Adevěrul, iunie 1901 (Anul 14, nr. 4252-4281)

1901-06-01 / nr. 4252

f A Anul XIV. — No. 4252. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Şase luni Trei luni In țară ..... 30 lei 15 lei In străinătate. 50 „ 25 „ 10 bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechi. 20 bani. 8 lei 13 Vineri 1 Iunie 1901 DIRECTOR PONTIC CONST. MILLE — ■ »♦»♦.»....... ANUNCIURÎ Linia pagina IV Lei.......................0.50 bani n » ni „ . . ...» rv . . 2^7- „ BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada Sărindar — 11 TELEFON In afacerea Collaro.­Capitularea lui JotM Solutia SOLUTIA IN AFACEREA COLLARO — Ce zice legea austriacă — Cînd «Adeverul a început campania în afacerea Collaro, n’am solidarizat partidul liberal cu actul de uşurinţă al d-lui Dimitie Sturdza şi nicî n’am în­vinuit pe preşedintele consiliului că a procedat ast-fel pentru a deservi ţara şi a umili justiţia. Aceasta n’am spus-o pentru cuvîntul că eram încredinţaţi că partidul liberal, adică fruntaşii cari con­duc acest partid sînt absolut străini de afacerea Collaro şi mai aveam convinge­rea că d. Sturdza a fost animat de foarte bune întenţiuni, dar a făcut o mare buletă. Prin urmare buna credinţă cu care am dus campania în afacerea Collaro nu poate fi de nimeni bănuită şi dacă afacerea va fi rezolvită de guvern in mod demn, ne vom grăbi s’o recunoaştem. Pină acum insă trebue să constatăm cu regret că la ministerul de externe au fost toţi surprinşi şi nepregătiţi în această chestiune. Şi e foarte straniu­ ca intr’o afacere ca aceea a succesiune! Collaro, să nu se ştie imediat la depar­tamentul afacerilor străine cum trebue procedat, să nu se aibă tot­d’auna la îndemină absolut toate precedentele şi toate notele legaţiunilor străine in ma­terie de succesiune,—şi sunt dosare vo­luminoase,— să nu se cunoască legile străine in această materie. • Dacă, de pildă, s’ar fi cunoscut la mi­nisterul de externe textul legei austri­­ace în materie de succesiune şi dacă s’ar fi atras atenţia d-lui Sturdza asupra a­­cestuî text cu siguranţă că astăzi n’ar fi fost vorba de nici un conflict in afa­cerea Collaro şi d. Sturdza ar fi trimes drept răspuns la intervenţia legaţiunei austriace textul legei asupra procedure! necontencioase (gracioase) introdusă in Austria prin patenta imperială de la 9 August 1854, astăzi încă in vigoare. Dar s’a procedat cu uşurinţă şi in necunoştinţă de cauză. Nu poate fi vorba însă de autoritatea unui lucru judecat şi prin urmare dacă s’a făcut o greşeală na poate fi lesne îndreptată. * Singura soluţie dar in afacerea Col­laro este ca guvernul să dovedească le­­gaţiunei austriace, cu însuşi textul le­gei austriace, că ceea­ ce pretinde este absolut neîntemeiat. După legea aus­triacă tribunalele sunt competente a re­gula şi succesiunea unor străini dacă ei domiciliază în Austria. Deci nu se pot contesta aceleași drepturi tri­bunalelor şi străinilor din Rominia. Să reproducem textul din legea de procedură austriacă. Iată paragrafele relative la succesiu­nile in care sunt in joc şi interese de ale străinilor. § 22). In privinţa bunurilor imobila ale unui străin, cari sunt situate în statul austriac, regularea succesorală se cu­vine în toată a ei întindere judecătoriei austriace, chiemată la aceasta prin le­gile existente asupra com­petinţei civile, afară numai dacă prin tractate interna­ţionale s’ar fi dispus alt­fel. Această judecătorie prin urmare va judeca după legile austriace drepturile tuturor participanţilor şi va îngriji de a se plăti taxele succesorale. § 23) In privinţa averii mişcătoare a străinilor decedaţi în cuprinsul Austriei sau în străinătate, judecătoriile indigene, întru­cît reciprocitatea nu necesitează un alt mod da procedare, va ceda competin­­ţei autorităţeî străine, atît procedura de regulares succesorală, cît şi decisiunea despre toate pretenţiunde litigioase de moştenire, mărginindu-se de regulă