Adevěrul, ianuarie 1902 (Anul 15, nr. 4467-4492)

1902-01-05 / nr. 4467

A IN JURUL CHESTIEI OLIMPICELOR O săritură din minţi.—Adevărata chestie.—O poziţie specială a României.—Funestul precedent al d-lui Sturdza.—In chestia precedentelor Articolul nostru de rindul trecut, în Care căutam să luminăm chestia Olimpi­celor chiar cu cuvintele rostite de d. Sturdza in Cameră, a avut darul să su­pere o gazetă liberală, pe Secolul XX. Pină acum, in faţa tuturor atacurilor opoziţiei, presa guvernamentală a răs­puns cu cunoscutele baliverne. De indată însă ce am desbracat ches­tia de toate floricelele şi părţile secun­dare ce aveau scopul s’o mascheze; de indată ce am arătat-o in toată simpla eî goliciune ast-fel ca orî-cine să­ poată vedea natura şi consecințele; de indată ce am dat publicului un fir conducător, un criteriu solid, Secolul s’a supărat și răspunde într'un ton ce nu-i este obici­nuit. Iată, in întregime, răspunsul lui la articolul nostru: «De stultibus nou curat praetor, este singurul răspuns pe care-l aruncăm „Indexului" de la «Adevărul» pentru prostiile înserate pe coloana l-a a «Ade­vărului“ de elî sub titlul «Pledoarie pentru Olimpice». «Ţinem însă a releva din nou­ igno­ranţa grosieră şi viclenia cu care se discută chestiunile importante in această floae, ca şi în „Patriotul“, la care de­si­­ggur se referea d. P. P. Carp cînd zicea­­In Cameră că admite şi înţelege calom­­nia prin presă. «In adevăr, numai prin calomnie şi m­inciună asemenea gazete pot face o­­poziţiune actualului prim-ministru. Şi e stradiu­ a constata că d.C. Miile, pără­sind atmosfera sănătoasă a Camerei ac­tuale şi contactul atit de înălţător şi onorător pentru d-sa al băncei în capul căreia se află un bărbat de stat de va­loarea şi patriotismul d-lui D. Sturdza, se poticneşte, intrînd în redacţia «Ade­­verului“, de sacii sunători asvîrliţi după continent şi nu florează mirosul In­dexurilor !» Tu te fâche, done tu as tort, zice francezul. Ca recunoştinţă pentru că singur s’a pus in stare de inferioritate injurindu-n­e surugieşte fără a produce un singur argument, iertăm Se­colului tonul acesta insolit şi trecem direct la chestie. * Adevărata chestie e deci aceasta: „O­­limpicele“ fiind o societate patriotică gre­cească, prin urmare de la sine protiv­­nică intereselor româneşti—lucru care poate să fie spre cinstea cît noi trebuea la rindu-ne, să nu dăm arme in mim­ele duşmanilor romînismuluî sub pretext că aşa ne comandă dreptul internaţio­nal şi înaltele principii de civilizaţie. Prin urmare chestia principală nu e nici cea juridică, nici acea a prerogati­velor suveranitate­ naţionale, ci chestia patriotică. Din acest punct de vedere mai ales e culpabil d. Sturdza. Dacă justiţia se lasă influenţată de decretul regal, dacă Olimpicele reuşesc să stea in proces şi să ciştige milioanele lui Zappa, aceste milioane vor fi între­buinţate, in parte, împotriva şcoalelor, bisericilor şi intereselor românilor din Turcia. Mii de familii ţărăneşti din România vor fi fost crud exploatate timp de de­cenii de un patriot grec, pentru ca cu preţul muncei şi a mizeriei lor să a­­jun­gă a fi loviţi rominii macedoneni, epirofî, etc. Iată chestia, iată rana pe care am pus degetul cam apăsat pînă ce-a ţipat Secolul. Poate să şi urle că nevoiţi sintem­ să lărgim această rană, spre binele poporului românesc. * După cum a spus însuşi d. Sturdza, principiile dreptului internaţional şi ale civilizaţiei au ca limită interesele noa­stre, nu cele materiale, ci cele naţionale. Aşa de pildă a vedea că milioanele ni se scurg în Portugalia, în Spania, in America, chiar în Germania, ar fi o simplă pierdere materială regretabilă dar remediabilă. A le vedea însă scur­gindu-se in miinile grecilor, a bulgarilor, a ruşilor şi a ungurilor, iată ce ne a­­tinge in cele mai vitale interese naţio­nale, mai ales dacă rodul muncei po­porului nostru trece in