Adevěrul, mai 1900 (Anul 13, nr. 3864-3894)
1900-05-01 / nr. 3864
YY HTixü XIII — No. 3864. FONDATOR ÄliEX. V. BEUBIMANU A bonamente Un an Sase tuni 1© bani in toata tara •> In ţară.... In airîiinătate. . 30 lel . 50 „ lő lei 25 Trai Inni ~~ 8 lei 13 „ 15 „ „ străinătate Un număr vechiü 20 bani Luni 1 Maiu 1900 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLS An nnc*iu r*î Luni* pagina IV Lel. ........ 0.50 ban UI 2.— Agereaie azi. Starea ie asenți în BIROulat,a BARULUI 11. — stridii i%i* 1 n da r — u TELEFON ia* Spania luî La vot! La vot, alegătorî a! colegiu- c lui al Il-lea de Senat! Guveranul vă cere voturile voastre 11 şi de ce nu i le-aţî da ? Anul de zile al stăpînireî conserva-n toare nu-î oare de ajuns ca să vă dovedească că el merita in- crederea ţârei ?... Ce-a făptuit e guvernul conservator într’un an de zile, au făptuit alte gu- verne în zeci de ani, ceea ce dovedeşte că sîntem în faţa■ unor oameni cari reprezintă capacitatea, cinstea, naţionalismul, vrednicia şi patriotismul. ţ Votaţi alegători ai colegiu- 1 lui al 2-lea de Senat din Ca-pitală, votaţi pentru aceia cari , la Slatina au învăţat minte pe ţărani, să-şi ceară dreptate. Ţăranul trebue ţinut cu frica în robie, căci altfel îşi ia nasul la purtare. Gloanţele cu cari s’au răcit trupurile ţăranilor în gara Slatina vor fi o lecţiune pentru aceia cari cred că în ţara romînească au şi alte drepturi decît acela de-a suferi şi de-a muri de foame. Votaţi cu guvernul neguţători cari nu aţi suferit nimic de pe urma circulărei d-luî Cantacuzino, relativă la «obiceiul» comerciului român de a-şi salva situaţiunea prin dare de foc. Votaţi cu guvernul, căci desigur criza care bintue ţara şi ruinează comerţul n’a fost provocată de incapacitatea guvernului, ci a venit de la D-zeu, cum altă dată au venit asupra Egiptului plăgile de cari ne vorbeşte vechiul testament. Daţi voturile voastre fericiţi alegători, căci guvernul a făcut împrumutul de 175 de milioane în cele mai fericite şi bune condiţiuni şi l’a făcut şi oricine ştie, la timp aşa că nimeni n’a suferit pe urma celor şase luni de intirziere. Si dacă am avut afacerea Hallieiv ca o urmare a împrumutului, guvernul nu poate fi de vină, căci se găseşte în faţa unei «inexorabile necesităţii). La vot! La vot, funcţionari şi pensionari reduşi în lefurile şi pensiunile voastre, la vot pentru guvern, căci el va impus o datorie patriotică — şi chiar cind a aruncat pe drumuri mii de mici funcţionari, lăsînd neatinse slujbele celor cu lefuri grase, la vot, tot pentru guvern căci dragostea pentru ţară l’a condus în această operă de salvare a budgetului pe care totuşi l’a încărcat cu vre-o patrusprezece milioane ! La vot, căci datoria ţarei esti să fie cu guvernul. Capitala veşnic a fost consecinţe cu sine însăşi votind cu cei de la putere De ce acum ar face excepţiune Ar fi o anomalie, o răsturnare , tutulor precedentelor statornicite de ani de parlamentarizm şi ar fi ciudat şi nedrept ca tocmai un guvern care îşi zice cu drept cuvînt al blîndeţei şi al dreptăţei, să păţească o asemenea ruşine. Intre opoziţiune şi guvernul acesta părintesc, alegătorul trebue să aleagă pe cel din urmă. La vot! La vot dar, căci dacă aceste argumente nu vor fi suficiente, adu-ţi aminte biet şi inofensiv cetăţean că stăpinirea are şi alte mijloace deconvingere. La vot! căci armata poliţienească este pe picior de razboiu, iar d-l Delavrancea, de