într’a­­tît ca să îngrijească de asigurarea averei succesorale şi a pretenţiunîlor acelor p­rezi sau legatari, care vor fi supuşi au­striaci sau străini, reşedinţi in statul austriac, mai îngrijind­ şi de satisfacerea creditorilor indigeni conform dispoziţiuni­­lor paragrafelor 135—137. § 24). Numai dacă defunctul străin şi-a fixat domiciliul său ordinar în statul austriac şi participanţii aflaţi în Austria vor solicita a se face regularea succeso­rală de către judecătoriile austriace, a­­cestea vor procede cu regularea succeso­rală conform leeilor Austriei, întru­cît acestei regulari se vor supune şi partici­panţii străini de peste frontieră cari se vor fi arătat cu pretenţiuni de moştenire. § 133) In cazul de deces al străinilor, a căror succesiune, cum şi deciziunea des­pre pretenţiunile respective ereditare contenţioase, urmează conform normelor din art. 23, a sa abandona autorităţilor respective străine ; autoritatea internă aus­triacă este ţinută, dacă cerere se va face de către moştenitorii sau legatarii cari sunt cetăţeni austriaci sau străini reşedinţi în acest stat, să nu efectueze în primirea autorităţilor străine predarea succe­siunii sau a porţiunei necesarie pentru acoperirea pretenţiunilor respective, de cît după ce judecătoriile de acolo, vor fi hotărît în mod definitiv despre acest­e re­­clamaţiunî. § 136) Pentru creditori însă, cari sînt cetăţeni ai statului austriac sau străini, reşedinţi aici în ţară, şi cari şi-au recla­mat drepturile lor contra defunctului, încă în timpul vieţei sale, sau cel puţin fac cerere prin­­acţiune sau altă reclam­aţie judiciară mai ’nainte de extrădarea reală a succesiune!, autoritatea judecătorească austriacă va îngriji în tot­ d’auna într’a­­tita ca predarea averei succesorale să se facă numai atunci c­înd aceşti reclamanţi vor fi satisfăcuţi sau se va fi dat asigu­rarea pentru creanţele lor. § 137) De aceea, în cas de deces al u­­nui străin în tot­ d’auna se vor invita prin­­tr’un edict cu termen potrivit toţi moş­tenitorii, legatarii şi creditorii de felul celor mai sus enumeraţi (§§ 135,136), cari cred că ar avea de făcut reclamaţiuni a­­supra succesiune!, ca să-şi arate preten­ţiile lor în termenul prevăzut, cu înştiin­ţare că în caz contrariu succesiunea se va preda autorităţii judecătoreşti străine sau persoanei legitimată in regulă de că­tre acea judecătorie pentru a lua în pri­mire succesiunea. § 138) In cas de deces al străini­­nilor cari şi-au­ avut domiciliul per­manent In statul austriac, cerîndu­­.ie de către moştenitorii reşedinţi nici, ca autoritatea judecătorească austriacă să procedeze cu regularea succesorală, se vor invita prin e­­dictul ce se va emite, şi toţi moşte­nitorii şi legatarii străini, ca să-şi arate pretenţiile, iar în caz contra­riu regularea se va face de către ju­decătoria austriacă cu acei partici­panţi, cari vor fi intervenit pentru aceasta. Nearătînduise nimeni In urma acestui edict, care se va însera şi in ziare stră­ine sau dacă cei ce s’au arătat s’au de­clarat mulţumiţi ca judecătoria austriacă să reguleze succesiunea, se va proceda cu această regulare în conformitate cu legile ţârii. Textele legei austriace sunt clare, precise. După legea austriacă dacă un român ar fi murit la Viena şi ar fi avut do­miciliul permanent in statul austriac şi dacă moştenitorii lui ar fi cerut regu­larea succesiune­, autoritatea judecăto­rească austriacă ar fi fost competentă s’o lichideze. Aşa fiind este absolut inadmisibilă pretenţia legaţiunei austriace de a nu concede justiţiei rom­ine aceiaşi compe­tenţă faţă cu un supus austriac, care are reşedinţa permanentă in Rominia şi care a cerut regularea unei succe­siuni. Dacă s’ar satisface pretenţiunile le­gaţiunei austriace, aceasta ar însemna că statul nostru renunţă la drepturile de reciprocitate cari există intre sta­tele civilizate şi de sine stătătoare. La nota austriacă trebue