Adevěrul, februarie 1902 (Anul 15, nr. 4493-4520)

1902-02-01 / nr. 4493

Utopia d-lui Sturdza E curioasă starea de suflet a d-lui Sturdza. D-sa îşi dă seama perfect că cu actualele moravuri sociale şi politice nu se poate guverna în chip cinstit şi folositor ţărei. Masa elec­torală este vecinie guvernamentală şi se supune orbeşte fie­cărui guvern pe rînd. Pentru ambele partide dar e ceva cîştigat că odată venite la guvern au ţara legală cu ele. To­tul stă la discreţia regelui. Dacă l-au convins pe el, restul merge de la sine, căci maşinăria întreagă politică este gata să funcţioneze... Ea însă nu funcţionează pe gratis. Masa e­­lectorală înţelege să fie vecinie cu guvernul, ori­care ar fi el, dar cu con­­diţiunea ca guvernul acesta să-i sa­tisfacă toate poftele, toate nevoile, toate dorinţele... D-l Sturdza însă într’un tardiv ac­ces de onestitate, dar şi de orbire, a crezut că se poate dispensa de masa electorală, că odată la putere, va pu­tea să ignoreze partea a doua a u­­nui guvern, aceea de a împărţi prada şi de a da ţara pe mîna alegătorilor, a deputaţilor influenţi ca şi ei să pro­fite de noua schimbare de regim. Primul-ministru voeşte să se sfîr­şească odată cu sistemul favorurilor, al hatîrurilor, al slujbelor date prin influenţe şi stăruinţe, al păsuirilor, în sfîrşit al­ întregei vieţi politice care se bazează numai pe pofte şi inte­rese. D-sa însă uită că a voi acea­sta, fără de a schimba moravurile şi calapodul întregei noastre vieţi po­litice, fără de a schimba sistemul de vot şi fără de a lărgi corpul electo­ral, este un deziderat foarte onora­bil dar în acelaşi timp şi foarte co­pilăros. In această privinţă trebue de ob­servat cartelul moral care se între­vede şi în această priviţă, între d. Sturdza şi Carp. Şi acesta din urmă prin gazetele sale se încearcă să con­vingă ţara că d-sa a rupt cu vechiul sistem al clientelelor cari sugru partidele şi le ia putinţa ori­ cărei lucrări serioase şi cinstite. D. Carp care însă n’a avut şi nu are partid, este menit să nu-şî pună nici­odată în practică aceste idei şi tendinţe, şi să păţească ruşini ca aceea ce a păţit, cînd s’a încrezut în geniul d-lui Nicu Filipescu şi s’a încercat să gu­verneze cu nişte Camere cari nu e­­rau­ ale d-sale. D. Sturdza însă are un partid şi încă puternic şi mare. D-sa a făcut şi va mai putea să facă ceva, dacă în adevăr are ceva în capul d-sale — dar nu poate să ignoreze partidul, ceea­ ce va să zică că e nevoit a ţine seamă de masa electo­rală, care se ştie că nu dă nimica gratis. Azi între partid şi d. Sturdza exi­stă neînţelegere, care se manifestează prin gruparea quasi-disidentâ a par­ Cîte­va observaţii asupra noului budget Lefurile mari şi mici.—Rotunjirea lefurilor.—Suprimarea chi­riilor la C. F.— Funcţionarii în serviciul cu schimbul.— O cheltuială inutilă Budgetul pe exerciţiul 1902—1903 nu diferă de cel actual de­cit prin ci­­te­va mici modificări. Prin noul budget se mai realizează cite­va economii, în valoare de 1.707,416 lei, dar cum aceste economii se trec la fondul pentru des­chiderea de credite suplimentare şi ex­tra­ordinare, fizionomia globală a celor două budgete liberale rămine aceeaşi : 218,500.000 de lei la venituri şi la cheltuelî. Cu toate astea, chiar păstrîndu-se ci­fra aceasta de 218,500,000, se mai pu­teai­ face cite­va schimbări sănătoase. Aşa, de pildă, se puteau împărţi lefurile în mod echitabil şi mai raţional. De solda ofiţerilor s’a ocupat guvernul; de ce nu s’ar fi ocupat şi de lefurile func­ţionarilor civili? Cine nu vede disproporţia care există la noi între lefurile celor mari şi intre lefurile celor mici ? Sus o mină de fa­voriţi tăind din budget felii de cite o mie de lei pe lună, jos sumedenie de nenorociţi vegetind cu cite 100 şi 200 de lei. Intr’o ţară democratică, intr’o ţară