Adevěrul, septembrie 1901 (Anul 14, nr. 4344-4373)
1901-09-01 / nr. 4344
FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Sase luni Trei luni In. ţară ..... 30 lei 15 lei In străinătate. 50 „ 25 „ 10 bani in toată ţara 15 „ „ străinătate .. — I ♦!! ♦!——~ Un număr vechi. 20 bani. 8 lei 13 . Ediria de, seara Simbata 1 Septembrie ÎWI DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE anunciurT Linia pagina IV Lei. ........ 0.50 bani n » III 2.— BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada SărinSar -TELEFON 11 ci cu bucurie că am făcut o faptă bună. Poate să ne înjure cu o pofti Voinţa Naţională care împinge pe d. Sturdza să facă comedii, care a insultat magistratura în afacerea Collaro şi care în afacerea şcoalelor macedonene n’a găsit decît să conspire contra bieţilor profesori macedoneni şi să-i înjure. Voinţa Naţională poate face ce-o pofti. Noi credem că am făcut un serviciu partidului liberal, scăpîndu-l de această nouă belea pe care era să i-o aducă regele pe cap. Sfinx, apărare naţională de la hala de vechituri a marinei germane. Avem o aşa zisă marină de războiu, de starea căreia plîng bieţii noştri marinari, cari au văzut, slava Domnului ! alte marine străine. Sînt venerabile şi antice vasele noastre de războiu şi iată că pentru a le da o nouă putere li se aduce un alt veteran bun de pus la muzeu ori de dat pe mina aceloracari cumpără lucruri vechi pentru a vinde materialul... încă odată, întrebăm ce sa ascunde sub această ştire tristă şi burlescă în acelaşi timp? E vreun gheşeft la mijloc, are cineva de plasat pielea aceasta de crocodil şi voeţte sâ ne boiasca pe nori pentru a incasa un frumos comision ? Ori poate împăratul Germaniei simte navoe de-a’ş! construi un cuirasat nou şi în lipsă de fonduri, şi în mijlocul crahului finanţe! germane, ca bun patriot german ca este, a făcut apel la unchiul, sau, Carol de Hohenzollern, şi el bun patriot german, ca să-şi construiască cu banii dobitocilor de romîni acest nou cuirasat ? O fi una, o fi alta, or fi toate la un loc, nu putem şti. Ceea ce este sigur e că într’o zi o să ne trezim la Constanţa cu dihania bătrînă Arminius, botezată cine ştie cum—pe romîneşte — şi ne vom bate joc de marinarii romîni, dîndu-ne-o pe mină ca să apere Romînia, din partea Rusiei ! Coast. Miile DELATHJNlIJEi' „EPOCEI“ Cîte»va dovezi — Orgaşul d-lui Nicu Filipescu, adoptînd şi perfecţionînd şcoala Voinţă Naţionale, ne face cu multă amârăciune imputarea că atunci cînd destăinuim ceva nu indicăm sursa sau mai bine zis persoana care a comis indiscreţia sau care ne-a declarat ceva. Şi fiindcă nu facem aceasta, „Epoca“ şi „Voinţa“ se cred adeseoriobligate să ne înjure sau să ne... «replîngă. Acest nărav al nostru, al Adevărului, de-a păstra cea mai mare discreţie, cînd ea ni se cere faţă de persoanele cari ne fac destăinuiri sau nu pun îa curent cu diferitele chestiuni la ordinea zilei în taberele politice, acest nărav este tocmai tărianoastră. Am dovedit, în nenumarate rinduri, tuturor acelor cari aveau nevoie să....respire prin „Adeverul“ că suntem de o ireproşabilă discreţiunte şi de aceea ne bucurăm de absoluta încredere a multor bărbaţi pe aics,de aceea suntem totdeauna la timp şi perfect informaţi chiar asupra celor mai tainice raificări din lumea noastră politică. Ne denunţăm pe nimeni, nu facem sitetodată acte de delaţiune. E uşor de înţeles că aceasta nu convine Epocă nici Voinţă. De cîte ori destăinuim ceva sau atribuim un fapt sau o intenţiune vre-unui personaj politic, suntem întrebaţi cine '»i-a spus-o. Nu se desmint faptele, sau se discută ceea ce afirmăm, ci se cer nume. Pentru ce ! Pentru ca se tăbărască asupra aceluia care„. răsuflă in Adeveriţi, cum prea bine s’a calificat faptul. Cel mai cinstit lucru ar fi însă, ca în loc să se cerceteze cine răsuflă, să se dezmintă sau să se discute aceea ce ni se spune. De pildă Epoca în loc să fi declarat că sunt fantezii tot ce spunem noi în privinţa situaţiei d-lui Nicu Filipescu pe peninsulă, să fi dezminţit anume cutare sau cutare fapt. Aşa să ţipi: minţi şi apoi să ceri numele acelui, care ţi-a făcut destăinuiri,— aceasta e o tactică vechie, cunoscută bine mai cu seamă de criminalişti şî de agenţii serviciului de