dat de răspuns cu însuşi textul legei aus­triace. — iată singura soluţie demnă in afacerea Collaro, ________ A. B. scoate în picioare poliţia şi parche­tul, să dea naştere unor vii cerce­tări, şi în cele din ur­mă unor măsuri radicale pentru stîrpirea răului Credeţi că se face ceva serios ? Ei aşi ! Poliţia continuă să stea în ne­păsare. Cu mult mai mult o preo­cupă şi o agită afacerea Ciocanelli de­cît afacerea de la Băneasa. Cînd comisarii aud de vre­o nouă crimă, au aerul foarte plictisit, şi dacă cine­va le reclamă mai că iar da a­­fară pe uşă pentru o asemenea în­drăzneală, pentru un asemenea de­ranjament. Şi pe cînd prin toate bucătăriile şi pe la toate porţile oamenilor politici trindăvesc gardiştii, Cişmegiul e lăsat pustiu. Ce să mai vorbim de Băneasa ! Nu ştim ce soluţie mai bună s’ar găsi, dar trebue neapărat să se gă­sească o soluţie pentru ca poliţia Ca­pitalei să se lase de trindăvie şi de politică spre a se ocupa de criminali şi de plingerila celor ce sufăr din partea criminalilor. Bandiţii au­ ajuns să considere Bu­cureştii mai sigur şi mai neprimej­­dios ca pe un codru oare­care şi po­liţia nu face de­cit să le dea dreptate, să-i încurajeze. Pină cînd­­ datul şi indisciplina, primarul acuzînd poliţia de conivenţă cu tulburătorii, toate acestea dovedesc că în parti­dul liberal chiar şi autoritatea şefu­lui a început să fie neglijată şi ne­socotită. E vorba ca lucrurile să se în­drepte, ca să reintre în obicinuitul lor curs. Ce-o fi nu ştim, dar sînt de ajuns cele întîmplate, pentru ca să ne arate că simptomul disoluţiu­­nel se arată în partidul liberal. A­­cesta avea marea calitate de a fi unit şi disciplinat şi cînd aceste două însuşiri încep să lipsească, ne între­băm cu groază dacă nu vom asista în curînd la scenele date la iveală de partidul conservator care a căzut tocmai graţie lipsei de disciplină şi a răzvrătirei contra şefului recunos­cut de partidul întreg. Const. Miile ' —amiEffBCTr*-----*—— Index. Bandiţii Capitalei Nu e vorba de primărie, ci de ceva cu mult mai grav şi in fond nu mult mai interesant pentru locuitorii Ca­pitalei. E vorba de actele de bandi­ţi­em care se săvirşesc de la o vre­me încoace, de speluncile de bandiţi ce există in mijlocul oraşului, sub o­cilii poliţiei. Ne-am ocupat de chestia aceasta, ne ocupăm azi, ne vom o­­cupa miine şi intr’una pină ce se va pune capăt unei stări de lucruri in­tolerabile. Cele relatate de noi asupra spe­luncilor din Cişmegiu şi ultimul caz de banditizm de la Băneasa, mai grav şi mai odios ca toate, ar­ trebuit să Disoluţiunea Ori­cît javrele presei ruşinoase a partidului liberal ne-ar contesta drep­tul să ne ocupăm de soarta lui, to­tuşi noi vom face-o, pentru că înde­­letnicindu-ne de ceea ce se petrece în partidul de la putere, ne îndelet­nicim de soarta ţăreî. Ţara, încer­­cînd două formaţiuni conservatoare, le-a văzut incapabile să dea un gu­vern serios şi cum al treilea partid nu există, e firesc lucru ca întreaga ei speranţă să o fi pus în partidul liberal. Dacă şi acesta se va arăta nedestoinic, lipsit de busolă şi fără disciplină, dînd priveliştea neputinţei şi a putreziciune­, ţara va trebui să dezespere, să-şi dea seamă că ire­mediabil merge în spre definitiva ca­tastrofă. Avem dlar tot interesul ca ţara să nu se demoralizeze, să spere cel puţin ceva şi în cine­va şi de a­­ceea cînd observăm simptome de rău augur în partidul liberal, ne încer­căm să readucem la simțul realităței pe conducători, încă odată, o repe­tăm, în gîndul intim, că facem acea­sta nu pentru a-i doborî ci pentru a-i îndrepta. Pot lichelele presei guvernamen­tale să latre cît vor pofti în potri­­vă-ne, pot să ne ia în zeflemea, pot rîde pînă cînd li s’a strîmba gura, noi credem că adevăraţii liberali în­ţeleg perfect de bine ţinta noastră şi o apreciază. Partidul liberal de alt­fel,—profităm de ocaziune ca să spunem şi lucrul acesta,—are o presă şi proastă