în care selecţia n’a avut timp să pro­ducă nici privilegii şi nici talente deo­sebite, intr’o ţară in care viaţa e foarte scumpă şi un train modest e aproape cu neputinţă,—această disproporţie a lefu­rilor nu e prin nimic justificată. In stabilirea salariilor slujbaşilor statu­lui noi trebuia să luăm pildă de la o ţară ca Elveţia. Acolo lefurile mari nu ating mai mult de 7000 lei pe an, şi gradaţia în jos se face pe nesimţite. In Rominia, în afară de obiectele de mîncare ce se produc pe loc, toate sunt scumpe, şi un funcţionar cu 200 de iei pe lună are de preîntimpinat aproape aceleaşi necesităţi ca şi unul cu 500 de lei. Haine, albituri, obiectele manufac­turate în genere, mobile, chirii, pro­dusele monopolului, coloniale, etc, nu diferă mult un preţ pentru bogat ca şi pentru sărac. Viaţa mijlocie e, din ne­norocire, aproape necunoscută în Ro­mânia. De aceea o mai dreaptă repartiţie a tufurilor, adică scoborirea celor mari şi sporirea celor mici, se impune. * Guvernul însă procedează pe dos. Pen­tru a realiza o mică economie a hotărît rotunjirea lefurilor, adică terminarea lor cu zecimi, suprimindu-se unităţile. Insă in loc de a rotunji in plus lefurile mici şi in minus pe cele mari, a făcut con­trariul. Asta e monstruos, pur şi simplu. Se cunoaşte că trăim sub un regim po­litic în care cei mici sint jertfiţi pentru a se da toată puterea în mîiniie celor mari. Dar chiar aşa fiind, procedarea guvernului e de o meschină este ne­mai­pomenită. • De asemenea s’a procedat greşit cu suprimarea chiriilor la căile ferate. Se ştie că indemnitatea pentru chilie, echi­valentă cu leafa pe două luni, era în definitiv un fel de avansare pe loc, o gradaţie. De mult trebuia desfiinţat a­­cest fel curios de înaintare şi încorpo­rată in leafă această indemnizare de chirie. Era momentul să se ia această mă­sură, să se fi hotărît că indemnizarea de chirie se suprimă, dar că sumele cu această denumire pînă la leafa de 300 de lei lunar se incorporează, se conto­pesc pentru tot­ d’auna cu leafa. Ast-fel s’ar fi dat o justă răsplată şi încurajare meritată micilor slujbaşi de la căile ferate, cei mai împovăraţi din ci­i posedă statul nostru. E de prevăzut că măsura guvernului va stîrni o mare nemulţumire printre aceşti slujbaşi, din nenorocire perfect legitimată. * O categorie de slujbaşi obijduiţi este iarăşi aceea a slujbaşilor ce-şi fac ser­viciul militar cu schimbul. Timp de cinci ani aceşti oameni, toţi cu lefuri infime căci toţi sunt începători, au­ de intimpinat o sumedenie de greutăţi din cauza serviciului militar. N’ar fi drept ca aceştia să fie scutiţi, in timpul cit işî fac armata, de toate reducerile operate în salarii de la iz­bucnirea crizei încoace ? Am primit multe reclamaţii de la aceşti nenorociţi, Împovăraţi cu două sarcini şi cu reducerea lefei şi cu ser­viciul militar. Credem că ar fi un act de cea mai elementară dreptate ca să se satisfacă cererea acestor slujbaşi militari. * Multe cheltuelî zadarnice s’au­ supri­mat. Dar tot au­ mai rămas. Un cititor ne semnalează una care merită să fixeze asupra-i atenţia Camerei. E vorba de institutul medico-militar. Azi cind facultăţile de medicină pro­duc anual—cu ce vine din străinătate— 100-120 de medici, cind sint o sume­denie de medici cari de-abia îşi pot agonisi un traiu mizerabil, de ce­ statul s’ar împovăra cu o asemenea instituţie? Ii trebue medici militari? N’are de cît să publice concursuri şi pentru un loc se vor prezenta trei candidaţi. Deşi institutul e înscris în budget numai cu suma de 9­2.000 de lei, co­respondentul nostru probează, cu nişte calcule care nu le putem reproduce d­in cauza lipsei de spaţiu dar care ni se par foarte întemeiate, că cei 15 medici pe cari ii produce anual institutul, costă fie­care 28.000 de lei anual pe stat. Cheltuelile sint