Adevěrul, iunie 1900 (Anul 13, nr. 3895-3924)
1900-06-01 / nr. 3895
Speranţa ţarei Vestea că d. Anton Carp e pe cale de a găsi la Berlin o soluţiune crizei financiare, şi că d. Dimitrie Sturdza va pleca în curind într’acolo pentru a se înţelege definitiv în această privinţă, a înviorat ţara. Această veste, în adevăr, însemnează că in curînd vom avea fericirea de a scăpa de acest guvern frefast care ne-a dus la ruină şi la ruşine, numai într’un an de zile. Nenorociţii aceştia aşa de 6a4 mult şi de rău au încurcat lucrurile, că nici un partid nu voia pînă acum să-i ia moştenirea lui mizerabilă... Fiecare se dădea înapoi faţă de răspunderea de a lichida o succesiune a unor risipitori imbecili care fără de scrupul au compromis situaţiunea financiară şi economică a ţărei. Noi ne-am ridicat în potriva acestei linii de conduită lipsită de patriotism şi prea egoistă. Datoria oamenilor politici, a tuturor bărbaţilor cinstiţi şi luminaţi ai ţăreî, este să sară să stingă focul pe care l’au aprins nebunii şi criminalii. Se pare că de această rere a început să fie şi dur liberal, de pus pe lucru, de oare ce înainte de a lua răspunderea puterei, s’a încercat să găsească chipul ca să dea o soluţiune si luaţi unei financiare a ţarei, care este adusă lingă prăpastie de actualul guvern. Călătoria d-lui Anton Carp la Berlin şi apropiatul voiagiu a d-lui Sturdza tot într’acolo, dovedesc că se aproprie sfirşitul crizei conservatoare şi că partidul liberal se declară gata să ia puterea. Nu voi zice că acest eveniment însemnează că de acum înainte în ţara romînească va curge muri de lapte. Nu... Partidul liberal, incontestabil mai bun şi mai european, mai puţin aziatic decît adunătura conservatoare, partidul liberal are şi el păcatele lui, de care sperăm însă să vedem curăţit şi îndreptat pe o cale democratică şi de muncă serioasă şi cinstită. Dar nu aici trebue să ne oprim. E vorba acum deocamdată să scăpăm de nene duc la ruină, guvern de inconştienţi bunii care de un care avind ţara pe mină o guvernează atît de bine, că acest an de stăpînire conservatoare va fi de pomină, amintit din generațiune în ge-paparitoare-ce s’a neraţiune, ca anul blestemat, ca anul de nenorocire şi de pacoste, an pe care tot românul îl blestemă. Ce va fi mai încolo vom vedea. Cind ai un spin in picior, îl scoţi cit mai în grabă, cită vreme nu se declară cangrenă, şi ar fi nebun acela care s’ar întreba cu ce să’l înlocuiască? Spinul este extirpat şi abta totuşi omul poate să umble liniştit şi netorturat de durere. Esenţialul este să scăpăm din zăpăceala guvernului conservator, în care criminalii, nebunii şi imbecilii se întrec ca să «strice» ţara, vorba bătrinului cronicar. O. Miile DIN FUGA CONDEIULUI Boxerii şi boerii Se ştia că autorii gravelor tulburari din Cana au rămas cu porecla ce le-au dat-o englezii de boxeri, adică boxeri, pentru că în chinezeşte el se intitulează „dătătorii de pumni pentru patrie şi pace“. Ne aşteptăm ca, în urma reclamei ce s’a făcut pumnilor boxerilor, guvernul să trimeată în China o delegaţie de specialişti ca să vadă de ce nu ar fi nimerit să se angajeze o echipă de boxeri, care să fie importat în ţară pentru scopuri electorale. Poate că pumnii chinezilor o să înlocuiască cu succes reteveele şi chinorosul, cari au făcut un fiasco complect la alegerile de la Slatina. Şi apoi, boxerii n’ar fi cerînd şi el slujbe, ca pretoreniî noştri. Comisiunea se va compune din onorabilii Purendea, Măticiulescu, Baboiu şi Fidor, iar preşedinte va fi Nicu Filipescu, cel mai în stare să aprecieze just valoarea spadasinilor cu pumnul. Jovial. O nouă crimă Guvernul care, nici nu voeşte să plece de la putere şi nici nu poate rămîne la cîrma statului, guvernul acesta nenorocit pentru ţară, e pe cale a comite o nouă crimă. E în neputinţă de a face faţă plăţilor