iniinile societă­ţilor patriotice ale acestor neamuri. Din acest punct de vedere Rominia are o poziţie excepţională. Aci vin stră­inii să strîngă averi şi nici­odată ai noştri nu merg să facă acelaşi lucru în alte ţări. Vlaga noastră se tot scurge mereu peste graniţă. Cerem ca cel puţin milioanele româneşti să nu fie întoarse în potriva intereselor naţionale româneşti. Ca atare nici un principiu de drept in­ternaţional sau de civilizaţie nu ne poate comanda să recunoaştem de per­soane morale Kulturegyleturî, comitete macedonene, panslaviste şi alte Olim­pice. Ca miine să lase un ungur cîte­va milioane Kulturegyletului sau un bulgar comitetelor asasinătoare de români din Sofia şi decretul d-lui Sturdza va fi invocat ca un precedent în potriva noa­stră. Şi cum aci se îmbogăţesc mereu un­guri, bulgari, ruşi, vede ori­cine primej­dia acestui ticălos decret, iată greşala d-lui Sturdza. * Secolul vorbindu-ne mai dăună­zî de precedente, pretindea că sunt numai împrejurări rele nu şi precedente rele. Dacă împrejurările te silesc, cedezi şi fără precedente. Dacă nu te silesc îm­prejurările, calci peste precedente. A uitat insă pe oamenii răi şi pe cei buni şi energici. Aceştia ştiu să se invîrtească în orî­ce împrejurare. In împrejurări egale, nu toţi oamenii se poartă la fel nici toţi le rezolvă la fel. D. Sturdza e insă omul care nu ştie şi nu poate nici­odată să reziste unei împrejurări grele. înţelegem că duşma­nii neamului rominesc au ingerat di­rect sail indirect, pentru obţinerea bles­tematului decret. Dar un alt guvern nu l-ar fi dat. Lupta, suferea, se invirtea şi scăpa cu obraz curat. Mai înţelegem ca un partid ca cel liberal să sufere pe un şef ca d. Sturdza că n’are ce face; şi mai înţelegem ca oamenii cari sunt loviţi pe sfinta dreptate să protesteze, să ţipe, să înjure, să urle. Durerea fizică întunecă raţiunea chiar cînd suferind-o ştii c’ai meri­ta­t-o. Să fi fost liberalii în opoziţie şi să fi dat conservatorii decretul cu Olimpicele ! Credeţi că ar fi păstrat tonul nostru relativ calm şi s’ar fi mărginit, ca noi, la argumente şi analize reci *?. Ar fi răsunat ţara de imprecaţiile, injuriile şi campania lor împotriva­ „trădătorilor intereselor neamului“.­­Fie-ne permis să procedăm faţă de ei cu a zecea parte din asprimea cu care ei ar fi procedat faţă de conservatori. Şi dacă vom reuşi să împiedecăm consecinţele blestematului decret, să se bucure in fundul inimeî, căci şefii trec şi interesele romineşti rămin. Index nie s'a arătat că consiliul de război şi de la Iaşi, a înfrint art. 24 din Con­stituţie care arată cine răspunde în delictele de presă, zadarnice au­ fost toate aceste apeluri, căci Casaţia mi­litară a hotărât alt­fel, a respins re­cursul d-nduî Uscatu... Ei bine aceasta este regretabil. Dacă consiliul de războiui din Iaşi a fost orb­­ină verdictul de culpabilitate pen­tru condamnarea unui om sub cuvînt că a scris un articol de ziar, scris de fapt de altul, Casaţia militară era datoare să restabilească rostul ade­vărat al lucrurilor şi să dea liber ţâ­ţei pe acela care era şi este deţinut in chip arbitrar. Alt­fel s’a făcut şi judecătorii mi­litari au silit pe aceia cari nu voiau ■sa recurg­ă la acest suprem mijloc, i-au silit să recurgă la justiţia civilă, pen­tru ca să se restabilească lucrurile şi să se redea libertăţea pe­ un cetăţean sechestrat pe nedrept... Orbirea aceasta încă odată este re­gretabilă şi nu e de natură de a da încredere lumea în judecătorii mili­tari. E regretabil, încă odată, foarte re­gretabil ! Sfinx Regretabil Erî s’a judecat înaintea consiliului de revizie militar recursul medicului r­ezer­vist din Iaşi, doctorul Uscatu, acuzat ca ar fi calomniat ori insul­tat prin ziarul Evenimentul pe supe­riorul sau d-rul Georgescu din a­­celaş oraş. Înaintea Casaţiuneî militare s’au a­­dus atîtea motive şi așa de convingă­toare, că o casare se impunea. Cu