ast­fel ascunse și în­curcate prin budget că nu se vede de cît suma de 92.000 de lei, dar în rea­litate se cheltuește împătrit. De ce nu s’ar suprema acest institut? * Sint multe observaţii de făcut a­­supra noului budget. Dar la ce bun să le mai înşirăm ? Cei doi opozanţi din Cameră nu pot să producă un curent suficient pentru a determina pe depu­taţi la o examinare mai amănunţită a budgetului. De altminterlea şeful gu­vernului n’ar avea de cit să facă un semn din deget pentru ca deputaţii ce ar îndrăzni să ridice vre-o chestie, să formuleze vre-o critică, să intre­ în pă­­mint. Ne facem deci o platonică datorie, şi atita tot. Index. Sturdza nu e nouă, ea a mai fost aplicată de faimosul posesor al găinei care făcea ouă de aur. Acest înţelept financiar, nu mai puţin tare ca d. Sturdza, a omorît găina ca să-i scoată ouăle din trup. D. Sturdza a mai probat încă teama sa de a întreprinde o mare reformă financiară, de a da budge­tului o bază mai sigură şi mai echi­tabilă ca azi. Pentru a nu-şî bate capul cu aşa ceva d­-sa care pretinde totuşi că vrea să salveze ţara, pre­feră să jupoce pe cei săraci şi să lase în pace pe cei ce pot fi sporiţi la dări. Frumoasă, înţeleaptă, echitabilă şi liberală politică, n'avem ce zice. Ad­­lamentarilor de la Bulevard—şi cam­ nedumeriţi de accesul tardiv de mo­ralitate al d-lui Sturdza, o atribue influenţei tinerim­ei generoase, ceea­­ce face onoare acesteia. In această neînţelegere, dreptatea este şi intr’o parte şi în alta. E de partea d-lui Sturdza care voeşte să întroneze cinstea în politică, pre­cum este şi de partea parlamentari­lor de la Bulevard cari îşi zic cu drept cuvînt că dacă te foloseşti de masele electorale imorale­ şi intere­sate, e cu neputinţă să faci pe mora­listul, cînd e vorba de a le plăti nota. ...Şi rezultatul ? Rezultatul noi cre­dem că va fi triumful necinstei contra moralităţei şi sosirea la Bulevard a d-lor Pallade şi Ionel Brătianu este o dovadă că d. Sturdza a înţeles că tre­bue să capituleze. Const. Hille din fuga condeiului Cuvintarea generalului D. general Lahovary a vorbit erî la Senat şi, ca militarul, a vorbit cam verde. Conu Mitiţă, ministru de războiu, ți’ar fi trimis bucuros 25 de zile garda pieţei, dar şî-a adus aminte că nu e general, pe cînd generalul e şi general şi mandatar al na­ţiune!—şi atunci cc. Mitiţă s'a resemnat şi a început să înghită. Generalul Lahovary a dovedit: 1) că soldaţii şi-aui suflat nasul cu bonuri de tezaur, de­oare­ce pentru a se cumpăra batiste soldaţilor s’a şi emis bonuri de te­zaur ; 2) a dovedit că de­oare-ce avem în ţară legiuni de boi, am cumpărat con­serve din străinătate tot cu bonuri de tezaur, şi 3) bumbac hidrofil tot cu bo­nuri de tezaur am cumpărat ca să dove­dim că trăim numai în bumbac ! După ce le-a arătat acestea, d. general Lahovary s’a adresat d-luî Sturdza și i-a spus că are „mintea scurtă“ dacă repro­șează conservatorilor risipa. Observînd că termenul „minte scurtă“ e poate cam aspru, generalul a rectificat: Am voit si zic că d. Sturdza e cam măr­ginit la amintire! Ci­că a dres-o !! Ce ţi-e cu limbagiul parlamentar !!! Pac. bonuri de tezaur fără socoteală, aşa că — după cum a declarat lot d. general Lahovary— ajunseseră să circule pînă şi pe pieţele falitei Spanii. Şi d. Lahovary le ştia acestea numai de la ministerul de războiîi, ce s’o fi mai petrecut pe la alte ministere ? “ La aceste acuzaţiuni d. Sturdza nu prea a avut ce răspunde. D. Lahovary a citat şi d­lui— cum de obicei şi cu pre­dilecţie citează premierul— ce au zis bancherii din Berlin despre aceste emi­siuni de bonuri. Ei au zis: „înţelegem ca un copil stricat sa risipească banii pe cari î-a împrumutat, dar la d­v. s’au risipit banii pe cari aveau de gînd abia să-i împrumute!" Și copilul stricat erai! în cazul acesta