siguranţă. * Epoca şi Toinţa Naţională se fălesc că posedă această straşnică calitate de a nu păstra tăcere asupra numelor acelor persoane cari, într’o împrejurare oare-care, le-au confiat păreri intime asupra cărora oamenii de onoare, mai cu seamă oamenii de stat, ar trebui să păstreze pururea cea mai mare discreţie, Intr’adevăr aşa este. E suficient ca cineva să atingă „Epoca“, recte pe d. Nicu Filipescu, pentru ca imediat să apară un denunţ contra acelei persoane. Acesta e şi procedeul dorinţeî. Să le fie de bine ! Niciodată nuu-l vom adopta. Din fine să precizăm cîteva fapte precente. De cîte ori d L Nicu Filipescu afirma că avem cartel cu d. Take Ionescu, noi luam această declaraţiane şi arătam în ce constă acest cartel. „Epoca“ însă nu s’a mulţumit cu aceasta şi, profitînd de lipsa dinţară a d-lui Take Ionescu, îl denunţa că are convenţie cu „Adevărul“, iar cînd am somat-o sâ pro- I ducă dovada, a fost silită să tacă, să bată în retragere, căci n’a mai avut curajul să publice scrisoarea I d-lui Take Ionescu către d. Nicu Filipescu. Intîi pentru că s’ar fi stabilit ce bărbat serios şi discret e d. Filipescu, care publică corespondenţele oamenilor, şi al doilea s’ar fi încredinţat lumea de ce fel de Convenţie e vorba. Dar o mică infamie, o mică delaţiune trebuia s’o strecoare „Epoca“. Alt caz. Generalul Lahovary a dat d-lui Filipescu, după căderea guvernului Carp, un articol nesemnat, prin care se critica atitudinea şefului conservatorilor faţă de d. Carp. Articolul generalului nu s’a publicat, dar d. Nicu Filipescu păstrează cu sfinţenie manuscrisul şi ameninţă pe generalul Lahovary cu publicarea unui facsimile. Aceasta e o politică de delaţiune şi de... şantaj. Şi pentru că Georges Lahovary a avut curajul să demascheze la timp cele două politică ale d-lui Nicu Filipescu, a fost ucis. Ne mai putînd pe nimeni atrage pe teren, cavalend de la Epoca se dilectează printr’o scandaloasă politică de delaţiune, ameninţînd pe foştii săi amici cu publicarea corespondenţelor private. In acest hal ne vom feri să cădem. Vom lăsa pe Epoca să rămînă în compania Voinţei. Indiscret Din fuga condeiului Flota noastră De cînd e vorba să ne năvălească pe apă amicii celor de la „Pravoslavni Mistoc“, am început să ne ocupăm şi noi de puterea noastră... navală şi miniştrii au dat navală să cumpere vase... de răsboin, fiindcă de noapte au. Deoarece însă e vorba să avem o tinară flotă romina era natural să ne aprovizionăm cu hîrburî nemţeşti. In consecinţă s’a căutat a se afla de Ionu Mitiţă, ministru de rasboiu şi amator de antichităţi, care e cea mai veche şandrama nemţească pe apă şi i s’a răspuns că e Arminius, monitor-suirasat-încrucişător de la 64, să-l vezi să te... încrucişezi! Cică e „Kreuzer“, dar nu face aicî doi" creiţari, necum milioane. Cînd îi dai drumul pe apă se ’neacă, Hindcă înghite prea multă; de aceea e bine să-l ţii mai mult pe uscat— aşa că e speranţă să punem nişte baze solida flotei da râsboiu pe uscat. Sâ mai poftească acum „Pravoslavni Mistoe“ cu escadra Mărei Negre. O bombardează Arminius de pe uscat de a face harcea-parcea! Bum. TRUMFUL NOSTRU Ziarele din străinătate, arătind că guvernul român s’a văzut silit să restabilească statul-quo şcolar în Macedonia, declară că acesta este triumful opoziţiuneî şi că guvernul român a fost nevoit să dea înapoi față de curentul ce se făcuse în ţară. La alcătuirea acestui curent şi noi am luat parte. Adevărul a arătat că această sfărîmare a culture! naţionale în Macedonia se datoreşte întrevederea de la Abazzia şi el a lovit acolo unde trebuia să lovească, şi a lovit astfel încît regele a văzut că a înaintat prea mult. S’a dat dlar ordin ca să se revină asupra măsurilor luate şi ast-fel d. Sturdza a scăpat de o campanie neplăcută. Nouă ne pare bine că am împiedecat încă odată partidul liberal ca să comită o greşeală. L’am împiedecat să se înfunde iremediabil în afacerea Collaro şi azi am făcut ca el să scape de această crimă de les-naţionalitate pe care regele voia să i-o pună in spinare. Partidul liberal ar trebui să ne mulţumească că de două ori l’am salvat şi l’am scos din încurcătură, căci încă odată, campaniile noastre n’au fost inspirate dejindul rău de a găsi o armă de opoziţiune, ci pur