Adevěrul, februarie 1901 (Anul 14, nr. 4136-4163)

1901-02-01 / nr. 4136

Anul XIV- No. 4136. fondator HIA V. «EL «IAMB A­bonamente Un­a» Sate luni Trei luni Sate Juni VB lel 25 . In (ară...................80 lei In străinătate. . 50 „ IO bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiă 2g bani 8 lei 13 „­­ Jouî 1 Februarie 1901 DIRECTOR POLITIC I­ O X S T. HILLE Anunciuri Lini» pagina IV Lei.......................... 0.60 ban IU „2.— BIROURILE ZIARULUI CI — * * r » d a Sărindar TELISFON li CHESTIA zilei Reîntoarcerea lui cc. Petrache Cc. Petrache: Plictisit am 'plecat și maî plictisit mă reîntorc I FAZEI ECRIZEI Gravitatea situaţiei contras­tează teribil cu neseriozitatea şi ridicolul felului cum a isbuc­­nit şi se desfăşoară criza mi­nisterială. Publicul român a a­­juns in zodia faimosului călu­găr grec Cacavelia : cu u­ ochii­ trebue să ridă şi cu unul să plîngă. Această faimoasă criză care dă pe faţă păcatele bizantine­lor noastre aşezăminte politice şi care se potriveşte perfect cu zicătoarea : „lumea piere şi baba se piaptănă“, a prezentat până în momentul de faţă următoa­rele faze esenţiale şi tipice : Faza 1. O Cameră de kin­der­, nedeprinsă cu reforme ceva mai serioase şi mai ales să plătească, ci numai să* pri­mească, straşnic prelucrată în acelaşi timp de patimile şi in­teresele politice ale cîtor­va, găseşte de cuviinţă să se bur­­zulească in contra guvernului. D. Carp, care cu puţin maî înainte afirmase că «nu-î pasă de rest», şi a dat demisia, desmintindu si ast­fel cele mai .» s frumoase şi mai îndrăzneţe cu­vinte ale sale. Faza Ti. Mare bucurie prin­tre autohtonii partidului fuzio­nat cît și printre autorii mo­rali al revoltei kinderilor. De acu aveau să formeze ei guver­nul, dind dracului beleaua de Isakine.' In •• .pecinţă s’au pus să aştepte cu răbdare şi cu în­credere avizul Coroanei. Paza III. Regele a chiemat şi din stingă, şi din dreapta. O enormă zăpăceală s’a pro­dus în spirite şi inimele politi­­cianilor cari pregătiseră coliva guvernului Carp începură să bată cu putere. Să vie oare li­beralii la guvern ? Teribilă în­trebare. In cursul acestei faze s’au văzut interesantele atitu­dini ale diferit lor personagii inferioare şi superioare pe care le-am semnalat la timp , gar­dişti salutind pe toţi oamenii cu cravată, presupuşi viitori inspectori de poliţie înjurînd de mamă pe actualii comisari ce îndrăzneau să-î salute, in­­muiarea sentimentelor d-luî Filipescu faţă de d. Take Io­­nescu care nu­­a tratat în fond mai bine de cum tratase viitorul inspector pe actualul comisar, şi altele mai mult sau mai puţin importante. Teama acaparase toate spiritele. Faza IV. D. Cantacuzino capătă însărcinarea de a forma ministerul. Multe frunţi s’au descreţit, iar junimiştii şi d. Panu au­ început să devie foar­te ironici. Faza V. D. Cantacuzino nu reuşeşte să împace lucrurile. Partidul pîine din toate inche­­eturile. Intransigenţa junimiş­tilor îngrozeşte pe bătrini ca şi pe kinderi. Totuşi «şeful» trebue să meargă la palat cu rezultatul. Consfătuire cu a­­m­icii şi cu kinderii. Toţi în­c­­n­tr’un glas : spune regelui că ne impăcăm dacă vezi că neam­ţul face mofturi. Spune-i că sprijinim chiar un guvern Carp. Faza VI La rege—la «neamţ» cum ii zic miniştrii conserva­tori cind sunt numai între ei. D. Cantacuzino prezintă lista noului guvern. Regele sh­imbă din nas — Sire, se încumetă Naba­bul, partidul conservator, ca un singur om, e gata să sus­­ţie cu hotărie şi sinceritate un guvern Carp. Regele face un cap!.. — De ce­­ aţi