şi ignobilă şi nu ştie să lovească cum trebue, cînd trebue şi în cine trebue. Că tot­d’a­una, ca celebrul Eremîa, cu oiştea în gard, se bate cu morile de vînt şi n’are nici măcar bunul simţ şi măsura cu­venită în luptele politice. Inchizînd paranteza, care sîntem siguri, va provoca contra noastră de­şertarea hîrdăului de lături, consta­tăm cu regret că partidul liberal dă semne vădite de disoluţiune. Noi credeam că în opoziţie de cele ce se petrec în partidul conservator, liberalii se bucură şi de un şef ne­contestat şi de o disciplină de fier, fără de care un partid nu poate da guverne serioase. Ei bine, aceea ce se întîmplă la primărie nu e de loc îmbucurător. Spectacolul dat zilele trecute, bătaia provocată de d. Cio­canelli, invadarea bandelor de bătă­uşi în sala de şedinţe, concursul ta­cit al poliţiei dat tulburătorilor, presa de scandal liberală susţinînd scan­ Ediţia de seară Chestia impozitelor Din interviewul pe care l a acor­dat d. Carp unui ziarist din Viena, reţinem un singur punct ca mai im­portant, acel privitor la situaţia fi­nanciară a statului. D. Carp a susţinut—ceea ce nu e nou pentru noi—că economiile reali­zate de actualul guvern prin supri­mări şi reduceri de lefuri, sînt şi ne­drepte, şi ineficace faţă de scopul pro­pus, şi insuficiente faţă de criza fi­nanciară. Asupra acestui din urmă punct sîntem cu totul de părerea d-lui Carp. D-sa a preconizat punerea de noni dări directe. Şi asupra acestui punct sîntem de acord. E incontestabil că criza financiară de care suferă statul nu se va lecui număr prin economii, că nouă impozite se impun, at­it pentru acoperirea go­lurilor din trecut cit şi pentru a se face faţă viitoarelor necesităţi bud­­getare, fie că ele ar proveni dintr’o scădere a veniturilor, fie că vor pro­veni din sporirea normală a ch­el­­tuelilor. Este imposibil că să nu se pue noui dări, şi anume dări directe, in ce mă­sură şi asupra căror izvoare de bo­găţie, n’avem a o examina acum. E vorbia de principiu, de necesitatea inexorabilă’ a acestor dări, fără de care scăpare nu există. Cînd d. Sturdza a început campania pe chestia econo­uşiilo­r am înţeles de atunci şi am­ spus o că această cam­panie şi această soluţie îl vor aduce la putere. . .. Tot ast­fel prevedem­ că dacă gu­vernul liberal, se opreşte aci iar con­servatorii vor începe o campanie pe chestia impozitelor directe, liberalii vor fi răsturnaţi de la putere. Regele e nevoit să accepte pe acel partid care îi va prezenta soluţii se­rioase pentru înlăturarea crizei finan­ciare, şi soluţia cu punere de însem­nate dări directe pe cel cu avere, ni se pare cea mai bună. Dacă liberalii nu se grăbesc s’o adopte şi s’o aplice situaţia lor la putere va fi zdrun­cinată. Dorinţa noastră ar fi ca partidul liberal să înţeleagă şi să lucreze. E timpul s’o facă. I. T. ti 1 -1 1 poşta' r epactíeíT) Grînarii şi ploile D-lui M. G. 1, :­­ .. '■ - i ■ Loco. Am primit scrisoarea d-voastră şi c­­ind’o am constatat­­ că aveţi perfectă dreptate. Buletinele meteorologice pe care Ie e­­mitea zilnic institutul nostru după tele­gramele ce le primea din ţară, constitue o necesitate neapărată pentru comerţul nostru, mai ales pentru comerţul cu grîne. . . Un exemplu l’am avut chiar In zilele din urma. Ploua necontenit şi se ştie cit depindea reuşita­ sau nereuşita recol­te! rapiţeî da această ploaie. Dacă ploaia era numai locală, atunci recolta rapiţeî nu suferea nimic, dacă ploaia ar fi fost ge­nerală, recolta rapiţeî, era să fie perdută. Preţul rapiţeî, transacţiuriile in rapiţă, depindeau de această che­siune. De unde să ştii însă cum a fost vre­mea faţă cu recolta în întreaga ţară ? înainte buletinul institutului meteorolo­gic reprodus in toate ziarele dădea lă­muririle necesare. Acum s’a suprimat ser­viciul acestor buletine, din motive de e­­conomie : 1) suprimîndu-se funcţionarul care se ocupa de ele; 2) suprimîndu se creditul pentru