Adevěrul, februarie 1900 (Anul 13, nr. 3776-3802)

1900-02-01 / nr. 3776

­s . Y Anul XIII — No. 3776. IUNDATOR AlIEX. V. A. ta on amente Un an Şase luni Trei Iun' 30 lei 15 lei 25 8 lei 13 „ iO ban, în toata țara străină ta te 99 99 In țeră. . . • In străinătate. . 50 Un num tiv vechili 20 bem Ediţia de seară Marti 1 Februarie n)00 maiiCTou i'oi.mc EOKIT. MIILE Anunchii'i £nn.a pagina 1Y Lei, IN­ BIROURILE ZIARULUI 11. — Sirai» S­ârinda­r TEREFOR 0.00 ban 2— IW* Armata în pericol.­­ întrunirea Stare anarhică Mai sint naivi cari, între­­bindu-se de ce merg toate a­­napoda in ţara asta, caută tot felul de explicaţii încîlcite, dau vina pe cauze nevinovate, in­diferente sau neexistente, şi nu se gindesc un moment sa-şî arunce ochii în jurul lor, să privească realitatea care-i strîn­­ge de git. Starea de anarhie morala, intelectuală şi materială, în care ne zbatem, se vede aşa de uşor de unde provine ! Ce e nevoa să recurgem la ex­plicaţii minunate, să ne suim in susai vreme­i pînă la potop sau să ne pierdem adîncind cauze metafizice. Priviţi vis-a­­vis şi in jur, domnilor, daţi­­vă osteneala să examinaţi fap­tele guvernului şi veţi pricepe de ce corabia statului e lovită de toate sfincile, de ce mora­la, legalitatea, ruşinea, simţul demnităţei, se îneacă la fie­ce pas, in fie­care zi. Nu faceţi ca ţăranul igno­rant care’şi atribue boala fermecilor, «trimisului» vre­u­­neî vrăjitoare ce-i vrea răul, şi in loc să recurgă la leacu­rile omeneşti, singure eficace, se bate cu* * *stafiile, se încurcă in descintece, bea ape vrăjite, slăbindu şi ast­fel şi mai mult trupul prin tortura nesfirşită a sufletului. Dacă guvernul a ajuns să nu mai poată numi un slujbaş fără a provoca o criză mini­sterială ; dacă primarii, prefecţii de judeţ şi cei de poliţie, au ajuns să-şî însuşească preroga­tivele regale, regulînd ei cum şi din cine să se compue un mi­nister; dacă prefectul poliţiei Capitalei îndrăzneşte să fixeze el cine are dreptul să fie can­didat la o alegere, şi ameninţă făţiş pe recalcitranţi cu urgia lui; dacă acelaşi prefect de poliţie intră in conflict cu ma­gistratura ţârei, incărcindu-se reciproc cu ponoase, insuftin­­du-se prin telefon, fără ca gu­vernul să îndrăznească să in­ter­vie ; dacă la Galaţi prefec­tul judeţului înscenează întru­niri publice, în contra prima­rului, de conivenţă cu opozi­ţia şi slujindu-se de gardişti în uniformă ca să adune lu­mea la întruniri in care un ministru e făcut cu ouă şi cu oţet,—vina nu stă de­cit în fe­lul de a fi şi de a trăi al gu­vernului. La ce voiţi să dea naştere un minister compus din cea mai curioasă adunătură de oa­meni, cari n’au altă grijă de­cit să se certe, să se duşmă­nească, să-şî facă farse lugu­bre, să bage intrigi unii intre alţii ? Puţină filozofie ii trebue cui­va ca să­­ înţeleagă de unde provine groaznica stare de a­­narhie ce-a coprins statul ro­mân, din vîrful piramidei şi piuă în temelii, filozofia pro­verbelor e suficientă. «Peştele de la cap se im­pute». Asta explică totul. Ce să ne mai mirăm de coadă? Şi dacă peştele e cuprins de stricăciune din cap pînă in coadă, nu e oare mai mare vina a celor ce-i ia drept marfă bună ? Să lăsăm şi vaetele şi filozo­fia înaltă, şi explicaţiile întor­­tochiate, şi analizele savante. Mătura ar fi de ajuns. Din ne­volnicia publicului izvorăşte, in definitiv, anarhica stare de as­tăzi. 1. Teodorescu DIN FUGA CONDEIULUI Semn rău! Guvernul d-luî Dimitrie Sturdza a căzut fiind­că i-au eşit trei călugări înainte; gu­vernului conservator, de sigur, că n’are să-i meargă mai