Adevěrul, februarie 1900 (Anul 13, nr. 3776-3802)
1900-02-01 / nr. 3776
s . Y Anul XIII — No. 3776. IUNDATOR AlIEX. V. A. ta on amente Un an Şase luni Trei Iun' 30 lei 15 lei 25 8 lei 13 „ iO ban, în toata țara străină ta te 99 99 In țeră. . . • In străinătate. . 50 Un num tiv vechili 20 bem Ediţia de seară Marti 1 Februarie n)00 maiiCTou i'oi.mc EOKIT. MIILE Anunchii'i £nn.a pagina 1Y Lei, IN BIROURILE ZIARULUI 11. — Sirai» Sârindar TEREFOR 0.00 ban 2— IW* Armata în pericol. întrunirea Stare anarhică Mai sint naivi cari, întrebindu-se de ce merg toate anapoda in ţara asta, caută tot felul de explicaţii încîlcite, dau vina pe cauze nevinovate, indiferente sau neexistente, şi nu se gindesc un moment sa-şî arunce ochii în jurul lor, să privească realitatea care-i strînge de git. Starea de anarhie morala, intelectuală şi materială, în care ne zbatem, se vede aşa de uşor de unde provine ! Ce e nevoa să recurgem la explicaţii minunate, să ne suim in susai vremei pînă la potop sau să ne pierdem adîncind cauze metafizice. Priviţi vis-avis şi in jur, domnilor, daţivă osteneala să examinaţi faptele guvernului şi veţi pricepe de ce corabia statului e lovită de toate sfincile, de ce morala, legalitatea, ruşinea, simţul demnităţei, se îneacă la fiece pas, in fiecare zi. Nu faceţi ca ţăranul ignorant care’şi atribue boala fermecilor, «trimisului» vreuneî vrăjitoare ce-i vrea răul, şi in loc să recurgă la leacurile omeneşti, singure eficace, se bate cu* * *stafiile, se încurcă in descintece, bea ape vrăjite, slăbindu şi astfel şi mai mult trupul prin tortura nesfirşită a sufletului. Dacă guvernul a ajuns să nu mai poată numi un slujbaş fără a provoca o criză ministerială ; dacă primarii, prefecţii de judeţ şi cei de poliţie, au ajuns să-şî însuşească prerogativele regale, regulînd ei cum şi din cine să se compue un minister; dacă prefectul poliţiei Capitalei îndrăzneşte să fixeze el cine are dreptul să fie candidat la o alegere, şi ameninţă făţiş pe recalcitranţi cu urgia lui; dacă acelaşi prefect de poliţie intră in conflict cu magistratura ţârei, incărcindu-se reciproc cu ponoase, insuftindu-se prin telefon, fără ca guvernul să îndrăznească să intervie ; dacă la Galaţi prefectul judeţului înscenează întruniri publice, în contra primarului, de conivenţă cu opoziţia şi slujindu-se de gardişti în uniformă ca să adune lumea la întruniri in care un ministru e făcut cu ouă şi cu oţet,—vina nu stă decit în felul de a fi şi de a trăi al guvernului. La ce voiţi să dea naştere un minister compus din cea mai curioasă adunătură de oameni, cari n’au altă grijă decit să se certe, să se duşmănească, să-şî facă farse lugubre, să bage intrigi unii intre alţii ? Puţină filozofie ii trebue cuiva ca să înţeleagă de unde provine groaznica stare de anarhie ce-a coprins statul român, din vîrful piramidei şi piuă în temelii, filozofia proverbelor e suficientă. «Peştele de la cap se impute». Asta explică totul. Ce să ne mai mirăm de coadă? Şi dacă peştele e cuprins de stricăciune din cap pînă in coadă, nu e oare mai mare vina a celor ce-i ia drept marfă bună ? Să lăsăm şi vaetele şi filozofia înaltă, şi explicaţiile întortochiate, şi analizele savante. Mătura ar fi de ajuns. Din nevolnicia publicului izvorăşte, in definitiv, anarhica stare de astăzi. 