toate acestea alt­fel s’a hotărît. Za­darnic d. Const. Miile a făcut apel la pacea și concordia care trebue să domnească între toate elementele care alcătuesc statul român, zadarnic s'a arătat că nu este bine ca acest pro­ces să meargă din nou în Casaţia civilă, căci s’ar accentua această deo­sebire între cele două justiţii, zadar­ Legea poliţiei rurale Intr’o ţară care pretinde că voeşte să atragă capitalurile străine şi sub un guvern care este chemat să gă­sească soluţiunea crizei noastre eco­nomice, e o dovadă de complectă ne­­consecinţă şi nesocotinţă cînd se de­butează cu o lege care interzice în totul şi fără de excepţiune ori­ce co­merţ străinilor la sate. Industriile şi marile întreprinderi comerciale au da­rul să facă să nască şi să trăiască în jurul lor o mulţime de alte mici industriî şi mici comerciurî, cari la rîndul lor dau de lucru populaţiei indigene. Acest lucru nu se poate face admiţîndu-se proectul de lege al poliţiei rurale, care consfinţind le­gea licenţelor în privinţa circiumelor, întinde interdicţiunea aceasta faţă de toate ramurele comerciului prin un etc. foarte bine pus şi cu intenţi­­une pus... In prima linie, trebue de consta­tat că mersul fatal al lucrurilor nu se poate opri prin măsuri artificiale. In­ter­dicţiunea din Legea licenţelor ar­ şi cine ştie că nu este aplicată, că tot străinii în mare parte ţin circiu­mele de la sate, ţ pe acolo pe unde comerciul este în mîna lor. Această lege dacă serveşte la ceva este ca un mijloc de a comite abuzuri a tu­turor funcţionarilor de la ţară. Străi­nul fiind tolerat, fiind comerciant pe sub mînă, este exploatat de acela care i-a împrumutat numele, este ex­ploatat de primar, de notar, de per­ceptor, de sub-prefect şi de toţi şans­tagiştii satului. Cînd negustorul străin reuşeşte să împace pe toate aceste lăcuste, legea este călcată sub na­sul autorităţilor şi de respectul ei nu-şi aduc aminte zeloşii slujbaşi de cînd atunci cînd nu se mulţumesc cu bacşişul dat ori cînd străinul refuză să se mai lase a fi jumulit... Acest lucru de alt­fel îl recunoaşte şi d. ministru de interne în expune­rea sa de motive. Numai în loc ca să se gîndească la măsuri de respec­tare a legei, d-sa crede că interzi­­cînd cu desăvîrşire comerţul de tot felul al străinilor la sate, se va res­pecta şi legea licenţei. Se recunoaşte clar că ţara romînească n’are funcţi­onari inferiori de ispravă, că legea licenţei s’a călcat şi se calcă şi d. ministru de interne crede că menţi­­nînd aceiaşi slujbaşi şi aceeaşi altă­ tuire administrativă şi fără a se schim­ba moravurile, comerciul străinilor va înceta la sate, fiind­că d-sa îl opreşte prin lege. Aceasta este o iluziune pentru d. ministru de interne. Legea licenţelor nu va fi nici de acum respectată, le­gea d-sale va fi eludată prin diferite mijloace şi ceea­ ce însă va fi clar şi netăgăduit, va fi că vom apare în o­­chiî străinătăţeî ca un popor sălbatic, gata să ne închidem cu ziduri chine­zeşti, cu pămîntul nostru sleit şi fără de capitaluri pentru a’l ameliora, cu o industrie pe dric din cauza lip­sei numerarului, cu un comercial în faliment şi care de­şi strigă pe toate tonurile că vrea introducerea capi­talurilor străine, totuşi le sperie cu măsuri legislative sălbatice şi odi­oase, măsuri ce de alt­fel nu vor fi apli­cate, dar cari fac un deplorabil e­­fect faţă de străinii ce ar fi dispuşi să vină să-şi fructifice în chip onest ca­pitalurile lor în Romînia. Legea d-lui Aurelian este în această privinţă şi o copilărie şi o greşală faţă de străi­nătate. Const. Miile Din fuga corneiului C. F. R. şi St. V. S. De cînd cu M. C. A. şi cu A. A. R. se întîmplă tot buelucuri cu iniţialele, de au ajuns chiar să compromită pe M. G. R şi A. S. R., ca să nu maî vorbim de unii din P. S.