la primărie, a mobilizat întreaga sa armată de mele stat ori şi de contra-manifestanţi. La vot cetăţene, la vot! Şi fără să cricneştî, că altmintrelea e rău de line, ţopîrlane! Const. Kille DIN FUGA CONDEIULUI Ruşinea lui Delavrancea D. Delavrancea este un bărbat ruşinos, minune mare- Conu Barbu, cui o spui, ruşinos ! Nu-i vorba că despre dînsul răposatul Alexandru Lahovary vorbea cînd a făcut galuzie la pieile cari nu roşesc nici o dată. Asta însă ce are a face! Pe atunci d-sa, era colectivist; de ruşine îi era greu să iasă pe pod, cînd la orizont a zărit apa clara a conservatismului şi îmbrăcat cum era, cu întreg bagajul în spinare s’a aruncat în grila în care unda era aşa de limpede că a zărit în fund o primărie, o afacere a tramvaiului şi pe deasupra chipurile lui Purendea, Mănciulescu şi Ispas. ...Şi închipuieşteţi neobrăzare la unii opozanţi ca să pretindă că apa conservatoare este o mocirlă infectă, în care afacerea Halber şi alte miroase rau pe cind Delavrancea intre vis şi realitate o vede şi miroase ca o apă clară şi mai curată de cit Dîmbovița. Periplizon ALEGEREA DE ASTAZI Frocopie Irmitrecea candidatul partidului liberal Petre Sieteseu candidatul partidului conservator Dezgustători întrunirea de la Eforie de Vineri seara ne-a dat spectacolul dezgustător a oameni cari şi-au dat fară de ruşine poalele peste cap. Este conceput cum lipsa de ruşine sa fie aşa de mare la d-nii Delavrancea şi Fleva ca să facă apologia conservatizmuluî. Cel dîntîiu, cincisprezece ani de zile a luptat contra infamei reacţiunî, cel de al doilea îndoită vreme şi acum n’au măcar ruşinea asta ori de o parte ori a înconjura lucrurile, a-şî salva prevederea prin tangenţă. Nu. Ei sînt acum mai conservatori decît conservatorii, ei fac chiar exces de zel, ei se pun în fruntea bătăuşilor cari altădată îi băteau şi îi înjurau. Că d. Delavrancea şi Fleva sînt contra căpeteniilor liberale, aceasta este uşor de înţeles. E vorba de antipatii personale, de chestiuni de sentimente lovite. Liberalizmul ori democraţia insă se întemeiază pe principii şi cînd cineva îşi părăseşte principiul fie pentru un minister, fie pentru o primărie, acel cineva nu mai merită nici respectul nici stima noastră. întrunirea de la Eforie a fost durere pentru toţi aceia cari nu îşi pierduseră toate simpatiile pentru d. Fleva şi toată stima pentru Delavrancea. Azi ori şi ce iluzie este pierdută, căci oamenii aceştia s'au arătat aşa de mici, că ne pare rău că n-am crezut mai resăriţî din mulţimea mediocrităţei şi a laşităţe generale. CUM SE POTRIVEŞTE? Consecinţă de vorbe şi de fapte este prea mult a cere de la d. Brătescu. Totuşi sunt unele prea boacăne. Aşa de pildă, Nea Iancu înainte de a hirotonisi şef pe d. Filipescu s’a prins că liberalii vor să-i«schinguiască» băeţii pe ziua de azi, dar dacă «ai noştri» vor şti să-i astîmpere ca altă dată pe bulevardul Colţeî. După cum se ştie insă, pe bulevardul Colţeî, a fost «contramanifestarea«băeţilor» d-luî Delavrancea şi «molestarea» presei şi a opoziţiunei. Ei cum devine dar cu schingiuirea guvernului de către opoziţie? !