1. Teodorescu DIN FUGA CONDEIULUI Semn rău! Guvernul d-luî Dimitrie Sturdza a căzut fiindcă i-au eşit trei călugări înainte; guvernului conservator, de sigur, că n’are să-i meargă mai bine. Românul spune că, dacă iţi ese popa în cale toate au să ’ţi meargă anapoda în ziua aia, şi cum conservatorii noştri sunt Romîni, rău trebue să’i fi impresionat apariţia lui Ghenadie. Deamnia pot fi siguri că sunt pe marele dric. Cu Halber, cu Slatina, cu împrumutul, în sfîrşit cu toate au putut o scoate la capăt, dar cu Ghenadie ba, ba, ba. D-lor conservatori, dacă v’a eşit popa înainte, e semn că o să daţi ortul popei. Vax. CITIŢI ASTAZI începutul senzaţionalului roman-TOVĂRĂŞII NOPTEI CORTINA_A CAZUl ' După discursul d-lui Take Ionescu şi asupra efectului cuvintăreî sale, cortina a că- Ysl3 zut in cestiunea rentei şcoalelor din Braşov. Ca şi d. Delavrancea, dar cu mai mult fond, d. Take Ionescu a ţinut un discurs care va răminea, şi toţi aceia cari l’au auzit — prieteni ca şi duşmani — vor recunoaşte acest lucru. Totuşi mintea rece, care nu trebuie să se ia după impresia momentului, mintea rece însă se întreabă, dacă guvernul a avut un succes cum se pare in primul moment ? In această privinţă noî credem că nota justă n’a dat-o nici d. Delavrancea, nici d. Take Ionescu, ci d. Ion Lahovary. D-sa a spus că s’a făcut atita fiind că iau se putea face maî mult. Şi în adevăr, noua oameni cari nu sintem amestecaţi direct în luptele celor doua partide şi deci putem judeca în mod independent şi imparţial, nouă ni se pare că nu se putea face mai mult, deşi era de dorit ca reuşita să fie şi mai mare. Chestiunea a fost angajată de d. Sturdza,şi statul vecin nu putea da mai mult. Odată chestiunea pusă — şi ea a fost pusă de d. Sturdza, suprimind renta şcoalelor din Braşov—trebuia rezolvată, şi a fost rezolvată aşa cum s’ a putut. Nu e un succes fireşte pentru guvern, dar iarăşi el nu merită să luăm piatra şi să’î aruncăm în cap. Are destule păcate altele, ca in această afacere să recunoaştem că cel puţin şi-a făcut datoria, ceea ce pentru un regim ca acesta este mult, foarte mult! Credem că aceasta este nota justă. RĂZBOIUL ANGILO-AFRICAN Una din marile dificultăţi ale englezilor la Africa e transportul. Pe cînd burii au care adaptate drumurilor rele şi boi aclimatizaţi, englezii n'au nici un mijloc de transport serios. De aceea au fost nevoiţi să aducă, cu imense cheltueli, catiri din Spania şi din America. Dăm aci vederea unui convoiu transportat cu catiri din Spania, servind armatei generalului Methuen. CEI DOI_RIVALI Nu mai este un secret pentru ni-i aceia cari il ataca pe ministrul de fieri că e rivalitate pentru prepondenante pentru simplul motiv că el nu meni că e rivalitate pentru preponderantă în partid și viitoarea șefie între d-niî Take Ionescu si N. Filpescu. De la venirea conservatorilor la putere şi pină azi, in toate ocaziile, incepind de la alegerile generale şi pînă la chestia şcoalelor din Braşov, s’a manifestat această rivalitate. Pînă la ultima remaniare ministerială s’a crezut că d. N. Filipescu este triumfătorul, dar de la ultima remaniare lucrurile au început să se schimbe. Şi in această privinţă sint interesante explicaţiile ce se dau. De aceea le vom înregistra şi noî aci* Un amic al d-lui Take Ionescu spunea : Da, este adevărat că d. Take Ionescu a fost tras pe sfoară, dar aceasta s’a putut intimpla pentru că el nu s’a indoit un singur moment de buna credinţă a celor l’alţi şi nu s’a ocupat nici odată cu sforile, politice? de culise. Acuma s’a convins insă că d. Filipescu nu este sincer faţă de d-sa şi s’a hotărit să-şî ia măsurile. De la ultima remaniare ministerială s’a schimbat intr’adevăr atitudinea