­­S. precum e Dionisie al Buzău­lui care a ajuns F. F. F...aici. La ordinea zilei acum e iar C. F. R. E vorba ca direcția C. F. R. să se dea d-lui Virnav, noul junimist b­­tezat in religia politică a lui co. Mitiţi. D. Vîrnav ar dori însă să fie numit director nu la C. F. R. ci la R. M. S. D. C. F. R. fost primar la P. O. B și ve­chili liberal s’a indignat cu drept cuvînt de faptul ca celui dintîi și nou­ venit să i se ofere o direcţie ca la C. F. R. sau R. M. S. Unii maliţioşi au crezut că lovesc în d. C. F. R. spunînd că d-sa aspiră la di­recţia C. F. R. sau la aceea de la R. M. S­Se înşală! D. C. F. R. este prea vechiu liberal ca să rîvnească la aşa ceva. Cel mult d-sa poate să ajungă consilier al M.­­S. R. ceea ce nu e tot una cu R. M. S. C. c. e. d. d. P |­J. F. Unde e votul universal ? Unui abonat Judeţul Vîlcea. Mă întrebi cari sînt ţările cari au vo­tul universal. Aproape toate, pînă şi cele constituite din foşti robi negri liberaţi, pînă şi Bulgaria. Fac excepţie pînă la un punct Austria, Anglia, Italia şi Olan­da. Anglia il are aproape. In Italia dom­neşte sistemul capacitar, adică au drept de vot numai acei ce ştiu carte. In A­­ustria votul universal e limitat intr’un singur colegiu, în cel popular. Mă maî întreb­ că întru cît votul uni­versal, in ţările în care există, a uşurat condiţia maselor. Enorm, domnul meu, enorm. O pildă numai. In Germania s’a aplicat asigurarea muncitorilor, pentru bătrîneţe şi infirmităţi, graţie votuluî u­­niversaî. Azi peste 18 milioane de mun­citori sunt asiguraţi, prin lege de stat, şi aceasta fiind­că guvernele, speriate de progresele socializmului, date la iveală prin alegeri, au voit să-i opue un dig. Pretutindeni unde există votul univer­sal, legislaţia protectoare a muncei e foarte înaintată. Negreşit că votul universal nu poate, ca prin minune, să rezolve toate proble­mele economico-sociale. Dar cu încetul va face-o. De altmintrelea s’ar putea zice că nici căile ferate, nici telegraful elec­tric, nici progresele medicine! n’au fă­cut minuni spre binele omenireî. Suprn­ me-se însă toate acestea şi numai atunci i s’ar vedea în ce hal ne-am găsi. De ase­menea suprime-se, pe unde există, votul universal şi libertăţile, şi s’ar vedea ce­­ dezastru ar rezulta pentru omenire.­­ Votul universal e rău primit de două categorii de indivizi, mai ales de acei cari găsesc că el nu corespunde idealu­lui pe care şi l-afi făurit, uitînd că starea anterioară a votului universal şi starea ţărilor cari nu-l au sunt şi mai departe de un asemenea ideal; şi de cei cari văd că această reformă ie e dăunătoare, de pildă reacţionarii. Unii aşteptau prea mult, alţii prea pu­ţin de la votul universal. Insă între am­bele categorii de opinii reforma duce o­­menirea pe-o cale mijlocie, înceată dar sigură. Dar toate astea mai pe larg într’un apropiat foileton. I. T. POŞTA MICA Unul abonat. Bucureşti.( 1) Intre părţi înţelege­rea d-v este bună dar faţă de al treilea riscaţi să vi se ia marfa ca a acelui ce are firmă. Scrisorile comer­ciale ţin loc de contracte între părţi. Faţă de al treilea ele însă pot fi contestate. 2) Registrele ca să fie va­labile şi să facă probă între comercianţi, trebue în­cheiate şi vizate in fie­care an. 3) Depinde ce fel de afacere este, civilă ori comercială. D-lui Serradu. Loco.— Scrisoarea d­v, se va co­munica d-lui Fagure, cronicar teatral al „Adevărului*. D-lui I. Petrescu.l­ocQ.— Cultul ortodox e deservit în Rusia de 3 mitropoliţî, 14 arhiepiscopi şi 49 de e­­piscopî. Mitropoliţii sînt: Ioannikius la Kiev, Anto­nius la Petersburg şi Vladimir la Moscova, D-luî Toni I­int­zer, Vasluiu şi Un cititor al „ Adevărului», Călăraşi.—Tragerea’loteriei bisericei Buna Vestire din Buzău s a amînat la 23 Iunie 1902. D-luî Niculae Ionescu, Ploeşti — Revista Franco­­romina din Paris a încetat să mai apară. —D-luî Aurelia, Piteşti. —* 1) Intrebaţi-ne şi vom răspunde. 2) E un abuz de putere ca să se oprească întrunirile publice de la sate. D-lui Giurcovici, Loco.