bine. Românul spune că, dacă iţi ese popa în cale toate au­ să ’ţi meargă anapoda în ziua aia, şi cum conservatorii noştri sunt Romîni, rău trebue să’i fi impresionat a­­pariţia lui Ghenadie. De­amnia pot fi siguri că sunt pe ma­rele dric. Cu Halber, cu Slatina, cu îm­prumutul, în sfîrşit cu toate au putut o scoate la capăt, dar cu Ghen­adie ba, ba, ba. D-lor conservatori, dacă v’a eşit popa înainte, e semn că o să daţi ortul popei. Vax. CITIŢI ASTA­ZI începutul senzaţionalului roman-TOVĂRĂŞII NOPTEI CORTINA_A CAZUl ' După discursul d-lui Take Ionescu şi­­ asupra efectului cuvintăreî sale, cortina a că- Ysl3 zut in cestiunea rentei şcoa­­lelor din Braşov. Ca şi d. Delavrancea, dar cu mai mult fond, d. Take Ionescu a ţinut un discurs care va răminea, şi toţi aceia cari l’au auzit — prieteni ca şi duşmani — vor recunoaşte acest lu­cru. Totuşi mintea rece, care nu trebuie să se ia după impresia momentului, min­tea rece însă se întreabă, dacă guver­nul a avut un succes cum se pare in primul moment ? In această privinţă noî credem că no­ta justă n’a dat-o nici d. Delavrancea, nici d. Take Ionescu, ci d. Ion Laho­­vary. D-sa a spus că s’a făcut atita fiind că iau se putea face maî mult. Şi în ade­văr, noua oameni cari nu sintem­ ameste­caţi direct în luptele celor doua par­tide şi deci putem judeca în mod inde­pendent şi imparţial, nouă ni se pare că nu se putea face mai mult, de­şi era de dor­it ca reuşita să fie şi mai mare. Chestiunea a fost angajată de d. Sturdza,­şi statul vecin nu putea da mai mult. Odată chestiunea pusă — şi ea a fost pusă de d. Sturdza, suprimind renta şcoalelor din Braşov—trebuia rezolvată, şi a fost rezolvată aşa cum s’ a putut. Nu e un succes fireşte pentru guvern, dar iarăşi el nu merită să luăm piatra şi să’î aruncăm în cap. Are destule păcate al­tele, ca in această afacere să recunoaş­tem că cel puţin şi-a făcut datoria, ceea ce pentru un regim ca acesta este mult, foarte mult! Credem că aceasta este nota justă. RĂZBOIUL ANGILO-AFRICAN Una din marile dificultăţi ale englezilor la Africa e transportul. Pe cînd burii au care adaptate drumurilor rele şi boi aclimatizaţi, engle­zii n'au nici un mijloc de transport serios. De­ aceea au fost nevoiţi să aducă, cu imense cheltueli, catiri din Spania şi din America. Dăm aci vederea unui convoiu transportat cu catir­i din Spania, ser­vind armatei generalului Methuen. CEI D­OI_R­I­V­A­L­I Nu mai este un secret pentru ni-i aceia cari il ataca pe ministrul de fi­­eri că e rivalitate pentru preponde­­­nante pentru simplul motiv că el nu meni că e rivalitate pentru preponde­rantă în partid și viitoarea șefie între d-niî Take Ionescu si N. Filpescu. De la venirea conservatorilor la pu­tere şi pină azi, in toate ocaziile, in­­cepind de la alegerile generale şi pînă la chestia­ şcoalelor din Braşov, s’a ma­nifestat această rivalitate. Pînă la ultima remaniare ministe­rială s’a crezut că d. N. Filipescu este triumfătorul, dar de la ultima rema­niare lucrurile au început să se schimbe. Şi in această privinţă sint intere­sante explicaţiile ce se dau. De aceea le vom înregistra şi noî aci­­* Un amic al d-lui Take Ionescu spu­nea : Da, este adevărat că d. Take Ione­­scu a fost tras pe sfoară, dar aceasta s’a putut intimpla pentru că el nu s’a indoit un singur moment de buna cre­dinţă a celor­ l’alţi şi nu s’a ocupat nici odată c­u sforile, politice? de culise. A­­cuma s’a convins insă că d. Filipescu nu este sincer faţă de d-sa şi s’a ho­­tărit să-şî ia măsurile. De la ultima remaniare ministerială s’a schimbat