d-lui Take Ionescu. De atunci d-sa a luat atitudine de, viitor şef şi a strîns rindurile amicilor săi. Aceştia la rindul lor inţelegind situaţia şî-au luat rolul de-a tot mări^succesele şi popularitatea şefului lor. * Este instructiv, din acest punct de vedere, ce s’a petrecut cu ocazia discuţiei rentei bisericei Sf. Nicolae din Braşov. Din chestia aceasta conservatorii vor să facă o mare chestie de succes pentru partidul conservator. D. Filipescu s’a gindit însă că succesul se va resfringe maî ales asupra d-lui Take Ionescu, pentru că toată lumea ştie că d-sa a lucrat in această chestie. Pentru a împiedica aceasta şi a da succesul purilor conservatori, d. Filipescu a publicat la Epoca că chestia rentei şcoalelor din Braşov a fost rezolvită graţie stăruinţelor şi dibăciei d-lor G. Gr. Gantacuzino şi Ioan Lahovary. Importanţa acestei afirmaţiuni a gazetei d-lui Filipescu putea să scape cititorilor cari nu sunt amestecaţi viiţele politicei, dar d-luî Take Ionescu şi amicilor d sale nu le-a scăpat. Şi s’a observat mai intim că în discursul d-luî Delavrancea au fost două părţi cari răspundeau tocmai la afirmaţiunea Epocei. D. Delavrancea şi-a început discursul prin a face elogii, nu guvernului conservator, ci d-lui Take Ionescu. Apoi nu o altă parte a zguduit pe pentru simplul este boer de vită veche. Dar mai elocinte chiar de cit elocintele cuvinte ale d-luî Delavrancea au fost manifestaţiile pe cari Camera le-a făcut erî d-lui Take Ionescu. A vorbit maî intiiu d. loan Lihovary, acela căruia Epoca spusese că-i revine meritul rezolvireî chestiei rentei, şi Camera a păstrat obişnuita atitudine față de miniştri, dar abia s’a aşezat jos d. Ioan Lahovary şi s’a ridicat d. Take Ionescu. Atunci toţi amicii d-sale s’au ridicat în picioare şi i-au făcut o zgomotoasă şi entuizastă manifestaţie, la care au tras întreaga majoritate. Şi cind şi-a sfirşit d. Take Ionescu discursul, ovaţiunea, manifestaţia s’a repetat, maî mare, maî emoţionantă, mai impozantă. ^ Do .istă ii că S‘"'j .ruatea sănii lor d. Caiy ?î luat parte la manifestaţia ce se făcea d-luî Take Ionescu. * Ast-fel s’a răspuns notiţei din Epoca, ast-fel s’a dat pe faţă o lovitură a d-luî N. Filipescu, care lăsa in de ajuns să se vadă, că nu era de loc mulţumit că manifestaţia se făcea in chestia re ii teî, in jurul persoanei d-lui Take Ionescu. Şi în bucuria amicilor d-luî Take Ionescu se amesteca şi satisfacţia că şeful lor triumfă în contra d-luî N. Filipescu. Azi într'adevăr d. Take Ionescu este mult maî tare şi cel puţin in Cameră se bucură de mult mai multă trecere. Majoritatea face omagii talentului superior pe care il posedă acest om şi işi manifestă dezgustul pentru politica de intrigi şi meschinării. Inf. COTIDIANE AVEAM DREPTATE Confratele Vax a spus într’una din zilele acestea că Neamţul face multe dificultăţi guvernului conservator. Era vorba de ultima alegere parţială de la Piatra-Neamţu. Acuma suntem informaţi că regele a poftit foarte politicos pe d. ministru Istrate ca să lase in pace pe Nemţii de la căile ferate fiind să nu este momentul ca guvernul să se ocupe de asemenea nimicuri. D. Istraţi, care nu -i decît antisemit, a crezut că pentru Nemţi poate face concesie. De aceea hotărârea d-sale de a mînca fripţi pe toţi străinii de la căile ferate, a rămas baltă. CULAGIOSI BARBATI! D. Petre Carp întrebînd în Cameră pe d. Ion Lahovary dacă este adevărat că la întrunirea intimă de la d. C. Olănescu ar fi declarat că tratativele cu junimiştii au