Adevěrul, iunie 1900 (Anul 13, nr. 3895-3924)

1900-06-01 / nr. 3895

Speranţa ţarei Vestea că d. Anton Carp e pe cale de a găsi la Berlin o soluţiune crizei financiare, şi că d. Dimitrie Sturdza va pleca în curind într’acolo pen­tru a se înţelege definitiv în această privinţă, a înviorat ţara. Această veste, în adevăr, însemnează că in curînd vom avea fericirea de a scăpa de acest guvern frefast care ne-a dus la ruină şi la ruşine, nu­mai într’un an de zile. Nenorociţii aceştia aşa de 6­a­4 mult şi de rău­ au încurcat lucrurile, că nici un partid nu voia pînă acum să-i ia moş­tenirea lui mizerabilă... Fie­care se dădea înapoi faţă de răspunderea de a lichida o succesiune a unor risipitori imbecili care fără de scrupul au compromis situaţiunea fi­nanciară şi economică a ţărei. Noi ne-am ridicat în potriva acestei linii de conduită lip­sită de patriotism şi prea egoistă. Datoria oamenilor po­litici, a tuturor bărbaţilor cin­stiţi şi luminaţi ai ţăreî, este să sară să stingă focul pe care l’au aprins nebunii şi crimi­nalii. Se pare că de această rere a început să fie şi dur liberal, de pus pe lucru, de oare ce îna­inte de a lua răspunderea puterei, s’a încercat să gă­sească chipul ca să dea o so­­luţiune si luaţi unei financiare a ţarei, care este adusă lingă prăpastie de actualul guvern. Călătoria d-lui Anton Carp la Berlin şi apropiatul voiagiu a d-lui Sturdza tot într’acolo, dovedesc că se aproprie sfir­­şitul crizei conservatoare şi că partidul liberal se declară gata să ia puterea. Nu voi­ zice că acest eve­niment însemnează că de a­­cum înainte în ţara romîneas­că va curge m­uri de lapte. Nu... Partidul liberal, incon­testabil mai bun şi mai euro­pean, mai puţin aziatic de­cît adunătura conservatoare, par­tidul liberal are şi el păcatele lui, de care sperăm însă să­­ vedem curăţit şi îndreptat pe o cale democratică şi de mun­că serioasă şi cinstită. Dar nu aici trebue să ne oprim. E vorba acum de­o­cam­dată să scăpăm de ne­ne duc la ruină, guvern de inconştienţi bunii care de un care avind ţara pe mină o guvernează atît de bine, că a­cest an de stăpînire conser­vatoare va fi de pomină, a­­mintit din generațiune în ge-pa­­parit­­oare-ce s’a neraţiune, ca anul blestemat, ca anul de nenorocire şi de pacoste, an pe care tot ro­mânul îl blestemă. Ce va fi mai încolo vom vedea. Cind ai un spin in picior, îl scoţi cit mai în grabă, cită vreme nu se declară cangrenă, şi ar fi nebun acela care s’ar în­treba cu ce să’l înlocuiască? Spi­nul este extirpat şi ab­ta totuşi omul poate să umble liniştit şi ne­torturat de durere. Esenţialul este să scăpăm din zăpăceala guvernului con­servator, în care criminalii, ne­bunii şi imbecilii se întrec ca să «strice» ţara, vorba bătri­­nului cronicar. O. Miile DIN FUGA CONDEIULUI Boxerii şi boerii Se ştia că autorii gravelor tulburari din Cana au rămas cu porecla ce le-au dat-o englezii de boxeri, adică boxeri, pentru­ că în chinezeşte el se intitulează „dătătorii de pumni pentru patrie şi pace“. Ne aşteptăm ca, în urma reclamei ce s’a făcut pumnilor boxerilor, guvernul să trimeată în China o delegaţie de specia­lişti ca să vadă de ce nu ar fi nimerit să se angajeze o echipă de boxeri, care să fie importat­ în ţară pentru scopuri electorale. Poate că pumnii chinezilor o să înlocuiască cu succes reteveele şi chi­­norosul, cari au făcut un fiasco complect la alegerile de la