&nop. D. CARP ŞI PALATUL Un fapt curios se întîmplă, o evoluţiune şi o schimbare de front care este cel puţin ciudată şi neaşteptată: junimiştii iau o atitudine ostilă palatului. Sunt multe simptome: in prima linie discursul d-luî Maiorescu din Senat în afacerea Halber şi chipul in care a vorbit despre d. Katinderu şi rolul jucat de acesta in contractarea împrumutului. Apoi vin atacurile din presa junimistă din provincie, comunicatul Constituţionalului în această privinţa şi o revistă foarte mult comentată şi intitulată: Omagiu şi Ultragiu. * Ceea ce însă este mai caracteristic, este atitudinea d-luî Carp. D-sa nu se jenează să vorbească pe faţă contra „neamţului“ şi să vorbească în chip foarte ireverenţios faţa de coroană. Sâ cităm de pildă cele petrecute zilele trecute in plin restaurant la Capşa, unde prînzea şi şeful junimiştilor— şi mulţi diplomaţi.La masa vecină stătea d. Schina şi Carp voind să-l zeflemisească asupra farsei făcute de poliţie cu furarea cadavrului lui Constantin Ion, întrebă pe fostul senator liberal.’ — Ei ce aţi păţit cu mortul ? — Uite ni l’a furat. Douî generali, Manu şi Algin trebuiau să iese triumfători contra unui mort. — Ai uitat să adaugi și un complice, adaugă d. Carp. — Care? — Majestatea Sea, fu răspunsul șefului junimiștilor, Majestatea Sea care nu ascultă acum decit de sfaturile unui amolit... — Dar, insinua d. Schina mai ascultă și "de sfaturile altuia care nu se arată de Ioc ramolit. — Vrei să vorbeşti de Sturdza ? — Desigur şi de lumea spune că in curînd îl va aduce la putere... — Fără să încerce un guvern cu mine ? Asta vezi nu se poate, asta nu o va face neamţul ! răspunse cu ştiuta-i siguranţă d. Carp şi conversaţiunea care se făcea cu glas tare, a trecut la alte cestiunî.* Se înţelege că vorbele de cafenea n’au multă importanţă. Totuşi la noi politica care se face este o politică de havadisuri, de mahalagisme, de intrigi de culise. Vorbele şefului junimiştilor dar, spuse fie in glumă, fie in serios, au fost raportate suveranului, conservatorii au căutat să facă o armă de luptă în potriva concurenţilor lor politici. De aceea butadele d-lui Carp au însemnătatea lor. In tot cazul ele sunt un simptom mai ales puse în legătură cu toate celelalte manifestaţiuni anti-palatiste ale d-lui Carp şi ale amicilor săi politici. * Explicaţiunea acestei atitudini se poate găsi după unii în faptul că d. Carp a început să dispereze să mai capete puterea în condiţiunî bune, iar după alţii se zice că d. Carp a priceput că pe rege trebue să-l iei cu frica, nu cu linguşirea. Regele şi Dorobanţul platforma de altădată o vede acum ridicolă şi de aceea d-sa caută azi să facă întocmai ca şi conservatorii, să terorizeze pe rege pentru a-l convinge că trebue să încercai o formaţiune junimistă, înainte de a da puterea liberalilor. D. Carp îşi dă seama că nu mai poate aştepta mult. Poate să ajungă şeful partidului conservator şi să fie prim-ministru, cu condiţiune ca să trăiască încă zece ani cel puţin. Ovi d-sa se vede deja prea bătrin şi crede că trebue să zorească lucrurile. Impacienţa aceasta şi faptul căde la Palat îi se spune că regele il socoate nebun, fac pe d. Carp să iasă din rezervă, pe de-o parte se devie ameninţător, iar pe de altă parte să-i răspundă suveranului care are aşa de proastă opinie de d-sa. * Lucrurile ajunse aci pot să meargă mai departe. E posibil ca paşnicii, dinastică şi constituţionalii junimişti să’ priceapă aceea ce nu au voit să înţeleagă pînă acum cei alţi politiciani că regele aşa cum guvernavă anilfilird partidele „este un pericol“. Vorba aceasta de altmintrelea este tot a d-luî Carp. Viitorul dar ne rezervă poate multe surprinderi şi cum la D-zeu şi ii ţara românească nu este nimica cu neputinţă, să nu ne mirăm de vom vedea-o şi pe asta şi fireşte ne-ar părea bine. Indiscret. Repeşile nopţei !