fost întrerupte fiindcă aceştia au pretins dizolvarea Camerelor, d. Ion Lahovary a... tăgăduit. Or este ştiut—şi toţi cei de faţă pot confirma—că d. Ion Lahovary a afirmat că d. Carp a pretins puterea cu dizolvarea ambelor Camere. In adevăr, în partidul ăsta conservator nu te poţi aventura dacă n’ei avea peliţa groasă pe obraz ! Stop Depeşile nopţei De la corespondenţii noştri speciali Serbarea din Iaşi Iaşi 30 Ianuarie Astăzi, la orele două după amiazî, s-a serbat, aci, cu mare solemnitate, de către Şcoala normală Vasile Lupu, a 71-a aniversare a întemeierei sale. Programul a fost foarte bine întocmit şi perfect executat în ce priveşte recitările din partea elevilor Şcoalei, cari au strălucit în producţiunile lor. Asemenea şi orchestra, apoi corul au fost admirabil de bine. După această primă parte a programului, a venit rîndul cuvîntărilor. Directorul Şcoalei a ţinut un călduros şi bine simţit discurs, care a fost aplaudat de azistenţă. Acest discurs al directorului a fost urmat de cuvîntarea elevului Bădeanu. La ora 6 s’a servit şampanie şi d. Bădărău luă cuvîntul pentru a pronunţa un toast. Pe cînd d. Bădărău vorbia, un incendiu a izbucnit în sala de desemn al Şcoale. Sosind pompierii, focid a fost înăbuşit. Banchetul pregătit a fost însă suprimat din cauza incendiului.—Cloe. CARNETUL MEU Grigorescu Nu mai este un nume, căci reprezintă un rénume, o glorie a ţarei, a neamului. Grigorescu stă alături cu Alexandri, cî sînt cele două genii cari au ştiut să înfăţişeze toată poezia neamului romînesc. Prin ei înţelegem şi gustăm viaţa, istoria, poezia poporului român. Şi dacă Alexandri a format limba servindu-se de fermecătorul grai al poporului, Grigorescu formează inima arătându ne farmecul viţei acestui popor prin peisagiile lui câmpeneşti, prin poeticii lui ciobănaşi, prin blânzii boi. Viaţa cea mai simplă ştie acest artist s'o îmbrace şi atâta poezie câtă nu pot să înfăţişeze cele mai celebrepânze clasice. Grigorescu este pictorul nostru, de gloria noastră, cu el ne înfăţişăm când e vorba de arta noastră. De aceea o expoziţie a lui trebue să fie considerată ca un adevărat eveniment artistic, ca o sărbătoare. Şi fiecare trebue să ţie ca o datorie naţională să aibă in casa sa o pictură de Grigorescu. Acestui artist nu trebue să i se precupeţească nimic, pentru că el a contribuit la mărirea gloriei acestei ţări. I. C. B. ARMATA IN PERICOL" Nu putem fi bănuiţi de partizani interesaţi ai instituţiuniî armatei, nici de apărători pătimaşi ai corpului ofiţeresc, ale cărui slăbiciuni ţi-am dezvăluit adese ori şi ale cărui apucături le-am combătut cu asprime, ori de cite ori s’a ivit ocaziunea. Cu toate acestea, un elementar simţ de dreptate ne face să ii luăm apărarea cînd vedem absurditatea şi ridicolul măsurilor ce se iau prin aşa numitele regulamente, întocmite tocmai in scopul de a asigura nepărtinirea şi dreptatea cea mai absolută in examenele căpitanilor aspiranţi la gradu de maior. Urmărind maî mulţi ani de a rîndui mersul şi rezultatele acestor examene, orice om de bun simţ se poate convinge că ele nu sunt decit o formă seacă, care permite oricărei mediocrităţi să poată reuşi, dacă este puţin susţinută de comisiune, şi oricărui ofiţer distins să cadă, dacă este indiferent, ori antipatie, aceleiaşi comisiuni. Pentru ca acest crud adevăr să nu se prezinte sub înfăţişarea unei simple aserţiuni, il vom sprijini cu fapte îndestul de bine cunoscute in armată pentru ca cei interesaţi să mai aibă cure il a’l