tele­grame. Găsiţi că s’a făcut o greşală realizîn­­du-se această economie, care căşunează un mare neajuns comerţului. Noi nu putem de­cît să înregistrăm reclamaţiunea d-tale, sperînd că cei în drept vor lua măsuri in consecinţă, mai ales că economia realizată nu este cine ştie ce însemnată. Ar fi poate însă bine, pentru că suma odată ştearsă din budget cu greu va mai fi pusă la loc, ca toţi comercianţii cari au interes să cunoască starea atmosferică, să propună ca să se instituie plata u­­nui mic abonament, din al căruia pro­dus să se reînfiinţeze serviciul buleti­nelor meteorologice mai ales în timpul "ci­­ţin recoltele şi campania comerţului cu grîne. B. Br. Din fuga conceiulu! Hoţul de păgubaş Declar că n’am de împărţit nimic cu d. Rocco, maî ales că eu nu consum di­versele spirtoase de cît după ce ajung dincoace de accize. Sînt însă indignat de logica faptelor pe lumea asta. Aşa, pare ezamplu, d. Procopie, prima­rul Capitalei, s’a grăbit în seara memo­rabilă cînd d. Ciocanelli a făcut schimbul de primo cu d. Rocco, şi declare că va înlocui pe acesta. Zis şi făcut. Se face instrucţia şi reiese că d. Cio­canelli e, acela care­ a atacat şi d. Rocco, n’a făcut fie cît să riposteze. Rezultatul ? D. Rocco— hoţul de păgubaş! — a fos înlocuit! ! Da pe aşa logică îţi vine să scoţi copie, ca să nu zic Procopie, şi s’o trimeţi la Viana să vază şi Evropa cum le aranjăm noi c­­e­odată ! Bum. CARNETUL MEU Şcoli agricole şi profesionale Ce e maî de dorit oare de oit să ve­dem că criza financiară şi economică la care am ajuns să trezească energiile şi să le îndrepteze spre opere practice, cari să asigure pentru mîine existenţe maî feri­cite ca cele de azi? Am citit erî cu nespusă mulţ­um­ire şti­rea că o societate culturală din judeţul R.­Vîlcea a prevăzut, cu începere de la 1 Octombrie, în budgetul sau, înfiinţare­a a 4 şcoale agricole şi profesionale pentru a­­dlulţii, absolvenţi de 4 clase primare de la ţară. Ministerul instrucţiune! a intervenit pe lîngă cel de domenii să pue la dispoziţie acestor şcoli porţiuni­­le Vie, pămînt pen­tru semănături prin vecinătatea şcolilor, plătibil de societate. De asemenea sa se s­­taşeze şcoalelor absolvenţi de ai şcoalelor de agriculturi, arte şi meserii os să­ predea o cultură r­aională a pămîntuluî, lucru în lemn, tinichigerie, fier, grădinărit, creşte­rea arborilor şi viţei. Serios conduse, asemenea şcoli ar putea să devie pentru mulţi un izvor de exis­tenţă cinstită şi cu folos pentru ţară. Sistemul adoptat e c­u maî bun: iniţia-­ tiva privată ajutată de st­at. Ministerul trebue să urmărească însă de aproape rezultatele. Precum au­zurile primare pentru adulţi au produs în cîţî­va ani rezultate fericite, soolde agricole şi profesionale pentru ab­solvenţi acestor cursuri pentru adulţi pot deveni pepiniere de excelenţi îngrijitori de moşie, de buni meseriaşi pentru sate, de plugari conştienţi că pămîntul ca să te hrănească trebue şi el hrănit şi îngrijit, de grădinari, cari să înlocuească elemen­tul bulgăresc, de bulii îngrijitori de vii, etc. Ar trebui făcută o întinsă publicaţie despre înfiinţarea acestor şcoale şi dusă mai departe propaganda pentru a se îndemna şi alte socie­ăţi culturale să proceadă în a­­celaşi sens. Din parte ne vom saluta cu bucurie ori­ce extindere a şcoalelor agricole şi pro­fesionale pentru absolvenţii şcoalelor de adulţi de la ţară. E. D. F. fQSJ­«.«Hi c­hestia, zile Unde 11 duc? Primarul Procopie Dimitrescu e dus la primărie să ţie şedinţa a» consiliul comunal!