitenciar, ca să*­răspun­­dă pentru nişte fapte ce n’au­ săvirşit, sau pentru fapte îngăduite la ("ate dar nepermise la ţară. Dar orî­cui ar fi aceste fapte, justiţia — influei 14 sail nn, — le-a calificat şi pedepsit mn pe­nalităţi variind pină la 151 zile închi­soare. Ei bine, procurorii nedec­i­mi­ se A se citi în pagina IlI-a importantele telegrame ale cor­espondentului nostru din Mennes, între cari mai ales cea relativă la depoziția si v .jwvruttuui JM er­cier. CARNETUL MEU Ar­ticolaşul meu asupra băilor po­pulare mi-a atras două răspunsuri : unul anonim şi injurios printr’o scri­soare, altul cuviincios prin Timpul. Ambele mă întreabă că de ce cer ceea ce există. Oare nu ştiu că e­­xistă un stabiliment de băi populare pe cheiul Dîmboviţei? Ba da. L'am vizitat chiar, în to­vărăşia d-lui Filipescu şi, tot prin Adevărul, am adus laudele cuvenite şi stabilimentului, şi omului. Dar alt­ceva am spus eu în arti­colul de deună­zi, şi alta mi se răs­punde. Nu e vorba de-a avea un lo­cal de băi populare, luxos şi mare, ci de a avea multe şi modeste, îm­prăştiate prin toate mahalalele. Cum or să ia băi cei de la Obor, cei din Grozăveşti, de JO W­­T­.„Ori, etc., la băile actuale ? Şi a repeta ceea ce s’a făcut în mai multe exem­plare, ar costa prea scump. Eu am propus să se facă cinci, şa­se, şapte, eite vor trebui, pavilioane modeste, prin toate cartierele popu­lare, cu băi a 10 bani una. Ba ca să fie aproape de fabrici, de ateliere, de locuinţele sărace. Bani se pot găsi uşor. Un bir de zece la sută asupra lucrărilor de lux şi asupra furtişagurilor, şi cel puţin zece localuri de băi sunt gata. Ne-am înţeles ? I. T. Catastrofele pe caile ferate române în jurul catastrofei de la Albeşti Am vorbit cu martori oculari ai ca­tastrofei de la Albeşti, cu oameni cari şi-au putut da seama perfect de cele intimplate. Toți sunt de acord să de­clare că această catastrofă a fost cu mult mai mare ca cea de la Birnova, că a avut pricini mai grave, şi dacă n’avem de deplorat numeroase victime, o datorăm unui extra­ordinar complect de împrejurări fortuite, precum şi lip­sei unui mare număr de călători in tren. Din expunerea celor intimplate se vor putea degaja şi responsabilităţile, şi învăţăminte serioase pentru viitor. Accidentele pe liniile noastre E de observat că în genere pe linii­le noastre ferate se intimplă foarte rar accidente grave, şi cind se întim­­plă nu sunt aşa de înspăimintătoare ca în alte ţări. Cauzele sunt următoarele : circulaţia relativ mică, viteză redusă şi liniile fără curbe multe şi pe teren mai mult şes. Ţinind insă seamă de aceste împre­jurări excepţional de favorabile, pro­porţia accidentelor e aceeaşi la noi ca in toate părţile. Ar putea fi şi mai mică dacă nu s’ar comite o mulţime de greşeli şi de neglijenţe. Din istorisirea celor petrecute la Albeşti se va vedea cum se fabrică accidente nenorocite, in mod artificial, ca să zicem aşa. De ce a deraiat trenul ? Vitesa trenului era excesivă, colosală Prin gara Albeşti trenul 18 a trecut ca fulgerul, şi la eşirea de pe liniile gărei luase vitesa maximă de care sunt capabile maşinele noastre. Aceasta e o greşală neiertată la noi. In alte ţări trenurile merg in mod normal cu 100 de chilometri pe oră, şi excepţional chiar cu 120. Dar materialul rulant e perfect şi liniile sunt de o extra­ordi­­nară soliditate. Multe din maşinele noastre cele nouî pot lua viteze foarte mari. Li se interzice insă în modul cel mai strict mecanicianilor no-a uza pe forţele maxine ale locomo­tivelor, căci liniile sint şubred constru­ite, şinele sint de greutate mică, ser­viciul întreţinere­ meschin. Dar sint mecanicieni cari nu ţin sea­mă de aceste ordine. Fie naturi indrăs­­neţe, fie naturi viţioase, fie teama de amendă şi de observaţii cind ajung cu intirziere, unii mecaniciani aleargă ca nebunii pe linii. Acesta a fost cazul cu mecanicianul trenului 18. Din cauză că la Buzău tre­nul a suferit o intirziere considerabilă din ruperea unei frine care a trebuit dreasă, mecanicianul a căutat să cîştige pierderea pe drum şi să ajungă