şi simplu din dorinţa de a nu-i lăsa să facă greşeli reparaţiile. Dacă triumfăm deci şi acum ca şi în afacerea Collaro, n’o facem cu răutate. Şandramaua nemţească O depeşă din străinătate ne-a anunţat că guvernul român este în tratative cu guvernul german, pentru ca să cumpere cuirasatul Arminius. Ne-a surprins această depeşă pentru că în primul moment bunul simţ ne-a spus : cum se poate ca un stat ca Germania, care pune atîta preţ pe marina sa, care cheltueşte sume colosale pentru aceasta, să se desfacă de un cuirasat bun, în stare de funcţionare ? Ne-am zis că aici nu poate fi vorba decît de un cuirasat scos din uz, de o şandrama care ţine loc degeaba în vre-un port militar german şi că guvernul e silit să-l vîndă ca să scape de el. Dar dacă aşa este, atunci iarăşi se pune întrebarea: de ce cumpăram noi ceasta dihanie urîtă şi bătrînă şi inofensivă ca un baston ori ca o jucărie de copil ? Dacă n’avem marină astăzî, dacă sîntem datori sâ ne apărăm Dunărea şi coasta Dobrogei, atunci, fireşte, ne trebue şi nouă vase moderne, cari să poată ţine piept marinei ruseşti din Marea Neagră—care se ştie că este încurent cu toate progresele ştiinţei militare şi ale techniceî contimporane. Guvernul n’a dezminţit ştirea venită din străinătate. Zicem n’a dezminţit, căci dezminţirele Voinţei Naţionale nu au nici o autoritate Este deci o bănuială că în adevăr Romînia e pe cale a scăpa Germania de un vas inutil, bineînţeles plătindu-l scump, ca în tot-de auna. Şi pe cînd aşteptam răspunsul guvernului în această privinţă, un amic specialist ne comunică detalii asupra stărei cuirasatului Arminius, pe care am publicat-o în numărul nostru de alaltăeri. „Arminius“ e un vas cuirasat cu baterii laterale, are o lungime de 60 m. 185 c. m, o lărgime de 10 m. 980 c. m., un tonagru de 1588 tone de plasament, cuirasa centură e de 11 c. m. 25 m. m.şi pescagiu de 4 m. 27 c. m. Are o singură helice cu o putere de 1200 cai vapori, şi are 4 tunuri de 21 c.m. A fost construit In 1864, scos din serviciu In Germania în 1893 şi şters din lista vaselor posibile de a face războiţi, ceea ce Însemnează că este o ruină. A costat pe Germania 2.331. 302 lei sau 92.512 livre Sterlinge". Din această notiţă reese că acest cuirasat este construit în 1864 şi de sigur că acum 37 de ani era ceva de capul lui. Azi a îmbătrînit aşa de mult, că a fost şters din lista vaselor în stare să facă războiui — şi de aceea probabil ni se vinde nouă ca să ne apărăm în potriva Rusiei care are cuirasate noni-nouţe şi în stare să se lupte pe mare. Ne întrebăm ce mai însemnează şi asta ? E curat caraghiozlîc ca să ne apucăm să cumpărăm vechituri aruncate de alţii ca improprii serviciului şi să ne furnizăm mijloace de Iposta REDACŢIEI I Stabilitatea in magistrataxa Onor. redacţii a „Adevărului“ Bucureşti. Ori de cite ori mi-e dat de a citi în presă o nouă mişcare in magistratură, revine instantaneu In minte mi o întrebare : Cărei cauze legitime se datoresc aceste dese mişcări ? Că personalul deja numit nu corespunde nobilei sale chemări ‘? că un imperios interes de servicii impune aceste schimbări ‘! sat; cauze străine interesului primordial al unui bun mers al ruatului judecătoresc influențează la pertractarea lor ? Nu vom fi în plin adevăr decit constatînd că toate aceste cauze conlucrează împreună şi direct la starea aceasta de lucruri. îmi reamintesc cum se protesta contra „rotaţiilor“ de maieri din magistratură ! Imi amintesc încă de un orator, opozant pe atunci, într’o întrunire publică, care găsi un vesel cuvînt pentru a caracteriza aceste rotaţii : că magistraţii sint daţi în dulap !... Şi cu atit se pare astăzî mai extraordinar (e oare intr’atîta?!) cu cit oameniî de guvernămint s’au schimbat, dar obiceiul a rămas şi scrîncionul just ţiei funcţionează mereu. Să se arate unde încă, în ce parte de lume se mai observă în personalul judecătoresc aceste «rotaţii», «mişcări» «transferări» sau ori cum le-am mai numi ? In ce ţară se mai întîmplă să se vadă hazliul dar tot şi pe atît de tristul spectacol, că aproape la fiece lună, cu o regularitate aproape matematică, o parte din corpul judecătoresc brăzdind cruciş şi curmeziş teritoriul ţarei pentru a-şî lua în primire noul post cu care a fost