răsturnat dar ? Nababul, nefiind pregătit la o aşa ripostă, deşi ea era ex­trem de naturală, a eşit de la palat declarînd reporterilor, foarte plouat, că «nu s’a făcut nimic». După aceea regele a rechie­­mat pe d. Carp, apoi s’a lăţit svonul că şi d. Cantacuzino a fost rechiem­at, poate chiar a­­mîndoi împreună. E o încurcătură fenomenală. Voiţi să mai ştiţi cum merge criza ? Căutaţi la «Ultima oră», dar nu vă făgăduesc că vă veţi lumina. I. Teodorescu foluţia umoristică Un strătin nu poate pricepe chipul umoristic în care s’a is­prăvit criza noastră ministeria­lă. D-l Carp găsindu-se în conflict cu parlamentul decla­n că nu mai are forţa morală şi materială de-a merge înainte depune demisiunea în mina re­gelui. Era natural ca aceia cari au con­­ti­buit la prăbuşirea d-luî Carp să’î ia locul şi în caz de neputinţă de-a realcă­­tui un minister conservator serios să se încredinţeze misiunea formărei cabinetului şefului partidului liberal. D-l Carp s’a retras, d-l Cantacuzino care se pusese în capul acelor cari au detronat pe d-l Carp n’a putut să alcă­tuiască un minister da concentrare con­servatoare, şi de-odată vedem că, d-l Carp rămîne la guvern şi duş­manii săi declară că îi vor da con­curs. De ce d. Carp a fost doborît, de ce a fost vorba ca din nou să fie a­dus la su­prafaţă? Cum rămîne parlamentul care se pronunţase în potriva primului-ministru, cum ră­min toţi fruntaşii cari alcătuiseră o bala contra d-lul Carp? Această întorsătură a lucrurilor dove­deşte a­tot puternicia regelui şi cum el planează deasupra parlamentului şi a tuturor luptelor politice. Aceasta mai însemnează în°â seriozitatea luptelor p­olitice şi a politicianilor noştri. Dacă legile d-lui Carp erau rele şi primejdioase ţărei, de ce azi ele devin acceptabile şi f­lositoare ? Ultima întorsătură a lucrurilor ar fi un triumf pentru d. Carp, dacă acest triumf s’ar datora d-s le personal. Cum însă regele l’a impus, cum rămînerea d-sale la guvern se datoesrte a­tît­ puterni­ceî suve­ranului, d. Carp apare ca un simplu in­strument docil î­n mîinile Coroanei. In tot cazul, un hohot colosal de rîs va primi această soluţiune burlescă a crizei. I­dilia de seara Cum a rămas guvernul Carp — Cîte­va destăinuiri — Am fost bine informaţi cînd am arătat ori că singura condiţiune de reconciliare pe care a pus-o d. Carp a fost reconstituirea întocmai a gu­vernului său şi votarea impozitelor. Deputaţii cari au fost Luni la ceaiurile oferite de d. Carp au cre­zut că e o glumă vorba şefului ju­nimiştilor care la întrebarea celor prezenţi : „Ce e de făcut ?“ a răs­puns categoric . „ Nu este altă soluţie de­cit un guvern Carp. Toţi miniştrii demisionaţi s-au de­clarat Luni seara din nou solidari cu d. Carp, iar şeful junimiştilor devenise şi mai intransigent. D. Nicu Filipescu a tras două zile sforile făcînd pe împăciuitorul, ştia absolut tot ce se combină, paraliza la timp ori­ce acţiune a Nababului şi ori di­mineaţă cînd a văzut ultima sforţare a d-lor Cantacuzino şi Take Ione­­scu de a forma un minister fără ju­nimişti şi fără micul dictator, a re­curs la o lovitură care caracteri­zează de minune pe acest politician plin de duplicitate şi fără nici un scrupul. * S'a petrecut ori o scenă la d. Cantacuzino acasă, pe care de­sigur nu o va uita nic-odată şefia con­servatorilor. D. Nicu Filipescu văzînd primej­dia unei combinaţiunî Cantacuzino- Tak­e Ionescu-Panu s'a dus acasă la Nabab şi intre patru ochi i-a ţinut acest limbagiu . Să ştii că mă duc pînă în pin­­ze’­e albe cu Carp. Te expui să pierzi