—Siv. part. al „Adeverului“— Scandalurile studenţeştidin Viena Viena, 29 Aprilie Din cauza scandalurilor universitare şi mai ales din cauza ultimei bătăi dintre studenţii naţionalişti-germani şi studenţii clericali, rectorul universităţii a demisionat.—Bran. Bugetul austro-ungar Viena, 29 Aprilie Guvernul a prezentat în delegaţiun bugetul comun.—Bran. Proces interesant Paris, 29 Aprilie Se telegrafiază din Petersburg că la procesul scapeţilor opt au fost achitaţi, iar restul condamnaţi la exil perpetuu în Siberia de Est.—Emil. CHESTIA ZILEI Hirotonisirea ca şef lui Nea Iancu, conservator viitorul Nicule, viitor de şef al partide. RĂZBOIUL Lupta va continua Londra 29 Aprilie Se anunţă că Stern a declarat corespondentului marelui ziar american „New- York Herald“ că lupta va continua pînă la extrem.— John. Intervenţia Franţei Paris, 29 Aprilie Se asigură că Franţa va propune intervenţia sa pentru curmarea războiului anglo-bur, într’un mod nejignitor pentru Anglia.—Emil. Primirea misiunei bure Londra, 29 Aprilie Consiliul comunal din New-York face preparaţiuni mari pentru primirea misiunei bure.—John. COTIDIANE FRICA PĂZEŞTE BOSTANARIA De frica opoziţiune! şi pentru a-şi încuraja bandele, căpeteniile conservatoare s’au adunat la Eforie şi au făcut o pace care va ţine cît vor ţine şi alegerile. D. Delavrancea căruia «micul dictator» î-a făcut farsa cu tramvaiul electric, s’a prosternat înaintea «viitorului şef»; acesta s’a pupat cu Delevrancea şi a declarat că susţine şi d-sa pe d. Sfetescu deşi la început declarase că nu se mai amestecă in alegeri. Numai unde această armonie generală capătă citeva umbre este că micul dictator, acum de ocam dată pina o fi «viitor şef», a cam dat in d. Take Ionescu şi i-a combătut proectele de lege anunţate de acesta. Pentru o armonie generală asta lasă de dorit! SE LAUDA ! Fostul tribun al poporului, la intrunirea de la Eforie după ce a spus poporului Capitalei, că la partidul conservator şi-a găsit ultima iluzie, a declarat că acesta îl respectă mai mult decît liberalii. Eu cred că tribunul, ca toţi cei neamul lui se laudă. Cînd partidul conservator i-a făcut istoria cu finul şi l-a dat în vileag ori ca prost ori ca boţ, e de un respect prea ţigănesc, pardon de o vorbă aşa de proastă. CARNEŢEL MEU Pentru d. Istrati D. ministru al instrucţiei se emoţionase mai deunăzi de mizerabila mâncare ce se dă elevilor din pensionate, fie private, fie ale statului, şi hotărâse a şi pune pe lucru inspectoarele ca să supravegheze pensionatele. De atunci încoace s’a produs un fapt nou, care face şi mai gravă această chestie: scăderea indemnisărei pe care guvernul o dă pentru hrana elevilor din internatele sale. Eu cred că şi înainte de această scădere mâncarea era tot aşa de proastă ca şi cum scăderea ar fi existat de la început. Cu toate astea, fiind dată ingeniozitatea oamenilor, se poate ca să se fi găsit mijlocul de a scoborî incă cantitatea şi calitatea tainului bieţilor interni, pentru ca „elasticitatea“—vreau să fiu extrem de parlamentar — intre indemnisare şi cheltueli să rămână aceeaşi in prezent ca şi pe trecut. Mai mult. Mă tem că şi din pensionaţile private unele s-au îngrijit să nu le întreacă cele ale statului, mai ales că indemnizarea care la ele se numeşte „plata părinţilor“ e cam anevoioasă in anul acesta. Bănuesc grozav că stomacurile şi sănătatea copiilor trebue să sufere grozav prin unele pensionat. Aşi putea să fiu şi maî ;ra-i precis, dar nu i treaba mea să fac poliţia (j;n \ acestor localuri. D. Istrati insă ar trebui să ne demonstreze că solicitudinea sa nu era un moft. Am dori deci să aflăm ce fac inspectoarele d-sale, câte amenzi au pus şi ce rapoarte au adresat ministrului ? Vom reveni.. .. INTRIGILE DE LA CURTEA SERBIEI Activitatea emigraţilor.