liberaliî. D. Sturdza a mai coborît deci tonul, a trecut repede asupra chestiune! bonurilor spunînd că ea se va socoti mai tirziu şi a revenit la budgete spre a face comparaţiunile sale absolut voluntare pe serii de ani de de­ficite şi serii de ani de excedente. Apoi a spus că trebuie şi conservatorii să se pocăiască, cum se pocăiesc şi liberalii şi alte multe asemenea fraze. S’a remar­cat însă de toţi că pe cînd în prima sa cuvintare d. Sturdza a fost foarte agre­siv, la cea de a doua, care a urmat a­­tacurilor d-lui general Lahovary, a luat-o mai domol şi a stat mai mult in de­fensivă. După cum se poate vedea din dezba­terile Senatului s’au­ votat la urmă le­gile pentru aminarea recensămîntului imobilelor urbane și pentru reducerea foncierei asupra imobilelor rămase ne­­inchiriate. Rep. POSTA MICA Rafuiala între d. Dim. Sturdza și d. general Lahovary" Amînarea recensămintului Chestia amânată recensămintului a fost viu discutată în şedinţa de erî a Senatului. Au luat parte la dis­cuţie d-nii generali Manu şi La­hovary, d. Petre Grădişteanu şi d. Sturdza. Se ştie în ce consistă chestia. Re­censământul proprietăţei funciare s'a amînat tocmai acum cind criza a făcut să scadă teribil veniturile, une­ori pînă la 50 la sută din ce erau mai înainte. Din cauza acestei amî­­nări proprietarii vor continua să plătească dările pe temeiul veniturilor celor mari din trecut. Pentru unii va fi o ruină, un dezastru. La argumentele senatorilor din opoziție d. Sturdza n'a găsit de spus de­cît un singur argument . Situația financiară n'a îngăduit facerea re­­censămîntului. Aceasta înseamnă: economisirea cheltuelilor ce-ar fi necesitat recen­sământul, ferirea budgetului de scăză­­mîntul fatal al dărilor din cauza scăderei enorme a veniturilor, pe cari le-ar fi arătat recensămîntid. Prin urmare ca să se salveze bud­getul se ucid acei ce contribue la umplerea vistieriei. Teoria d-luî Şedinţa de erî a Senatului » _ ___ Acuzările d-luî Sturdza. — Răspunsul d-lui gen. Lahovary.—La ce a­­i ser­vit bonurile noastre.—Bancherii din Berlin şi liberalii Senatul a avut eri o şedinţa intere­santă, căreia nu ’i-au lipsit nici chiar incidentele picante. D. Dim. A. Sturdza răspunzind unor cuvîntărî ale d-lor ge­nerali Lahovari şi Manu, a găsit, iarăşi momentul oportun pentru a reedita cli­şeele sale asupra răspundere­ in ce priveşte situaţiunea financiară. D. Stur­dza a învinovăţit pe conservatori de ri­sipă, a vorbit de budgetele umflate ale acestora, de cele 60 milioane deficit lă­sat de dinșiî şi la un moment dat d. ’Sturdza a vorbit chiar de un budget fan­tastic izvorit dintr’o fantezie mizerabilă pe care ’l-ar fi alcătuit conservatorii sub ministerul d-luî Cantacuzino. La aceste acuzafiuni a răspuns cu mult temperament și cu succes d. ge­neral Lahovary. Mărturisim că aceasta ne-a surprins, fiind­că pină acum se pă­rea că in parlament cel puţin, conser­vatorii nu pot opune nimic deciziv d-luî Sturdza în acuzaţiunile ce le aducea in materie de finanţe. D. general Lahovary a respins imputările de cheltuitoare ce o făcea d. Sturdza guvernelor conser­vatoare, arătind că risipa a fost de par­tea liberalilor, cari au cheltuit in fie­ce an in medie cîte 600.000 de lei pentru fonduri secrete, cari aîi emis bonuri de tezaur fără socoteală, cari au început lucrări colosale, cari au­ trecut urmaşilor lor conservatori o situaţiune deplorabilă. Şi ţî-ar veni să rîzî, dacă lucrul n’ar fi atlt de trist, cind ţii seamă de decla­­aţia d-luî general Lahovari pentru ce aîi emis liberalii bonuri de tezaur , pen­tru a cumpăra batiste soldaţilor, pentru a plăti conservele de carne cu cari a­­ceştia au fost sau vor fi hrăniţi, pentru a plăti bumbacuri hidrofile... Şi pentru a acoperi asemenea obiecte, s’au emis D-lul Ciobănel, Sâcuenî.