— D. avocat Mircea Pe­­trescu locueşte în strada Mercur, Bibiloiu, T.­Severin.­­4) Adresa d-lui dr. Creangă o puteţi găsi la redacţia ziarului Agrarul, Bucureşti. 2) Cartea d-sale se găseşte la toate librăriile din Ca­pitală. CARNETUL MEU Giuseppe Maggi Cu mare plăcere scriu aceste rînduri asupra excelentului bariton al Operei, d. Giuseppe Maggi, la al cărui beneficiu, care are loc astă-seară, îndemn publicul să participe în număr cit mai mare. Giuseppe Maggi n’a avut nevoe de re­­clamă pentru a se impune publicului nos­tru, care însă i-a făcut el însu-șî cea mai bună reclamă de îndată ce i’a as­cultat. Din chiar seara deschiderei stagiune! de operă, cu Aida, baritonul Maggi a fost remarcat. Cunoscătorii au zis numai de cît : — lată artistul distins, artistul în­născut ! De atunci încoace, în Rigoletto, Gio­­conda, Trovatore, Emani, Pagliaci, Lohen­grin, Giuseppe Maggi a mers din succes în succes şi numele sau e azi o atracţie pentru Operă, căci publicul îl iubeşte azi pe Maggi—şi mult trebue să placi publi­cului bucureştean, ca să-i cîştigi simpatia aşa cum şi-a cîştigat-o primul­ bariton dramatic al operei noastre. Giuseppe Maggi e din acel gen de cîntăreţi, care’mî plac cu deosebire. El nu are o voce fenomenală ca forţă; el are o voce de elită, care in momentele de forţă devine mare şi strălucită graţie pasmneî cîntăreţului, în momentele de duioşie devine moale şi caldă şi de o e­­leganţă admirabilă, în fraza amoroasă ştie să atace o mezza-voce de un lirism fermecător—şi aci îmi vine numai­de­cît în minte chipul emoţionant în care zice Maggi celebrul „Vieni, vieni“ din „Er­­nani“ ! Vocea lui, egală ca intensitate în toate registrele, atinge în cel de sus pe la cu o strălucire baritonală care îţi dezmeardă urechea, cum ţî-ar dezmierda gîtlejul un nectar delicios! Giuseppe Maggi e şi un excelent mu­zicant, dar unul dintre acei cari era născut să înveţe muzica. Cînd apare Maggi în siena, publicul se pune par’că din nou­ pe ascultat, e sigur de siguranţa lui Maggi, căci ştie că ara înainte-î un artist foarte serios şi foarte distins. Diseară Maggi apare în Don Salust din „Ruy-Blas", operă de Marchetti, care se dă pentm prima oară la noi, în bene­ficiul sau. Vom merge să-l ascultăm cu o îndoită plăcere și curiozitate. E. D. F. c­hestia zilei O curjetare a lui ec. Petrache — Asta numai eu am putut'o face în ţara romînească ! Pe cînd aveam ceva soldaţi şi un stat-major de gugana cea „grupideţul junimist“, iar azi cînd n’am nici un soldat, ni­ din statul major trec la liberali, mă declar marele şi adev „conservator“ ! !! POLITICA EXTERNA Facgermaniştiî In Reichstagul german, pangermanis­­tul Hasse a ţinut o mara cuvintare în care s’a ocupat maî ales de Ungaria. «Tripla alianţă — a zis oratorul — a fost de fapt, în vederea­ Ungariei, o qua­­druplă alianţă. Ungariei i-a plăcut de repeţite orî să-şi asume rolul unui pro­tector al triplicei. «In Decembrie anul trecut, primul ministru d. de Szell a mers maî de­parte, îndreptîndu-se contra alianţei pangermane şi ameninţind cu expulza­rea pe agitatorii săi cari ar veni in Un­garia să bage gărgăuni in capul popu­­laţiunei germane. «Alianţa pangermană nici n’are in­­tenţiunea de a agita in Ungaria. Ea are ceva maî bun de făcut. Cînd d. Szell vorbeşte de unitatea politică a na­ţiune! ungare, aceasta este o contradicţie in adjecto şi aminteşte aproape faimosul glob unguresc. «A identifica ungurizmul cu maghia­rismul este o osteneală zadarnică. Pe lingă 7 jumi. milioane maghiari şi două milioane germani, maî locuesc în Unga­ria 5­ 6 alte naţionalităţi. «încă astă­zi se afirmă in Un­garia că împăratul Germaniei a spus că Ungaria ar fi cu atit mai preţioasă cu cit ar de­veni un stat mai naţional şi se crede astă­zi acolo că se poate face totul chiar şi contra germanilor ungari. Eli cred că e cu neputinţă ca un împărat ger­man să fi sacrificat in acest chip două pînă la