ce-i sosesc pe fiecare zi, şi presa a înregistrat zgomotul că solda soldaţilor nu-î plătită pe cîteva luni de zile. Tot ce a încercat să facă n’a reuşit. In străinătate bani n’a căpătat, cu vinderea acţiunilor Bănceî Naţionale este vorba romînului tarara lungă, şi noile impozite,nu au produs aproape nimic. Ei bine guvernul în loc să plece, face aceea ce a mai făcut generalul Manu înainte de Ncembrie trecut, pompează piaţa de numerar. In loc ca banii intraţi pe producte să meargă să alimenteze negoţul şi industria care au făcut atîteasacrificii de nouă luni de zile, acest numerar este ridicat de Stat de la casete de bănci, pe termene mai mult sau mai puţin scurte. Ne maî puţind împrumuta în străinătate, guvernul împrumută din ţară şi astfel lucrează la ruinarea complectă a pieţei care a luptat eroic aşteptînd timpuri maî bune. Aceste timpuri au sosit azi şi guvernul acum face fapta criminală de a-î ridica mijlocul de îndreptare a situaţiuneî. Piaţa ar trebui să se mişte şi să oprească această nouă operă criminală. Joi" 1 Iunie 1900 DIRECTOR POLITIC € °»ST.5HUB An unciurl Linia pagina IV Lei.............. nr .................*",? BIRORIULE ZI AH ULLI ’ S * r a d a S n r tnd ar- U tjelbfoAs1- " r;ţy^’> Generalul Manu şi GENERALUL MANU SI CONSERVATORII Pacostea din guvern.—Alegerea din Slatina.—Generalul Manu și clientela.—Ministru intrigant._ Hotărlrea conservatorilor, conservatorii de partizani ce avem o să-i perdem, zic miniștrii. I - au răspindit adesea zvonuri de criză. Acum putem spune că de cele maî multe ori aceste zvonuri isi aveau sorgintea în neînțelegerile dintre generalul Manu şi restul miniştrilor. Ceea ce putem afirma cu siguranţă este că miniştrii sînt hotărîţî a provoca, acum sau mai tirziu, după cum le va veni mai bine, o criză ministerială, cu singurul scop de a se scăpa de d. general Manu. * După cum se vede, din cele relatate aci, şi pe cari, după cum am spus, le avem din sorginte guvernamentală, in tabăra conservatoare nu miroase a praf de puşcă, ci a tămiie. Inmormintarea nu va intirzia să se facă. Pollclo Pocostea din guvern Iată părerile pe cari mai mulţi conservatori ni le-au împărtăşit asupra generalului Manu . D. general Manu, de o încăpăţinare extraordinară, de o ignoranţă fenomenală, este considerat de toţi conservatorii ca o adevărată pacoste pentru guvern, care de abia îşi târăşte zilele. Atît ceil’alţî miniştri cit şi fruntaşii conservatori văd in acest om o cobe, cucuvea care s’a cocoţat in capul guvernului şi cintă a moarte. In adevăr, «gheneralul», care nu vrea să asculte de nimic şi de nimeni, nu face nici o mişcare, nu ia nici o hotărire, fără să lovească pe vre-un partizan al cutărui ministru, al cutărui fruntaş. «Omul ăsta nu face de cit boroboaţe», zic conservatorii. «Nu deschide odată gura fără să nu ne căşuneze un rău». Asemenea graţiosităţî se debitează zilnic la adresa generalului Manu de către guvernanţii noştri. De altfel, nimeni n’a uitat cuvintările d-sale din parlament, ca ministru de finanţe şi mai in urmă de interne, cari erau monumentale de inconştienţă şi de neabilitate. Trecerea sa prin aceste două departamente şi modul cum le-a administrat, vor răminea de pomină. Nimeni nu se poate apropia de el fără pagubă. Să aî cea maî mare dreptate intr’o cauză oare-care, cînd te ai dus să te plîngî generalului Manu, o pierzi. Să se noteze că noi nu facem de cit să reproducem aci cele ce am auzit chiar de la persoane carî fac parte din anturajul guvernului. Pentru a lămuri și maî bine plingerile conservatorilor să dăm citeva exemple din cele ce impută eî generalului. Alegerea din Slatina Se ştie la cite discuţii a dat loc căderea candidatului guvernamental la alegerea pentru colegiul I de deputaţi din Olt. Toţi conservatorii acuză de aceasta cădere pe generalul Manu, care n’a