o avere şi sănătatea în lupta la care mă provoci. Vei pierde şe­fia şi rostul care-1 ai In partid. Vei rata­ne cu Take şi cu clientela lui. Eu nu voiu aleg­a mijloacele de luptă, pentru că nici­odată nu voiu tolera ca intruşii să-mi dispute lo­cul şi rolul meu In partidul con­servator. Alege dar Intra mine şi apai care te înconjoară. Acum poţi să te duci la palat. După această amenințare micul dictator plecă. Nababul nu s’a putut desmetici cîte-va ore. Cînd au ve­nit partizanii săi l’au găsit șovăind, obosit, amărît, descurajat. Nu mai era chip să-i ridici moralul. S’a ho­­tărît să lase sarcina de-a guverna d-lor Carp și Nicu Filipescu, cu bine-voitorul d-sale concurs. Faţă cu o asemenea atitudine e­­nergică a şefului, natural că au ră­mas dezarmaţi toţi acei cari erau decişi a-l urma.* Eri la ora 11 dimineaţa ex-mi­­niştrii jubilau. Ei ştiau deja că Na­babul a fost ast­fel intimidat în cit şi-a luat angajamentul formal de-a recomanda el reconstituirea guver­nului Carp. D. C. Arion spunea tuturor ami­cilor pe cari î-a întîlnit pe calea Victoriei înaintea dejunului: J— Vă garantez că revine Carp. Şi pentru a justifica această bruscă şi neaşteptată schimbare a situaţiei, iată cum au­ început s’o explice mulţi conservatori. Regele vrea negreşit o schimbare de regim. Tot ce face acum e pentru a salva aparenţele. E hotărît însă să cheme pe Sturdza. Trebue deci dejucat planul regelui şi aceasta nu se poate obţine alt­fel de­cît spunîn­­du-i că partidul conservator n'a în­ţeles să renunţe la p pş­tere şi deci va da concursul său, d-lui Carp dacă nu se acceptă altă formaţiune. In dosul acestei formule însă se ascundea lovitura operată de micul dictator. Vom asista de­sigur la micte alte surprize şi contra-lovitri. Indiscret. DIN FUGA CONDEIULUI Salată bulgărească Telegraful ne comuni­c rezultatul ale­gerilor pentni Sobri­­nie: s’au ales 13 Caravelişti, 15 Stambulovişti, 17 Zanko­­vişli, 9 Baî-G­un­oişti 5 Sinafofiştî, 3 Pa­­prikofişt, 11 Nazoniştî şi vre-o 7 Zarza­­vagiştî. De aci mare zarvă între Zarzavagii: nu putem fu el majoritate, bre ! E vorba chiar să se strice jocul, să „nu se ţie“, cum se zice între kinder!, şi s se facă din nou alegeri pe număr şi pa­jură, doar s’o putea fee majoritate nă Sobrania. Dacă nu se va izbuti, va fi dovedit c­ă principatul lui Nazme e departe de a fi ce-i la dovleac și că de geaba caută ma­joritate cîni se află în st­re de minori-; t­ate. Puff. Rezultatu! alegerilor din Bulgaria Guvernul Petroff. — Alegeri­ li­­bere ? — Independenţa ale­gătorilor. — Rezultate politice. Duminică s’au făcut in Bulgaria ale­gerile de la rezultatul cărora s’a spus că depinde decisiunea pe care o va lua prinţul cu privi­r la faptul dacă Constituţia bulgară trebue rev­enita in sens reacţionar, sau dacă trebue sus­pendată cu desăvâ­şire, înainte de ale­geri ziarele oficioase din bulgaria au a­­firmat categoric că aceste alegeri sunt ultimul apel al prinţului Ferdinand la judecata poporului sau, care va trebui să dovedească dacă­­iste matur pentru Constituţia ultra-liber­ală p­e care intr’un elan de generozitate reacţionara Rusie a dăruit-o slavilor de peste Dunăre. Ei bine, dacă prinţul Ferdinand a în­ţeles prin maturitatea politică a popo­rului bulgar ca acesta să aleagă numai partizani ai guvernului, apoi poporul bulgar a dat cea maî indiscutabilă do­vadă că nu e matur. Dar Ferdinand de Coburg totuşi nu va putea să suspende Constituţia, fiind­că asemenea lovitură de st­at ar da naştere unei revoluţione care de­sigur că în primul rînd ’l-ar mătura de pe tron pe prinţul cu nasul lung şi mintea scurtă, de aceea telegra­ful oficial şi anunţă, ceia ce noi am prezis mai zilele trecute, anume că noua Sobranie va fi şi ea dizolvată şi că se va face din nou­ apel la alegători. Generalul Petroff a declarat că ale­gerile acestea vor fi absolut libere, toc­mai pentru că prinţul voieşte să cu­noască doleanţele poporului bulgar. Nu ştim intru cît libertatea alegerilor a fost respectată. Ciocnirile, sau cum­ s'a spus oficial „învălmăşală"­, de la Filipopole, in care au căzut doi­­morţi şi mai mulţi răniţi, nu sint o­­boiada’că declaraţia generalului Petroff a găsit ecou la toţi prefecţii şi electorii guvernamentali. Ori cum insă, rezultatul alegerilor, după cum arată telegramele oficioase şi după cum era de prevăzut, este fatal guvernului. Partizani de ai lui Petruni n’a­u fost aleşi de ci­ 11 din 160, iar guvernul n’a putut scoate în total din alegeri de cit vre-o 60 partizani, tot din 160. in colo s’au ales partizani de ai tuturor partidelor, plus două partide din nou răsărite.* Incontestab­il că rezultatul acesta al alegerilor pune pe alegătorul bulgar într’o lumină destul de favorabilă. Cind in Bulgaria se fac alegeri libere, incă presiuni se fac destule de către auto­rităţile inferioare cari ştiu că soarta lor depinde de a guvernului, iar soarta acestuia de modul cum e compusă So­brania. Dacă insă cu toate aceste pre­siuni alegătorii au dat voturile lor re­­presentanţilor diferitelor grupuri în proporţie maî mare de­cit chiar guver­nului, aceasta denotă un spirit de in­dependenţă de care mai-maî că ’ţî-ar veni să invidiez! pe amicii noştri! Baî- Ganci. Pe de altă parte însă babilonia de partide cari vor constitui Sobrania nu va putea nici odată conduce la o lu­crare sănătoasă in interesul ţarei care actualmente este atit de încercată. Gu­vernul independent al generalului Pe­­troiu se află deci intr’o mare încurcă­tură din care nu poate ieşi de cit in două chipuri : suspendind Constituţia şi proclamind dictatura militară, sau dizolvind Sobrania şi făcind alegeri noui. Suspendarea Constituţiei guver­nul n’o poate preconiza, nu numai de teama unei revoluţii, ci şi fiind­că nu­mai ştirea că ar exista intenţiunea de a se face aceasta, a avut o influenţă dezastroasă asupra creditului bulgar in străinătate.* Rămîne deci ca’ea cea­l’alîă: diz­­varea Sobraniei și alegeri noui, dar de asta­­dată alegeri sistem patentat bulgăresc, cu topoare, iatagane şi pistoale. Ase­menea alegeri de sigur că vor da gu­vernuluî Petroff majoritatea de care are nevoie, și dacă Petroff va ști face ca si merite titlul de Stambuldi­ II pe care­­i l-a dat opoziţia, apoi se poate ca să scape Bulgaria şi de regimul de­zastruos al celor două­zeci şi mai bine de partide, grupuri şi grupuleţe. Eastern. CARNETUL MEU. Studentele noastre Multe scrisori stau pe biuroul meu şi aşteaptă răspuns. Voia răspunde celei din urmă, semnată un „vecini student“, care e un fel de criti­că a arti­olului scris de mine asupra feminizmului intelectual. Corespondentul meu aduce studentelor universitare din Romînia acuzări grave. Ele nu fac de cît să flirteze cu studenţii, să încade intrigi amoroase, şi adesea chiar mai răfl. Sălile de studiu sufăr din cauza aceasta. Au fost profesori cari s’au prins făţiş, ba unii au dojenit aspru, în clasă, pe cutare student*, „care de atunci n’a mai dat pe la uni­ersitate“. In scurt, prezenţa studentelor la uni­versitate scoboară nivelul ei moral, şi „vechiul student“ e dă părere ci să se deosebească sex