—Nu mai e în actualitate, de aceea nu-l publicăm. D-luî Silvian, com. Ţintea, Prahova.— Mitropoli­tul Primat este preşedintele comitetului de ajutorare pentru incendiaţi. D-lui Zantidis, Galaţi.—întrebarea d-tale nu-şî are locul de oare­ce noî nu suntem englezi, ci romîni Ce vor face englezii, e treaba lor. E vorba cam bine, Înţelept ori patriotic să procedăm noi romîni Oare Anglia se sinchiseşte de opinia publică a lu­mei civilizate în chestia războiului din Transvaal pe­ cîtă vreme interesele eî sunt în joc ? D lui I. Zissu. laşi.— Se va face intervenirea rută, dar nu garantăm că vom reuşi.— Rezultatul vi se va comunica tot la această rubrică. D-luî Am. Loco*— 1) Contestaţia fiind tardivă, veţi pierde recursul. Puteţi însă face recurs contra ordo­nanţei de adjudecare daca găsiţi vre-un motiv serios de lipsă de formă. 2) Afară de Cameră și Senat, nu ştim unde aţi găsi un loc ca stenograf. CARNETUL MEU Purtarea în vagoane Nu trece zi aproape fără să primim reclamaţiunî în contra modului cum a­­numite persoane se poartă în comparti­mentele vagoanelor pe C. F. Înainte de toate, victimele sunt femeile se spun glume nesărate şi neruşinate nu­mai ca să se insulte auzul f­emeeî care s’ar afla în compartiment; de cum-va doamnă e singură cu un călător într’un compartiment, cele mai de multe ori tre­bue să părăsească compartimentul, sau să apeleze la conductor. Cînd n.i sint necuviincioşî, unii domni sint cel puțin indiscreți în vagoane. Te pomenești numai de cît cu : — Unde vă opriţi?— De unde veniţi? —Mergeţi la rude sau în afaceri ? — A . Sînteţî însurat (respectiv : măritată?) — Aveţi copii ? Nu odată se întîmplă să fii expus la 4-5 de asemenea interogatorii, dacă se urcă la cite o staţiune cîte un călător nou. Aceasta a şi făcut pe eroul unei anec­dote să întîmpine pe al treilea sau al patrulea călător, care începuse cu între­barea : „Unde vă opriţi ?“ să-l ia repede, răspunzîndu-i: Mă opresc la Mărăşeşti, sînt din Bucureşti, însurat, mă duc la rude, am patru copii şi dacă mă mai plictiseşti cu vre­o întrebare, te anina pe geam ! Mai sînt şi unii bine crescuţi, cam­ cum se urcă î­n compartiment, mai ales noap­tea, se dasoaltă de ghete şi îmbălsămea­ză aerul cu un extract de guarghel ex­­tra­ fin. Pentru aceştia iar a găsit cine­va lea­cul , î-a luat unuia ghetele şi i le-a arun­cat pe fereastră Cînd a venit în Bucu­reşti, s’a dat jos în ciorapi pe peron şi a alergat să-şi cumpere ghete! Direcţiunea C. F. R. ar trebui să dea mai mare atenţiune reclamaţiunilor de acest fel şi să publice şi oare­carî dispo­­ziţiuni în această privinţă căci odată cu biletul pe C. F. nu cumperi şi dreptul la necuviinţă. B. D. P. Conu Mitiţă vrea să fie cu doi luntrii... cum zice neamţu , şi cu­ reforma morală şi cu favorurile, adică şi cu „tinerimea generoasă“ şi cu „bulevardişti“ din cadrele vechi şi glorioase*, d'aia stă aşa de bine, pre­cum vedeţi!! JUNIMIŞTII ŞI D. NICU FILIPESCU — Ans­minte intersante — D. Marghiloman corespunde cu provincia. — Expulzarea d-lui Filipescu de la „Epoca*.—Noul ziar al demagogului Am făgăduit că vom reveni cu amă­nunte interesante asupra relaţiunilor dintre gruparea d-lui Carp şi d. N. Fi­lipescu. Ne ţinem de cuvint şi vom dovedi odată mai mult, cită deosebire este în­tre ceea ce se vede şi ceea ce se petrece in sînul acestei grupări. * Pe cind d. Filipescu caută să majo­reze pe d. Al. Marghiloman pentru a-şî asigura o situaţie preponderantă în gru­pare, junimiştii retrag, încetul cu în­cetul, toate atuurile din jocul micului dictator. Avem din provincie ştiri foarte sigure după cari prietenii d-luî Carp au po­runcă expresă să comunice direct cu d. Marghiloman, şi mimai cu acesta, in privinţa tuturor chestiunilor cari inte­resează organizarea sau acţiunea gru­­părea. D. Marghiloman întreţine ast­fel cu consimţimentul d-lui