hărăzit de înalta pronie ministerială ? Magistratul transformat în comisvoiajor al justiţiei!... Şi doar credinţa sănătoasă ce e ancorată in orice minte drept aşezată spune că judecătorul trebue să se bucure de o perfectă stabilitate. Este atit de adevărat că stabilitatea e o garanţie vădită de înăţirea putereî justiţie, cît mai rus posibil de sub influenţele mizeriei omeneşti de orice natură ar fi, că s’a creeat şi consacrat principiul inamovibilității, practicat şi la noi în parte. | In starea actuală acest principiu nu s’ar putea extinde mai departe la noi, fără un evident pericol, pînă în ziua cînd recrutarea personalului judecătoresc nu se va face pe alte baze, cu mai multe garanții de cît cum se practică astăzî, unde voința autocratică ministeriala dictează fără replică. E o convingere adîncă că am face un pas însemnat în spre mai bine dacă s’ar admite sistemul electiv in magistratură, adică ea prin ea însăşi. E atît de grei de a atinge vecinicul insesizabil ideal, dar sînt pătruns de convingerea că în atari condiţii de numire a judecătorilor am face un pas înspre mai bine şi mai conform timpului în care trăim. Gind veni-va oare mintea ageră, mina puternică, abnegaţia curată izvorîtă din singura dragoste cinstită de a ridica pe piedestalul la care are neîndoios dreptul această putere în orîce stat organizat. Justiţia, cînd veni-va în sfîrşit omul care să ţină a-şi lega neperitor numele de noua organizare judecătorească, reformă de o importanţă covirşitoare şi tot pe atît de mult simţită ? Cînd ? Brăila. August 1901. Dunăreanul POŞTA MICA Emilia Georgescu.—Loco. Pentru a vă înscrie la piano şi canto, faceţi o petiţie, vă supuneţi la un concurs la deschiderea cursurilor, urmaţi 4-5 ani. Vi se cere patru clase primare şi etatea pe care o aveţi, înscrierile pînă la 1 Septembrie. Cu începere din anul acesta plătiţi o taxă şi anume, dacă urmaţi două cursuri plătişi numaî pe cea mal mare, care nu trece peste 40—59 leî anual. D-lui A. Ionescu, funcţionar. — Tulcea. Adresa d-luî profesor si deputat G. C. Dragui este str. Olari 29. D-lui O. S. S.— Materia pentru „Almanach'4 o puteţi trimite pe adresa d-luî secretar de redacţie, arătînd menirea. D-lui Focşăneanu.—Focşani.— Steinii neputînd t ofiţeri pînă nu capătă înjipămîntenirea, în caz de concentrare, manevre ori războiu nu pot fi socotiţi de fapt decît ca soldaţi, de şi de drept bacalaureaţii cari au reuşit la examen sînt sublocotenenţi. D-lui sub-locotenent de rezervă.’-J — Loco. Acelaşi răspuns. D-lui A. B. Loco. Contingentul 1892 face parte încă din rezervă, ultimul an—şi dacă este concentrat e tocmai fiindcă face parte din rezervă. Miliţiile nu se concentrează pentru manevre. D-lui Aureliu Albu. Argeş — Sînteţî declarat repetent cu aceste note,şi mulţi au căzut ca şi d-v, abia după ce s’a luat noua dispoziţiune a ministerului instrucţiuneî, asupra corigenţelor. D lui I. G. Dem.— Elevii cari intră anul acesta în şcoala de comerţ gr. 11-a, fac trei ani, şi nu pot intra după absolvire, nici într’o facultate, nici în şcoala de ofiţeri.—Pot intra numai în comerţ, unde au preferinţă. Unui cititor falticenean.— E greu de găsit «Monitoarele oficiale« cari conţin regulamentul şcoalelor private primare, precum şi celel’alta dispoziţiunî de cari vorbiţi, fiind-Vă nici la ministerul instrucţiune! nu se ştie. Cel mai bun lucru e să vă procuraţi de la minister o broşură care coprinde acest regulament în întregime sau marea colecţiune a tuturor legilor şi dispoziţiunilor ministerului instrucţiune! din anul 4064 pină azi, care s’a tipărit de curînd, şi care poate va fi pusă în vînzare. Chiar la minister le puteţi găsi însă în tot cazul. D-lui Al. Botoşani.—Nu. Acei însă cari fac 8 clase, depun examenul de absolvire de liceu, cari le dă dreptul de a se înscrie la universitate. Unui cititor al „Adeverului—Înscrierile la conservatorul din Bucureşti se închid 1 Septembrie şi taxe se plătesc. Unui elev, Bucecea.— Citiţi Monitorul Oficial de Duminică 27 August, unde e publicat întreg regulamentul învăţămîntuln secundar. Licee cu bifurcaţie sunt în Capitală 2 , liceul Lazăr şi Matei Basarab. Secţia reală de care întrebi d-ta, e aşa zisa secţie modernă. Pentru a nu plăti taxa de 200 lei, dacă eşti băiat sărac, prezintă un certificat de paupertate. Dar noi ştim că se admit amînărî, cu plata taxei de 200 leî,numai pentru elevii cari urmează la universitate, sau cursurile unei şcoale speciale, iar nu liceul. Pentru dv. ar trebui sâ faceţi altfel de intervenţiuni. D-lui Dumitru Cristescu.