tăgădui.i. Dovadă că rezultatele examenelor sunt supuse în parte legii hazardului, sau defectuozităţii întocmirii regulamentelor, stă in faptul că mai mulţi ofiţeri, chiar din arme speciale, cai o reputaţiune de capacitate recunoscută de la Severin la Dorohoi, au căzut la cele două şi trei examene. (La nevoie vom putea cita şi nume). Dovada că rezultatele sint totd’auna in mîna comisiunilor de examinare stă in următoarele fapte: 1. La mai toate examenele se intimplă de se prezintă cite o vechitură, recunoscută de toţi ca fără valoare, care a căzut la cite 5, 6, 7 examene succesive şi care are vitejeasca îndrăzneală de a se prezintă mereu. In cele din urmă, una din comisii se înduioşează şi ia hotărirea hai să’l scoatem, săracul, că e vechili şi a căzut de atîtea ori!—Faţă cu această favorabilă dispoziţiune a comisiunii, candidatul devine capabil şi reuşeşte cu siguranţă. 2. Se ştie că in unii ani se intimplau miniştri şi comisiuni favorabile propăşire! statului-major şi creăreî prin urmare a A*» trup de ofiţeri "distinşi care să aibă chemarea de a conduce cu pricepere trupele în minutul primejdiei. Tablourile de înaintare pe anii trecuţi sunt publicate şi oricine poate controla că în acei ani toţi absolvenţii şcoalei de războiu, cari s’au prezentat la examen, au reuşit şi au fost puşi in capul tablourilor pentru ca să le vină maî de grabă rîndul la înaintare. Capacitatea acestor ofiţeri fiind deja probată, se întrebuinţa acest mijloc ca un stimulent, spre a atrage elementele bune din armată in statul-major. Scopul ce se urmărea era poate bun, dar mijlocul întrebuinţat era abuziv şi dovedeşte atotputernicia comisiuneî. Trebue insă să recunoaştem că printr’o astfel de măsură se puteau creea oare-cari nemulţumiri, dar nu nedreptăţi de acele cari revoltă sufletul celui mai egoist ca şi al celui maî dezinteresat. Examenul de capacitate pentru gradul de maior a avut raţiunea sa de a fi într’un timp cind nivelul instrucţiunii teoretice a ofiţerilor noştri era scăzut şi cînd acest examenservea drept stimulent, la o parte din ofiţeri, ci să mai citească cîte ceva, spre a putea merge mai departe. Astăzi, cînd o bună parte din ofiţerii noştri încep, a imbătrini prin şcoli, cind nivelul instrucţiunii generale a acestora este destul de ridicat spre a ne putea mîndri cu dinsul, în loc să se caute un mijloc maî inteligent și mai echitabil pentru distribuirea gradelor— mijloc asupra căruia vomreveni — astăzi, se aplică cel maî scandalos regulament care ă existat vre-odată , dacă nu cum-va modul de a’l aplica este cel mai inept pe care ’şi-l poate cineva închipui. Nu am putut fi în măsură să ştim la timp modul cum comisiunea de examinare a lucrat la Craiova şi la Iaşi; la 26 curent, însă, comisiunea a început în Capitală examenul oral al căpitanilor aparţinind diviziei active Dobrogea şi a trecut apoi la acel al căpitanilor aparţinind cavaleriei corpului II de armată. Cele ce am aflat cu această ocaziune,mi-au umplut sufletul de dezgut pentru o instituţiune in care capriciul unui singur om "poate zdrobi. Iară frică de pedeapsă, viitorul autor altora, mai capabili poate de cit dinsul. In urma acestui sentiment de revoltă deznădăjduită, te coprinde mila cind vezi starea morală a unor ofiţeri, pe cari i-ai cunoscut cu reputaţiunea de ofiţeri distinşi şi cari se găsesc pe punctul de a’şi "zdrobi cariera, pentru că o aplicare de regulament, inexplicabilă pentru orice creier bine echilibrat, le interzice de a se mai prezenta la