Slatina. Şi apoi, boxerii n’ar fi cerînd şi el sluj­be, ca pretoreniî noştri. Comisiun­ea se va compune din onora­bilii Purendea, Măticiulescu, Baboiu şi Fidor, iar preşedinte va fi Nicu Filipescu, cel mai în stare să aprecieze just valoa­rea spadasinilor cu pumnul. Jovial. O nouă crimă Guvernul care, nici nu voeşte să plece de la pu­­­­tere şi nici nu poate ră­­mîne la cîrma statului, guvernul a­­cesta nenorocit pentru ţară, e pe cale a comite o nouă crimă. E în neputinţă de a face faţă plă­ţilor ce-i sosesc pe fie­care zi, şi presa a înregistrat zgomotul că sol­da soldaţilor nu-î plătită pe cîte­va luni de zile. Tot ce a încercat să facă n’a re­uşit. In străinătate bani n’a căpătat, cu vinderea acţiunilor Bănceî Na­ţionale este vorba romînului tarara lungă, şi noile impozite,nu au pro­dus aproape nimic. Ei bine guver­nul în loc să plece, face aceea ce a mai făcut generalul Manu înainte de Ncembrie trecut, pompează piaţa de numerar. In loc ca banii intraţi pe producte să meargă să alimen­teze negoţul şi industria care au fă­cut atîtea­­sacrificii de nouă luni de zile, acest numerar este ridicat de Stat de la casete de bănci, pe ter­mene mai mult sau mai puţin scurte. Ne maî puţind împrumuta în străi­nătate, guvernul împrumută din ţară şi ast­fel lucrează la ruinarea com­plectă a pieţei care a luptat eroic aş­­teptînd timpuri maî bune. Aceste tim­puri au sosit azi şi guvernul acum fa­ce fapta criminală de a-î ridica mijlo­cul de îndreptare a situaţiuneî. Piaţa ar trebui să se mişte şi să oprească această nouă operă crimi­nală. Joi" 1 Iunie 1900 DIRECTOR POLITIC € °»ST.5HU­B An unciurl Linia pagina IV Lei.............. nr .................*",?­ BIRORIULE ZI AH ULLI ’ S * r a d a S n r tnd ar- U tjelbfoAs1- " r;ţy^’> Generalul Manu şi GENERALUL MANU SI CONSERVATORII Pacostea din guvern.—Alegerea din Slatina.—Generalul Manu și clientela.—Ministru intrigant._ Hotărlrea conservatorilor, conservatorii de partizani ce avem o să-i perdem, zic miniștrii. I - au­ răspindit adesea zvonuri de criză. Acum putem spune că de cele maî multe ori aceste zvonuri isi aveau sorgintea în neînțelegerile dintre ge­neralul Manu şi restul miniştrilor. Ceea ce putem afirma cu siguranţă este că miniştrii sînt hotărîţî a provoca, acum sau mai tirziu, după­ cum le va veni mai bine, o criză ministerială, cu singurul scop de a se scăpa de d. ge­neral Manu. * După cum se vede, din cele relatate aci, şi pe cari, după cum am spus, le avem din sorginte guvernamentală, in tabăra conservatoare nu miroase a praf de puşcă, ci a tămiie. Inmormintarea nu va intirzia să se facă. Pollclo Pocostea din guvern Iată părerile pe cari mai mulţi con­servatori ni le-au împărtăşit asupra generalului Manu . D. general Manu, de o încăpăţinare extra­ordinară, de o ignoranţă fenome­nală, este considerat de toţi conserva­torii ca o adevărată pacoste pentru gu­vern, care de abia îşi târăşte zilele. Atît cei­l’alţî miniştri cit şi fruntaşii con­servatori văd in acest om o cobe, cucuvea care s’a cocoţat in capul gu­vernului şi cintă a moarte. In adevăr, «gheneralul», care nu vrea să asculte de nimic şi de nimeni, nu face nici o mişcare, nu ia nici o hotărire, fără să lovească pe vre-un partizan al cutărui ministru, al cutărui fruntaş. «Omul ăsta nu face de cit boroboaţe», zic conservatorii. «Nu deschide odată gura fără să nu ne căşuneze un rău­». Asemenea