ştiut să lucreze, şi a nemulţumit pe toată lumea prin atitudinea sa. Fostul prefect de Olt, d. Colibăşanu, nemulţumit de modul cum fost înlocuit fără să se menţioneze in decretul regal publicat in Monitor că a demisionat, a venit în Bucureşti înainte de alegerea de la Slatina şi, ca o satisfacţie morală pentru d sa şi partizanii d-sale din Olt, a cerut următorul lucru: Să fie din nou numit prefect la Olt, din care post işî dă maî din nainte demisia, spre a se publica in Monitor cu această menţiune, «in asemenea condiţii numai, a adăosrat d-sa, veţi avea concursul meu şi al amicilor mei la alegere.» D-niî Take Ionescu şi I. Lahovari au convenit. Ministrul de interne insă n’a vroit in ruptul capului să dea o asemenea satisfacţie, deşi platonică, d-lui Colibăşanu. Rezultatul acestei încăpăţânări se ştie: candidatul guvernului n-ar fi căzut dacă se deplasai in favoarea sa 17 voturi. Aceasta se intîmpla de sigur dacă d. Colibăşanu se mişca, şi dacă amicii săi, — cam o parte s’au abţinut de la vot, iar alţii au votat pe candidatul opoziţiei, — ar fi votat toţi pentru d. Gherassi. Generalul şi clientela Unul din interlocutorii noştri ne mai spune: Cine nu-şî aduce aduce aminte cum generalul Manu, de cite ori era interpelat in Parlament in privinţa administraţiilor din ţară şi acuzat că protejează pe cutare sau cutare prefect, răspundea câ d-sa este în contra clientelei, şi dacă lasă mina liberă prefecţilor este că nu vrea să intervie acolo unde fiecare îşi face datoria. Această declaraţie este tot ce poate fi maî contrar adevărului. In realitate ministrul de interne nu s’a ocupat şi nu se ocupă de cit a-şi face clientelă." Despre acest lucru e acuzat chiar de colegii săi din minister, cari sunt în măsură a cunoaşte destul de bine faptele. In adevăr, cit timp d.‘ general Manu a fost la departamentul finanţelor, colegii săi erau disperaţi. Era "imposibil să-l poată îndupleca sâ numească sau măcar să mute pe vre-un funcţionar. Cind vre-un fruntaş conservator se ducea la vre-un ministru să-l roage a interveni în cutare afacere, ministrul ridica din umeri şi răspundea : «—Imposibil! Mai lesne m’aşi putea înţelege cu un tarc decît cu gheneralul. In schimb generalul tăia şi spinzura in senzul în care credea că-şî poate servi clientela. Acelaşi lucru se petrece azi la ministerul de interne. Toate argumentele cad în faţa hotărîrei sale. Şi cînd o ia în git «gheneralu», maî lesne poţi să convingi o stincă de cit pe "acest «turc» ! Un fapt recent este şi acela întîmplat cu ocazia decorărilor de 10 Maici. Generalul şi-a decorat pe toţi agenţii din T.Măgurele, Roşiori de Vede, Alexandria, Zimnicea, mulţi din ei oameni fără nici un căpătii. In schhnb a suprimat din listele prezentate de cei l’ati miniştri cite unul la fiecare patru persoane. Intre cei suprimaţi au fost şi d-nii Paul Arion şi I. Bărbătescu, ajutori de primar in Capitală. D. Arion s’a prins de atîta lipsă de de încredere din partea ministrului interne. Gheneralul, crezînd că o drege, a răspuns că n’a voit să-l decoreze la un loc cu toți bătăuşii.— Un șiret prost, mon cher», inchee fruntaşul conservator comunică acest amănunt. Intrigile generalului Nu e mai puţin interesantă acuzazarea pe care o aduc conservatorii ministrului de interne d e intrigant. In Cameră, la toate interpelările deputaţilor relative la administratiile judeţelor, zic el, «Gheneralul» răspundea in aşa fel incit încuraja pe prefecţi şi pe poliţai să atace pe deputaţii interpelatori. # Pentru a aminti un caz, e destul să pomenim de interpelarea d-lui Dim. Sturdza, deputat de Tutova, in contra administraţiei prefectului Jamandi. Generalul Manu a răspuns atunci că deputaţii «să nu se prea hazardeze în a ataca pe prefecţi şi poliţai, căci li se pot intîmpla lucruri foarte neplăcute». Acest răspuns adevărat turcesc