la Plo­eşti la ora reglementară. Dar dacă ar fi fost la mijloc numai viteza excesivă, probabil că catastrofa nu s’ar fi întimplat. A fost ceva cu mult mai grav, şi iată ce : La eşirea din liniile gărei Albeşti este o curbă pronunţată. Viteza pe curbe a­­duce mai in­tot­ d’a­una catastrofe. Dar fapt extrem de grav, peste curbă tre­ce un pasaj la nivel, adică o şosea tare calea ferată. Se ştie că şinele in asemenea caz sint puse ca la tramvai­, îngropate în pămint, ca să poată trece căruţele peste ele, şi că spaţiul gol prin care trec roţile maşinei şi ale va­goanelor este astupat de praf, gunoiu, pae, etc. Prin urmare chiar de n’ar fi curbă, pasagiile la nivel trebuiesc tre­cute cu băgare de seamă. Dar fiind-că era pasagiu la nivel curba nu s’a putut construi ca de obiceiu, cu şina din afară mai ridi­cată de cit cea din năuntru, pentru a preveni accidentele posibile din cauza aplecărei convoiului pe par­tea nâuntrică, produsă de forţa cen­trifugă. Iată ce-a dat naştere catastrofei teSci CAUCUlKtt U VUl ueti UU la nivel, in care forţamente ambele şine erau pe un plan perfect orizon­tal, pentru ca să se înlesnească tre­cerea căruţelor. Ne întrebăm cu uimire: ce fel de ser­­viciu­ de construcţie, de inspecţie şi de întreţinere posedă căile noastre ferate? Cum a fost posibil să se construeascâ un pasagiu la nivel pe o curbă ? Tre­­buea abătută şoseaua, dusă pe unde era linia dreaptă. Dacă se făcea astfel nu am­­ avut de înregistrat catastrofa din Albeşti. Vina mecanicianului, care şi-a primit, nenorocitul ! pedeapsa, e cu totul se­cundară faţă de acest colosal şi neper­­mis defect al liniei. Cauze mărunte De multe ori se intimplă accidente fiind­că mecanicianii sint grăbiţi din, cauza intirzierilor. Aceste intîrzierî nu sint produse nici­odată pe linie, ci tot­­d’a­una prin gări. Bietul mecanician ştie­ că nu este permis să ciştige intirzierile prin forţarea vitesei, dar cum poate el, să se puna la discuţie cu d-nul şef de f. gară care ii ordonă să-î repare greşala pe riscul călătorilor ? Cum poate oala­ de lut să lupte cu cea de fier fără a fi s­fă­rimată. Ar treimi ca direcţia să ia cele mai aspre măsuri ca intirzierile din gări să, rămie intîrzierî pe tot restul parcursu-’ lui. Mai bine să ajungă trenurile la destinaţie cu o oră intirziere, de cit să, se ruineze liniile, să se expună statul la pagube şi particularii la pierderea vieţei. Mecanicianiî trebuesc ţinuţi din scurt ca să nu mai aibă a repara pe seama pungei şi a vieţei noastre greşelile şi lenea de prin gări. Catastrofa de la Albeşti se evita dacă pierderea de timp din gara Buzău, care de data aceasta nu poate fi dată in sarcina şefului de mişcare sau şefului gărei, de­oare­ce a fost pricinuită de rnu­perea unei frine, se lăsa cum a fost, nu se ciştiga pe drum. * Sperăm că observaţiunile noastre vor fi luate aşa cum au fost făcute, cu in­tenţia de-a aduce un serviciu publicu­l lui şi de-a îmboldi administraţia căilor ferate la o mai strictă supraveghiare a liniilor şi a greşelilor de prin gări, îndes. DIN STREINATATE­­ Situaţia In Belgia Lupta admirabilă pe care opozițiunea liberal-democratică a dat’o în Belgia a dat roade bune şi rele. Rezultatele bu­ne s’au manifestat 1. prin retragerea mizerabilului proect de reformă elec­torală, prin care clericalii voiaui să-şi asigure puterea pentru un nou period de cinci­spre­zece ani; 2. prin căderea ministerului Vandenpeereboom care a conceput această infamă reformă. As­tăzi, Belgia are un nou minister, tot clerical, e drept, dar prezidat de un om de o probitate şi loialitate recunoscută de toţi, fără deosebire, un minister care vine cu programa de a introduce re­prezentarea proporţională complectă şi imediată. Dar tocmai această atitudine a nou­lui guvern al d-lui De Smet de Nayer a avut şi darul să divizeze coaliţia stin­­gelor, care s’a manifestat in mod aşa de strălucit. O parte dintre deputaţii liberali şi radi­cali, în frunte cu Lorand, au crezut că, faţă cu declaraţiile noului guvern de a prezintă Camerei un proect de repre­zentare proporţională conceput în mod larg, e de datoria lor să voteze acest proect. Cei­l­alţi deputaţi ai stinge­, î Săptămîna literară Revista cărţilor. — Diverse. Pierre Nozière — par Anatole France.