intr’adevăr atitudinea d-lui Take Ionescu. De atunci d-sa a luat atitudine de, viitor şef şi a strîns rin­­durile amicilor săi. Aceştia la rindul lor inţelegind situ­aţia şî-au­ luat rolul de-a tot mări^su­c­­cesele şi popularitatea şefului lor. * Este instructiv, din acest punct de ve­dere, ce s’a petrecut cu ocazia discu­ţiei rentei bisericei Sf. Nicolae din Braşov. Din chestia aceasta conservatorii vor să facă o mare chestie de succes pentru partidul conservator. D. Filipescu s’a gindit însă că suc­cesul se va resfringe maî ales asupra d-lui Take Ionescu, pentru că toată lu­mea ştie că d-sa a lucrat in această chestie. Pentru a împiedica aceasta şi a da succesul purilor conservatori, d. Fi­lipescu a publicat l­a Epoca că chestia rentei şcoalelor din Braşov a fost re­­zolvită graţie stăruinţelor şi dibăciei d-lor G. Gr. Gantacuzino şi Ioan Lahovary. Importanţa acestei afirmaţiuni a ga­zetei d-lui Filipescu putea să scape ci­titorilor cari nu sunt amestecaţi vi­iţele politicei, dar d-luî Take Ionescu şi amicilor d sale nu le-a scăpat. Şi s’a observat mai intim că în discur­sul d-luî Delavrancea au fost două părţi cari răspundeau tocmai la afirmaţiunea Epocei. D. Delavrancea şi-a început dis­cursul prin a face elogii, nu guvernu­lui conservator, ci d-lui Take Ionescu. Apoi nu o altă parte a zguduit pe pentru simplul este boer de vită veche. Dar mai elocinte chiar de cit elocin­­tele cuvinte ale d-luî Delavrancea au­ fost manifestaţiile pe cari Camera le-a făcut erî d-lui Take Ionescu. A vorbit maî intiiu d. loan Lihovary, acela căruia Epoca spusese că-i revine meritul rezolvireî chestiei rentei, şi Ca­mera a păstrat obişnuita atitudine față de miniştri, dar abia s’a aşezat jos d. Ioan Lahovary şi s’a ridicat d. Take Io­­nescu. Atunci toţi amicii d-sale s’au­ ridicat în picioare şi i-au făcut o zgomotoasă şi entuizastă manifestaţie, la care au tras întreaga majoritate. Şi cind şi-a sfirşit d. Take Ionescu discursul, ovaţiunea, manifestaţia s’a re­petat, maî mare, maî emoţionantă, mai impozantă. ^ Do .istă ii că S‘"'j .ruat­ea sănii lor d. Caiy ?î luat parte la manifestaţia ce se făcea d-luî Take Io­­nescu. * A­st-fel s’a răspuns notiţei din Epo­ca, ast-fel s’a dat pe faţă o lovitură a d-luî N. Filipescu, care lăsa in de a­­juns să se vadă, că nu era de loc mul­ţumit că manifestaţia se făcea in che­stia re ii teî, in jurul persoanei d-lui Take Ionescu. Şi în bucuria amicilor d-luî Take Io­nescu se amesteca şi satisfacţia că şeful lor triumfă în contra d-luî N. Filipescu. Azi într'adevăr d. Take Ionescu este mult maî tare şi cel puţin in Cameră se bucură de mult mai multă trecere. Majoritatea face omagii talentului su­perior pe care il posedă acest om şi işi manifestă dezgustul pentru politica de intrigi şi meschinării. Inf. COTID­IAN­E AVEAM DREPTATE Confratele Vax a spus într’un­a din zilele acestea că Neamţul face multe dificultăţi guvernului conservator. Era vorba de ultima alegere parţială de la Piatra-Neamţu. Acuma suntem­ informaţi că regele a poftit foarte politicos pe d. ministru Is­­trate ca să lase in pace pe­ Nemţii de la căile ferate fiind­ să nu este momentul ca guvernul să se ocupe de asemenea nimicuri. D. Istraţi, care nu -i de­cît antisemit, a crezut că pentru Nemţi poate face concesie. De aceea hotărârea d-sale de a mînca fripţi pe toţi străinii de la căile ferate, a rămas baltă. CULAGIOSI BARBATI! D. Petre Carp întrebînd în Cameră pe d. Ion Lahovary dacă este adevărat că la întrunirea intimă de la d. C. Olă­­nescu ar fi declarat că tratativele