­­ POLITICĂ EXTERNA Deschiderea camerei spaniole O telegramă ne-a anunţat că la Ma­drid regina regentă a deschis seziunea cortezilor cu obicinuita ceremonie. Me­­sagiul de deschidere pe care regina l-a cetit anunţă că guvernul va de­pune proiecte de lege privitoare la re­forma votului universal şi a Curţilor cu juri. Concordatul cu Papa va fi schimbat in aşa senz in­cit sa se poată rezolvi chestiunea congregaţiunilor şi să se poată face economia din cari să se ame­lioreze situaţiunea preoţilor mireni. în­văţă­miri­tul va fi reformat în senz li­beral şi maî multe construcţiunî nou! se vor face. Memoriile lui Ristici Fii! fostului regent Risticî publică al treilea volum a importante! opere a părintelui lor, privitoare la relaţiunile externe ale Serbiei. Volumul al treilea tratează epoca de timp de la asasina­rea prinţului Mihail şi pină la majo­ratul lui Milan, conţinind amănunte remarcabile asupra relaţiunilor dintre Serbia şi Austro-Ungaria, Rusia, Poarta şi Montenegro. Senzaţie provoacă critica aspră pe care Custini o face prinţi­ flu­ Nicolae al Muntenegrului, care a promis intr’un tratat in regulă că in schim­bul unei indemnizări va renunţa la tronul său in favoarea prinţului Mi­hail, care însă a făcut tot posibilul pentru a nu se ţine de angajamentul luat. De mare interes este şi discuţia relaţiunilor dintre Austro-Ungaria şi Rusia. Ristica îşi exprimă convingerea că Serbia faţă cu rivalitatea celor două mari puteri e imposibil să intreţină relaţiuni de amiciţie cu ambele in ac­el­aş timp. Procesul Lui Saluces Contele Lui Saluce a şi fost supus primului interogator, după arestarea sa, de către procurorul suprem Octave Bernard. Apărător al contelui este ad­vocatul Royer de Rouillasse, căruia i s’a permis ca să-şî viziteze clientul. Con­tele Lui Saluces are intenţiunea de a-şî apăra in faţa Senatului constituit in tribunal de stat convingerile sale mo­narhiste in modul cel mai categoric, ceea­ ce este considerat in cercurile re­­g­aliste, mai ales in vederea apropia­telor alegeri, ca fiind foarte oportun. Lui Saluces voieşte să copibată totodată acuzările ridicate de De­­rouléde contra monarchiştilor şi să dovedească cum că intre partizanii ducelui d'Orleans şi naţionalişti n’a existat nici­odată vre-o alianţă şi că numai naţionaliştii au­ participat la complotul plânui­t pentru ziua inmor­­mintarei preşedintelui Felix Faure. Cu un cuvint el va căuta să arate că Curtea nu e competentă să se ocupe de cazul lui. Din Serbia Din Belgrad se scrie: «ziarele de aer se pling de un caz ce s’ar fi intimplatt la Panciova, unde poliţiştii şi jandarm­i unguri au rupt panglicele naţionale de pe pieptul unor mosafiri sîrbî veniţi să asiste la o nuntă a unei rude a lor care locueşte pe teritoriu unguresc. TS’ar fi produs o crincenă bătae in urmă aces­tui incident. — Mai multe sute de foşti voluntari în războiul sirbo-turc din 1876, veniţi mai ales din Austro-Ungaria in ajutorul fra­ţilor lor şi ceri acum locuiesc in Serbia, au ţinut o întrunire la Belgrad in care au hatarit să serbeze in mod solemn a 25-a, aniversare­a declarăm războiului cu Turcia şi să facă cu această ocaziune o manifestafiune pentru regele­­Alexan­dru. Alegerile din Ungaria Alegerile pentru camera ungară sa apropie. Toate partidele se pregătesc in vederea lor. Multă activitate desfăşoară mai ales partidele opoziţioniste. Partidul popular catolic a lansat un manifest care poartă toate stigmatele clericalismului. Intoleranţa contra celor de alte i­­dei şi mai ales de altă credinţa se ma­nifestează in mod respingător in această operă a iezuiţilor cu şi fără rasă. Cele două fracţiunii ale partidului indepen­dent, cea paşoptistă sub conducerea lui Kossuth şi cea aproape clericală sub conducerea lui Ugrón, duc intre ele o luptă fratricidă extrem de violentă. Frac­ţiunea lui Ugrón se compune de cînd, cu ocazia ultimelor alegeri, furia lui Banffy s’a îndreptat contra ei, din şeapte mem­bri, dintre cari, deşi gruparea e evident clerical catolică, daî sint de religiune mozaicâ. In ultimul timp s’a răspindit de repeţite ori zvonul că ambele frac­ţiuni se vor uni în vederea alegerilor. Partidul independent sub conducerea lui Kossuth, care numără şaptezeci de Cronica dramatică II Producţiunile şcoalei de decla­­maţie.