— Poziţia lui Milan.—Tatăl şi fiul. — Intrigile reginei.— Milan şi armata.— Neînţelegerile din guvern.—Milan rege! In urma persecuţiunilor pe cari le îndură în Serbia mulţi bărbaţi politici de cind cu faimosul atentat in contra fostului rege Milan, numărul personalităţilor politice cari emigrează din patria lor creşte pe fieca zi. Emigranţii sirbi au decis să întreprindă din străinătate lupta pe care n’o mai pot duce in ţară. Spre acest sfirşit ei au hotărit organizarea unui fond care să aibă de scop: 1) Ajutorarea provizorie a emigranţilor fără resurse pînă cind vor găsi o ocupaţie care să le asigure traiul; 2) întreţinerea ziarelor emigranţilor ; 3) editarea broşurilor scrise inşirbeşte, franţuzeşte şi nemţeşte şi destinate să lumineze opinia publică asupra manoperilor fostului rege Milan; 4) organizarea pe o I scară mai întinsă a opoziţiei din ţară în contra tendinţelor generalissimului sirbesc. Ziarele emigranţilor sirbi sunt La Serbie şi Sloboda, şi se tipăresc la Geneva, unde este sediul celor mai mulţi emigraţi. Prin aceste ziare, emigraţii aduc la " cunoştinţa Europei situaţiunea reală a ţărei lor, şi prezintă lucrurile altfel de cum le arată relaţiunile oficiale. In ultimul număr al ziarului LaSerbie, organul emigraţilor publică o interesantă corespondenţă din Belgrad asupra intrigilor de la curtea regală sirbească. In această corespondenţă se arată că sistemul guvernamental organizat de Milan, bun pentru a lovi in radicalizm şi pentru a opri citva timp desvoltarea ideilor liberale, poartă intr’insul germenii unei apropiate descompuneri. El imbrăţisează prea multe interese deosebite pentru a mai putea fura fără o schimbare internă importantă. Mai intîiu, poziţiunea lui Milan este foarte puţin naturală. El este stăpîn absolut pe ţară, face tot ce vrea, şi totuşi trebue să-şi ascundă încontinuu actele în dosul voinţei fiului său. El este silit să se mulţumească in faţa lumeî cu rolul de comandant şef al armatei, pe cînd puterea lui absolută se exercitează asupra unui întreg popor, iar ambiţiunea sa merge şi maî departe. Cu greu se lasă stăpînit, izbucneşte din timp in timp, ameninţind prin furia sa existenţa regimului compus chiar de ei cu atita îngrijire. Va veni ziua, zice ziarul emigraţilor, când Milan va uita orice măsură de prudenţă şi se va arăta în faţa lumeî sub titlul care convine puterei sale. Dar nici regele Alexandru nu poate să rămîe vecinie în poziţiunea actuală, sub tutela tiranică a tatălui sau. Se ştie că nu este prea inteligent, dar aceasta nu-1 împiedică să fie foarte ambiţios. El nu se supune prea bucuros la capriţiile tatălui sǎu, pe care desigur că nu-1 iubeşte, pentru că Milan a fost cauza principală a copilăriei sale nenorocite, a bolilor cari ii amărăsc existenţa, a greutăţilor poziţiunei actuale, a iitregei sale vieţi zdrobite. Iie frică de Milati şi se lasă condus de dinsul în toate actele sale privitoare la politica internă, dar şi ambiţiunea il munceşte, ambiţiunea unui tinăr de 21 de ani care crede că poate realiza ceva prin el însuşi ; in curind această ambiţiune va izbucni.