cu junimiştii au fost întrerupte fiind­că a­­ceştia au pretins dizolvarea Camerelor, d. Ion Lahovary a... tăgăduit. Or este ştiut—şi toţi cei de faţă pot confirma—că d. Ion Lahovary a afirmat că d. Carp a pretins puterea cu dizol­varea ambelor Camere. In adevăr, în partidul ăsta conserva­tor nu te poţi aventura dacă n’ei avea peliţa groasă pe obraz ! Stop Depeşile nopţei De la corespondenţii noştri speciali Serbarea din Iaşi Iaşi 30 Ianuarie Astăzi, la orele două după amiazî, s-a serbat, aci, cu mare solemnitate, de către Şcoala normală Vasile Lupu, a 71-a aniversare a întemeierei sale. Programul a fost foarte bine în­tocmit şi perfect executat în ce pri­veşte recitările din partea elevilor Şcoa­­lei, cari au­ strălucit în producţ­iu­­­nil­e lor. Asemenea şi orchestra, apoi corul au­ fost admirabil de bine. După această primă parte a pro­gramului, a venit rîndul cuvîntărilor. Directorul Şcoalei a ţinut un căl­duros şi bine simţit discurs, care a fost aplaudat de azistenţă. Acest discurs al directorului a fost urmat de cuvîntarea elevului Bădeanu. La ora 6 s’a servit şampanie şi d. Bădărău luă cuvîntul pentru a pronunţa un toast. Pe cînd d­. Bădărău vorbia, un incendiu a izbucnit în sala de de­semn al Şcoale. Sosind pompierii, focid a fost înă­buşit. Banchetul pregătit a fost însă su­primat din cauza incendiului.—Cloe. CARNETUL MEU Gr­igorescu Nu mai este un nume, căci reprezintă un rénume, o glorie a ţarei, a neamului. Grigorescu stă alături cu Alexandri, cî sînt cele două genii cari au ştiut să înfăţişeze toată poezia neamului romînesc. Prin ei înţelegem şi gustăm viaţa, isto­ria, poezia poporului român. Şi dacă Alexandri a format limba ser­­vindu-se de fermecătorul grai al poporului, Grigorescu formează inima arătându ne far­mecul viţei acestui popor prin peisagiile lui câmpeneşti, prin poeticii lui ciobănaşi, prin blânzii boi. Viaţa cea mai simplă ştie acest artist s'o îmbrace şi atâta poezie câtă nu pot să înfăţişeze cele mai celebre­­pânze clasice. Grigorescu este pictorul nostru, d­­e glo­ria noastră, cu el ne înfăţişăm când e vorba de arta noastră. De aceea o expoziţie a lui trebue să fie considerată ca un adevărat eveniment ar­tistic, ca o sărbătoare. Şi fie­care trebue să ţ­ie ca o datorie naţională să aibă in casa sa o pictură de Grigorescu. Acestui artist nu trebue să i se pre­cupeţească nimic, pentru că el a contribuit la mărirea gloriei acestei ţări. I. C. B. ARMATA IN PERICOL" Nu pu­tem fi bănuiţi de partizani in­teresaţi ai instituţiuniî armatei, nici de apărători pătimaşi ai corpului ofiţeresc, ale cărui slăbiciuni ţi-am dezvăluit a­­dese ori şi ale cărui apucături le-am combătut cu­ asprime, ori de cite ori s’a ivit ocaziunea. Cu toate acestea, un elementar simţ de dreptate ne face să ii luăm apărarea cînd vedem absurdi­tatea şi ridicolul măsurilor ce se iau prin aşa numitele regulamente, întoc­mite tocmai in scopul de a asigura ne­­părtinirea şi dreptatea cea mai absolută in examenele căpitanilor aspiranţi la gradu de maior. Urmărind maî mulţi ani de a rîndui mersul şi rezultatele acestor examene, ori­ce om de bun simţ se poate con­vinge că ele nu sunt de­cit o formă seacă, care permite ori­cărei mediocrităţi să poată reuşi, dacă este puţin susţinută de comisiune, şi ori­cărui ofiţer distins să cadă, dacă este indiferent, ori antipa­tie, aceleiaşi comisiuni. Pentru ca acest crud adevăr să nu se prezinte sub înfăţişarea unei simple aserţiuni, il vom sprijini cu fapte în­destul de bine cunoscute in armată pentru ca cei interesaţi să mai aibă cu­re­­ il a’l tăgădui.