la, ca în Rusia, să se de­­fiteuităţi feminine şi masculine. Chestia e prea complicată pantru a o trata în cîte­va rînduri. De aceea mă voiu mărgini la cîte­ va observaţii, rezervîn­­du-mi să re­vi­n­ altă-dată mai pe larg. Afla corespondentul meu că îa Rusia s’a revenit iar la facultăţi mixte. In ce priveşte imoralitatea studentelor, voia r spunde că în definitiv asta nu ne pri­veşte, de oare­ce sclavele superioare n’au a da moralitate individului, ci num­ai in­strucţie. Alte şcoale au scopul de-a mo­raliza. Dacă ne punem pe terenul acesta, universităţile trebuesc suprimate­, căci e incontestabil că studenţii sînt incompa­rabil mai imorali ca stu­dentele. Din 200 de studente cîte sînt în Bucureşti se poate cit­a un caz grav şi cîte­va mai uşoare de purtare imorală, întreb cîţi studenţi perfect morali, din punct de vedere se­xual,­ sînt printre cei 2000? Ceea ce la fete e o excepţie extrem de rară, la stu­denţi e aproape rogu­ă. Cazurile ce mi se citează probează nu­mai că nu există roze fără spini, şi că la universit­ate, ca pretutindeni, se oglindeşte perfect socie­­tea noastră. Urmează de aci ca fetelor să li­ se creieze facultăţi speciale? Nu văd de ce. Dar corespondentul meu neglijează do­sul med­aliei,­ printre studenţii ce se dis­ting, studentele ţin capul şi ca număr, şi ca merit. 1. 4. •«B» Viaţa şi rolul regelui Milan Milan şi Serbia.— Milan ca agent al politicei austriace In Balcani.— Milan şi Romlnia Moartea ex regelui Milan a produs o impresie notabilă in ţara rominească, căci acest om era foarte cunoscut la noi, figura lui destul de populară, şi fiind­că a domnit cu sgomol şi cu scan­dal asupra unei ţări vecine care a a­­vut multă vreme o soartă comună cu a noastră, s’a născut şi s’a desvoltat a­­proape in acelaşi mod ca noi şi a ur­mat aceeaşi evoluţie, aceeaşi repede pantă spre decadenţă înainte de-a cu­noaşte adevăratul progres, dar maî re­pede fiind-că e mai mică, mai săracă şi maî rău aşezată geograficeşte. Moartea lui Milan va produce impre­sie şi în restul lumei, căci n’a fost ziar pe lume care să nu fi fost plin de scan­dalurile vieţei şi guvernărei lui. Pentru dinsul regula «despre morţi să nu se spue de cît bine» va suferi o excepţie, şi credem că fiind dat omul, el singur ar fi preferat să se spue orî­ce despre dinsul de cit să nu se spue nimic, — şi bine nu se putea spune. Două căi sunt deschise oamenilor pen­tru a deveni celebri: calea lui Erostrat şi calea lui Aristote sau a lui Platon. Milan şi-a ales pe cea d’intii. Numele lui Milan va rămîne in istorie, negre­şit, dar cum ! Nemurirea o va avea, dar ce fel de nemurire! In biografia pe care am dat-o eri, ci­titorii au putut urmări pas cu pas viaţa acestui om. Asupra peripeţiilor aventu­roasei sale existenţe nu vom maî re­veni, căci ele sint prea bine cunoscute de toţi. Ne vom mărgini in rindurile de faţă a emite cite­va păreri generale asupra domniei şi rolului lui. S’a zis, cu drept cuvint, că domnia suveranilor răi şi incapabili a coincidat, in genere, cu culmea expanziunei şi pro­gresului popoarelor. Domnii mari ca A­­lexandru Macedon, Ludovic al XIV, Na­poleon I şi alţii, n’au lăsat după ei da cii ruine şi jale. Dar acest adevăr su­fere o excepţie cind e vorba de ţările mici şi începătoare. Ţările mici, mai a­­les la începutul lor, sint teribil influ­enţate in rău­ cind suveranul e inept sau vicios şi tiran. La un popor mare şi vechili, indife­renţa suveranului şi a Curţii lui, sau inglodarea in viţii şi in viaţă parazitară a suveranului şi a Curţii, face că