* Regina Natalia care trăeşte în străinătate, nu stă nici ea in neactivitata Ea lucrează cu energia unei femei ofensate şi foarte ambiţioasă să-l primiască pe Milan. Ea are amici foarte devotaţi cu cari întreţine o corespondenţă regulată, şi face tot ce-î stă ia putinţă ca să-l excite pe Alexandru incontra tatălui sau. Alexandru a primit de la dinsa maî multe scrisori foarte mişcătoare şi pe cari nu le-a lăsat fără răspuns. La urma urmei, el iubeşte pe mama sa şi o ştie nenorocită. El vede într’insa un amic mai devotat decit nie tatăl său. Acesta îşi dă seama da primejdia care-l ameninţă din partea Nataliei, şi încearcă să anihileze influenţa ei asupra lui Alexandru. Dar reuşeşte pre puţin în această sarcină, din cauza devotamentului amicilor reginei. * Ofiţerii nu sunt toţi ataşaţi lui Milan după cum se crede in general. Nicolica, Strechovicî, Popovicî şi atifia alţii căzuţi în dizgraţia comandantului şef sunt dovadă că armata mai ara şi oameni devotaţi poporului. In armată", maî ales printre ofiţerii superiori, regina are numeroşi amici. Printr’inşii se apr’opie dinsa de fiul ei, printri’inşii lucrează in contra a tot puterniciei bărbatului eî. Se spune că desele schimbări la comandamentele armatei şi suspensiunile numeroase ale funcţionarilor militari foarte sus puşi îşi găsesc explicaţia in aceste intrigi ale reginei. In orice caz schimbările continui dove- Săptămîna literară uilsă papa* roman de Hugues Leoux. — „Morala omului politic* studiu de Sortitu Gujii”. — „O sărutare“ poemă de Ion Petrovici. — Mişcarea literară. Este curioasă tendinţa ce se observă de cităva vreme in literatura franceză, tendinţă prin care se ţinteşte să se arate superioritatea rasei asupra rasei latine. Hugues Le Roux, care este unul dintre cei mai teri aî timpului, tinde şi In noul său roman Fisă papa, ceea ce a demonstrat maî anii trecuţi d-1 Demolins, in cartea sa intitulată In ce constâ superioritatea anglo-saxonilor. Este fără îndoială pătrunsă descompunerea in corpul rasei latine şi popoarele neo-romanice se sting, degenerează pe zi ce merge. In Franţa, in Italia, in Spania ca şi în Rominia, poporul a început să degenereze; acest lucru a fost observat la noi de abia anul acesta. Ne stingem de o moarte înceată, vigoarea inerentă vieţei dispare din noi şi va dispare cu totul din viitoarele generaţiunî. Care va fi deci viitorul rasei latine ? Un viitor trist, o serie întreagă de popoare murinde ce se vor contopi în sinul marei rase anglo-saxone. Şi va veni timpul să se vorbească de popoarele latine ca de nişte neamuri dispărute, peste cari colbul uitărei s’a aşternut. Alături de rasa anglo-saxonă maî avem pe cea slavă care cuprinde în ea o mare forţă de viaţă; popoarele slave sint încă tinere, blîndele popoare slavice vor avea incă multă vreme de vieţuit. Este de observat că la popoarele latine a început să pătrundă rafineriile pa cari le am văzut in ultimii timpi ai imperiului roman. De aceea popoarelelatine vor muri, dar incontestabil că moartea lor va schimba mult din caracterele raselor tinere. Topindu-se in sinul slavilor si germanilor, popoarele latine vor disolva odată cu ele și parte din caracteristica lor, astfel că se va altera întreaga personalitate a raselor de mai sus. Hugues Le Roux in romanul sail, ne arată nimic ce se va intîmpla mai tirziu in mare. Este vorba în romanul acesta de un anume Henry de La Mare, nobil «de la vieille roche», care primeşte o educafiune conformă cu familia din care descindea. Suflet bun, dar moleşit din causa rasei şi din causa educaţiunei ce primeşte, acest Henry devine un sensual care se mimice?