­­i. Dovadă că rezultatele examenelor sunt supuse în parte legii hazardului, sau defectuozităţii întocmirii regula­mentelor, stă in faptul că mai mulţi ofiţeri, chiar din arme speciale, cai o reputaţiune de capacitate recunoscută de la Severin la Dorohoi, au căzut la cele două şi trei examene. (La nevoie vom putea cita şi nume). Dovada că rezultatele sint tot­d’a­una in mîna comisiunilor de examinare stă in următoarele fapte: 1. La mai toate examenele se intim­­plă de se prezintă cite o vechitură, re­cunoscută de toţi ca fără valoare, care a căzut la cite 5, 6, 7 examene­ suc­cesive şi care are vitejeasca îndrăzneală de a se prezintă mereu. In cele din urmă, una din comisii se înduioşează şi ia hotărirea hai să’l scoatem, săra­cul, că e vechili şi a căzut de atîtea ori!—Faţă cu această favorabilă dispo­­ziţiune a comisiunii, candidatul devine capabil şi reuşeşte cu siguranţă. 2. Se ştie că in unii­ ani se intim­­plau miniştri şi comisiuni favorabile propăşire! statului-major şi creăreî prin urmare a A*» trup de ofiţeri "distinşi care să aibă chemarea de a conduce cu pricepere trupele în minutul primejdiei. Tablourile de înaintare pe anii trecuţi sunt publicate şi ori­cine poate controla că în acei ani toţi absolvenţii şcoalei de războiu, cari s’au prezentat la exa­men, au­ reuşit şi au fost puşi in ca­pul tablourilor pentru ca să le vină maî de grabă rîndul la înaintare. Ca­pacitatea acestor ofiţeri fiind deja pro­bată, se întrebuinţa acest mijloc ca un stimulent, spre a atrage elementele bune din armată in statul-major. Scopul ce se urmărea era poate bun, dar mijlo­cul întrebuinţat era abuziv şi dovedeşte a­tot­puternicia comisiuneî. Trebue insă să recunoaştem că prin­­tr’o astfel de măsură se puteau creea oare-cari nemulţumiri, dar nu nedrep­tăţi de acele cari revoltă sufletul celui mai egoist ca şi al celui maî dezinte­resat. Examenul de capacitate pentru gra­dul de maior a avut raţiunea sa de a fi într’un timp cind nivelul instruc­ţiunii teoretice a ofiţerilor noştri era scăzut şi cînd acest examen­­servea drept stimulent, la o parte din­ ofiţeri, ci să mai citească cîte­ ceva, spre a pu­tea merge mai departe. Astăzi, cînd o bună parte din ofiţerii noştri încep, a imbătrini prin şcoli, cind nivelul instrucţiunii generale a a­­cestora este destul de ridicat spre a ne putea mîndri cu dinsul, în loc să se caute un mijloc maî inteligent și mai echitabil pentru distribuirea gradelor— mijloc asupra căruia vom­­reveni — astăzi, se aplică cel maî scandalos re­gulament care ă existat vre-odată , dacă nu cum-va modul de a’l aplica este cel mai inept pe care ’şi-l poate cine­va în­chipui. Nu am putut fi în măsură să ştim la timp modul cum com­isiunea de exa­minare a lu­crat la Craiova şi la Iaşi; la 26 curent, însă, comisiunea a­ înce­put în Capitală examenul oral al căpi­tanilor aparţinind diviziei active Do­­brogea şi a trecut apoi la acel al că­pitanilor aparţinind cavaleriei corpului II de armată. Cele ce am aflat cu a­­ceastă ocaziune,­­mi-au umplut sufletul de dezgut pentru o instituţiune in care capriciul unui singur om "poate zdrobi. Iară frică de pedeapsă, viitorul au­tor altora, mai capabili poate de cit din­sul. In urma acestui sentiment de re­voltă deznădăjduită, te coprinde mila­­ cind vezi starea morală a unor ofiţeri, pe cari i-ai cunoscut cu reputaţiunea de ofiţeri distinşi şi cari se găsesc pe punctul de a’şi "zdrobi cariera, pentru că o aplicare de regulament, inexpli­cabilă pentru ori­ce creier bine echili­brat, le interzice de a se