oral, deoarece le-ar trebui să obţină nota 22, 24, ori 25 ca să obţină media generală 15. * fi Iată unele dispoziţiuni ale acest»i fCundalos regulament": Notele ce se vor da candidailor, de către comisiune, vor fi cu privire la: o probă practică, o probă scrisă şî o probă orală; proba practică constă in romanda la cimp a unităţii ce ar urma ofiţerul să o conducă ca maior, in călăria la manej, şi o ridicare de topografie. Proba scrisă constă in două teme, de cite 4 ore fiecare, în jurul cărora sa iau o sumă de precaufiunî ridicule pentru ca nota să fie dată de către comisiune necunoscind pînă la sfirşit numele candidatului—zic că precauţiunile sint ridicule, de oarece nota de la practică, care se dă in deplină cunoştinţă de persoane, are coeficientul 6, pe cind cele-lalte două nu au decit coeficientul 3. Cu alte cuvinte, practica are în întocmirea mediei o inrîurire îndoită de celelalte note. In acest chip, comisiunea poate aranja, încă de la practică, o notă favorabilă unui candidat agreat, care apoi nu are nevoie de cît de nota minimă (12) la celelălte probe, spre a obţine media generală 15. Din potrivă, o notă slabă dată la un altul ii ridică posibilitatea de a mai obţine aceeaşi medie. Exemplu : S’a dat lui x nota 18 la practică, el are deci 3 puncte maî mult peste medie—coeficientul lor fiind îndoit, ele au valoarea de 6 puncte şi, prin urmare, candidatul poate pierde 3 puncte la scris, adică să ia 12 şi 3 puncte la oral, luind tot 12, fără ca media să’i fie compromisă. Invers : lui y i s’a dat 12 la cimp, el a pierdut deci din medie 3 puncta cari au valoarea de 6 şi prin urmare ar trebui să ia 18 la scris şi 18 la oral, ceea ce este greu, dar nu imposibil. Comisiunea insă a avut şi această probabilitate in vedere şi a căutat să ţină pe candidaţi la discreţiunea sa absolută, dind note cumpănite la lucrările scrise. Favoriţii nu aveau nevoie de note mari şi astfel desfidem pe comisiune ca să ne prezinte un singur candidat a cărui medie la cele două lucrări scrise să fie de 18. In aşa fel, candidatul nepuţind lua la scris de cit cel mult 16 sau 17, îl trebue 19 sau 20 la oral. Lucrul era excesiv de greu, dar , încă posibil. Regulamentul, ori comisiunea, a găsit insă leacul şi pentru aceasta in aplicarea art. 33, care zice că la oral candidatul va începe prin a susţine una din temele scrise şi nota ce i se va da la această susţinere va intra în combinaţiune cu nota examenului oral. Astfel fiind, comisiunea găseşte mijlocul de a da candidatului să susţină FOIŢA ZIARULUI »ADEVERUL“ — 1 — Tovarăşii Nopţei »F. ffi. E. BRADDON Miezul nopţei la ha! mascat In seara de 20 Decembrie 1852 în momentul în care ceasul bisericei Sf. Clement suna unsprezece şi trei sferturi, un om de statură înaltă, îmbrăcat într’un pardesiu şi purtînd un clac dat pe ochi, chemă o trăsură de la staţia din piaţă, şi sărind într’însa porunci vizitiului să-l ducă la teatrul Drury-Lane. In mai puţin de zece minute, trăsura ajunse şi se opri la intrarea teatrului, ale căruia împrejurimi erai pline de trăsuri, de măşti şi de spectatori zgomotoşi şi cam excitaţi de petrecere. Tânărul se scoborî din trăsură, plăti vizitiului, şi pătrunse în peristilul teatrului, dădu controlorului biletulile, şi pătrunse în sala unde dansurile erau foarte animate. Purta un simplu costum de serată şi o mică mască de mătase, iar în mînă ţinea o lornetă, înalt şi bine făcut; părul său, cam lung era de un castaniu clar și ochii car scînteiau sub masca de mătase, erau negri