—Anul II şi III Marţi s’au produs, tot de pe sce­na Teatrului naţional, restul eleve­lor şi elevilor anului al doilea şi toţi cei din anul al treilea al şcoalei de declamaţie de pe lingă conser­vatorul nostru. Din capul locului se impune ace­eaşi observaţie pe care am făcut’o şi erî : elementele pentru comedie sint mult mai puţine şi mai inferioare celor cari s’au produs in dramă şi tragedie. Cauza mie mi se pare de un or­din mult mai general, mult mai a­­dînc şi avînd un caracter social. Condiţiunile vieţei în ultima jumă­tate de secol, greutatea traiului, se­riozitatea preocupărilor zilnice, dis­pariţia ultimelor vestigii ale bucurii­lor patriarchale, repeziciunea şi ner­vozitatea activităţii sociale în toate domeniile, au creat prea mari zgu­duiri şi dureri ci să nu îndrepte senzibilitatea umană, în special, spre suferinţă. In literatură această viaţă a creat cu deosebire, temperamentele pesi­miste; în teatru ea a creat, cu deo­sebire, individualităţi dramatice ca Sarah Bernhardt, Mounet Sully, Charlotte Walter, Kainz, Duse, Tino di Lorenzo, Novelli, Zacconi, Réjane sau Sorma. Rasa comicilor a dege­nerat şi rîsul celor de azi nu mai e clar, „bonhomme“, sincer, ca al celor de erî, e muşcător, sardonic, precum comedia de azî nu mai e plină de humorul bun de odinioară, ci respiră satiră, maliţie în rîsul ei. Ca să ne întoarcem la ai noştri, vom zice că alt-fel ijdeau Milie, Lukian, Bă­­lănescu şi alt-fel rîde Brezeanu, Li­­ciu, Toneanu. Firea comedianului de azi e mult mal complexă ca a celui de erî, cum în genere firea omului de azî e mal complexă ca a acelui de erî. Cînd judecăm ast-fel lucrurile, mi­rare nu mai poate încape de ce dis­proporţia e mare azi şi în număr şi în calitate, între elementele de comedie şi cele de dramă la o şcoa­lă de declamaţie. Complexitatea tem­peramentelor artistice face, pe de altă parte, imposibile, la talentele puternice de azi, o demarcare de gen. In durerile vieţei de azi fiind adesea multă ironie, mult ridicul şi în ve­selia ei multă tristeţe şi amărăciune, tragicul şi comicul îşi fac mereu lumină şi umbră şi departe de a se distanţa la poli opuşi, convergează tot mai mult în aceeaşi direcţiune. Pentru a păstra însă o normă cu­noscută şi admisă, voi­ releva deo­sebit elementele de comedie, aşa precum le clasifică profesorii şcoa­­lei de declamaţie, începînd din anul al doilea. Elevele— o ! —toate, absolut toate, sînt... sentimentale ! Dar nu senti­mentale naive, ci decepţionate, ma­ladive, „demi-vierges“ triste, cu un ochiu în lacrimi privind la cer şi cu altul aprins de voluptate. Iată ca­racteristica generală a temperamen­telor elevelor ce ni s’au prezentat anul acesta la şcoala de declamaţie ! Şi cu toate astea Teatrului ii trebu­­esc „ingenuităţi“, îi trebuesc „co­chete“, îî trebuesc „eroine", „regine“ şi adesea şcoala de declamaţie, tre­bue să dea şi.... „mume nobile“ ! In afară de d-ra Seinescu Nico­­letta, (anul al ill-lea) care pare a avea dispoziţie pentru subrete, de­şi tot cu o pronunţată nuanţă de li­rism, din restul elevelor în zadar am căuta o muză veselă. Intre elevii anului al doilea d-nii Sigalia lusa şi Botez Ion au mani­festat oare­care vervă comică. Primul a pus pasiune şi a colorat, cu oare­care vioiciune, scena nara­ţiunei lui inimn Dumitrache din Noaptea furtunoasă■ Cel de al doilea a zis binişor scena consultărei din Doctorul fără voe; d-sa abuzează însă de o strîmbătură a gurei, care poate deveni un tic. Ambii n’au scă­pat însă de imitaţie: primul pe d. Ion Petrescu, secundul pe d. Bre­zeanu. D. Degeanu Nicolae, de­şi are masca pentru comic briliant, n’a reuşit să ne convingă de verva sa în scena din „Vicleniile lui Scapin". Din anul al treilea s’a prezentat într’o farsă într’un act — Revanșa scărilor—d. Lecca Ion. S’a putut observa trei ani de școală; n’am putea insă prezice o carieră de teatru. De alt-fel nu știm dacă d-sa se destină scenei.... Să lăsăm cortina asupra comediei și