graţiosităţî se debitează zilnic la adresa generalului Manu de către guvernanţii noştri. De alt­fel, nimeni n’a uitat cuvintările d-sale din parla­ment, ca ministru de finanţe şi mai in urmă de interne, cari erau monumen­tale de inconştienţă şi de neabilitate. Trecerea sa prin aceste două depar­tamente şi modul cum le-a administrat, vor răminea de pomină. Nimeni nu se poate apropia de el fără pagubă. Să aî cea maî mare drep­tate intr’o cauză oare-care, cînd te ai dus să te plîngî generalului Manu, o pierzi. Să se noteze că noi nu facem de cit să reproducem aci cele ce am auzit chiar de la persoane carî fac parte din anturajul guvernului. Pentru a lămuri și maî bine plinge­­rile conservatorilor să dăm cite­va e­­xemple din cele ce impută eî genera­lului. Alegerea din Slatina Se ştie la cite discuţii a dat loc că­derea candidatului guvernamental la a­­legerea pentru colegiul I de deputaţi din Olt. Toţi conservatorii acuză de a­­ceasta cădere pe generalul Manu, care n’a ştiut să lucreze, şi a nemulţumit pe toată lumea prin atitudinea sa. Fostul prefect de Olt, d. Colibăşanu, nemulţumit de modul cum fost înlocuit fără să se menţioneze in decretul re­gal publicat in Monitor că a demisio­nat, a venit în Bucureşti înainte de alegerea de la Slatina şi, ca o satis­facţie morală pentru d sa şi partizanii d-sale din Olt, a cerut următorul lucru: Să fie din nou numit prefect la Olt, din care post işî dă maî din nainte de­misia, spre a se publica in Monitor cu această menţiune, «in asemenea condi­ţii numai, a adăosrat d-sa, veţi avea concursul meu şi al amicilor mei la alegere.» D-niî Take Ionescu şi I. Lahovari au convenit. Ministrul de interne insă n’a vroit in ruptul capului să dea o ase­menea satisfacţie, deşi platonică, d-lui Colibăşanu. Rezultatul acestei încăpăţânări se ştie: candidatul guvernului n-ar fi căzut dacă se deplasai­ in favoarea sa 17 voturi. Aceasta se intîmpla de sigur dacă d. Colibăşanu se mişca, şi dacă amicii săi, — cam­ o parte s’au­ abţinut de la vot, iar alţii au votat pe candidatul o­­poziţiei, — ar fi votat toţi pentru d. Gherassi. Generalul şi clientela Unul din interlocutorii noştri ne mai spune: Cine nu-şî aduce aduce aminte cum generalul Manu, de cite ori era interpelat in Parlament in privinţa ad­ministraţiilor din ţară şi acuzat că pro­tejează pe cutare sau cutare prefect, răspundea câ d-sa este în contra clien­telei, şi dacă lasă mina liberă prefec­ţilor este că nu vrea să intervie acolo unde fie­care îşi face datoria. Această declaraţie este tot ce poate fi maî con­trar adevărului. In realitate ministrul de interne nu s’a ocupat şi nu se ocupă de cit a-şi face clientelă." Despre acest lucru e acuzat chiar de colegii săi din minister, cari sunt în măsură a cu­noaşte destul de bine faptele. In adevăr, cit timp d.‘ general Manu a fost la departamentul finanţelor, co­legii săi erau disperaţi. Era "imposibil să-l poată îndupleca sâ numească sau măcar să mute pe vr­e-un funcţionar. Cind vre-un fruntaş conservator se ducea la vre-un ministru să-l roage a interveni în cutare afacere, ministrul ridica din umeri şi răspundea : «—Imposibil! Mai lesne m’aşi pu­tea înţelege cu un tarc de­cît cu gheneralul. In schimb generalul tăia şi spinzura in senzul în care credea că-şî poate servi clientela. Acelaşi lucru se petrece azi la mini­sterul de interne. Toate argumentele cad în faţa hotărîrei sale. Şi cînd o ia în git «gheneralu», maî lesne poţi să convingi o stincă de cit pe "acest «turc» ! Un fapt recent este şi acela întîm­­plat cu ocazia decorărilor de 10 Maici. Generalul şi-a decorat pe toţi agenţii din T.