ca noaptea. Intrînd în teatru manierele sale se schimbară compleetamente. Nu maî mergea repede, ci se primbla încet, amestecîndu-se printre dansatori, fixînd din cînd în cînd prin lornetă, cu un aer destul de impertinent, mulțimea ce se agita în jurul lui. Nu observai decît o singură particularitate, la haina simplă, dar foarte elegantă ce purta. Era o bandă de crep negru, prinsă de mîneca stingă. Curînd nu se mai amestecă printre dansatori, ci rezemîndu-se de o coloană a lojilor lăturalnice, scoase din buzunar un minunat ceasornic, şi -1 privi; mai erau cinci minute pînă la miezul nopţei. Un observator atent ar fi remarcat că în momentul în care omul cu părul castaniu făcea această mişcare, doi alţi oameni, din partea opusă a teatrului aveau ochi fixaţi cu atenţiune asupra lui. Unul din aceşti oameni purta un costum de clown, cellalt de marinar ; amîndoi, clownul şi marinarul, aveau în jurul mînecei stingi înfăşurată o bandă de crep negru. Odată cu aceşti doi oameni, un al treilea, un al patrulea, apoi un al cincilea se opriră la o mică distanţă de omul cu părul castaniu şi păteau că-l observă cu atenţiune, pe cînd într’o altă parte a numeroasei adunări, doi dansatori îşi părăsiră doamnele: o ţărancă scoţiană şi o tînără elveţiană, şi se îndreptară spre coloana de care stătea sprijinit misteriosul străin îndată ce ceasul sună miezul nopţei, clovnul, marinarul şi cel l’alţî cinci, fiecare costumat altfel dar avînd acelaşi semn de crep negru în jurul mînecei stîngî, traversară sala strecurîndu-se printre perechile ce dansară, şi se adunară în jurul omului cu părul castaniu. Toţi erau mascaţi, şi toţi aveau aerul tînăr. — Bine, zise străinul, sînteţî şapte ani după cît văd. — Aţi zis şapte, răspunse una dintre măşti într’un ton brusc. — Am zis şapte, dar de fapt nu voi avea nevoe de cît de trei dintre voi: căpitanul Davis, locotenentul Morrisson și caporalul Pierce, cei-l’alți pot să se retragă. La aceste cuvinte, patru dintre dînșii se retraseră liniștiți din micul grup și se amestecară printre dansatori. Cei-alți rămaseră pe lingă omul cu părul castaniu. — N’am încă nimic, să vă spun, zise el; risipiţi-vă şi fiţi cu toţii la biroul central, azi dimineaţa la ora două. Cei trei oameni se depărtară fără ca să spună vre o vorbă, şi străinul rămase singur. Dezlegă banda de crep de pe braţul său, o puse în buzunar şi ridicînd lornetă, parcurse mulţimea cu o privire pătrunzătoare și revolută. Scena era plină de o mulțime zgomotoasă și neliniştită: marinari, contrabandişti, pungaşi, Carol I II, clownî, ladies Jane Grey, mici orfeline, Marie Stuart, Henrici A’III. Totuși străinul scoborî lornetă și zise ridicînd din umeri: —Hotărît, nu sînt aci; informațiile mele erau poate neexacte. Pe cînd vorbea, din cadril se isprăvise. Dansatorii se răspîndiră, lăsînd mijlocul, teatrului relativ gol. Un om se detaşă atunci din mulțime, cu o femee la braţ, şi se îndreptă cu paşii măsuraţi, spre partea din lojile de cari străinul se sprijinise. Acest om purta un costum de brigand grec; o mare eșarfă, dintr’o stofă foarte fină și cu culorile cele maî strălucitoare, era pusă de a curmezişul pieptului și cădea de pe unul din umerii săi, ciucurile lungi atingînd aproape picioarele. Femeia purta un costum Venetian cu mult mai bogat decît toate celel’alte măşti. Nici unul nici altui nu purtau mască, şi pureau atît de absorbiţi de conversația lor iii cît tot ce se petrecea în jurul jor se grpa că le este absolut indiferent. Omul cu părul