trei milioane de germani». Discursul acesta e mult comentat in presa ungară, mai ales că pînă acum contele de Buerlow Ta lăsat f puns. Din Transvaal Ziarul «Independance Bel scrisoarea unui medic fran situaţiunei în Transvaal. Mize gărele de concentraţiune în* închipuire. După ce atacă în m­dul Kitchener, medicul teste că a asistat la un războiri de sub preşedinţia ld. în care s’au luat hotăriri* import. Şefii burilor cari se află pe , de războiu sunt nemulţumiţi de K. şi de şefii lor cari stau în Europa, oare­ce ei nu împărtăşesc suferii şi strapatele războiului. Nu este deci exclus ca să se stitue un guvern independent sub p­oet, ceia ce ar uşura tratativele pace. Dacă Anglia ar refuza propunerea ei ar pune lumea in uimire printr act de disperare. într’un acces de erois, eî ar executa atunci măsuri pe ca consiliul de războiu le-a hotărît cari sint atit de îngrozitoare cum n s’au văzut nici în cele maî frumoas războae din toate timpurile. De oare­ce Krueger a declarat­­ aceste ştiri sunt inventate «Independam Beige» anunţă că va face noul de tăinuiri. Intre studenţii ruşi In «Monitorul Oficial» rus mini instrucţiune! Wannowski publică Ivan Turgheneff1' După scrisori de E. Halperine-Kaminski. Scriu aceste cîte­va rînduri nu doar că au mare preț literar, ci mai mult s’arăt cum știu străinii să respecte pe marii l­oi cugetători, marii scriitori ai lor, după moarte. Cartea aceasta, carte ce mă incintă, citind-o, mî-a dat gînd de scris, ca s’o prezint drept exemplu în ţară la noi. Nu spun ca să se tra­ducă, de­oare­ce nu-i treaba mea, dar ca să se ia în seamă pilda ce ne-o dă. Ea conţine scrisori, scrisori în fran­ţuzeşte, adresate de către celebrul ro­mancier rus Ivan Turgheneff amicilor lui francezi. Amicii lui Turgheneff sînt fruntaşii literaturei realiste franceze, (trecînd prin toate nuanţele acestei li­teraturi) şi pe cari publicul român ii cunoaşte mai bine, mai amănunţit de­cit pe literaţii naţiunea noastre. Ivan Turgheneff a fost amicul intim, cel mai intim al marelui Flaubert, amicul intim, de asemeni, însă cu oare­care lipsă, al fecundului Emile Zola, al de­licatului Alphonse Daudet, al lui Guy de Maupassant, al nemuritoarei George Sand,­­ al familiei Viardot, în afară de literatura sus numită, și­ al altor scriitori de altă seamă. Adevărata pri­etenie, insă, se stabilise numai intre cei citați şi numai cu aceştia avu ro­mancierul rus o corespondenţă neîntre­ruptă, uşoară, delicată, in stil elegant. 1) Imn Tourgueneff, d’aprés ea cores­­posdanco avec ses amis. — Bibliolhéque Gbarpentier, Eugene Fasquelle Editeur, II ruo de Grenelle. 11, Paris. 1901. une­ori familiar la culme, dar fermecă­tor. Cartea d-lui E. Halperine Kaminsky ne dă aceste epistole, în întregime, aşa cum le-a găsit,a cum au fost. Citind aceste scrisori, te prinde un entuziasm nespus de mare, entuziasm literar, care’i una cu admiraţia, pentru cel care a lucrat o viaţă întreagă ca să propovăduească străinătăţeî literatura ţăreî lui, iar naţiuneî sale literatura Franţei. O carte de critică, ori de bio­grafie, sau numai o dare de seamă intr’o revistă mare, nu’s in stare să’ţi dea o idee complectă de munca literară a unui om, în folosul ţarei sale, muncă fără folos pentru"el, ci "pentru alţii. Co­respondenţa strînsă de d. E. Halperine- ICaminsky e alt­ceva. In ea vorbeşte scriitorul însuşi. Ea e oglinda sufletului acestui scriitor. E carne din carnea lui Ivan Turgheneff, e inimă din inima lui. Nici prefăcătorie, nici umflare de stil, fraze mari, cu ifose de măreţie, ci un suflet tînăr, vecinic intim, într’una sin­cer, luptind cu greul vieţei, cu munca scrisului şi cu întreprinderea traduce­rilor. Ea ne spune ce-a făcut Tur­gheneff pentru Rusia literară și pentru amicii lui francezi, amici literari de altfel. In scrisorile lui, numerose, a­­dresate lui Zola, vedem cum Turgheneff a introdus pe marele scriitor francez în