— Cîmpu-Lung— In şcoala profesională de pe lingă azil de care ne vorbiţi nu intră decit orfanii de unul sau amîndoi părinţii precum şi cei trimişi de asistenţa publică. In caz de stnt însă locuri pot intrat.și cei a carora greutate e evidentă. D-lui L. Georges.— Veţi plăti taxele reduse prevăzute de lege,în plus taxele pentru străini, pe cari le-aţî plătit şi pînă acum. Atîta tot. D-luî l’ Leonescu.-- Consultaţi pe directorul liceului, cire e mai competite în această privinţă. Noi ştim că veţi face 8 clase, îndată ce urmaţi liceul bifurcat. D-lui Cherlan.— Loco.— Poate fi primit la şcoala de ofiţeri, ca şi la poduri, la şcoala veterinară, etc. la toate facultăţile, ca orîcare bacalaureat. Dificultatea va fi numai pentru elev,—^care la unele studii va întîmpina dificultăţi neştiind limba latină sau limba greacă etc. Dar consultaţi noul regulament al îorămîntului secundar. D-lui M. B. Rezner, Brăila.— Faceţi o nouă cerere către administraţia casei şcoalelor, şi atunci puteţi spune tot ce aveţi de spus. Cred că veţi fi satisfăcut. D-lui I. Dumitrescu, R.Sărat.— Fără examen de diferenţă nu se poate. Materiile la cari se cere examen de diferenţă, le puteţi şti de la consiliul permanent al instrucţiune!, care trebue să încuviinţeze acest examen. La cea de-a doua întrebarea nu ştim de ce ar trebui ca un absolvent al şcoala fiilor lor militari să facă stagiu de un an la corp şi pe urmă abia sâ treacă examenul de admitere la şcoala de ofiţeri . Dacă e la mijloc un caz excepţional, trebe de consultat personal ministrul de războiu. D-lui sub locat, în rezervă din infanterie.— Ni ,’a râspuns de la ministerul de răzbeiă că se cer de toate, pentru că nu puteţi şti ce timp va fi la manevre. Dacă va fi cald, cum veţi putea merge în tunică de postav, iar dacă va fi frig în tunică de dril? D-lui C. Cristescu, Ploeşti.—Pentru şcoalele practice de agricultură se cere’, 4 clase primare, şi calitatea de fiu de sătean. Aceştia sunt favorizaţi’pentru a fi admişi. Se primesc însă şi fii de orăşeni. CHESTIA ZILEI Noul cuirasat Conu Mitiţă trage cuirasatul „ Arminius” pe uscat, ca nu cumva sa se ude şi să prindă igrasie ! POLITICĂ IXTISHâ Un discurs al lui Wilhelm 11 Iarăşî a ţinut Wilhelm II vin discurs. De astă-dată mai puţin violent, mai puţin senzaţional, dar tot în aceeaşi ordine de fiberiu care s’au mişcat toate cele-l’alte cuvîntărî ale sale. Wilhelm I şi Frederic III, bunicul şi tatăl actualului împărat, s’au obişnuit cu ideea constituţionalismului. Cel d’intii, deşi apucase încă timpurile absolutiste şi deşi trebuise să fugă in mod nu tocmai eroic de urgia revoluţionarilor de la 1848, a căutat totuşi să fie un rege în marginile constituţiei prusiace, destul de restrinse. Cel de al doilea, un fiu al timpurilor mai noui, a fost un perfect liberal şi dacă trăia mai mult poate că lărgea drepturile constituţionale ale poporului, lărgind şi datoriile constituţionale ale monarchului. Actualul împărat insă, deşi din a treia generaţiune de la răpunerea absolutismului, nu se poate obicînui că e rege şi împărat constituţional. Şi neobicînuinţa aceasta formează nota discordantă caracteristică discursurilor sale. înainte de a merge la Danzig spre a vedea pe ţar, Wilhelm 11 a inaugurat o biserică la Koenigsberg. Acolo a rostit cuvîntarea cea mai nouă, care se ocupă de regina Luiza, un diamant unic în familia ei, de Wilhelm I cel Mare și de Frederic și mai ales de războiul de eliberare. In acest discurs însă a mai spus: «Pentru a arăta încă o dată in mod solemr^ că regatul Prusiei și, decurgind dintr’insul, imperiul german îşi are rădăcinile in Koenigsberg şi Prusia orientală, ara adus aci însemnele mele imperiale şi am ordonat să fie puse lingă altarul Domnului, pentru ca ochii noştri să vadă şi pentru ca binecuvintarea lui Dumnezeu să fie din nou chemată asupra lor, înaintea aceluiaş altar, în faţa căruia a stat odată regele Wilhelm cel Mare şi şi-a pus singur coroana pe