a produs atunci multă indignare în parlament. Un fapt şi maî grav de care il acuză conservatorii este şi următorul: A băgat zizania intre prefecţi şi primari, în cele mai multe judeţe din ţară. « Nu ştim ce o fi urmărind acest om, dar ceea ce vedem este că in administraţia ţarei domneşte cea mai mare anarchie». Aşa s’a intimplat la Galaţi, unde ministrul a învrăjbit pe prefect cu primar, aşa la Tulcea, aşa la Brăila, unde se duce o luptă surdă intre prefect şi primar, care e eclatat prin demisia celor doi consilieri, aşa pretutindeni. Hotărlrea conservatorilor Dorinţa cea mai mare a conservatorilor este să se scape nit mai curind de generalul Manu. Ei preferă să cadă de la putere decît să stea cu această pacoste in minister. Cu acest om si bruma ! care îmi COTMANE INTERVENŢIA GERMANIEI După o telegramă pe care am primit-o, Germania ar fi intervenit la Constantinople în favoarea Romîniei. Am cerut guvernului să pretindă Germaniei acest serviciu, în schimbul atîtor sacrificii făcute de noi pentru tripla alianţă. Nu e mai puţin adevărat însă că în fond n’avem de ce ne bucura moraliceşte de acestă intervenţie, chiar de ne va fi folositoare materialiceşte. Ea probează două lucruri : că politica externă a ţărei nu maî e în miînile noastre, deşi ne zicem independenţi, şi că guvernele romîneşti n’au ajuns încă să fie în măsură de a ne apăra interesele prin simplul lor prestigiu. Belgia, deşi ţară mică, n’ar fi recurs nici o dată la protecţia cuîva în atare împrejurări. Dar ce să-î faci Unde nu-i cap, vai de picioare ! ECONOMIILE LA C. P. R. Direcţia căilor ferate se laudă cu economiile realizate in această administraţiune. De ce natură sunt aceste economii se poate judeca după exemplul următor: O mulţime de funcţionari mici au fost avansaţi de un an şi jumătate, dar numai cu titlul, cu sarcina şi cu răspunderea. In ceea ce priveşte leafa, ei au rămas cu vechea leafă, deşi in budget sunt trecuţi cu leafa urcată. O altă aşa zisă economie se realizează la CF. R. prin amenzile care curg cu duiumul pe spinarea funcţionarilor inferiori. Aşa economii !... Snop. CARNETUL MEU Străzile Capitalei S’a strigat de geaba, şi cina ştia cît o să se mai strige, tn potriva felului în care sint întreţinuta cela maî multe din străzile Capitalei. Este de ajuns să te îndepărtezi cu puţin da ceea ce se chiamă centru, pentru ca să dai peste străzi absolut impracticabile, fie din cauza relei întreţineri, fie din aceea a murdăriilor depuse pe ele. Sunt străzi în Capitală de existenţa cărora serviciul de curăţire pare că nici n’are ideie, şi prin care nu poţi trece fără a te expune să contractezi cine ştie ce boală, din cauza miazmelor ce exală băltoacele de cari sunt pline. Tot pe aceste străzi se văd zărind adesea ori tot soiul de mortăciuni, cari nu se ridică decît după ce au infectat tot aerul — şi atunci încă din graţia vreunuî cetăţean care a aşteptat în zadar să vadă venind şi pe acolo vre-o căruţă a primăriei. Dar chiar pe aici prin centru, de pildă în strada Carol sau în strada Şelari, ce murdărie nu se poate vedea şi pe cine nu-l izbeşte în nas, ori de cîte ori trece pe acolo, mirosul infect şi ucigător ce se degajează da prin cele mai multe curţi sau beciuri, care se deschid în stradă. Şi doar avem serviciu special cu personal din belşug, bine plătit, şi însărcinat anume cu paza sănăttăţei populaţiunei !!. S. •®S0S£S«5»SCHESTIA. De cînd s'a zvonit că d-l Sturdza pleacă la Berlin, guvernul începe să-și inspecteze starea geamantanelor. INCENDIILE Şl MASACRELE DIN CHINA Cum a început atacul in contra europenilor.— Primii atacaţi.