­Măgurele, Roşiori de Vede, Ale­xandria, Zimnicea, mulţi din ei oa­meni fără nici un căpătii. In sch­hnb a suprimat din listele prezentate de cei­ l’ati miniştri cite unul la fie­care patru persoane. Intre cei suprimaţi au fost şi d-nii Paul Arion şi I. Bărbătescu, ajutori de primar in Capitală. D. Arion s’a prins de atîta lipsă de de încredere din partea ministrului interne. Gheneralul, crezînd că o drege, a răspuns că n’a voit să-l decoreze la un loc cu toți bătăuşii.­­— Un șiret prost, mon cher», in­chee fruntaşul conservator comunică acest amănunt. Intrigile generalului Nu e mai puţin interesantă acuza­­zarea pe care o aduc conservatorii mi­nistrului de interne d­ e intrigant. In Cameră, la toate interpelările de­putaţilor relative la admin­istratiile ju­deţelor, zic el, «Gheneralul» răspundea in aşa fel in­cit încuraja pe prefecţi şi pe poliţai să atace pe deputaţii in­terpelatori. # Pentru a aminti un caz, e destul să pomenim de interpelarea d-lui Dim. Sturdza, deputat de Tutova, in contra administraţiei prefectului Jamandi. Ge­neralul Manu a răspuns atunci că de­putaţii «să nu se prea hazardeze în a ataca pe prefecţi şi poliţai, căci li se pot intîmpla lucruri foarte ne­­plăcute». Acest răspuns adevărat turcesc a produs atunci multă indignare în par­lament. Un fapt şi maî grav de care il acuză conservatorii este şi următorul: A băgat zizania intre prefecţi şi pri­mari, în cele mai multe judeţe din ţară. «­ Nu ştim ce o fi urmărind acest om, dar ceea ce­ vedem este că in ad­ministraţia ţarei domneşte cea mai mare anarchie». Aşa s’a intim­plat la Galaţi, unde ministrul a învrăjbit pe prefect cu pri­mar, aşa la Tulcea, aşa la Brăila, unde se duce o luptă surdă intre pre­fect şi primar, care e eclatat prin de­misia celor doi consilieri, aşa pretutin­deni. Hotărlrea conservatorilor Dorinţa cea mai mare a conservato­rilor este să se scape nit mai curind de generalul Manu. Ei preferă să cadă de la putere de­cît să stea cu această pacoste in minister. Cu acest om si bruma ! care îmi COT­­M­ANE INTERVENŢIA GERMANIEI După o telegramă pe care am primit-o, Germania ar fi intervenit la Constanti­nople în favoarea Romîniei. Am cerut guvernului să pretindă Germaniei acest serviciu, în schimbul atîtor sacrificii fă­cute de noi pentru tripla alianţă. Nu e mai puţin adevărat însă că în fond n’avem de ce ne bucura moraliceşte de acestă intervenţie, chiar de ne va fi folositoare materialiceşte. Ea probează două lucruri : că politica externă a ţărei nu maî e în miînile noastre, deşi ne zicem independenţi, şi că guvernele ro­­mîneşti n’au ajuns încă să fie în mă­sură de a ne apăra interesele prin sim­plul lor prestigiu. Belgia, deşi ţară mică, n’ar fi recurs nici o dată la protecţia cuî­va în atare împrejurări. Dar ce să-î faci Unde nu-i cap, vai de picioare ! ECONOMIILE LA C. P. R. Direcţia căilor ferate se laudă cu eco­nomiile realizate in această administra­­ţiune. De ce natură sunt aceste economii se poate judeca după exemplul următor: O mulţime de funcţionari mici au fost a­­vansaţi de un an şi jumătate, dar numai cu titlul, cu sarcina şi cu răspunderea. In ceea ce priveşte leafa, ei au rămas cu vechea