frunte, ca acea coroană care a fost privită ca dată lui de Dumnezeu numai şi care i se cuvine de la Dumnezeu. Astfel ziua de eri a fost un simbol intru amintirea activităţei regatului din mila lui Dumnezeu....» Ultimele fraze arată că Wilhelm 11 tot nu vroeşte să priceapă vremea lui şi pe cînd Camerile se opun tot mai mult voinţei sale, el se încăpăţînează tot mai mult în a insista asupra puterei sale absolute. E un conflict tragic acesta, care in istoria Prusiei se repetă, căci unuia identic i-a căzut victimă Frederic Wilhelm IV, fratele lui Wilhelm I, bunicul actualului împărat. Sunt oameni serioşi cari ii prezic acestuia aceeaş soartă. Conflictul franco-turc Cu privire la acest conflict ziarul Matin spune că e un poziţiune de a anunţa că conflictul nu numai că nu va fi in cmn vid rezolvat, dar că el se va prav. incă, Sultanul este mai puţin dispus ca oricind de a face concesiuni şi refuză orî-ce înţelegere, orî-ce aranjament alamiable. De ameninţările Franţei Sultanul nu se îngrijeşte*, deoarece se ştie sprijinit de o altă putere (probabil Anglia. Nota Ad.) al căreia ambasador l’a asigurat că nu va fi silit cu forţa armată la concesii. Sultanul nu s’a intimidat nici la manoperile tinerilor turci, cari după plecarea lui Munir-Bey nu mai sunt supraveghiaţi. Dacă tot ce scrie Matin e adevărat, nu se poate şti. Un lucru insă e sigur, că Sultanul nu e dispus a ceda. O ştire turcească din sursă oficioasă atacă violent pe Constans că el a provocat conflictul pentru dubioasele datorii ale unor indivizi dubioşi cari nu sunt de origine franceză, ci au reuşit numai să-şi procure supuşia franceză, pe cind interesele francezilor propriu-zişi nu le-a apărat niciodată cu atîta energie. Pe de altă parte guvernul francez crede acum că va putea sili pe Sultan să cedeze, luind de tinerii turci. In acest scop şefii poliţiei turceşti din Paris au fost expulzaţi şi in curînd vor expulzaţi şi agenţii mai mici. Circulara ministrului Banev Am anunţat telegrafic la vreme că ministrul de externe al Bulgariei Danev a adresat o notă circulară agenţilor diplomatic: bulgar, din străinătate şi agenţilor comercial: bulgari din Turcia. Iată un rezumat mai amănunţit al acestei note : «Guvernul nu va tolera in Bulgaria nici o acţiune a comitetului macedonean, care ar contraveni la legile ţărei, şi e ferm hotărit să procedeze cu toată severitatea lege, contra unor eventuale încercări noui de terorism şi violenţe. Guvernul nu va tolera cu nici un chip și sub nici un pretext ca aceste comitete să formeze un fel de stat in stat. Ele, dacă vor să existe, vor trebui să procedeze în mod legal. Guvernul princiar crede că acest mod de a proceda, care in primul rind îi este prescris de legi, corespunde cel mai bine adevăratelor şi bine inteleselor interese ale cuzei bulgare in Turcia. In special agenţilor comerciali bulgari din Turcia europeană li se recomandă ca la orice ocaziune să explice, în sensul de mai sus, cum înţelege guvernul drepturile şi datoriile sale cu privire la interesele ANARCHIŞTII Pe cind mă aflam la Budapesta, un consilier de la ministerul de interne de acolo, mi-a povestit in splendida sală de conversaţiune a clubului ziariştilor unguri Orban, următoarea anecdotă, care are avantagiul de a fi in totul adevărată : Academia din Goettingen publicase concurs pentru cea mai bună lucrare asupra filozofiei lui Kant. Conform uzului, concurenţii trebuiai să prevadă manuscrisele cu un moto, ce trebuia repetat şi pe un plic care să conţină o bucată de hirtie cu numele şi adresa lor. S’au trimes foarte multe lucrări pen-, tru acest concurs şi cind s’a deschis plicul cu moto-ul corespunzător aceluia de pe manuscrisul premiat, s’a constatat că autorul este un necunoscut anume Eugen Schmidt, care ocupa funcţiunea de conţipist într’o comună oarecare, uitată de geografie, din Ungaria. Faptul a produs senzaţie in toate cercurile ştiinţifice, dar mai ales în Ungaria, unde presa a început cu drept cuvint, o campanie în favoarea conţipistului filosof, campanie care a fost încununată cu succes. Schmidt a fost adusă la Budapesta, numit archivar la ministerul de justiţie, slujbă sinecură şi după cîtî-va aprox. Uui diploma de doctor in filozofie de la universitatea din capitala