*'’ (le dorul une foste curtezane, care îmbătrânisea pe care Henry o iubeşte, numai pentru că fusese amanta faimosului duce de Morny. Dinsul cheltueşte toată averea părintească și termină prin a cere o slujbă de la republică pe care dinsul o repudia. Și este curios procesul psichologic ce se petrece in sufletul acestui tinăr nobil, silitsă-şi plece blazonul in faţa republicei burgheze. Şi Henry de La Mare se stinge incet, vegetează fără a fi nimănui folositor. Paralel cu Henry avem pe William, prieten de şcoala al lui Henry şi fiul unui francez de origină germană. Jaagues Le Roux profită de aceasta ca să arate cum se face educaţia la popoarele anglo-saxone şi ne arată pe William ajuns bine şi devenind folositor tuturora. Acesta e în scurt subiectul romanului Fils , papa pe care Hugues La Roux l-a publicat zilele trecute. Henry de La Mare simbolizează rasa latină murindă, iar William pe cea anglo-saxonă devenind din ce în ce mai tare. Şi autorul pare a crede in lecuirea boale! de care ne stingem noi popoarele latine şi leacul ar consta într’o educaţiune anglosaxonă. Anglo-saxonul educă pe copii după cum William a fost educat; din ceasulnaştere! il bagă într’o copaie cu apa rece şi dacă este sănătos trăeşte, dacă nu moare. Ast-fel popoarele anglo-saxone nimicesc pe fiinţele degenerate şi indilasă a creşte, să prospere, numai vizii viguroşi. Romanul acesta are o mare importanţă, maî intîi in privinţa scrisului, ne lăsind ni-mic de dorit, şi al doilea din causă că autorul in el se sileşte sădeslege o grea problemă. Lucrarea aceasta este o lecţiune naţională-pe care autorul o dă aristocraţiei şi burgheziei franceze. Distinsul scriitor parizian Paul Adam, orbind de scrierea lui Hugues Le Roux, intre altele: «Tous Ies chefs voice de families latines doivent â la patrie de lire et de inéditer l’ouvrage que public M. Hugues Le Rux. Leures défauts deed ts les détournent d’y persévérei“. Romanul lui Hugues Le Roux nu este numai o simplă operă literară de imaginație, pe Henry de La Mare il intilnim in societatea franceza la fiecare pas, el este tipul din romanele luî Sandeau, dar degenerat, este acelasi nobil, dar nu virtuos, mindru de neamul dinsul apare in romanul Filst papa sub o culoare urîtă, il găsim murind. Hugues Ie Roux a descris minunat sufletul blind, dar degenerat al lui Henry de la Mare, sufletul care nu are ca Oswald din Strigoii lui Ibsen nici măcar conştiinţa pieirei sale, el este un suflet inconştient care merge fără să ştie unde, pe cărarea ce duce spre mormint. La el patima dragostei se topeşte în amintirea trecutului şi iubeşte fie o curtezană scofileită de urgia anilor, numai pentru ca dinsa fusese amanta ducelui de Moray, care era fratele vitreg al lui Napoleon al III-lea. Cu această bătrînă dinsul îşi cheltueşte toată averea şi în nu mă este nevoit să ceară o slujbă de In republica burgheză — şi este admirabil descrisă starea sufletească a luî Henry de La Mare cînd trebue să mănînce pîinea ciştigată cu atîtea umilinţe. Henry de La Mare, în