mai prezenta la oral, de­oare­ce le-ar trebui să ob­ţină nota 22, 24, ori 25 ca să obţină media generală 15. * fi Iată unele dispoziţiuni ale acest»i fCundalos regulament": Notele ce se vor da candid­ailor, de către comisiune, vor fi cu privire la: o probă practică, o probă scrisă şî o probă orală; proba practică constă in romanda la cimp a unităţii ce ar urma ofiţerul să o conducă ca maior, in călăria la manej, şi o ridicare de topografie. Proba­ scrisă constă in două teme, de cite 4 ore fie­care, în jurul cărora sa iau o sumă de precaufiunî ridicule pen­tru ca nota să fie dată de către comi­siune necunoscind pînă la sfirşit nu­mele candidatului—zic că precauţiunile sint ridicule, de oare­ce nota de la practică, care se dă in deplină cuno­ştinţă de persoane, are coeficientul 6, pe cind cele-lalte două nu au de­cit coeficientul 3. Cu alte cuvinte, practica are în întocmirea mediei o inrîurire îndoită de cele­l­alte note. In acest chip, comisiunea poate aranja, încă de la practică, o notă favorabilă unui can­didat agreat, care apoi nu are nevoie de cît de nota minimă (12) la cele­­l­ălte probe, spre a obţine media gene­rală 15. Din potrivă, o notă slabă dată la un altul ii ridică posibilitatea de a mai obţine aceeaşi medie. Exemplu : S’a dat lui x nota 18 la practică, el are deci 3 puncte maî mult peste medie—coeficientul lor fiind în­doit, ele au­ valoarea de 6 puncte şi, prin urmare, candidatul poate pierde 3 puncte la scris, adică să ia 12 şi 3 puncte la oral, luind tot 12, fără ca media să’i fie compromisă. Invers : lui y i s’a dat 12 la cimp, el a pierdut deci din medie 3 puncta cari au valoarea de 6 şi prin urmare ar trebui să ia 18 la scris şi 18 la o­­ral, ceea­ ce este greu­, dar nu imposi­bil. Comisiunea insă a avut şi această proba­bil­i­ta­te in vedere şi a căutat să ţină pe candidaţi la discreţiunea sa abso­lută, dind note cumpănite la lucrările scrise­. Favoriţii nu aveau nevoie de note mari şi ast­fel desfidem pe comi­siune ca să ne prezinte un singur can­didat a cărui medie la cele două lu­crări scrise să fie de 18. In aşa fel, candidatul ne­puţind lua la scris de cit cel mult 16 sau 17, îl trebue 19 sau 20 la oral. Lucrul era excesiv de greu, dar , încă posibil. Regulamentul, ori comisiunea, a găsit insă leacul şi pentru aceasta in aplicarea art. 33, care zice că la oral candidatul va începe prin a susţine una d­in temele scrise şi nota ce i se va da la această susţinere va intra în com­binaţiune cu nota examenului oral. Ast­fel fiind, comisiunea găseşte mij­locul de a da candidatului să susţină FOIŢA ZIARULUI »ADEVERUL“ — 1 — Tovarăşii Nopţei »F. ffi. E. BRADDON Miezul nopţei la ha! mascat In seara de 20 Decembrie 1852 în momentul în care ceasul bi­se­ricei Sf. Clement suna un­spre­zece şi trei sferturi, un om de statură înaltă, îmbrăcat într’un pardesiu şi purtînd un clac dat pe ochi, che­mă o trăsură de la staţia din piaţă, şi sărind într’însa porunci vizitiului să-l ducă la teatrul Drury-Lane. In mai puţin de zece minute, trăsura ajunse şi se opri la intrarea teatrului, ale căruia împrejurimi era­­i pline de trăsuri, de măşti şi de spectatori zgomotoşi şi cam ex­citaţi de petrecere. Tânărul se scoborî din trăsură, plăti vizitiului, şi pătrunse în pe­­ristilul teatrului, dădu controlorului biletul­ile, şi pătrunse în sala unde dansurile erau foarte animate. Purta un simplu costum de se­rată şi o mică mască de mătase, iar în mînă ţinea o lornetă, înalt şi bine făcut; părul său, cam lung era de un castaniu clar și ochii car­ scînteiau­ sub masca