Ungariei. • Trecură ciţî-va ani la mijloc şi deşi Schmidt continua a publica in reviste speciale, în broşuri şi cărţi, tot felul de lucrări filozofice,—nimeni nu-i mai dădea atenţiune in Ungaria. In schimb poliţia germană se văzu la un moment dat silită să sa ocupe de scrierile lui cari erau ultra-revoluţionare şi nu predicau nici mai mult nici mai puţin decit anarchismul. Cercetind cine e autorul primejdioaselor scrieri, poliţia germană a aflat cu destulă mirare că este un archivar în ministerul regal ungar de justiţie. Repede s-a şi făcut un raport în acest sens ministrului de justiţie din Budapesta. Mare a fost mirarea poliţiei germane că un funcţionar regal apropagat şi susţinut filozofia anarchista, dar şi mai mare la uimirea ministrului de justiţie care află că d. archivar Schmidt, omul cu faţa blindă şi de o bunătate ce freza naivitatea, este un primejdios—anarchist...Necrezînd scrisele poliţiei germane, închipuindu-şi că ele se* bazează pe o informaţiuine greşită, ministrul pofti la dînsul pe Schmidt. Cînd acesta intră pe ușă ministrul îl măsură de sus pînă jos și cu o voce plină de îndoială îl întrebă: — D-ta ești anarchist ? Răspunsul scurt și cuprinzător al lui Schmidt fu :Da. Ministrul rămase ca trăsnit. Iată’l dar că se află de mai mulți ani zilnic în contact cu un anarchist, că ch’ar în acest minut se află unul lingă dînsul şi nu s’a intîmplat încă nimic. Faptul acesta nu coincidă de loc cu ideia ce şi-o făcuse ministrul despre un anarchist. După ce se reculese puţin, zise: — Nu ştii d-ta că unui funcţionar regal nu-i este permis să profeseze asemenea idei primejdioase ? — Ştiu că un funcţionar regal putea să gindească ce vroia şi în evul mediu şi că astăzi intr’o ţară liberă are dreptul să şi exprime liber ce gîndeşte ! — Te inşelî ! Un funcţionar trebue să ştie că el e chemat să dea exemplu in ce priveşte respectarea ordineî şi legilor, şi d-ta trebue să alegi acum între dreptul de mai propaga anarchismul şi slujba. 1— Aleg dreptul de a fi anarchist. Şi domnul Schmidt Oedon, sail Eugen Schmidt cum îşi semnează lucrările nemţeşti, a demisionat. • Am povestit această anectodă pentru că ea arată mai bine decît orice că anarchist! sînt mulţi, dar că nesocotiţi şi nebuni cari sâ atenteze la viaţa semenilor lor, sînt din fericire chiar şi printre anarchişti, numaî puţini. Anarchismul este o doctrină filosofică, naturală fundamental greşită. In timpul mai nou a devenit şi o doctrină socială şi economică, ale căreia premize filosofice fiind greşite, neapărat că ea însăşi trebue să fie şi mai eronată. După cum denotă însuşî cuvintul anarchism, anarchiştii tind spre o stare socială în care să nu domnească nici ordine, nici legi. Iei spun că toată evoluţiunea omenire, de pină acum pa care nu o consideră ca naturală, cica operă a celor puternici şi vicleni, n’a avut alt scop decît robia individulului şi a individualităţii. Religie, legi, familie, ordine, naţiune, stat etc. etc. sînt noţiuni goale, mincinoase, menite să ţină şi mai mult in frict pe individul care este împiedicat în dezvoltarea şi in libertatea sa de ciţiva potentaţi. Morala? O minciună, căci moral este tot ceea ce convine individului şi nimic nu e bun sau rău in afară de dînsul, deci nu se poate spune că el a comis vreodată o faptă rea, căci asupra operiior sale, el singur decide. Cu un cuvtrt filosofia anarchista este nihilismul dus la ultimele lui consecinţe şi foarte bine a sintetizat-o profetul filozofiei anarchiste Max Stirner cînd a spus: «Am clădit cauza mea pe nimic». Unii au numărat şi pe Nietszche printre anarchişti. Aceasta e greşit, pentru că după cum am spus anarchiştiî nu admit nici o noţiune, nici o valoare morală, pe cînd Nietszche crede numaî că actualele valori morale sunt false şi tinde spre o trasformare a lor (Umwertung aller Werte). Că filozofia aceasta anarchistă este absolut greşită s’a arătat şi la noi, mai ales de către Cherea, al căruia studiu asupra lui Stirner, este un model de obiectivitate ştiinţifică şi o splendidă polemică filozofică. A admite in toate ramurile nature principiul evoluţiunei şi a’l excude, in stadiul de azi al cercetărilor sociale, tocmai din omenire, este şi absurd şi ridicol. A crede că evoluţiunea sagistăţei