Carp, corespondenţă cu toţi junimiştii de frunte din ţară, le dă sfaturi, le cere lămuriri,­­ fără ca d. Filipescu să aibă vre­un rol cel puţin consultativ. Junimiştii şi-aui dat seama de dupli­citatea politică a d-lui Nicu Filipescu şi se apără de ori­ce eventualitate. Vom da, in această privinţă, cite­va amănunte cari să concretizeze şi mai bine ceea ce afirmăm. * De la o vreme junimiştii şi-aui dat seama că nota predominantă a Epocei era nota d-lui N. Filipescu, sau mai bine zis nota demagogică. Atunci căpeteniile junimiste au în­ceput să colaboreze la Epoca pentru a-î da o notă mai conformă cu carac­terul grupăreî. Aşa am văzut rînd pe rînd dispă­­rind articolele d-luî C. Hiotu şi înlo­cuite prin articole de ale d-lor P. Misser, Gr. P. Olănescu şi Matei Can­tacuzino. Totuşi d. Filipescu are de fapt di­recţia ziarului Epoca şi aceasta nu con­venea junimiştilor. La un moment dat însă d. Carp a izbutit să impună d-lui Filipescu pe d. Dim. Aug. Laurian, fost director al Ro­­mînieî libere şi al Constituţionalului, ca director al Epocei. In atare condiţiune d. Filipescu a rămas numai cu d. Pizani, şi cu un vot care e ceva mai puţin de­cît chiar un vot consultativ.Şi, fapt foarte carac­teristic, primele articole ale d-lui La­urian în Epoca au fost asupra «dema­gogiei conservatoare»,—destul de tran­sparente pentru d. Filipescu care, se ştie, a excelat in rolul demagogului politic în rîndurile partidului conser­vator. Abia acum ,I. Filipescu şi-a dat seama de situaţia ce i s’a creat la Epoca, dar nu mai poate face nimic de­oare­ce junimiştii sunt acei care cotizează pentru întreţinerea ziarului grupărea. Aceeaşi siutaţie o are micul dictator şi faţă cu ziarul l­’Echo de Roumanie (No. 2) care e inspirat direct de dd. Carp şi Marghiloman şi unde d. Iacob Ne­­gruzzi colaborează lă multă activitate. Ce răminea d-lui Filipescu de făcut1? Să scoată, de­sigur, un nou jurnal. Putem afirma, dar, în această ordine de idei, că micul dictator, gonit de la Epoca, pune acum la cale Întemeierea unui ziar de cinci parale,­­ pen­tru a face politică demagogică. D. Filipescu tratează de cite­va zi la această chestie, dar n’a ajuns încă la o soluţie definitivă, şi aceasta iarăşi din cauza duplicităţei sale. In adevăr, cine nu ştie că d. Filipes­cu nu-şî ţine nici odată angajamentele? Cine nu ştie in ce încurcătură materia­lă a pus pe acei cari, la un moment dat, s’au pus să-î scoată Epoca ? Pilda aceasta nu va mai face alte victime, şi de aceea persoana pe care d. Filipescu vrea s’o însărcineze cu fa­cerea ziarului de cinci parale, pune ca primă şi esenţială condiţiune să i se nu­mere cu anticipaţie o subvenţie lunară da 3000 de lei. Marina bulgară Din toate naţiunile europene ce posedă coaste, una singură creată de curînd, nu poseda încă, sînt cîţî­­va anî, nici o apărare maritimă: a­­ceasta este Bulgaria. Prinţul Ferdinand şi guvernul său, şi-au dat socoteala în 1896, de pe­ricolul ce prezintă pentru principat situaţiunea aceasta, avînd frontierile ce se întind pe o lungime de 225 chilometre pe coasta Marei Negre şi mai mult de 400 chilometri pe terenul drept al Dunărei de loc a­­părate, aşa că s’au hotărît a crea o flotilă cu totul defensivă, adresîndu­­se în acest scop guvernului francez spre a-i ajuta la formarea acestei flotile trimiţînd în Bulgaria o mică misiune navală. Această cerere fiind agreată de guvernul francez, căpitanul de fre­gată Moreau fu însărcinat spre a studia la faţa locului cestiunea şi de a fixa bazele convenţiunei ce trebuia sâ stabilească situaţia personalului misiunei în timpul şederei sale în Bulgaria. Îndată ce s-a stabilit înţelegerea, un avist de instrucţie fu comandat la Bordeaux iar misiunea compusă din­­ sub­ofiţeri sub ordinele capitanu­lui de marină Pichon se îmbarcă la 28 August 1897 la Marsilia