po­porul, lăsat la propriile sale lumini şi puteri, guvernat prin cuvint şi­ scris de geniile lui, se desvoltă repede. Mica parte gangrenată de sus nu influenţează masele, nu e capabilă să otrăvească res­tul corpului, şi tocmai fiind­că işi în­toarce privirile de la popor concentrin­­du-le asupra patimilor, viţiilor şi in­tereselor eî, poporul capătă libertatea necesară de a se desvoltă in mod fi­resc. La un popor mic şi începător suve­ranul şi Curtea capătă o influenţă pre­­ponderantă. Dacă suveranul e viţios, uşor se viţiază întreaga pătură guver­nantă. Şi poporul, lipsit de forţă morală şi intelectuală, imită orbeşte. Dacă su­veranul e tiran, nici o putere serioasă nu i se poate opune. Tonul pe care-1 dă el, e imitat; calea indicată de el, e urmată fără cea maî mică împotrivire.­­ E o mare nenorocire pentru țările mici şi începătoare să debuteze cu un suveran rău­. Această nenorocire a fost rezervată Seibiei. Primul ei rege va rămîne pururi o pildă de neurmat. De aceea ţara a avut să sufere enorm, cit nu se poate spune. In loc de şcoale s’au desvoltat închisorile. Crima a în­florit acolo unde ea trebuia să fie pre­venită şi pedepsită, in rindurile admi­nistraţiei şi ale justiţiei. Timp de 20 de ani dramele cele mai înfiorătoare s’au SPRE IDEAL 5 Generaţîunea de la 1848 avea un ideal mare. Era vorba ca dintr’o ţară semi-medievală, din o simplă provin­cie supusă Turciei, neştiută de res­tul Europei, trecută în harta impe­riului otoman, să se facă un stat european şi în lăuntru şi în afară. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui mare ideal trebuia totul de făcut, de distrus prejudecăţile, aşe­­zămintele de reformat, de alcătuit ceva nou cu materialul vechiu. Tine­rimea de la 1848 îşi făcea iluziune că se adresează la clasa socială pro­priu­ zis nouă, la popor. Cînd Rosetti şi Brătianu făceau apel la „poporul Ca­pitalei*, ei mergeaui în Lipscani, chemau la luptă negustorimea, pră­văliile se închideau şi ca prin far­mec cîte­va mii de oameni erau în stradă. Poporul acesta însă nu avea nimic de a face cu adevăratul po­por, cu ţărănimea, către care revo­luţionarii de la 1848 nu se puteau adresa, fiind ei înşişi ori fii de boeri, ori fii aî burgheziei orăşeneşti. Cînd a izbucnit revoluţiunea la 9 Iunie, ce-i dreptul Eliade, la Islaz, s’a adresat ţărănimei şi în fruntea ei a plecat să facă să triumfe revoluţiu­­nea şi să susţină guvernul provizor. Aceasta insă n’a fost de cit un episod, o dovadă a itacurealei lucrurilor în capetele generaţiunei de la 1848, care confunda burghezia cu ponorul şi care, de bună credinţă, amesteca aceste două clase şi interesele lor. Umanitarizmul vag al educaţiunei a­­cestei generaţiuni era fatal ca să confunde şi alte lucruri foarte deo­sebite. Am făcut această digresiune, ne­cesară cred eu, pentru a arăta pe ce pătură subţire se baza tinerimea de la 1848 şi să adaug că în aceasta poate constă şi cauza nereuşitei miş­­cărei propriu zise de la 1848. Ori cum ar fi, idealul generaţiunei acesteia era de-a europeniza Romî­nia în primul rînd şi a o pune pe baza politică şi socială inspirată din principiile largi şi ale marei revolu­ţion­ franceze şi ale oamenilor de la 1830—1848. Nu pot fi învinuiţi bătrînii noştri că nu au muncit. In ţară căutau să propovăduiască prin tinerime ideile de dreptate şi de frăţie, se căzneau să alcătuiască societăţi politice şi culturale şi să cîştige la cauza lor burghezimea deja îmbogăţită dar fără drepturi politice şi neglijată de boerii de neam. In afară, oamenii a­­ceştia au căutat