castaniu se ascunse dinapoia coloanei cînd o văzu apropiindu-se. — Informaţia mea era exactă, zise el. Iată-l. Tinărul în costum grec era foarte frumos. Tenul sătt gălbui şi marii săi ochi cenuşii şi visători, umbraţî de lungi gene negre, îî dădeau o trăsătură străină ; totuşi şi el şi tovarăşa sa, erau englezi. Faţa tinerei femei nu s’ar putea spune că era mal puţin frumoasă decît a tînăruluî de brațul căruia se sprijinea; dar în trăsăturile ei de vultur, cu liniile pure și reci, în expresiunea rezolută a gureî sale şi în sprîncenele sale negre foarte accentuate era ceva antipatic. — Edith, zise tânărul cu o voce zugrumată dar plină de pasiune, încă odată și pentru ultima oară, mă iubești ? — încă odată și pentru ultima oară.... da, răspunse ea cu un rîs nedemn. Erau aproape de tot de coloana dinapoia căreia se ascunsese străinul mascat, atît de aproape, încît acesta putea să audă fiecare cuvînt pe care-1 pronunţati. — Şi totuşi refuzi să-mi devii soţie, ’ zise brigandul grec într’un ton amar. Tînăra femee ridică pleoapele eî transparente şi frumoase, şi privindu-şi tovarăşul drept în faţă, îi zise cu un aer de sfidare : — Lionel Montford, refuz să-ţî devin soţie fiindcă eşti ruinat... pentru că eşti împovărat de datoriile pe cari nu le poţi plăti... pentru că în fiecare moment eşti în primejdie de a fi arestat şi aruncat în închisoare... pentru că eşti, într’un cuvînt, cel mai mic fit al unei familii fără para chioară, fără vre-o șansă de a ajunge la ceva mai bun, dacă nu... Se opri deodată fără a lua ochii de pe figura tînăruluî; privirea-i înflăcărată părea că pătrunde pînă în cel din urmă colț al sufletului lui. El tresări par’că pricepând fraza ei nesfârșită: — Dacă fratele meut Angus, una din cele mai nobile inimi ale Angliei, nu moare în floarea vîrsteî!.. Ea ridică umerii eî cu un de grațios dispreț : — Sărmanul Angus are o excelentă constituțiune, zise ea punîndu-şî masca, a căreia dantelă acoperea întreaga parte de jos a feţei; n’am motiv de a mă teme că vei fi silit să pui curînd un crep la pălărie! — Și iată deci ultimul d-tale răspuns, Edith Vandeleur ? Amorul meu nechibzuit, pasiunea mea nebună se sfîrșesc astfel. Mă refuzi? — Scumpe Lionel, fii rezonabil, zise ea cu același rîs desprețuitor. Eu nu sînt născută pentru a mă mărita după un om sărac. D-ta eşti tînăr, ar trebui să fii ambiţios; lumea întreagă e deschisă înaintea d-tale. Cucerește lumea ; fă avere ; apoi revino la mine și cere’mî mîna pe care ţî-o refuz în astă seară. — Edith, strigă el, nu mai iubit niciodată. — Nu te-am iubit niciodată?... Dar prezența mea aci în astă seară, nu este o dovadă a dragostei mele?.. Gîndește-te la ceea ce ar spune lumea dacă ar afla că lady Edith Vandeleur a venit singură, în taină, de la Hampshire la Londra, la 20 Decembrie, pentru a-șî regăsi amantul la un bal mascat din Drury- Lane ? Nu ’ţî-am sacrificat oare nimica ? — E un foarte mic sacrificii! Edith, dacă o compar cu toate sacrificiile pe cari sunt gata să le fac pentru d-ta. Am avut multe motive pentru a-ţî cere ca să ne regăsim în această mulţime. Seara aceasta Edith, este un moment deciziv în viaţa mea. Prin dragostea către d-ta, şi susţinut de dragostea d-tale, aşi fi devenit mai bun. Mica pensiune pe care mi-o* serveşte fratele mett ’mî-ar fi per- mis de a duce o viaţă pacînică la ţară ; această viaţă ar fi fost plină de o fericire de invidiat, dacă d-tal A se citi minarea acestui tom an în pag1. IV a a nimărulit de faţă, de brigand gest