leafă, deşi in budget sunt trecuţi cu leafa urcată. O altă aşa zisă economie se realizează la C­­F. R. prin amenzile care curg cu duiumul pe spinarea funcţionarilor in­feriori. Aşa economii !... Snop. CARNETUL MEU Străzile Capitalei S’a strigat de geaba, şi cina ştia cît o să se mai strige, tn potriva felului în care sint întreţinuta cela maî multe din stră­zile Capitalei. Este de ajuns să te îndepărtezi cu pu­ţin da ceea­ ce se chiamă centru, pentru ca să dai peste străzi absolut impractica­bile, fie din cauza relei întreţineri, fie din aceea a murdăriilor depuse pe ele. Sunt străzi în Capitală de existenţa că­rora serviciul de curăţire pare că nici n’are ideie, şi prin care nu poţi trece fără a te expune să contractezi cine ştie ce boală, din cauza miazmelor ce exală băltoacele de cari sunt pline. Tot pe aceste străzi se văd zărind a­­desea­ ori tot soiul de mortăciuni, cari nu se ridică de­cît după ce au infectat tot aerul — şi atunci încă din graţia vre­u­­nuî cetăţean care a aşteptat în zadar să vadă venind şi pe acolo vre-o căruţă a primăriei. Dar chiar pe aici prin centru, de pildă în strada Carol sau în strada Şelari, ce murdărie nu se poate vedea şi pe cine nu-l izbeşte în nas, ori de cîte ori trece pe a­­colo, mirosul infect şi ucigător ce se de­gajează da prin cele mai multe curţi sau beciuri, care se deschid în stradă. Şi doar avem serviciu special cu per­sonal din belşug, bine plătit, şi însărcinat anume cu paza sănăttăţei populaţiunei !!­­. S. •®S0S£S«5»S­CHESTIA. De cînd s'a zvonit că d-l Sturdza pleacă la Berlin, guvernul începe să-și inspecteze starea geamantanelor. INCENDIILE Şl MASACRELE DIN CHINA Cum a început atacul in contra europenilor.— Primii­­ atacaţi.— Incendiu, jaf şi masacru. Boxerii, partidul naţionalist chinez, sprijinit astă­zî făţiş de chiar autorită­ţile imperiului in cap cu împărăteasa, au luat naştere in provinciile care în­conjoară Golful de Pecili, un fel de Me­­diterană chineză. După cum s’a spus deja în coloanele noastre, boxerii au luat naştere in urma invaziei capitalurilor şi capitaliştilor din Europa, cari au pretenţia să transforme ţara, s’o doteze lu toate cuceririle şti­inţelor rasei albe. Chinezii s’au opus. Ei voesc să rămină cu civilizaţia, cu o­­biceiurile, cu independenţa lor politică, economică, religioasă. De aceea a fost natural ca mişcarea odată pornită, să se năpustească a­­supra reprezentaţiilor materiale ale ci­vilizaţieî europene, a celor mai evidente şi mai drăceşti în aparenţă, asupra căilor ferate. Prima linie ferată care pătrundea in însăşi inima Chinei, era aceea ce con­duce de la Peking spre Hang-Ken, tre­cind prin importanta localitate Pao- Ting-Fat, de unde a început mişcarea Un sat de lucrători europeni distrus de boxerii boxerilor. Relativ cu poziţia noastră geografică, această linie porneşte de la Peking spre su­d-vest. Linia era con­struită cu capitaluri belgiene şi condusă de ingineri belgieni şi francezi. Prima localitate atacată—dăm in cor­pul acestui articol principalele localităţi atacate—a fost depozitul principal al li­niei Peking—Hang-Ken, Tang-Tin, Tien. Aci se aflau opt­spre­zece ingineri, a­­vind cu el cinci femei şi doi copii. Şe­ful era d. Bouillard. Înconjuraţi în localul administraţiei de numeroase trupe de fanatici revol­taţi, inginerii europeni le-au opus o re­zistenţă înverşunată, pină ce un deta­şament mixt