—ParÎ3 1899.—Nu mai în­cape îndoială că un curent puternic atrage literatura franceză spre idei şi sentimente cari odinioară erau cu totul străine de dînsa. Oare literatura franceză a căzut sub influenţa celei ruse sau scan­dinave ? Cel puţin, aşa ar rezulta. Influenţa lui Tolstoi, Dosto­­ievsky şi a lui Ibsen se vede din ce în ce mai pronunţată în litera­tura franceză. Franţa literară în­clină spre misticism, spre pocăinţă şi sentimente pline de cucernicie. Şcoala literară de azî are veleităţi umanitare, dînsa proclamă sus şi tare că societatea este rău­ organi­zată şi chiar admite ipoteza unei revoluţiunî generale. S’au­ dus scriitorii de felul lui Dumas sau Agier, cari în roma­nele lor erau extrem de severi cu femeile cari îşi înşelau soţul. La mulţi dintre scritorii cari au alunecat în apele ibsenizmului ob­ervăm că une­ori aspiraţiunile ge­­roase se împreună cu un egoizm xtrem, cu un egoizm prea dezvol­ţi şi care conduce la rezultate de. Mulţi aplaudă viţiurile, se exta­ziază în faţa viţiurilor voluptoase şi propagă prin scrierile lor exter­minarea omenire!. Această tendinţă se observă la şcoala mistică­­şi simbolistă, la acea pleiadă de tineri zişi rafinaţi cari, nepricepînd înaltele teorii emise de către Ibsen, Dostoievsky sau alt scriitor nordic, încep să profeseze în scrierile lor un misticism confuz şi plin de rele. Faţă de această şcoală zisă „nouă“, şcoală care tinde la imitarea litera­turei nordice, avem vechia şcoală naturalistă, din care fac parte Zola, Anatole France, Daudet şi alţii. Aceştia adese cad şi ei în mis­ticism, dar pricep, ştim­ să aleagă bunul de rău­. Anatole France, în Pierre Noziére, noul sau roman, accentuează în mod lămurit cele zise de noi mai sus. Şcoala tînără, şcoala mistică-sim­­bolistă din care fac parte Guédy Pierre Louys, Lance şi alţii pre­dică voluptatea şi dezgustul de viaţă. Anatole France reprezintă tocmai curentul opus. Marele scriitor este aspru cu viaţa, dar nici­odată nu profesează moartea. Pierre Nozière este un roman care vine să mai adauge o perlă la co­roana de glorie a lui Anatole France. Această scriere, viaţa întreagă a unui bărbat, este o povestire de­lirantă care se aseamănă mult cu romanele ruseşti şi în special cu ale lui Dostoievsky. Natural că nu se întîlneşte la Anatole France acea oboseală par­ticulară scriitorilor­­ruşi şi în spe­cial lui Dostoievsky. Nu cred să existe cititor care să nu fi auzit măcar pomenindu-se n­um­ele acestui ilustru romancier, care formează în literatura franceză o notă cu totul particulară. Anatole France împreunează în romanele sale subtilul caracteristic al francezului cu misticul așa de duios caracteristic scriitorului nor­dic. Pierre Nozière vine și mai mult să accentueze această particulari­tate a eminentului scriitor francez. ❖ * * Les principes fondamentaux de Vhistoire, par A. D. Xenopol, Paris 1899. — Distinsul nostru profesor universitar, istoricul eminent, d-nul Alex. D. Xenopol, profesor la fa­cultatea de litere din Iași, a pu­blicat în editura Leroux o valo­roasă lucrare în care se sileşte să scoată în evidenţă principiile fun­damentale ale istoriei, — şi în mod magistral susţine teoria sa. Se ştie că mulţi socot istoria ca o artă, ca o ramură a unei ştiinţe încă în copilărie. Istoria modernă însă, istoria cri­tică de azi nu poate fi socotită ca artă. Ştiut este că orî­ şi ce ramură a actuvitaţei umane care apa cu studiarea diferitelor aci n v­ine­neşti ce lasă urme dr­­ă ele, şi care ramură stabileşte­­ vir­tutea cărora se produc fL;­­ iţele fenomene, e deja o ştiinţă. Toată lumea ştie de asemenea că istoria stabileşte legi istorice în virtutea cărora trebue să se nască cutare sau cutare fenomen. « D-nul Xenopol studiază în fond teoriile relative la bazele funda­­mentale ale istoriei şi ajunge să conchidă că istoria este şi nu este ştiinţă. Lucrarea d-luî Xenopol face faţă Romîniei şi arată îndestul cit de savant şi sîrguitor este eminen­tul nostru profesor universitar. întreaga presă franceză este plină de laude la adresa d-lui Xenopol, care aparţine şcoalei germane — şi în tot cuprinsul frumoasei sale lu­crări se văd urmele solidei­­ edu­­caţiuni care face particularitatea profesorului de la universitatea ie­şană. Mutter­ — roman de Gerardt Köllermann,—Lipsea 1899.