să intereseze sta­tele vecine, oamenii mari ai ţărilor apusene şi pe suveranii lor la soarta principatelor danubiane. Pe lîngă aceasta ei voiau, ca prim pas către alcătuirea Romîniei într’un stat, să se facă unirea principatelor, să se creeze Romînia aşa cum este astăzi, ca formă cel puţin. Zicem ca formă pentru că dacă s’ar scula din groapă bătrînii noştri şi ar vedea ce rezultat a avut munca lor, ar plînge cu lacrămi de foc şi s’ar căi că şi-au jertfit viaţa, averea şi munca lor pentru un rezultat atît de puţin sa­tisfăcător. Din fericire pentru ei, nu şi-au dat seamă de acest rezultat. Ei au cre­zut de bună credinţă că fac o o­­peră de mare folos, schimbînd for­mele, dîndu-le altă denumire, alcă­tuind toate dintr’o singură piesă, parlamentarizm, constituţionalizm, ad­ministraţie cu formă europeană, justi­ţie, armată, totul. Au închis insă ochii prea de timpuriu. Haina nouă încă nu se rupsese, nu lăsa să se vadă goliciunea acestor norme, pe un fond rămas vechi». Au murit cu sufletul liniştit că au contribuit la reorgani­zarea Romîniei, şi ori cum ar fi, sfintă trebue să le fie amintirea lor, ori cît s’ar fi înşelat, ori cît de ideolog­ ar fi fost. Imediat după dînsa a venit o generaţiune care fatalmente trebuia să fie lipsită de ideal. Găsise totul de-a gata, în formele noui putea să se desvolte foarte bine, să se îmbo­găţească, să-şi facă situaţiuni exce­lente. Ii se cerea un singur lucru :" să continue minciuna constituţiona­­lizmului nostru, să o facă şi mai mult acoperită, să alcătuiască o stare socială care în aparenţă este euro­peană, dar care în realitate este tot semi-medievală. Pentru fericirea ei nu avea de­cît să aibă totul, afară de ideal. Şi pen­tru ce acest ideal ? Graţie nouei ge­neraţiuni avem situaţiunea de azi a celor două partide cari nu mai au principii, ale cărora lupte gălăgioase se întemeiază pe cestiuni de per­soane ori pe mărunţişuri de proce­­deuri. Poporul adevărat stă de­o­­parte ! El nici măcar nu este iniţiat la viaţa politică, de piere văzînd cu ochii, pe cînd clasele de sus, zece mii de politiciani, conduc ţara aşa de bine, că sîntem într’o stare în care falimentul bate la uşă. Totul este falsificat de sus şi pînă jos, nu iese o scîntee, o rază de lumină din mijlocul lumei noastre politice, e o debandadă morală pretutindeni şi e natural ca chiar clasa alegătorilor să nu se mai pasioneze de luptele politice. Ea votează vecinie cu guver­nul, pentru că cel puţin de pe urma luî poate avea avantagiu. Fie­care se gîndeşte la sine, egoizmul în cel maî suprem grad stăpineşte toate su­fletele şi, ori şi cine ar veni în nu­mele ideei, este socotit ca nebun la început, apoi înfierat de justiţie ca escroc ori ca primejdios societăţei. * Cu toate acestea o generaţiune de nebuni s’a născut acum două­zeci de ani. Ea îşi pusese în gînd să reia opera celor de la 1848, să transforme şi fondul ca şi forma, şi pentru aceasta, după cum bătrînii se adresaseră bur­ghezime­ oraşelor, să se adreseze a­­devaratului popor, lucrătorilor de la oraşe, ţăranilor de la sate. Era vorba de a deştepta la viaţa politică ma­sele populare, a le face să intervină şi ele în luptele dintre partide, pe cari lupte sâ le aşeze pe temelia războiului de clase şi ast­fel să cu­reţe organizraul social de tot ce-l falsifică viaţa şi întregul său orga­nizat. Ca şi cei de la 1848, ei visau o reformă adîncă, economică, socială, morală, artistică, o schimbare fun­damentală de sus şi pînă jos, o pre­gătire a Romîniei pentru ca­­ atunci cînd proletariatul victorios