compus din gardele tutu­ror legaţiilor din Peking, a venit să-i scape. Toate gările şi construcţiile, au fost incendiate pe tot lungul liniei. Cinci ingineri francezi, surprinşi la Pao-Tingt Fu, in centrul revoltei, au scăpat ca­ mare greutate, trecind printre trupele­ fanaticilor pină la Tien-Tin, unde s’au­ debarcat trupe europene. Cu toţii au fost uşor răniţi. * Acestea au fost începuturile. După ce au distrus liniile interioare, boxerii s’au revărsat asupra liniilor deja vechi, carî leagă Pekingul cu coasta, pe dru­mul cel maî scurt. Pretutindeni au stri­cat linia şi podurile, au ars vagoanele, magaziile, gările, au atacat personalul, au dat la pămînt stîlpiî de telegraf. In unele locuri trenurile încărcate cu soldaţi chinezi, in carî se refugia­­seră europenii de pe linie, au­ fost o­­prite de mări de flăcări. Şi satele de-a lungul liniei au fost je­fuite şi arse, se vede, considerate ca in­fectate de vecinătatea lor cu diabolica operă a albilor. * Dar furia boxerilor nu s’a mărginit aci. „Ea s’a întins asupra a tot ce e alb sau chiar creştin de rasă galbenă. Casa inginerului şef al liniei ferate distruse. Au fost atacaţi misionari, preoţi, femei, comercianţi. Dintr’o singură dată 75 da Biurourile căii ferate Peking(Hang-Ken) , incendiate de chinezii răsculaţi. i­s Revista economică O carte asupra Ungariei. — Clta­va cifra privitoare la agricultura, la viile şi la cultura pomilor în Ungaria. — Bosnia şi Herzego­vina . Situaţia economică. Indu­stria şi agricultura lor. Starea ţăranului. — Ţara monopoluri­lor. — Afumatul viilor: apărarea acestora de brumă. O carte interesantă asupra stăreî şi progreselor economice realizate de Ungaria, a apărut acum de cu­rind. Ea este din nefericire scrisă în ungureşte, aşa că numai puţinora le este dat s’o poată citi, deşi de sigur că pe mulţi i-ar fi interesat. Avind aceasta în vedere, voi repro­duce aci cîte­va date dintr’insa, date pe cari le recomand deosebitei aten­ţiuni a cititorilor, mai ales a ace­­ora pe cari îl interesează chestiunile agricole. Recolta de grîfi a Ungariei este de 50 milioane hectolitri pe an. Valoarea produselor agricole a fost în anul 1886 de 717 milioane fio­rini (1 fl.12 lei 18 bani), iar în anul 1896 de 1049 milioane fiorini. In zece ani numai, valoarea produselor agricole a crescut deci cu 322 mi-lioane fiorini. In ce priveşte viile, filoxera a făcut şi în Ungaria ravagii mari. Ast­fel în decursul unui deceniu, fi­loxera a distrus 43 la sută din su­prafaţa viilor. Guvernul a făcut sforţări mari pentru a repara pa­guba, şi în acelaşi deceniu, de la 1886—1896 a plasat 57,460 hectare de vii noul, totuşi producţiunea vi­nului a scăzut în acest timp de la 63 milioane de fiorini la 25 mi­lioane. O mare îngrijire a dat guvernat culture! pomilor fructiferi. Pînă în 1896 s’au­ plantat un milion şapte­­sute de mii de pomi. In două­zeci şi nouă de sate guvernul a clădit cuptoare pentru uscatul fructelor, iar într’un număr mare de alte sate a adus maşini sistematice franţuzeşti pentru prepararea mustului şi cidru­lui de fructe. Ast-fel s’a lucrat în Ungaria pen­tru îmbunătăţirea agriculture!. •­ In timpul din urmă s’a vorbit mult prin presă despre Bosnia şi Herzegovina, provincii ocupate de Austro-Ungaria după răsboiul ro­­mîno-ruso-turc din 1877 — 78. Au­­striacii se laudă mult cu progresele ce le-ar fi realizat, din toate punc­tele de vedere, aceste