privinţa inconştienţei, se aseamină mult cu Hyacinthe, degeneratul «efeb» din Paris al luî Emile Zola. Dar să ne ocupăm puţin şi de părinţii lui Henry. Autorul zugrăveşte tipurile degenerate ale unor părinţi cari caută să dea fiului lor o educaţiune pur aristocratică în speranţa că monarchia se va restabili. Şi aci Hugues Le Roux arată cit de culpabili au fost părinţii nefericitului Henry şi, pentru ca contrastul să fie mai mare, dinsul descrie şi pe părinţii lui William. Unul dintre cei mai inteligenţi şi munctori tineri, d. Sergiu Ciujbă, a dat publicităţei un interesant studiu întitulat Morala omului politic. Autorul tratează cu indeminare o mulţime de subiecte cari sunt pentru noi de o reală importanţă, înconjuraţi pretutindeni de elemente slave, sintem foarte mult ameninţaţi de pericolul slav şi autorul crede că acest pericol se va simţi şi de alte popoare latine, cam curînd, foarte curînd vor pune bazele unei confederaţiuni a tuturor popoarelor latine. Dar alianţa aceasta e numai un vis frumos şi cititorii au putut vedea, din cele zise azi asupra cartei lui Hugues Le Roux, că mai repede popoarele latine vor muri decit sa se alieze intregele. Oricum, va veni timpul cind arma va fi pusă la păstrare şi fatal ne vom contopi în elementul slavon sau german. D. Sergiu Gujbă mai vorbeşte in lucrarea sa şi despre confederaţia balcanică şi despre realizarea idealului naţional. D. Cujbă este fără îndoială un entuziast care doreşte neamului său un viitor de aur, cum ar zice poetul, dar tocmai entuziasmul il face să fie în vinele locuri prea idealist. Autorul e sincer, admirator al luî Machiaveli şi in citeva pagini reabilitează pe autorul Principelui, relevînd gemul acestui uriaş al cugetăreî. Capitol interesant este şi acela în care d. Cujbă, autorul drăgălaşelor Povestiri din copilărie, vorbeşte despre rolul social al şefului de partid. D. loan Petrovici este pentru mulţi un necunoscut, d-sa a debutat de abea anul acesta, lucru insă care nu l-a împedicat să fie superior multor scriitori de versuri. Talent tinăr şi mult promiţător, loan Petrovici este fără îndoială unul care imită cu mult succes genul de poesie al lui Haralamb Lecca. Poema sa dramatică O sărutare, este o idilă dureroasă care se petrece in depărtatul evul mediu. Este vorba de dragostea unui copil de 15 ani, o dragoste nebună pe care poetul o concretizează foarte bine în versul: „Da-i păcat cînd toţi prin vîrstă te cred în copilărie.“ D. Petrovici a debutat în «Literatura şi arta romînă» şi acum continuă a scriis sub auspiciile d-luî Rădulescu Motru is «Noua revistă romină». Poema d-sale a avut un frumos succes pe scena Teatrului Naţional şi despre ea s’a vorbit la timp prin Adeverul. Iată şi cite-vi versuri de ale d-lui Petrovicî: Cit dt albă-î pare fruntea subt al părului tezaiu Carelin e strîm în creştet de al seu pieptene de aur. Ochii negrii încet te fură către tainicul lor fund, Ca un cînt a două harpe ce în noapte se ascund Anul acesta dintre tinerii debutanţi s’a distins mult d. Emanuel Cerkez. Fiind un bun cunoscător al limbei franceze, d-sa a publicat în „Independenţa romînă“ o serie întreagă de nuvele, ca Veffort şi altele. Dintre toate cea maî frumoasă e fără îndoială L’épingle a’or, in care d. Emanuel Cerkez zugrăveşti cu talent dragostea unei ţigane.. . ai on ei anglo-saxone fără îndoială iluştri scriiel să arate, tiner e tot sărac şi său strălucit, .dar