de mătase, erau negri ca noaptea. Intrînd în teatru manierele sale se schimbară compleetamente. Nu maî mergea repede, ci se primbla încet, ame­­stecîndu-se printre dansatori, fixînd din cînd în cînd prin lornetă, cu un aer destul de impertinent, mul­țimea ce se agita în jurul lui. Nu observai de­cît o singură particularitate, la haina simplă, dar foarte elegantă ce purta. Era o bandă de crep negru, prinsă de mîneca stingă. Curînd nu se mai amestecă prin­tre dansatori, ci rezemîndu-se de o coloană a lojilor lăturalnice, scoase din buzunar un minunat ceasornic, şi -1 privi; mai erau cinci minute pînă la miezul nopţei. Un observator atent ar fi re­marcat că în momentul în care o­­mul cu părul castaniu făcea această mişcare, doi alţi oameni, din par­tea opusă a teatrului aveau ochi fixaţi cu atenţiune asupra lui. Unul din aceşti oameni purta un costum de clown, cel­l­alt de ma­rinar ; amîn­doi, clownul şi mari­narul, aveau în jurul mînecei stingi înfăşurată o bandă de crep negru. Odată cu aceşti doi oameni, un al treilea, un al patrulea, apoi un al cincilea se opriră la o mică di­stanţă de omul cu părul castaniu şi păteau că-l observă cu atenţiune, pe cînd într’o altă parte a nume­roasei adunări, doi dansatori îşi părăsiră doamnele: o ţărancă scoţiană şi o tînără elveţiană, şi se îndrep­tară spre coloana de care stătea sprijinit misteriosul străin îndată ce ceasul sună miezul nopţei, clovnul, marinarul şi cel l’alţî cinci, fie­care costumat altfel dar avînd acelaşi semn de crep ne­gru în jurul mînecei stîngî, tra­versară sala strecurîndu-se printre perechile ce dansară, şi se adunară în jurul omului cu părul castaniu. Toţi erau mascaţi, şi toţi aveau aerul tînăr. — Bine, zise străinul, sînteţî şapte ani după cît văd. — Aţi zis şapte, răspunse una dintre măşti într’un ton brusc. — Am zis şapte, dar de fapt nu voi avea nevoe de cît de trei din­tre voi: căpitanul Davis, locote­nentul Morrisson și caporalul Pierce, cei-l’alți pot să se retragă. La aceste cuvinte, patru dintre dînșii se retraseră liniștiți din mi­cul grup și se amestecară printre dansatori. Cei-­alți rămaseră pe lingă omul cu părul castaniu. — N’am încă nimic, să vă spun, zise el; risipiţi-vă şi fiţi cu toţii la biroul central, azi dimineaţa la ora două. Cei trei oameni se depărtară fără ca să spună vre­ o vorbă, şi străinul rămase singur. Dezlegă banda de crep de pe braţul său­, o puse în buzunar şi ridicînd lornetă, parcurse mulţimea cu o privire pă­trunzătoare și revolută. Scena era plină de o mulțime zgomotoasă și neliniştită: marinari, contrabandişti, pungaşi, Carol I II, clownî, ladies Jane Grey,­ mici or­feline, Marie Stuart, Henrici A’III. Totuși străinul scoborî lornetă și zise ridicînd din umeri: —Hotărît, nu sînt aci; informa­țiile mele erau poate neexacte. Pe cînd vorbea, din cadril se is­prăvise. Dansatorii se răspîndiră, lăsînd mijlocul, teatrului relativ gol. Un om se detaşă atunci din mulțime, cu o fem­ee la braţ, şi se îndreptă cu paşii măsuraţi, spre partea din lojile de cari străinul se sprijinise. Acest om purta un costum de brigand grec; o mare eșarfă, din­­tr’o stofă foarte fină și cu culorile cele maî strălucitoare, era pusă de a curmezişul pieptului și cădea de pe unul din umerii săi, ciucurile lungi atingînd aproape picioarele. Femeia purta un costum Vene­tian cu mult mai bogat de­cît toate cele­l’alte măşti. Nici unul nici altui nu purtau mască, şi pureau atît de absorbiţi de conversația lor iii cît tot ce se petrecea în jurul jor se g­rpa că le este absolut indiferent. Omul cu