umane, de la oarolă la trib şi familie, la naţiune şi stat, este exclusiv opera conştientă, a crede că toată complicata organizaţiune a muncei şi a distribuirea produselor ei in toate fazele prin cari a trecut societatea omenească, a fost numai opera citorva indivizi şireţi şi puternici,—aceasta-i mai mult decit naiv, aceasta-: o lipsă totală de pătrundere şi de seriozitate. Dar chiar dacă accepţi acest nihilism şi neştiinţific şi ilogic in fundamentele sale şi neconform cu datele ştiinţei, incă nu trebue să devii fatalmente asasin,—căci indiferent de persoana pe care o loveşte gloanţele sau pumnalul anarchist, asasinatul rămine asasinat. * Teoria anarchistă nu duce deci neapărat la asasinat. Din potrivă, ea poate duce la cel mai înalt umanitarism, după cum teoria politică cea mai legalistă, poate,’ nu erija in principiu, dar’judeca oportun la un moment dat, crima si asasinatul chiar. Faptul e condamnabil in tot cazul dar’e adevărat. Un lucru însă e clar: că teoriile filozifice pot deveni foarte primejdioase, atunci cind creiere nepregătie ’şi le însuşesc. Anarchist! sunt şi prinţul Krapotkin, Flamarion, Eugen Schmidt şi încă mulţi alţi savanţi, dar pină acum nu s’a auzit despre nici unul din aceştia ca să fi comis un atentat. Chiar de ’l-ar crede permis, aceştia ’l-ar judeca inutil pentru că dacă în Rusia nu se poate schimba ordinea de stat prin înlăturarea unui monarch, şi deci un asemenea atentat e inutil, cu atît mai inutil, ba chiar absurd este într’o republică, unde cel vizat şi îşi părăseşte demnitatea după un foarte scurt timp şi unde el, alesul in baza celui mai întins drept de vot, este pe cit posibil omeneşte, expresiunea majoritâţei naţiune!. * Pentru oamenii cu judecată deci, şi cari nu se lasă înşelaţi de vorbe şi trase goale, atentatorii cari fiind-că işî aleg de victimă un monarch sau un cap de stat, işî zic anarchiştî, nu sint nimic alta decît nişte simpli criminali, cari dacă n’ar avea doctrina anarchistă pentru a motiva fapta lor, ar găsi de sigur alte motive de un ordin mult mai inferior sau dacă ar fi mai inteligenţi, ar descoperi o altă teorie oarecare. ♦ Aceasta nu impedică însă să recunoşti că există o întreagă serie de fanatice care prin vorbă şi scris propagă atentatele. S’a vorbit acum mult in această privinţă de Most, un fanatic care a scos întii in Gorraania ziarul Die Freiheit, care a fugit apoi de frica inchisoreî in Anglia, de unde iarăşi a fugit, tot de frica inchisorei in America. Acest post, a căruia cultură fragmentară şi insuficientă e compensată printr’un stil de o violenţă bolnăvicioasă, este in imaginarea de atentate şi crime a cărora executare o recomandă in public, de o fecunditate de neînchipuit şi e o adevărată fericire că dintr’atîţia aanarchişti cari iî citesc ziarul şi ascultă conferinţele, numai atit de puţini se gîndesc a asculta de sfaturile lui*. Unor asemenea fanatici însă, cari recomandă omorul, fără genă şi fără scruture, trebue să li se retragă orî ce libertate ca unor iresponsabili. Și aci trebue începută opera de profilaxă contra anarchismuluî. Nu arestarea unor preoticși complici sau goana după pretinși anarchiștî cari n’ar avea inima nici să sucească unui pui de găină gîtul, necum să omoare unora, vor pune capăt anarchismuluî. Din potrivă, o asemenea procedare va face ca actuala acţiune quasi publică a anarchiştilor teriorişli, sâ devie secretă şi atunci va fi mult mai greu de supraveghiat, deci şi mult mai primejdioasă. Să se interzică apariţia ziarelor incendiare şi rostirea cuvintărilor criminale—şi aceasta America e mai in poziţie a o face — şi efectul va fi bine-facător, căci incă un lucru s’a dovedit, că atentatorii anarchist! s’au recrutat dintre prozeliţii tineri ai anarchismuluî, «ei bătrînî* cari de mulţi ani fac gură, s’au arătat a fi cei mai inofensivi. Iar întrunirile publice insă, unde viijj," totfelul de oameni, adesea ori cite unui predispus la crimă a conceput sub efectul cuvintărilor sîngeroase planul care-i satisface și o pasiune bolnăvicioasă și care, după*a lui părere, ii asigură și gloria. Desfacerea otrăveî anarchisto-teroriste, trebue împedecată.— iată misiunea unei eventuale viitoare conferinţe internaţionale contra anarchismului. B. Brănişteanu