să trecem la dramă. Nu m’am înşelat anul trecut cînd am relevat talentul d-reî Ventura Marioara, (anul al Ill-lea). E singe de comediană in tînăra fată. Multă simţire, graţie, frumoasă dicţiune şi atitudini armonioase. Trebue însă să-şi dezvolte cu îngrijire vocea. Timbrul aşa cum e, sună agreabil, dar vocea e prea slabă. Nu trebue însă forţată. De alt-fel d-ra Ventura n’a atins nicî a opt­spre­zecea roză: puterile vor spori an cu an. D-na Costescu Lucia i-a îndeplinit o formalitate producîndu-se ca ab­solventă a anului al treilea în scena din O vizită de Dumas. Distincţiu­­nea în tonul conversativ face din d-sa un element necesar teatrului— şi o impunătoare figură de scenă e încă un avantaj al d-sale. D-ra Chardin Margareta (anul al Ill-lea), a făcut bună impresiune cu o scenă din Suprema forţă. Fără îndoială că d-sa simte mult, mai mult chiar de cît poate reda. Foarte sobră şi corectă în atitudine, d-sa va putea să se prezinte bine în piese de salon. D-ra Manoles­cu Margareta a avut nuanţe reuşite de nervozitate şi ma­liţie. Păcat însă că vocea e atît de slabă. Avantajos s’a prezentat şi d-na Coculescu Felicia într’o scenă din Magda, are înfăţişarea impunătoare şi e capabilă de accente calde. Dintre elevi, anul al doilea ne-a produs singurele adevărate talente ale şcoalei de declamaţie: pe d-nii Bulandra Anton şi Petrescu Aurel. Pe ambii i-am remarcat cu o deo­sebită satisfacţie încă în anul trecut, ceea ca dovedeşte că ziua bună se cunoaşte de dimineaţa. D. Bulandra Anton s’a prezentat cu succes în marea scenă a lui Ingomar din Fiul vadurilor şi a ales bine bucata. D-sa are o vădită în­clinaţie pentru tragedie ; vocea îl ajută de şi va mai creşte în am­­ploare, dacă nu o va forţa. Printr’o grimare iscusită va reuşi să acopere insuficienţa de mască. Anumite in­tonaţii, rîsul, plînsul şi gesturi sînt însă imitaţiuni după d. Nottara — adevărat că reuşite — dar nu maî puţin dăunătoare personalităţei ar­tistice. Credem că d. Bulandra are destul talent pentru a se debarasa de ceea­ ce nu e al d-sale. Cele mai fericite însuşiri pentru scenă însă le-am constatat din nou la tînărul d. Petrescu Aurel (anul 11). Iată actorul născut : faţă expre­sivă şi simpatică, corp armonios, mişcări graţioase ori­cît de violente, neînfrînate ar fi încă une­ori, un or­gan bărbătesc, bronzat şi capabil de admirabile modulaţiuni şi toate aceste puse în serviciul unei puternice sen­­zibilităţî, unui temperament foarte impetuos. Dar tocmai fiind­că e atita impe­tuozitate în d-sa, d. Petrescu trebue să se înveţe a mînui frînele. Azi i se tolerează exageraţia, i se permite a se alinta (fiind­că d-lui Petrescu ii cam place să se alinte !) — mîine însă cînd va fi actor, o mişcare prea violentă a ochilor, o atitudine nechib­zuită, produce ridicolul. Să refie a­ceasta d. Petrescu, să se observe bine şi cînd se va surprinde afec­­tînd, să se dojenească singur. Simţul critic, auto-control, iată ce să se si­lească a obţine, căci e o calitate de tot preţioasă. Alegerea bucăţei — monologul din Hamlet , greutatea mare a celor mai mari tragediani—a fost rea. D. Pe­trescu a zis, negreşit, aşa cum zice un elev de talent, dar nimerit era să zică o scenă de salon, de amorez din teatrul modern. Dovadă că rea­lul d-sale succes a fost ca replicant în O vizită de Dumas și totul îl pre­dispune dramei moderne și comediei de salon. Să nu se prea arunce la tragedie : am observat cîte­va note de cap luate în monologul din Hamlet şi-l previn să se ferească din timp a contracta asemenea defect. D. Petrescu e tînăr, vocea va că­păta cu timpul şi forţa necesară tra­gediei. D-sa va putea într’o zi să ne dea şi un Hamlet interesant: să lase însă talentului timpul de a se matura şi să-l hrănească pînă atunci cu serioasă și asiduă citire asupra literaturei și artei dramatice. Grigore Manolescu a atacat rolul lui Hamlet, după zece ani de studiu. Emil. D. Fagure.

Next