pentru Varna. Conform cu convenţiunea semnată între cele două guverne, şeful misiunei trebuia mai înainte de toate să se ocupe cu alcătuirea unui echipagiu pentru vasul ce urma să fie lansat la Bordeaux în timpul ve­rei 1898. In urmă trebuia să-l co­mande și a da concursul său guver­nului bulgar pentru tot ce priveşte marina. Guvernul bulgar puse la dispoziţia şefului misiunei, la Varna, un con­­tigent de 100 marinari luaţi de pe malurile Dunărei şi 10 ofiţeri ce ur­maseră cursurile maritime, sau la academia comercială din Triest, sau în Rusia. Două şalupe cu aburi şi cite­va bărci cu vele compuneau pri­mul material plutitor. Ofiţerii posedau o instrucţie teo­retică suficientă care însă nu era urmată de nici o practică. Marinarii nu cunoşteau de loc serviciul mari­tim, de­oare­ce nu navigaseră nici­odată. In schimb după obiceiul ţărei începuseră serviciul militar, făcînd 6 luni de infanterie, aşa că erau formaţi intr’o disciplină excelentă. In Noembrie 1897 instrucţiunea se începu prin exerciţii practice în baia de la Varna şi prin conferinţe asu­pra serviciului la mare, ce erau fă­cute de către ofiţeri după notele date de şeful misiunei. Această in­strucţie generală a ţinut 4 luni, fiind aceiaşi pentru toţi. in urmă conti­gentul fu împărţit după aptitudinile şi gusturile fie­căruia în diferite spe­cialităţi. Doi noi instructori fură chemaţi din Franţa şi instrucţia se urmă mult mai detaliat. In acelaşi timp şi spre a forma la mare personalul s’a îmbarcat succe­siv cîte 40 oameni pe vasele co­merciale bulgare .„Boris“ şi „Bulga­ria“ spre a face călătoria între Varna şi Constantinopol. Pentru ofiţeri un curs de electri­citate şi numeroasele observaţiuni a­­stronomice fură suficiente spre a-i face apţi de a se îmbarca, instrucţiunea lor urmînd a se complecta la bord. Un ofiţer poseda un brevet de tor­pilor luat la Pola. In Septembrie 1898, avison de instrucţie, care era o transformare a lui „Casablanka“ francez, fu lan­sat la Bordeaux şi botezat sub nu­mele de „Nadedja“ (Speranţa). încercările începură cite­va zile în urmă şi au întrecut ori şi ce pre­vederi. Ca măsură de precauţiune, şi avînd în vedere puţina experienţă a personalului, s’a cerut numai 17 mile de viteză constructorului, însă in schimb maşini robuste cu căldări mari ca să dea aburi in abondență. Vasul a realizat în timp de o oră o viteză mai mare de 19 mile, iar în timp de 3 ore a avut 18.87 mile. încercările terminate, echipagiul bulgar luînd în stăpînire vasul, 10 zile mai târziu­ se luară toate măsurile de plecare. Comandantul Pichon a­­vea toată încrederea în aceşti tineri marinari spre a refuza ori şi ce con­curs ce i se oferea spre a face tra­versarea. Această confienţă nu a fost de loc înşelată. Călătoria s-a efectuat fără nici un accident cu tot timpul rău şi a furtunei violente de S. E. ce a încercat vasul în ultimele zile din Noembrie în mijlocul mărei Ionice şi care-1 obligă să ţie la capă în timp de 3 zile; a pierdut numai goe­­leta truncheta, şi ancorbeumentele din tribord au fost stricate de mare. Furtuna avu ca consecinţă ca sâ oblige pe comandant a’şi modifica intinerariul, da­oare­ce credea că este mai înţelept de a face drumul prin Patras şi Canalul Corintului, de­cît să meargă pe la Sudul lui Matapan unde se semnalase timp rău. Sosirea lui „Nadedja“ în Bulga­ria a dat ocaziune unei veritabile explozii de bucurie naţională. Prinţul domnitor ţinu să meargă înaintea vasului pînă în limitele apelor bulgare pe un vas special în­chiriat. Miniştrii veniră la Burgas să asiste la solemnitatea botezului va­sului. Fusese deja bine-cuvîntat în momentul lansărei de arhimandritul Russ de la Biaritz. Naţiunea vedea în acest vas ba­zele premergătoare ale apărareî sale maritime şi spera de a vedea dez­­voltîndu-se repede flotila bulgară. Dar făcuse socoteala ne­ţinînd seamă de anii de lipsă ce a traversat în urmă principatul. De atunci seceta şi inundaţiunile, două flagele ale acestei ţări esenţial­­mente agricole, au sărăcit cu o re­­gulalitate înspăimîntătoare recoltele şi au redus încasările în visteriile statului obligînd guvernul să amîne pentru timpuri mai bune cheltuelile cari necesitau cumpărarea şi întreţi­nerea unei flotile.