literatura rusească, incepînd, pentru început, cu revista Messager de VEurope, apoi urmînd rind pe rind, cu altele. Zola fu cunoscut şi gustat, mai întiini in Rusia, adică celebritatea lui a fost stabilită in ţara Ţarului şi pe urmă veni cele­l’alte, şi ia urmă de tot în Franţa. Romanele lui fură traduse şi se vindeau însutit ca in Franţa. In scrisorile lui către Flaubert, vedem că tot el se păzm» hi*i'oducă pe marele analist și stilist; Flaubert, însă, n’a prins. Tot el făcu renuraele lui Guy de Maupassant. Intr’o necurmată activitate, Turgheneff se împărţi în trei ca să zic aşa : o parte pentru facerea cunoscut a literature! franceze in Rusia, alta a literature! ruseşti în Franţa şi a treea lucrarea lui personală. Tolstoi iî dato­­reşte lui renumele făcut în lume. Puş­kin, de asemeni. Nil era forţă intelec­tuală în domeniul artei literare, care să nu fie dată la lumină, intr’o ţară şi în alta, de dinsul. Realist fanatic, psiholog profund şi iubitor de ori­ce scris care cădea in sensul acestui gen literar, a căutat mai mult să propage aceste feluri de scrieri de­cit altele. De aceea naturalizmul născînd în Franţa, precum şi realizmul stabilit deja, fură comunicate , cu atita energie şi cu atit desinteres contimpo­ranilor lui, rămaşi in Rusia. Spiritul a­­cestui colos nu se lovia cu alt soi de lucrare şi înclinarea lui către tot ce e vieţuitor, nu putea să-l îndemne la altă întreprindere literară. El însu­şî mare, printre cei mari, dar nerecunoscindu-şi nici un merit, căuta să ridice la înăl­ţimea­! pe ce! car! se anunţaţi In tim­­pul literelor adevărate, literelor vieţeî. Şi cu ce patimă lucra el pentru Flau­bert, pentru Zola, pentru Tolstoi ! In el ardea flacăra pură a artistului. Lucrul lui era: artă pentru artă, iar nu artă pentru interes. In scurt, Turgheneff a contribuit la răspindirea literature! care năştea în a­­celaş timp in Franţa, cu Balzac, Flau­bert, E. Feydeau, fraţii Goncourt, Zola, Guy de Maupassant etc., în Rusia cu N. Gogol, Dostoievsky, Leon Tolstoi, etc.,— fără ca să vorbesc de cele-l’alte târî literare. A contribuit la rj|gpîţ$jrea lucrărilor de preţ mare şi în cari se o­­glindeşte viaţa. Faptul acesta ne arată ce legătură in­telectuală se stabilise intre două ţări inamice şi cam in ce fel se întărise a­­cea apropiere. Din cele citite în crisori, şi după cum spune insu­şi d. E. Ilalpe­­rine-Kaminsky, această mancă, au fi zadarnică. Intr’o ţară ca şi într’alta admiraţia operilor nemuritoare veni grabnică să încoroneze munca neobo­sită a celebrului Ivan Turgheneff. Pe lingă partea aceasta curat litera­ră şi mărginită intr’un cerc anumit, scrisorile ne mai spun multe mici lucruri privitoare la fericitul autor al Povesti­rilor unui vinător *) care e capo­d’opera lui. Găsim mai întii relaţiunile cele mai intime între el şi scriitorii numiţi. Tur­gheneff cunoscu familia Viardot, familie franceză, foarte artistă şi literară, care întreţinea legături prietenești cu floarea intelectualitâtei franceze. Prin ea putu să cunoască tot Parisul intelectual. Se făcu prieten cu Flaubert și rămase in­timul lui pină la moarte. In scrisori se vede acea profundă admiraţie a «mos­covitului»,—«blîndul uriaş» pentru neîn­trecutul autor al romanului Madame Bo­­vary . Întrecea ori­ce iubire pămintea­­scă. Scrisorile către Flaubert conţin acea parte a sufletului, care nu se găseşte nic­iri, şi care dacă nu’e scrisă, abia se poate închipui. Trecind peste ori­ce nimicuri dulci ale vieţei unei sincere prietenii, Turgheneff dă probă in scrisori de o mare pătrundere intelectuală, de o judecare neasemuit de frumoasă și de *) Recils d'ttn chasseur, de Ivan Turghe­neff. tradus deE. Halperine-Kaminriiy.— Peni Olendorf, Paris. dreaptă in privința literature?. Se în­chină înaintea putere! gustului artistic al amicului sau şi cînd .