părul castaniu se as­cunse dinapoia coloanei cînd o văzu apropiindu-se. — Informaţia mea era exactă, zise el. Iată-l. Tinărul în costum grec era foarte frumos. Tenul sătt gălbui şi marii săi ochi cenu­şii şi visători, umbraţî de lungi gene negre, îî dădeau o trăsătură străină ; totuşi şi el şi tovarăşa sa, erau englezi. Faţa tinerei femei nu s’ar putea spune că era mal puţin frumoasă de­cît a tînăruluî de brațul căruia se sprijinea; dar în trăsăturile ei de vultur, cu liniile pure și reci, în expresiunea rezolută a gureî sale şi în sprîncenele sale negre foarte accentuate era ceva anti­patic. — Edith, zise tânărul cu o voce zugrumată dar plină de pasiune, încă odată și pentru ultima oară, mă iubești ? — încă odată și pentru ultima oară.... da, răspunse ea cu un rîs nedemn. Erau aproape de tot de coloana dinapoia căreia se ascunsese străi­nul mascat, atît de aproape, în­cît acesta putea să audă fie­care cu­­vînt pe care-1 pronunţati. — Şi totuşi refuzi să-m­i devii soţie, ’ zise brigandul grec într’un ton amar. Tînăra fem­ee ridică pleoapele eî transparente şi frumoase, şi pri­­vindu-şi tovarăşul drept în faţă, îi zise cu­ un aer de sfidare : — Lionel Montford, refuz să-ţî devin soţie fiind­că eşti ruinat... pentru că eşti împovărat de dato­riile pe cari nu le poţi plăti... pentru că în fie­care moment eşti în primejdie de a fi arestat şi a­­runcat în închisoare... pentru că eşti, într’un cuvînt, cel mai mic fi­t al unei familii fără para chioară, fără vre-o șansă de a ajunge la ceva mai bun, dacă nu... Se opri de­odată fără a lua o­­chii de pe figura tînăruluî; pri­virea-i înflăcărată părea că pătrunde pînă în cel din urmă colț al su­fletului lui. El tr­esări par’că pri­cepând fraza ei nesfârșită: — Dacă fratele meut Angus, una din cele mai nobile inimi ale An­gliei, nu moare în floarea vîrsteî!.. Ea ridică umerii eî cu un de grațios dispreț : — Sărmanul Angus are o exce­lentă constituțiune, zise ea punîn­­du-şî masca, a căreia dantelă a­­coperea întreaga parte de jos a feţei; n’am motiv de a mă teme că vei fi silit să pui curînd un crep la pălărie! — Și iată deci ultimul d-tale răspuns, Edith Vandeleur ? Amorul meu­ nechibzuit, pasiunea mea ne­bună se sfîrșesc astfel. Mă refuzi? — Scumpe Lionel, fii rezonabil, zise ea cu același rîs desprețuitor. Eu nu sînt născută pentru a mă mărita după un om sărac. D-ta eşti tînăr, ar trebui să fii ambiţios; lumea întreagă e deschisă înaintea d-tale. Cucerește lumea ; fă avere ; apoi re­vino la mine și cere’mî mîna pe care ţî-o refuz în astă seară. — Edith, strigă el, nu mai iubit nici­odată. — Nu te-am iubit nici­odată?... Dar prezența mea aci în astă seară, nu este o dovadă a dragostei mele?.. Gîndește-te la ceea ce ar spune lumea dacă ar afla că lady Edith Vandeleur a venit singură, în taină, de la Hampshire la Londra, la 20 Decembrie, pentru a-șî regăsi a­­mantul la un bal mascat din Drury- Lane ? Nu ’ţî-am sacrificat oare nimica ? — E un foarte mic sacrificii! Edith, dacă o compar cu toate sa­crificiile pe cari sunt gata să le fac pentru d-ta. Am avut multe motive pentru a-ţî cere ca să ne regăsim în această mulţime. Seara aceasta Edith, este un moment deciziv în viaţa mea. Prin drago­stea către d-ta, şi susţinut de dra­gostea d-tale, aşi fi devenit mai bun. Mica pensiune pe care mi-o* serveşte fratele mett ’mî-ar fi per-­ mis de a duce o viaţă pacînică la ţară ; această viaţă ar fi fost plină de o fericire de invidiat, dacă d-tal A se citi minarea acestui to­m­ an în pag1. IV a a nimărulit de faţă, de brigand gest

Next