* Instrucţiunea personalului a fost în­deajuns împinsă pentru ca Bul­garia să fie în stare de a arma noi vase. Un brik armat funcţionează ca şcoală de matelotaj la Varna; o şcoală de mecanici e de asemenea instalată pe baze excelente. Această şcoală serveşte de asemenea indu­striei ţarei, căci marina ne­avînd necesitate de a reţine în serviciu pe toţi tinerii cari termină şcoala, parte dintre inşii se angajează l la vasele co­merciale sau în căile ferate unde lipsesc mecanici. O şcoală de torpilori există la Rusciuk precum şi o companie de torpilori minori. In fine vasul de instrucţie „Nadedja“ formează tunari şi timonieri. Crearea definitivă a flotilei bul­gare nu este clar de­cit o chestiune de bani, chestiune destul de gravă, este adevărat, dar cîţi­va ani de bel­şug o pot uşor rezolvi. Pe Dunăre Bulgaria posedă un yacht foarte frumos princiar, două torpiloare, un material de poduri şi de torpile fixe, cari sunt de aseme­nea puse sub autoritatea şefului mi­siunei franceze. Este de ajuns de a face numai cite­va mici cheltueli pentru ca flo­tila bulgară să aibă şi ea rolul său în „apărarea naţională“. Personalul este excelent discipli­nat, sobru, de o inteligenţă uşoară şi foarte răbdător. Din nenorocire contigentele nu stau de­cît 2 luni, ani sub drapel ceea­ ce este cu totul insuficient. O măsură recentă permite de a primi în şcoli voluntari, mecanici pentru 7 ani şi cele­ I’alte specialităţi pentru 5 ani, cum însă legea bul­gară nu admite serviciu obligator pentru mai mult de 3 ani, se lasă acestor voluntari facultatea de a pă­răsi marina după 3 ani, cu condiţi­­une de a plăti o indemnitate de 400 franci pe an, pentru restul angajărei. Bulgaria nu e astăzi o ţară bo­gată, departe chiar. Cu toate aceste din toate ţările din Europa are cele mai puţine sarcini. Datoria publică e de 3 sute milioane aproape pentru o populaţie de 3.800.000 de locuitori adică cîte 82 franci pe cap, pe cînd datoria romînească e de 200 lei pe cap. Jumătate din datoria bulgară pro­vine din lucrări publice executate în cei zece ani din urmă, ceea ce a costat aproape 145.000.000. Se poate dar scompta că Bulgaria profitînd de amelioraţia făcută pentru exploata­rea economică a produselor sale ge­nerale, va vedea într’un viitor a­­propiat mărindu-se prosperitatea sa. Poziţia geografică a Bulgariei îl rezervă un rol care merită a fixa a­­tenţiunea asupra ei atît din punct de vedere militar, cît şi resursele solului precum şi viitorul dezvoltărei sale economice trebue să intereseze pe capitaliştii ce caută întreprinderi. Aceasta este cauza ce explică ma­rele interes ce are Franţa spre a dezvolta influenţa eî în această ţară venindu-i în ajutor, sau dîndu-î o misiune navală ca ceea ce există ac­tualmente, fie prin admiterea în şcoli a tinerilor bulgari, şi uşurînd pînă la un punct oare­care operaţiuni fi­nanciare necesitate de situaţia ac­tuală a Bulgariei. * După cum am spus mai sus, mi­siunea franceză este pusă sub direc­ţiunea căpitanului­ de marină Pichon, care în virtutea convenţiunei stabi­lită în Iulie 1897, a primit gradul de căpitan de fregată în marina bul­gară, avînd şi titlul de şef al aces­tei marine. Este ţinut să poarte uni­forma gradului şi exercită comanda­mentul efectiv al nouei flote, avînd toate drepturile şi atribuţiunile rela­tive gradului şi funcţiunei ce posedă. (Din revista „Armee et marine)­­ Extras de Marinar

Next