provincii sub ocîrmuirea lor. Faţă cu aceste laude, vor fi interesante pentru ori­cine observaţiile următoare notate de un om obiectiv, care a trăit mai mulţi ani în provinciile ocupate. Iată ce ce scrie el: Fabricile sunt la înălţimea cerin­­elor tehnicei moderne. Dar în ve­derea multelor avantagii de cari ele se bucură, ele nu produc nimic statului, iară starea materială a po­­pulaţiunei ele nu o ameliorează de loc. Cind un aborigen e primit ca lucrător, apoi i se plăteşte de pildă înt­r’o mină de cărbuni un salariu de 30 lreiţarî. La veritabili lucrători de fabrică, aborigenii nu pot fi în­trebuinţaţi, fiind­că le lipseşte inte­ligenţa necesară. S’ar putea deci numai spune, că ţăranii au un do­meniu mai întins pentru plasarea productelor lor agricole. Domeniul există poate, dar ţăranii nu pot produce mai mult de­cît altă dată, fiind­că le lipsesc mijloacele. Agricultura se face în modul cel mai primitiv. Ţăranii au fost din cale afară de surprinşi cînd au au­zit că pe aiurea pămîntul se ară de trei ori înainte de a se semăna. El îl ară numai odată. Şi de-ar vroi să’i are mai mult, n’o pot face, fiind­că le lipsesc vitele de jug. Din cauza aceasta foarte mult pămînt, chiar şi de cel desţelinat, rămîne necultivat. Se văd chiar adesea oa­meni înjugaţi la plug. Odată la munte, un ţăran care desţelinase cîte­­va prăjini de pămînt se căznea să’l îngrădească. El a povestit că mun­ceşte poate zadarnic, căci cu ce să are pămîntul ? Vite n’are nici el, nici vecinii lui n’a fi. Nici sămînţa nu se găseşte pe la dînşii. „Zău, zise el, înainte de ocupaţiune ne-a mers maî bine ! Acum birurile se adună fără milă, cea din urmă vită ne-o ia, cel din urmă car cu fin ! Doar n’avem nimic de mîncare. Sînt vesel, dacă’mi pot mînca la masă pîine uscată" muiată în apă" caldă. Pe copii însă nu-i pot trimete la şcoală, că mor de foame !* Birurile se încasează în modul următor. Ţăranul e citat în faţa au­torităţii. El declară că nu poate plăti fiind­că n’are nimic. După aceasta se trimete o comisiune la casa lui, adesea ori foarte departe situată. Dacă comisiunea găseşte ceva, fie şi puţintel fen, imediat trimete cele găsite în oraş, unde le vinde. Ţă­ranul însă trebue să supoarte acum şi cheltuelile comisiuneî. Din cele spuse se vede deci că el n’are pu­tinţa de a progresa economiceşte. Şi în două-zecî de ani de cînd răspîndeşte cultura în provinciile o­­cupate, Austria n’a putut scăpa pe ţărani de iobăgie ! Fie-care are drep­tul de a se răscumpăra. Dară s’a văzut că dată fiind nespusa sărăcie a ţărănime!, şi birurile ce o apasă pe aceasta, greutăţi la carî pentru iobag se maî adaogă zecimile şi robotul, ţăranul n’are posibilitatea să se ridice economiceşte. Vrea să zică, oamenii nu sunt în stare să se răscumpere. Copiii încă trebue să facă robotul. Un băiat de doi­spre­­zece ani păzea vitele. întrebat dacă umblă la şcoală, el a răspuns, că doi ani a umblat la şcoală dar că apoi a trebuit s’o lase pentru a păzi vitele boerului lui tată-săfl,— o mun­că pentru care nu primeşte nici o viată. Ast­fel se prezintă de fapt lucru­rile în Bosnia şi Herzegovina, şi pavilionul provinciilor ocupate de la expoziţia din Paris nu este de cît o falsă oglindă a adevăratei stări de lucruri din provinciile acestea. Intr’o descriere foarte interesantă a stăreî econonomice a Oceaniei, se arată că guvernele ei au,­­ ca n­­­­eri, dragostea