• Flaubertus dixit,nimic nu’l va face să creadă că’î alt­fel. Lui ii spune ce a făcut, ce face, lui iî expune vederile literare, aşa cum pricepe el, şi in formă simplă, atrăgătoare, cu el vorbeşte de lucrări apărute in Rusia şi lui iî spune că intr’un fund depărtat al acestei ţâr! ui Leoa Tolstoi a scris: Pace şi Războiu, autor de mare merit şi pe care «il privea ca pe cel d’iatiî scriitor contimporan». Turgheneff nu s’a înşelat în privinţa asta. Cu ceî­ l’alţi amici, nu’i aşa da aber. Vorbind de una de alta, nu sa lasă dus de suflet, cum face cind stă de vorbă cu Flaubert. Totuşi din scrisori se vede că Turgheneff se ocupă amănunţit de mersul mişcărei literare din Europa şi pentru el Dickens ii era tot aşa de fa­miliar ca şi Tolstoi şi î i punea pe aceeaşi treaptă. Nici vorbă, Turgheneff era omul e­­poce d­in care trăia şi pe care o cunoş­tea in amănunţime, precum un anato­mist cunoaşte organismul omului. Ca om, Turgheneff e de o bunătate rară, fără nici un gind rău, iubitor de semeni, foarte simpatic. Diferiţii săi a­­mici francezi îl descriu într’un chip plăcut. Guy de Maupassant scrie : «Un uriaş cu cap de argint, cum s’ar spune în poveştile cu fee». De ait-fel toate scrisorile lui il arată bun, blind, iubitor. Şi mai în fie-care scrisoare se vaită de o boală care ’l-a chinuit pină la moarte : podagra. Ca train­, favorizat de soartă, Turghe­­neff o ducea bine, căci moştenise oare­care avere. Era mare vinător. Iî plăcea să împuşte, ca la vinat: e o adevărantă nepotriveală gustul acesta, rămăşiţă săl­batecă în firea noastră, rămas într’o na­tură aşa de artistă ca a lui Turgheneff. Viaţa lui, în mare parte o petrecu la vinat şi in călătorii. II găseşti pretutin­deni, şi nicăerî, venind şi dueîndu-se ca o sfidează, bulbucind în urma lui toată apa vieţeî, tot curentul ei, pe unde tre­cea. Şi dacă nemernica de boală nu i-ar fi luat de multe ori puterea umble­tului, Turgheneff ar fi fost într’o ne­curmată călătorie. D. E. Ilalperine-Kaminsky a pus în fruntea fie­cărei corespondenţe cu un a­­mic, o introducere micuţă prin care ne arată în ce chip s’a făcut amiciţia, cum era şi cit a durat. Dinsul ne arată în chip plăcut viaţa in total a acestor a­­mici, adică, felul cum se intruniau, chipul lor de discuţii, modul prietenesc, care domnea între ei. E o ciudată şi fermecătoare viaţă. Cei cinci: Flaubert, Goncourt, Turgheneff, Alphonse Daudet şi Zola, ne apar ca nişte feţi; se intru­niau la Café Riche; întrunirile «autori­lor flueraţî» ; seratele cind la unul cînd la altul; prînzurile date de fie­care, rind pe rind, traiul într’o armonie intelec­tuală cu tot ce avea Parisul mai măreţ, —totul reiese în chip frumos, te capti­vează şi te face să regreţi o viaţă petre­cută un aşa vîrtej artistic, dus în neant. Figura lui Turgheneff, din toate a­­ceste scrisori, se înalţă mîndră Autorul­ delicat şi adine al scrierilor Terres-Vier­­ges, Récits d’un chasseur, Dimitri Roudine, Peres et Enfants, Fumée, etc. devine un apostol al frumosului şi al bunului. Me­moria îi fusese întunecată de o scriere, Souvenirs sur Tourgheneff, în care se publicase nişte scrisori prin care Tur­­gbeneff lua în răspăr pe Daudet, un alt amic al lui. Acest fapt produsese o a­devărată turburare In Franţa de azi, d. E. Hai prefaţa scrisorilor monstră că acel Turgheneff nu e că azi Turgbene perfect din toate D. E. Ilalper­blicaţia aceast­a eră admiraţie in literatura Opera d-I aceia pe care trebui s’o facă literatura noastr plută foarte bine fel, cu privire la u­min. Nu o scrisoai şi sute, aşa cum s greş nici atingere, n vedem şi partea sufl poezii ori alte lucrări, am vedea şi artistu bine traiul, şi el e d’ an “Eminescu, un bui să cunoaştem p­­arta lor din traiul zii că-i necesar să dau ca­pito­l­ lui Halperine­ Kaminsky. Ia indemînă documente privi cutare poet, dispărut, orî la cutare gir ditor, ar aduce mișcăreî noastre inte­lectuale un serviciu adevărat, dîndu*le vileagului. Paris. Tfc Corn») ’ w.-iwu-

Next