— Incendiu, jaf şi masacru. Boxerii, partidul naţionalist chinez, sprijinit astăzî făţiş de chiar autorităţile imperiului in cap cu împărăteasa, au luat naştere in provinciile care înconjoară Golful de Pecili, un fel de Mediterană chineză. După cum s’a spus deja în coloanele noastre, boxerii au luat naştere in urma invaziei capitalurilor şi capitaliştilor din Europa, cari au pretenţia să transforme ţara, s’o doteze lu toate cuceririle ştiinţelor rasei albe. Chinezii s’au opus. Ei voesc să rămină cu civilizaţia, cu obiceiurile, cu independenţa lor politică, economică, religioasă. De aceea a fost natural ca mişcarea odată pornită, să se năpustească asupra reprezentaţiilor materiale ale civilizaţieî europene, a celor mai evidente şi mai drăceşti în aparenţă, asupra căilor ferate. Prima linie ferată care pătrundea in însăşi inima Chinei, era aceea ce conduce de la Peking spre Hang-Ken, trecind prin importanta localitate Pao- Ting-Fat, de unde a început mişcarea Un sat de lucrători europeni distrus de boxerii boxerilor. Relativ cu poziţia noastră geografică, această linie porneşte de la Peking spre sud-vest. Linia era construită cu capitaluri belgiene şi condusă de ingineri belgieni şi francezi. Prima localitate atacată—dăm in corpul acestui articol principalele localităţi atacate—a fost depozitul principal al liniei Peking—Hang-Ken, Tang-Tin, Tien. Aci se aflau optsprezece ingineri, avind cu el cinci femei şi doi copii. Şeful era d. Bouillard. Înconjuraţi în localul administraţiei de numeroase trupe de fanatici revoltaţi, inginerii europeni le-au opus o rezistenţă înverşunată, pină ce un detaşament mixt compus din gardele tuturor legaţiilor din Peking, a venit să-i scape. Toate gările şi construcţiile, au fost incendiate pe tot lungul liniei. Cinci ingineri francezi, surprinşi la Pao-Tingt Fu, in centrul revoltei, au scăpat ca mare greutate, trecind printre trupele fanaticilor pină la Tien-Tin, unde s’au debarcat trupe europene. Cu toţii au fost uşor răniţi. * Acestea au fost începuturile. După ce au distrus liniile interioare, boxerii s’au revărsat asupra liniilor deja vechi, carî leagă Pekingul cu coasta, pe drumul cel maî scurt. Pretutindeni au stricat linia şi podurile, au ars vagoanele, magaziile, gările, au atacat personalul, au dat la pămînt stîlpiî de telegraf. In unele locuri trenurile încărcate cu soldaţi chinezi, in carî se refugiaseră europenii de pe linie, au fost oprite de mări de flăcări. Şi satele de-a lungul liniei au fost jefuite şi arse, se vede, considerate ca infectate de vecinătatea lor cu diabolica operă a albilor. * Dar furia boxerilor nu s’a mărginit aci. „Ea s’a întins asupra a tot ce e alb sau chiar creştin de rasă galbenă. Casa inginerului şef al liniei ferate distruse. Au fost atacaţi misionari, preoţi, femei, comercianţi. Dintr’o singură dată 75 da Biurourile căii ferate Peking(Hang-Ken) , incendiate de chinezii răsculaţi. is Revista economică O carte asupra Ungariei. — Cltava cifra privitoare la agricultura, la viile şi la cultura pomilor în Ungaria. — Bosnia şi Herzegovina . Situaţia economică. Industria şi agricultura lor. Starea ţăranului. — Ţara monopolurilor. — Afumatul viilor: apărarea acestora de brumă. O carte interesantă asupra stăreî şi progreselor economice realizate de Ungaria, a apărut acum de curind. Ea este din nefericire scrisă în ungureşte, aşa că numai puţinora le este dat s’o poată citi, deşi de sigur că pe mulţi i-ar fi interesat. Avind aceasta în vedere, voi reproduce aci cîteva date dintr’insa, date pe cari le recomand deosebitei atenţiuni a cititorilor, mai ales a aceora pe cari îl interesează chestiunile agricole. Recolta de grîfi a Ungariei este de 50 milioane hectolitri pe an. Valoarea produselor agricole a fost în anul 1886 de 717 milioane fiorini (1 fl.12 lei 18 bani), iar în anul 1896 de 1049 milioane fiorini. In zece ani numai, valoarea produselor agricole a crescut deci cu 322 mi-lioane fiorini. In ce priveşte viile, filoxera a făcut şi în Ungaria ravagii mari. Astfel în decursul unui