—Suma­nele germane se deosebesc prin­tr’o totală lipsă de subtilitate şi graţie. Sunt scrieri cari fac adevărate furori în Germania, dar cari cad cu totul în alte ţări. Particularitatea literaturei ger­mane este de a nu putea fi gumată de­cît de firea germană, — natural însă că sînt şi excepţii, dar foarte puţine. Să povestim în scurt subiectul acestui roman : Elena von Zittmauer, o nobilă castelană, a cărei origină se pierde în­ negura timpului, este iubită de Erhardt von Riettzollern, văr­­al ei şi cavaler iscusit, care uimise întreaga Germanie prin excentrici­tatea sa. Autorul, după ce face genealo­gia pe larg a familiei eroilor roma­nului său şi cu multă emfază cîntă osanale strălucitei nobleţî germane, arată cum Elena se căsătoreşte cu vărul ei şi peste două ani, izbucnind războiul din 1870, Erhardt pleacă în războiu, unde moare. Aci autorul are grijă să-şi arunce necazul asupra Franţei şi în jos­nice calomnii pretinde a descrie nobilul popor francez. După moartea lui Erhardt, Elena rămîne săracă, căci îşi cheltuise banii în razboiu, intreţinînd am­bulanţe, unde îngrijea chiar pe francezi. Sfârşitul romanului e trist. Auto­rul duce pe eroina sa în cele mai murdare lupanare, unde îşi vinde corpul spre a hrăni pe iubitul sǎu copil, pe care l-a crescut în cele mai aspre sfaturi şi nutrind în su­fletul sau o ură de moarte pentru tot ce este francez. Acest roman foarte slab a fost aspru criticat şi de presa germană care a protestat contra şovinismu­­lui profesat de autor, şovinism care tinde să răcească prietenia franco­­germană, zice un cronicar de la „ Deutsches Litteraturblatt“, din Berlin, relaţiunî aşa de folositoare ambelor popoare. * * * Critica sistemelor probelor, comi­­sii de rogatorii interne şi internaţio­nale, de D. G. Maxim, Iaşi, 1899.— Din cînd în cînd literatura juridică romînă este înavuţită cu lucrări de mare valoare, lucrări datorite mai în toate cazurile magistraţilor şi avocaţilor cari nu iubesc reclama. Numele d-lui D. G. Maxim este aproape necunoscut, şi cu toate a­­cestea d-sa este unul dintre cei mai străluciţi membri ai magistraturei. D-nul Maxim este prezident la tribunalul de Iaşi, secţia comerci­ală, şi lucrarea d-sale este de o imensă valoare juridică. Autorul cu competinţa care îl caracterizează, arată efectele produse de diferitele convenţiuni făcute cu naţiunile cu cari stăm în raporturi comerciale. In această operă se explică apoi convenţiunile Romîniei cu statele streine, jurisdicţia consulară şi for­malităţile diverse ale actelor stră­ine ce au trebuit să servească în Romînia. Studentul în drept, avocatul, ca şi magistratul vor găsi în lucrarea d-lui Maxim în ori şi ce moment un bun ajutor. * * * Amorurile lui Sainte-Beuve revin iarăși la ordinea zilei. Este vorba în adevăr ca peste cîte­va zile să apară în Paris un volum de scrisori ale lui Sainte- Beuve, scrisori de dragoste adresate d-nei "Victor Hugo. ( întregul geniu al marelui critic francez apare strălucitor în aceste scrisori. La noi linişte complectă. Doar pentru luna August se anunţă apa­riţia „Istoriei Bucureştiuluî“, lucrare a istoricului Ionescu-Gion. Paralel cu „Istoria Bucureştiuluî“, cunoscutul dramaturg şi prozator Caragiale a depus la minister ma­nuscrisul „Istoriei romînilor“, lu­crare cu care a fost însărcinat de­­către fostul ministru al şcoalelor, d.­ Haret. Sîntem siguri că scrierea d-lui Caragiale va fi o lucrare de mare valoare literară, dar foarte slabă ca ştiinţă­—şi vina nu este a mare­lui prozator, ci a d-lui Haret care,­ în loc să ajute în alt mod pe marii noştri literați, îi însărcinează să­­scrie abecedare și cărți didactice*. Ca la noi la nimeni!­­ Ca ion.

Next