în Apus îşi va impune reformele sale, Romî­nia să fie cel puţin pregătită a se reforma de asta-dată nu numai cu numele. Ca şi cel de la 1848, scopul era prea mare, mult maî mare de­cît pu­terile lor şi poate au sosit prea de­vreme pentru ca sămînţa aruncată de dînşii sâ prindă rădăcini şi să se desvolte. Au avut însă nefericirea să-şi vadă visul pierdut cu ochii lor, să-şi mărturisească neputinţa şi lipsa lor da mijloace ca să meargă îna­inte. Fireşte, ideea n’a pierit. Cît va fi sărăcie şi cit timp natura lucrurilor nu va fi respectată, ideile socialiste vor vieţui şi mişcarea va fi reluată de alţii. Pentru moment este însă o eclipsă. Idealul tinerei generaţiuni este considerat azi ca mort — şi ti­nerimea care se ridică acum este stă­­pînită de un haos moral şi mai grozav de­cît acela care cuprinsese generaţiunea imediat venită după bă­trînii de la 1848. * Astă­zi sîntem la o cotitură a is­toriei. Conducătorii bătrini încep să dispară şi vine rîndul unei noui generaţiuni ca să intre în scenă. Cu ce bagagiu intelectual vine ea, ce ideal o călăuzeşte, în­spre ce tinde să-şi îndrepteze paşii?..... A urma pe cărarea celor vech­i este a desă­­virşi falimentul moral al ţărei, a merge din dezastru în dezatru, a îm­pinge patria la soarta Poloniei ori cel puţin la punerea ei sub epitropia străinătăţei. E nevoe deci de un ideal. Politica de pînă azi nu maî poate fi urmată de conducătorii de mîine. Reforme mari şi idei mari bat la uşa Apusului Din tot ce frămîntă lumea occiden­tală trebue să ne pasionăm şi noi pentru ceva şi să începem lupta de idei. Intre partidul conservator şi cel liberal distanţa s’a apropiat aşa de mult, aşa de numeroşi sint acei cari trec de la un partid la altul făcînd numai un pas, că trebue de făcut o diferenţiare. E de datoria conducă­torilor de mîine să găsească această deosebire şi să dea ambelor partide o raţiune de-a fi. Şi dintr’o parte şi din alta se simte această nevoe, at­mosfera este asfixiantă, loc pentru omul de principii nu mai există în lăuntrul celor două partide. începutul trebue să-l dea partidul liberal care, sint nevoit s& mărturi­sesc, a perdut mal mult din teren și s’a apropiat maî multe de parti- . dul conservator. El trebue să reia idealul bătrînilor de la 1848, modi-­­ ficat după timpuri, să lărgească no- , ţîunea cuvîntului popor, să o aplice proletariatului orăşenesc şi agricol. •' Prin aceasta partidul liberal ar rupe ■ chiar şi cercul viţios al minciunei acesteia constituţionale şi parlamen- ’ tare. Să presupunem că liberalii ar putea cuceri colegiile ţărăneşti şi o parte din colegiile orăşeneşti. Fără , chiar de votul universal, el ar putea­­ impune voinţa lor, ar putea să alcătu­­i­­ască chiar intr’un parlament conser-­ vator o puternică minoritate de cei­ puţin cinci-zeci de glasuri cam­ unite­­ cu răzleţii partidelor şi cu ne­mulţumiţii ar putea în­tot­deauna­­ să ne dea un parlament în care să se discute serios şi să se voteze­­ legi cari să fie folositoare claselor muncitoare. Luptele politice s’ar pune­­ pe terenul ideilor. Liberalii ar apăra interesele claselor populare, conser- ' vatorii pe acelea ale claselor stăpî- ' nitoare. Lupta de persoane şi de­­ culise fatalmente ar dispare în aş-­­ teptarea reformei mari care va da­­ votul egal şi direct fie-căruî cetăţean.­­ E însă pentru aceasta nevoie a­­ ridica niţel ochii în sus, a privi soa-­­ rele frumos al idealului. Să sperăm că se va face aceasta?­­ Mi-e frică să zic da, de teamă să nu­­ mai sufăr o nouă decepțiune. "Const. Mill.

Next