deceniu, filoxera a distrus 43 la sută din suprafaţa viilor. Guvernul a făcut sforţări mari pentru a repara paguba, şi în acelaşi deceniu, de la 1886—1896 a plasat 57,460 hectare de vii noul, totuşi producţiunea vinului a scăzut în acest timp de la 63 milioane de fiorini la 25 milioane. O mare îngrijire a dat guvernat culture! pomilor fructiferi. Pînă în 1896 s’au plantat un milion şaptesute de mii de pomi. In douăzeci şi nouă de sate guvernul a clădit cuptoare pentru uscatul fructelor, iar într’un număr mare de alte sate a adus maşini sistematice franţuzeşti pentru prepararea mustului şi cidrului de fructe. Ast-fel s’a lucrat în Ungaria pentru îmbunătăţirea agriculture!. • In timpul din urmă s’a vorbit mult prin presă despre Bosnia şi Herzegovina, provincii ocupate de Austro-Ungaria după răsboiul romîno-ruso-turc din 1877 — 78. Austriacii se laudă mult cu progresele ce le-ar fi realizat, din toate punctele de vedere, aceste provincii sub ocîrmuirea lor. Faţă cu aceste laude, vor fi interesante pentru oricine observaţiile următoare notate de un om obiectiv, care a trăit mai mulţi ani în provinciile ocupate. Iată ce ce scrie el: Fabricile sunt la înălţimea cerinelor tehnicei moderne. Dar în vederea multelor avantagii de cari ele se bucură, ele nu produc nimic statului, iară starea materială a populaţiunei ele nu o ameliorează de loc. Cind un aborigen e primit ca lucrător, apoi i se plăteşte de pildă într’o mină de cărbuni un salariu de 30 lreiţarî. La veritabili lucrători de fabrică, aborigenii nu pot fi întrebuinţaţi, fiindcă le lipseşte inteligenţa necesară. S’ar putea deci numai spune, că ţăranii au un domeniu mai întins pentru plasarea productelor lor agricole. Domeniul există poate, dar ţăranii nu pot produce mai mult decît altă dată, fiindcă le lipsesc mijloacele. Agricultura se face în modul cel mai primitiv. Ţăranii au fost din cale afară de surprinşi cînd au auzit că pe aiurea pămîntul se ară de trei ori înainte de a se semăna. El îl ară numai odată. Şi de-ar vroi să’i are mai mult, n’o pot face, fiindcă le lipsesc vitele de jug. Din cauza aceasta foarte mult pămînt, chiar şi de cel desţelinat, rămîne necultivat. Se văd chiar adesea oameni înjugaţi la plug. Odată la munte, un ţăran care desţelinase cîteva prăjini de pămînt se căznea să’l îngrădească. El a povestit că munceşte poate zadarnic, căci cu ce să are pămîntul ? Vite n’are nici el, nici vecinii lui n’a fi. Nici sămînţa nu se găseşte pe la dînşii. „Zău, zise el, înainte de ocupaţiune ne-a mers maî bine ! Acum birurile se adună fără milă, cea din urmă vită ne-o ia, cel din urmă car cu fin ! Doar n’avem nimic de mîncare. Sînt vesel, dacă’mi pot mînca la masă pîine uscată" muiată în apă" caldă. Pe copii însă nu-i pot trimete la şcoală, că mor de foame !* Birurile se încasează în modul următor. Ţăranul e citat în faţa autorităţii. El declară că nu poate plăti fiindcă n’are nimic. După aceasta se trimete o comisiune la casa lui, adesea ori foarte departe situată. Dacă comisiunea găseşte ceva, fie şi puţintel fen, imediat trimete cele găsite în oraş, unde le vinde. Ţăranul însă trebue să supoarte acum şi cheltuelile comisiuneî. Din cele spuse se vede deci că el n’are putinţa de a progresa economiceşte. Şi în două-zecî de ani de cînd răspîndeşte cultura în provinciile ocupate, Austria n’a putut scăpa pe ţărani de iobăgie ! Fie-care are dreptul de a se răscumpăra. Dară s’a văzut că dată fiind nespusa sărăcie a ţărănime!, şi birurile ce o apasă pe aceasta, greutăţi la carî pentru iobag se maî adaogă zecimile şi robotul, ţăranul n’are posibilitatea să se ridice economiceşte. Vrea să zică, oamenii nu sunt în stare să se răscumpere. Copiii încă trebue să facă robotul. Un băiat de doisprezece ani păzea vitele. întrebat dacă umblă la şcoală, el a răspuns, că doi ani a