monopolurilor. Nu numai că au monopolizat pro­ducţia tutunurilor şi chibriturilor, că administrează toate căile ferate, etc., dar guvernul Australiei de Sud şi cel al Victoriei, au adoptat şi siste­mul, care ar părea atît de curios la noi, al exportare! de către Stat a produselor agricole, a cărnurilor, a vinuluî, etc. Aceasta s’a făcut pentru a se scuti producătorii de la ţară de şicanele intermediarilor, precum şi în vedere că Australia, avînd legături de comerciu cu toată lumea, s’ar pu­tea ca nu toţi producătorii să fie în ori­ce moment în curent cu starea pieţei universale. E foarte interesant ceea ce se fa­ce în special în privinţa vinurilor. Ele sînt depuse în una din maga­ziile statului. Aci sînt gustate, rînd pe rînd, de profesorul de viticultură al colegiului agricol al guvernului. Dacă vinul e aprobat, se continuă toate „formalităţile“ de export, şi producătorul nu mai are nici o grijă. Micii producători sunt foarte în­cîntaţî de aceasta, mai cu seamă că impozitul e progresiv. In schimb, ma­rii proprietari sunt desperaţi, şi se silesc să facă şi ei mari depozite de export pentru a concura Statul. Natural, in străinătate au mai ma­re trecere mărfurile cu marca g vemuluî. Dar nu e numai atît. Lupta e foarte încordată. De pildă, pentru a crea industria brînzeturilor, guver­nul statului Victoria a angajat şi trimis la ţară tot soiul de profesori înarmaţi cu toate resursele pe cari ştiinţa li le-a putut pune la înde­­mînă, ca să înveţe pe micii fermieri meşteşugul acesta nou. Natural, asta prinde, şi depozitele de export ale statului gem acum de produse de o calitate excelentă. Se pare însă că statul nu scoate venituri destul de mari din comerţul întins pe care-l face pe piaţa lumei. Dar cu cît citeşti mai mult des­pre starea economică a Oceaniei, cu atît mai multe surprize găseşti. De pildă în Noua Zelandă statul a luat locul societăţilor de asigurare asupra vieţei, ceea­ ce îi produce venituri des­tul de serioase. Societatea şi-a clă­dit un plat propriu, dar avînd multe camere de prisos, le închiriază ca să-şi mărească veniturile. Dar statul mai face şi alte afa­ceri. De pildă, e de drept tutorele minorilor şi al infirmilor. Ba e şi samsar : ori­ce cumpărare sau în­chiriere de pămînt de la un indi­gen trebue sâ se facă prin inter­mediul statului, care încasează un cartagiu proporţional cu însemnăta­tea afacere­. Nu oprim aci cu citatele, deşi ar mai fi de dat multe pilde interesante din viaţa economică a Australiei. Pentru a feri viile de brumă, s’a încercat în Austria un sistem de a­­fumat cu păcură şi alte combustibile, îndată ce bruma ameninţă să dis­trugă viile, se aprind combustibilele din ’nainte pregătite, şi se evită ast­fel prin căldura ce se dezvoltă efec­tele dezastruoase ale frigului. Chiar în luna aceasta s’au obţi­nut cu sistemul acesta rezultate ex­celente în Mailberg. Iar în împreju­rimile comunei Hangsdorf s’au ferit de efectele brumei cu ajutorul afu­matului un număr mare de vii. Dacă bruma bintuie, dacă efectele ei des­tructive n’ar fi fost nimicite prin căldură artificială, paguba ar fi fost de un milion de fiorini, adică de peste două milioane de lei. Anul acesta nu ne putem aştepta la brumă. Să luăm aminte însă pen-­ tru viitor, căci şi anul acesta mutre, vii distruse ar fi dat rod bun, dacă, sa uza la vreme de uşorul şi citi­­nul sistem al afumatului. B. BrassEtsanu ?

Next