umblat la şcoală dar că apoi a trebuit s’o lase pentru a păzi vitele boerului lui tată-săfl,— o muncă pentru care nu primeşte nici o viată. Astfel se prezintă de fapt lucrurile în Bosnia şi Herzegovina, şi pavilionul provinciilor ocupate de la expoziţia din Paris nu este de cît o falsă oglindă a adevăratei stări de lucruri din provinciile acestea. Intr’o descriere foarte interesantă a stăreî econonomice a Oceaniei, se arată că guvernele ei au, ca neri, dragostea monopolurilor. Nu numai că au monopolizat producţia tutunurilor şi chibriturilor, că administrează toate căile ferate, etc., dar guvernul Australiei de Sud şi cel al Victoriei, au adoptat şi sistemul, care ar părea atît de curios la noi, al exportare! de către Stat a produselor agricole, a cărnurilor, a vinuluî, etc. Aceasta s’a făcut pentru a se scuti producătorii de la ţară de şicanele intermediarilor, precum şi în vedere că Australia, avînd legături de comerciu cu toată lumea, s’ar putea ca nu toţi producătorii să fie în orice moment în curent cu starea pieţei universale. E foarte interesant ceea ce se face în special în privinţa vinurilor. Ele sînt depuse în una din magaziile statului. Aci sînt gustate, rînd pe rînd, de profesorul de viticultură al colegiului agricol al guvernului. Dacă vinul e aprobat, se continuă toate „formalităţile“ de export, şi producătorul nu mai are nici o grijă. Micii producători sunt foarte încîntaţî de aceasta, mai cu seamă că impozitul e progresiv. In schimb, marii proprietari sunt desperaţi, şi se silesc să facă şi ei mari depozite de export pentru a concura Statul. Natural, in străinătate au mai mare trecere mărfurile cu marca g vemuluî. Dar nu e numai atît. Lupta e foarte încordată. De pildă, pentru a crea industria brînzeturilor, guvernul statului Victoria a angajat şi trimis la ţară tot soiul de profesori înarmaţi cu toate resursele pe cari ştiinţa li le-a putut pune la îndemînă, ca să înveţe pe micii fermieri meşteşugul acesta nou. Natural, asta prinde, şi depozitele de export ale statului gem acum de produse de o calitate excelentă. Se pare însă că statul nu scoate venituri destul de mari din comerţul întins pe care-l face pe piaţa lumei. Dar cu cît citeşti mai mult despre starea economică a Oceaniei, cu atît mai multe surprize găseşti. De pildă în Noua Zelandă statul a luat locul societăţilor de asigurare asupra vieţei, ceea ce îi produce venituri destul de serioase. Societatea şi-a clădit un plat propriu, dar avînd multe camere de prisos, le închiriază ca să-şi mărească veniturile. Dar statul mai face şi alte afaceri. De pildă, e de drept tutorele minorilor şi al infirmilor. Ba e şi samsar : orice cumpărare sau închiriere de pămînt de la un indigen trebue sâ se facă prin intermediul statului, care încasează un cartagiu proporţional cu însemnătatea afacere. Nu oprim aci cu citatele, deşi ar mai fi de dat multe pilde interesante din viaţa economică a Australiei. Pentru a feri viile de brumă, s’a încercat în Austria un sistem de afumat cu păcură şi alte combustibile, îndată ce bruma ameninţă să distrugă viile, se aprind combustibilele din ’nainte pregătite, şi se evită astfel prin căldura ce se dezvoltă efectele dezastruoase ale frigului. Chiar în luna aceasta s’au obţinut cu sistemul acesta rezultate excelente în Mailberg. Iar în împrejurimile comunei Hangsdorf s’au ferit de efectele brumei cu ajutorul afumatului un număr mare de vii. Dacă bruma bintuie, dacă efectele ei destructive n’ar fi fost nimicite prin căldură artificială, paguba ar fi fost de un milion de fiorini, adică de peste două milioane de lei. Anul acesta nu ne putem aştepta la brumă. Să luăm aminte însă pen- tru viitor, căci şi anul acesta mutre, vii distruse ar fi dat rod bun, dacă, sa uza la vreme de uşorul şi citinul sistem al afumatului. B. BrassEtsanu ?